Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Sau ce poti face cu o bucata de rasol de vita. M-a fascinat intotdeauna capacitatea mamelor si bunicilor noastre de a face dintr-un pui vreo trei feluri de mancare. Cumva, in mainile lor pricepute, carnea devenea mai multa, iar masa – mai indestulata. Probabil ca ani de zile de lipsuri si exercitiul constant al unui management domestic de austeritate ajuta. Dramuirea asta inteligenta a resurselor as vrea s-o invat eu. Ca tot ziceau astia la televizor ca ne asteapta un an de foamete. Anyway, long story short, aveam o bucata potrivita de rasol de vita, cu os cu tot.

Pe  care am fiert-o la oala sub presiune, cu niste sare si un litru jumate-doi de apa. A rezultat o supa de carne si o bucata de carne fiarta. Buuun. Pana-aici, toate bune. Mai departe, am robotzit un morcov, un pastarnac, o bucata de telina si o jumatate de ceapa mica. O parte buna din astea, sa zicem, 2/3, am folosit-o la supa. Am calit zarzavaturile in nitel ulei, impreuna cu o lingura de orez cu bob rotund. Le-am stins cu supa de carne si le-am fiert la foc mocnit. Am aruncat in zeama si niste fasole verde congelata, plus cateva firisoare de rasol fiert. La coada am dres de sare si piper si am batut in supa zdrente dintr-un ou.

Zarzavatul ramas l-am folosit ca sa fac mancare de praz cu masline. L-am calit cu doua linguri de ulei de masline, sare si piper. Am adaugat prazul taiat bucati pe lungime, masline negre mari si o lingura zdravana de boia. Am acoperit cu apa si am fiert la foc mic, pana s-a inmuiat prazul. Apoi am deversat in mancare bucatile de carne de vita fiarta, nitel suc de rosii si, secretul familiei, o jumatate de lingura de otet. Am mai fiert putin mancarea si gata.

Nu a fost chiar din saracie, dar uite ca dintr-o bucata mica de rasol am obtinut vreo patru portii de supa si doua portii zdravene de felul doi. Deci se poate. De mentionat ca tot acest exercitiu tehnico-tactic s-a desfasurat in bucataria noastra aseara, incepand cu orele 23:00, cand m-am trezit eu deoarece nu mai aveam somn. Acum… am.

Sunt obosita si posocoasa si varza cu nervii capului. Asa o zi proasta n-am mai avut demult. Ma simt imensa si inutila si satula din cale afara de aceasta versiune a mea. Imi este un dor nebun de mine, aia care eram, si nu pot sa nu ma intreb, in vreme ce-mi suflu demonstrativ nasul in batiste de hartie, daca o sa ma mai regasesc vreodata. Garnitura la depresia de azi – orez cu lapte si scortisoara. Se pune pe foc un litru de lapte indulcit cu vreo trei linguri de zahar si un plic de zahar vanilat. Cand e cald, se adauga orezul – o canuta, si se fierbe la foc mocnit, in cratita cu fund dublu. Se presara cu scortisoara si se serveste cu lacrimi in ochi.

Ca asa functioneaza combo-ul monstru gravid +  foodie online friends. Te scoli frumos dimineata si citesti pe Facebook ca Ioana a mancat fasole batuta la micul dejun. Nu mai conteaza ca ai ras deja un castron de Weet-Bix cu lapte. Before you know it, mainile tale cauta cu disperare conserva aia de fasole alba pe care stii ca o ai (in caz de cutremur, you know), in juma de minut fasolea e scursa, in alta jumatate e frecata la blender cu un catel de usturoi si-o lingura de ulei, iar in finalul operatiunii “pofta mai mare ca noi”, se asterne frumos maglavaisul pe o chifla taiata in jumate. Am renuntat la ceapa prajita, ca probabil m-ar fi trimis direct in iadul arsurilor la stomac (unde nu e misto, va zic eu, ca am fost recent). Mi-am pus doar nitica sare grunjoasa si boia peste fasolea mea batuta expres. 5 minute cu mancat cu tot.

Acum va las, ma duc sa-mi revendic ziua de zacut/plimbat/ghidushit, ca si eu si Pufix suntem de voie azi, no work, just play:) Un weekend relaxant tuturor!

                          Azi n-am pentru voi o reteta (noi la pranz mancam iarasi asta – http://easypeasy.ro/2011/01/placeri-simple, ca inca n-am depasit momentul “orez basmati egal love”), dar am o recomandare. Si anume, cerealele preferate ale australienilor – Weet-Bix. Noi le-am descoperit acum cateva luni, adusesera la Mega Image si ni s-au parut interesante. Intai le-am testat pe Mishu, care a supravietuit. Nu doar atat, dar s-a si supraincantat despre ele, categorisindu-le drept the ultimate breakfast of champions. Cat despre mine, mare atentie nu le-am dat, ca in varianta clasica arata oarecum a carton presat.  Oh well, ca toate lucrurile bune, intr-o zi au disparut si astea de la raft. Si de-atunci, de cate ori intram intr-un Mega Image, Pufix ofteaza din adancul sufletelului dezamagit – “iar n-au Weet-Bix”. Si mie mi se rupea inima.

Saptamana trecuta mi-a dat in sfarsit prin cap sa Google them, ca poate poate gasesc un alt provider. Ceea ce s-a si intamplat. Le-am gasit de cumparat la cateva magazine online, dar cum importatorul era, si anume, acelasi pentru toti, am aflat cu regrete eterne ca nu aveau varianta clasica in stoc, ci doar doua varietati cu fructe. Am luat si de-alea, si de-alea, sa vedem cum sunt. Si de data asta m-am bagat si eu, nu doar Mishu. And boy, was he right! Sunt geniale! Nu doar ca-s super-healthy (contin fulgi de grau integral, bucăti de fructe, fibre, fosfat de calciu, fier, vitamine), dar is asa de bune cu lapte! Si asta va zice cineva care uraste laptele.

In varianta cu fructe nu au zahar adaugat, ceea ce iarasi este un plus. Inainte sa le descopar, aveam varianta 1 – fulgi de-aia integrali de diverse cereale, naspa gust, naspa consistenta, sau varianta 2 – porcarii zaharoase care par bune, dar nu-s deloc asa, si te umplu de leshin in cel mai scurt timp dupa ce au fost consumate.

De doua zile de cand mananc Weet-Bix ma simt so much better, parca si vitriolul din stomac s-a mai potolit. Anyway, clar sunt cerealele mele preferate si n-am de gand sa mai raman fara. E drept ca abia astept sa apara pe stoc cele simple, pentru ca-s mult mai ieftine si, la naiba, fructe pot sa le pun si eu. Am citit pe net ca ar avea cam mult sodiu, asa ca nu e bine sa exageram cu ele (cum zicea un nene din Australia pe blogul sau ca mananca 20 de bucati de-alea mari de Weet-Bix la o masa:p). Dar da, nicio zi fara Weet-Bix:D

Mai multe despre asta aici: http://www.weetbix.com.au. Aussie kids are Weet-Bix kids, zice sloganul. Eu zic – moi aussie;)

PS: Data trecuta cand am recomandat ceva cu toata bucuria si caldura – adica fructe congelate de la Auchan, le-ati cumparat pe toate:)) Ca m-am dus eu in weekend si nu mai aveau deloc. Asa ca de data asta, va rog, save some for me:))

Sunt un hogger de chestii pretioase. Ma incanta peste masura, dar nu le folosesc niciodata. M-am uitat trei saptamani la o cutie de macarons de la Madame Lucie, ca mi-a fost mila sa o desfac, erau asa pretty! De s-a suparat Boo pe mine, ca ea mi le adusese. Ei bine, no more! Am zis! Am de gand sa folosesc tot! Si Fleur de Sel de Camargue pe care le-am primit de la Florin (dap, I still have those:)), si uleiul de trufe adus de Boo de la Paris, si toate alte fitzoshesii pe care le mai am prin bucatarie. Na!

Am decis sa incep cu branza mimolette. Adusa tot de Boo, tot de la Paris. O bucata asa frumoasa de branza portocalie, de consistenta parmezanului, dar cu un gust aparte. Cand am taiat-o bucati, jur ca a curs sange:)) Anyways, I did it, nu sunt mandra de asta, dar macar n-a murit prin frigider ca alte si alte lucruri bune si equally pretty.

Daca urasc vreo activitate anume in bucatarie, afara de spalat vasele, apai datul pe razatoare este aceea. Drept pentru care, in loc sa rad mimoletta, am bagat-o la robotul meu mic Braun multiquick si-am facut-o imediat praf. Pe care l-am topit intr-o craticioara la foc mic, in creme fraiche. Amestecand continuu, sa nu se lipeasca. A iesit un minunat sos de branza topita, pe care l-am turnat peste niste fussili si ceva legume – conopida, broccoli si morcovi – aburite dupa ce-au stat la congelator. Putin piper proaspat macinat si gata.

Consideratii de final: In loc de mimolette se poate folosi orice tip de branza galbena, tare si razuibila. In loc de legumele astea, merg orice altele. In loc de paste se pot balaci in improvizata branza topita doar legume. Ce mai, totul e inlocuibil.

Descoperire accidentala si viitor proiect easypeasy.ro: branza topita de facut in casa. Vorba cantecului prost inteles: “Sweet cream is made of cheese/ Who am I to disagree”.

Buna dimineata! E Cornu time! Plecam acushica. Cu o oala de ciorba de burta de la Vulturul si-o varza calita cu purcel, productie proprie. Si pentru ca ieri am citit la Adi un post foarte interesant despre intelepciunea domestica si cum sa facem sa nu aruncam mancare, va las cu cateva retete de paine de casa. E usor rau sa-ti faci in casa painea pe care o mananci in fiecare zi, plus ca-i mai sanatos si mai economic. Gata, am fugit, cand ma intorc, sa miroasa a paine de casa in tot cartierul, k?

http://easypeasy.ro/2010/11/painea-noastra-cea-de-toate-zilele/

http://easypeasy.ro/2010/12/omg-chifle-de-casa/

http://easypeasy.ro/2011/01/s-aveti-un-naan-bun/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-2-paine-alba/

http://easypeasy.ro/2011/01/paine-de-casa-cu-masline/ 

Asta-i un pranz numai din resturi. Mai stiti cand am facut duminica ciorba de vacuta? Pai din bucata mare de rasol pe care am fiert-o in acest scop mi-a mai ramas o groaza de carnita buna de vita. Iar din telina iarasi mare pe care-am tocat-o pentru ciorba am pastrat la congelator o punguta. Amestecata cu nitel morcov si ceapa. No ashe. Si-aseara am calit legumele congelate la foc iute, in putin ulei de masline, am adaugat carnea de vita desprinsa fasii, o lingurita de chilli si niste condiment chinezesc five-spice. Dupa ce le-am prajit frumos pe astea, am adaugat sos de soia si-am fiert niste taitei de orez (ma rog, fiert e mult spus, i-am oparit 3 minute cu apa fierbinte, ca astia nu se fierb as such). Bun. Si-am pus taiteii in tigaia cu minuni, am amestecat bine bine, am presarat cu ceapa verde proaspata si gata. Sunt foarte incantata cand ne organizam in asa hal incat niciun rest de mancare nu ramane nefolosit. Enjoy!

PS: Ah, si tre’ sa mai stiti ca azi o sa ma intalnesc cu o printesa adevarata. Yes, lucky me! Deci daca aveti intrebari pentru ea, va astept cu comentarii, interviul se publica in editia easypeasy.ro de maine. Ah, sunt emotionata, sper sa nu o dau cu mucii-n fasole (speaking of fasole, mi-a facut Bucataru Maniac o pofta de-aia crunta de fasole cu carnati). Deci sa-mi tineti pumnii, k?

Sau cine-mparte, parte-si face.

Scurt istoric: de cand sunt embarazada, mananc mult mai prost si mai nesanatos decat inainte. Este paradoxal, stiu. Din pacate, singurele treburi care mi se pare ca au gust bun sunt dulciurile si fructele. Si cartofii, mai ales aia prajiti. Ma silesc, evident, sa mananc chestii sanatoase si hranitoare, dar ma tem ca nu-mi iese absolut intotdeauna. Si-acu ce, doar n-o sa ma supar pe mine, una din persoanele mele preferate in the whole wide world. Asta e, facem ce putem, crosetam intern hainute de grasime pentru Lorelai si viata de gravida merge inainte.

De ce toata aceasta polologhie? Pai. Here comes Monday, prima zi de munca pe 2011, echivalentul mental al raschetarii cu furculita pe faianta vreo opt ore asa (greu nene, greu). Ajung acasa pe seara si, conform meal planului, ma apuc sa croiesc niste macrou la cuptor, simpluta treaba. Adicatelea macrou asternut in tava pe hartie de copt si garnisit cu sos de mustar de Dijon amestecat cu zeama de lamaie verde. Plus niste piper rosu pentru un plus de culoare.

Intre timp, mi se face foamea aceea de nebuna. Si cum pestele asta sanatos nu mi se mai pare neaparat foarte sexy, ma mananca undeva sa coc 4 cartofi de dimensiune medie la microunde (fastest way). Ii tai pe jumatate, ii umplu de unt si ii mananc pe toti, cu slanina si usturoi. “Lasa sa manance Pufix peste”, ma gandesc eu, smechera. Si cand colo, ce sa vezi, mi se face mega-super-rau. Cu greturi si senzatii tari, de parca mi-ar fi turnat cineva pe gat vitriol. Si bomban si injur si mi se face si mai rau de la mirosul de peste.

Si vine Pufix acasa, si ma rog de el sa-si ia farfuria cu macrou si sa se duca undeva, departe, peste mari si tari. Si el de colo: “Da’ ce-ai patit?” Si eu “Eh, am mancat un cartof copt…” Priviri neincrezatoare. “Cu putin usturoi…” adaug, cu voce pierita. “Si cu slanina!” zice Pufix, care ma cunoaste prea bine. Nu stiu daca sa rad, sa vomit sau sa-l iau in brate, caci da, asa se manifesta romantismul in luna a sasea. Deci sunt un porc si ma caiesc. Si nu mai mananc usturoi niciodata.

Pestele a fost bun, zice Pufix, chiar foarte bun. Eu nu stiu ce sa va zic, mi se face rau doar cand ma uit la poza. Plus ca inca am pe retina doua jumatati de cartof care plutesc ca niste corabii pe un rau de unt, cu vele din bucati subtiri de slanina afumata si carmite intru fericire de matelotii-catei-de-usturoi.

No pasta, no joy. Prea mult a trecut de cand n-am mai gatit paste si desi I cheated cu Vapiano de cateva ori, musai se impunea o recuperare acasa, wtf. Asa ca aseara am pus mana de-am facut un fel de ragu adaptat, va zic eu mai incolo ce-am “sarit” din reteta originala.

Pai pancetta nu aveam, dar aveam una bucata sunca de casa afumata, o minunatie. Acu’ ce sa va zic, la ragu ala de la mama lui nu se foloseste afumatura, noroc ca a casa di Pufix suntem din cale-afara de flexibili atunci cand e vorba de retete, cam ca la gimnastica ritmica asa. Cum ziceam, am taiat sunca de casa cubulete si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat, sa zic, vreo doua linguri de morcov, telina si ceapa, tocate marunt. Le-am amestecat bine pana s-au aurit frumusel pe toate partile. Pe urma am pus carnea tocata de vita, cred ca vreo 300g sau asa ceva.

Carnea se caleste la foc iute, despartind-o bine cu furculita ca sa  nu ramana bulgari. Odata perpelita si ea, am turnat peste o conserva de rosii taiate. Sare, piper, busuioc, un paharel mic de vin rosu si gata, lasam sa fiarba la foc mic, mai completand din cand in cand cu suc de rosii sau apa. Aici era momentul cand reteta aia adevarata zicea sa punem un pahar de lapte in compozitie, dar cum Pufix the man nu prea are voie lapte, am zis sa skip it. Dupa cum nici timpul de fierbere (3-4 ore!!!) nu l-am respectat, ca n-am atata rabdare cat sa ma uit la o fiertura cu orele. Ragu alla bolognese e un sos bun de mancat cu ceva paste late: tagliatelle, fetuccine sau papardelle, nu spaghetti.

Eu zic ca pana la urma a iesit ce trebuie, desi pana la final mi se facuse foarte foarte rau de la mirosul unui peste pe care-l aveam la cuptor (hachitze de gravida, deh), asa ca n-am apucat sa gust mancarea, vedem azi la pranz ce si cum. Enjoy!