M-am tot gandit daca sa intru pe mult minatul teren al posturilor despre diversificare, sau sa-mi vad frumusel de treaba mea, mai cu seama avand in vedere ce se intampla cand te mananca-n dos sa te bagi in seama cu gura lumii sloboda. Totusi, deoarece mi-a servit-o azi asa de frumos Ada la fileu, nu ma rabda inima sa nu povestesc doua vorbe trei cuvinte despre cum am diversificat Iepu’, gandind eu ca merita sa moderez cateva comentarii bezmetice despre cum imi otravesc copilul, daca asta aduce si-un pustiu de bine la vreo mama-doua care nu stiu de unde sa o apuce. Foarte important:

1. Eu va povestesc ce mananca Iepu’. Nici intr-un caz nu va apucati sa dati ceva la copil fara avizul pediatrului, caci nu neaparat doctorii “ie prosti si ie nebuni”. Internetul e consultativ si folositor doar daca exista discernamantul de rigoare.

2. Am avut parte de un copil care nu mi-a refuzat aproape nimic, niciodata. Deh, e genetic programat sa iubeasca mancarea. Asta nu inseamna, desigur, ca ce-a mers la ea merge la toti copiii, precis preferatele lui Iepu’ ii vor face pe alti kinderi sa go bleax!

3. Nu oferiti copilului catalogul Ikea. Si in general nu-l hraniti cu hartie, alba sau tiparita.

S-o luam de la inceput. Adica de la inceputul diversificarii Iepurescului, la 6 luni. De ce la 6 luni? Pai pentru ca Iepu’ a mancat numa lapte matern pana la aceasta varsta. Copiii care mananca formula incep uneori diversificarea mai devreme, pe la 4-5, eu am vrut sa astept. In luna a cincea spre a sasea, bebeh n-a luat mai nimic in greutate, asa ca m-am gandit eu ca-i timpul sa-i fac cunostinta cu haleala. Dupa ce i-am dat de ziua ei happy 6 tort de la cofetaria Maria (glumesc! l-am mancat eu pe tot, desigur), ne-am apucat de treaba.

Intai despre ustensile: steamer, blender, lingurite de bebelusi, paharele de mancare cu capac, bune de pus la congelator/frigider, incalzitor pentru hrana de bebelusi, de-ala cu apa. Eu am asa: steamerul asta (e mai vechi, dar face treaba), robotul asta supranumit “ce m-as face fara el”, paharele astea pe care le-am folosit si la congelat lapte si incalzitorul asta.

Apoi despre resurse. Una singura: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/, suprapusa peste invatamintele doctoritei lui Iepu’ si imbogatita cu puterea exemplului mamelor-prietene.

Ei si-acum despre mancare sa vorbim. Ce-am facut, ce-am aflat si cum ne-am diversificat. 

M-am tot gandit cu ce sa incep. Cu fructe, cu legume sau cu cereale. Parerile sunt foarte impartite. Cica daca incepi cu fructe, nu o sa mai vrea legume. Daca incepi cu legume nu o sa vrea fructe. Daca incepi cu cereale se umfla si nu baga destui nutrienti de-aia beton. Sfatul pediatrei noastre a fost sa incepem cu suc de fructe, apoi morcovi fierti, apoi supa strecurata de zarzavat. Am incercat, zau. Au fost si singurele chestii pe care Iepu’ le-a tratat cu sictir. Nu zic ca n-or fi bune, dar la noi n-au mers. Oricum nu-mi placea ideea de suc de fructe, pentru ca are mult zahar si fibre pauza. Tot raul spre bine, mi-am zis, si-am purces sa dau la copil avocado. Acest jolly joker al mancarurilor pentru bebelusi, care nu necesita gatire si merge amestecat cu ORICE, e si acum preferatul lui Iepu’. Mai multe despre avocado aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/avocadobabyfoodrecipes.html.

Masa 2 din zi, prima masa inlocuita

La inceput i-am dat avocado pasat la blender si subtiat cu nitica apa, ca sa iasa cu adevarat smooth. Apoi l-am folosit pe post de “atractiv”, in combinatie cu alte fructe si legume. Tehnic vorbind, am inceput cu fructele deci. Prima masa de care ne-am apucat a fost masa a doua din zi. Adica dupa trezitul de la 7-8 cand manca lapte, Iepu’ mai tragea un somn, iar pe la 10 si ceva cand se trezea, manca fructele. Mare lucru din cele de sezon n-am mai prins. Am bagat mar, para, piersica (mare hit), banana, prune, mango, papaya. Regula zice asa: introduci o chestie si astepti 3-4 zile fara sa mai bagi altceva, ca sa vezi cum reactioneaza bebelusul, daca se umple de bube se cheama ca-i alergic (ma rog, is mai multe simptome care indica alergie, tot aici le gasiti: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/allergy.htm). Eu am respectat, nu chiar cu sfiintenie, aceasta regula. Zic nu chiar cu sfintenie deoarece am mers pe chestiile safe si pentru ca recomandarile pediatrice re la alergii se schimba de la o luna la alta. Acum, pe la 8 luni fara oleaca, am incercat si afine, visine si coacaze, de la congelator pentru ca alea din casolete super-expensive care se gasesc acum in supermarket sunt le poop. Ah, ceva foarte important am uitat sa va spun, toate fructele pe care i le-am dat lui Iepu’ au fost decojite si bagate cateva minute la aburi, crude-crude nu le-a vrut.

Masa 3 din zi, urmatoarea inlocuita

Bun. Dupa ce am batut in cuie aceasta masa de fructe (in sensul ca a ajuns Iepu’ sa manance o cantitate rezonabila, in jur de un borcan de-ala Avent de 180 ml), am trecuta la masa a doua, legume. Si aici m-am folosit de avocado ca sa-i bag sub nas lucruri. Am facut diverse combinatii de legume aburite, n-am mai mers asa one by one, recunosc ca le-am amestecat, dar le-am luat, again, din lista de chestii safe pentru inceput. Fasole verde, dovleac, cartof dulce, morcov, pastarnac, dovlecel… Cam astea. Am trecut pe urma la legumele de stage 2, broccoli, conopida, spanac, praz, ceapa, mazare, ardei, cartof.

Apoi, cereale

Dupa legume am bagat cerealele. Nu am dat si nu cred ca o sa dau la copil cereale de bebelusi de-alea la cutie, shmilupa sau altele. M-am dus la plafar si mi-am achizitionat orez brun bio si fulgi de ovaz, pe care i-am facut eu in casa si i-am amestecat cu fructe sau cu legume, la cele doua mese de mai sus (va povestesc cum cand ajungem la “retete”). De ce asa? Pai pentru ca e usor. Adica daca tot bagam carbs, macar am zis sa fie de-astia naturali, nu de-aia ultra-rafinati si dezbracati de lucrurile bune doar pentru a fi “retratati” cu ele in varianta sintetica dupa aceea. Mi-a zis un pediatru ca nu fac bine, deoarece cerealele speciale de bebelusi sunt calibrate asa si pe dincolo, ca sa acopere tot ce-i tre’ copilului. Asa o fi, nu zic. Nu-s a bio freak, stiu ca nu pot sa feresc copilul de chimicale toata viata si nici nu incerc. Insa chestia asta cu cerealele adevarate mi se pare sustenibila pe termen lung, cred ca Iepu’ o sa creasca foarte frumos si fara sa stie ce e aia Chocapic. Acestea fiind zise, am gustat si eu mamaliga mea de cereale integrale si pe bune, e foarte gustoasa. Si pe terenul asta virgin al gusturilor in formare pe care il are orice bebelus, nu vreau sa pudrez cu zahar si alte porcarele. De-aia.

Apoi, carne

Dupa cereale, am bagat carnea: pui (mai putin, din cauza ca e naspa si ca n-am o sursa bio), curcan, mai tarziu vita. Si, mai nou, ficatei de pui.

Masa 4 de solide, ultima masa inlocuita

Oarecum in paralel cu carnea, am inceput sa dau la copil iaurt. Intai simplu, sa vad ce parere are despre el. Apoi, iaurt cu banana, iaurt cu avocado, iaurt cu spanac, iaurt cu fructe, deci iaurt cu orice. M-am apucat sa fac si branza de vaci, operatiune mult mai simpla decat ati putea crede. Branza asta i-am dat-o ori dimineata, cu fructe, ori dupa-amiaza, cu iaurt/cereale. Mai rar in combinatiile de pranz, alea cu legume.

Apoi, galbenus de ou fiert tare

Asta abia ce-l introducem acum, ca e unul din alimentele cele mai alergene. Din ou eco, de-ala de la supermarket. Week 1: 1/4 galbenus de ou, de doua ori pe saptamana. Week 2: 1/2 galbenus, de doua ori pe saptamana. Week 3 si mai departe: un galbenus intreg, de doua ori pe saptamana. In ziua in care dau galbenus, nu dau carne.

In continuare, cateva chestii… spinoase

• Cate solide, cat lapte: aici recomandarea moderna este ca, atunci cand incepi diversificarea, sa oferi copilului intai lapte (matern sau formula) si abia apoi sa-l lasi sa guste mancare solida. Majoritatea pediatrilor din Romania vor spune invers: intai mancare solida si-apoi completare de lapte, daca mai vrea copilu’. Eu am facut cum a zis pediatrul. Iepu’ nu a mancat niciodata mult lapte, nu e fan, asa ca am mers pe inlocuirea lui graduala cu mancare solida. Acum, la cca doua luni de la inceperea diversificarii, am ramas cu lapte doar dimineata si seara, nu mai mananca extra lapte.
• Cat de repede: pai depinde numai de copil, eu asa zic. Mi se pare esential ca diversificarea sa se faca in ritmul lui, nu grabit. Daca refuza mancare (intoarce capul, scuipa, inchide gura), poate ca nu-i pregatit si atunci it’s better to wait. Nu e urgent. Laptele este good enough pentru copil cel putin pana la un an de zile, so don’t sweat it, mai stati o tura. Stiu (am auzit/citit) cat e de stresant sa nu-ti manance copilul, dar eu zic ca e mai bine pentru relatia lui cu mancarea din viitor sa nu fie “silit” in vreun fel. Daca, pe de alta parte, fiecare lingurita e primita cu gura deschisa si chiote de bucurie, cum e cazul lui Iepu’, atunci, ce sa zic, la placinte inainte.
• Baby led weaning: nu cunosc, nu m-am bagat, dar aici puteti afla mai multe despre asta - http://wholesomebabyfood.momtastic.com/babyledweaning.htm.
• Borcanele. Nu as inlocui cu ele hrana proaspata, preparata in casa. Dar nici nu cred ca-s toate dracu’ gol si ca nu tre sa ne atingem de ele no matter what. Din experienta proprie, cateva concluzii.

Hipp Bio – poopeh! Unele din ele au zahar sau sare adaugate:p, ca doar pentru ca-s bio, nu inseamna ca nu le pot contine. Overall nu-mi place consistenta lor gen zeama si faptul ca daca pe eticheta frumos colorata e vreun ingredient mai “jmecher”, like afine sau fructe exotice, cand te uiti la concentratie vezi ca ingredientul ala tentant e de regula “suc de afine 4%” si nu fructul in sine. Piureurile de legume au max 8% carne, ceea ce e foarte putin fata de necesarul zilnic de proteina.

Organix – m-am uitat la ele juma de ora in Real, nu m-am putut hotari la ceva. Tot asa, afara de mere, pere si cereale, restul ingredientelor mai exotice sunt in cantitate mica.

Nestle – le-am pus pe ignore.

Finally, the winner este DM, nor-mal! De unde mi-au placut asa:

- de la raftul de mancare bio pentru adulti, borcanoiul mare de 350g de piure de mere si mango (20% mango), 100% fruct, fara zahar adaugat sau conservanti sau alte balarii. Foaaaarte bun. Mi se pare mai ok mango bio din borcan decat mango de import, din Ecuador.

- de la raftul de mancare de bebelusi: piure Baby Love de vita bio, 40% carne, foarte mult bun (pentru ca vita fierbe al dracului de greu si e chiar unul din alimentele la care mai “gresesc”cu borcan). Borcanelul asta are 125g cu totul, deci asta inseamna 50g carne. Pediatrul zice 30g carne la bebe pe zi, deci un borcanel ajunge cam 2 zile. In afara de vita, mai contine apa, orez si ulei de rapita, toate bio. Merge amestecat cu legume pe care le prepar eu in casa.

- piure Baby Love bio cu piersici si maracuja – 42% piersica, spre deosebire de Hipp Bio cu piersici care e un fel de nectar, asta seamana cu ce imi iesea mie din piersici cand aveam piersici. Mai iau din cand in cand pentru ca lui Iepu’ il plac mult piersicile si nu-s in sezon.

Cam astea-s descoperirile de pana acum. Va tin la curent. Desigur, daca va uitati la termenul de expirare de pe eticheta, veti vedea ca expira in 2013. Ceea ce duce cu gandul la fiertul fiertului, ca doar altfel cum sa reziste. Totusi, cum ziceam, nu-s anti, sunt doar moderata.

• Despre “stocare”. Pana acum nu am congealat piureuri. Dar fac o cantitate mai mare, pentru doua sau trei zile, si le tin la frigider. Mai multe informatii folositoare on the subject, aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/pureebabyfoodandstore.htm
• Diversificarea se incepe cu cereale fara gluten, acesta fiind acceptat in alimentatia bebelusului dupa varsta de un an. Recomandarile recente inclina totusi catre ideea ca glutenul nu e bau bau, mai ales daca este introdus cat copilul mananca inca lapte matern. Eu m-am hotarat sa mai astept insa.
• Apa cu care se prepara mancarea bebelusului tre’ sa fie ori apa speciala (Humana, Hipp, Jana Baby, etc.), ori o apa plata cu continut mai sarac de minerale, cum ar fi, de exemplu, Devin.
• Cat mananca un copil? Cat ii trebuie. Nu insistati pentru inca o lingurita. Cica astia micii au capacitatea nativa de a-si regla singuri necesarul de hrana, daca le bagam pe gat, le distrugem acest reflex si ajung sa se indoape ca purcelu.

Imi plac sarbatorile, toate. Orice motiv de panarama gastro-emotionala e suficient de bun pentru mine. Nu ma intereseaza ca-s de import sau de-ale noastre. Important e sa existe. Mi se trage din copilaria mea fericita in sanul unei familii prea misto, de la un tata care a fost cel-mai-bun-tata si de la mama mea, desavarsita in every way, care astia doi oameni, de le datorez eu in totalitate viata mea cea buna si buna mea natura, m-au invatat ca nu exista loc mai frumos in lumea asta ca acasa, de sarbatori. Vreau sa fac pentru Iepu’ tot ce e mai bun. Nu stiu daca o sa am cum si cu ce s-o dau la lectii de pian, la inot, la meditatii, la after school, la cel mai bun liceu, la facultate la Sorbona si in general nu stiu ce-am sa-i pot oferi dintr-ale materialului, dar un lucru e cert. Am sa ma straduiesc sa-i fac copilaria si cuibul asta, din care urmeaza a se arunca la un moment dat in viata cu capu-nainte, ceva de care sa-si aduca aminte cu acelasi drag cu care-mi aduc eu aminte de ale mele.

Asa ca, baby, de prima ta zi a recunostintei, vei manca piure cu curcan, si simti tu mirosul asta dulceag, de chestii statute-n cuptor, care-ti gadile minusculele nari? Oh well, that’s real food, din aceea care sa te trimita acasa cu gandul, cand vei fi mare si va fi greu. Nu o sa te mint, nu e asa neaparat foarte marfa sa fii adult, in locul tau nu m-as grabi sa ajung acolo, dar uite, ideea e ca as long as we’re together, the rest can go to hell. Si mai tre sa stii, draga Iepu’, ca dragostea nu tine, totusi, de foame. So let’s talk food, k?

Pentru oamenii mari, piept de curcan intreg, uns cu ulei de masline, picurat cu nitel sos de soia si frecat cu mirodenii si sare grunjoasa. Langa el, cativa cartofi taiati in jumate. Si mai colea, bastonase de dovleac, morcov, telina, pastarnac si ceapa rosie, marinate intr-un amestec de ulei de masline, otet balsamic, cimbru, rozmarin, sare si piper. Turnat nitica apa in tava cu astea si dat la cuptor vreo 2h, la foc potrivit, cu folie peste ca sa nu se carbonizeze. Cand e totul moale, stiti, luati folia si lasati sa prinda oleaca de rumeneala.

Langa farfuria minunata cu friptura si legume, la fix merge o salata de varza rosie cu mar, otet, ulei, sare, piper mult si cateva nuci sau muguri de pin for extra crunchiness.

Pentru Iepu’, pus la aburi dovleac, morcov, pastarnac, telina, ceapa rosie, broccoli si curcan, pasat ghebos cand sunt facute, garnisit cu nitel unt.

Voila, primul nostru Thanksgiving in familie. Nu ne-am spart in figuri, ca stiti, timpul nu exista. Dar mi-e drag de noi si de casa mea calda, de masa cu bunatati, de traditia asta noua care azi incepe. To many more to come! Happy Thanksgiving everyone:) Cheers!

Si se facura doua saptamani de cand ne-am apucat serios de treaba cu somnul. Doua saptamani de major adjustment din partea intregii familii. Doua saptamani de cand gandim si respiram si traim dupa un nou principiu: “protect the sleep”. Sa mergem, dara, inainte, pe firul (epic) al postului pentru mame extenuate. Stiti de unde am plecat, acu’ o sa va zic unde-am ajuns. Cu precizarea, din capul locului, ca nu e aceasta vreo reteta a fericirii universale, ci un tablou de viata de familie care surprinde in timp real framantarile noastre de parinti diletanti. Nu exista “calea”, ci doar o sumedenie de drumuri sinuoase care duc ori la bal, ori la spital. Cu acest disclaimer in cap, let’s all follow the yellow brick road.

Rezumat: Iepu’ nu dormea ziua. Deloc. Ora ei de culcare era in jur de 11-12, uneori chiar 1 noaptea, dupa care se trezea de cateva ori ca sa manance. In tot acest timp, plangea mult de tot. Nu statea singura nici un picut. Degeaba leagane, degeaba jucarii, degeaba salteluta de activitati. Eram miserable, toti trei, si habar n-aveam de ce. Nu ne trecuse prin cap ca avem o problema, credeam ca asa e, ca asa trebuie sa fie, ca e o cumpana, un test. Ca daca nu ti-e greu pana-n ficat, nu esti buna de mama. O mare tampenie de altfel. Salvarea ne-a venit din carti, nefiind noi aceia care se nasc invatati. Am vizualizat elefantul, dupa cum si cestile de portelan care zaceau sparte pe jos. Si-am inceput sa le adunam. Si-a inceput sa ne fie bine. De care bine chiar aveam mare nevoie.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa sucim ora de culcare a copilului, din 12 in 8 seara. Ne-am autoconsemnat la domiciliu incepand cu ora 7 si ceva si-am mers inainte cu ritualul de culcare, ala cu frectie, baie, mancat si somn. Pentru care ocazie speciala, am intzolit Iepu’ cu cele mai adorabile pijamale de la Next Baby. In primele trei zile a fost usor. Iepu’  a acceptat noua ora de culcare, iar ziua si-a tras in cap trei reprize de somn asa, lejer si fara proteste. Dupa care am scris eu primul post on the subject. Dupa care, deoarece o cautasem cu lumanarea, I jinxed it. Asa ca in urmatoarea zi n-a mai mers deloc cu nap-urile doi si trei. M-am intors la carte. Care carte zicea ca in cazuri de-astea cand copilul se supraoboseste ceva de nedescris, sa-l culci in chip exceptional undeva intre 5 si 6 dupa-amiaza. De tot cum ar veni. Am facut asta. I-am facut baia pe la 6, iar la 6:30 dormea dusa. Excelent, am zis eu. Doar ca pe la 19:15 s-a trezit. Si-a purces sa se jeleasca. Si (acu’ sa te tii cata ghetele-n fund ma astept sa-mi iau), am lasat-o sa planga. A plans 45 de minute. A fost groaznic. 45 de minute de negocieri aprige cu mine, cu Mishu, cu mama care-mi tipa in telefon ca omoram copilul… M-am simtit ca un posterior. Pe urma a tacut.

De atunci incoace, a fost smooth sailing. Fix din ziua urmatoare, n-am mai avut niciodata probleme cu culcatul seara. Ora 8 a ramas ora ei de somn, pe care a invatat sa si-l ceara cu indarjire. Cu somnul de peste zi a mai durat oleaca. Pe cel de dimineata l-a acceptat bine, de indata ce m-am prins eu ca punctul critic la care-i cadeau ochii in gura era cam la 1h 30′ dupa ce ne trezeam prima oara. La somnul de dupa-amiaza s-a opintit ceva, dar de vreo cinci zile functioneaza si ala. Si mai exista somnul de late afternoon, care se intampla natural in jur de ora 16. Am observat ca ajuta alaptatul in preajma orei de somn. Si-am mai observat ca Iepu’ adoarme bine si fara balamuc daca e pusa in patul ei. Cu mine in pat, gaseste mereu ceva de investigat. Un iepure pe pijama care trebuie neaparat desprins de-acolo, niste dungi interesante pe fata de perna, o carpa pe mine de care e musai sa traga… Pe toate aceste dragutzoshenii le-as fi interpretat pana acum drept nevoia copilului sa stea treaz. Teorie care nu se pupa insa deloc cu faptul ca, scoasa dintre imprimeuri distractive (distracting), adoarme bustean in doua secunde fix.

Dupa cum ma gandeam eu in sinea mea acum cateva zile, nu stii ce e aia sentiment de vinovatie pana nu faci copil. Evident ca nu mi-a placut ca a plans, m-a durut burta si capul si mi-a venit sa vomit niste ore bune dupa ce ea tacuse. M-am gandit ca poate toti aia care zic ca face copilul brain damage daca plange or avea dreptate. Mi-a fost frica. M-am invinuit. Pe urma, mi-am dat seama ca in alea 45 de minute nu mi-am facut unghiile cu oja si nici nu m-am uitat la seriale. Am stat lipita de usa si mi-a trebuit toata stapanirea de sine si tot reframingul ca sa nu intru. Ceea ce mi-a dat incredere ca I’m not a bad mother after all (speaking of which, imi place mult postarea asta a lui Zu despre mame bune, mame rele, pls to read!).

Nu cred ca lasatul copilului sa planga e metoda de aur. Habar nu am ce as fi facut daca plansul ar fi continuat si in zilele ce au urmat. Asa s-a potrivit insa ca pentru noi nu a mers altceva. Si, believe me, I tried everything.

Acum ne este bine, in sfarsit. Am inceput diversificarea de luni. Programul de somn curge lin ca un paraias, de la sine, fara fuss. Ceea ce ma face sa cred ca-i bun. O sa mai fie bumps along the way, dar cumva ma simt trezita. Am realizat ca nu pot sa fiu genul de parinte pasiv (nu ca ar fi ceva in neregula cu asta, it’s just not for me). Attachment parentingul nu merge pentru noi. Nu am un copil care iubeste portabilitatea (am investit milioane bune in manduci si wrapuri si alte alea), nu am un copil caruia ii prieste maxim co-sleepingul in orisice situatie… Am un copil dupa chipul lui ta-su si asemanarea mea, caruia ii prieste ordinea, oricat de putina. Ordinea lui, nu ordinea mea, but still, ordinea. Asa suntem. Si sa nu ne acceptam asa cum suntem e in general metoda universal valabila de ratare a fericirii. Pfoai, deci… da:)

___________________________________________________________________________

Matrimoniale

Acestea multe fiind zise, m-am hotarat brusc sa-mi fac my very own support group cu mame. Le vreau pe mamele alea neintuitive. Care nu stiu. Care nu s-au nascut invatate. Care invata. Care se cocoseaza zilnic sub presiuni diverse. Pentru care micile decizii taie in carne vie. Care se vantura pe blog aicisha si in miezul carora sa ma simt ca acasa. I know you’re out there. Cine ma vrea, sa-mi lase un comment si sa ne strangem. Ca asa nu se mai poate:)

Sambata asta ne-a impins de la spate toamna cea calda-color catre Cornu, locul unde multe bucati de carne si-au gasit sfarsitul la frigarea cu lemne si carbuni. De la badica pan’ la opinca, de la carnati de oaie pan’ la fleica, am ras tot ce ne-a stat in raza vizuala. Pe urma am dat raptul prin gradina familiei, caci prea “mustea” neobrazata de bunatati de tot soiul. Morcovi, pastarnaci cat Iepu’, gogosari, ardei grasi, telina, cartofi… le-am vrut, vorba aia, pe toate!

Si pentru ca nu ne ajunsese atata paguba, ne-am dus si-n livada. Unde am devalizat merii ionatani, ca, nu-i asa, sa manance asta mica eco bio shmoomoo, doar n-ati fi vrut sa-i luam fructe de la aprozar, cand tataia are cele mai smechere mere, de-alea de care cresc si-n prun (luati de-aici daca nu ma credeti - http://www.totpal.ro/senzational-prunul-care-face-mere-de-la-cornu/, yep, that’s us:)).

Anyway, Purcifer a facut CTC la merele bunicului, a zis ca merg o tura, asa ca le-am incarcat in sacose pi tati si pe-aci ne-a fost drumul inapoi la Bucuresti, unde in pruni nu cresc mere si nici in meri nu cresc prune, pentru simplul fapt ca traim in orasul asta de… piure de mere, ca sa zic asa.

Anyway, de fapt altceva vroiam sa va zic. Treaba e ca de azi incepe mare diversificare a iepurelui. Dupa indelungi rascoliri, am decis ca e timpul. Mergem pe o schema foarte apropiata de ce-o sa gasiti pe http://wholesomebabyfood.momtastic.com, si-am inceput fix azi dimineata cu piure de avocado. Care nu doar ca-i plin de toate cele bune, dar prezinta si avantajul ca pot sa mananc eu cu maxima placere resturile lui Purci’, pe paine, cu nitica sare. Uite-asa. Prima tentativa de mancare solida s-a soldat cu aplauze, asa ca zic ca am intuit corect momentul si ma felicit si pe aceasta cale.

Ia sa-mi povestiti voi aici, cand aveti vreme, ce mananca iepurii vostri? Necesit sa absorb informatie precum un burete deshidratat. Multumesc si revin cu niste fish fingers, poate si cu o supa cu galusti. Pana atunci, hasta la vista si guacamole, baby!

V-am zis ca ma dedau la un post off topic si nu glumeam. Asta-i despre de ce nu dormea Iepu’, cu aplicatie pe toti copiii care nu dorm si pe mamele lor cu cearcane mov. Din seria da’ pe mine nu m-a invatat nimeeeeni [lacrimi si suspine aici]. Din capul locului sa stiti ca o sa fie a long one. Bine? Hai cu mamele!

Mai avem putin si facem sase luni de cand ne cunoastem, eu si Iepu’. Mi s-a pare c-a trecut fix o viata, ca asa se masoara timpul cand stai acasa si cresti copil, si te dai cu patinele in capul tau de la agonie la extaz in 30 de secunde fix. Desigur ca sase luni e plenty of time ca s-apara si primele greseli parintesti. Pe care iti ia ceva vreme sa le constientizezi. Nu odata mi-a venit sa zic “copilul asta e stricat, dati-mi altul”. De fapt, sa vedeti chestie, copilul era ok, in tot timpul acesta, noi eram defecti. Sa va spun ce-am patit.

Primele saptamani au fost asa, ceva de-o incetosare teribila. Nu-mi amintesc mare lucru, ca eram o roboata somnambula al carei corp umbla singur prin casa ca un strigoi in pijamale XL. Cam de pe la sase saptamani asa, s-a luminat treaba brusc. It’s all about sleep, eu asa am zis atunci, si mentin. Pentru ca la varsta de sase saptamani, Iepu’ a inceput sa doarma noaptea. Toata noaptea. Cum am facut? Pai am stabilit ca ora de baie o sa fie 10. Juma de ora frectie/baie, apoi o ora alaptatul (ca na, la astia mici dureaza), si-apoi somn de voie de pe la, sa zic, 12 pana dimineata la 6, uneori chiar 7. Doamne, ce bine-a mai fost. Copilul dormea in patul lui, noi dormeam in patul nostru (cu dopuri in urechi pentru ca lasam iPod-ul pe white noise all night, ca sa-i semene lui Iepu’ treaba cu burta mamei), toata lumea dormea deci! Ziua nu-mi amintesc cum era, dar parca era bine. Aveam timp.

Pe la patru luni, s-a rupt lantul de iubire. Prima schimbare, si nu neaparat cea mai deranjanta, a fost aia cu trezit si mancat noaptea. Cam de doua ori. Am pus pe seama dintilor, credeam ca ne pregatim de asta. Si felul in care am ales noi sa gestionam situatia a fost cam asa: culcam Iepu’ in patutul ei seara, iar la prima “trezire” o luam in pat cu noi si-o hraneam la orizontala. Si-asa dormeam pana dimineata, ceea ce s-a dovedit foarte comod. Looking back, ma gandesc ca asa trebuia sa facem de la inceput, doar ca ne-a fost teama de cosleepingul cu un botz de copil de 50+ cm, daca ne rostogoleam peste ea si-o storcoseam ca pe o clatita, am zis noi. Anyway. Aici am ajuns si-aici suntem si-acum. Nu ne mai e frica de bau bau, ca s-a facut mare si vartos si roll over Beethoven, ne da niste picioare in spate de numa, cred ca pericolul in care noi o incomodam pe ea in pat a trecut.

Acu’, ziua, alta poveste. Tot pe la patru luni asa, Iepu’ a devenit… cum sa zic… nesimpatica. O zi din viata noastra “domestica” a inceput sa arate astfel: ne trezeam dimineata pe la un zece (ca de pe la 6-7 ii tot dadeam snooze copilului care vroia sa ne sculam, pacalind-o cu singura mea arma valabila, bufetul suedez pe baza de all you can eat lapte). Urma o harjoneala constanta. Iepu’ vroia more and more. Cea mai buna jucarie eram eu. Cel mai bine era in brate. In brate si in miscare. Spre dupa-amiaza, situatia devenea negestionabila. Copilul nu suporta sa stea singur nici un minut. Ajunsesem sa ma duc la baie o data pe zi, si atunci cu asumarea unor urlete dolby surround. Apa nu beam, de mancat – numai noaptea. Ceva de groaza pamantului. Cand venea Pufix acas’,  ne gasea pe amandoua pachet de nervi. Eu, epuizata, il asteptam cu lacrimi in ochi si-un ghem de par in mana, al meu (care-mi cadea intr-o zi cat altora intr-o luna). Trageam pe urma amandoi de ora aia de baie, 10, ca asa stiam noi, ca tre sa respecti programul copilului. In tot acest timp, Iepu’ se miorlaia si se fojgaia si nimic nu-i placea. Ei, si la 10 o bagam la baie, si-apoi manca mult si nu adormea pe loc. Uneori sa intampla ca adormea pe la 1 noaptea de-abia. Si tot asa.

Lesne de inteles de ce pe la cinci luni eram deja varza cu carne si la mijloc carne. Nedormita, nemancata, nebauta, ne…pieptanata, o luasem lejer fuga fuga prin porumb. Intr-o seara, pe cand eram numa’ buna sa-mi crosetez venele mileu, vorbeam pe chat cu draga de Ioana, mama de gemene. Si zice Ioana: uite, noi avem o carte care ne-a ajutat mult – asta: http://www.amazon.com/Healthy-Sleep-Habits-Happy-Child/dp/0449004023. Doua clickuri mai tarziu (thank God for Kindle, cea mai tare inventie ever), ma apucam sa citesc cartea. Si acum despre carte.

Inca de la primele pagini m-a palit revelatia: copilul meu nu era rau, era pur si simplu obosit. Bai, ce simplu era, cum de nu mi-am dat seama, am zis eu. Am continuat sa citesc si sa ma minunez. Ahaaa. Deci asa. Pai eu credeam ca un copil doarme el daca i-e somn, habar nu aveam ca trebuie “pus” sa doarma. In loc de asta, noi il over-stimulam cu tot felul de traznai si joculete, pana cand saracu’ Iepu’ devenea asa de epuizat, incat plangea incontrolabil si nu mai stia cum se face chestia asta cu dormitul. Cartea explica la modul stiintific cum e cu ciclurile naturale de somn la copii de diverse varste, de la nastere si pana in adolescenta. Din ce m-am prins dupa-aia, citind si cele 1400+ de review-uri de pe Amazon, o oarescare opozitie intampina autorul din partea celor care il vad sustinator al metodei cry it out (adicatelea, lasa tu copilul sa planga pana cade lat). Mie nu mi s-a parut insa asa. E destul de echitabil nenea, ofera toate variantele de gestionare a chestiei cu plansul, de la nu plans la plans controlat si la plansu’ plansului. Cu avantaje si dezavantaje la fiecare. Ca de cele mai multe ori, tre’ sa-ti iei din carte ce ti se potriveste. Noi am luat urmatoarele, pe care le-am si aplicat incepand de a doua zi, cu rezultate de domeniul fantasticului:

1. Am inceput sa culcam copilul mai devreme. In loc de spalat la 10 si culcat la 12+, acum spalam copilul la 7:30 si pana la 8 si putin e pa la revedere nani. Surpriza emisiunii este ca doarme tot pana la 7 dimineata, de unde se vede clar ca noi vaduveam bietul Iepu’ de vreo 4h de somn bun.

2. Am “instaurat” ora de trezire. Cca 7:30 AM.

3. Am aplicat teoria cu intervalele de somn si veghe. Zicea cartea asa: copilul sa nu stea mai mult de 2h treaz, ca pe urma se oboseste excesiv.

4. Am incercat sa ajut Iepu’ sa bage trei somnuri de zi, respectand orele la care i se face natural somn, care nu-s foarte diferite de la un copil la altul.

5. Am incercat sa ma detasez emotional de “protestele” ei la somn, pentru ca mi-a intrat in cap ca avea nevoie de el (de somn adica). Si in loc sa ma joc cand ea cerea joaca, dar de fapt ii trebuia somn, m-am responsabilizat sa o invat sa se culce.

Uite-asa, in cativa pasi simpli, am trecut de la un haos de nedescris la un fel de program de somn, ceea ce ne-a imbunatatit brusc dispozitia atat mie, cat si lui Iepu’. Azi, programul nostru arata cam asa:

• Ne trezim la 7:30 AM. Ceea ce inseamna ca nu mai zac in pat cu Iepu’ pan’ la pranz, ci o hranesc, apoi ma dau fumusel jos din pat, ma spal pe dinti, imi fac o stacana de cafea decaf si pronesc cu ea la plimbare. Sunt prima mama din parcare. Ne jucam viguros. Ne bat soarele si vantul. Ne lasam sa ne latre cateii vecinilor. Vorbim cu nenea care uda spatiile verzi din complex cu furtunul. Ne salutam cu Yoko, una bucata caine de poseta pe care-l plimba stapan’su tot asa, cu noaptea in cap. Ii facem cu mana lui tati cand pleaca la birou. Cu alte cuvinte, ne obosim strasnic.
• Pe la 8:30+ o vad ca incepe sa picoteasca. Semnele de mami mi-e somn sunt: clipit des, ochi incetosati frecati cu mainile, introdus degetu-n gura… Cam asa. Acu’, exista trei posibilitati: adoarme afara si ramanem acolo pana se scoala (nu mai plimb carutul insa, pentru ca se pare ca somnul stationar e mult mai odihnitor); adoarme afara, o aduc in casa si-o trasfer in patut asa, grea de somn cum e, cu grija mare sa n-o trezesc; o bag in casa inainte sa adoarma, inchid geamul, trag jaluzelele si pregatesc camera de somn. Fara “distractii”, fara “tiribombe”. O plimb in brate (putin de tot, ca cele sapte kile iepuresti ma rup grozav de shale) si-o pun in pat asa, semi-treaza, ca sa se culce ea cum stie.
• Se scoala dupa o ora sau doua. Cand e mai putin de-o ora, nu se pune ca somn. Asta se intampla insa din ce in ce mai rar. Anyway, se scoala copilul la 10 sau la 11, mananca, si-o luam de la capat cu joaca. Avem iarasi interval de 2h de trezie, din care 1h si ceva ne jucam si-apoi ne “linistim” vreo juma de ora plus (linistim, adica asa cum v-am zis mai sus – mai “tundem” din jucarii, o lasam doar pe aia de ne place sa dormim cu ea, dam muzica mai incet, potolim sursele de lumina si zgomot, ne leganam asa, intai cu cantecele, pe urma mai pe muteste).
• Intre 12 si 2 adoarme a doua oara – tot o ora sau doua.
• Intre 2 si 4 se trezeste si mananca. Iar jucarii, si-apoi iarasi soothing.
• Uneori avem si al treilea somn, care incepe in jur de 4:30 – 5 si dureaza mai putin, maxim o ora.
• Pe la 6:30 iesim la plimbare si socializare.
• La 7:30 PM suntem acasa, unde frectie baie mancare si somn.
• La 8+ se da stingerea la copil, iar adultii stau in sufragerie popandau-style si se intreaba nedumeriti: si noi acu’ ce facem cu tot timpul asta?!

Avem deja o saptamana de program si ma simt de parca am renascut. Dorm, mananc, am si ceva timp ziua pentru diverse. Iepu’ nu mai plange, cand e treaza e mereu happy si zbenguita. The downside e ca seara suntem consemnati la domiciliu. No more iesit la terase cu Iepu’ dupa noi pana noaptea tarziu. Dar aia e, overall suntem mai happy cu totii, nu le poti avea pe toate. Ne-am pastrat iesirile pentru weekend, cand vine buni sa babysit. Iar in timpul saptamanii primim musafiri. Intr-o casa unde e liniste si incepe sa miroasa iar a mancare.

Sper sa va ajute povestea noastra. Pentru noi a fost salvarea si pompierii smurd si girofaru-n intuneric. Nu stiu ce m-as fi facut daca lucrurile ar fi continuat cum erau, situatia devenise ucigatoare. Inca nu pot sa zic ca stapanim programul 100%, mai jeleste Iepu’ cateodata cand se face ora de somn, dar asta se intampla mai putin si mai putin si simt ca e bine. De doua seri adoarme singura si fara proptele, in patutul ei. Nu vreau sa jinx it, mi-ar fi placut sa astept mai mult pana sa va scriu despre asta, dar n-am avut inima, ca deja primesc intrebari si uite c-am facut si-un prozelit – foarte satisfacuta ambasadoarea mea, cititi aici cum a functionat si la ea: http://ambasadorforfree.blogspot.com/2011/09/multiplele-teorii-ale-somnului.html.

Mi-as cere scuze ne-mamelor pentru aceasta lunga deviatie, dar eu stiu ca am cititori asa de misto incat nu ma astept sa se simta cineva lezat ca azi n-am vorbit despre porc. Imi fac bratele cuib pentru toate mamele denaturate de oboseala >:D<

Daca se intreaba careva unde sunt, aflati ca-s disparuta in misiune. Mamicesc. In zilele bune, asta e suficient. In zilele proaste e asa din cale-afara de greu, ca mi se face pielea de gaina pe tot corpul si in gat am un nod cat oul de strut. De ce urla sefica asta la mine? Da’ io de ce sa nu dorm? Da’ io de ce tre’ sa ma operez iarasi? Da’ io de ce tre’ sa ma duc acasa cand ceilalti copii stau la joaca pana tarziu? Mi-a zis cineva recent ca eu nu las sa se vada pe blog cat de greu e sa cresti copil. Ei bine, iata, dezambiguizez chiar aicisha, sa cresti copil e al dracului de greu si uneori ti se pare ca nu o sa mai fie niciodata usor. Si-s asa de multe chestii pe care nu ti le spune nimeni despre sarcina si despre dupa-sarcina, si asa-i de babana conspiratia mamelor impecabil de fericite si impecabile in general, incat nu-ti mai vine nici tie sa deschizi gura. Dar eu o sa va zic intr-o zi, cu lux de amanunte, uite-asa, pentru ca cineva tre’ sa faca si asta. Ma rog, nu azi, pentru ca e tarziu si nici macar nu era asta postul pe care vroiam sa-l scriu, cumva am alunecat in pacat. Ah, sa nu-mi povestiti aici despre frumusetea renuntarii de sine, va rog explicit. Nu asimilez. Hai sa fie asta o ratacire de moment, din seria “this post was deleted by the author”. Eu de fapt vroiam sa va spun ca ma tin de duminica trecuta sa va povestesc cum a fost la Sinaia, unde vaca e frageda si cand respiri e aer si cand asculti e liniste, plus cate si mai cate stiaticauri. Incercam maine dimineata, caci dupa cum se poate observa cu ochiul liber, nu mi-am facut somnul de frumusete.

Fâché.

degetel de Zazuza Gulaschsuppe. Sarumana pentru masa.

Uneori, da’ nu mereu, da’ din ce in ce mai des in ultima vreme, ma gandesc cum ar fi daca as pleca. Asa, cu ce-am pe mine. Cu blugii mei marimea 31 pe care mi i-am cumparat imediat dupa ce-am nascut si care acum atarna sleampat pe fundul slabit (dar pe care refuz sa-i inlocuiesc, deoarece imi place sentimentul ca in sfarsit o haina mi-e mare), cu iPodul meu roz insurubat bine in ureche (din care canta onandonandonandon Florence + The Machine – god, I love her I love her I love her), cu ma’ new baby laptop (yep, got me a new one, all pretty si shiny si complet nestricat) si poate cu kindle-ul meu pe care ma prefac ca citesc chestii elevate (cand, de fapt, abia astept sa mai rad inca un roman usurel de Sophie Kinsella). Asa. Cu toate astea as pleca, as lua un rucsac de mancare (snitele, oua fierte, paine si ardei gras), si p-aci ti-e drumul. Unde m-as duce? Pai… unde e liniste. Unde e liniste?

Nu plec, insa. Logic. Pentru ca, desi mi-e din cale afara de dor de viata aia, stiti voi, nu ma mai pot dezlipi de asta de-acum, nici cu gandul, nici macar o clipa. Sunt, vorba ‘ceea, cu posteriorul in doua luntre. Ma transform. Si transformarile dor. Se duc zilele, se duc kilogramele, se duce pielea cea veche. Numaidecat am sa ma fac fluture. Numaidecat n-am sa mai fiu larva.

Azi asa.

Mi-am facut o salata. Ceva usor, de facut, de mancat, de “ars”. Rucola si mix de salata de-aia la punga, stropite cu un amestec de ulei si otet balsamic, emulsionat bine. Peste care niste germeni de lucerna (foarte sanatosi germenii astia, incercati, au la Billa de exemplu). Peste care niste branza de capra. Si masline. Si niste felii subtiri de muschi de vitel de care-am facut in weekend la cuptor, o bunatate! Sare, piper. Pofta.

“Toti cei care ma cunoaste” stiu ca sunt a bit of an organization freak. Nu plec de-acasa fara trei Moleskine  – un planner, un reporter liniat si un memo pocket pentru bonuri, chitante si alte maruntisuri. Am liste la liste, si inca niste liste on top of those liste: to do list zilnic, to do list saptamanal, lunar, uneori si trimestrial, liste de cumparaturi, liste de mancaruri pe care urmeaza sa le gatesc, liste cu ce ne luam in vacanta, liste cu cadourile de Craciun… You get the picture! Ei bine, nicicand in aceasta viata nu mi-a folosit mai tare natura mea maniaca decat acum, de cand cu Iepu’. Desigur ca nu reusesc intotdeauna, insa pe genul “fa ce zice popa, nu ce face popa”, m-am gandit sa va impartasesc din intelepciunea mea infinita intru ale organizarii, ca poate nici voi nu aveti timp, ma gandesc. Asadar, luati o foaie de hartie si scrieti:

Curs teoretic de initiere in dambla. Cu aplicatii practice in descalcirea vietilor aglomerate ale homo modernus.

In ceea ce priveste mancarea

(Nu povestim aici despre ce e de tinut in camara sau in congelator, in eventualitatea ca mai si gatim. Vorbim numai despre acele lucruri dupa care intinzi mana si le introduci in gura. Nu ne preocupa arta culinara, ci supravietuirea.)

In frigider tre’ sa aveti at all times urmatoarele lucruri de mancat din picioare intre un schimbat de pampers si-un nursing session (sau ma rog, intre doua sedinte extrem de importante, care vor schimba lumea prin natura lor deosebit de importanta):

- Iaurt simplu, nici gras, dar nici 0%. Un 2% e perfect (si by the way, probioticul Oly 2% asta din poza e de departe cel mai nedezgustator iaurt de pe piata, credeti-ma, le-am incercat pe toate) (si by the way, nu ma plateste nimeni pentru aceasta recomandare, dar nu e timpul pierdut, astept cecul)

- Bastonase de legume, pregatite din weekend, imediat dupa ce ati despachetat prada de la piata: morcovi, ardei gras, castravete. Astea merg mancate ca atare, pe post de snacks, cu sau fara iaurt, sau folosite in salate asamblate rapid.

- Pungi cu salata verde (dar nu de-aia de cumparat gata ambalata, luati voi frumos salata adevarata de la piata, o desfrunziti, spalati frunzele, le uscati bine si le puneti in pungi de-alea de se inchid, gen ziplock). Astea merg ca baza pentru o salata rapida, sau in sandvisuri.

- O punga cu morcov ras, telina rasa si eventual niste marar – care poate fi rapid transformata intr-o salata de cruditati, dar merge si ca zarzavat de ciorba.

- Conserve de ton in suc propriu. La fel si de sardine. Ambele se gasesc la Mega Image, marca proprie.

- Sunca slaba de pui sau curcan (da, mezelurile sunt naspa, dar daca le cautati bine, le gasiti pe acelea neinjectate; oricum, mai bine o felie de sunca decat un pateu cu branza).

- Telemea taiata cubulete si pusa intr-o casoleta, numai buna de azvarlit intr-o salata.

- Rosii. Ca atare. Astora nu avem ce le face.

- Masline fara samburi.

- Oua. Preferabil eco, daca nu aveti un provider de la tara. Cand stiti cu urmeaza zile aglomerate, fierbeti de cu seara inainte sa va culcati doua oua tari, si puneti-le la frigider. Sau preparati-le scrambled si puneti-le la casoleta, ca merg foarte bine si reci.

- Pepene rosu, taiat de pe coaja in cuburi mari si pus si el intr-o casoleta.

Mancarea gatita merge refrigerata in casolete microwave safe cu portii individuale, nu in oloaie de 5 kile. Cand vine foamea peste voi, dureaza mult mai putin sa incalziti casoleta si sa-i devorati continutul, decat sa pescuiti cu polonicul galustile din supa, ponderand cate sa fie, doua, sau trei, sau una… sau doua?

Merita sa aveti la indemana si a fine selection de migdale crude si alte nuci, dupa cum nici niste ciocolata n-ar strica, dar sa nu fie tone. Mai merg batoanele de cereale, care sunt zaharoase, deci nu tre’ sa abuzati.

Paine – la minima rezistenta. Oricum e cald si se strica. Poate niste toast de tinut la frigider si/sau ceva paine neagra de casa.

Fructe: si aici merge facuta de cu seara o mica salata, de mancat rapid a doua zi, cand izbeste panica. Nu tineti salata mai mult de o noapte la frigider si stropiti cu lamaie fructele care oxideaza. Daca aveti afine, coacaze, zmeura sau alte berries, spalati-le si puneti-le intr-o casoleta. Merg numa’ bine cu iaurtul de la punctul 1.

In frigider, gasiti-va propriul sistem, whatever works for u. Mie imi place sa am etajul cu lactate si mezeluri, etajul cu pungi si casolete cu legume si fructe, etajul cu mancaruri gatite, oua si conserve pe usa. Oricum ar fi, tre’ sa fie intuitiv pentru voi, in asa fel incat sa nu va ganditi niciodata unde-i lucrul ala si intr-un final sa capitulati pentru ca the time is up, plange copilu’, am intarziat la serviciu, etc. etc.

Orice ati face, nu sariti peste mese. Nu abandonati. Nu va ganditi ”lasa ca mananc mai incolo”.  Pentru ca un om flamand e un om trist. Iar un om obosit si flamand e un om pur si simplu de-a dreptu’ rau, zice inteleptul chinez anonim:)) Mamelor, se aude acolo la voi?

Totul a inceput luni, cand Lorelai Victoria Iepu’ Purcifer s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut din cale-afara de bazdacoasa. Ca prea fusese cuminte, spre necazul mamelor cu copii colicosi din lumea intreaga, cu tot cu descantecele lor anti-chill. Prea mult se jucase Iepu’ cu manutele, prea multa liniste, prea mult ii placuse sa se dea in leaganele care ne ocupa abuziv sufrageria. “No more, ma’ friends!”, a zis Iepu’, si unde mi ti i-a luat pe parintii ei de-o aripa, si i-a invartit in aer, si i-a izbit de-un perete, si-a ras fara dinti la ei – “Fraierilor!”. Si-a rasu-plansu de numa, pana la asfintit.

Marti – aceeasi poveste. “Decat” o mama mai sleita, cu creierul terci si pungi la ochi. Care printre pizduielile lui Iepu’ cel plictisit (care suna cam ca “hai ma mami, chiar nu inteleg de ce nu poti sa ma tii in brate nonstop, ce este acela wc” – asta ca sa recunoasteti problema cand veti avea de dealuit cu ea), si-a imaginat ca ar trebui sa si gateasca ceva. Asa ca a pus mana pe prima punga care se itea din congelator, si-a dezghetat-o pi tata. Un  kilogram de cod – net!

Suficient de zis ca pe la ora pranzului, in bucatarie mirosea ca la raionul de peste viu-mort de la Metro, ceva… deosebit. Nu se mai putea amana gateala nicio secunda. Mila cerului a facut ca Iepu’ sa adoarma intr-un final vreo 2h, drept care urmatoarele lucruri s-au intamplat.

Am bagat la cuptor mai bine de jumatate din fileurile de cod. La vas de yena, cu sos din zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si amestec de ierburi provensale de la Nomu.

Pe urma m-am apucat de mancarea numarul doi – o tocana de peste, care a inceput clasic si a sfarsit exotic.

Am taiat grosier o ceapa mare, pe care am pus-o la calit cu ulei de masline si cimbru. Urmatoarele doua poze sunt doar pentru ca-mi plac, nu ca va tre’ sa vedeti neaparat cum arata ceapa calita…

Dap, v-ati prins, este acolo si niste sos de soia, turnat peste ceapa calita, cat sa sfaraie bine!

Next, se taie fileurile ramase in bucati zdravene si se pun peste ceapa.

As fi putut sa ma opresc aici, dar borcanul cu sos sweet&sour cu extra bucati de ananas (pe care ma hotarasem for some reason sa-l cumpar weekendul trecut, desi nu mai mancasem asa ceva din liceu), m-a impiedicat sa fac asta. Destul ca aveam ceva light & healthy la cuptor, destul am zis! Si-am turnat borcanul de junk peste tocana.

Ma rog, la sfarsitul celor 2h, lungile, cum imi place mie sa le alint, aveam asa: o tocanita de peste cu sos dulce acrisor si ananas, plus niste orez basmati simplu…

… si fileuri de cod la cuptor, in sos de lamaie, cu cartofi fierti cu unt si zucchini pe post de garnitura.

Not too shabby pentru o zi asa grea cum fu aia de ieri. E drept ca am si adormit lemne pe la 8, cand a venit Mishu acasa, si nici ca m-am mai trezit pana azi dimineata la 9, in ciuda zbieretelor, a luminilor aprinse si a insistentelor lui Iepu’. Am cazut, fratilor, la datorie. Eram ca-n coma – auzeam tot, dar sub nicio forma nu ma puteam scula. Azi e alta zi, poate mai buna, macar c-am dormit. Hasta la vista, baby!