“Anul trecut era asa si asa si pe dincolo!”, comentam eu aseara, de sub atotcuprinzatorul, sub frunzele lui, nuc de La Seratta. Depanand amintiri de la primul barbecue party GoodFood, in timp ce infulecam ca o morsa zgariam cu furculita faimosul pate a la Mazi si ma bucuram, sincer, ca pot sa fac asta (sa depan amintiri, adica). Insemnand ele ca am fost si sunt pe lista de friends a celei mai simpatice publicatii pe hartie, care nu stiu in ce masura te face sa gatesti din placere, dar precis te face sa gemi de placere. In a foodie, non kinky way, ma, ce credeati?

Trec foarte repede peste bunatatile din meniu (humus, pate de ciuperci cu cimbru, salata de pastrav cu hrean, salata cu naut, salata marocana cu morcovi, salata de cartofi, salsa cu porumb si ceapa rosie, kisir cu rodie, pateul lui Mazi cu vin si stafide, ala despre care va ziceam mai sus, coleslaw – excelent, tabbouleh, pasta de masline, o suta de alte salati si dips pe care nu mi le mai amintesc, paine de la pain Plaisir si multa, nefiresc de multa carne, cheese cake cu lamaie, crumble cu fructe, tort de ciocolata, prajitura cu zmeura si fistic, cupcakes… nu mai stiu, zau, o isterie generala). Trec repede peste toate, zic, pentru ca sa ajung la ceea ce e mai demn de retinut, cu liniuta si de la capat:

• Mazi e tot bella si tot cu toti ochii pe ea, nush la ce cantina mananca, dar ii prieste.
• Catalina e foarte tare, frate! Face niste poze asa faine si e asa cool si laid back cu coditele ei negre si razboinice! Mi-a facut si mie o poza de sus, Through The Looking Glass style, pe care mi-am pus-o numaidecat la profil! Ah, j’aime!
• Am zis si mai zic: food bloggerii sunt a great bunch. Nush cum se face. Lavinia, Monica, Florin, Ana, sweet CookieJar, mereu o bucurie sa va vad.
• Carticica GoodFood cu bbq specials e de-acum la chioscuri. Tot ce trebuie sa stiti despre gratare, ca sa muriti in propriile bale. De luat, musai!
• LaSeratta e the loveliest, most welcoming place, pe bune! Mereu ma gandesc cu ciuda ca daca as fi stiut despre ei, acolo mi-as fi facut nunta. Mergeti si vedeti. O sa va placa, promit!
• Petrecerile astea GoodFood sunt din ce in ce mai reusite. Ok, au fost doua, dar de-abia o astept pe urmatoarea:)
• Geo, noul food editor GoodFood, e o bucurie de om, so funny and bubbly, ma foarte bucur ca am cunoscut-o si in persoana. Ii urez bafta si condei:)
• O fata tare tare draguta mi-a zis ca-s mult mai funny si mai misto in realitate. Add that to the “mult mai slaba in realitate” I got a few weeks ago si uite pretext sa ma revars ca o gogoasa implodata. Corina, fenks girl, nice to finally meet you:) Dupa cum ti-am zis si in privat, cred si sper ca inainte sa-mi fi primit eu complimentul:)))
• Mai multe poze martor gasiti aici.

Cam asta e. N-am nici barfe suculente, nici retete, nici behind the scenes. Am doar sentimentul ala lenes, placut, tihnit, pe care il ai cand te ridici satul de la masa familiei in ziua de duminica. Dupa supa cu taitei si copanel cu piure. Props echipei GoodFood ca stie sa faca lumea sa se simta asa. E mare lucru:)

Exista o complicitate a mergatorilor in Vama. Un soi de replica de dat mai departe din tata-vamaiot in fiu-conceput-la-cort. Intrebati-i si or sa va spuna: “Vama Veche nu mai e ce-a fost!”. De fapt, nu-i nevoie sa intrebati, or sa va spuna oricum. Sansele sunt ca veti ramane cu aceasta nelamurire. Adica… cum era Vama cand era ce era? Si cam cand era asta? Mai exista, oare, viu si in viata, cineva care sa ne zica si noua? Intrebari legite, pe care mi le puneam in timp ce indesam in troller(!) mormanul de lucruri absolut necesare si esentiale primei mele vacante in Vama Veche. 

“Pack light”, they said. Lucru pe care nu l-am luat neaparat in serios, crezand cu putere ca atat dpdv emotional, cat si dpdv logistic, femeia nu poate, nene, sa aiba bagaj mic. Patru zile, patru femei… Things were needed. Placa de par, feon, prelungitor pentru a putea folosi simultan placa de par si feonul, cele sapte oje preferate, in nunate de rosu, rosu-rosu si rosu-rosu-rosu, plus baza si top coat, tot arsenalul Mac, tzoale si carpeturi, Convershi, slapi, trei perechi de sandale, haine de “ca daca e frig”, haine de “ca daca e cald”, trei costume de baie, palariuta, trusa de prim ajutor-minifarmacie portabila… Nyways. Un troller rotofei, rucsacul cu electronice, papornita de plaja si eu, destul de “incurca-loc” de felul meu.

Paranteza: invitatia dezbifarii de pe bucket list a unei vacante in loc de pierzanie Vama Veche imi parvenise de la trei best friends ele intre ele, trei fete foarte dragute, dintre care pe una o cunosteam binishor, pe alta mai putin si pe a treia deloc. Se chema ca tre’ sa fac impresie, sa-mi justific prezenta in micul, dar inimosul lor colectiv. Voiam sa ma iubeasca, da da da. Well, impresie… am facut. Caci cand m-au vazut tarand lejer cufarul magic, jur ca s-a auzit sunet de dinti cazuti pe asfalt. Cu ce eforturi am indesat lighioana in portbagaj, alaturi de lada frigorifica plina cu bautura… nu pot sa va spun. Dupa cum mi-e rusine sa va spun si ca fetele cele trei aveau bagaje mai mici decat geanta cu care ma duc eu zilnic la birou.

Momentul bagajului odata depasit, am purces fain frumos in excursia noastra de fete, so SATC, sezoanele 1-6. Prima lectie de viata Vama: se merge de luni pana joi, in iunie. In acest mod simplu, te asiguri ca nu nimeresti in miezul unei calcari in picioare al carei subiect esti chiar tu. A doua lectie: la OMV au un foietaj cu branza absolut fabulos, un soi de rulou sarat. Ah, si cherry cola. A treia lectie (asta din ciclul mai iesi si tu din casa!): autostrada cea new and improved te scoate direct la Agigea, facand drumul spre mare in timpul saptamanii o adevarata incantare. A patra lectie: nu incercati sa tarati un troller ginormic prin nisip.

Am ajuns la Vama Veche pe la ora pranzului si ne-am proptit direct aici:

La Cherhana, adica. Acest landmark de neratat (inteleg), unde pestele e mereu proaspat, oamenii nu gatesc complicatenii (neavand ei decat un gratar in curte) si privelistea e asa, to die for! Ne-am lipit (la propriu) de mese si am asteptat cuminti, cu spuma in pahar si spuma marii sub nas, ca aceasta aratare deosebita sa se parleasca bine pe toate partile:

1.8kg worth of calcan, fabulos de bun si extraordinar de scump (cca 200 lei). Si pentru ca asteptarea sa fie mai lina si ruloul cu branza de la OMV sa nu se mai simta singur in burta mea, niste icre cu ceapa sa consumam, au zis fetele, lucru la care prost sa fii sa te impotrivesti.

Bun. Bune si icrele, bun si pestele, bine de tot La Cherhana. 291 de lei o nota de patru persoane. Ceea ce as zice ca e opusul lui ieftin.

La Cherhana e loc viu, adica… cu vietati. Sub mese – catei si pisici. Pe plaja – pescarusi si alte pasarele (plaja de nudisti e in range pentru un zoom mai calificat, asa incat era cat pe ce sa va bucur cu o poza cu rating adult, noroc ca a cazut la montaj, altfel nush ce ne faceam. Adica who the fuck se apleaca sa culeaga scoici in fundu’ gol, fara sa indoaie genunchii? No… really!)

Acum, stiti, what happens in Vama stays in Vama si pentru ca inca mai vreau sa ma iubeasca fetele alea, nu o sa ma apuc sa va povestesc cat halimai inseamna vacanta cu patru fete si-o termoizolanta cu fineturi alcoolizate (o da, eu, EU, am baut doua Corona jumate in patru zile si patru prize, I am wild like that). Nu o sa va spun nici ca am mancat o cutie de branza topita every day for breakfast, cu switch de marci si joc de glezne incantate. Pur si simplu nu ar fi adevarat! Mai bine va zic pe unde ne-am potolit burtile si cu ce-am ramas asa, la purtatorul sensibil, dupa aceasta prima (posibil ultima:)) experienta in Vama.

La Cherhana e, daca nu am zis mai sus destul de explicit, best. Best of Vama. Pe langa icre si calcan, am mai incercat rapane (niste melci),

zargan (un peste cu oase verzi, foarte asemanator cu macroul), calabalac de mare (adicatelea pastrav de Marea Neagra), chefal si rechin.

Chefalul mi s-a parut cel mai bun. Rechinul mi s-a parut cel mai gras. Pestisorul fosforescent nu mi-a placut. Una peste alta cu mujdei, am iesit pe plus La Cherhana. Si am baut nectar bulgaresc ca pe vremuri, cand or fi fost si vremurile alea.

La Bibi Bistro am mancat mediocru. Mic dejun ok, pranz ok(ish). Ca sa citez un clasic, e cam “hit or miss”. Ciorbele deloc nu mi-au placut la Bibi.

La Canapele am mancat intr-o seara o shaorma buna, cu cartofi prajiti adevarati. Kudos!

La Lyana (fosta La Mitocanu’), am mancat un porc cu varza calita foarte foarte bun,

plus un papans singular, dar care facea cat doi.

Afara de astea, clatite si suberek. La Soni era inchis.

Si acum, niste trivia:

• Prima benzinarie de pe autostrada, sensul de mers spre mare, e la km 45. In case u wanna time your bio breaks;)
• Sezlongul in Vama e 15 lei pe zi.
• Marea la Vama e cea mai versatila mare: are in orisice moment o alta culoare.
• La supermarket au de toate branzele topitele.
• Farmacia e inchisa vesnic (am stat patru zile acolo, n-am vazut vreodata animatie).
• La Vila Dini e frumos, e curat, e fix pe plaja. La Vila Dini e si Moartea Linistii, caci alaturi, la terasa folk Open Stage, canta un nene cu lipsa de talent tot repertoriul Ducu Bertzi si Gheorghe Gheorghiu (da’ chiar, oare astia doi or sti cum era Vama cand era ce era?). Daca nenea asta nu se face plecat spre pasuni mai verzi, sanse bune sunt sa le shmshm biznisul astora cu Vila. Foarte draguta dealtfel, am zis.
• Best pick up line, Vama Veche 2013: “Incep prin a va spune ca, spre deosebire de 99% din barbatii din Vama, eu AM cazare!”
• Nudisti. Need I say more is less?
• Copii, multi copii. Adica na, cine isi face de-acasa socoteala somnului si a lipsei urmei de fund de bebelus, o suge, cum ar veni, in chec. E plin de reprodusi.
• Greieri. In casa, pe bluza, sub bluza. Pot fi convinsi sa dispara daca desurubati cu maiestrie becurile din balcon.
• Alte insecte, taratoare, animale, animalute, personaje pitoresti, betivani, pastilati, pitzis si cocalari de Bucuresti: da.
• Mizerie pe plaja: da, dar nu asa rau in iunie ca in sezon.
• Necesitatea includerii in bagaj a unui espressor: da. Cafeaua e apa-pishu cam peste tot. Noi am avut masina de cafea Nespresso si cani de sticla, coz we’re comfort zombies like that:D
• Autan, dopuri de urechi, pastile anti alergie: da.

Am scris atata si nu v-am zis nimic. Nu v-am zis esentialul: ca locurile sunt numai si numai atat de frumoase precum oamenii cu care le imparti. Si eu… am iubit Vama Veche. Cum, probabil atatia altii inainte mea au iubit-o. Nu pentru ea in sine, ci asa, pentru ce. Si mai ales pentru cu cine.

Ah, si am vazut rasaritul. A intrebat de voi;)

Iubesc Grecia! O iubesc ca pe-o iubita. O iubesc in asa hal incat, din clipa in care trecem granita pe la Kulata, simt in nari miros de apa sarata. Instinctul imi spune sa ma arunc din masina si sa iau in brate, cu simt de raspundere, un boschete, asa de mult simt ca locul meu acolo este. Intre mare si munte si cer si pamant. O iubesc cu simturile si cu capul si cu carnea si cu amintirea lui “ca si cand n-am plecat niciodata”. Asa de mult. Asa de bine. Asa mereu.

Bun. Acum ca e clar cum stam, sa va povestesc cate ceva despre scurta noastra vacanta sau lungul nostru weekend la Salonic. Acest oras unde m-as muta maine, daca maine ar veni cu cca 150k euro cat costa un apartament in centru.

Drumul spre Grecia via Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata nu e de speriat. Soseaua e buna, dar e drept ca pana la Sofia se cam merge pe-o banda. E pretty straight forward treaba, si mai prinzi si bucati de autostrada. Deoarece am testat aproape toate budele de benzinarii, de la Giurgiu la Sandanski, am de impartasit urmatoarea bucatica de intelepciune post factum: daca e musai sa faci pishu la bulgari, bine ar fi sa gasesti un OMV. Nu faceti ce-a facut eu, nu va opriti la birturi satesti cu terasica, unde doi bulgari parosi, in maieuri transpirate, iti zambesc fara dinti de pe dupa o cinzeaca. Unde buda e jegul jegurilor cu muste verzi, dar, culmea, becul din tavan e cu senzor de miscare. Unde miroase a ulei ranced, dar se plateste cu euro. Deci nu, nu acolo. Mai bine la tufis bine plasat, credeti-ma.

(Paranteza: daca v-ati nimerit pe drumul asta vineri dimineata si, cumva, ati vazut imediat dupa granita niste baieti trasi pe dreapta, care scobeau cu briceagul intr-o gaurica din bord incercand sa-si recupereze vinieta, sa stiti ca nu eram noi.)

Sunt 650km de la Bucuresti la Salonic, din care 500 is kilometri bulgaresti (mai lungi, se stie). De parcurs anywhere between 9 si 12h, in functie de cat de des te opresti. La dus, pe langa vastele bio & croissant breaks, noi ne-am oprit si intr-un urias magazin de jucarii de pe centura Sofiei (Jumbo), de unde am luat o strasnica desaga de cadouri pentru Iepu. Pretul vinovatiei noastre de fugiti de-acasa ce eram: 40 de leva. Nu ne-am oprit sa mancam, deoarece, in pura traditie a familiei noastre, ne-a facut mama o plasa de sandvisuri cu snitele. Yep, party like it’s 1995:)) Daca totusi vreti sa mancati de pe drum, incercati sa ajungeti pana la Sandanski, unde e, chiar la sosea, pe dreapta, un restaurant din lantul Happy (stiti, Happy ala de la Ruse, the good nomz).

Asa, lejer cum am mers, parasind Romania pe la 10:20 dimineata, am ajuns in Salonic la fix ora 20:00. Just in time for dinner. Ne-am checkuit la hotel (asta: http://www.parkhotel.com.gr/index_en.html), nu lux, dar foarte ok, curat si bine plasat (pe Ionos Dragoumi, o strada lunga, care te scoate direct in faleza si-ntr-o zona cu multe si bune mancatorii). Si-apoi s-a pornit ceea ce se poate usor numi “praduirea Salonicului de catre romani”. Practic, am inceput sa mancam vineri seara si nu ne-am mai oprit pana luni. Despre unde si despre ce o sa vorbim in cele ce urmeaza.

E plin Salonicul de taverne si cafenele, care mai populare, care mai de figuri. Ne-a ferit Dumnezeu de tzepe turistice, poate ca nici nu sunt. Peste tot am mancat bine, foarte bine si bine de tot. Zona pe care am abuzat-o cel mai des e asa, un fel de Selari al lor, un cluster de stradute bine ascunse, in apropierea falezei. Ajungeti acolo daca din strada principala (Egnatia) o luati pe Ionos Dragoumi si o tineti langa pana aproape de faleza. O sa vedeti la un moment dat o cladire mare, alba, cu coloane, ateneu style asa. Pe langa cladirea asta o cotiti, pe o straduta care, pare-mi-se, se cheama Katouni, si numaidecat ajungeti in raiul pofticiosilor.

Ne-a placut tare un resto care se cheama Mpoukia Mpoukia. E asa, pe un colt, in piateta asta Katouni. Am mancat aici si de bun venit in prima seara, si de bun ramas in ultima.

Sunt de incercat musai urmatoarele: crevetii proaspeti la gratar (€10), carnatii traditionali Olympus (€1.5 bucata sau €5 mix grill-ul cu cinci bucati), pork shank, salatele – mari cat ligheanul si absolut mi-nu-na-te, heavenly de-a dreptul (si stiti ca pe mine salata nu ma excita prea tare de regula) – de bifat cea greceasca si cea cretana (cca €6 ambele, de impartit lejer cu inca doua persoane). Vinul casei foarte bun, incercat pe cel alb, €4 o carafa. Si, desigur, oricand si oriunde, branza prajita (kefalotyri), tzatziki-ul si dovleceii pane (consumati compusiv la fiecare masa).

Ce-ar mai fi de neratat? Pai cartofii prajiti in ulei de masline (in 99% din locuri – cartofi adevarati, nu congelati), sardinele proaspete la gratar, burgerii fara chifla si fructele de mare, atunci cand gasiti fresh ones (in general, speciile din congelator sunt marcate ca atare pe meniu, dar cel mai bine e sa intrebati ospatarul). La Ouzeri Agora am mancat cel mai bun calamar ever.

Despre mancatorii ar mai fi de spus ca dau, aproape toate, apa si desertul din partea casei, dar ca sunt si locuri unde le primesti si-apoi le vezi pe nota (mai putine, e drept). Ca unele includ service charge de 10-13% in pretul preparatelor (deci cititi cu atentie meniul). Ca, desi nu-i perfect si-si mai dau cu stangu’-n dreptu’, n-am plecat de niciunde cu o impresie proasta. Cumva, fac ei la un fel sa iesi pe plus.

Last but not least, o bere e intre 3 si 4€, un Pepsi e 2€, a full meal e undeva intre €10 si €20 de persoana, drinks included.

Ce-ar fi de bifat cand ai doar doua zile pline in Salonic? Pai:

• strada comerciala Tsimiski (undeva pe langa ea, n-as putea spune exact unde, m-am impiedicat de-o reprezentanta Camper si m-am ales cu cele mai vis frumos sandale rosii, deh, soarta!)
• faleza, cu milioanele de cafenele unde poti s-o arzi la un frape cu vedere la mare
• brutariile de cartier, cofetariile, bomboneriile, cafeaua greceasca la ibric
• plaja – aveti una la cca 24km distanta (Agia Triada) si tot pe drumul spre ea gasiti un super aqua park
• orasul vechi (de urcat musai pana in varf, eventual la ceas de seara, privelistea e breathtaking!)

Mai multe poze din vacanta noastra greceasca gasiti aici. In septembrie cred ca o comitem din nou;)

Iar din seria “daca doriti sa revedeti”, v-as aduce aminte de astea:

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-1/
http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/
http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-3/
http://easypeasy.ro/2012/09/vacanta-noastra-romaneasca-1/
http://easypeasy.ro/2012/09/vacanta-noastra-romaneasca-2/
http://easypeasy.ro/2009/08/mic-tratat-despre-mancare/

PS: Thessaloniki, efharisto, s’agapo poli, can’t wait to be back:D

draga lu’ mama “pimpesa”,

saptamana trecuta te-am dus zorit la o ecografie. doctorita ti-a zis ca te da cu parfum si tu te-ai alintat ca o pusicata. i-ai povestit din viata noastra si ea a ras si tu ai ras si-ai dat-o cu cracii in sus, in vreme ce maica-ta, stalpul tau in viata, jelea ghebos pe culoar, cu rimelul intins pana la coate si muci cum tu n-ai avut niciodata (multumim!), for no reason at all. ti-am numarat firele de par din cap dupa aia. erau toate. din capul meu lipseau alea smulse. te rog, invata-ma cum e cu increderea. cum facem sa stiu eu ca tu o sa fii bine. cum facem, in general, sa stiu eu tot ce stii tu. care e asa, totul. suntem impreuna de 3×1 iunie si eu iti scriu cu aceeasi nedumerire cu care te-am privit prima oara. ma nedumereste gandul asta ca exista pe lume o mica persoana pentru care m-as arunca preventiv in foc, dar pentru care nu reusesc sa-mi tin rimelul sus. uite, data viitoare cand mergem la doctor, o sa ma dau cu waterproof. semn ca invat. faza e ca oricat m-as pierde in mirosul parului tau, n-am sa stiu mai devreme decat imi este dat ceea ce imi este dat sa stiu. viata cu tine nu e ce-o sa fie maine. viata cu tine e cand iti miros parul. pana la epuizare.

anul trecut de 1 iunie: http://easypeasy.ro/2012/06/draga-iepu-2/

acum doi ani de 1 iunie: http://easypeasy.ro/2011/06/draga-iepu/

 “The basics: be polite, be considerate, treat others as you would want to be treated, love one another. More specifically, say please and thank you, say good morning and good night, tell people you love that you love them. If you don’t have anything nice to say, say nothing at all. Take a shower every day, clean the bath after yourself. Be on time. Eat your vegetables, wear your helmet, don’t do drugs, don’t drink and drive.”

Some very smart dudes.

Vestea buna e ca am supravietuit primei curse oficiale din viata mea. Balul debutantilor – cursa populara. 3.8 km zic ei, oleaca mai putin de 3 km zice Nike+. A fost… epic. Un ritual initiatic scurt, dar concentrat, la finalul caruia ma simteam ca un pui la rotisor, care se mestecase singur. Dupa cateva saptamani cu emotii crunte si vesnica anticipare a momentului, in care am citit tot ce se poate citi despre ce e aia alergat la deal, dar n-am reusit sa ajung sa fac vreun test pe undeva pe-afara, a venit ziua si-a venit cursa si-a durat asa, extraordinar de putin. 20 de minute, 23 de secunde si gata.

Am alergat side by side cu iubitu’ meu, care, desi a iesit de mult din zona lamezorshilor (si acum Boo o sa ma certe iar, cica sa nu mai zic ca-s lame, dar chiar sunt, ce sa-i faci:)), a fost asa de dragut incat, in loc sa se duca la 10k, a  venit cu mine la populara si si-a potrivit pasul cu al meu, coz he loves me that much, da da da! Am gresit culoarul, am murit de cald, am si mers putin mai la sfarsit de cursa, dar una peste alta, am terminat, am terminat impreuna, am terminat pe locul 442 din 1122 de alergatori de cursa scurta si si si cel mai important, am alergat integral bucata de deal.

A fost pentru prima si ultima oara cand am alergat la cursa populara. Data viitoare, cel mai probabil la anul, merg si eu cu oamenii mari, la 10 km. Unde-ti da tricou oficial Adidas, medalie mare si bureti cu apa rece:)) Ma uitam asa cu jind la toti cei cu numere de semi si de semi-semi, aproape ca as fi zis ca nu voi fi in veci acolo, daca nu as fi stiut ca acum doua luni nu eram in stare sa alerg nici pe trecerea de pietoni la schimbarea culorii semaforului daca viata mea ar fi depins de asta (si uneori depindea:)).

Cum zice Iepu’, sunt felisssita felisssita felisssita! Ma intorc la sala mea si la banda mea cu mai mult drive decat pana acum si ii rog pe toti cei care au injurat duminica “nenorocitu” de cross care le-a blocat lor circulatia, in orasul lor pe banii lor si pe muzica lor, sa aiba in vedere ca acesta este un eveniment caritabil, unul acreditat si inscris in calendarul international AIMS, unul care pune Bucurestiul pe harta internationala a maratoanelor, alaturi de alte capitale europene ce gazduiesc anual astfel de evenimente. E o competitie care include pe langa semi-maraton, 10k, stafeta si fun race, o cursa a copiilor, precum si cursa scaunelor cu rotile, destinata persoanelor cu dizabilitati. E ceva cu care sa ne mandrim, stiti:)

Felicitari tuturor participantilor, especially to my bff Boo si my fellow food bloggers Monica foodie family si Madalin wine&knives, toti trei in the awesome department!

PS: Motivul tuturor actiunilor voastre sa fie iubirea. Dedesubtul tuturor cuvintelor voastre sa fie bunatatea. Umplutura tuturor lingurilor voastre sa fie inghetata. Ok, I made that one up:))

Ca de obicei, subiectele sensibile nasc discutii, mai ales cand sunt fezandate in prealabil in sos de my sick sense of humour:)) Dar discutiile sunt bune. Pentru ca, uite, recitind commenturile si vorbind cu o prietena despre treaba asta cu mancatul sanatos si cat costa el, am simtit nevoia unui episod doi, in care sa mai batem nitel apa in piua. M-am gandit ca ar fi asa, utile si de bun simt, niste precizari. In speta:

• Nu putem manca 100% sanatos, bio, junk free. Nu e musai fun, nu e nici usor, nu e sustenabil pe termen lung. Dar de la 100% organic la 100% junk e cale lunga. E cale lunga de la un cos cu 100% porcarii la unul care, pe langa ele, mai contine si mancare (mancare adevarata, pe care sa o recunoasca si strabunica, adica oua, carne, lactate, fructe si legume…).
• Exista hrana de foarte proasta calitate si foarte ieftina. Exista hrana de foarte buna calitate si foarte scumpa. Pe mine ma intereseaza zona de mijloc, cea dintre aceste doua extreme.
• Exista clar in jurul nostru un trend al schimbarii obiceiurilor de viata. E cool sa mananci sanatos. E cool sa faci sport. Da, sportul a devenit mai cool decat getting wasted, cine ar fi crezut? Dar doar pentru ca e cool si pentru ca, uneori, varful de lance e cate un activist bolnav de exagerare, nu inseamna ca trendul in sine este prost. Trendul este bun. Schimbarea este buna. Eu o primesc si ma duc cu ea.

In continuare, absolut fara sa ma mangai pe cap si fara sa ma pretind vreun impecabil practicant al unui stil de viata sanatos (ba chiar venind aici, in fata voastra, cu spovedania unui trecut fabricat din 2l de Coca Cola, zero activitate fizica si trei pachete de tigari pe zi, cu tremuratul de chiloti aferent, la gandul ca nu cumva alegerile proaste din acest trecut sa-mi fi imbolnavit complet viitorul), deci din aceasta postura a omului care si-a dorit o schimbare, o calitate mai buna a vietii pentru el si pentru familia lui, din zbaterile mele de a gasi solutii domestice care sa impace cel mai bine pornirile noastre gurmande, lenea (!), oboseala ultimilor ani, bugetul in permanenta scadere, o sa va dau o reteta de impacat capra cu varza. Adica unul din posibil o mie de feluri in care poti face ca majoritatea alegerilor tale sa fie sanatoase si totusi affordable.

the basics

1. Mancati fructe si legume de sezon. Asta iarna, un avocado era 1.99 lei. Acum sare de 6. E limpede ca sezonul de mancat avocado la noi e iarna. Din primavara incolo, mai rar. O varianta buna pentru ce nu e in sezon sunt congelatele. La Auchan au o selectie buna de fructe congelate varsate. La Mega Image au mazare noua si sparanghel congelat la preturi ok, all year round.
2. Mancati portii corecte. O sa vedeti un saving mare la, de exemplu, carne, daca treceti de la obisnuinta portiilor oversize la ceea ce reprezinta o cantitate normala de carne la o masa (pentru carne alba – o palma cu tot cu degete, pentru carne rosie si peste gras, un pod de palma).
3. Folositi cat mai mult ingredientele sanatoase, dar ieftine. Ele sa reprezinte grosul alimentatiei voastre. Gasiti mai jos o lista, la libera inspiratie. Pe astea le impopotzonam cu extravagante healthy, dar in cantitati mici. Un exemplu ar fi pretioasa quinoa. E suficient sa pui trei linguri din dansa (aprox 40g = 1.52 lei per portie)  intr-o salata sau intr-o mancare de legume. Insemnand ca o punga de quinoa de 500g (19 lei) iti ajunge pentru cca 12 portii. La o familie cu un copil, asta poate insemna o masa cu quinoa pe saptamana, timp de o luna. Adica, mai clar, inseamna 19 lei pe luna. Nu-i asa mult. Nu tre’ musai sa mancam quinoa in fiecare zi. [Ha, deci asta imi aduce aminte de cineva care avea frigiderul aproape gol mereu, dar mereu avea niste caviar in el:))]
4. Nu va lasati “rapusi” de trendul bio, dar nici nu ocoliti raftul de organice crezand ca, by default, totul e prohibitiv ca pret. Sunt lucruri bio care nu-s so goddamn expensive. Pastele, orezul, cerealele in general. Ouale. Lamaile. Untul.
5. Acceptati griul ca alternativa la alb sau negru. Cartofii sunt ieftini si, preparati altfel decat in baie de ulei, sunt foarte sanatosi. Da, nu sunt buni si la slabit. Dar sigur reprezinta o alegere mai buna decat multe alte chestii. Si in ziua dinainte de ziua de salariu, sunt just what the doctor ordered:)) Da. Vrem sanatos, vrem variat, vrem de toate culorile. Dar uneori pur si simplu nu putem sustine asta. Si miezul e cand intelegi ca e mai bine gri decat negru. Mai bine sa mananc, say, mere o sapatamana intreaga daca nu am bani de cirese, decat sa mananc biscuiti in loc de merele alea. See what I mean?

super-lista

Acele “marfuri” pe care vreti sa le aveti pe stoc mereu. Sanatoase si nu exagerat de scumpe, sunt my musteatinsteadofjunk quick fixes. Avem asa:

• paste (preferabil integrale), orez (la fel), noodles (nu semipreparati, atentie, ci de-aia uscati si, ideally, fara ou; varianta de orez e  pretty ok)
• fulgi de ovaz, orz, cereale de mic dejun, dar sa fie naturale, neindulcite
• crackershi integrali (Wasa, FinnCrisp, Alnatura etc.) – mi se par magici pentru gustari sau pentru zilele cand ramai fara paine:))
• conserve de peste in suc propriu (ton, sardine, macrou)
• legume si fructe congelate (musai broccoli)
• legume si fructe proaspete, de sezon
• ciuperci, always in season, ca sa zic asa
• linte
• suc de rosii si rosii la conserva
• oua bio
• iaurturi simple
• cel putin un piept de pui sau curcan, in congelator sau la freeze box

extravagantele

Din care vrei sa pui cate putin in tot ce mananci. Chestii scumpe rau, pe care le cumperi o data si le folosesti cu tzaraita, dar boy oh boy, do they make you happy sau ce? The spice of life. Cam asa:

• anshoa, capere, anghinare (daca u like:p) la conserva
• fructe de mare congelate, somon, alti pesti si pestisori
• muguri de pin
• quinoa
• migdale crude (nuci crude in general), goji
• uleiuri si oteturi de buna calitate
• o branza neprocesata buna (da mai, branza e scumpa rau si mai si ingrasa, use it sparingly!)
• parmezan
• prosciutto crudo

Cum functioneaza treaba? Pai daca cel mai mare procent din ce mancam vine din superlista, urmand o portie mica de extravaganta si, sa zicem, un 10% devil’s treat:)), zic ca le impacam pe toate. Mancam bine, sanatos si affordable. Cateva exemple de echilibristica:

1. [superlista]: paste integrale cu pui si broccoli + [extravaganta] muguri de pin + [devil’s treat] inghetata la desert

2. [superlista]: salata Caesar cu pui + [extravaganta] dressing cu anshoa si flakes de parmezan + [devil’s treat] clatita cu ciocolata

3. [superlista]: cartofi la cuptor cu oua si salata de rosii + [extravaganta] branza buna si busuioc proaspat + [devil’s treat] un pahar de Cola

See what I mean?:) Puteti sa va faceti propriile liste, dar cam asta e ideea. Makes sense?

Hai ca am scris de m-am saturat eu de mine. Va urez o dupa-amiaza zen.

PS: Faceti ceea ce e firesc pentru voi. Dream big. Go all the way.

Foto: Sabina Maxim. Multumesc <3

Nu pot sa nu scriu, nu pot. Nu sunt jurnalist de evenimente. Nu ma califica nimic, afara de, poate, faptul ca in general imi bate inima in piept si ca azi, din toata ea, din toata inima, le sunt recunoscatoare celor care au facut posibila aceasta experienta. Vreau sa stie ca jobul lor nu e just another job. E un job care face oameni fericiti. Meseria lor salveaza vieti. Emotionale. De-aia scriu. Pentru ei. Multumesc! Mi-ati daruit ceva de purtat in suflet o viata! Va iubesc! You know who you are!

Nu esti runner daca alergi, esti runner daca vrei sa alergi. Esti runner inainte de a fi alergat prima oara. Esti runner daca simti brusc si necontrolat o nevoie sa pui un picior in fata celuilalt. Daca simti ca-ti lipseste, inainte sa stii macar cum e. Te-ai nascut pentru asta. Mai devreme sau mai tarziu, descoperirea ca poti te va umple.  

Am descoperit sportul la varsta de 30 de ani. Nu e o exagerare. Inainte de asta, nu facusem nici macar un pic de sport, nici macar o vreme, nici macar o data. Prin scoala trecusem cu scutiri. Eram o leguma. O leguma binecuvantata genetic cu un corp capabil sa-si ascunda binisor natura sedentara. Nush din ce motiv, posibil dintr-un simt al datoriei fata de propria persoana, mi-am facut, in anul de gratie 2010, abonament la o sala. Prima oara cand m-am urcat pe banda, am crezut ca o sa mor. Am mers vreo 20 de minute la viteza 5 (km/h). Mi s-a parut epuizant. “De alergat nici nu se pune problema”, mi-am zis eu cu jale si din rarunchi asa. Nu mai stiu cat a durat aventura cu sala. Nu mult, anyway. Ca am ramas insarcinata, m-am facut porcozitate si am abandonat orice tentativa de miscare. Oricum, ceva progrese facusem, ajunsesem sa merg, tot cu 5 la ora, vreo 45 de minute. Ceea ce pentru mine era wunderschön si nesperat. Credeam ca asta e. Credeam sincer ca nu pot mai mult. Imi amintesc si acum ca a venit la un moment dat un pachetel de muschi langa banda mea si mi-a zis a dojana ca e frectie ce fac. Ca ar trebui sa-mi creasca pulsul la mai mult de 98. Ca ce e menajul asta. L-am pizduit in gand bine de tot si mi-am vazut de mersul meu agale.

In primul an dupa ce-am nascut, n-am facut nicio branza sportiva. Eram muci. Epuizata. Lovita in plin de experienta maternitatii si lauza la creier. In fine, ca la vin, n-a fost un an bun. In 2012, cand m-am intors la munca, mi-am refacut si abonamentul la sala. M-am dus mai mult nu decat da si dupa vreo doua luni de inactivitate platita scump, m-am lasat. Nu era momentul.

Here comes 2013, despre care ma hazardez sa spun, uitandu-ma si in jurul meu, ca-i un an bun pentru getting your personal shit together. Si nush cum, nu stiu de unde, ma apuca cheful ala mare. Imi fac din nou abonament la sala, cu un simt al prapadului imperativ, trebuia sa-l am, ma intelegeti, atunci atunci. Tin minte perfect ca pe 4 martie m-am dus, iarasi, prima oara. Tin minte data asta pentru ca pe 4 martie am alergat pentru prima oara pe banda. Mergeam in legea mea, dupa cum eram obisnuita, cu un lejer 5.5 la ora. Si asa, all of sudden, nush ce mi-a venit, dar am intins mana spre ecranul benzii si, automat, fara sa ma gandesc, am crescut viteza la 7.5 si-am simtit ca mi-o iau picioarele inainte. Before I knew it, alergam. N-a durat mult. Dupa doua minute eram praf. Dar traiam acest first al vietii mele cu un excitement demn de primul sarut. Si tot ce a urmat dupa asta a fost dintr-o pornire nestavilita de a replica senzatia aia.

Evident, ca toti alergatorii puberi la minte, am facut o suma intreaga de greseli, din dorinta, probabil, de a ajunge undeva, si repede. M-am ambitionat sa ma duc aproape zilnic la sala. Azi am alergat doua minute, maine 10, poimaine 20. Raspoimaine… si inca o luna dupa aia, m-au napadit durerile crunte de picioare. Am devenit brusc constienta de cvadricepsii omului, stiti, muschii aia de la genunchi in sus. Ma frecam in fiecare seara cu geluri, luam antiinflamatoare pe gura si imi plangeam sub paturica soarta de alergatoare ratata.

Nu m-am lasat. Am citit una alta si m-am intors in sala cu coada intr dureroasele mele picioare. M-am apucat de intervale. Un minut alergam la viteza mare, un minut mergeam. Rinse and repeat, de 1450 de ori. Am inceput sa calaresc si aparatele diavolului alea, like stepper, cross trainer si o nenorocire de imita mersul pe schiuri. N-a fost prea placut at first, recunosc. Asa am realizat ca motivul picioarelor dureroase era fix o acuta lipsa de masa musculara care sa sustina tabloul “elefant zglobiu pe banda”. O luna mai tarziu (si overall, la doua luni de cand merg aproape zilnic la sala), alerg deja 3km fara pauza si fara dureri. Ceea ce, I know, nu e mult. Dar pentru mine este f-ing huge! Este un pariu castigat cu my former couch potato self si o sursa zilnica de euforie. It’s like getting high, but better:)) Putine lucruri m-au inspirat vreodata mai mult. Cand nu alerg, ma gandesc ca abia astept sa alerg. Cand alerg, ma simt una cu mine. O versiune upgradata a mea. Cumva, simt ca trebuie musai sa-i molipsesc si pe altii sa incerce treaba asta, asa cum, la randul meu, am luat bug-ul de la my best friend Boo (care descopera toate lucrurile cool din viata cu ani intregi inaintea mea, coz she’s uber like that <3). Credeti-ma ca daca eu pot… well… impossible is nothing! Pe 19 mai alerg la cursa populara (3.8 km) din cadrul maratonului Petrom de la Bucuresti si daca mi-ar fi zis cineva treaba asta acum un an, i-as fi zis ca-i dus cu nervii capului. No… really!

Morala acestui post lung, a carui singura legatura cu mancarea este ca, well, alergatul e brain food, e ca puteti. Puteti sa alergati. Si odata ce veti descoperi lucrul asta, nimic nu va mai fi la fel. Empowermentul, senzatia aia profund fizica, puterea mintii asupra corpului, capul limpede, pulsul halucinant, fericirea aia simpla, animalica, instinctiva, hormonala… nu se compara cu absolut nimic. Ok, fie, se compara, but still, nimic nu livreaza toate astea so goddam fast and furious ca alergatul. Sounds like bull shit, dar daca ma stiti, stiti ca I don’t do bull shit. Trust me on this. Incepeti, astazi, Nike style. Just do it. And keep on doing it!

PS: Run, Forest, Run!

senzatia aia de ghem in stomac, dar bun, bun ghemul. cand pe dinafara esti tu aia de fiecare zi, intra-atat esti tu, incat habar n-are nimeni ca pe dinauntru te parcurge din cap pana-n picioare ceva fluid, gen “veverita energetica” meets “vasele comunicante”. cand gandesti fara simt practic si ti se face pielea de gaina pe antebrat in secunda in care ai gandit. cand iti zambesti tie si strapungi din mers oglinzi. cand visezi antifonat, neajuns si nestavilit. ziua cand devine evident ca in tine este tot ce ti-ar putea trebui vreodata. o zi rara. s-o pretuim.