Dragilor care cititi odata cu noi, cartea pentru urmatoarea intalnire a clubului este Darul unei zile. Eu tocmai am terminat-o si mi-e jena sa v-o recomand, de fapt, nici nu am de gand sa fac asta. Din motive pe care le veti afla dupa intalnire, din scrisoarea pe care am sa i-o adresez Annei Gavalda. Ma rog, on the bright side, e la reduceri, aici.

De fapt, vroiam sa share with the group o fericita intamplare. In cautarile mele neobosite de loc dragut de intalnire pentru book club (caci living-ul meu nu-i destul de incapator pentru 20+ si, dupa cum ati aflat deja, nu-i nici foarte safe:p), am dat peste niste oameni foarte tari, care au un proiect misto si o inima mare. Mare cat sa incapem toate 20+.

Oamenii astia sunt asa de pasionati de teatru, incat s-au apucat de-au facut unul. Proiectul se cheama unteatru si aflati mai multe de-aici: http://www.facebook.com/unteatru. Zice-asa: “unteatru e un gand care a legat oameni intr-un proiect cultural, curajos si liber. s-a nascut din dorinta de a face posibila intalnirea oamenilor cu teatrul, acasa. unteatru intr-o casa. o casa fara poveste. povestea ei incepe acum.”. Ce fain!

Ei, si multumita Ioanei, care a avut si ea cenaclu in facultate si stie all too well cum e sa te intalnesti prin carciumi ca sa despici filosofic firul in patru fara pic de intimitate, avem incepand de-acum usa deschisa oricand in acest loc minunat, dotat de inimosii proprietari ai ideii inclusiv cu sufragerie si biblioteca plina cu carti. De la aflarea acestei vesti ma simt de parca am alunecat down the rabbit hole in Tara Minunilor. Mi se pare o experienta exquisite, cam cum era cand eram copil si imi strecuram pe furis picioarele mici in pantofii mari cu toc ai mamei. Adica, ffs, un teatru adevarat, al meu pentru cateva ore… fancy this:D Stiam eu ca drama mea are sa se joace intr-o zi pe o scena:)

Nu va mai retin, cititi Darul unei zile doar daca n-aveti ce face si vreti sa trash it cu noi si mergeti la teatru la unteatru. Pana acum s-au jucat Oleanna, Vreau sa fiu actrita cu Anca Sigartau si Crima si pedeapsa. Pentru ca numarul de locuri este limitat, ca sa puteti lua parte la spectacol trebuie sa trimiteti un mail pe adresa unteatru la gmail.com.

Zilele astea gatesc putin si pozez mult, de toate. Blestemand robotii si pe cine i-a inventat. V-as fi pus poze cu dezastrul de sambata, dar am ales in loc, la nimereala, o poza cu niste pepene, pe care, vorba cuiva, dslr-ul l-a taiat in bucati si l-a curatat de samburi. Mhm.

Raportez din ruinele sufrageriei mele, incercand cu tot dinadinsul sa raman completamente zen in fata tavanului cazut peste noi si a tupeului angajatilor de la compania responsabila cu constructia imobilului in care locuiesc, care incearca sa ne scoata pe noi nesimtiti ca am cutezat sa ne gandim la despagubiri. In alegerile dificile de viata, incerc sa ma intreb ce ar face un om liber. Ce-i drept, uneori ma intreb si care-i diferenta dintre omul liber si ala fraier (in ideea in care simpla acceptare senina a unor stari de fapt nu mi se pare un raspuns destul de bun la intrebarea asta). Sa ne judecam? Sa mergem mai departe? What would Jane Austen do?:)

Altfel, am citit de dimineata, cat sa-mi stric de-a dreptul momentul intim eu-cu-mine-si-o-cafea, un post al unei dudui care ii infiereaza pe toti astia nesimtiti care stiu ce-i pancetta, care galgaie in tigai uleiul de masline ca niste ciocoi ce sunt si care au slujbele mult visate pentru ca, precis, au avut pile. Si-atunci, misiunea acestei femei inversunate din cale-afara este sa saboteze astfel de persoane si daca le vede pe strada, eventual sa le scuipe. Ca merita, nu-i asa? Mi-am adus aminte, pe aceasta cale, in ce tara traim si cu cat avant se urca pe tine cu bocancii oamenii frustrati, de profesie unachieveri, daca cutezi sa te ridici putin.

In acest context general deranjant, raman totusi senina ca o printesa, pentru ca aseara, pe la 10, cineva se ducea la non-stop sa-mi cumpere amandina.

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste - bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica - fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (’tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel - zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Nu o sa va povestesc just yet cum mi-am petrecut eu ziua de sambata printre ruinele tavanului prabusit peste noi in living. Pastrez pentru alta data povestea apartamentului nostru nou, cumparat cu bani grei si platit inca 28 de ani de-acum incolo, cu pretul libertatii noastre practic. For now o sa va povestesc doar despre botezul la care-am fost duminica, la Jaristea.

Despre locanta cu pricina stiam doar ca-i o locatie clasica pentru evenimente de gen, ni se propusese si noua de catre wedding planner ca varianta, dar am refuzat pentru ca deja indragisem tare o alta locatie.

Acuma, eu fiind o hoggeritza veritabila de all kinds of stuff (nimic nu se arunca, totul se pastreaza), Jaristea fu pentru mine raiul micilor obiecte argintate. E ceva de speriat, cred ca sunt mii si mii de obiecte diverse de jur imprejur, intr-o incapere care si asa nu-i mare, aruncate nu neaparat cu logica sau cu gust desavarsit, dar dupa capul meu, in chip fermecator. Locanta scores big si la modalitatile diverse si generoase de iluminare, de la ringul de dans cu acoperis de sticla si pana la candelabrele cu lumina calda, care creeaza o atmosfera foarte placuta. Nimic nu mi se pare mai unapppealing intr-un restaurant decat lumina alba de halogen sau neoanele. Ma rog, ar mai fi cateva lucruri la fel de unappealing, gen gandacii de bucatarie.

La Jaristea gasesti mese frumos aranjate, cu tacamuri si oliviera de argint, bauturile se servesc fara numar, din carafe de sticla, mocheta e grasa, plusata, decorul deosebit (on the tacky side, recunosc).

Despre mancare iarasi de bine. Cum eu ma duc la nunti si botezuri pentru aperitive, nu le vreau zgarcite sau lipsite de imaginatie. Iar la Jaristea n-au fost deloc, nici, nici. Highlights: branza de burduf cu chimen, urda cu marar, aspic, rulada cu ciuperci si rulada de porc cu sorici parlit, rulouri de cascaval cu jambon si ceva rulada de ficat cu fistic. Servite toate astea cu chifle calde.

Felul doi - pestele - somon in crusta de nuci, cu un orez foarte interesant asa, coagulat de parca era sushi rice, poate chiar era, ce sa zic.

Si-apoi piesa de rezistenta: piept de curcan cu pere, mar copt cu nuci si sos de portocale. Cu salata acra de laptuci. Pretty fancy-shmensy stuff.

Totul, dar absolut totul e argintat, de la tacamuri la farfuriile de tort si la cestile de cafea. Si parca-i mai buna cafeaua din cesti de-astea decat din cani albe branduite.

Despre programul artistic ce sa va spun, este extrem de chicios, dar not in a bad “never again” way. Experienta multiculturala incepe cu o tanti purie si platinata, care ne trece prin tot folclorul rusesc cu decibeli care spulbera sticla si inspaimanta copiii mici. Continua cu dansatori profesionisti care fac demonstratii de vals, tango si latino si apoi purced, in pure Dirty Dancing fashion, sa invite fiecare din public pe cate cineva pe ring. Vine apoi un Pedro de Ferentari asa, care canta cu o duduie corpolenta si involanata Guadalajara si the like. Si, desigur, sa nu uitam lautarii, care sar cu tzambalul si acordeonul, deopotriva entuziasmati de La multi ani! si Happy Birthday. Mai e un nene cu vioara si o tanti cu pian si sper ca n-am uitat pe nimeni. Repertoriul e vast si poti sa cumperi pe loc un dvd cu toata trupa de artisti.

Tot la program artistic incape si servitul bucatelor de catre o ceata de flacai cu faclii si servete, care fac asa un fel de tur de onoare in aplauzele publicului si-apoi se lasa pe un genunchi in mijlocul stabilimentului, prezentandu-ti mancarea ca pe o ofranda zeilor.

Asa e la Jaristea: gustos, patinat si burlesc, all in one. Va las cu gandul la mancare, iar eu raman cu inima plina de bucuria cu ochi umeziti a parintilor micutei Maria, cea mai iubita si asteptata de dragii ei. Sa va traiasca, oameni buni si frumosi!

Luni seara, dupa clubul de carte, am ajuns acasa cu inima batandu-mi repede. Aveam in brate un buchet de floarea soarelui de la Mazi, iar pe dinauntru, o energie greu de continut, ca un jeleu care se intinsese neobosit pret de cateva ceasuri intre mine si dragele mele. Si acum era nerabdator sa se odihneasca in bratele sotului meu de-un an, pana la urma, era 19 iulie, aniversarea noastra. Chiar daca eu cred ca de fapt aniversarea noastra e in a treia duminica din iulie, indiferent de data.

Asa. Si ajung acasa si ma intampina Pufix-the-man with a wicked look on his face. Si-mi pune mana la ochi si ma duce in camera de joaca si-apoi urmeaza reveal-ul, foarte Kinder cu surprize-like: un dslr nou nout, montat cu grija pe trepied, cu gentuta si cort si alte gimmicks… Vreo cinci minute n-am zis decat “oh my God, oh my God”.

Au urmat galeti de mixed feelings, de la excitare la compasiune pentru vechiul meu aparat, ce avea sa fie tossed cat colo ca o soseta rupta, si-apoi panica absoluta care s-a instalat imediat ce am dezactivat modul automat si i-am facut Puffetei o poza complet neagra. La ora 1 noaptea  bagam ghebos tutorial dslr prin telefon cu Bursucu si ma rugam la al’ de sus sa-mi dea puterea si intelepciunea sa citesc si eu odata in viata un manual de utilizare.

Ce incerc sa va rog este sa-mi iertati stangacia pozelor din urmatoarea perioada, nu-s deloc o fire inclinata tehnic si mi-am notat pe un post-it butoanele pe care tre sa apas ca sa nu iasa poze negre. Si sper intr-o relatie pasionala si de lunga durata cu noul meu aparat, dar deocamdata we’re just dating si n-am ajuns inca la second base. Am pozat doar niste pepene rosu si-un bol de cereale, dar astept cu infrigurare weekendul ca sa exersez. Multumesc pentru rabdare J

If our love song
Could fly over mountains
Could laugh at the ocean
Just like the films
There’s no reason
To feel all the hard times
To lay down the hard lines
It’s absolutely true.

Bowie says it better:) Happy anniversary!

Abia astept weekend-ul asta! Nivelul meu de energie a atins cote ingrijorator de scazute, asa ca planul e sa dorm, sa mananc si sa ma rasfat cu filme-sirop. Sa sarbatoresc cu hubbie, just us two, un an de la nunta noastra cea de poveste. Si ce-o mai fi pe langa. Visez la serbet de coacaze negre (am gasit o reteta ce nu necesita masina de facut inghetata), la vinte coapte, la risotto cu macrou afumat, la unt cu busuioc si la trifle cu nectarine, pepene si iaurt. Si la paine umpluta cu carnati si oua si mozzarella si verdeturi. Nu stiu inca daca va triumfa lenea sau pofta, asa ca pana una-alta mancam salata. Voi ce faceti in weekend?

Flori, albine, coacaze, paine de la Pucheni cu strat gros de unt, frigarui, aripioare, pastravi, salati din gradina ursului, piure si-un mare pepene. Si vin rosu-vermillion original, de la domnu’ Naie. Si somn de dupa-amiaza. Si belated bday presents for me. Ah, this is the life!

De astazi, geanta Furla cea minunata are un nou proprietar: e vorba de Monica, pe care o stiti cu siguranta de aici si pe care eu am cunoscut-o personal la clubul de carte. Monica este plecata in vacanta, asa ca mai am putin timp sa-mi iau La revedere de la draga mea Furli-Burli. Ii multumesc din toata inima pentru gestul ei frumos, iar voua va multumesc pentru ajutor in promovarea mesajului. Cu banii de la Monica, am ajuns la 7102 lei. Mai sunt de strans cam 5500 de lei, asa ca puteti dona in continuare, daca aveti bucuria si placerea. Povestea lui Alex - aici. Inca odata, si cu prea putine cuvinte, multumesc.

Ieri s-au donat 2100 de lei in contul lui Alex:D Asa ca geanta mea Furla de piele bej, fina ca o creme brulee, este gata sa plece catre oricine ar fi dispus sa faca astazi o donatie de 1200 de lei pentru Alex. Pretul de raft al gentii este de 2000 de lei, asa ca la 1200 deja vorbim de chilipir. So, daca o vreti, lasati un comment pe blog si eu va voi contacta sa seal the deal. Banii vor merge de la cumparatorul gentii direct in contul lui Alex, geanta fiind expediata atunci cand plata a fost confirmata.

Daca vreti ca pretul gentii sa mai scada, promovati mai departe aceasta initiativa - pretul scade pe masura ce se strang donatii in cont.

Daca nu va intereseaza de Furli, dar vreti sa ajutati, o puteti face donand orice suma in contul de mai jos. E pentru o cauza buna si cum mai avem de “parcurs” inca vreo 7300 de lei pentru a ajunge la suma de care are nevoie Alex pentru o tricicleta medicala, cu care sa se deplaseze la toate tweet meet-urile:D, ajutorul vostru e much appreciated.

IBAN: RO45INGB0000999901672575
Banca: ING BANK BUCURESTI CENTRALA
Nume: Alexandru Tache
CNP: 1911023450061

In asteptarea weekendului, hugs to all, oameni frumosi:D!