Săptămâna trecută mi s-a năzărit să fac din marți 13 o zi cu totul și cu totul bună, folosindu-mă de ce prestez eu în viață ca să înveselesc ziua unor cetățeni. Așa se face că am pus la bătaie trei ceasuri (bune!) de food coaching gratuit, un sandviș călător, livrat de mine la biroul omului în pauza lui de prânz, după cum și un workshop de seară, intitulat sugestiv (mă rog :-)) “Viața ca o farfurie”. Freebee-urile s-au dat repede, dar locuri la woskhop ar mai fi. Așa că azi vă povestesc la ce m-am gândit, iar dacă subiectul vi se pare culmea intersantului, un e-mail mic la ana[at]easypeasy.ro vă poate aduce un final simpatic al unui veritabil marți 13.

Așa cum știți, eu mă ocup cu o treabă care se numește, lax, food coaching. Ce fac de fapt este să lucrez cu oameni care își doresc o schimbare în farfurie, dar nu știu de unde să o apuce. Jobul meu este să le facilitez această schimbare și să-i aduc la obiectivul lor, obiectiv pe care fiecare om îl formuleaza în felul lui, dar care, în esență și la o uitătură mai atentă, este același pentru toată lumea. Sigur, oamenii vin la food coach și spun: “vreau să slăbesc”, “vreau să mă îngraș”, “vreau să mănânc mai sănătos”, sau “ vreau să mă organizez mai bine”. Însă dacă depășim acest prim “strat” declarativ și ne ducem un pic mai jos, înțelegem repede că ceea ce își dorește fiecare astfel de cetățean cuprins de elanul schimbării este, practic, altceva decât controlul greutății sau managementul eficient al frigiderul. Omul care vine și spune “vreau să slăbesc” vrea de fapt să scape de dialogul intern permanent și inconfortabil care derivă din faptul că se simte apăsat de acele kilograme în plus. Nevoia din care răsare, uneori acut, această dorință de a schimba ceva în farfurie, nu are neapărat ceva de-a face cu ce mănâncă omul, ci cu felul în care se simte. Simplu spus, este vorba despre nevoia omului de echilibru, pace și liniște interioară.

Pornind de la ideea asta, aș vrea să vă povestesc câte ceva despre psihologia schimbării. Despre barierele cu care se confruntă orice om atunci când își propune să-și schimbe apucăturile alimentare, pentru că vorba lui Ross din Friends, “Nobody likes change” :-)) Există niște mecanisme strașnice de autosabotaj care se activează în momentul în care ne propunem să schimbăm ordinea uzuală a operațiunilor, iar ele nu sunt neapărat specifice schimbărilor în alimentație, ci pot fi ușor extrapolate în zona mai generală a oricărei schimbări majore de viață. După  ce povestim despre acele lucruri care ne pot încurca, musai aș vorbi și despre câteva lucruri care ne pot ajuta să avem o experiență plăcută cu schimbarea asta pe care noi, de bună voie, am decis să o facem.

Chiar dacă punem toate aceste treburi în contextul particular al schimbării în alimentație, paralelele cu alte situații de viață sunt lesne de făcut. Iar point-ul mai general este că indiferent care este schimbarea pe care ne-o dorim, această pregătire mentală de șantier pe care o facem înainte să ne apucăm este cel puțin la fel de importantă ca metoda pe care o vom angaja pentru schimbarea în sine. E esențial să fim în mindsetul potrivit, altfel totul va părea o corvoadă.

Mai departe o să povestim un pic și despre modelul farfuriei ideale, acela pe care îmi bazez eu planurile alimentare. Cu siguranță că unii dintre voi îl cunoașteți, o să-l recapitulăm împreună, iar apoi o să vă propun o paralelă cu viața noastră în întregimea ei. De unde și titlul, “Viața ca o farfurie” 🙂

Cam așa.

_

Workshop-ul Viața ca o farfurie se întâmplă marți, 13 octombrie, ora 18:30, în mansarda Simbio. Adresa este Str. Negustori Nr. 26. Locurile se revendica prin e-mail la ana[at]easypeasy.ro.

🙂

Nu, deci vă rog frumos, potoliți-vă, nu mai insistați, acesta nu o să fie încă un text deșirat ca lâna de pe scul, ca firul din ciorapul Adesgo, ca burta studentului care nu a prins bursă, ca… mă rog, ați înțeles ideea. Mă autoprovoc să scriu clar, concis, coerent, despre cum funcționează acest, dom’le, fud căucing.  Iată.

1. Totul începe cu un mail la căsuța cu zorele, ana@easypeasy.ro. În care mare lucru nu trebuie să-mi spuneți, că oricum o sa vorbim, o să ne vedem, o să completăm fișe și chestionare. M-aș bucura să știu de la început care vă e obiectivul (să slăbesc, să mă îngraș, să mănânc corect, să mă organizez mai bine în jurul mâncatului etc.), dar nu e bai dacă nu vi-l declarați din prima, îl extrag eu de la voi, “p’ormă” 🙂

2. Imediat ce am primit mailul (și prin asta înțeleg câteva zile, don’t hate me dacă se întâmplă uneori să fie trei, când eram la corporație, nici eu nu puteam să înțeleg de ce nu primesc întotdeauna răspunsuri instant, între timp am înțeles), deci, ziceam, cum am mail de la voi, cum vă întorc toate detaliile, care e treaba, cât costă, cum se întâmplă ea, ce e de făcut, de ambele părți. Și anume.

3. Omul care s-a hotărât că se bagă, are un chestionar de completat, ca eu să înțeleg mai bine cine e el și ce vrea de la mine, de la o farfurie și de la viață în general. Întrebările sunt din sfera “Ce îți place să mănânci?”, “Pe ce nu pui gura?”, “Guilty pleasures?”, “Gătești?”, “De unde îți faci cumpărăturile?”, “Ai ținut vreodată o dietă?”, etc. și, desigur, “Famous last words”.

4. După ce chestionarul e sus, îl sun pe om ca să vedem cum facem să ne intersectăm. Dacă e din București e simplu, ne vedem la față într-un loc public unde au, negreșit, de mâncare. Sau măcar o cafea. Găsim o variantă de zi și oră care să fie ok pentru om, că e marți, sâmbătă sau duminică. Da, lucrez și în weekend. Dacă omul nu e din București sau din țară, strămutăm întâlnirea inițială online. Nu folosesc Skype & such, treaba se excută în chat scris. Din mai multe motive, pe care aveți tot dreptul să le știți, în toată stupiditatea lor :-)) 1. Nu îmi place ideea de video ceva, ma inhib la o panseluță în respirația dragonului. 2. Nu am niciun moment din viața asta, frumoasă deși e ea, în care să fiu undeva pe liniște, pace și lipsă oameni. 3. Nu am întotdeauna a good hair day. 4. Mi se pare util ca omului să îi rămână și în scris ceva. 5. Punctul 3 e la mișto, EVIDENT că fiecare zi e a good hair day.

5. Înainte de întâlnire, îl rog uneori pe om să țină și un jurnal de câteva zile, în care să scrijelească ce mănâncă el așa, fără cenzură.

6. La întâlnire, fie ea face to face sau virtuală, discutăm verzi și uscate, ne măsurăm chimia, ne împrietenim (că e important, urmează să fim partners in some sort of crime). Vorbim și aplicat, pe marginea chestionarului completat și a jurnalului ținut de om. Apoi vorbesc eu foarte foarte mult, circa 3h. În principiu despre schimbare, ce e ea, ce presupune, cum ajungi acolo, despre mâncat corect, despre nutrienți, despre farfurie, despre meal planning (ce e aia, cum se face etc.) La sfârșitul șuetei ăsteia, omul e în posesia tuturor informațiilor necesare și suficiente ca să se descurce singur, daca asta dorește. Dacă vrea, totuși, să îl descurc eu, urmează

7. Planurile alimentare customizate (adică pentru om, aplicate, izvorâte din preferințele și stilul fiecăruia, deci nu șabloane), pe care eu le croșetez cândva de luni până vineri și i le trimit omului pe mail pentru săptămâna care vine. De regulă înainte de weekend, ca omul să aibă timp să-și cumpere una alta, să se pregătească, să se organizeze. Cum arată, mai exact, un plan alimentar? Păi este, practic, un soi de orar, ca la școală, L M M J V S D, care conține toate mesele omului. Tot ce are el de mâncat într-o săptămână, la mic dejun (două ochiuri, doua feliuțe de bacon trase la tigaie, o salată de roșii cu o lingură de brânză rasă, busuioc si o linguriță de ulei de măsline), gustare 1 (o felie de pepene), prânz (200g file de somon tras lejer la tigaie, cu o salată de orez alături, confecționată din 1/3 cană de orez basmati, măsurat în crud și fiert, amestecat apoi cu mult pătrunjel, mentă, cubulețe de roșie, castravete, ardei, ceapă roșie, lămâie, ulei de măsline, plus o extra salată de frunze, cu zeamă de lămâie), gustare 2 (o mână de mix de nuci crude) și cină (gazpacho de ardei copt, cu iaurt și chorizo). Cam așa arată situația și da, planurile conțin întotdeauna indicații de regie despre cum să gătești una alta sau link-uri la rețete, dacă e ceva mai complex decât se ia se pune. Rețetele de care uzez eu sunt simple și blânde cu timpul omului. Dacă omul nu vrea să gătească, planul lui conține mâncare din oraș, restaurante, delivery sau bucate de la vreo mamă sau vreo soacră. Nu e panică, ne descurcăm în orice situație.

8. Comunicăm pe tot parcursul lucrului nostru împreună, cât și cum simte omul. Nevoile de comunicare ale oamenilor diferă foarte tare. Am clienți cu care povestesc zilnic și clienți cu care vorbesc o dată pe săptămână. Eu sunt aici, mereu 🙂 Nu este necesar să ne mai vedem în offline după prima întâlnire, dar, din nou, dacă omul simte nevoia, I’m game 🙂 Uneori se întâmplă că ieșim la cafea și vorbim despre copii sau alte alea 🙂

9. Omul stă în situație atât cât vrea el. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu plătește în avans, nu e legat prin nimic. Apreciez un “preaviz”, dar nu îl cer. În general formăm relații și ne purtăm omenește. Nu am avut nicio situație tensionată din acest punct de vedere. Lucrurile decurg natural, lin, așa cum îmi place mie să fie totul în viață 🙂 Chimia e esențială, la fel și respectul, sunt dacă vreți, singurele deal-breakers din schemă. Ca în orice relație.

Cam așa. Se vede că m-am străduit? 🙂

Pentru mai multe alea alea despre food coaching, urmăriți cu încredere tag-ul aferent, http://easypeasy.ro/tag/food-coaching/.

PS: Următorul workshop public se întâmplă marți, 25 august 2015, la Simbio. Înscrieri pe ana@easypeasy.ro, where else? 😀

ANUNȚ fresh-fulger: se întâmplă din nou! Sâmbătă, 25.04, workshop despre mâncare (desigur!) și planificarea ei în viața omului. Vii îngrozit, pleci lămurit. Sau măcar sătul 🙂
Detalii dinspre mine către voi, via ana [at] easypeasy.ro. Early birds get better rates 🙂

foto: https://www.threadless.com/product/4020/Love_Yourself 

Începe ca o frământare mică in the back of your mind. Apoi crește, crește în senzație de covor tras de sub picioare, crește până când simți că, dacă nu faci ceva, o să-ți rămână pielea mică și parcă-ți vine să desprinzi din tine bucăți. Nevoia de schimbare e acolo, e mare și frige. Și atunci ai de ales: te dai la fund sau te schimbi. What’s it gonna be?

_

Într-un astfel de moment de cumpănă ajung la mine marea majoritate a oamenilor cu care lucrez pe food coaching. Mă caută când frământarea, nevoia lor de schimbare, se întâlnește cu informația că exist. Iar eu… eu sunt un fel de catalizator al schimbării lor, there for the ride, cu energia pe care mi-o dă sentimentul de recunoștință că mă primesc în ea. În  schimbarea lor. În progresul lor, acest drog universal care funcționează fix pe principiul “the more you have, the more you want”.

Săptămâna trecută m-am dus la Google TGIF, să le povestesc celor mai smart oameni din oraș (uuu, the pressure), cum e cu schimbarea și mâncarea, care e treaba cu motivația, care e soluția (că na, tre’ să existe una, for sure). Și adunându-mi eu gândurile, în capul meu și în proximitatea castroanelor cu fructe uriașe pe care Google team le plasase strategic pe masă, am realizat că pentru majoritatea oamenilor, motivația inițială, aia care îi împinge către shimbare, e una negativă. Frica (frica de boli, usually) sau o șifonată imagine de sine (aia, știți, când te uiți în oglindă și te întrebi, ca mama vitregă din Albă ca Zăpada, cine pielea mea e cea mai frumoasă din țară, coz for sure it ain’t you).

Ei, faza e că genul ăsta de motivație negativă e bună ca să-ți dea un șut în fund, dar nu te ajută prea tare in the long run. Prea puțini dintre noi aleg să nu mănânce prăjitură acum ca să fie slabi și frumoși peste șase luni. Nu suntem proiectați să ne abținem. Vorba aia: seek pleasure, avoid pain, asta e ce ne mână de fapt în viață. Așa că dacă vrei să faci o schimbare reală și de fond, trebuie să-ți găsești un altfel de motivație. Să vezi binele imediat, nu ăla de la capătul tunelului.

Pentru cei care sunt convinși că trebuie să-și angreneze voința în demersul ăsta de schimbare, presupunând că o și au, lucrurile rămân în acea fază incipientă și urâcios-negativă, în care-s mereu cu ochii pe premiul cel mare. Asta îi impiedică să se bucure de kilogramul dat jos azi, pentru că se uită doar la alea 9 pe care le mai au de pierdut.  Nu văd beneficiile imediate și le e veșnic greu și cam nașpa. Sunt frustrați, pentru că renunțarea nu e sexy deloc. Și sunt greu spre imposibil de deblocat din mindsetul ăsta, cel puțin, la acel moment.

Pe de altă parte, oamenii cu care reușesc să fac o brânză sunt ăia care înțeleg că voința nu are ce căuta în ce facem noi aici. Că deși frica sau neiubirea de sine ne-a adus împreună, e cazul să lase la ușă orice bagaj, ca să se poată deschide către o nouă experiență și un nou soi de motivație. Aia ongoing. Zilnică. Să vadă, să conștientizeze și să sărbătorească zilnic fiecare senzație de bine. Să își bucățească obiectivul ăla mare și scary în mici obiective zilnice și săptămânale. Și să savureze fiecare mică izbândă, pentru că doar asta îi va face să își schimbe discursul interior din alde “eu nu am voință, eu nu sunt disciplinat” în “yey, I did it!”.

La fel stă treaba și cu sportul. Du-te la sală strict cu gândul că te miști ca să slăbești și o să-și lași ficatul ostatic într-o baltă de insatisfacție. O să te țină până când n-o să te mai țină. Nu o să fii în stare să vezi progresul zilnic, pentru că mereu o să ai în cap punctul ăla îndepărtat care întârzie să ți se întâmple. Dacă, pe de altă parte (și indiferent ce te-a motivat să te miști in the first place), abandonezi presiunea inițială și îți dai voie să te bucuri de ce faci acolo, și fundul o sa-ți stea mai sus, și sufletul o să-ți zburde pe muzica ta. O să începi să te miști de dragul mișcării. Satisfacția o să-ți vină din felul în care răspunde corpul tău la ceea ce e schimbat și nou.

Și before you know it, ai să ajungi acolo unde ți-ai dorit. O să te iubești nu pentru că ești mai slab, ci pentru că, vorba aia, meriți. Pentru că ești beat de progres și te vezi cu alți ochi. Pentru că măsura succesului tău nu mai e doar o cifră. E o stare.

_

Închei cu câteva vorbe de la clienții mei ăi mai premianți, mă gândesc că poate cineva rezonează cu ce zic ei acolo, suficient cât să facă pasul. Eu îi rugasem să-mi spună ce sfat le-ar da celor care vor să facă o schimbare în alimentație, dar m-am ales cu niște testimoniale 🙂 Să fie primit! Și nu uitați, schimbarea e numai atât de grea cât vreți voi să fie. Srsly 🙂

_

Întâlnirea mea cu conceptul de food-coaching n-a fost prevestită de nimic și nici nu îmi amintesc cum de m-am trezit pentru prima oară pe blogul Anei, parcă-l lăsase cineva anume deschis la pagina cu pricina. În plus, nici nu căutam așa ceva și credeam despre mine că m-am cam lămurit cum e cu mâncatul sănătos; am destule diete încercate la activ și suficiente fluctuații de greutate în istoric încât să fi acoperit materia suficient cât să iau notă mare la orice test, câtă vreme nu are și probă practică. Adică știu cum se face, mai departe ține de voința mea să traduc în faptă ce știu, și dacă eu nu mă aduc în starea de a face ce trebuie, degeaba vii tu de pe margine să-mi strigi hai că poți!, că parol, pot să-ți demonstrez că te înșeli! (zicea mintea mea în gândul ei). Well, aici ia cuvantul Ana, herself, permiteți-mi vă rog să citez din primul ei reply către mine: “Să știi că eu am o părere foarte proastă despre metodele de a izbândi orice implicând voința. Consider că a face ceva cu voința înseamnă a face ceva contra firii noastre. Ori ce mă interesează pe mine e să ajungem la un obiectiv folosindu-ne de firea noastra, nu în ciuda ei. O să vezi tu;)) “. Convincing, I know!!!
Long story short, cu ce m-am ales eu dupa ce am experimentat două luni treaba asta cu meal planningul: cu altceva decât ce așteptam. Ceva mai bun. Am si slăbit moderat, dar e beside the point. Am descoperit cu uimire o stare de bine, de vigoare – fără fluctuații de-a lungul zilei. Fără acele momente de epuizare sau moleșeală care preced și succed pauza de masă. Am descoperit gusturi noi și rețete minunate, combinații hrănitoare pe care nu m-aș fi gândit să le încerc. Am descoperit că îmi place să le pregătesc eu însămi (which is new for me). Am descoperit-o pe Ana, care e atât de plăcut-convingătoare și atât de funny și lovable încât you reaaaaally really try your best, că n-ai vrea s-o dezamăgești că s-a străduit degeaba cu tine și a pus timp și suflet când a caligrafiat frumos pe agendele ei prețioase un meal plan gândit ca o surpriză de ziua ta, genul ăla pe care când îl deschizi și începi a citi, îți scapă un strigăt de plăcere și abia ai răbdare să vină mai repede luni ca să începi.
Aș vrea să se poată să-mi trimită Ana meal plans everyday for the rest of my life. O recomand cu drag și cu inima plină oricui dorește să-și pună puțină ordine în felul în care se hrănește, fără încrâncenări și extremisme, fără suplicii și interdicții, doar cu grijă pentru propria bunăstare fizică si buna-dispoziție zilnică.
#April

_

Am cunoscut-o pe ana in vara lui 2014, imi fusese calduros recomandata de a o amica care deja lucra cu ea, era foarte multumita si cum eu doream sa mai scap de 3-4 kilograme si nu reuseam am sunat-o asap. Vedeti, eu am fost mereu slaba si dupa sarcina lucrurile s-au schimbat, statul acasa cu copilul, apoi jobul si copilul , asocierile alimentare gresite si pana la urma schimbarile de metabolism, ma faceau sa stagnez la o anumita greutate care nu era pe placul meu. Ana a fost sincera de la inceput si mi-a setat asteptarile corect. M-a ajutat sa scap intr-un timp extrem de scurt (2 luni) de kilogramele in plus, prin meniuri sanatoase si echilibrate, construite in functie de programul si preferintele mele culinare (spre exemplu, eu nu prea mananc carne). Ce mi-a placut maxim la ea este autenticitatea si spiritul vesel. Imi amintesc cum ma suna in fiecare luni dimineata sa ma intrebe ce zice cantarul si sa imi reaminteasca ca este aici langa mine la fiecare pas– imi dadeau asa energie si ma stimula sa imi ating obiectivul. O recomand cu incredere pe Ana turor celor care vor sa slabeasca intr-un mod sanatos si cu rezultate de lunga durata.
#Oana

_

Personal, nu am pornit la drum cu scopul de a scapa de kilogramele in plus (desi stiam ca vine la pachet, deci double wiiin), ci de a gasi mai degraba un echilibru intre sala de sport si mesele de acasa. Simteam ca ceva nu merge cum trebuie, ajunsesem sa mananc ca o vrabiuta in mare parte a timpului, in principal mese foarte seci, anoste (vesnicul piept de pui cu ceva salata aruncata pe acolo), sa renunt complet la cine dintr-un motiv care, va jur, ca acum, privind in urma, imi scapa. Evident ca nu m-am ales cu nimic bun din toata treaba asta asa ca la recomandarea unei prietene comune (merci, Emi!) m-am hotarat sa ii scriu Anei si bine am facut! Au urmat doua luni de poveste, cu meniuni atat, dar atat de diverse si de colorate incat pot afirma mi-am schimbat complet viziunea asupra mancarii 🙂 In prezent imi creez singura meniurile (sau incerc sa fac asta), iar Ana ma consiliaza and it works like magic. Stiu ca este ceva ce voi face in continuare si care usor, usor se va transforma intr-un stil de viata.
Mai jos am punctat cateva beneficii ale meal planningului, asa cum le-am simtit eu:
– diversitatea meniurilor de care va spuneam si mai sus au facut sa nu ma plictisesc deloc de un anumit ingredient sau fel de mancare. Ba din contra, am descoperit retete, combinatii si gusturi noi pe care le-am introdus in meniul meu actual
exemplu concret: rodia. Inainte o evitam, mi se parea ca nu prea am cum sa o mananc. Acum scormonesc Pinterestul dupa retete cu rodie included.
– organizarea cumparaturilor. Faptul ca merg o singura data pe saptamana la cumparaturi, cu o lista stufoasa si concreta mi-a salvat foarte mult timp, dar si bani. Btw, pentru liste recomand aplicatia Google Keep!
– am stat mai mult timp in bucatarie pentru a-mi prepara mesele, iar acest lucru m-a disciplinat mai mult
– am devenit mai responsabila cu ce pun in farfurie. Frunzele si legumele nu lipsesc niciodata din combinatie
– da, am slabit si am mancat, dar cel mai important am mancat sanatos, gustos, personalizat fix pe ceea ce-mi place mie (beat that meniuri de la nutritionist cu branza de vaci si piept de pui fara numar, beat that Dukan si care o-ti mai fi)
Daca vrei cu adevarat sa schimbi ceva in ceea ce priveste abordarea ta asupra mancarii acum este momentul! 🙂
#Andreea

_

La un moment dat, când o frunzăream aiurea pe facebook, am zărit un link pus de Ana. Și m-am apucat să citesc. Și apoi i-am scris repede un mail și-un comentariu pe blog: “Am făcut primul pas: ți-am scris!” De aici, au mai trecut, practic, 2 săptămâni până am început treaba. Într-una am monitorizat și trecut într-un fișier tot ceea ce am mâncat și băut. Plus activitățile fizice (biclă, alergat). Cum arătau mesele? Destul de haotic, destul de mult (așa mi se părea la vremea respectivă) și destul de neregulat. Cea mai gravă mi se părea senzația constantă de foame, plus impulsul de a mânca multe, multe fructe seara, înainte de culcare (mai ales vara). Și ciocolată. Tot seara, chiar și noaptea. De ce m-am apucat de trebușoara aceasta? În primul rând, pentru că am luat cam 15 kg fără să îmi dau seama. Apoi pentru că îmi doream să am pe cineva care mă, să zicem, “forțează” să mănânc regulat, fără excese, alimente pe care le iubesc și pe care corpul meu le dorește. Ana mi-a dat un chestionar la care am răspuns cât am putut eu de simplu și, mai ales, sincer.
***
În săptămâna în care am început planning-ul cu Ana, deși mâncam mai mult ca înainte (in caloric depășit cu 200-300 cal/zi față de cum mâncam înainte), am pierdut primul kilogram. 3 mese principale pe zi, 2 gustări. La mesele principale un fel, maxim maximorum, două feluri de mâncare, dacă simțeam nevoia de supă/ciorbă. Nu am simțit lipsa niciunui aliment cu care eram obișnuită pentru că au fost cam toate în meniu, combinate armonios, cât să primesc în fiecare zi cât și ceea ce îmi trebuie. Încet, am scăzut și zahărul din alimentație. Nu și carbohidrații pentru că avem nevoie de ei, atenție. Am intrat într-un fel de rutină cu pregătitul meselor: unele le puteam găti cu o seară înainte, altele dimineața și altele chiar înainte de ale consuma (de obicei salate/ sandwichuri).
Părți bune:
Am slăbit cât îmi doream (10-12 kg) cam în 3 luni.
Am mâncat mai sănătos: mai multe legume, mai multe fibre decât înainte.
Am învățat să-mi organizez cumpărăturile astfel încât să nu mai plec să cumpăr brânză și să mă întorc cu pastramă, leuștean și sarmale, de exemplu (egal economie de bani, timp).
Am învățat să-mi organizez alimentele în frigider.
Mi-am obligat corpul să mănânce corect, la ore cât de cât decente așa că nu am mai simțit acea nevoie acută de a mânca la ore târzii ciocolată și fructe (floricele, chipsuri, bere).
Fiziologic, am cam uitat ce e aia balonare, că o luasem razna. Intenționam să merg la medic să văd de ce tot timpul am un burtoi cât un cimpoi.
Mesele planificate au fost de mare ajutor câns am început să merg la sală. La ceea ce aveam înainte, s-au mai adăugat alimente/gustări pre/post worlkout. Așa că am avur randament bun și nu am leșinat după două-trei exerciții.
Părți rele: Cumva, devii dependent de acest fel de viață și nu mai vrei să te întorci la haosul de dinainte. Asta n-ar fi o treabă chiar rea dacă nu ai interacționa și cu alții. Adică începi să refuzi pâinea, berea, sarmalele și plăcintele oferite în exces de părinți/bunici/prieteni.

De ce ai avea nevoie ca să începi meal planning? În primul rând de răbdare. Progresele se fac pas cu pas, nu peste noapte.

Linkuri utile:
http://www.kissthecook.ro/2014/08/e-totusi-devreme-dar-sa-va-scriu-despre-ana/
http://www.kissthecook.ro/2014/09/cum-sa-ti-pregatesti-ingredientele-pentru-meniu-foodcoaching-partea-doua/
http://www.kissthecook.ro/2014/09/cum-se-pupa-foodcoachingul-cu-sportul/
http://www.pinterest.com/catarii/food-coaching-easypeasy/
#Cătălina, Kiss The Cook

_

M-am hotarat sa apelez la Ana in momentul in care am simtit ca sunt inr-un blocaj. Citisem destule despre nutritie, despre cum sa ne alimentam corect, stiam teoria, dar aveam probleme cu practica. Cu Ana am trecut in prima faza prin principiile de baza ale unei alimentatii corecte, ceea ce a fost mai mult ca o recapitulare, dar binevenita. A urmat apoi meniul personalizat in functie de problemele mele, de gusturile, preferintele si aversiunile pentru anumite elemente. Meniul dat de Ana a fost foarte variat, a inclus, asa cum am stabilit cu ea, tot felul de retete noi, pentru ca mie imi place sa gatesc si sa experimentez. Asteptam mereu cu nerabdare noul meniu ca sa vad ce minuni mi-a mai pregatit Ana! :))

Varietatea si noutatea meniului, combinate cu preferintele mele m-au facut sa il urmez destul de usor si cu mare placere.
Singura problema este ca trebuie sa iti faci timp sa te aprovizionezi si sa gatesti ce este in meniu, iar eu am avut uneori dificultati aici pentru ca au intervenit evenimente, deplasari si alte problemute din cauza carora nu am reusit sa urmez meniul 100%, asa cum as fi dorit.

Nu am slabit cat mi-as fi dorit, este posibil ca asteptarile mele sa fi fost prea mari sau pur si simplu slabitul asta, atunci cand nu ai prea multe kilograme de dat jos, este al naibii de greu. Ce stiu sigur insa este ca fara Ana nu as fi slabit deloc, intrasem pe o spirala usoara ascendenta din care nu ma mai opream. Cu ajutorul ei am inversat aceasta tendinta, am deprins noi gusturi si preferinte (daca mi-ai fi spus acum cateva luni ca voi iubi porridge-ul as fi ras ca in filme), am deprins niste reguli si rutine, am inceput sa caut retete noi ca sa evit plictiseala in bucatarie. Ana, multumesc!
#Anna

_

Sunt 10 ani de cand ma lupt cu greutatea. Am incercat nutritionisti, antrenor personal, diete de pe net, dar de fiecare data rezultatele au fost de scurta durata, pentru ca se trata simptomul, si nu cauza, prin abordari de genul “totul sau nimic”. Abia cand am inceput food coaching-ul cu Ana am inteles ca abordarea era gresita, ca nu e nevoie de abordari extremiste, ca nu e nevoie sa mananc doar chestii insipide si repetitive, care sa ma faca sa ma simt pedepsita pentru ca am ajuns la o greutate atat de mare. Planurile ei nu sunt nici low carb. nici low/fat, nici high protein, sunt echilibrate si gustoase si te fac sa astepti cu nerabdare fiecare masa. De altfel, Ana nici nu vrea sa ma gandesc ca sunt la dieta cand mananc conform planurilor ei, pentru ca vrea sa ma scoata din tipul asta de gandire cu “e voie/nu e voie”, “e bine/nu e bine”. Si a reusit sa ma faca sa inteleg ca orice este permis in anumite limite, ca daca am mancat ceva ce nu era in plan acum, nu inseamna ca trebuie sa incep iar de luni, ca oricum am dat-o in bara, ci pot incepe iar chiar de la masa urmatoare, a reusit sa ma scoata din tipul asta de gandire cu “totul sau nimic”. Cel mai important este ca mi s-a schimbat focusul de pe slabit pe mancat sanatos, iar slabitul vine de la sine, ca o consecinta fireasca. Este prima oara cand timp de 6 luni m-am preocupat in mod constant de mancat sanatos, cand am experimentat tot felul de alimente si retete noi, de care s-a bucurat si restul familiei, e prima oara cand chiar simt ca desi nu am ajuns inca unde imi propun cu greutatea, voi ajunge acolo pentru ca s-au intamplat niste schimbari care de data asta tin de cauza, nu de simptom. Am slabit 16 kilograme in 6 luni, nu este spectaculos pentru ca nu am fost mereu disciplinata in aceste 6 luni, dar eu nu m-am simtit niciodata mai bine fizic si psihic si ma bucur in fiecare zi ca am intalnit-o pe Ana si mi-a schimbat viata.
#Paula
_

Ma caut. M-am strigat pana am facut rosu-n gat, stiti. M-am dus jos jos and up again si parca sa zic ca acum stau pe loc intr-o flexiune bizara, din care ma privesc pe mine la spate, ca un caine care si-a fugarit coada pana cand si-a prins-o cu dintii. Ma simt motivata sa-mi pastrez aceasta poza acrobatica. Iar eu, cand sunt motivata, sunt mai ales motivationala. Noile mele ocupatii imi ocupa tot timpul si, pentru prima oara in ani buni, am tot timpul de dat. Azi, de exemplu, am realizat ca nu mai este nevoie sa-mi exercit vointa ca  sa ma ridic din pat dimineata si sa ma duc undeva. Nu mai stiu deloc ce e aia frustrare. Work-life balance, aceasta obsesie mileniala, este no longer an issue pentru mine.  Work is life si life is work si there is balance, totul e asa, intr-o suspensie lichida. Intre un plan alimentar si-un spalat de vase la Cooku Bau, am avut si timp sa realizez ca realmente nu mai fac decat ce-mi place. N-am nicio apasare.

Pentru cine se intreaba cum ajungi in “halul” asta de “eternalsunshineofthespotlessmindedness”, aflati ca este, well, nu o sa va mint, ca dracu de greu:) Putinele momente de breakthrough din viata mea (deh, fiecare dupa puteri:)) au fost rezultatul unor imense framantari interioare, din care nu o data am crezut ca nu mai ies. Cand, intr-un sfarsit, am reusit sa come out for air, am (cu eforturi mari, totusi) acceptat ca, vorba unei babute care-si hranea nepotul in vremuri de restriste, cine nu mananca fasolica, nu pupa ousor. Maretia acestei concluzii ma bantuie in tot ce fac. Lucrez foarte mult cu oameni care se transforma sub ochii mei. Oameni care ajung la mine pentru ca vor sa faca o schimbare in felul in care mananca (cel mai adesea, intre altele, caci vantul schimbarii nu bate niciodata dintr-o singura directie, e mai degraba un soi de vartej asa, iar treaba cu mancatul este the tip of the iceberg). Le inteleg framatarile, le aplaud eforturile cu coregrafia verbala a unei cheerleaderitze pamponate si STIU, am invatat sa stiu cu care din ei o sa ma vad dincolo de finish line. Si cu care nu.

Cine reuseste, deci? Care e profilul omului pentru care treaba asta cu food coachingul chiar face macar cat, sa zicem, o ceapa degerata?

– Omul care nu vrea DOAR sa slabeasca (da, cei mai multi dintre oamenii cu care lucrez au acest obiectiv pe lista, dar pentru toti cei cu care am facut vreodata vreo branza, el trece in secundar chiar de la prima discutie si dispare din focus in mare masura dupa prima saptamana, odata cu realizarea de-a dreptul earthshattering ca, faza tare, mancatul corect iti aduce mult mai mult decat un orgasm la urcatul pe cantar luni dimineata). Vino la food coaching cu mindset de cura de slabire si we will both burn up in flames:)) Vino pentru well being, deschide-ti mintea, uita tot ce stiai si va fi bine:)

– Omul care nu vine la food coaching ca sa testeze apele si, eventual, sa decida ca NICI ASTA nu a mers. E valabil pentru orice lucru din zona terapiei si personal developmentului si da, funny as it may sound, sunt oameni care fix de asta vin, si-s si willing sa plateasca pentru acest power play cu final nefericit. Stiu precis pentru ca I am one of those people. Am facut-o, si nu o data. Vino la food coaching la alibi, sceptic si refractar, si o sa pleci amarat (nu mai sarac, no worries, caci mie mi se pare unethical sa taxez un om care nu a obtinut niciun beneficiu din colaborarea noastra). Vino cu incredere, pune-mi mie in carca responsabilitatea cantarului sau a bunastarii tale alimentare pe termen scurt, lasa la tine doar grija respectarii planului si… we are golden:) Usor de zis, greu de facut, ca na, sunt si eu o straina, de unde stii ca I am not trying to kill you or make you fat? Pai asta ma duce direct la punctul urmator, si anume

– Omul care ma cunoaste de undeva. Ma citeste de niste ani, stie despre mine mai mult decat voi avea eu vreodata sansa sa aflu despre el. Si, fact of the matter, ma place:) Chemistry is everything. Nimic, dar absolut nimic bun nu se intampla intre doi oameni care nu au chemistry. Deci da, clar mi-e mai usor sa lucrez cu cei care stiu cate ceva despre mine. Asteptarile lor sunt corect dimensionate. Si intalnirea noastra in plan real nu le contrazice, pentru ca eu sunt cum scriu:)

– Omul care are umor, doamne, cat ajuta umorul! Luatul de sine in (prea) serios e groaznic, zau. Abordeaza treaba asta cu food coachingul dintr-o stare de relaxare si o sa vezi cat de misto poate sa fie. Ia-o ca pe tot greul vietii, in plex direct, si o sa suferi caineste de fiecare data cand bagi ceva in gura. Miza e doar atat de mare si de scary cat vrei tu sa fie.

– Omul care e dispus. Intelegerea mea, dorinta mea de a gasi cele mai prietenoase si effortless solutii la problemele sale este, nush cum sa zic ca sa nu para fonfleuri, greu epuizabila. Omul tre’ sa manance ce ii place, ce e bun, dar si available, nu e musai sa isi gateasca, nu trebuie sa manance nimic din ce nu ii place… Dar… dar, dar, dar… daca nu ii place mai nimic, lista lui de aversiuni alimentare e cat cartea de telefon, nu vrea nici sa gateasca, dar nici sa comande, nu vrea sa incerce nimic nou, dar tot ce-i vechi l-a adus in momentul asta de nevoie, nu prea, zau, nu prea am o solutie. Something’s gotta give. Iar bucuria si linistea vin atunci cand intelegi ca renuntarile sau eforturile pe care le faci atunci cand lucrezi cu un food coach sunt mai mici decat cele care vin cu orice alta optiune out there, de schimbat paradigma alimentara.

Famous last words?:) Food coaching is not for everybody. My food coaching;) Am avut succes cu multi oameni, am esuat cu cativa si it hurts, lots. Daca nu as suferi cand un om pleaca din program fara sa fi castigat ceva, nici nu m-as sti imersa in viata ta as much and as far as you will let me. De acolo imi vine energia. Energia sa scriu planuri alimentare pana la 5 dimineata si la 9 sa fiu la birou. Energia sa fiu mereu in zona, pentru orice. Da, de acolo. Din doza cumva extrema in care aleg sa fac echipa cu tine. Imi asum posibilitatea unui esec cu curaj. Iti intind mana si-ti zambesc, vreau sa trecem impreuna linia. La final, vreau sa-mi spui ca te bucuri ca m-ai cunoscut. Pentru asta traiesc, mai nou:) Si de asta nu imi mai este greu.:)

În primul rând, vă rog să observați strădania mea de a scrie această postare cu diacritice. Căci dacă până acum m-a ferit Dumnezeu, de când cu treaba Cooku Bau, mi s-a infundat. Pardon, mi s-a înfundat. Căci căci căci cu ă, noi la Cooku Bau scriem îngrijit, nu ca noi la easy peasy, unde ne doare la basca. Și prin asta înțeleg bască.

Așa. Apoi, vă rog să observați cinstita salată pe care a asamblat-o ma’ friend Geami azi la prânz, la care singura mea contribuție a fost “să punem și sumac, daaaa, neapărat!”. Dacă mă gândesc bine, am cedat și o conservă de năut de la SunFood, pradă de blogger. Deci e clar că salata asta nu ar fi putut exista fără mine, chiar dacă doar eu mi-am pus năut în ea. Mi s-a părut că merge bine cu varza roșie, porumbul, roșia, castravetele, ardeiul, ceapa verde, piperul pe înecate și, repet, sumacul, ah, sumacul! Pe deasupra converșilor, am și pozat salata în grădină, că avem grădină. Și deasupra capului, în vița sălbatică, o porumbiță își crește puii după toate regulile attachment perăntingului. Enough said.

După toate aceste confesiuni de importanță crucială, ce ar mai putea urma, vă gândiți. O cafea fără zahăr (the only way to drink it properly) (numărul trei, observați și că romgelza este încă puternic încurajată pe acest blog, deoarece nu m-am plictisit să primesc comentarii scrise într-o română cel mai adesea fabulos de jenantă, de la gramatică și până la punctuație, în care niste cetățeni pe care îi roade pizma mă admonestează ghebos că mutilez legacy-ul lui Pruteanu sau ceva). Deci, spuneam, o cafea fără zahăr și o poveste scurtă despre ce face un food coach, în cazul de față întâmplându-se, deloc întâmplător, să fie vorba despre mine.

Să o luăm simpatic, cu niște FAQ.

1. Cu ce se mănâncă un “food coach”?
Un O “food coach” este o cetățeancă de-aia de înghite în sec și face luminițe în ochi atunci când vorbește despre mâncare. Așa de mult iubește ea mâncarea, încât și-a construit în jurul ei o întreaga, rotundă și normo-ponderală persoană. Știe cum să mănânci ca să fii fericit. Știe cum să mănânci ca să-ți fie bine. Știe cum să mănânci ca să nu te plictisești cu spume. Și, most importantly, știe cum să te învețe toate astea.

2. Ce livrează un food coach?
Un food coach livrează planuri alimentare. Pe scurt, îți dă scris negru pe alb meniul exhaustiv pe o săptămână. Adică tot ce urmează să mănânci, până în cel mai mic detaliu, până la ultimul sâmbure de pepene roșu ingerat accidental.

3. Cum te ajută asta?
Păi depinde de obiectivul tău. Dacă vrei să slăbești, slăbești. Dacă vrei să te îngrași, te îngrași. Dacă vrei să nu-ți mai bați capul cu ce mai mâncați și voi, gizăs, iar această întrebare, se rezolvă și asta. Poate vrei să te organizezi mai bine în jurul mâncării. Sau poate vrei să cheltuiești mai puțini bani pe mâncare. Whatever. Tu ai o frământare re’ la mâncare și în loc să te frămânți tu, se frământă altul, căruia, coincidentally, îi și place treaba asta. Shocking, I know:))

4. Care e diferența dintre un food coach și un nutriționist?
Nutriționistul abordează mâncarea din perspectivă mai ales științifică, rareori pasională. Mai ales mercantilă, rareori omenoasă. El îți zice așa, de exemplu: fetiță, dacă vrei să slăbești, nu mai mânca tu ciocolată. Și nici pâine. Și mănâncă ce scrie pe foaia asta. Și dacă n-ai putut, e vina ta. Și dacă n-ai slăbit, plătești oricum. Și dacă ai slăbit cu foaia mea, șansa ta să te menții e să repeți ad nauseam ce scrie acolo, că de învățat nu ai învățat nimic, practic. Sau să zicem că ai învățat să te abții, ha ha, ce glumă bună, de parcă omul ar fi fost zămislit cu darul abținerii, știi. De parcă fructul oprit ar fi fost vreodată altfel decât singurul lucru care ne inoportunează fericirea maximă, plenară și adevărată. Again, ha ha.

Food coach-ul, pe de altă parte, zice așa: nu există ceva ce nu ai voie. Nu există să mănânci ananas înainte de fiecare masă (true story! oamenii au dat bani la nutriționist ca să primeasca așa magie cu perje de sfat). Nu există să mănânci altfel decât omul normal, doar pentru că ai un focus în zona asta. Nu ești pedepsit, nu ai ciungă-n păr. Planul tău nu e stas, nu seamănă cu al altuia. Se face pornind de la preferințele tale, timpul tău, magazinele tale, wish list-ul tău punctual, din fiecare săptămână. Se face cu drag de mâncare și suflet de om. Nu conține nimic din ce ție nu îți place să mănânci. Food coach-ul îți dă inspirație. Îți caută și îți pune în plan rețete, că poate te-oi fi săturat de brânzica de casă. Stă de vorbă cu tine în timp real. Te învață, nu te ține într-o codependență bolnăvicioasă, legată de o coală trasă la xerox, cu pretins unica posibilitate de a ajunge unde vrei tu. Te susține. Nu repetă lucruri de la o săptămână la alta, pentru că parte din talentul lui e să te surprindă. Să te uiți joi la planul care va să înceapă de luni și să zici: FUCK ME! Abia aștept să încep! Un plan alimentar bun, făcut de un food coach jmecher, este ăla care te reprezintă în așa mare măsură încât emoția cu care se însoțește este pure joy. Și din stare de pure joy, poți să faci orice. După cum din stare de privațiune și n-ai voie aia și aia, slabe șanse să-ți atingi vreun obiectiv food related. Cam așa.

5. Otrî șoz?
Nu orice om are nevoie de food coaching. Unii oameni au deja o relație bună cu mâncarea. Alții nu o au, dar prefera dieta Dukan (am și eu un fix, huo!:)). Alții nu găsesc înspăimântător și dezagreabil să-și cântărească mâncarea și să-și numere caloriile, că doar de aia există MyFitnessPal. Alții plătesc 93 de lei pe ședința săptămânală la nutriționist, ca să fie cântăriți și responsabilizați în cadru festiv. Există chiar și oameni care se abțin cu succes. Pentru toți ceilalți, un food coach ar putea fi o idee bună. Mai ales dacă e un food coach simpatic, like me:))

PS: ana la easypeasy.ro, finally am adresa asta activă, după “decât” cinci ani jumate de blog. Scrieți, ocupați căsuța. Dacă aveți întrebări, eu mă bucur. Coz boy oh boy, I love to talk:)

PPS: Ați avut parte de my tender loving care? Să curgă testimonialele:D Căci decât să mă laud singură, mai bine împreună să ne lăudăm:)) Three, two, one… go. Ce a făcut pentru voi food coachingul vieții și cum se compară el cu alte experiențe din aceeași zonă?

Acum vreo doua saptamani, intr-o dimineata, va starneam sa imi ziceti ce-ati mancat pana la ora aia. Raspunsurile aveau sa fie, pentru mine cel putin, foarte interesante. Din ele aveam sa aflu ca intr-o zi ca toate zilele, la mese sau intre ele:
– 46% din cei care au raspuns mananca dulciuri
– 14% mananca mezeluri
– 22% mananca iaurt si 62% mananca lactate in general
– doar 12% mananca ou (that makes me sad :p)
– 50% mananca fructe, in general, prea multe

Cred ca daca facem o comparatie cu cum se mananca prin alte parti, stam binisor. Hell, cred ca si daca ne uitam la cum mancam fiecare dintre noi acum cativa ani, vedem ca lucrurile sunt pe un trend al decentei. Mi-as fi dorit sa nu vad mai multe mezeluri la mic dejun decat oua. Mi-as fi dorit sa vad mai multa ordine in mese si mult, mult mai putine dulciuri. Prajitura la mic dejun m-as fi bucurat sa nu vad deloc:)) Dar na, viata e grea, te scoli dimineata, te dai jos din pat to face the music si inteleg, jur ca inteleg, cum ai putea sa te impiedici cu gura intr-o tarta cu cirese. Un lucru e cert: se poate si mai rau, dar intotdeauna se poate si mai bine.

That said, sambata asta m-am vazut cu cinci dintre voi la Atelierul de faurit meal plan-uri, powered by OLY BIFIDUS IAURT DE BAUT (always a pleasure!:). Nici daca m-as fi straduit foarte tare nu cred ca as fi putut aduce impreuna la o masa cinci oameni atat de diferiti (foarte misto, cu totii:). Good job, Random, am zis eu, dupa ce ne-am cunoscut si am facut turul complet al mesei, cu autodenunturi funny pe marginea cestii de cafea. Honestly, aveam si eu un stres. Ma gandeam ca n-au sa vina oamenii, ca poate au si ei alta treaba sambata dimineata decat sa se cunoasca cu mine si cu echipa de vis Olympus. Dar au venit asa de faini si de deschisi si cu inima la ei, ca brosa in piept, ca am decis numaidecat si din nou: am cei mai misto cititori. True story.

Dupa ce ne-am impartasit fiecare backgroundul “alimentar” si culinar, cu povesti din viata, amintiri din copilarie si tot soiul de alte trivia cum ne-a venit la gura, m-am apucat sa le povestesc oamenilor una alta, doua vorbe despre principiile din spatele unicului mod corect de a manca. M-am bucurat sa constat ca stiau si ei destule. Erau preocupati de ce si cum mananca, dar manati, ca noi toti, de ratiuni avand la baza frica. Frica de boli, frica de a nu pune pe ici pe colo prin partile esentiale kilograme extra, frica de a alege din vitrina cu produse… Frica, nene. Aceasta pandemie a omului modern pus fata in fata cu industria alimentara a anului 2014, dar si cu nemilosul, stufosul si paincardul internet. De unde aflam cu totii azi ce alegeri de ieri au sa ne omoare. De unde aflam ca nutritia optima e treaba ultra mega complexa. Ca orice-am face, ceva facem pe dos. Ce sanse avem? Pai una singura. EAT REAL FOOD. Legume, fructe, nuci si seminte, lactate, oua, carne, cereale de buna calitate. Suna simplu si, guess what, chiar este.

Multi dam vina pe programul nostru, pe haosul din viata, pe vecinul de bloc si pe colegul de trafic, pe sefi scarbosi, pe iubitu’ care mananca ce vrea el si nu se ingrasa un gram, in general, pe ALTUL, pentru prajiturica cu crema, biscuitele de supermarche, merdeneaua de la metrou si covridogul de la coltul cladirii. Pe lipsa de timp mai dam vina. Ca si cand un sandvis cu sunca se face mult mai repede decat unul cu avocado. Ca si cand sa cumperi fornetti dureaza mai putin decat sa cumperi iaurt. Adevarul adevarat e ca e treaba de commitment fata de propria persoana si da, uneori, e si treaba de imaginatie.

Ei, cu timpul gustarilor sanatoase va rezolva Oly Bifidus iaurt de baut, nou lansatul, despre care am mai povestit aici. Cu imaginatia, va rezolv eu:)

Se ia o foaie de hartie si se deseneaza meal plan. Dar meal plan detaliat, in care nu scrie “salata”, ci scrie “salata de baby spanac cu naut, morcov ras, seminte usor prajite in tigaia fara ulei si dressing de iaurt cu lime, chimion, piper cayenne si menta proaspata”. Cum ar veni:)

Asta am facut noi sambata. Aplicatie practica de meal planning, pornind de la structura meselor zilei (3 pricipale si 2 gustari), si de la farfuria ideala. Mai jos, un exemplu de zi dintr-un plan oarecare, nu dam nume:))

Locul iaurtului de baut intr-un plan alimentar normal e fie la gustarea 1 (singur sau impreuna cu un fruct), fie la gustarea 2 (singur sau impreuna cu o mana de nuci crude sau chiar cu niscai crackersi sau covrigei bon calite), fie la mic dejun, intr-un smoothie cu, say, seminte de in si berries, sau mozolind niste fulgi de ovaz. Oricum o dai, o nimeresti. E o alegere buna, time efficient si gustoasa, care presupune un drum la magazin o data pe saptamana si niste artimetica simpla. 7 zile, 7 sticlute. See what I mean?:)

Pe post de teasing asa, va mai spun ca noi, astia de ne-am vazut sambata, am aflat direct de la “sursa” ca urmeaza sa mai auzim anul asta de Olympus in contexte marete. Vin in gama produse pe care eu, una, le astept de mult. Nu va spun ce, ca what happens la Atelierul Oly stays la Atelierul Oly:)) Dar e de bine, trust me.

Hai ca-mi iau viteza. Ma duc sa-mi mananc gustarea de dupa-amiaza. Cine ghiceste primul ce urmeaza sa scot din posheta… ma cunoaste indeajuns de bine:)

Sa fiti sanatosi, satui si fericiti cu alegerile voastre. Cheers!

Cat de tare ar fi sa avem tot timpul timp. Sa ne incapa intr-o zi detoatedetoate. Gatit dimineata, la pranz si seara, conform, desigur, tuturor celor op’spe mii de principii despre nutritie si “impecabilitate” alimentara care se bat cap in cap, mers la sala de cinci ori pe saptamana, cate degete la o mana, atatea hobby-uri  executate cu succes.  Plus un job care sa puna pe masa banii pentru mancare, sala si hobby-uri.  Plus o familie, un catel, un purcel (caci work it, baby, balance it, baby:p) Ne-ar trebui, vorba lui Marian Nistor, 1000 de ani sa recladim…

In fata atator lucruri cu care trebuie, nu-i asa, trebuie sa jonglam in fiecare zi, maimultcaperfectiunea isi arata maimultcaoribila ei fata si devine maimultcatentant sa aluneci ca Alice in tara minunilor imposibile, in care ti se pare ca ori le faci pe toate, ori mai bine nu mai faci nimic, stiti? Adica, frate, ori mananc paine de casa framantata de mana mea, cu maia crescuta si ingrijita de mine ca pe sfintele moaste, ori, daca nu sunt in stare sa maia, mai iau mai bine o merdenea de la metrou. Ori ma duc la sala in fiecare zi, ori, mai bine, nu ma mai duc deloc. Ori ma apuc de parasutism si in timp ce zbor in cap spre planeta Pamant, cos SI un goblen, ori mai bine imi bag picioarele si decid ca viata mea nu acomodeaza hobby-uri, coz it’s complicated asa. Si nu am TIMP. Nu am timp sa fac totul perfect, asa ca mai bine fac totul pe dos. Sounds familiar?

Ei, pe umflatul asta de balon, al perfectiunii mereu tintite, niciodata atinse, as vrea sa-l fasaim azi. Pentru ca adevarul e ca lucrul mare din lucruri mici se face. Si-s lucruri mici pe care le putem face incepand de marti (da, by the way, nu tre’sa asteptam lunea urmatoare:), care ne pot face viata mai buna, farfuria mai curata, pasul mai sprintar si sufletul mai plin. Eu o sa va vorbesc despre mancare, ca la parasutism si goblenuri nu ma pricep neam:))

_

Buna ziua, bine ati venit la prima dumneavoastra sesiune de food coaching, va rog, luati loc, insist. Ne aflam aici prin amabilitatea Olympus Romania, care a lansat noul Oly Bifidus iaurt de baut. Olympus si-a dorit ca mesajul despre acest nou produs, pozitionat ca o gustare nutritiva, sa ajunga la cat mai multi oameni interesati de ce baga in gura, dornici sa descopere si sa adopte alternative sanatoase la gustarile care vin cu mustrari de constiinta.

Despre noul Oly Bifidus iaurt de baut aflati ca vine in cinci variante: natural, cu prune, cu pere, cu fructe de padure si cu visine. Se face din lapte de cea mai inalta calitate, colectat de la fermele locale cu care Olympus, companie greceasca la origine, a ales sa colaboreze (sustenabilitate nu e doar o vorba in vant, oamenii astia chiar sustin producatorul local si vaca romaneasca – dupa cum am povestit in alte ocazii; mai nou, Olympus produce si gama bio, tot din lapte .ro). Mai zic asa: continutul caloric al iaurtului Oly Bifidus de baut variaza in jurul lui 86 de calorii la suta de grame, lucru care il face potrivit la fix pentru momentul ala cand ai lua o gustare, dar nu o masa. Se cheama Bifidus pentru ca, precum fratele lui mai putin lichid (stiti, celebrul Oly 2% verde, de care m-am indragostit prima oara si care a ramas, multa vreme, preferatul meu din intreg portofoliul Olympus), contine fermenti bifidus.

Eu i-am vazut clar si din prima beneficiul intr-un plan alimentar pentru o persoana foarte ocupata si mereu pe fuga. E ceva ce incape in poseta, se consuma elegant in timp ce urci scarile la metrou si nu necesita tacamuri:) Lucrul la care, in all honesty, nu ma asteptam (nefiind o consumatoare de iaurt cu fructe) e ca varietatile cu fructe sa fie ATAT de reusite. In urma unei degustari pofticioase de catre mine cu juriu mine, i-am dat coronita celui cu visine, dar asta e treaba subiectiva si o aduc in discutie doar ca sa va invit sa le incercati pe toate.

Ei, si ajungem si unde vrem sa ajungem. Puteti face asa: sa mergeti la magazin, sa va cumparati Oly bifidus de baut (ceea ce eu sper sa faceti, ca mi-e drag de Oly si sustin), sau sau sau sa va vedeti cu mine in Bucuresti, la o mica sesiune de food coaching breakfasty-brunchy, sa va povestesc care e toata jmecheria cu meal plan-urile astea, cum sa va faceti unul care sa vi se potriveasca voua si numai voua (pornind de la obiectivul vostru personal – fie ca e “sa slabesc”, “sa ma organizez mai bine”, “sa cheltuiesc mai putini bani pe mancare” sau all of the above), sa facem aplicatie practica si sa plecati acasa cu stiinta, cu un plan alimentar customizat pentru urmatoarea saptamana si cu o sacosa de iaurt Oly Bifidus de baut. Dupa cum stiti, eu concursuri nu fac lesne, dar in acest caz particular, sper ca ceea ce va ofer, platouasul asta cu mine,  cu Olympus, cu brunch simpatic si initiere in “stiinta” meal planningului, sa va incurajeze sa vreti. Si daca vreti, atunci sa-mi lasati voi un comment aici sau pe pagina de Facebook, ca sa va pot chema prin puterea lui random la acest gathering informal, dar, zic eu, de folos oricui. Avem cinci locuri. In comment, as vrea sa va rog sa-mi scrieti ce-ati mancat pana la ora asta:) C’est tout:) Facem asa?

Am emotii ma, o sa vreti sa ne vedem? Just say yes:)

Yours truly.

Quinoa, “desfacuta” in apa (1/2 la 2), pret de 15 minute. Stropita cu ulei de masline si zeama de lamaie. Sare, piper proaspat, un snop de patrunjel, doi pumni de migdale crude si niste feta. Asta fiind reteta de mancare.

Bun. Acum ca burta-i asigurata, apa-n piua s-o batem iar. Caci am primit, in ultima vreme, o sumedenie de mesaje de la oameni care ma intrebau de sanatate, meal planuri si diete. N-am apucat sa raspund pe rand si la toate, dar ma invrednicesc sa scriu azi, ca se cere niste felul doi – dezambiguizare.

ce este si ce nu este un meal plan

• Un meal plan nu este o “dieta”. Cel putin, nu in sensul general acceptat, de chestiune magico-fantastica de topit kilogramele. Precis poate avea si efectul asta, dar e exact asta, un efect, nu un scop in sine. Asadar, care e scopul unui meal plan?
• Pai scopul unui meal plan cred eu ca este sa-ti faca viata mai buna, mai usoara si mai sanatoasa. Sa te scuteasca de zilnica, hamesita, ferala intrebare: si io ce mananc azi? Sa te ajute sa alegi, cumva, responsabil, daca alegerile bune nu ti-au intrat inca in reflex si… cam asa. Meal planningul e parte din stiinta simplificarii. Iar simplificarea in general e ceva ce ne trebuie tuturor si mult.
• Meal planningul e o modalitate de a castiga timp. Asa faci diferenta intre un plan bun si unul prost. Cel prost e ala care “inghite” timp, in loc sa economiseasca.
• Meal planningul e o modalitate de a cheltui mai putini bani pe mancare.

despre cele doua exemple de meal plan puse pe blog in 2010, dar care intre timp nu mai sunt acolo

Acum trei ani, am scris postul asta: http://easypeasy.ro/2011/03/despre-meal-planning-in-general/. Continea, asa, cu titlu de exemplu, niste meal planuri crosetate de mine pentru cativa prieteni. Intre timp, serverul unde stateau ele a fost lovit de amnezie sau ceva, cert e ca linkurile nu mai merg. Si lumea ma intreaba de ele. Ocazie buna sa zic niste treburi.

Un meal plan bun este unul “custom”. Complet abandonat preferintelor, fixatiilor, puterilor si obiectivelor persoanei pentru care este creat. De aceea, iaca, la trei ani de la postul ala, parca ma si bucur ca nu mai merg linkurile, pentru ca nu vreau sa ramana cineva cu ideea ca exista niste planuri ready made care abia asteapta sa fie puse in aplicare. Ei si asa, pe modelul da-i omului o undita, nu un peste, I figured ca uite ce zi buna sa tinem un crash course intitulat…

the easy peasy science of meal planning extraordinaire, for dummies

Adica, si anume, cum sa-ti faci un meal plan bun. Zice-asa:

1. Fa o lista cu tot ce-ti place sa mananci, including guilty pleasures. De ce tot? Pai pentru ca daca vrei un plan functional, tre’ sa fii realist. Degeaba iti propui sa mananci numai patrunjel cu lamaie, daca suferi de sindromul ala congenital foarte grav, aaa, cum ii zice, asa, “sensibilitate cronica la gogosi”.
2. Fa o lista de lucruri pe care nu pui gura nici mort. Aceste lucruri nu se vor regasi in plan. Yep, it’s THAT easy. Ca doar nu te asteptai sa punem in planul TAU lucruri care TIE iti provoaca gag reflex… Really:) Nu ma intere ca secretul tineretii vesnice era in niste urzici, I ain’t eating that shit, I’d rather chew my own leg:p
3. Fa o lista cu portiile corecte. Asta asa, ca esti entry level, bottom of the food chain, si probabil nu te-ai obisnuit cu gandul ca o friptura cat palma e more than enough meat la o masa (I know, este foarte confusing asa, pana la urma, de ce ne-a dat al de sus doua palme, daca tre’ sa mancam “decat” una? Dar trust me on this one, o palma e destul). Informatii despre ce e aia o portie sanatoasa de orice gasesti aici. Downloadabile in versiunea de portofel sau de frigider, recomandarile astea-s mai ales pentru cei care vor sa slabeasca. Ok, nu e musai ca portia ta de cartofi prajiti sa fie 10 (da, zece amarati de cartofiori pai:p), dar daca e 100, esti cam suspect.
4. Gandeste-te bine si mai ales intensiv de ce fel de meal plan ai nevoie. Vrei sa mananci mai putin? Mai sanatos? Mai ieftin? Mai organizat? All of the above? Ei, intelegi tu, orice lucru tre’ sa aiba un rost. Meal planul tau e o pagina goala. Tu zici ce scriem pe el. Nu?
5. Fa un soi de plan de cooking vs take away. Luni gatesc, marti mananc ce-am gatit luni, marti seara frec duda, miercuri mananc in oras… Si tot asa. La final vei sti splitul exact intre munca si huzur, si vei putea planui planul accordingly.
6. Fa (inca) o lista, cu surse de inspiratie. Bloguri de cooking, BBC Good Food – ro si com, allrecipes.com, carti de bucate cu mici postituri colorate plasate strategic in ele… the works.
7. Bun. Am facut toate listele astea, am rezolvat juma de problema. Acum mai trebuie doar sa iti alegi un template (personally, I’m a make my own kind of girl, un xls simplu, simplu, dar color). Si sa te apuci sa-l populezi cu painea ta cea de toata saptamana viitoare. Ceea ce e mult mai fun si mai usor, daca stii niste…

 tips & tricks

• Save the date. Bate in cuie timpul ala in care pui pe hartie planul pentru saptamana viitoare. Daca esti ca mine si abordezi problema cu lins de carti de bucate, caligrafie, coregrafie si playlist dedicat, o sa dureze ceva:)) Un joi seara e perfect.
• Aim low. Serios. Nu envizaja marea cu sarea, nu planifica pe baza de wishful thinking. Sansele sunt ca n-o sa gatesti chiar in fiecare seara. Si nici n-o sa treci brusc de la McDo la gourmet. Treaba e ca meal planningu’ asta nu e saritura cu prajina, e mai degraba mersu’ piticului. Sa fim… realisti. Si sa facem un plan care se poate infaptui.
• Un plan care se poate infaptui e un plan cu “bunatati”. Whatever that means to you. Fa o chestie anosta si o sa dai chix. Fa sexoshenie alimentara si sa vezi tu de nu ti-o placea sa mananci dupa plan!
• Trei mese si doua gustari. Musai? Musai!
• Keep it simple. Am vazut oameni carora numai gandul la un astfel de plan le incretea vizibil pielea pe spate. Aveau impresia ca meal planningu’  asta e all about coq au vin, cand, de fapt, e fix pe dos, cred eu. Arta si precizia de a avea mereu in viata ta mancare buna, simpla si repede. O salata cu quinoa si inca trei ingrediente, de exemplu. Da, this is what I’m talking about! Sincera, simpla, nefandosita mancare de zi cu zi. So… easy peasy.
• 80-20. Tine minte splitul asta. Ce inseamna el? Pai poa’ sa insemne, de exemplu, 80% mancat by the book cu 20% epic fail. Cam asa. Vor fi zile in care o sa zici: screw quinoa cu patrunjel, I am soooooo gonna get me “shaormacudetoate”. Si e ok. Chiar e ok. Un 80% cumintenie e decent tare. Du-te in 90% discretie cu 10% porcozitate si vei, chiar, slabi. Lucrurile nu-s, ma, albe si negre, sunt asa, mai caine dalmatian.
• Mancatul in oras face parte din plan. “Sambata, lunch la Simbio – salata Cobb, apple crumble, smoothie de banana cu portocala, fara miere.” See what I mean?
• Shopping list. In timp ce compilezi la plan, fa si lista de cumparaturi aferenta. In plan – “cereale cu lapte”. Pe lista de cumparaturi “cereale, lapte”. Cantitatile le poti trece la sfarsit. Dupa ce e clar cat lapte si cate cereale inghite o saptamana.
• 2 in 1. O regula de aur a unui meal plan de succes e sa obtii doua mese cu un sigur efort. Adica sa reciclezi puiul fript de azi in salata de maine. Sau sa fierbi dublu de paste, sa faci niste, sa zicem, milaneze in seara asta si o tava de mac’n’cheese peste doua zile. Sau sa faci portie dubla din ceva si sa pui la congelator. Sau sa faci o oala de supa rece de rosii si s-o imparti pe mai multe zile (ah, as manca supa de rosii in fiecare zi, cu conditia sa fie 90% leustean proaspat tocat:D)

Altfel… nush ce sa va mai zic despre meal planning. Poate vreti sa va uitati si pe restul posturilor din categorie, cand aveti niste, vorba aia, timp de ucis. Poate va intereseaza si tagul nutritie, sau tagul dieta. Daca vedeti in chestia asta o cat de mica samanta de simplificare trai, go for it. Daca e doar un extra motiv de stres, da-ti-l in spanac de plan. Sunt oameni carora efectiv nu le prieste genul asta de planificare, iar asta nu e deloc un lucru rau.

Ei, si ca sa terminam asa, pe optimism, am si o… PROMOTIE:))) Primii trei care se apuca sa-si faca meal plan si imi lasa comment aici cu adresa reala de mail, vor primi din partea mea un ochi pe el (da, am trei ochi, invidiosilor:)) si sugestiile mele de imbunatatire, daca e cazul.

Cele bune si spor:D

Sa simplificam:

1. Mic dejunul sa existe.
2. 1/2 din fiecare masa principala sa fie *legume*.
   
3. O gustare pe zi sa fie *fructe*. Sa existe cel putin inca o gustare.
4. Carne rosie sa fie cel mult o data pe saptamana.
5. De gatit, sa gatiti simplu.
6. Painea voastra cea de toate zilele sa fie una buna.
7. In oras sa mancati ca acasa.
8. Apa sa fie your drink of choice. 
9. Ceea ce mancati sa va placa.
10. Dimensiunea ratiei zilnice de necuviinta alimentara sa fie *trei degete*.

Ce meal plan, ce complicatenii, tineti minte *asteazece* si v-ati scos.