Acum doua zile am primit complimentul complimentului, I quote: “god, deci esti un enimăl energetic”. Ca urmare, suspectez eu, a faptului ca ma duc ghebos la sala, aproape zilnic, dupa birou, transpir acolo ca un mistretz la ecuator, vin acasa, iau berbeaca de 2 ani si 13 kile de coarne, o jucam, o impachetam, o culcam, apoi fa tu si mancare, mananca si zau, mai spala-te. Si uite-asa, carnetelul de bal e plin. Iata de ce am devenit adepta bucatariei fusion. Dar not in the traditional sense of the word, ci in propria interpretare. Ce fuzionam? Pai, de exemplu, resturi de mancare cu mancare proaspata, turta dulce cu lapte batut, branza topita cu ciorapi de lana (ok, I’m kidding:)), sau, intr-un caz mai fericit, spanacul maica-mii cu mici margele marca proprie. V-am bagat in ceata? Hai sa va scot.

Cica facuse mama o mancare de spanac. De-aia neaosa munteneasca. Cu bulion, nu cu lapte si usturoi cum facea buna de la Arad. Foarte bun si asa, nimic de zis. L-as fi mancat cu oua, dar mancasem oua dimineata. Cu orez parca nu-mi venea. Intr-o doar m-am apucat sa croiesc niste morcovi julienne. Niste vrejuri de telina s-au impiedicat si ele de cutitul meu. Fost-au astea doua aruncate in tigaia cu ulei de masline si lejer sotate la foc potrivit. Noi, la scoala fusion, nu ne ferim de ce avem prin congelator, ciuperci gasim, ciuperci punem. Legumele sotate gata, am pus sare, piper, niscai ierburi si un sosulet incropit din smantana dulce, capere, zeama si coaja de lamaie. Le-am flendurit bine in tigaie si le-am tras-o cu niste farfalle proaspat fierte. Nici bine nu s-au imprietenit, ca mi-am adus aminte de spanacul maica-mii si tzusti cu el in cratita. A iesit o combinatie tare buna. Careia i-a stat foarte bine langa niste somon foarte simplu tras la tigaie. Ma scuzati, dar this is fusion at its best!

Asa. Doua lucrusoare mai vrea sa va zica enimălul energetic, nici unul din ele revelator, deci feel free to skip.

1. Exista un timp pentru toate lucrurile. Anul trecut am zis eu ca ar fi frumos din partea mea sa-mi fac abonament la sala. Am mers chinuit si din joi in doi vreo o luna de zile, dupa care m-am declarat invinsa, cica nu aveam timp. Eram pretty much in acelasi deep shit ca si-acum, dar nu era, dom’le, momentul. Anul asta, desi na, n-am primit inca ziua aia de 48 de ore pentru care ma tot rog, mi-am refacut abonamentul si m-am dus, come rain or snow, pe jos (daaaa?), cu un drive de-ala de… cum ii zice… asa, enimăl energetic! Morala: venise timpul, mai. Cred ca o apucata de streche in aceasta oranduiala, fara sa am pretentia ca inteleg ce e in spatele ei. Asadar, daca nu va iese ceva, don’t give up. Incercati peste o zi, o luna, un an… Si-gur exista un timp al tuturor!

2. Cand primesti fix perechea de convershi galbeni pe care ti-o doreai, pictata manual cu boabe de mazare si mesaje motivationale (pe unul scrie “suntem ceea ce gandim”, iar pe celalalt – “suntem ceea ce mancam”), si nici macar nu e ziua ta, intai zici “Holy shit!”, apoi sari ca iedu’ in mijlocul open space-ului si la urma te loveste, finutz ca trenul, gandul ca masura a ceea ce esti e fix gestul asta neasteptat, extraordinar, pe care cineva s-a simtit inspirat sa-l faca. Pentru tine. Dincolo de faptul ca ma simt azi si mai norocoasa decat de obicei, ma gandesc cu bucurie ca ceva bun oi fi azvarlit si eu inspre lume, daca asa ceva e ce-mi intoarce ea. Sunt coplesita.

PS: Faceti-va bucatica voastra de bine. Nu fiti puristi. Sincronizati-va.

Asa. Astazi va voi invata cum sa va salvati de la o soarta mai cruda decat tartarul, performand o banala, dar imperios necesara, curatenie de primavara. O sa-i zicem…”operatiunea Monstrul din Mine”. Programul nostru (absolut fascinant, I promise you!) se adreseaza tuturor celor muscati de fund de propria inteligenta. Bunilor negociatori cu ei insisi (A fost o zi grea, meriti o prajiturica, nom nom!), celor care culeg azi rasplata pentru ce n-au facut maine si, in general, veshnic framantatilor in cautarea fericirii.

Lista noastra contine fix zece puncte (deoarece, se stie, orice lista cu mai mult de zece puncte nu este o lista buna, o sa povestim despre asta some other time). Zece pasi simpli care, urmati intocmai si in chip ritualic, va vor pune la loc oasele, va vor aerisi mintile si va vor demonstra, dincolo de meh si de bleah si de lasa-ma sa te las, ca e way, way cooler sa scuturi un sac de purici, decat sa-l pazesti.

STEP 1 Subiectul se va dezbraca de toate hainele sale si se va privi intr-o oglinda, pret de cel putin un minut. Timp in care va rosti cu voce tare un speech pregatit in prealabil. De exemplu: “Stimati colacei, ne-a fost bine impreuna, stiti ca je vous aime and stuff, dar va trebui sa ne despartim. Uratenie sufleteasca, you’re fired! Don’t act so shocked, ti-am zis ca asta urmeaza daca refuzi sa-ti schimbi comportamentul! Dar ce cap frumos rasare, nu-i al meu? Al meu e oare?” In sfarsit, you get the picture. Ce e important de retinut e ca vrem asa, un soi de out with the bad, in with the good. Neaparat de inserat aici un commitment profund personal. Care, prin natura lui personala, este, desigur, diferit de la naked person la naked person, dar, in genere, poa’ sa fie asa ceva: “Ma angajez sa fiu fericit prin simpla incetare, effective immediately, a maratonului in cautarea fericirii. Fericirea mea e aici, ma imbraca sincer, nu ca hainele noi ale imparatului, tesute din stofe inexistente, dar ca dracu de scumpe.” 

STEP 2 Subiectul va trage pe cap un hoodie si pe picioare niste panataloni de trening, va desfasura meticulos un sac de gunoi de 120l din sulul personal si va incepe operatiunea Monstrul din Mine, dupa cum urmeaza. Va deschide usa la frigider/camara/bufet/dulap de bucatarie/sertar cu maimute si va identifica: pachetele de biscuiti, ciocolatele, Magura, eugenii, da, chiar si (sigh!) Oreo; foi de placinta cu margarina (Linco etc.); zaharoase cereale (Nestle, etc.); doze de suc, Red Bull si Gatorade; siropuri si siropele; orice pe care scrie “grasimi vegetale hidrogenate”, orice pe care scrie “grasimi vegetale partial hidrogenate”; borcane de ness si ceaiuri instant; premix de briose/clatite/crema de zahar ars/budinca etc.; ulei rafinat, in pet de plastic; crema de ciocolata (Nutella, Finetti etc.); margarina, absolut toate brandurile; unt tartinabil care, in 99% din cazuri, contine margarina, da, chiar si ala scump, like President si Lurpak; dressing de salata o mie de insule si in general, sosuletze la borcan sau la sticla care sta in cap; saratele, Maxi Mix, chipsuri; orice pe care scrie “aspartam”, in general, orice contine indulcitori; branza topita; bombonele, caramele, da, si alea cu *aroma de* fructe; cremvusti, mezeluri, conserve de pate, da, si de-ala vegetal; Delikat, Vegeta, cuburi Knorr, cuburi Maggi, supe la plic; 1000 de suplimente alimentare, de la genunchi de rechin la tinctura de praf de pitziponc; gogosi, chifle si pateuri congelate; clatite gata facute, de la Mega Image; cartofi preprajiti congelati, snitele, fish fingers si ale semipreparate congelate; lactate cu 0% grasime, lactate cu 0,1% grasime; frisca la tub, frisca vegetala; cutiute mici, dar “letale”, de lapte pentru cafea, cremeria si alte pudre tampite de pus in cafea; popcorn la punga, pentru microunde… La finalul acestui deosebit de important pasul doi, aveti voie sa salvati, din sacul de gunoi, o singura nenorocire (Pentru mine ar fi, cred, biscuitii Oreo, pe care i-as devora numaidecat, zicandu-mi in sinea mea, foarte probabil, ca mai bine o viata scurta, dar biscuite-full; ceea ce, desigur, ar fi o mare tampenie. Dar da, cred ca asta as zice. Si apoi as mai manca un Oreo:p).

STEP 3 Subiectul va scoate o foaie de hartie si va purcede la tesut liste si planuri ce involva adevarata mancare: fructe, legume, lactate, oua, carne slaba, peste, uleiuri sanatoase, cereale integrale, apa, cafea din cafea si ceai de plante din plante. In principiu, atat.

STEP 4 Subiectul nu va sari in nicio zi de la Dumnezeu peste mic dejun.

STEP 5 Subiectul, pe care, culmea, nu il *supara* nimic, se va programa ASAP la medic si va zice asa: Am venit pentru controlul anual de rutina. Acu’, ce inseamna asta, depinde de la situatie la situatie. Ce noroc ca traim in 2013, nu in 1013, si putem, lejer, sa ne ducem la doctor cand nu suntem, si anume, grav bolnavi. Analize de sange, EKG, ecografie abdominala, Papanicolau si eco bilateral san (pentru femei), un consult oftalmologic, o tensiune, o dermatoscopie a alunitelor… the works. Luati-o asa, ca pe o revizie generala. Un SchimbUlei. Un pompat de aer in cauciucuri. Chiar nu este such a big deal. Din seria “las-o Stane”, va roaga mama, incetati sa credeti ca *daca te duci la doctor, precis iti gaseste ceva*, *mai bine sa nu stii daca ai ceva grav* si alte opuse intelepciunii. Viata e atat, dar ATAT de pretioasa, incat nici in gluma nu se poate sa ziceti ce mi-a zis mie intr-o zi o doamna (“Vai, dar eu decat sa mananc piept de pui in loc de porci, mai bine mor!”)

STEP 6 Subiectul se va apuca negresit de practicarea unui sport. Sa fie sala, 30 de minute pe zi. Sa fie dans, sex acrobatic sau curling. Sa fie ce vrea subiectul, dar sa fie zilnic. Pasul asta este, fara doar si poate, cel mai important de pe lista.

STEP 7 Subiectul va dormi minim 7 (sapte) ore pe noapte. In fiecare noapte.

STEP 8 Subiectul se va descotorisi, incepand de-acum si in vecii vecilor, de toate lipitorile, sugativele energetice si iubirile neimpartasite din viata lui. Se va inconjura de oameni frumosi, buni, creativi, neplictisiti, entuziasti, zvacoshi, deosebiti, originali si empatici.

STEP 9 Subiectul va intelege brusc ca poti munci cu placere orice, dupa cum poti munci fara placere acelasi orice. Si ca e mult mai usor sa muncesti cu placere. Orice.

STEP 10 Subiectul, avand o buna intelegere a faptului ca inteligenta nu e o scuza pentru lipsa de actiune, va lua aceasta lista si o va traduce in cuvinte relevante pentru el. Va zice asa: O *femee* nebuna de pe internet m-a starnit azi sa stau in fundul gol in fata oglinzii. Dincolo de soc si groaza, e acceptarea responsabilitatii fiecaruia fata de el insusi.

PS: Cultivati-va. Pasiti desculti pe iarba. Simplificati.

Mi scusi, mi scusi, nu am mai folosit un aparat de fotografiat de cand eram mica. Din lipsa de timp si pentru ca vesnic vesnic n-am lumina naturala cand am DSLR-ul prin preajma, am ajuns sa folosesc telefonul la orice. Spre disperarea celor care au descoperit devreme Instagramul si au avut si timp sa se sature de dansul:)) Ce vreau sa zic este ca tortul lui Iepu’ de la doi ani a fost asa, ceva incredibil. Pacat ca gura pofticioasa si mana lenesa m-au impiedicat sa-i acord intreaga atentie fotografica de care era demn. O sa incerc, deci, in cuvinte sa-l descriu, pana cand n-are sa mai fie nicio gura uscata in the house, si balele colective au sa ne lege pe toti ca some sort of sacred bond. The Fellowship of the Drool. Ia sa vedem.

Sa incep prin a spune ca am un mare respect pentru astia de stiu sa faca prajituri. Eu nu am deloc disciplina de a citi o reteta (sau o carte tehnica, de exemplu, motiv pentru care intre mine si tehnologie e o vagauna peste care numai deosebita mea intuitie se mai face cateodata pod). Sa stai tu paishpe ceasuri sa cantaresti, masori, intinzi, sucesti, racesti, topesti si cate si mai cate astfel de operatiuni complicate, ca la sfarsit sa rezulte un dulce mic pentru o ceata mare de giboni pofticiosi este ceva de neconceput in imaginatia mea. Noroc, dar ce noroc, ca exista Anca Cookie Jar, la care ne-am abonat pe viata pentru dulcegarii. Si din mainile careia ies Albacazapezi in jurul carora graviteaza pasarele cu pene bleu si galben in cioc, printese cu plete blonde si sclipici, roboti, megablocks, desene animate, fluturi, baloane, pantofi Jimmy Choo, avioane, halbe de bere si in general orishice lucru care exista in realitate sau in capul nostru.

Va mai tin nitel inainte sa intram in subiectul torturile iepuresti de azi – best sellerele de maine, ca sa va zic ca mi se pare asa, foarte awesome, cum si-a descoperit Anca talentul de a mermeli visele altora din nesuferita aia de pasta de zahar. S-a dus trei zile la un training si pe urma a stiut Tot. Nu pot decat sa presupun ca Tot era acolo, in ADN-ul ei. Pe care Tot i l-a predat doamna mama ei, proprietara unei afaceri de succes tot cu mancare (asta: http://www.kalitera.ro). Si care, in treacat fie zis, face cea mai buna baclava ever! Asa. Revenind. Ne place de Anca pentru ca: 1. Face cele mai faine torturi. 2. Cu cele mai bune umpluturi, de casa. 3. Are un talent asa, de vreo zece ori cat delicata-i faptura. 4. Este cea mai dragutza, prajiturica prajituricilor ea asa, rosie in obraji si mereu cu un zambet care topeste zaharul de pe creme brulee mai ceva ca arzatorul. 5. Nu mai stiu, dar trebuia sa fie si un cinci. Asa, da, pentru ca, unlike me, care traiesc in simbioza cu corporatia si ma mulez ca mulajul de dinti pe soarta de amploaiat, Anca si-a inceput cu curaj un business propriu, pe care eu, una, fac tot ce pot ca sa-l sustin, dar for purely selfish reasons, va asigur. Nu-i reclama. N-are nevoie, ca e cocosata de comenzi. E doar asa, o oda. Oda noastra de mancatori de tort pentru draga de Cookie Jar. Ca sa fie clar!

Hai sa nu va mai fierb la focul mic al efuziunii si sa va zic ca, dupa ce anul trecut ne facea Anca un carrot cake iepuresc, cu crema de citrice, anul asta, beneficiind de copil care poate sa zica singur ce-si doreste, am dat un brief mai amanuntit: cu bu’nissa, f’amingu, ca’tissa, mama popotam si bunica b’oscussa. Deoarece cu doar doua saptamani inainte ma “manjise” Anca cu niste macaronshi genial cu crema de vanilie (imediat va zic despre crema asta), si cu doar o saptamana inainte ma abuzase cu o pavlova cu crema de lamaie, mintea mea bolnava a zis asa: blat alb, crema de lamaie, blat alb, crema de vanilie, bezea, crema de vanilie, blat alb. Totul in pasta de zahar alba, imaculata. Si cu orataniile cerute de Iepu on top. Faci, mai Anca? You betcha! A zis ea. Si s-a apucat.

Ce-a iesit a fost chiar cel mai bun produs Cookie Jar incercat de mine pana acum. Nu foarte dulce, very kiddie safe, diafan pe dinafara, robust si satisfacator de dinauntru. In mod particular vreau sa va zic de crema asta de vanilie pe care o face Anca. I love love love vanilie. Nu in lumanari parfumate, nu, asta este o gluma foarte proasta. Dar in inghetata si prajitura, vanilia e preferata mea. Acum, daca si voua va place, sunteti precis in asentimentul meu cand zic ca nu exista nenica foarte multe lucruri in Romania care sa fie cu adevarat “de vanilie”. Inghetata de vanilie e cea mai groaznica – o chestie alba, dulce si fara aroma. Mai exista cremele la plic si budincutele doctorotcher. Si ceva deserturi lapteprafoase prin cofetarii sau supermarketuri. Si da, poate ca la restaurante de fitze au adevaratele “de vanilie”, dar asa, mai pe laic, nu gaseti vanilia asta nici daca stai in cap. Ei, si crema de vanilie a Ancai este, nenica, the real deal. Dupa cum a zis Iepu cand si-a bagat toate degetele in ea: Mmm! Bunataaaate! Nu tre sa suspectezi ca e vanilie pentru ca e galbena. Chiar e vanilie. Vanilie… vanilata. Awesome. Mai ales stransa fara mila intre doua jumatati de macaron, sau sugrumata la mijloc cu un strat obraznic de bezea. Pura pornografie. Ataaat!

Daca mai aveti intrebari, sunt aici sa va raspund, imediat ce ma adun de pe jos. Acest trip to recent memory lane mi-a facut o foame si-o pofta de nedescris. Noroc ca am la birou, in frigider, o ultima felie, pastrata pentru fix acest moment post relatare, ca infama tigara de dupa…

Bottom line: Cookie Jar rules, Iepu’ a avut cel mai fain tort ever, iar eu… eu sunt epuizata glicemic. Va pupa mama de doi ani!

PS: Scoateti un postit si scrieti pe el asa: REVIN IN CINCI MINUTE. Lipiti-l pe ecranul calculatorului. All set? Ok. Acum dati va rog o fuga pana jos si trageti in piept niste primavara.

PS: Faceti copii. Nu faceti copii. Jumatatea voastra de pahar e cea plina.

Intre sase si sapte. In fiecare zi, de doi ani de zile fix. In fiecare sambata si in fiecare duminica. Ia incercati sa va imaginati asta. Si spuneti-mi ca nu va e macar putin mila. Cand va dati jos din pat sambata pe la amiaza, cel mai probabil fara sa calcati pe un tren de plastic tare, o bila sau niste macaroane uscate, ganditi-va si la noi, astia ingropati in meaningu’ vietii de nu mai stim nici cum ne cheama. Pentru care fiecare sambata e o Ziua Cartitei. Ei nu, pe bune, chiar asa rau sa fie? There’s only one way to find out. Mwahahahhahahaha!:D Have a good weekend;)

PS: Faceti ceva de “neconceput”. Beti cafea fara zahar. Dormiti ca porcul.

Asa deci, am terminat cursul de nutritie. L-am facut, desigur, pentru sufletul meu, el nu reprezinta cu adevarat un credential, abia zgarie suprafata unui vast subiect. Dar a fost fun si interesant si imi place sa cred ca-s cu 25g mai desteapta acum decat inainte de a-l face pe el, cursul. Mai “echipata” sa-mi hranesc familia intr-un mod, sa zicem, corect. Si clar mai motivata sa mananc sanatos (hold the fries, bici:p!). Din nou gasita mea intelepciune, permiteti-mi sa spicuiesc: 

1. Nu exista un numar infinit si obositor de diete sanatoase. Dap, asta e vestea buna. Ca modul corect de a manca e cam unul singur, cu mici variatii individuale. Ca indiferent ce obiectiv de greutate aveti sau de ce sinistroshenii va feriti, exista un numar limitat de principii alimentare de respectat. Si nu e greu. Si nu tre’ sa va umpleti pana la refuz de cunostinte de nutritie si chimie si numarat calorii. Lucrurile pe care aveti nevoie sa le stiti incap lejer pe o coala A4.

2. Carbohidratii buni (fructe, legume, leguminoase, cereale integrale si lactate) reprezinta baza unei diete sanatoase si echilibrate. 45-65% din totalul zilnic de calorii e bine sa vina de aici (minim 130g de carbs pe zi). Ca sa ne intelegem, acest “minim 130” e un numar static, fix, valabil universal pentru omul sanatos (= care nu se stie cu probleme, adicatelea… nu boli dubioase, nu alergii etc. – the regular dude, sa zicem), indiferent de varsta, greutate, stil de viata. Femeile gravide, cele care alapteaza si atletii pot merge chiar mai sus cu nevoia lor de carbohidrati buni.

3. Grasimile trans, adicatelea acelea obtinute industrial prin hidrogenare, sunt, lejer, moartea. Top of the top in materie de rau cardiovascular si nu numai. In industria alimentara, aceea care ne bate zilnic cate un cui in cosciug, hidrogenarea e mana cereasca. Ea creste durata de viata a alimentelor (hidrogenatele se strica mai greu) si scade exigentele in ceea ce priveste refrigerarea (stiti, lasi o prajiturica pe bufet o luna si nu se strica neam!) Grasimile trans cresc colesterolul rau (LDL) mai mult ca orice altceva. Da, mai mult decat insusi colesterolul din mancare si chiar mai mult decat grasimile saturate (vorbim si de alea numaidecat). Gasim mizeria asta de trans fat in diverse tipuri de margarina (cititi eticheta si nu puneti botul la vrajeala din reclame, nu prea exista margarina sanatoasa, asa cum nici tigari sanatoase nu par sa existe, god damn it!), in prajituri si pateuri de cumparat, in biscuiti si alte dulciuri procesate. Nu aveti nevoie de grasime trans in viata voastra, nu va trebuie nici macar un gram. O regula simpla si (aproape) infailibila e sa nu cumparati alimente procesate industrial. Asta ar trebui sa va tina la adapost de relele trans.

4. Grasimile saturate, de gasit in produsele de origine animala in mod special, dar si in uleiuri, nu trebuie sa depaseasca 10% din caloriile voastre zilnice (aprox. 20g). De ce? Pai pentru ca si ele cresc colesterolul cel rau. Sunt pe locul doi dupa trans la capitolul asta. Cum puteti sa va asigurati ca stati in range-ul asta? Pai o varianta (cea complicata) ar fi sa va faceti analiza nutritionala a meal planurilor voastre cu ajutorul unui tool online (cum ar fi, de exemplu, http://nutritiondata.self.com). O alta varianta (mai simpla), este sa respectati structura farfuriei ideale (am mai vorbit despre asta) si sa mancati portii corect dimensionate din produsele astea de origine animala (aflati de aici care e treaba cu portiile, sau din ce sursa credibila aveti la dispozitie). Limitati consumul de carne rosie la 450-500g pe saptamana.

5. Exista si grasimi bune. Nesaturatele. Atentie la dozaj, insa. Evident ca multe din ele ingrasa si-s mega-calorice. Uleiurile nerafinate de masline si de rapita sunt cele mai bogate in acizi grasi nesaturati. Avocado, nucile, semintele de in, kale, varza de Bruxelles, spanacul si toate verziturile, somonul, heringul, macroul, sardinele – toate astea contin acizi grasi nesaturati, adica the good guys.

6. Vitaminele, mineralele si fibrele din mancarea adevarata bat la fund suplimentele. Degeaba bagam suplimente cu pumnul, daca mancam toate tampeniile pamantului. Unele vitamine sunt toxice in exces, iar efectele pe termen lung ale suplimentarii in nestire nu se cunosc inca.

Cum putem sa ne asiguram un aport mai bun de vitamine, minerale si fibre? Pai in primul rand mancand real food. Legume, fructe, carne, peste, lactate – fara procesare industriala. In al doilea rand: depozitand fructele si legumele departe de lumina si caldura si consumandu-le cat mai curand; ferindu-ne sa balacim legumele in apa ore in sir inainte de a le gati (true story, eu asa am invatat de la mama, sa curat zarzavaturile pentru ciorba sau legumele pentru ghiveci si sa le tin in vailing cu apa rece – nu bun, deloc nu bun!); gatind legumele in cat mai putina apa – ideal, la aburi. Ah da, si inca un stiati ca, stiati ca nu e bine sa spalati orezul? Daca nu are noroi pe el, nu e nevoie de spalaturi, ca odata cu apa aia, se duc si toate vitaminele solubile din el.

Si una mica despre fibre: mancati fructul, nu beti sucul, cum se zice. Fructe stoarse = zero fibre si lots and lots of sugar.

7. Zaharul este un drog. El racaie in creierul omului fix acolo unde racaie si cocaina, si alte highly addictive drugs. Nu, dragostea nu actioneaza tot acolo;) In consecinta, cu cat mananci mai mult, cu atat vrei mai mult. Makes sense.

8. Unul din trei cazuri de cancer poate fi prevenit prin schimbari de stil de viata. I kid you not. Nu va imbatati cu gandul ca nu conteaza. Ca oricum mancarea are chimicale si degeaba ma duc la sala daca respir Bucuresti etc. Faceti acele schimbari care nu va taie in carne vie, faceti ceea ce puteti si depinde de voi si nu e such a big deal. Investiti in viitorul vostru. Nu va garanteaza nimeni investitia asta, dar nu ar fi dragut sa stiti ca ati incercat?:)

9. Nu e despre greutate, ci despre cat de fit esti si cat de sanatos traiesti. Mutati focusul de pe slabit de dragul slabitului pe trait de dragul traitului si totul va fi mai bine si mai usor.

10. Minim 150 de minute de activitate fizica moderata pe saptamana. Adica, de exemplu, 30 de minute pe zi, de luni pana vineri.

Briefly asa, cam asta e. Nimic nou sub soare, o sa ziceti. Pai da, dar hai sa nu ne manance practica. Hai sa facem cumva sa fim mai stiutori. Sa fim ne-exagerati in ce mancam si ne-exagerati in ce nu mancam. Fara excese, dar si fara privatiuni. Hai sa ne gatim noi, pe cat se poate. E fun. Hai sa nu ne rasplatim cu mizerii. Hai sa refuzam pe cat se poate participarea la paranoia mediatica (laptele are aflatoxine, curcanul e contaminat, puiul e hormonat, legumele au nitriti… stiti). Da, mancarea toata e nasoala. Suntem victimele unei industrii bogate si bolnave. Dar nici fatalismul nu e vreo mare smecherie, sa stiti. Si daca va uitati adanc in inima, vedeti precis ca scrie acolo “branza topita sux”. Cu discernamant inainte! That’s the spirit! Ca nu depinde de noi, dar mai depinde si de noi. Si asta nu tre’ sa ne invete la curs, tre’ sa fie acolosha, in ADN.

PS: Nu va fie frica. We Are Young. Schimbati ceva mic, dar astazi sa fie.

Chestia asta cu maturitatea ma seaca. Acum cateva saptamani am avut gripa. Una rea si urata. Mama a avut grija de Iepu si de mine, mi-a facut ceai si frectie si supa de pui, si numai si numai cand, rapusa de febra 39, mi-am pus capul in poala ei, m-am simtit avuta in grija, iubita si vindecata de toate. Growing up sucks. Mi-as face propria miscare de rezistenta la maturizare, daca n-ar trebui sa fiu, eu insami, mama cuiva. Uneori mi se pare ca eu si Iepu suntem surori, iar mama e mama noastra. Da, clar doresc sa fiu o intarziata. Opriti maturizarea, vreau sa ma dau jos. Caci gandul ca intr-o zi n-o sa mai am mama e un groaznic, visceral si obositor harakiri. Ziua asta de 8 martie, in care ne iubim si mai mult mamele, e, poate, una din cele mai grele zile pentru cine n-are mama lui. Gandul meu pleaca spre toti aceia pentru care scarba asta de maturitate s-a intamplat si s-a intamplat asa, cu o imbratisare stransa si cu tristetea faptului ca va inteleg, pe jumatate. Nu-i nimic mai bun pe lume decat sa fii copilul bunilor tai parinti. Si nu-i nimic mai greu decat sa nu mai fi. Na.

Te iubesc, mami!

PS: Iubiti-va mama. Iubiti-va mama. Iubiti-va mama.

Acum doi ani: http://easypeasy.ro/2011/03/reteta-mamei-de-pui-de-om/

Acum un an: http://easypeasy.ro/2012/03/pui-la-capac/

Imi pun ceasul cu jumatate de ora mai devreme. Este imperativ sa ma trezesc prima, ca sa apuc sa imi fac o cafea si sa sudez 2 (doua) tigari pe balcon, asta asa, scurt, inainte sa incalzesc laptele iepuresc, inainte sa se scoale ea, inainte sa se scoale ta-su si, in general, inainte de orice. Uneori, chiar si inainte sa se crape de ziua. Asa. Urmeaza o jumatate de ora in care domesticesc si ma pregatesc de plecare. Am doua sloturi libere pentru inca doua tigari, pe care incerc sa le pozitionez in asa fel incat sa-mi aduca maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie este imediat dupa ce mi-am intins parul cu placa – tigara numarul 3 si exact inainte sa-mi trag blugii pe mine – tigara numarul 4. In fine, plecam spre birou. In masina nu fumez. Nu-i nimic, caci ajung la munca fix la timp pentru tigarile numarul 5, 6 si 7, micile mele oaze de bucurie si gratificare. De ce 5, 6 si 7, veti intreba? Pai este foarte simplu. Pe 5 o fumez automat, fara sa-mi dau seama. Nu stiu cand o aprind, nu stiu cand se termina, nu stiu cand o aprind pe 6. Pe 7 o aprind pentru ca, nu-i asa, mai intra. O cafea de la automat face fix cat trei tigari, e pacat sa irosesc vreun strop, mai ales ca nici macar nu-i buna. De fapt, e groaznica. Noroc ca fumez. Da da, trebuie sa fumez, ca sa nu mi se para asa groaznica. Asa. Intre tigari muncesc. Muncesc cu gandul la urmatorul meu reward, urmatoarea pauza de tigara. Muncesc mai cu spor cand stiu ca urmeaza iarasi maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie are loc cam la 30′ de la tigara cu numarul 7. E timpul? E timpul, cum sa nu. Bag ghebos numarul 8, urmat imediat de numarul 9. Asta asa, ca sa-mi ajunga pana la pranz, cand cobor la masa. La masa e o placere. 10 si 11 se fumeaza inainte de mancare. 12 se fumeaza intre felul unu si felul doi. 13, 14 si 15 la final de masa. 15 intra greu, dar na, e replica aia celebra cu “mai fumez o tigara si mergem”. Ah, da, si daca tot vorbim de replici, sa nu uitam de “Ce v-aduc?” “Pai in primul rand, un Virginia Violet. Apoi, o ciorba”. [Un fumator nu trebuie sub nicio forma sa ramana fara tigari.  Trebuie sa evite, pe cat posibil, excursiile nocturne la benzinarie, in pantaloni de pijama si papuci. Privirea dezolata, de animal haituit. Mana tremuranda pe cele doua hartii care fac contravaloarea maximei satisfactii… Not lady like:p. A se avea tigari asupra propriei persoane at all times. Mhm.] Anyways, revenind. Dupa masa rezist mai mult. Poate chiar o ora. Dupa o ora, e timpul pentru maxima satisfactie. Intra lejer numarul 16. In jur de ora 4, scade glicemia. Merge-un ceai, dupa cum merg si numarul 17 si numarul 18. Fix inainte de plecare, iau si portia cu numarul 19, sa imi tina pana acasa. Seara, dupa ce culcam Iepu, e timpul meu. Maxima satisfactie. Daca vorbesc la telefon cu vreo prietena, bag lejer 20, 21, 22, 23 si 24. Uneori, si un 25 fix inainte de culcare, dupa ce m-am spalat pe dinti. 

Viata e ce se intampla intre doua tigari. E serialul asta misto la care ma uit, dar din care nu inteleg mare lucru, e mai mult pe pauza decat pe play. De aceea, si din alte sute de motive care au de-a face cu how low can you go:)), m-a apucat miercurea trecuta ca eu nu mai fumez. Nu am ambitii mari. In fiecare zi ma trezesc si zic asa: azi nu o sa fumez. Nu stiu maine, dar azi sigur nu. Data trecuta m-am lasat de fumat. De data asta… nu fumez. Data trecuta am folosit NRT (nicotine replacement therapy – plasturi, mai exact). De data asta am citit cartea lui Allen Carr, la indemnul Simonei. Una peste alta, sunt cinci zile.

Voi?

PS: Nu fumati. Nu aprindeti niciodata o tigara. Nu trageti nici macar un fum, nici macar o data.

Cand vine vorba de traducerea iubirii in mici gesturi materiale,  multi barbati sunt pierduti. Ii vezi dupa ochi. Sunt aia care intepenesc in fata raioanelor cu seturi de gel de dus + sapun, wondering daca o patrime crema hidratanta e destul. Daca exista si cu doua patrimi crema hidratanta. Daca acidul hialuronic e otravitor. Daca e ok sa-i ia o cutie de bomboane cand ea e la dieta. Sau mai bine sa-i ia ceai Silueta Perfecta? Daca e ok sa-i dea bani si daca da, daca e ok sa i-i puna sub perna dupa niste sex. Plus ca femeia este efectiv derutanta. Poa’ sa treaca de la zana bunavointei la ugly bitch from hell intr-o secunda si da, acest lucru poate fi eminamente scary pentru orice barbat. Mai ales de Valentine’s Day, acea sarbatoare cu care barbatul nu stie exact ce sa faca. Ca na, ea ii zice ca V Day e every day, ca-l iubeste, ca n-are nevoie de dovezi la zile fixe si, poate, ca gaseste taierea florilor pentru pus in glastra o practica revoltatoare. Deci da mai, e tricky.

Ei, in acest ocean de dezorientare, iata lista mea de cadouri cu risc scazut de nepotriveala. Sa fie, zic, in ajutorul tuturor sotilor, boifrenzilor si amicilor cu intentii necurate la acest incert ceas de sarbatoare care este Ziua Indragostitilor.

1. Flori, cartoline si alte nebunii, de la Fairy’s Corner. M-au vrajit din prima zanele astea, practic, de cand am intrat pe pagina lor de facebook. Zice-asa: “I believe in pink. I believe that laughing is the best calorie burner. I believe that happy girls are the prettiest girls.” – Audrey Hepburn. A’men, sister! Am zis eu, si-am purces sa vizionez cateva aranjamente florale care m-au facut sa oftez. In special buchetul rosu cu funda in picatele si camee, pe numele lui, foarte inspirat, Big Love. Asa ceva… dom’le… 130 de lei si iei dragoste mare. Foarte faine flori, foarte foarte! Pour homme: office@casahera.ro, adresa la care trimiteti mail daca vreti ceva… infailibil. Nu, nu gasiti asa ceva la floraria din colt, I promise you that.

2. Papusica Momiji Lillan. Gasiti la magazinul Colour.

3. Macarons Madame Lucie, editie speciala. Merg foarte bine in combinatie cu punctul 1, sau 2, sau 1+2. Si-s asa, cam printre putinele chestii in forma de inima care nu dau grimase de groaza nici macar celor mai cinice dintre femei, stiti, alea de urasc tot ce e roz sau in forma de inima.

4. Un caiet colorat, mai de primavara asa. Recomand cu bucurie jurnalele de la Jill Bliss. Le gasiti la Carturesti. Au pagini superbe, desenate, inflorate, inmiresmate, deschizi, iese vlastarul. Si povestea. Si nitica speranta. Lovely asa.

5. Cel mai recent album P!NK – THE TRUTH ABOUT LOVE.

6. O bratara Power Balance. Ceva cool. De aici: http://www.powerbalance.ro.

7. Un vin bun si-un french toast cu fructe la Simbio. Sau unde va place. O noapte la un hotel de lux. Un weekend in creierii muntilor. You get the picture… variatiuni pe tema asta.

Asa. Si ca sa fie si mai clar, va conjur sa NU cumparati:

• Creme anti-celulita. They just scream “Ai celulita. Celulita ta e vizibila. Nu, nu e invizibila. Da, chiar si eu o vad.”
• Manusi de scos tava din cuptor. Nu, nici chiar alea cu inimioare nu-s ok.
• Lumanarele. Lumanarici.
• Flori la ghiveci.
• Ultile: baterii, greble, mopuri, dresuri de mamaie, crema de calcaie, oale, cratiti, valiza, forfecutza de pielite, o biblioteca.

La final, domnilor, mult succes si doamne-ajuta. Iar daca e sa alegeti un singur lucru, eu as zice sa fie flori. Cu flori nu prea ai cum sa gresesti. Decat daca ea e alergica la irisi sau vomita de la miros de crini sau ii ies bubite pe piele de la tuberoze sau freziile o ametesc la propriu. Naspa, aiurea, cam nasol, totusi ai cum sa gresesti si cu flori. 

Nu am bucket list. Nu vreau sa fac 100 de lucruri nemaipomenite inainte sa mor. Vreau sa fac 100 de ani lucrurile nemaipomenite pe care le fac acum. Vreau sa traiesc 100 de vieti in nemaipomenita apropiere a omului care mi-a hotarat drumul nascandu-se. Eu asa ma gandeam ieri, de ziua lui, fara tort, si asa ma gandesc mereu cand ma gandesc pe bune la el si la noi. Dogoresc ca o soba uitata pornita de impresia ca el este totul, norocul si crema fanteziilor implinite. “Pufi”, ii zic mereu, “esti foarte frumos!” Numai ca asta e ce iese pe gura, in capul meu e mereu mai mult. De exemplu “Daca nu ai fi fost jumatatea mea, eu n-as fi fost nici un sfert din ceea ce sunt. Cum ar veni, esti chestia care, intamplandu-mi-se, face totul extraordinar, dar mai ales pe mine.” Ei da, vedeti, de-aia prefer sa-i zic ca e frumos. Si el mereu raspunde “I know!”. ‘Cause he does. Ca atunci cand i-am zis “te iubesc”, ce-am vrut sa zic era “te voi iubi vesnic barbos“. Nicio certitudine mai mare. Nicio neimplinita dorinta. Am tot.

Asa, mai. Am fost la Sunday Brunch la Crowne Plaza. Si asta clar e de povestit. A fost cam frumos, cam de pomina si cam scump. Sa incepem cu inceputul. Era ziua lui Mishu si ceva trebuia facut, undeva trebuia mers, ca sa nu stam acasa. Cu copil, catel, purcel, unde sa te duci in Bucuresti? Ei, si mi-am adus eu aminte ca mi-a povestit Elena de la Pro ca la Crowne Plaza e fabulos de bine, ca au de mancare tot ce-mi place mie maimultsimaimult, plus loc de joaca fain, generos, mochetat, cu minim hazard si baby sitter din oficiu pentru alde Iepurs. N-am stat foarte mult pe ganduri, am facut rezervare si o saptamana in cap m-am gandit numai la asta.

Ei, si vine duminica cea sortita exceselor alimentare. Si ajungem noi la Crowne Plaza, unde suntem frumos intampinati cu sampanie si condusi pe veranda, o camera cu sticla de jur imprejur, foarte frumos luminata, foarte proprie pentru brunch. Muzica live, prestata de un nene cu vioara si un nene cu pian, ma face sa ma simt asa, cam ca in Scent of a Woman. Frumos tare! Iepu descopera locul de joaca, eu descopar sushi bar-ul.

Dupa aperitivul in forma de o duzina de rolls, parca nimic nu mai intra. Hai cu crevetii si niste langustine, ca astea-s lejerissime. Da, va rog, si niste dorada cu un soi de saramura romaneasca cu rosii si usturoi on the side. Ei da, totul se termina in fata “lingoului” de foie gras. Din care un domn iti taie amabil feliute subtiri, pe care ti le asterne pe paine prajita langa un castronel cu chutney (de ceapa? de mango?). Vai mama mea, cat poate sa fie de bun! Refill si gata. Nu mai pot sa inghit nici aer. Noroc ca nu te da nimeni afara. Poti sa-ti odihnesti exagerata burta la o cafea si-o sporovaiala pana dupa 16:30. Cand si-gur intra si-o prajitura. A intrat, adica.

Nu m-am dus la Crowne Plaza pregatita sa “documentez”, aveam treaba, traiam viata. Dar din amintiri, va zic asa:

• vreo sase feluri distincte de salate (mi-au sarit in ochi una asiatica, cu vita, una cu naut si una cu avocado), toate legumele crude cunoscute omului, ca sa make your own; plus dressing;
• aperitive: fructe de mare, somon fume, terrine, quiche-uri, aspicuri, oua umplut
• sushi bar
• galantar cu foie gras
• doua feluri de supa (de peste si de numaistiuce)
• carving station cu dorada rosie si alti pestisori
• miel cu legume
• pachetele de curcan umplute cu branza
• un milion patru sute de garnituri
• wok station unde iti prepari pe loc ce vrea muschiul tau, din toate ingredientele pamantului
• statie de facut (intruna) clatite
• inghetata
• dessert table cu, intre altele, cheesecake, flan, moussuri de fructe si ciocolata, crema de zahar ars, tiramisu, mini-prajituri diverse cu fructe proaspete, branza si ciocolata, eclere, mascarpone cu fructe, fantana de ciocolata… orgie.

Asa, nu pare mult cand citesti, dar cand mananci… well, altfel parca. Mi-a placut mult atmosfera, partial mi-a placut si lumea. Serviciul foarte friendly. Camera de joaca pentru copii – o idee geniala, nu s-a plictisit Iepu deloc si n-a vrut sa plecam acasa neam atunci cand s-a facut ora. Parcarea gratis. In schimb, bai nene, nush, da’ cum sa ma puna sa platesc 10 lei pentru juma de ora de wireless pe telefon? Cam silly mi s-a parut.

Una peste alta, o experienta faina. Nu de fiecare duminica, dar macar asa, o data pe an. Costa 185 de lei de fes si, zic eu, merita, nu pentru ca acasa n-ai putea manca regeste de banii astia, ci pentru ca pret de cateva ore te rupi de tot, esti intr-un fel cutie muzicala armonizata perfect, in care altcineva invarte la manivela.

In fine, pentru doamne, mame si doamne-mame, cateva famous last words: Imbracati-va frumos! Mergeti la brunch! Iubiti-va sotul chiar si atunci cand nu duce gunoiul cu zilele!