vacanta noastra bulgareasca (2)

… sau “sa gustam din bunatatile locale”

frigaruie de creveti

Din capul locului fie spus, mancarea la mare la bulgari e buna si foarte buna. Exceptie facand hotelul groazei, incadrat la tzepe turstice de care poti sa-ti iei in orice tara, peste tot pe unde am mai mancat a fost bun. Ce nu inteleg eu e de ce zice romanul ca e ieftin, nu mi s-a parut. At the very least, e la fel de “ieftin” ca la noi. Ori poate unde-s eu o casnica stafidita la punga, in asteptarea indemnizatiei de crestere a copilului ce va sa vina cand, nu se stie.

In prima seara am mancat la restaurantul hotelului. Cand am vazut meniul international, cu fensisme care mai de care si putine feluri de mancare, am zis ca tre’ sa fie beton, cum altfel, ca doar asa zice la regula, ca restaurantul cu putine feluri in meniu e bun, iar ala cu meniul cat cartea de telefon e prost. Ntz. Niste porcarii mai mari la farfurie nu am mancat in viata mea. Piure de fulgi, sosuri grele si scarboase, carnuri tari. 100 de leva cu spaga cu tot.

A doua zi, deoarece aveam apartament cu bucatarie si dining room, am zis ca la pranz bagam supermarket, cu supliment de hamsii prajite de pe faleza. Nu ne-am intoxicat. Ba mai mult, a fost foarte bun. Ca bulgarii astia au branza preambalata excelenta (nu ca porcariile de la noi din magazin), au masline asa de bune cum numai in Grecia am mai mancat si, mai cu seama, au cele mai bune fructe si legume de pe fata pamantului, eu asa zic. Am cumparat de la tarabe rosii adevarate, de-alea de-o culoare pala pe afara si de un rosu intens inauntru, pline de carne, fara seminte, prin care uite-asa trecea cutitul ca prin unt! Am adus si-acasa si ca o paranteza, sunt decisa sa ma duc intr-un weekend la piata la Ruse sa ma aprovizionez, simt ca nu mai pot trai fara rosii bulgaresti si fara piersici de-alea de te manjesc pana la coate.

Seara am mers cu totii la un restaurant de-ala ieftin de pe langa plaja. Stiti genul, cu program artistic, cu fete de masa in carouri rustice. Aici mi-am uitat aparatul. Dar lasand asta la o parte, am mancat bun. Boo si-a luat lufar (zis si blue fish), la gratar, foarte proaspat si bun. Mishu a mancat calcan prajit, iarasi foarte bun. Eu am comandat coaste de porc, care nu m-au impresionat, eu fiind experta in mancat coaste si in general porc, in schimb, am mancat o salata de ardei copt absolut geniala, facuta cu ardei verde, nu rosu, si garnisita cu cozi de ceapa verde (ce idee excelenta!). Trei persoane, 90 de leva.

Am mancat in seara urmatoare tot la o terasa de pe faleza, de data asta si mai bun. Am luat ca aperitiv niste creveti cu unt, micuti, intregi (nu decorticati) si foarte gustosi. Apoi ne-am bagat patru oameni la platoul cu peste, care costa 32 de leva si era i-mens! Avea de toate – lufar, calcan, guvizi prajiti, alt ceva peste neidentificat la gratar, pe pat de cartofi natur tot. Nemaipomenit de bun. Chelnerul nostru n-o rupea nici el pe engleza, insa era extrem de atent si indatoritor. M-am prins pe urma ca pe terasa cu pricina, nenea care dadea cel mai tare din maini si te aseza la masa foarte curtenitor era chiar patronul, de unde si, zic eu, calitatea serviciilor si mancarea buna.

Ei si am salvat ce era mai bun pentru la sfarsit. Sozopol’s finest din cate am incercat noi – restaurantul El Greco, din Old City, fix la malul marii. Intai sa va zic ca orasul asta vechi, zona pietonala, e foarte misto. Nu e de mers cu copil in carucior, pentru ca sunt strazi de-alea pavate cu piatra cubica, pe care urci-cobori-urci-cobori. In plus, toate terasele foarte faine sunt de jur imprejurul acestei mici limbi de pamant inconjurata pe toate partile de mare, avand mai multe “etaje” cu mese spanzurate deasupra malului stancos. Noi ne-am asezat la cel mai de jos, ca aveam niste pescarusi si egrete de hranit. Ni se ceruse de catre ele in mod explicit un os de peste.

La El Greco asta am mancat niste incre geniale. Cand ni le-au pus pe masa, am zis ca-s clar trei cupe de inghetata, bulgarii astia iar au gresit comanda. Dar nu, erau fix aia, icre roz. Care nu doar ca aratau perfect pe background de fata de masa bleu-ciel, dar mai erau si prea bune.

icre tarama

Si-a mai luat Boo o salata cu neshte alea alea, buna, nimic special.

salata

icre tarama salata

A venit pe urma niste halloumi la gratar…

halloumi la gratar

… si-apoi – cei mai buni creveti din ce-am mancat pana acum, trasi in tepusa si pusi pe gratar. Plus un platou cu bruschete mici cu unt si cu ansoa, pe pat imens de salata cu ceapa verde.

frigarui de creveti bruschete cu ansoa

Mishu a mancat un pestisor la gratar, din care a ramas doar capul, pe care dupa ce l-am pozat, l-am dat la pasari.

Desert n-am mai putut manca, dar n-am sarit peste cafeaua lunga si tare fara cofeina si nici peste bautura care m-a obsedat in toata vacanta mea bulgareasca, anume club soda de la Schwepps, adicatelea, sifon la sticluta.

espresso

Toata distractia a costat vreo 78 de leva, dar a meritat, ca am mancat mult si exagerat de bun.

Una peste alta, depedeve pretentii foodie, mi s-a parut ofertant Sozopolul, chiar daca, stand noi doar cateva zile mici si avand si copilul de gat, n-am putut sa testam foarte mult si informat, mergand fix la voia intamplarii. Iar voia intamplarii ne-a adus cel mai adesea farfurii pline cu mancare proaspata, care nu ne-a cauzat indigestie, ci doar amintiri placute. Ah, nota zece si pentru porumbul fiert de pe plaja, curat, uscat, exceptional. Prima oara mi-am luat unul, sa-l incerc. M-am intors si-am mai luat opt. Sa fie.

Ah, si sa nu uit, Chardonnay-ul de Bulgaria, mult bun si el.

Si daca n-ati inteles-o pe aia cu rosiile, va mai zic o data. Cumparati-va neaparat rosii bulgaresti de la tarabele cu fructe si legume care-s peste tot. Vedeti ca de regula aprozarul bulgaresc are si de-alea rosii intens, tuguiate la varf, cum gasim si la noi in piata. Acelea nu sunt bune. Cautati-le pe cele foarte mari, tesite, de un rosu stins asa.

Revin cu concluzia, dar pana atunci, bon apetit bulgaresc ceva de groaza va doresc!

tags: , , , , , , 28 comments »

28 Responses to “vacanta noastra bulgareasca (2)”

  1. Zazuza

    hai ca s-au spalat de rusine!

  2. andreea

    pentru inspiratie 🙂
    http://lilaesthete.wordpress.com/2011/04/09/bulgarian-groceries/

  3. cookie

    andreea, dadadadada:D

  4. Teodora

    Da’ o poză cu roşiile teşite şi excelente ai?
    Nu de alta, dar să nu facem confuzii când o fi să târguim.

  5. boo

    salata buna, “nimic special”? :(((
    i am brokenhearted :((
    era cu rosii uscate, mozarella la gratar, ciuperci si alte lucruri bune.
    era buuuuuna :x:x:x:x

  6. andreea

    @cookie mierea si dulceata de trandafiri – neaparat!, au multe feluri de zacusca – acolo mergi la noroc :), babic, ghiudem etc – ieftine, bune si variate ca gust. gemuri, etc – o sa fie greu sa hotarasti ce iei si ce lasi 🙂 noi mancam linte asa ca am luat – e mai ieftina ca la noi. snacksurile (naut si alte nuci in glazura) s-au dovedit oribile/rancede. dar tot cosul a fost super convenabil ca pret 🙂
    acum, daca tot te duci, iti recomand restaurantul rustic unde am fost noi: http://lilaesthete.wordpress.com/2011/04/08/daytrip-to-ruse/
    nu stiu sa dau detalii dar am fost trimisi acolo de biroul de turism (da, stiu, ruse are si bucurestiul nu…)
    meniul este super amuzant si mancarea buna. keep us posted 😀

  7. Monica

    pai chiar ma ingrijoaram, la ce au laudat unii mancarea din bulgaria 🙂 hai ca pana la urma a iesit bine

  8. Valentina

    Trista experienta cu hotelul, chiar arata bine. Noi pana acum am stat doar la un guesthouse, cu 15 eur camera pe noapte. Curat, cu vedere la mare, insa fara masa. Ma bucur ca panala urma v-a placut mancarea!

  9. natty

    ce bine arata icrele! mi-e pofta de inghetata de zemura sau capsuni cand ma uit la poza asta..
    vreau si eu poza cu rosiile ca sa nu ma incurc desi nu am planuri de bulgaria dar na’ vreau sa fie totul clar:)
    btw mie imi plac semintele de la rosii, mi se pare ca au mai mult gust rosiile cu seminte

  10. cookie

    poza cu rosiile sper sa apuc sa fac maine:(

  11. zana eficientei

    rosii nu prea rosii pe afara da’ foarte rosii inauntru s-au bifat – le-am crescut in gradina si sunt mie’n suta de acord: sunt cele mai bune!

    io despre icrele alea as vrea sa stiu mai multe – cum, cu ce, de la cine si de ce ….

  12. CrisD

    🙁 cred ca inainte sa plecati in vacanta ti-am dat (sau doar am vrut sa-ti dau?) un link despre vacanta noastra la bulgari….de acum o luna. Speram ca l-ai citit si ca nu-ti faci prea multe sperante in legatura cu bulgarii.

  13. CrisD

    Altminteri insa, ma bucur ca te-ai intors. Recunosc ca, in lipsa ta, am frecventat alte…doamne-bloguri. Care de fapt s-au dovedit a nu fi chiar asa doamne pentru ca am fost izgonita cu severitate la prima remarca neflatanta pe care am facut-o. “Eu…si de la lupta ma intorc ranit” :((

  14. cookie

    CrisD, serves you right for cheating on me:)))) Ia-ti replicile neflatante si neflateaza-ma pe mine aici, te rog insistent:D

  15. cookie

    “sau vrei doar sa-ti admire pozele artistic mesterite in Photoshop” – care decat io nici nu stiu fotosop:))

  16. cookie

    lasand gluma la o parte, eu sunt perfect de acord cu analogia cu casa;)

  17. CrisD

    :))) sa stii ca dupa experienta aia teribil de neplacuta, nu pot decat sa zic “Aleluia!” ca “la tine acasa” pot sa am alta parere si sa nu fiu admonestata ca la scoala. So, respect! :)))))
    Revenind la bulgari, mi-am cumparat totusi ceva de la ei: o tigaie d-aia “mobila” pentru kavarma cu care mi-am facut foarte, dar fooarte fericita prietena eco-bio-alimentar rezervata.

  18. cookie

    Dear, atata timp cat avem aceeasi parere despre pooping in mijlocul sufrageriei, pe covor, e ok sa ai ce si cate pareri vrei:)) ah, eu nu mi-am luat nimic care nu se biodegradeaza, trebuia sa-mi iau strachina… Ma, tu vrei sa ma convingi sa ma mai duc o data la bulgari:p

  19. doina

    Si eu vreau sa te conving sa te mai duci o data la bulgari 🙂
    La orice ora, in orice segment, cu sau fara copil, nu cred ca ai vrea sa fii pe litoralul romanesc – ca dovada ca nici n-ai fost 🙂
    Din pacate, avem aceeasi mare pe care o gestionam diferit.
    Nu ne comparam cu grecii, dar bulgarii incearca – noi nici macar nu consideram ca ar fi cazul sa incercam.
    Cit despre politie, incearca sa te intelegi cu cea ungara, daca cea bulgara pare sa fie fara speranta 🙂

  20. alison

    la icrele ale imi tot sta gindul ,roz ca si ele…nu-s mare amatoare ca-mi contorsioneaza aprig colecistul dar o imbucatura roz iti unge si sufletul!:)da’ lorelai ce a papat,tot laptic,laptic?:)

  21. CrisD

    :)) Sigur ca da…
    Serios vorbind, mi-a fost laudat un satuc de langa Veliko Tarnovo, curat, arhaic si ospitalier. O prietena de-a mea a fost acolo si s-a intors innebunita de mirosul de busuioc din camere, de carpetele de pe pereti si de faptul ca a fost lasata sa-si aleaga singura legumele din gradina. Satul asta ar fi, de exemplu, un motiv sa ma intorc in Bulgaria.

  22. Zazuza

    Cris, pare tare fain satucul ala 🙂

  23. dressaddict

    Cris, cred ca e Arbanassi satul cu pricina, e pe lista mea de must-see 🙂

  24. Zazuza

    dressadict, sa ne povestesti si noua la intoarcere, te rugam, ca tare sunt curioasa :)!

  25. dressaddict

    cookie, apropo de preturi, noi am mancat f bine si f ieftin anul trecut la Obzor si cred ca asta e un avantaj al bulgarilor, ca poti gasi restaurante ok pentru toate buzunarele, nu ca la noi, unde acum in sezon, la Eforie Sud, o cirba era 8-10 lei la restaurantele cele mai ieftine. Uite, dau un copy-paste de pe Softpedia, cu niste preturi din Nessebar/Ravda din sezonul asta:
    “o ciorba de burta = 2 leva, o bere=1,5 leva, o ciorba de fasole cu tarhon si alea alea=1,5 leva, un pui întreg la rotisor (noi 3 nu am putut razbate cu el) = 9 leva, fructe de mare, atentie !!!!=4 leva (super ieftin!!!!), cartofi prăjiți = 2 leva, hamsii = 2 leva/100gr. Ce mai mult, pentru 3 persoane (ciorbe, felul II, bere, suc) am dat 30 leva – echivalentul a 64 lei romanesti. Nu era “impinge tava”, era terasa. Atractia principala erau prăjiturile (artă bulgărească în acest domeniu, nu alta) care erau cat farfuria, pline de fructe de toate neamurile si care aveau toate aprox același pret: 2,5-3 leva. Meritau! Bonus: aproape toate terasele aveau wireless!”

  26. Zazuza

    mvaaai! Bulgaria asta suna ca paradisul vacantelor :)). din pacate insa, atata vreme cat turistii romani vor continua sa cheltuie 30 mil. eur in vikendurile pe litoralul romanesc (cf. unei stiri citite saptamana asta) nici ca vor fi servicii bune in curand in RO, ca na, daca tot are balta peste… 🙁

  27. sofia

    Mai ca ma convingi sa facem si noi un concediu in Bulgaria!

  28. vacanta noastra romaneasca (1) — easy peasy

    […] http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/ […]

Back to top