Acum c-a trecut balamucul, reluam bunul obicei al duminicilor in familie, cu pranz bogat, din trei feluri, si mancare mai mult sau mai putin ca la mama-acasa. Cateodata mi se pare ca cea mai simpla treaba, cel mai banal ou fiert, dureaza o eternitate to make si ma stoarce de toata energia si cheful de viata. Si-apoi sunt celelalte dati, alea multe, cand parca timpul se dilata si un intreg ospat e gata in doi timpi si trei miscari.

Asa a fost si duminica asta, cand am daruit masa cu ciorba de vacuta (facuta ca aici, dar acrita cu borsh – http://easypeasy.ro/2010/12/supa-deasa-de-legume-cu-rasol-de-vita), niste cotlet de purcel inabusit, cu garnitura de orez cu ciuperci si muraturi, plus una bucata generoasa de prajitura cu fructe de padure a la Pufix, (http://easypeasy.ro/2010/11/prajitura-cu-fructe-de-padure), care a iesit to die for de data asta, avand noi mai multe (as in tone) de fructe congelate de la Auchan. Pe bune ca a fost delicioasa, au zis si fetele de la clubul de carte;)

Cotletul de porc l-am facut numaidecat la tigaie, dupa metoda rinse and repeat, adica pus carnea la calit cu putin ulei de masline, intoarsa pe toate partile, sarata, piperata, usturoiata, balacita in vin rosu, lasat vinul sa se evapore, balacita in sos de soia, lasat sosul sa se caramelizeze, stinsa  cu o cescuta de apa, lasat sa se duca zeama. Repetate operatiunile astea pana cand carnea e moale si alba pe dinauntru, crunchy si frumos colorata pe dinafara.

Orezul cu ciuperci – si el foarte repede si usor transformat din nimic in ceva grozav de bun. O ceasca de orez, doua cesti apa, sare si piper – puse intr-un vas termorezistent, bagat direct la cuptor, la foc mic. Intre timp – perpelit ciupercile taiate feliute subtiri intr-o tigaie cu unt. Adaugat ciupercile la orez cand asta e deja destul de umflat, completat cu zeama, dres cu sare, piper si patrunjel verde si finalizat procesul de “inghitit” tot lichidul, tot in cuptor, tot la foc mic. Inainte de servire merge nitel unt peste orez. Plus ultimele retusuri de sare si piper. Plus ceva sa-i dea culoare, like turmeric sau boia dulce.

Nu e duminica fara prajitura. Stiti, v-am povestit, eu asa stiu de la buni.

Mi-ar placea ca toate zilele sa fie duminica si viata sa fie mereu asa tihnita ca la pranzul nostru de ieri. In schimb, astazi este luni, eu sunt la birou si tihna se mai vede doar putin pe fund, precum zatzul in ceasca de cafea.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p

Iubesc inceputurile de an. Vin cu ambtii de personal makeover (gen “how to be a better person”), cu rezolutii entuziaste (pinky promise!) sortite clar esecului si cu damblaua dietelor post-sarbatori. De obicei, cam pe la final de ianuarie uitam de toate astea si ne culcushim blazati in noul an, cu vechile noastre obiceiuri. De aia e fun while it lasts, circa trei saptamani asa:) Anyway, daca si voi mancati low fat zilele astea, va propun un pranz bun de tot, fara carne.

E practic un ghiveci pripit, executat pe aragaz din ardei rosu, galben si verde, ceapa, dovlecel, vanata (ar fi mers, eu n-am avut) – astea calite in putin ulei de masline, cu sare, piper, menta uscata, busuioc si paprika. Plus bame si fasole verde din congelator, adaugate dupa ce s-a “inmuiat” tigaia initiala, acoperite cu apa si lasate sa fiarba lejer la foc mic. Cand apa e scazuta si legumele sunt bine patrunse, adaugam o jumatate de conserva de rosii, dregem de sare, piper si mirodenii si tinem pe foc molcom inca vreo 5-10 minute. Rezulta un ghiveci bogat, creamy (pentru ca bamele ingroasa sosul) si very mediteranean, cu miros proaspat de menta si piper abia rasnit.

Sa continuam seria “placeri simple care-ti tapeteaza bucataria cu zoaie” si sa povestim despre painea neagra cu masline. Pana la urma, daca treceti peste aspectul dezolant ‘coca” (de-aia de se lipeste de maini si pe urma de vase si de pe vase pica pe jos, si mai pui faina si numaidecat ai o bucatarie infainata precum o femeie batrana pudrata excesiv), rezultatul e totally worth it. O sa aveti paine delicioasa, fara porcarii chimice prin ea, care se mentine proaspata cateva zile bune, nu se lipeste de mate si nici nu cade greu la stomac. Cum se face:

2 cani cu apa calduta
2 linguri de ulei de masline extravirgin
1 lingurita jumate de sare
3 cani de faina integrala (si ceva in plus, pe principiul “cat cuprinde”)
1 cana de faina alba si ceva in plus pentru framantat
1 plic de drojdie uscata (7g)
masline fara sambure, taiate grosolan
ierburi of your choice – eu am folosit cimbru

Intr-un vailing mare puneti apa calduta, uleiul si sarea. Adaugati 1 cana de faina alba si 2 de integrala, plus drojdia, si amestecati cu o lingura de lemn. Adauagati faina pana rezulta o coca vartoasa, teapana. Transferati coca pe o suprafata de lucru presarata cu faina si framantati-o vreo 10 minute, adaugand faina dupa necesitate pana cand coca devine supla si uniforma. Intindeti cu sucitoarea o foaie mare si presarati peste ea maslinele si ierburile tocate marunt. Rulati-o in forma de bustean si framantati din nou cateva minute, ca sa se distribuie bine maslinele. Modelati coca in forma de biloi si lasati-o sa creasca vreo 1h jumate, la caldurica,  intr-un bol mare, uns cu ulei. Se cheama ca a crescut destul cand si-a dublat volumul.

Bun. Odata crescuta coca, transferati-o pe suprafata de lucru, framantati-o lejer un minut si impartiti-o in patru. Din fiecare bucata intindeti foaie si modelati o franzeluta. Puneti cele patru franzelute intr-o tava captusita cu hartie de copt si lasati sa mai creasca vreo jumatate de ora. Ungeti franzelele cu ulei de masline pe deasupra, crestati cu cutitul niste dungi, stiti, ca la painea traditionala, si coaceti in cuptorul incins bine pret de vreo 25 de minute or so, pana cand coaja e aurie si fundul suna a gol. Scoateti painea din cuptor si lasati-o sa se raceasca de tot inainte de a o taia (haha, sa vad daca va tine). Enjoy!

Later edit: Mi-am amintit sa va zic ca fiind aceasta o paine turtita asa, se preteaza foarte bine la sandvisuri. O taiati pe lung, scobiti  putin miezul si o umpleti cu ce vreti voi. Eu i-am facut lui Pufix sandvis cu carne afumata la tigaie, mustar si castraveti murati, foarte on the yummy side.

… seara serveste curcan prajit uscat (in tigaie, fara pic de ulei, doar cu iuteala), cu garnitura de morcovi glazurati (la vas de yena, cu otet balsamic, un strop de ulei de masline si unul de sos de soia, plus sare si cimbru dupa gust) pe pat de spanac crud. In alta ordine de idei, tocmai am implinit 500 de posturi, dar sa nu ne bucuram excesiv, ca acush vine aniversarea de doi ani a blogului si tre’ sa mai pastram entuziasm si pentru aceea. Hazzah!

P.S.: Cine ar fi crezut ca postul cu numarul 500 o sa fie unul de dieta:) Happy 500!

Din ciclul “bucuriile femeii gravide”, azi avem sculatul la 5 dimineata fara ceas, rostogolul in slow motion si pe toate partile intr-un pat imens, dar mic, si, finalmente, impleticitul mofluz catre bucatarie, printre doua pisici turtite la parchet si luate prin surprindere. Ma gandesc ca tre’ sa fie invataturile naturii pentru tanara(!) mama, pe genul “practice now, you’ll thank me later”.

Pai ce sa facem cu atata timp on our hands, daca nu o epurare savanta a frigiderului, conform intelepciunii populare care zice “mai bine matze stricate decat bucate aruncate”. Stiu ca am zis ca nu mai mananc soioshenii si carnet, iar lui Mishu i-am promis ca I shall go diet on his ass, dar avem de lichidat 2010 intai, si-apoi om vedea.

Deocamdata – oua cu carne afumata capatata de la prieteni (Dane, multumim, geniale afumaturi, anul asta musai afumam si noi!) si paine de casa cu masline (despre care va povestesc nitel mai incolo, dupa pranz), tapetata cu mozzarella care expira azi si tinuta la cuptor doar asa, cateva minutele. Patrunjelul e la deruta, sa para mai sanatoasa farfuria desfranata. Enjoy!

Doamne, ce bine e sa fii concediu pe 3 ianuarie! Imi vine sa ma strang in brate si sa ma pup pe obrajorii pocnind de sanatate (si porc) pentru ca mi-am luat azi liber (si maine, si toata saptamana for that matter). Mai ales ca se pare ca a devenit asa, oleaca de traditie, ca pe 3 ianuarie sa ne trezim sub troiene. Oh well. Nu se cade, zic, sa intram in noul an cu paine mucegaita din 2010. Si cum de alta n-aveam, si cum eram eu intaratata inca de recenta escapada bloggeristica la Agra Palace, am zis ca ce, eu nu pot sa naan? Ca doar ce mare lucru. Pai asa.

Naan e o paine indiana stil lipie, doar ca nu-i deloc uscata si scovergita, pe motiv ca se face cu iaurt si cu unt. My kind of bread<3. Pentru patru – cinci bucati va trebuie asa:

3/4 cana apa calduta
1/2 cana iaurt gras
4 linguri de unt topit
1 si 1/2 lingurita sare
1 lingurita zahar
3-4 cani de faina alba, plus extra pentru framantat
1 si 1/4 lingurita drojdie uscata
2 lingurite seminte de ceapa (de care eu am primit de la Boo, dar Mazi zice ca se gasesc la Taj sau pe www.mirodenii.ro)

Pai intai turnati intr-un vailing mare apa, iaurtul, untul topit (eu l-am executat juma de minut la microunde, ca mi-era lene), sarea si zaharul. Adaugati cam jumatate de cana de faina si drojdia, incorporati cu o lingura de lemn si apoi turnati faina la completare, pana cand rezulta o coca moluta si lipicioasa. Pe care o deversati din vailing pe o suprafata pudrata cu faina si o framantati cca cinci minute, adaugand faina pana cand reusiti sa va desprindeti coca cea cleioasa de pe degete. Atentie, ca la finalul operatiunii tot moale tre’ sa fie, sa nu o faceti prea vartoasa! Presarati semintele de ceapa peste coca si mai framantati nitel, ca sa se amestece bine. Modelati coca in chip de biloi si lasati-o la crescut undeva la caldura, intr-un castron mare, uns cu ulei si acoperit cu folie.

Dupa o ora sau doua, cand coca noastra s-a dublat, transferati biloiul pe suprafata de lucru si impartiti-l in patru. Din fiecare bucata intindeti o lipie ovala subtirica. Coaceti lipiile in cuptorul foarte foarte incins, vreo 5-6 minute, pana se umfla si se auresc pe deasupra. Va doresc un (na)an bun:)

2010 a fost asa si-asa. Nu-s fan de 2010. Totusi, de dragul bilanturilor si-al rezolutiilor, insist sa punctez cateva intamplari (de-a valma si in no particular order) pe care le port la inima si pentru care va multumesc:

1. Clubul de carte: Ada, Alexandra, Pika, Boo, Catalina, Mazi, Delice, Vertange, Elisa, Emilia, Felicia, Maria, Madalina, Mihaela, Misaki, Monica, Ruxi, Smaranda, Andra si Raluca – you rock! Nici in visele mele cele mai sexy nu mi-as fi imaginat ca o selectie aproape random de oameni care-mi citesc blogul se poate dovedi asa de misto. Va multumesc pentru minunatele seri cu carti si pe langa carti si abia astept sa va vad in formatie cat mai completa la brunch, pe 8 ianuarie.

2. Intalnirea providentiala cu draga de Dana Tocu, despre care eu cred sincer ca-mi va marca intregul destin intr-un mod pe care acum nu stiu sa vi-l povestesc. Intreg proiectul Iubirrre si mica mea contributie atat de aducatoare de satisfactie. Tot ce va urma.

3. Coplesitoarea (pentru mine) modestie cu care a venit la pachet acest gest generos (draga Monica, you’re a heartie, not a foodie;).  Intreaga campanie pentru Alex. Despre care sa stiti ca a reusit sa achizitioneze bicicleta speciala de care avea nevoie si deja o “toceste” cu elan pe strazile bucurestene. Va multumesc din suflet tuturor pentru contributia voastra.

4. Intalnirea cu ambasadoarea napolitanelor Manner, aka Gulaschsuppe, poate cea mai constanta prezenta pe blogul meu afara de mine (care daca nu-mi comenteaza doua zile, ma arunca in paranoia de-mi vine sa pun mana pe telefon si sa ding ding tocmai in Austria). Pe aceasta cale ii transmit imbratisari trans-Schengen.

5.  Alte intalniri – reale, virtuale sau imaginare (!) – cu oameni de care ma leaga damblaua culinara si, uneori, ceva in plus: Denisa, Mihai, Simona, Lavinia, Bianca, Florin, Cristi Roman, dana2dor, deea, Irina, ionouka printesa de Moldova, zisa si cafeaua mea fara cofeina din fiecare dimineata, Andi, Elena, Madalin, draga mea Zu, pe care o citesc de cand era in particulara mea situatie si cu care am reusit in sfarsit sa ma vad la fata anul asta si, nu in ultimul rand, Adi Hadean – man, when I grow up I wanna be just like you, fara gluma si fason, esti o inspiratie pentru noi toti.

Va doresc tuturor un 2011 bun cu voi, iar mie imi doresc sa-mi ramaneti alaturi in marea incercare zisa si “cum impaci un blog culinar cu un bebe isteric”, sper sa supravietuim amandoi – si eu, si blogul, acestei fabuloase intamplari in jurul careia va gravita anul care vine. Va foarte multumesc si sunt recunoascatoare ca sunteti aici.

Happy New Year! <3

Noroc cu Andi care m-a-ntrebat azi de sanatate si mi-a adus aminte ca n-am publicat inca reteta de pate de ficat silky smooth pe care am prestat-o la cooking workshop-ul Electrolux. Asa ca iat-o, o aveti mai jos in toata gloria si splendoarea, in caz ca vi se pare o idee buna pentru masa de Revelion. Eu va zic sincer, am incercat inca vreo doua retete de pate de ficat inainte de asta si nu se apropie de nicio culoare. O sa vedeti, fiertul ficatului in lapte si galbenusul de our fiert adaugat in compozitie make all the difference. Enjoy!

500g ficatei, 4 oua, un pachet de unt, lapte, piper negru boabe si macinat, foi de dafin, cimbru, sare

Ficateii se fierb in lapte, cu boabe de piper, cimbru si foi de dafin. Fara sare, ca se intaresc. Odata fierti, se scurg, se paseaza cu blenderul impreuna cu 4 galbenuse de ou fierte tari, sare dupa gust, unt in functie de preferinte, eu am pus aproape tot pachetul. Daca e prea « vartoasa » compozitia, se poate “dilua” cu putina apa calduta. Ideea e sa iasa asa, foarte creamy. Merge cu ceapa caramelizata pe deasupra.

“Uite cine mananca Vindaloo”

Regizor si mastermind: Mazi – Chez Mazilique; Producator executiv: Arun Kumar

In rolurile principale:

Elena – Le Blog Piquant, Bianca – Chat de Chocolat

Florin – Crazy Mother Cooker, Madalin – Wine & Knives

Supporting roles: Cookie & Mishu, aka The Easy Peasy Family

Filmat pe platourile Agra Palace, Soseaua Pipera-Tunari Nr. 47

Sinopsis: Bianca vine din Elvetia de sarbatori. Este timpul sa se cunoasca in sfarsit cu Mazi si Cookie. Bianca crede ca un restaurant indian e o idee buna. La fel si Mazi, care se da de trei ori peste cap si-l convinge pe Kumar sa le gazduiasca micul get together. Urmeaza trei zile de facebook spam: veniti? Da. Si eu. Si eu. Si eu. Eu nu stiu. C-o fi, c-o pati. Ei hai ca venim si noi. Pam pam. In ziua cea mare, cei sapte bloggeri se intalnesc la ceas de seara in Pipera (nr. 47), pentru un feast indian in toata legea, la Kumar’s Agra Palace. Intra in scena Florin – acest micromanager al grupului, cu sugestii care sa previna uitatul la meniu precum rata la polizor. Apare si Kumar, care le recomanda neinitiatilor diverse, nu foarte picante cica, asa, ca pentru copii.

Mancarea umple masa:  mai intai niste papadums cu raita, sos de iaurt cu menta si ceva muraturi traditionale. Apoi – aperitivele, toate foarte bune: Delhi Wala Samosa (pateuri cu mazare si cartofi si condimente), Murgh Kathi Kebab (rulada de pui), Murgh Pakora (pui pane, usor picant) si Pyaz Bhaji (chiftelute indiene cu ceapa si sos de menta). Si-apoi – main course-urile, multe: Kashmiri Lambchops  (cotlete de miel cu sos picant de ceapa si rosii), Saag Gosht (bucatele de miel cu spanac, smantana si ghimbir), Murgh Madras (pui cu nuca de cocos, rosii, sos de caju si condimente indiene), Gosht  Biryani (miel cu orez, ghimbir, usturoi, ierburi indiene si fructe uscate), Aloo Gobhi Masala (conopida cu cartofi, sos de ceapa si rosii), Jhafrani Pullao (orez cu sofran, nuci si fructe uscate), Murgh Makhani (pui condimentat in sos de rosii si smantana), Lamb Vinadaloo (zis si flacarila – fel de mancare abia atins de majoritatea mesenilor, dar dovedit cu gratie de Elena). Servite toate cu naan cu usturoi, roti prata si raita (sos de iaurt racoritor, numai bun de stins iuteala mancarurilor de mai sus).

 Acum pe bune, ce-am invatat din filmul asta:
– mancarea indiana e menita sa fie consumata la masa mare cu prieteni, ca sa poti sa sample diverse chestii
– daca ajungeti vreodata la Agra Palace, ceea ce va doresc, incercati musai musai specialitatea de orez cu miel Gosht  Biryani, este the yummiest thing on the menu, dupa capul meu

– orice cu terminatia vinadaloo arde ca focul pe tot tractul, nerecomandat pentru cei cu nervii slabi; also, Elena mananca vindaloo fara sa se inroseasca, she cannot, I repeat, CANNOT be human
– marea majoritate a felurilor de mancare sunt picante to a certain degree, dar daca le stropiti din belsug cu raita, devin tolerabile
– pregnant chick primeste ultimul rulou cu pui

So thanks Mazi, Elena, Bianca, Florin si Madalin for a lovely evening! Iar pe voi ceilalti va indemn ghebos catre Agra Palace, the place to be these days daca vi s-a urat cu porcul. Cheers!