category: mommy undercover


passata di pomodoro, fatta in casa. cum ar veni, piure de rosii facut in casa:-)

September 4th, 2013 — 2:18pm

passata

Acum un weekend sau asa, am facut un sos de rosii belea. Intre timp l-am si mancat, dar n-am apucat sa va zic despre el. Intre altele, pentru ca nu e mare lucru de zis. Cert este ca daca aveti rosii de gradina de nu mai stiti ce sa faceti cu ele, o idee ar fi sa le taiati in jumatati, sa le scoateti semintele (eu nu am facut asta, adica pe bune, prea obositor!), sa le puneti intr-o oala cu ce va taie capul (ei nu chiar, hai sa zicem ceapa, usturoi, frunze de telina si de busuioc, plus niste ardei rosu carnos – toate intregi sau grosolan taiate). Asa, deci cum ziceam, puneti toate astea intr-o oala, le acoperiti cu apa si le fierbeti pana le ia gaia. Ma rog, exagerez. Sa zicem… cca 1h.

passata de rosiiAsa. Dam oala la o parte de pe foc. Epuram de frunzele de telina fierte, iar apoi strecuram chestiunea rezultata printr-o sita deasa, folosind mestecaul ala de piure de cartofi ca sa ne asiguram ca s-a extras totul pana la coaja si mai ales ca nicio placa de faianta nu e cu lipsa stropi. Nu incercati sa ma convingeti ca exista o varianta mai simpla. Nu, pe bune, daca la sfarsitul operatiunii bucataria voastra nu arata fix ca un episod din Dexter, pesemne ca ati facut ceva complet gresit. Aia cu adevarat maestri baga si deshtu in compozitia fierbinte, rezultand o basica.

Bun. Dupa ce ati trecut rosiile prin sita, omogenizati totul la blender. Cu cat mai fin piureul, cu atat mai bine. Eu l-am mai fiert o tura dupa aia, cu mirodenii, sare si piper. L-am folosit ca baza pentru supa, paste si sos bun pentru o carne de purcel la tava (cu piure). N-as pune pentru iarna, ca e prea mare bataie de cap. Dar asa, de proaspat, de pofta si de prea multe rosii gone south, as zice ca merge.

supa smiley

Mdeci nu ma pot abtine, tre’ sa va arat, intre altele, ce i-am facut lui iepurescu din passata asta, sau cu ajutorul ei. Cica supa crema de legume, cu fatza de smantana si ochi de ienibahar:D Aww, cheesy much?:D (In supa crema am fiert niste cartof, niste ardei, niste morcov, niste pastarnac, niste telina si niste ceapa, iar dupa ce le-am terciut ghebos la blender, am pus si vreo doua linguri de passata de-aia).

Hai spor!:-)

7 comments » | filled under: every day, mommy undercover

estivale

July 17th, 2013 — 2:14pm

estivale

Mama mama mama cum e vara asta! O centrifuga in care eu eram “rufele”. O panarama emotionala sus-jos! Creieri adunati cu spaclul de pe perete, ba din cauza de fericiri explodate, ba pe motiv de bube-n feng shui… Nu stiu cum se vede de unde stati, dar de-aici e cam extrem. Fereasca sfantu’ sa ma intrebe careva “si tu ce-ai mai facut”, ca numaidecat scriu o punga de seminte de floarea soarelui. Pe care nu aveti decat sa le mestecati cum vin. Numai cojile sa le scuipati, va rog. Matur eu cand ati terminat.

instagrame cu Bubu

  1. Restaurant-hotel Cumpatu’. Chelner serios, de moda veche, o idee mai impaiat decat animalele impaiate de pe pereti. Cativa clienti, si ei din acelasi film cu domnu’. Ei, la un moment dat, in linistea tulburata doar de clinchetul tacamurilor in farfurii, se aude distinct-infernal: “maaaamaaaaa, am facut caaaaachiiii, schimba-ma mama, schimba-ma de caaaachiiii, sssi ulsii fac cachi la olissa lor, cachi cachi cachi!”. Mda, fix ce-si doreste omul sa auda in timp ce mananca.
  2. La copac. “Copacule, aszuta-ma! Aszuta-ma sa-i gasesc pe palintii mei… Nu ssstiu unde sunt. Aszuta-ma, copacule!”
  3. Doctorita Plushica. “Deschide gula, tati […] Ooo, dinssissoii nu se simt plea bine.”

descoperiri

  1. Societatea exuberanta a femeilor care s-au indragostit de Alina Nedelea la indemnul Simonei Tache, pe care deja o iubeau.

    Am citit Soseaua Catelu 42 intr-o zi jumate, la munte, pe telefon, which I hate. Pentru ca Tache mi-a facut vraji, iar Nedelea le-a continuat. Fantastic, dom’le! Must read. De cand a scris Simona despre treaba asta, s-a epuizat stocul fizic de pe elefant.ro, adica masura succesului unei carti in Romania. O mai gasiti in format electronic si pe hartie la editura All. Daca nu v-o placea, sa-mi ziceti mie Catelu. Sau Simonei, ca ea a-nceput:p

  2. Oja Dior 643 Diablotine. Doamne, cum e! I love you, Dior!
  3. Vila Piatra Soimului. Nu hotelul, ca pe ala il stiu de cand era mic, ci vila de langa, aia cu apartamente. Best ma, best! Pentru mers cu copilul mai ales, e rai pe pamant. Am stat intr-un apartament nou nout, curat bec, doua dormitoare + living, echipat cu tot ce trebuie si foarte affordable. Ai parc mare langa, locuri de joaca, paine si prajituri de casa, niste oameni, aceiasi de ani de zile, de-aia buni de pus la rana, a caror misiune in viata pare, la modul sincer, a fi aceea de a te face pe tine sa te simti bine. Merg la ei de cand in locul frumosului parc de acum era un mare teren viran. Si nu pot sa nu-i felicit si pe aceasta cale pentru ce-au facut acolo, pentru ca-s luminosi si curati si respectuosi fata de clientii care le calca an de an pragul. Bravo mai, bravo, zau!

scrisori

  1. Un review lacrimogen pe tripadvisor.com 
  2. Un tratat de conduita alimentara la plaja, pe avonconnects.com.ro
  3. Niste vorbe din tort, via cookiejar.ro. “Sometimes I believe as many as six impossible things before breakfast.”

later edit: valeu, am uitat mancarea

  1. Burgeri gourmet la Simbio. Numai pana la sfarsitul saptamanii ii mai gasiti.
  2. Rib eye de Polonia la Marriott Steakhouse. Bun! Sau scump? Nu ma hotarasc:)) [mentiune speciala pentru dip-ul de spanac si anghinare]
  3. Gulas de vita cu cuscus si papricas de pui cu galuste, la Restaurant Unguresc Alex, Sinaia. Merita benzina.
  4. Supa de mazare, spaghete cu creveti si biancomangiare cu zmeura, la Cucina Sofia – Hotel International Sinaia.
  5. Fondue de ciocolata, la Kuib. Tot in Sinaia, adica.

Si? Ce mai faceti voi?

6 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

si acum despre tort sa vorbim

April 2nd, 2013 — 11:31am

Mi scusi, mi scusi, nu am mai folosit un aparat de fotografiat de cand eram mica. Din lipsa de timp si pentru ca vesnic vesnic n-am lumina naturala cand am DSLR-ul prin preajma, am ajuns sa folosesc telefonul la orice. Spre disperarea celor care au descoperit devreme Instagramul si au avut si timp sa se sature de dansul:)) Ce vreau sa zic este ca tortul lui Iepu’ de la doi ani a fost asa, ceva incredibil. Pacat ca gura pofticioasa si mana lenesa m-au impiedicat sa-i acord intreaga atentie fotografica de care era demn. O sa incerc, deci, in cuvinte sa-l descriu, pana cand n-are sa mai fie nicio gura uscata in the house, si balele colective au sa ne lege pe toti ca some sort of sacred bond. The Fellowship of the Drool. Ia sa vedem.

Sa incep prin a spune ca am un mare respect pentru astia de stiu sa faca prajituri. Eu nu am deloc disciplina de a citi o reteta (sau o carte tehnica, de exemplu, motiv pentru care intre mine si tehnologie e o vagauna peste care numai deosebita mea intuitie se mai face cateodata pod). Sa stai tu paishpe ceasuri sa cantaresti, masori, intinzi, sucesti, racesti, topesti si cate si mai cate astfel de operatiuni complicate, ca la sfarsit sa rezulte un dulce mic pentru o ceata mare de giboni pofticiosi este ceva de neconceput in imaginatia mea. Noroc, dar ce noroc, ca exista Anca Cookie Jar, la care ne-am abonat pe viata pentru dulcegarii. Si din mainile careia ies Albacazapezi in jurul carora graviteaza pasarele cu pene bleu si galben in cioc, printese cu plete blonde si sclipici, roboti, megablocks, desene animate, fluturi, baloane, pantofi Jimmy Choo, avioane, halbe de bere si in general orishice lucru care exista in realitate sau in capul nostru.

Va mai tin nitel inainte sa intram in subiectul torturile iepuresti de azi – best sellerele de maine, ca sa va zic ca mi se pare asa, foarte awesome, cum si-a descoperit Anca talentul de a mermeli visele altora din nesuferita aia de pasta de zahar. S-a dus trei zile la un training si pe urma a stiut Tot. Nu pot decat sa presupun ca Tot era acolo, in ADN-ul ei. Pe care Tot i l-a predat doamna mama ei, proprietara unei afaceri de succes tot cu mancare (asta: http://www.kalitera.ro). Si care, in treacat fie zis, face cea mai buna baclava ever! Asa. Revenind. Ne place de Anca pentru ca: 1. Face cele mai faine torturi. 2. Cu cele mai bune umpluturi, de casa. 3. Are un talent asa, de vreo zece ori cat delicata-i faptura. 4. Este cea mai dragutza, prajiturica prajituricilor ea asa, rosie in obraji si mereu cu un zambet care topeste zaharul de pe creme brulee mai ceva ca arzatorul. 5. Nu mai stiu, dar trebuia sa fie si un cinci. Asa, da, pentru ca, unlike me, care traiesc in simbioza cu corporatia si ma mulez ca mulajul de dinti pe soarta de amploaiat, Anca si-a inceput cu curaj un business propriu, pe care eu, una, fac tot ce pot ca sa-l sustin, dar for purely selfish reasons, va asigur. Nu-i reclama. N-are nevoie, ca e cocosata de comenzi. E doar asa, o oda. Oda noastra de mancatori de tort pentru draga de Cookie Jar. Ca sa fie clar!

Hai sa nu va mai fierb la focul mic al efuziunii si sa va zic ca, dupa ce anul trecut ne facea Anca un carrot cake iepuresc, cu crema de citrice, anul asta, beneficiind de copil care poate sa zica singur ce-si doreste, am dat un brief mai amanuntit: cu bu’nissa, f’amingu, ca’tissa, mama popotam si bunica b’oscussa. Deoarece cu doar doua saptamani inainte ma “manjise” Anca cu niste macaronshi genial cu crema de vanilie (imediat va zic despre crema asta), si cu doar o saptamana inainte ma abuzase cu o pavlova cu crema de lamaie, mintea mea bolnava a zis asa: blat alb, crema de lamaie, blat alb, crema de vanilie, bezea, crema de vanilie, blat alb. Totul in pasta de zahar alba, imaculata. Si cu orataniile cerute de Iepu on top. Faci, mai Anca? You betcha! A zis ea. Si s-a apucat.

Ce-a iesit a fost chiar cel mai bun produs Cookie Jar incercat de mine pana acum. Nu foarte dulce, very kiddie safe, diafan pe dinafara, robust si satisfacator de dinauntru. In mod particular vreau sa va zic de crema asta de vanilie pe care o face Anca. I love love love vanilie. Nu in lumanari parfumate, nu, asta este o gluma foarte proasta. Dar in inghetata si prajitura, vanilia e preferata mea. Acum, daca si voua va place, sunteti precis in asentimentul meu cand zic ca nu exista nenica foarte multe lucruri in Romania care sa fie cu adevarat “de vanilie”. Inghetata de vanilie e cea mai groaznica – o chestie alba, dulce si fara aroma. Mai exista cremele la plic si budincutele doctorotcher. Si ceva deserturi lapteprafoase prin cofetarii sau supermarketuri. Si da, poate ca la restaurante de fitze au adevaratele “de vanilie”, dar asa, mai pe laic, nu gaseti vanilia asta nici daca stai in cap. Ei, si crema de vanilie a Ancai este, nenica, the real deal. Dupa cum a zis Iepu cand si-a bagat toate degetele in ea: Mmm! Bunataaaate! Nu tre sa suspectezi ca e vanilie pentru ca e galbena. Chiar e vanilie. Vanilie… vanilata. Awesome. Mai ales stransa fara mila intre doua jumatati de macaron, sau sugrumata la mijloc cu un strat obraznic de bezea. Pura pornografie. Ataaat!

Daca mai aveti intrebari, sunt aici sa va raspund, imediat ce ma adun de pe jos. Acest trip to recent memory lane mi-a facut o foame si-o pofta de nedescris. Noroc ca am la birou, in frigider, o ultima felie, pastrata pentru fix acest moment post relatare, ca infama tigara de dupa…

Bottom line: Cookie Jar rules, Iepu’ a avut cel mai fain tort ever, iar eu… eu sunt epuizata glicemic. Va pupa mama de doi ani!

PS: Scoateti un postit si scrieti pe el asa: REVIN IN CINCI MINUTE. Lipiti-l pe ecranul calculatorului. All set? Ok. Acum dati va rog o fuga pana jos si trageti in piept niste primavara.

13 comments » | filled under: favorites, life, mommy undercover, party food, reviews

2

April 1st, 2013 — 1:28pm

PS: Faceti copii. Nu faceti copii. Jumatatea voastra de pahar e cea plina.

10 comments » | filled under: life, mommy undercover

iadul era o sambata

March 22nd, 2013 — 4:31pm

Intre sase si sapte. In fiecare zi, de doi ani de zile fix. In fiecare sambata si in fiecare duminica. Ia incercati sa va imaginati asta. Si spuneti-mi ca nu va e macar putin mila. Cand va dati jos din pat sambata pe la amiaza, cel mai probabil fara sa calcati pe un tren de plastic tare, o bila sau niste macaroane uscate, ganditi-va si la noi, astia ingropati in meaningu’ vietii de nu mai stim nici cum ne cheama. Pentru care fiecare sambata e o Ziua Cartitei. Ei nu, pe bune, chiar asa rau sa fie? There’s only one way to find out. Mwahahahhahahaha!:D Have a good weekend;)

PS: Faceti ceva de “neconceput”. Beti cafea fara zahar. Dormiti ca porcul.

20 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

growing.up.sucks

March 8th, 2013 — 11:34am

Chestia asta cu maturitatea ma seaca. Acum cateva saptamani am avut gripa. Una rea si urata. Mama a avut grija de Iepu si de mine, mi-a facut ceai si frectie si supa de pui, si numai si numai cand, rapusa de febra 39, mi-am pus capul in poala ei, m-am simtit avuta in grija, iubita si vindecata de toate. Growing up sucks. Mi-as face propria miscare de rezistenta la maturizare, daca n-ar trebui sa fiu, eu insami, mama cuiva. Uneori mi se pare ca eu si Iepu suntem surori, iar mama e mama noastra. Da, clar doresc sa fiu o intarziata. Opriti maturizarea, vreau sa ma dau jos. Caci gandul ca intr-o zi n-o sa mai am mama e un groaznic, visceral si obositor harakiri. Ziua asta de 8 martie, in care ne iubim si mai mult mamele, e, poate, una din cele mai grele zile pentru cine n-are mama lui. Gandul meu pleaca spre toti aceia pentru care scarba asta de maturitate s-a intamplat si s-a intamplat asa, cu o imbratisare stransa si cu tristetea faptului ca va inteleg, pe jumatate. Nu-i nimic mai bun pe lume decat sa fii copilul bunilor tai parinti. Si nu-i nimic mai greu decat sa nu mai fi. Na.

Te iubesc, mami!

PS: Iubiti-va mama. Iubiti-va mama. Iubiti-va mama.

Acum doi ani: http://easypeasy.ro/2011/03/reteta-mamei-de-pui-de-om/

Acum un an: http://easypeasy.ro/2012/03/pui-la-capac/

2 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

these words…

November 22nd, 2012 — 10:22am

I love you, I love you, I love you, I love you. Nothing I write is ever good enough.
Multumesc.

PS: Curcan. 

7 comments » | filled under: life, mommy undercover

that’s why i’m easy…

November 12th, 2012 — 2:31pm

Inainte. Inainte sa ma ia de mana, inainte sa ma intinda ca pe-o scuipata guma de mestecat, inainte sa-mi aplice iubire si inainte sa ma sssifleze cu nessstavilite “p’sssicata”, inainte sa se urce pe mine sa “diiiii!”, inainte sa-si frece cei patru sute cincizeci si trei de carlionti de pantalonii mei, inainte sa-mi aduca papucii si precis inainte sa mi-i ascunda sub canapea, inainte sa-mi picteze peretii cu creioane cerate, inainte sa lipeasca pinguini pe cantul de la masa, inainte sa imprastie macaroane pe parchet, clar ca inainte sa-si inmoaie maneca de la geaca in ulei de masline extravirgin, posibil inainte sa se inece cu apa, inainte sa-i fi dat ta-su fursecuri tavalite-n zahar, inainte sa ne ascundem de o mie de ori sub perne, ca sa facem, bineinteles, o mie de bau, inainte sa vorbim cu Ginger si cu Tom, inainte sa facem arteziana cu supa si, cumva, inainte sa ma perchezitioneze cu micile ei cazmale de sus pana jos, ca nu cumva sa am asupra mea biscuiti. Da. Inainte de toate astea, a fost o duminica linistita.

easy.

5 comments » | filled under: mommy undercover

despre cum vede viata o mama nevazatoare.

October 15th, 2012 — 11:13am

Anul trecut, Oly lansa sticla de lapte cu capac inscriptionat in Braille. Mi se parea, la vremea aia, o gaselnita. O campanie iscusita, cu mesaj frumos, din zona asocierilor care “dau bine”, dar fac si nitica treaba pe langa. De-atunci si pana acum, am inteles si apreciat mai bine efortul constant al echipei de PR in a mentine aceasta linie de CSR. Implicarea Olympus in sustinerea sportivilor paralimpici (demers in care, mind you, au fost si primul sponsor) m-a cam uns pe suflet, ce sa zic. Si ma bucur, asa, ca n-a fost doar o intamplare si ca uite, joia trecuta, am primit un mail de la dansii cu invitatia de a gazdui pe blog astazi, de Ziua Bastonului Alb, un interviu cu o persoana nevazatoare. In continuarea campaniei Light In The Dark, inceputa anul trecut cu scopul de a pompa in constiinta noastra niste awareness si niste empatie pentru persoanele cu dizabilitati de vedere. Evident, am vrut. Am rugat PR-ul sa ma ajute sa gasim o mama nevazatoare. Pentru ca in comunitatea de mame in care respir si traiesc 24-7, ne apuca uneori deznadejdea, vine greul si ne musca de fund, si, mi-am zis eu, fratzica, daca noua ne e greu cu doi ochi functionali, cam cat de greu tre’ sa-i fie unei mame care nu si-a vazut niciodata copilul. Asa am ajuns intr-un dialog cu Tania.

Tania are 34 de ani si este mama unei fetite de 4 ani. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism. Nu a vazut niciodata. Sotul ei, Paul, are un rest de vedere. Cam asta stiam eu despre Tania vineri, cand m-am apucat sa pun pe hartie niste intrebari. As vrea sa va zic ca mi-a fost usor sa o intreb lucruri, ca mi-a venit firesc. Adevarul e ca mi-a fost, realmente, frica. Sa n-o jignesc cu ceva, sa nu o intreb chestiuni semi-retarde (fail!:)), sa nu-si dea seama ca I have no fucking clue despre cum tre’ sa te porti cu o persoana care nu vede (pentru ca, nu-i asa, nu te invata nimeni). Noroc ca m-au ajutat mamele mele dragi, impreuna am “produs” o lista cu intrebari, la care Tania ne-a raspuns cu bunavointa si din care am inteles niste lucruri. Dar despre asta, la coada interviului sa vorbim.

Cum e the dating game pentru o femeie nevazatoare? Cum ti-ai cunoscut jumatatea? Care e povestea voastra?:)
Pe Paul, jumatatea mea, il stiu de cand aveam 17 ani, in calitate de prieten al iubitului meu de atunci. In acea calitate mi-a oferit primul buchet de flori asa ca, desi nu l-am mai vazut timp de 11 ani, iti dai seama ca nu aveam cum sa-l uit. Era autorul primului buchet de flori din viata mea! Intre timp el s-a casatorit, a facut un baietel, doar ca acea relatie s-a rupt dupa patru ani. Pe Paul aveam sa il reintalnesc in septembrie 2007, dupa ce, povestind cu iubitul meu din adolescenta despre el, am decis sa il caut pe Skype. Pentru cei ce inca nu stiu, nevazatorii pot avea acces la internet cu ajutorul unei sinteze vocale numita Jaws, care “citeste” ecranul. Dupa 3 luni in care se saturase sa faca naveta aproape saptamanal de la Tulghes la Bucuresti (aprox. 500 km), Paul s-a mutat nu doar in viata mea, ci si in locuinta pe care o imparteam cu sora mea.

Primul gand cand ai aflat ca esti insarcinata.
In februarie 2008 am decis sa fac niste analize de rutina, ca, in cazul in care aveam sa raman insarcinata candva, sa stiu daca e ceva de tratat. Printre rezultatele analizelor era si cel legat de hormonul progesteron, care era crescut. O cautare simpla pe net arata ca acesta poate fi un semn de sarcina. M-am amuzat doar. Nu am crezut pana cand, la doua zile de intarziere, testul barza a aratat doua liniute! Doamne ce fericire! Nu programaseram nimic, nu era momentul, nu aveam o casa a noastra, dar daca doamne–doamne a decis asa, e clar ca stie el de ce… Sarcina a decurs fara mari probleme, fara prea multe greturi si varsaturi. Am plecat si in Tunisia, ca doar nu era sa pierd excursia programata inainte sa raman insarcinata… 20 octombrie 2008 avea sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, caci atunci a decis sa vina pe lume fetita mea, Adelina Andreea! Doamne, cum trec anii! Sambata face 4 anisori!

Povesteste-ne cate ceva despre cum e sa cresti un copil atunci cand esti nevazator.
Consider ca duc o viata normala: am un loc de munca (sunt maseuza la un spital), am o casa la care platesc rate, gatesc, fac curatenie, am grija de fetita mea… va regasiti? Diferenta e ca merg insotita de cele mai multe ori de sotul meu, care are un rest de vedere si care ma ajuta foarte mult. Sa cresti un copil? Nu cred ca e o diferenta. Ia sa vedem: cate mame isi lasa micutii cu bone sau bunici inca din primele luni, pentru ca trebuie sa mearga la serviciu? Cate sunt cele care, desi vad, nu stiu cum sa trateze racelile copiilor lor? Sunt lucruri pe care, teoretic pot sa le faca, practic, nu. Eu am stat acasa pana la 2 ani, mi-am imbaiat, mi-am schimbat fetita, am stiut, invatata de pediatru, ce sa ii dau la un simplu guturai ori febra. Cu ce nu puteam face (ex: sa ii administrez doza de medicament, sa ii dau sa manance cu lingurita, sa ies cu ea afara neinsotita) ma ajutau sotul sau sora mea. Asadar, nu e o diferenta intre mine si voi.

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ma trezesc la 6, imi beau cafeaua, imi trezesc sotul, imi trezesc fetita, o imbrac, o pieptan, caci are parul lung, ii fac codite, plecam toti trei spre gradinita Adelinei, dupa care ne indreptam spre locul de munca (lucram la acelasi spital). Dupa-amiaza lucram in particular. Seara ne recuperam fetita de la gradi si, in aceeasi formula de trei, revenim acasa.

Ce hobby-uri ai? Ce placeri vinovate? Lucrurile alea pe care le faci numai si numai pentru tine, micile frivolitati fara de care viata ar fi mai saraca:D
Cafeaua… fara ea, nu se poate! Ador telenovelele (stiu limba spaniola), dar de mult nu am mai reusit sa urmaresc vreuna… timpul asta!

Gatesti?
Gatesc doar in week-end, pentru ca atunci am timp. Ma laud spunand ca nu sunt o buna gospodina, dar mancaruri banale cum ar fi ciorbe, tocanite, pilafior cu pipote (ii place mult Adelinei) imi ies bine.

Ce muzica-ti place? Mancarea preferata? Vacanta ideala? Pepsi sau Cola?
Nu beau decat sucuri naturale, poate cel mult Fanta. Imi place muzica veche, cea care se difuzeaza pe Radio Romantic, imi plac mai mult dulciurile decat mancarurile, ador vacantele la mare (merg anual la bulgari si odata am fost pe Costa Brava, in Spania).

Cum o “vezi” tu pe fetita ta?
Pe fetita mea o vad frumoasa, asa cum orice mamica isi vede copilul.

Cum i-ai explicat fetitei ca tu nu vezi si care este atitudinea ei fata de treaba asta? Acum e maricica si presupun ca, mergand la gradinita si intrand in colectivitate, a vazut ca parintii altor copii sunt altfel… Cred ca nu e usor deloc.
Sigur ca si-a dat seama ca sunt altfel decat ceilalti, asa ca a trebuit sa ii dau o explicatie asa, pe masura varstei ei. I-am spus ca, atunci cand eram mica, am stat mult in fata televizorului si de asta nu mai vad, asa ca ea trebuie sa evite sa stea prea aproape la desene animate. Fara sa ii spun, ea, atunci cand vrea sa imi arate ceva, imi ia mana si mi-o pune pe acel obiect, ma duce de mana pana la el.

Ce faci cand esti doar cu fetita si te intreaba: “Mama, ce e aia?”
S-a intamplat si asta. Am incercat sa ii explic, iar cand nu am reusit, i-am spus ca ii va explica tati mai bine.

Ce inseamna pentru tine “greu”?
Greu? Cand creste euro, ha ha! Imi este greu ca deocamdata nu pot iesi singura in parc cu Adelina.

Cum iti pastrezi zenul si rozul si optimismul si energia in viata? Ai vrea sa vii sa ne tii un seminar atunci cand ni se ineaca toate corabiile?
Eu am fost o optimista de cand ma stiu. Chiar daca nu reuseam sa fac ce faceau ceilalti copii de varsta mea, tot zambitoare eram. Da, cu drag as veni sa va tin un seminar daca ar fi cazul.

Ai o mantra? Ceva ce-ti spui cand things get rough… Ceva care te ajuta si te motiveaza.
Cineva acolo sus, ma iubeste! Asta am spus cand mi-am pierdut parintii, asta spun cand ceva nu imi iese asa cum imi doresc. Asta am spus de fiecare data cand, studenta la jurnalism fiind, dadeam examen la logica…:))

Zi-ne ceva ce n-ai mai zis nimanui. Shhhh! Ramane intre noi;)
Nu imi vine in minte nimic ce n-am mai spus nimanui. Pot doar sa iti spun ca sunt mandra ca am o familie frumoasa si ca ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea nu are problem vizuale.

Cum sortezi lucrurile rosii de cele albe atunci cand speli la masina?
De spalat se ocupa sotul meu. Ce, la voi nu se intampla ca sotii sa bage rufe la spalat? Daca nu, foarte rau!:)

Una grea – diferentele dintre tine si o persoana fara dizabilitati de vedere, concentrate intr-o propozitie.
O persoana fara dizabilitati vizuale are mai multa independenta.

In timp ce scriu intrebarile astea, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea s-o dau cu mucii-n fasole si sa intreb ceva aiurea, nepotrivit… Care sunt gafele uzuale si sterotipiile de gandire ale vazatorilor, deranjante sau jignitoare pentru nevazatori? Exista o eticheta? Sinceritatea si firescul ajung?
Doamne, dar cate nu sunt! “Reusesti sa te imbraci singura?”, “Cum mananci?”, “Poti sa mergi pe scara rulanta?” etc. Ma amuz, mai le dau raspunsuri la bascalie si trec mai departe. Trist e ca fac gafe de genul asta persoane la care nu te astepti, cum ar fi oamenii cu studii superioare. Una dintre putinele persoane care m-a luat asa cum sunt (o femeie normala) a fost Manuela, prietena mea buna.

Ce m-ai intreba tu pe mine?
Lucruri legate de copii, ca de la mamica la mamica, nimic special.

Ce sfat le-ai da mamelor vazatoare?
Sa nu isi neglijeze micutii, sa le acorde mai mult timp, sa iasa ele cu ei si nu bunicii ori bonele pentru ca, spre deosebire de mine, o pot face fara sa aiba nevoie de insotitori. Eu sunt un caz fericit: sotul meu mai vede asa ca putem iesi toti trei oriunde avem chef, dar sunt cupluri de nevazatori complet care neaparat au nevoie sa plateasca pe cineva care sa ii ajute in cresterea copiilor.

Invat. Invat sa ma port natural si normal cu persoane care sunt diferite si nu mi-e deloc usor. Si nu-s deloc buna la asta, deocamdata. Am avut mari emotii la interviul asta si, cand am vazut raspunsurile, m-a cam sagetat treaba cu “noi si voi”, atat de prezenta in discursul Taniei. Intr-un final m-am prins. M-am prins ca si “ei” invata. Invata sa se poarte natural si normal cu persoane care sunt diferite (“noi”). Cat de diferiti suntem? Pai as parafraza o treaba pe care am citit-o pe un blog al unui nevazator, care foarte frumos spunea “facem aceleasi lucruri, doar ca le facem diferit”.

Tania si cu mine avem aceleasi angoase despre cresterea copilului. Culmea e ca nici eu nu ies singura cu Iepu in parc, desi as putea. Si noi facem treburi in trei, mai degraba decat in doi. Si Mishu pune rufe la masina de spalat. Diferenta e ca eu beau Cola:) Si ca ea, asa cum foarte bine spunea draga mea prietena-mama Sabina, vede, de multe ori, lumea mult mai frumoasa decat o vedem noi.

Multumesc, Oly & Oxygen PR, pentru aceasta experienta. Si le multumesc pentru contributie mamelor mele bune – Cristina, Andra, Mihaela, Sabina si Alina.

10 comments » | filled under: life, mommy undercover

marea hoinareala, acum si pe timp de noapte

September 27th, 2012 — 10:42am

Intr-un comentariu la un post mai vechi, ma intreaba cineva cum se supravietuieste inceputului mamicesc. Altcineva ma intreaba daca mai gatesc. Fuck if I know si respectiv fuck no, as fi tentata sa raspund. Dar mai bine o poveste sa va spun.

Lui Iepurs ii ies dintii de vampir. Tot ce a fost pana acum pare asa, a walk in the park. “Vreti sa dormiti noaptea? Over my tiny body-n pijamale.” Pare sa zica micul tiran universal. “O sa dormiti cand o sa va dau io voie, suckerzzz! Acu’ ne trezim, mbine? Voi stati atarnati de mica mea persoana si retraiti cu pocainta fiecare durere de masea care nu v-a lasat vreodata sa dormiti. Da’ ce puisorii mei, voi de empatie nu ati auzit? Doare Iepu, doare mami, doare tati. Ce-o fi asa greu? Hai ca va fac parul tzutzulug si o demonstratie de shotron. Cococo. Mamaaa. Tataaa.”

In noptile astea in care cineva (Mishu) sfarseste prin a face planton la gradina zoologica cu un singur animal, eu am foarte mult timp sa ma gandesc. Imi fac un sandvis cu sunca si unt, infulec pe intuneric si procesez diverse treburi:

Vocea Romaniei (am citit ieri pe FB ca oamenii care twitteresc despre Vocea sunt retardati, ups!).

Vopsea de par (o idee foarte gresita s-a dovedit a fi aceea ca o chestie balegoasa in capul meu, al carei scop in viata e sa-mi faca par de papusa de plastic, este acea treaba de care are nevoie femeia cand e deprimata si vrea sa faca o schimbare)

The meaning of life (“Stimate client, rata creditului dvs. la CEB se poate rambursa doar pana la data scadentei […] fara penalitati. Daca ati platit deja, va multumim.”)

Vacanta (Acest reminder enervant al trecutei vieti, in care nu-mi amintesc sa ne fi fost foame.)

Somnul (“decat” un peste)

Colesterolul (Nush, bai nene, dar eu nu cred ca are legatura asa mare cu alimentatia. Te rog, doamne, porcul, macar, sa mi-l lasi!)

Decisions, decisions (Azi noapte am vazut episodul ala din Modern Family cu spectacolul de copii regizat de Cam, care se termina apoteotic cu intoarcerea catre public a unor litere ce compun propozitia “We love the F word”. Nu reusesc sa ma hotarasc daca am ras mai tare la faza asta, sau la aia cand Mitch maciuceste in slow motion un porumbel cu racheta de tenis, in timp ce pe fundal canta Ave Maria. Dap, I know, tough one!)

Intai munca si pe urma distractia (Nu inteleg, munca ESTE distractia!)

CUM SUPRAVIETUIESTI?

You just do. Cel mai adesea, nu e un proces constient. Faci ce poti si putin din ce nu poti. Iar at the end of the day, incepe noaptea. Uneori te prinde ora 1:22 stuffing your face cu mezeluri si compunand scrisori catre your dearest ex (tu). Alteori te ghemuiesti pur si simplu la pieptul urias al unei vieti pe care ai fost suficient de norocos s-o tragi la sorti. In tot cazul, nu te suna niciodata de la relatii dumnezeiesti cu clientii sa te-ntrebe daca vrei factura detaliata.

3 comments » | filled under: life, mommy undercover

Back to top