La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

Buna dimineata, straturilor! Hello, grasime, ma bucur sa te cunosc! Neatza, Joe-maiou, nice of you to drop by! Buna, bluzica manecoasa, de cand tot zic sa ne vedem! Welcome, pulover gri-sobolan cu nasturi! Sacou-din-tricou, I’ve been expecting you! Si tu, esarfa  imitatie de leopard albastru, infasura-m-ai! Poftiti, va rog! Urcati-va pe mine, ca pe pom. Aburiti-mi parbrizul! Gadilati-mi ceafa cu etichetele voastre rugoase! Impreuna sa trecem cu bine ziua asta de octombrie, in care, in sfarsit, ne invelim cu frig.

Moartea verii indiene refuz s-o primesc cu entuziasm. Macar pe farfurie sa pun ceva. Niste niscaivauri care sa ne scuteasca de la hipotermie. Niste acizi grasi. Niste legume de sezon. Niste sos care sa le lege. Iaca iaca-asa.

1. Se incropeste o salata de varza rosie.

2. Se ia o rondea de somon. Se manjeste cu putin ulei de masline usturoiat. Se tavaleste in mix de ierburi aromate. Se pipereaza abundent.  Se prajeste lejer pe ambele parti. Se stropeste cu zeama de lamaie. Se tine la cald.

3. Se iau cateva buchetele de conopida oparita in apa cu sare. Se sareaza, se pipereaza, se dau prin faina si ou. Se prajesc cateva zeci de secunde pe fiecare parte, in baie de ulei. Se scurg pe hartie absorbanta.

4. Se executa un sos cald, din smantana dulce, mustar de Dijon (la jumatate de cutiuta de smantana, o lingura grasa de mustar), ulei de masline cu usturoi (o lingurita), piper proaspat, ierburi, nitica lamaie si capere. Toate mermelite pe foc, cat sa se amestece aromele.

Sosul turnat pe peste, conopida si varza rosie – aranjate frumos langa. Bizar. Intens. Satisfacator. Alunga plictiseala. Contine Bifidududu® si Alintaburta®. Enjoy!

Draga Simbio,

Nu am cuvinte nespuse.
Am doar amintirea zilei cand a plouat torential
peste mesele tale verde crud,
iar eu te-am rugat sa-mi pui la pachet
mirosul de ploaie
pentru toate celelalte zile
cand ar fi putut fi soare.
Viata este cu adevarat frumoasa
intre oameni frumosi.

Your sincerely,
helplessly,
totally and
eternally
in love,

A n a

De ceva vreme (sa tot fie doua toamne), ma tot gandesc daca sa impart cu voi pretioasa si infailibila reteta de castraveti in saramura a mamei. Vorba cercetatorilor britanici, “I could tell you, but I’d have to kill you”. Ei bine, ca sa scapati cu viata si sa mancati si cei mai buni castraveti murati ever, eu va conjur sa nu suflati o vorbulita, let this be our little secret;) Nu de alta, dar marfa asta se da pe sub mana, asa-i de nemaipomenit de raritatea-raritatilor. De cate ori ati mancat pe la restaurante castraveti cu gust de putinica? Well, no more! De astazi, o lume minunata vi se deschide in fata ochilor. Aceea a castravetilor care rezista un an si ce-ti pasa, care-ti crantane in dinti azi de parc-a fost ieri, care nu-s nici moi, nici sarati potroaca, nici scarboshenia pamantului in otet cu zahar. Step into my (mama’s) office:)

Totul incepe cu niste spalat: spalati voi frumusel borcanele (de 800g sau de 1,700g, cum va trebuie), spalati si capacele, spalati castravetii (pe care i-ati ales in prealabil avand grija sa fie cam de aceeasi marime, mai degraba potriviti decat uriasi, proaspeti, cu coaja buburoasa, nu neteda), spalati frunze de telina cu vrej cu tot, morcovi grosi romanesti, hrean si radacina de telina (curatate!). Va trebuie si niscaiva catei de usturoi, precum si niste tije de marar uscat.

Bun. Dupa toate aceste spalaturi, purcedeti la “cladit” borcanele, in felul urmator: pe fund puneti o frunza de telina, cu tot cu cotorul ei. Apoi, pe verticala, indesati castraveti. Intre ei – doua bastonase de morcov, doua bastonase de telina, hrean – cam cat degetul mic de la mana, taiat si el in 2-3 bastonase subtiri, un catel de usturoi (la borcane mai mari, doi catei potriviti sau unul mai mare). Deasupra “constructiei” puneti iarasi niste frunze de telina si o mana de “tulpini” de marar uscat.

Saramura se prepara in proportia de 1 lingura rasa de sare mare de muraturi la 1l de apa. Se da chestia asta in clocot. Asa, oparita, se toarna cu polonicul (nu toata odata) peste castravetii din borcan. Borcanul sa-l puneti inainte pe “gratarul” aragazului, ca sa nu se sparga. Bun. Turnati, ziceam, saramura, pana cand acopera bine castravetii. Potriviti capacul borcanului deasupra, dar nu insurubati.

La 24h schimbati saramura. O agitati bine pe cea veche, ca sa se curete cat de cat depunerile de la fund, varsati, repetati operatiunea cu o noua tura de saramura oparita.

La 48h iar schimbati. De data asta, puteti infileta capacele strans, coz this is it. Odata umplute a treia oara borcanele cu saramura, se depoziteaza undeva la intuneric, acoperite bine. Se lasa sa zaca asa cel putin doua saptamani. De-abia apoi se muta in camara, cand a inceput sa se limpezeasca zeama.

Abia astept sa imi ziceti cum v-au iesit. Add that to the list of “ma’ mamma knows best”, exact acolo cu cea mai buna placinta cu mere, cea mai buna crema de zahar ars, cele mai bune fursecuri si cele mai bune gogosi😀

Asta-i darul meu pentru voi, in cinstea Doamnei cucurbitaceelor:) Rontz rontz!

Later edit: Sarea tre’ sa NU fie cu iod!

Nu o sa va mint. Pute. Pute din holul blocului. Pute din lift. Hell, pute de la coltul strazii. Daca e buna, ma intrebati? You bet your ass it is! 4-5 ousoare de gaina, batute bine cu telul si amestecate cu razalituri de telemea de oaie veche, de la fundul putinii, telemea proaspata de vaca si niscaiva burduf. Festelite in tigaia unsa cu ulei. Ornate cu cascaval ras. Prajita omleta la foc mic, cu capac, fara a se intoarce, pana cand partea de jos e o crusta crocanta, iar pe deasupra viermuieste, incins, cascavalul. Mancare de burlac. Fara margica inutila care este leguma. Doar cu paine. Happy meal, na!

Nu mai pot: sa fierb un ou, sa fripturesc o friptura, sa-mi suport jeleurile si respectiv sa ma uit la poze cu mine de cand eram bucata, sa ma impart intre viata, viata si viata, in general nu prea mai pot nimic. Sunt un telefon bulit, care tre sa stea mereu in priza. Ajung seara acasa, stoarsa precum rufele la centrifuga. Petrec niste timp, nu destul, nu mereu, cu Bubuletz – Cubuletz – Varul It – Iepu – Purcifer. Culcam aratarea, dupa care husband ia televizorul in brate si se iubeste cu el – mai mai, [insert nume de moderator talk show politic aici], iar eu mananc mere mici, verzi si nespalate si ma uit la Mad Men. Unde toti fumeaza tottimputottimpu, si unde nu exista femeie maritata care sa nu fie inselata in mod bestial si repetat de sotul ei, dar nici femeie nemaritata care sa nu fie putin curva. Asa. Deci da, oameni buni, asta fac eu. Nimic interesant. Nimic permanent. Stau cu starea asta scarboasa, stau cu ea si pe ea, pe principiul sanatos ca daca insist sa nu fac nimic, o sa treaca.

Despre ce mancam, aflati ca nu mare lucru. Noroc ca am un steamer nou – acesta. Cumparat duminica, dupa trei luni de research, si cu care am, deocamdata, o genuina infatuare. Care, fireste, ma astept sa treaca, mutantul aburitor (ca e mare, nene, mare rau!) avand, estimez, soarta altor atatea si-atatea aparate electrocasnice de mari dimensiuni, pe care le-am cumparat ca sa le folosesc pe post de suport de praf-trei-degetele-ca-spumele-la-bere.

Pana una alta, ma face fericita, iar asta putin nu este. S-o punem de un review, deci. Se facea ca toate aburitoarele pe care le-am mai avut eu (respectiv unul, si ala preistoric), se compuneau din niste site cu gauri dintr-un plastic usor mizerabilizabil, care se potriveau asa, una peste alta, necesitand eu maxima dibacie ca sa le pun pe pozitie. Asta nu mi-a placut niciodata. Dupa cum nu mi-a placut nici ca, daca voiam sa fac peste jos si fructe la etaj, se contaminau fructele cu putoarea pestelui. Neajuns rezolvat prin folosirea unui singur etaj si gatitul pe rand al diverselor alimente. Mult timp, niste nervi. Ei. Cand si-a dat vechea scula obstescul sfarsit (o gaseam intr-o balta dupa fiecare utilizare, cred ca se crapase ceva pe la demisol), am zis ca nu mai poate fi amanata investitia intr-un steamer nou. Devenise din moft (ca flirtam, cum v-am zis, de cateva luni cu un model mai nou de Tefal, tot asa, compact) o necesitate. Asa ca m-am dus sa iau compactul. Si pe urma l-am vazut pe acest steamer obez, cu o forma nemaintalnita, pe care initial, in research-ul meu, nu dadusem doua parale, parandu-mi-se mult prea urias si greoi. Cand am pus mana pe el, am stiu ca imi trebuie. Ce imi place la dansul:

• Are doua cuve independente din inox (nu plastic). In  care poti gati multe si neamestecate.
• Are o tava cu indent, la care gaurile sunt doar pe margini si in care poti face mancare cu sos (awesome pentru peste si fripturi)
• E foarte versatil. Poti sa-i scoti toate tavile si cuvele, ramanand un singur vas mare, in care poti face, de exemplu, porumb fiert. Poti sa folosesti o cuva de inox sau pe amandoua. Poti sa folosesti tava adanca peste cuvele de inox, poti s-o folosesti doar pe aceea sau poti sa nu o folosesti deloc.
• Are 2000 W (raposatul cred ca avea 200)

Am gatit la el asa: intr-o zi – supa crema de ardei rosu si un peste cu sos de vin si capere. Intr-o alta zi o tura de porumb (au incaput cinci stiuleti maricei), si-apoi trei feluri de mancare – intr-o ulcica – pere si nectarine pentru piure de iepure, in alta – cartofi pentru o salata, iar deasupra, in tava, o mancare de vinete cu rosii, ceapa, usturoi, ardei kapia si sos de rosii – pentru toata familia.

Ideea cu supa crema de ardei, servita rece, a plecat de la Madalin. Trebuiau sa fie ardei galbeni copti. Dar mi-era sila si lene sa coc ardeii, asa ca i-am aburit cca 35 de minute, pana cand s-au inmuiat si au fost usor de depielitat. Apoi i-am racit la gheata, i-am blenduit cu niste zeama-lor si i-am amestecat cu putin ulei de masline si niste iaurt gras. Sare, piper, et voila! De-lish!

V-as mai povesti oleaca despre porumbul “fiert” la steamer, care seamana mai mult la gust cu cel copt, nefiind gatit in supa dansului. A iesit foarte dulce, usor crunchy, si-a mers perfect cu sare si unt peste.

V-as zice si de salata mea de cartofi cu resturi de pui la vas roman. Iertati casoleta de plastic, salata a fost “pachetel” ieri.

Cartofii taiati felii au fost aburiti bine. Mi se pare esentiala manevra cu aburitul pentru cand vrei cartofi care sa se pastreze integri in salata, nu zborshiti piure-style. Asa. De calzi i-am luat si i-am amestecat cu niscaiva resturi de pui la cuptor, masline kalamata, castraveti murati, ceapa verde, patrunjel, si-un sos de mustar cu maioneza si smantana dulce. Sare, piper, alea alea. Foarte bun!

Mancarea de vinete cu rosii a fost si ea buna, mai ales dupa ce i-am pus in cap niste mozzarella si niste busuioc proaspat. Am luat vinete albe. Bune, dar pot sa traiesc si cu alea mov, care costa de patru ori mai putin.

Bai, eu atat am avut sa va arat, despre mine si noul meu prieten (12 rate prin Card Avantaj la Media Galaxy:p). Ma intorc la oile mele apatice si va doresc nicio panica! Atata timp cat exista vara, pepene si branza, nu moare nimeni de foame. Aloha!

Suntem impreuna de un an jumate. Relatia a debutat timid. I-am daruit pateul meu extra-fin. El mi-a dat in dar niste cutite. Ne-am fi putut opri acolo. Inainte ca infatuarea aia de moment (momentul decembrie 2010) sa se transforme intr-o crunta obsesie. Inainte sa intervina intre noi gelozia mea si dorinta lui de a aduce in patul nostru conjugal inca niste oameni. Generalistii. In sfarsit. N-am avut parte. Ceea ce se voia o societate secreta, s-a dus de suflet intr-o publica obedienta. S-a intamplat aseara, la Cortina. Si nimic n-a mai fost la fel. 

Ei, dar sa nu exageram, cel mai bine o sa va povestesc pe serioaselea cum m-am jucat aseara cu ceilalti copii, la evenimentul de lansare a noii game Electrolux Inspiration. Pai inimosul colectiv Golin Harris a zis asa: ce-ar fi daca am imperechea noi un foodie de-asta cu un blogger generalist si i-am pune sa gateasca impreuna niste ceva-uri. Zis si facut. Ne-au luat de-o aripa pe astia mai “promotia vintage” – Mazi, Monica, Andreea, Lavinia, Madalin si yours truly, ne-au torturat cu amabilitatea lor iesita din comun sa le dam, cica, o reteta usurica, de o ora si ce-ti pasa, si-apoi ne-au gasit cate un partener de manjit oala, din zona “ceilalti bloggeri, care nu sunt food bloggeri”. Asa se face ca la bancul meu de lucru, cu fata de masa alba, stralucitoare, a aterizat un cuplu – el si ea, cu care urma sa execut o mai-ceva-ca-mega-tocana. In viata, stiti cum e, am iubit mai mult decat am urat (vorba cantecului), asa ca atunci cand am citit pe fetele coechipierilor mei o crunta dezamagire, cauzata de rusticul si lipsa de sexoshenie a, probabil, cuvantului “tocana”, am propus o rocada cu o alta echipa, caci scopul demersului era sa fim, cu totii, foarte fericiti.

Si uite-asa mi-a scos-o destinul la inaintare pe Carmen Rusu. Ocazie cu care am inteles, in sfarsit, ca, fara urma de indoiala, imbatranesc. Cum, va veti intreba, am inteles eu acest lucru? Pai. Se pare ca exista oameni cu zece ani mai tineri ca mine, care nu poarta pampers, nu merg la cresa, gradi, scoala generala sau chiar liceu… (wtf?). Carmen e tanara. E nice enough sa inteleaga ca necesit alinare, caci, nu-i asa, tocana may be nashpa, dar eu… eu sunt foaaarte draguta. Asa ca imi ofera un zambet cald si asertiv si se pune numaidecat pe curatat cartofi. Facem treaba impreuna. Nu imi vine sa stau deoparte, chiar daca regula jocului zice ca ar trebui. Pana la urma, gatitul si mancatul sunt meant to be shared. Cu prietenie. Si de-aia, facand o paranteza, urasc concursurile de gatit, mi se pare ca violeaza principiul bunei intelegeri si bunei inimi care tre’ sa bata in pieptul oricarui food lover.

La mesele de langa, Monica, Andreea Patrascu si Marius Matache presteaza clafoutis cu cirese, Madalin si Andreea Burlacu coc ardei pentru o supa rece (o nebunie, btw! abia astept reteta!), Mazi si Exarhu mermelesc la niste prajitura cu ciocolata aratand trop French (atat ei, cat si prajitura), Andreea Taste Bazaar si colegul Auras ung niste foietaj cu o delicioasa pasta de masline si alune de padure, iar Lavinia se ingrijeste de sufletele ranite cu tocana – Alina si Alex, cei trei prestand niste delicioase paste cu creveti.

O stiti pe aia cu toata lumea termina, numai eu nu pot? Cam de asta am avut parte eu si Carmen, cu tocana asta care, se pare, a fost blestemata after all:)) Dintr-un combo nefericit de nestiinta cuptorului si lipsa de potrivire a vasului roman cu capacul sau, a durat, fratica, de vreo trei ori mai mult gatitul decat stiam eu, de la noi de-acasa. N-a fost, sa zicem, cel mai fericit moment din viata mea de bucatar amator, mai ales ca a trebuit sa pazesc cu batzul lung oala cu zeama, evribadi voia sa mi-o scurga. Ceea ce nu este permis in cazul mega-tocanei. Care tre’ sa ramana zemoasa, sa se ia cu polonicul si sa se umfle cu paine.

La finalul finalului, cand plecasera juma din invitati cu cate ceva la subrat (mare rasfatz marca Electrolux), am terminat si noi. A fost comestibila tocana, dar nu buna cum ar fi trebuit, caci, cumva, n-a fost seara ei. Cine a gustat nu a murit. Cred.

Una peste alta, a mai trecut un eveniment Electrolux. De fiecare data cand ma duc la cate-un Passion4Cooking de-asta, plec cu inima stransa, ca… daca e ultimul? V-am povestit ce afiliere deosebita am cu proiectul, aici. V-am zis ca-i pe bune si nu pe bani, de aceea nici n-o sa vedeti marcat cu P postul asta. Sa zicem ca Electrolux ma face sa-mi gasesc inspiratia. In fata aragazului, dar mai ales in spatele ecranului.

Electrolux Inspiration

Buna Monday:) Acum niste zile mi-a scris o femeie (presupun, nu si-a dat numele), ca sa ma pizduie ca nu mai sunt sincera. Ca blogul a devenit o platforma publicitara si electorala si uite ce nasol este. Dupa ce mi-a dat rusinea, a conchis ca nu e totul pierdut. M-a trimis inapoi, la originile onestitatii. Ei, cand primesc astfel de comentarii-shmirghel, ma gandesc ce bine era cand ma citeam singura. Dupa care imi dau doua virtuale peste bot si-mi aduc aminte ce livada de oameni misto am crescut aici. Cum s-au plantat singuri pomii bunavointei si cum au crescut cumsecade, de nadejde. Cat de mult m-am transformat eu insami, la umbra lor.

More to the point, in side bar-ul din stanga o sa vedeti voi o categorie care se cheama “publicitate”. Contine trei posturi. Sunt cele trei posturi platite cu bani, pe care le-am scris de trei ani incoace, de cand am blog. Cum se face ca le-am scris? Pai asa: mi-a placut de omul de PR care mi-a batut la usa, mi-a placut de produs si am simtit ca pot, cu sinceritate (da, really!), sa imi traiesc public experienta mea personala legata de acel produs. Ca de n-as fi putut, nici n-as fi scris, cu bani sau fara. Restul de lucruri cu iz publicitar pe care le gasiti pe-aici sunt parerile mele despre diverse, asa cum se aranjeaza ele in viata si capul meu, fara nota de plata. Nu-mi place deloc cuvantul “recomandare”, oamenii sunt foarte touchy-feely la de-astea si nu cred ca citesc bloguri ca sa-i indemne niste unii din condei sa consume aia si cealalta. Prefer cuvantul “review”, as in my two cents despre diverse lucruri pe care mi le scoate in cale viata.

Saptamana trecuta, viata mi-a scos in cale niste oua de prepelita. O tona. Si ca sa vedeti ca nu ma ascund pe dupa cires, va reproduc mesajul pe care l-am primit de la Corina pe pagina de fb a lui easy peasy:

Buna ziua, Ana,
Ma numesc Corina C. si iti scriu in primul rand pentru ca intru cu placere pe blogul tau sa-ti citesc postarile non-conformiste si in al doilea rand pentru ca am vazut ca esti pasionata, pe langa a experimenta diverse retete, de hrana naturala.
Sotul meu a inceput de cateva luni sa puna “pe roate” o afacere de familie (si prieteni) cu prepelite bio, a pornit de la 200 de oua puse in incubator si a ajuns la 1100-1200 de prepelite japoneze pe care le ingrijeste cu mult drag si pe care le hraneste 100% natural cu cereale luate de la Inst. de Nutritie Animala Balotesti.
Deoarece dorim sa ne promovam afacerea (care este in fasa), dar nu dispunem financiar pentru promovarea clasica, ma intrebam, dar de fapt te intrebam, daca ai fi de acord sa-ti aducem “un cos” de produse, adica oua proaspete si carne (pe care putem sa ti-o dam in stare cruda sau gatita), iar daca apreciezi ceea ce primesti sa ne promovezi macar o data pe blogul tau, sau sa ne dai o sugestie cum am putea noi sa ne promovam singuri.
Adresa noastra web este www.livadacuprepelite.ro. In speranta unui raspuns favorabil, iti multumesc pentru timpul acordat!
Corina C.

I-am raspuns in aceeasi zi Corinei ca vreau sa scriu despre ouale lor. Imi place ideea de small business si cred ca toti ar trebui sa sustinem afacerile cinstite, initiate de oameni frumosi. De unde stiu eu ca sunt frumosi? De unde stiu ca afacerea e cinstita? De unde stiu ca prepelitele astea nu sunt hranite cu suratele lor raposate? Pai… nu stiu. Eu doar am ales sa-i cred. A leap of faith. Am mancat oua de prepelita tot weekendul, in fel si chip. Mi s-au parut extraordinar de bune. Am citit despre ele. De exemplu, aici. Si-am hotarat ca-mi trebuie in viata mea livada cu prepelite. Dupa care am venit si-am scris aici, rugandu-va sa incurajati, daca aveti chef, aceasta afacere de familie.

Acum despre oua. Pai in prima faza, mi-am fiert o duzina. Cred ca le-am lasat cam mult, ca s-au facut lejer bleu. Curatatul este a bitch. Groaznica activitate. Mancatul e foarte rewarding insa, aluneca ousoarele pe gat ca bombonelele Cip si-s senzationale.

Sambata dimineata am facut ochiuri de prepelita, ca eram satula de curatat. Am mozolit o tigaie cu foarte putin ulei de masline aromat cu usturoi. Am spart in ea cca 16 oua de prepelita. Le-am pus pe aragaz, le-am acoperit cu capac si le-am lasat sa zaca acolo la foc mic cca doua minute. Se fac foarte repede, atentie. Nu le-am amestecat, ca mi-a placut tare efectul asta de galbenus-soare-peste-Liliput. Le-am transferat pe farfurie si pentru ca la mijloc aveam un crater de albus, l-am umplut zdravan cu emmentaler si busuioc proaspat. Sare, piper si paine buna alaturi. Just wonderful, va zic!

Pe mine ma intereseaza in mod special subiectul, pentru ca ma dau in vant dupa oua, dar am colesterolul prastie si o restrictie dureroasa de la doctor, de doua oua pe saptamana. Dar pe astea mici le pot manca asa, mai cu nemiluita. Ceea ce este foarte… oportun.  Ouale de prepelita exista de mult si de cand lumea. Eu, insa, abia acum le-am descoperit, so pardon my enthusiasm:) Aici gasiti preturi orientative, in caz ca vreti sa abuzati de serviciile livezii cu prepelite: http://www.livadacuprepelite.ro/index.php?p=preturi. Next challenge: maioneza din oua de prepelita. Va tin la curent:)

Avertisment: Aceasta lectura dauneaza grav sanatatii!

Eram intr-o stare avansata de hameseala. Pe foc fierbea nimic. In stomac vagauna. O problema. Si o rezolvare. Am luat frumusel un metru (poate nu chiar) de carnati subtirei, semiafumati, de la mama si tata lor sibienii. I-am taiat rondele, i-am prajit in propria grasime. Apoi am prajit in grasimea lor niste bucatele de piept de curcan, condimentate ghebos cu toate cele iuti. Am uns o lipie cu niste ketchup bio de la DM. Am presarat-o cu un manunchi de patrunjel tocat. Am dichisit-o cu rosii, porumb, si ardei iute murat. Am umflat-o cu carne si carnati. Am rulat-o. Am cascat gura larg. Si-am zis apoi asa: multumescu-ti Doamne, pentru aceasta mancare. Caci ce ar fi viata fara picanterii soioase? Allez allez!

Anul trecut am facut pentru prima oara megatocana: http://easypeasy.ro/2011/10/fricassee-de-porc-zis-si-mega-tocana. Am hotarat numaidecat ca e cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata, poate si dintr-o potriveala maxima a dansei cu gusturile mele barbare – stiti, porc, smantana, unt. Ei, si acum cateva seri, am facut ceva ce, vorba din popor, o cam bate la fund. Hai sa zicem asa: megatocana e cea mai tare chestie de mancat toamna/iarna, iar acum avem ceva equally delicious pentru sezonul primavara-vara. De fapt, asa sa-i si ramana numele – “tocana de primavara”. Mai ceva ca megatocana!

Facem asa: intr-un vas de ceramica (eu am unul cu diametrul de 24cm) se pun cartofi noi taiati rondele (ceva mai putin de un kilogram am avut eu), doi morcovi noi, doua cepe verzi, un usturoi verde mare – tot rondele, carnati de casa afumati (eu am luat de la sibieni), doua cani de mazare noua sau din congelator si o legatura de marar tocat marunt. Se acopera cu apa sau supa de legume. Se potriveste de sare (nu multa, pentru ca mararul si carnatii aduc extra-sare) si piper negru proaspat macinat (circa o tona). Se da la cuptor la foc potrivit, cu capac peste. E gata cam in 40′ – 1h, verificati din cand in cand. Cand e cartoful moale, dar nu “imprastiat”, se drege tocana cu smantana dulce (cam 2-3 linguri), si se pun in varful dansei niste creveti roz-prefierti (mai multi asa), direct din congelator. Se amesteca lejer tocana si se lasa inca 5 minute, hai, maxim 10 daca nu s-au “topit” astia micii.

Ca si megatocana, si aceasta mancare trebuie sa aiba zeama la greu, fiind ea undeva intre supa si felul doi. Nu asteptati sa scada lichidul, that’s not the point. In castron se pune cu polonicul si se garniseste cu verdeata proaspata. Ce e misto la ea e ca nu necesita mari preparative, nu se calesc legumele sau carnea, totul e pus deodata. Cartoful nou fierbe repede, deci si aici ia puncte:)

Urmatorul challenge e sa gatesc la doua oale, intr-una megatocana, in alta tocana de primavara. Trebuie neaparat sa-mi dau seama care-i mai buna. Estimez ca ma voi hotari greu, si deosebit de multe degustari vor fi necesare:D