Bai, deci asa ceva… mai rar. De trei saptamani nu fumez decat tigara electronica fara nicotina. De la 1 martie mi-am reactivat abonamentul la sala si ma duc in fiecare zi  aproape. Mananc piept de porc in invelish crocant, din care se scurge grasimea sanatos. Cum ziceam, sunt pe alocuri o sfanta.

Este foarte adevarat ca duminica la pranz eu mancam aceasta chestiune soioasa. [Acest jurassic porc nesimtit. Acest piept cu os, din care curgea ghebos grasimea jet pe miezul obez de paine, tavalit in prealabil prin sare.]

La care ciozvarta de porc m-am repezit ca o hulpava sinistra printre galantare in Auchan, din cauza numai de Mazi de altfel, caci mi-a fluturat ceva asemanator pe la nas toata saptamana pe facebook. Asa. Deci l-am vazut pe purcel, l-am insfacat la subrat, l-am azvarlit in cos si “decat” l-am camuflat cu pungi de salata, ca sa ma dau interesanta. Apoi l-am adus acasa la noi, l-am spalat frumusel, l-am culcat intr-o tava, l-am invelit cu niscai folie si patru ceasuri l-am balanit si crocantit in cuptor, la foc mediu. A iesit ceva pe cat de gretos, pe-atat de bun. Acu’ sincer, n-am mancat cu exagerare, asa ca mi-a mers numai la suflet, nu si in jurul taliei.

In plus, aflati voi ca mai pe dupa-amiaza m-am dus la sala, unde l-am scuturat pe purcel de l-a luat mama zmeilor. Iar apres sala, am comis urmatoarea salata:

La baza, frunze verzi de tot felul, germeni de creson, ceapa verde, avocado si o lingura de quinoa fiarta in prealabil – stropite toate astea cu zeama de lamaie si ulei de masline. Sarate, piperate. Stratul doi: rosii cherry, ardei gras galben, braza telemea buna. Ornamente: cativa pestisori sarati. Inca un drizzle mic de ulei, piper proaspat macinat si doi crackershi integrali alaturi. Cam asa.

In concluzia acestei duminici extremiste, mi-am jurat din nou ca nu e, mai, nu e niciun lucru mai destept, nimic din ce as putea face azi, nicio alta alegere imediata care sa-mi aduca mai mult bine decat mersul zilnic la sala. Deci… da. De fapt is doua. Doua lucruri pe care mi le zic in fiecare dimineata, in fata oglinzii de la baie, pe post de pep talk:

1. Azi nu voi fuma.
2. Azi ma voi duce la sala.

Cred ca ce vreau sa zic e ca viata e undeva intre aceste promisiuni si moderata lor incalcare;)

PS: Goliti-va inboxul in mai putin de 30 de secunde. Inghititi ACUM o pastila de self confidence. Folositi niste bani ca sa cumparati fericire.

Bai, deci nu mai pot sa aud despre carbohidratii cei rai, innebunesc de nervi:)) Vai, dar nici nu stiu de unde sa incep. S-o luam metodic, cu niste trivia. Stiati ca:

• Painea si dulciurile nu sunt singurii carbohidrati out there?
• Fructele, lactatele, legumele si leguminoasele contin, cu toatele, carbohidrati. Eliminarea din dieta a carbohidratilor presupune consumul acelor grupe alimentare care nu contin carbs. Acestea sunt carnea si grasimile.
• Orice dieta care promoveaza sanatatea omuletului porneste de la ideea, verificata stiintific, ca majoritatea caloriilor consumate de zisul om tre’ sa vina din carbohidrati buni.
• Daca nu mancati destui carbohidrati, corpul vostru incepe sa descompuna proteina din muschi ca sa faca energie. Din muschii vostri, vreau sa zic, nu din muschiul de porc. Basically, va auto-haliti masa musculara.

Atkins, Dukan si alte populare diete proteice functioneaza. Veti slabi. Veti slabi pe termen scurt pentru ca se va intampla ce scrie aici la ultimul punct. Dar mai ales veti slabi pentru ca veti manca mai putine calorii. Acu’ pe bune, nu mai conteaza de unde vin ele. Daca de la o dieta cu 2000+ scadeti brusc la 1200 or so, slabiti si daca alea 1200 de calorii vin din talpa de adidas. Deci nu dati tot creditul magicei diete cu carnita, ca nu e chiar tot creditul acolo. Iar in the long run, nu e a buna. Nu e a buna deloc. Toate studiile cu mintile la ele si toata literatura de specialitate, aceea credibila, verificata, endorsata de savanti adevarati, zice ca singura dieta care promoveaza sanatatea, dieta care, if anything, o sa va tina oleaca mai departe de bolile ingrozitoare ale generatiei noastre, este o dieta BOGATA IN CARBOHIDRATI BUNI. Nu va indoiti de asta! Daca va indoiti de asta, cititi, informati-va. Si nu eliminati din viata voastra carbshii doar asa, pentru ca e popular sau pentru ca “ingrasa”. Sa ne intelegem, nu carbohidratii ingrasa, ci caloriile in exces.

Poate aveti curiozitatea sa intrati mai adanc in specificul a ceea ce bagati in gura every day. Poate vreti, ca si mine, sa va avantati mai tare in carti si cursuri si articole despre nutritie. Dar daca nu si nu si nu, daca nu aveti timp, aplecare, chef sau pricepere sa faceti asta, va fac un rezumat. Iata cele cateva adjustmenturi minore pe care le puteti face chiar de-acum, de-acum incolo, pentru o viata mai buna. Acele cateva mici schimbari care, fara a va umple de nefericire, va pot lungi atza. In esenta, nu-s nici multe si nici grele. Zice-asa:

1. Mancati mai multe vegetale. Cel putin cinci portii de fructe si legume pe zi. Respectati cat mai fidel principiul farfuriei ideale si make sure ca jumatate din tot ce mancati la fiecare masa in parte sunt fructe si/sau legume.
2. White bread is junk bread. Inlocuiti painea alba cu paine integrala. In doua cazuri din trei, inlocuiti pastele si orezul alb rafinat cu paste integrale/orez brun, integral. Inlocuiti cerealele de mic dejun cu zahar adaugat cu unele integrale, fara zahar (ovaz, orz, etc.). In a nut shell, adica, mancati cereale integrale in loc de surorile lor, rafinatele.
3. Limitati consumul de carne rosie la 450-500g pe sapatamana. Carne rosie adicatelea porc, vita, miel, oaie, ratza, gasca, organe… Mancati, adica, mai mult pui, curcan si peste.
4. Inlocuiti laptele si iaurtul full fat cu variante mai slabe (2%).
5. Nu cumparati niciodata, si, deci, nu mancati, MEZELURI. Limitati cantitatea de ducliuri, porcarele, sugary drinks la nivel de exceptie, mai degraba decat de practica.

Daca va tineti fix de astea cinci puncte, toate celelalte recomandari care suna asa, complicat, savant, imposibil, ca si cand tre’ sa va petreceti viata socotind si ras-socotind, se aranjeaza de la sine. Caci, uitati,

• Omu’ tre’ sa manance grasimi saturate in cantitate de max 10% din caloriile zilnice – se aranjeaza natural daca respectati punctul 1, care zice ca jumatate din tot ce mancati tre’ sa fie fructe si/sau legume. Grasimile saturate sunt in produse de origine animala, mainly. Daca respectati si punctul 3, care va sfatuieste sa limitati consumul de carne rosie, va fi si mai usor sa respectati pragul saturatelor.
• Omu’ tre sa manance mai multe fibre (25g femeile, 30g barbatii) – se aranjeaza natural din punctele 1 si 2.
• Omu’ tre sa se fereasca de grasimile trans precum dracu’ de tamaie – se aranjeaza din punctul 5.
• Omu’ tre sa se asigure ca 45-65% din caloriile lui zilnice vin din carbohidrati – se aranjeaza din punctele 1-5.

Si asa mai departe.

Asa. Si, atentie,

NU EXISTA MIRACLE DIETS! Exista doar a manca bine, corect, sanatos, de toate, cu moderatie. Vreti sa slabiti? Nu schimbati structura farfuriei care nu degeaba se numeste ideala, ci mancati un numar adecvat de calorii. 20-25 de calorii pe kg corp, to be exact. Cu 25-30 cal/kg corp va mentineti, iar cu 30-35 cal/kg corp va ingrasati. Asa. Deci mancati voi 20 de calorii alea, faceti activitate fizica moderata (30′ pe zi, 5 zile pe saptamana) si daca nu slabiti, sa-mi ziceti mie cutzu. Da, mai, stiu ca uneori nu e asa simplu. Stiu ca e greu sa slabesti si ca sunt si alti factori care te pot impiedica sa pierzi cat trebuie sa pierzi ca sa fii in range-ul de greutate normala. Dar eliminarea unei intregi grupe alimentare, coincidentally exact acea grupa care ajuta dovedit la preventia unor boli precum cardiovascularele, diabetul si cancerul, nu este o solutie. Este o problema, una mare si rea.

In fine:), daca v-am acrit cu postul asta “tehnic”, dati-mi voie sa va imbunez cu farfuria mea ideala de astazi: pui (proteina, 25%), morcovi glazurati cu pasta de ardei iute si suc de portocale + rucola (legume si fructe 50%) si orez salbatic (amidon 25%). Este, zau, destul de usor.

PS: Cumparati-va ceva complet inutil. Sunati acum, in clipa asta, pe cineva drag. Mind the gap.

Am o durere de cap monstru. Eu insami sunt un monstru. Inlacrimat. Cu tzeasta pe tastatura si rimel scurs in ochi. Sa vorbim insa despre ce-am facut aseara, cand eram intr-o mare forma.

Se curata doi cartofi dulci si doi cartofi normali. Se bastoneaza. Se ung cu ulei, se presara cu rozmarin si sare de mare si se astern frumos pe hartie de copt, intr-o tava. Se dau la cuptor la foc mic, sa se rumeasca incet. Sa fie moi la mijloc si crustosi la exterior. Crustosi da, arsi… nu.

La fund de farfurie se inghesuie niste salati, stropite cu un dressing compus din otet balsamic, ulei de masline si ierburi.

Peste salata vin frumusel rondele de branza de capra (imi plac mult “sulurile” LaColline). Aruncam si niste masline kalamata in combinatie. Plus niscai rosii uscate. Plus cativa pestisori sarati (ansoa).

In mijloc se compune un turnulet din abia scosii din cuptor wedges de cartof si cartof dulce. Se orneaza cu busuioc proaspat. Atat azi.

PS: Numarati oi. Nu pizmuiti. Ridicati-va de la calculator, acum!

Azi schimbam placa. Jos cu porcul, traiasca pseudocerealele cu chimie de carnitza! Adica cum? Pai: pufoasa, pardalnica, pretioasa quinoa, care nu e fainoasa, dar nici enimăl, contine proteine bune, cvasicomplete (toti cei 8 aminoacizi esentiali functiilor noastre biologice mishuna in dansa) si desi nu scoreaza a perfect 1.0 conform PDCAAS (Protein Digestability Corrected Amino Acid Score), este si ea o margica in siragul unui regim de viata sanatos. Nu degeaba a pus-o NASA pe lista de culturi pentru Controlled Ecological Life Support System. V-am spart, asa-i?:)) Bai, e buna, asta tre sa retineti. Buna si la gust, nu vreo scarboshenia pamantului, asa cum e, de exemplu, hrisca.

Desigur, nimic din toate astea nu mi se vantura de fapt prin cap aseara, cand a very hungry bff isi facuse aparitia in bucataria mea, cu lacrimi in ochi si mari asteptari. Nici cu mine nu mi-era rusine, ca era cam dinner time si niste soareci slinosi si lipsiti de scrupule faceau muzica matzelor pe dinauntrul trupului meu de vis. What to do, what to do? Se cerea, dom’le, o incropeala.

Asadar, am matrasit repede niste piept de curcan, in bucati potrivite. L-am tavalit intr-o tigaie adanca pana s-a aurit. Apoi am trantit peste el niste fasole verde de-aia verde, niscai baby carrots si o ceasca de apa. Am inabusit rapid, in vreme ce pe ochiul numarul doi am pus la fiert o parte quinoa cu doua parti apa (15-20′ tre sa clocoteasca dihania). Asa. Cand s-a umflat mancarica minune, am pus-o peste carne si peste legume. Am mai pus sare, piper si o mana de chimen, care, sincer, face toti banii in combinatia asta. Cinci minute mai tarziu, am pus in farfurii legumele, carnea si quinoa, iar peste ele, final touch, cate o lingura dodoloatza de paste de ardei rosu, iute si dulce. Un fel de harissa neaosa pe care am gasit-o la Auchan, la raftul cu produse traditionale romanesti (!).

A fost minunat. Sa iasa in fata aia de-au mancat si sa indrazneasca a ma contrazice. Mai ales cei care au halit portia unu si supliment. Am mancat bine, am dormit bine. Caci, revenind la insipizenii stiintifice, aflati voi ca si curcanul, si quinoa, contin triptofan, acest natural declansator de beatitudine:)) Resturile s-au constituit in pachet pentru astazi.

Bai. Acu’ pe bune. De cand invatz despre ce mananc, ma gandesc cat de fain ar fi ca nutritia sa se predea in scoli. Cat de folositor. S-o puna in loc de educatie civica sau alte balarii. Sa invete micii oameni cum tre’ sa manance, ce ajuta, ce strica. Ar fi… prea minunat. Invatam atatea prostii inutile, fara aplicabilitate intr-o viata de om, iar in fata rafturilor cu mancare din supermarket suntem lipsiti de aparare. Nu bun, dom’le. Deci, de fapt, nu va plictiseam degeaba, voiam doar sa va starnesc sa consumati responsabil. Orishice lucru. Iaca-asa!

PS: Emotionati-va. Beti ceai verde. Scrieti de mana.

Saptamana trecuta, dupa cum stiti, am faultat cu succes mancatoriile de proximitate birou cu doua tentative reusite de pachetel prea bestial si, mai ales, corect depedeve nutritional, dupa cum mi-a iesit la SuperTracker. SuperTracker asta e un tool pe care ni l-au pus la dispozitie oamenii de la cursul de nutritie la care m-am inscris, care-ti traduce tot ce mananci in nutrienti si iti spune unde-s bubele. (In paranteza fie spus, sunt as la planificarea meselor, turns out ca planurile mele sunt foarte corecte, la punerea in practica mai am de lucrat:)) In si mai paranteza fie spus, la curs am aflat, de exemplu, ca degeaba am fost silita toata copilaria sa mananc spanac under the false pretense ca ma paste anemia daca nu; caci da, spanacul are fier, dar are si niste chestiuni care fac ca absorbitia acestui minunat zacamant de fier sa fie extrem de trista). Revenind.

Ziceam ca doua zile mi-am adus de-acasa. Mi-as fi dorit sa fie trei, dar n-am fost in stare. Nu-i nimic, saptamana asta va fi mai bine, am zis eu ieri, pe cand imi faceam constiincioasa meal planul. Si-gur vor fi trei zile in care nu voi manca scarbosenii. Si-apoi patru. Si-apoi cinci. Sclavia snitelului va fi abolita. Eu voi fi tot eu, dar in varianta low-fat. Voi ma veti iubi la fel. Da da da.

Cert este ca azi, la pranz, mancam ceva asa de excelent, incat desi am numai poze cu what appears to be overchewed food, am zis ca nu se poate sa va scutesc, trebuie musai sa va povestesc. Ei, center piece-ul pachetelului de azi este sandvisul cu muschi de porc si sos de rucola cu mustar. In paine integrala cu seminte. Necesita oleaca mai multe preparative decat un clasic sunca-cu-cascaval, dar si recompensa e pe masura. Asadar,

• Se ia un muschiulet de porc tanar si se mermeleste cu ulei de masline, cimbru, usturoi si paprika. Se pune intr-o tava. Se toarna pe langa el vin rosu si nitica apa. Se acopera si se da la cuptor la foc mic, sa se rumeneasca incet. Cand e complet fragezit, se descopera si se lasa sa prinda o frumoasa crusta. Nici prea arsa, nici prea balana. Just right asa. Nu se taie de cald. Se raceste temeinic si se atenteaza asupra lui cu un cutit ascutit abia a doua zi, sau several hours later. Se feliaza subtire, fin, cu precizie de ucigas in serie.
• Baza sandvisului e un sos de rucola si mustar, obtinut inmod suspect, banal, dintr-o cutie de rucola blenduita cu doua lingurite de mustar dulce, nitel ulei de masline si nitica lamaie. Sosul asta asa obtinut, care se poate face lejer cu o seara inainte, se intinde in strat gros pe o felie de paine buna, cu seminte.
• Se acopera painea cu o frageda frunza de salata verde. Se “orneaza” cu felii de muschi de porc rece. Se drege de sare si piper. Se capaceste cu o alta felie de paine, unsa cu minunatul maglavais.

Asta e tot, folks:) Va doresc o saptamana tihnita.

PS: Fiti recunoscatori. Cititi etichetele. Nu scuipati contra vantului.

Eu, eu sunt acel om care nu gaseste niciodata nimic la Lidl! Ma simt fix ca o fetita urata si cam nepopulara, pe care nimeni nu o invita la petreceri. All mamas I know imi fac capul mare cu ce comori lidliene au mai dezgropat, de la rufisoare la carti de copii, sanii imblanite si bucatarii de jucarie. In toate casele in care ma duc in vizita, au oamenii aia divine nuci macadamia Deluxe dulci-sarate si ceaiuri Mao Feng. De exemplu. Bai nene, cum faceti? Cum reusiti sa tineti pasul cu jdemiile de eventuri de scurta durata pe care lantul asta de magazine le are in program? Ca eu, cand ma duc, jur ca nu gasesc nimic din ce gasiti voi. [Dupa cum niciodata in viata n-am avut parte de vreun chilipir de la MiniPrix. Cred ca magazinul ala ma uraste. Cand ma duc in el, o data la cinci ani cum ar veni, miroase urat si cam atat. Nici vorba de vreun intelligent purchase de buna calitate. Zici ca stiu ca vin si scot pe taraba numaisinumai junk.]

Revenind la problema mea: cum fac si eu sa fiu super la curent cu ce se intampla in magazinele Lidl? Cum stiu cand baga chestii iepuresti? Cum fac sa mai gasesc masina de facut vata de zahar cum are colegul P. si mai ales cine ma anunta si pe mine cand apar iar vestitele macadamia? Anyone?

Acu’, dupa ce m-am vaicarit, I have a confession to make. Soarta mea este doar pe jumatate atat de cruda precum reiese de mai sus, caci din cand in cand primesc cate o cutie de televizor plina cu efemeride Lidl de-astea fantastic de bune. Ultima oara chiar ieri. Cand m-am trezit la birou cu un luxuriant plocon, care mi-a asigurat nu doar cina de aseara (stir fry noodleshi lenesi, dupa metoda de mai sus), dar si sincera pornire de a ma opri in primul Lidl in seara asta, ca sa incerc si alte treburi din campania “saptamana asiatica”. Imi fac in mod special cu ochiul taiteii cu ou si cei chow mein, niscai uleiuri, mugurii de bambus la borcan, laptele de cocos, legumele congelate pentru wok si chipsurile de creveti (omfg, n-am mai mancat de cand eram mica si comunista). Bunatatile sunt de gasit numai pana pe 3 februarie, asa ca time is of the essence. Mda, deci sa ma duc, ziceti! Fie!

In other news, ca sa ma autosustin, o sa va spun ca azi am la pachet urmatoarele: un iaurt probiotic, doi crackershi Wasa, niste banana chips, niste nuci si un mar, o supa crema de linte, un sandvis cu pui, brie, mar, nuci si rucola si unul cu cascaval, rosii si pui, plus! doua piersici din compot. Maine e pauza de refeed cu soioshenii si socializare in jur de porc la bomba de langa birou. Iar diseara se lasa cu studiu individual, caci m-am inscris pe Coursera la cursul asta si sambata am quiz:p OMFG! Sweet 16’s got nuffin on me:p

PS: Cantati la dus. Mancati mere. Spalati-va zilnic parbrizul.

Langa pravalia unde muncesc eu de luni pana vineri e o mancatorie care infirma regula meniului cu putine feluri de mancare. Stiti, aia care zice ca putine feluri egal mancare ingrijita. Zisa bomba sexy m-a hranit in ultima jumatate de an cu ciorba de fasole fara fasole, snitel prajit azi in uleiul lu’ saptamana trecuta, varza murata usor luata la vale, gratar cu arsurica, munti de ficatei in sosuletz si sacose de un leu cu cartofi congelati, oua cu galbenus alb, pizza cu blat cocoso-cleioso-crud, tochitura din ce-a ramas nefolosit, salata cu sunca York de cea mai ieftina factura, franzela alba afanata si, desigur, neaosa, traditionala, infailibila ceafa de porc.

Cum mancatul este un act social, imi vine greu sa ma despart de locanta cu Pepsi la sticla de sticla si miros de doamne-fereste, unde vin in schimbrui sa manance toti colegii. Nu-mi propun. Dar pentru ca asa traiesc eu, vesnic intre ciocan si nicovala, intre groaza ca nu facem suficiente alegeri responsabile cu vietile noastre si pofta crancena de grasime animala si tigari (:O), iata ca iar mi s-a pus pe ochi ceatza pachetelului perfect care bate la fund mancarea de pranz a copilului cu cea mai gospodina mama din clasa. Macar 3 din 5, am zis. Trei zile pe saptamana in care sunt Martha. Trei zile mici pentru carotide proaspete ca niste zambile. Trei fara unsoare. Hai ca yeswecan si tot restul, sunt sigura! (Noroc ca incalcite sunt arhivele mele, caci altfel m-as fi dezamagit singura in fata dovezilor evidente care arata istoric ca niciun astfel de plan nu are viata lunga:p)

Long story short, iata ce contine pachetelul de astazi:

• un iaurt mic, Oly 2% probiotic, da da, the OnLY one for me;
• o banana si un mar
• doua sandvisuri asamblate din: o felie de paine de casa unsa cu foarte putin unt, tapetata cu rucola, peste care vine niste piept de pui fript in tigaie fara ulei, dar abundent condimentat, peste care pui vine niste ardei copt, si-apoi un capac dintr-o alta felie de paine, cu vagi urme de sos curry
• patru oua de prepelita fierte, trase-n scobitori impreuna cu o jumatate de rosie cherry si-un cub de telemea
• o bucatica de placinta cu branza facuta de mama, care nu era in plan, dar s-a potrivit miraculos

Bun. Acum scoateti o agenda Moleskine pocket cu coala velina si hard cover (ca pe alea soft le-au stricat, bai nene, nu mai stau deschise calumea, iar asta este revoltator!). Scoateti voi si un pix cu gel de 0.38 de la Muji, obligatoriu de culoare neagra. Si, pe principiul “faceti ce zice popa, nu ce face popa”, scrieti asa:

idei de pachetel pentru o saptamana

• un iaurt mic cu fulgi crocanti de ovaz sau orz; un pahar de supa crema de broccoli; doua sandvisuri cu paine integrala, pui si salata verde, o salata marocana de morcovi si stafide on the side (morcovi rasi, stafide, suc de portocale, un picutz de ghimbir, un strop de ulei de masline);
• o minisalata de fructe; doi crackeri integrali tip Wasa, cu un cub de branza cheddar la mijloc; doua sandvisuri cu pui, pesto, nuci si rosii uscate
• porrdige de ovaz cu mere, nuci, suc de portocale; supa crema de sparanghel; doua sandvisuri cu somon si crema de avocado cu busuioc, ceapa rosie, zeama de lamaie, rosii;
• un iaurt mic, cu nuci, fructe uscate si un strop de miere; o bagheta zdravana cu legume marinate la cuptor, branza de capra si patrunjel verde; doua grisine invelite in prosciuto
• o branzica de casa cu bastonase de morcov si castravete + doi crackershi; un sandvis mare cu crema de oua si cateva florete de broccoli trase la tigaie; “frigarui” cu banana si portocala

Asa. Mai voiam sa va zic una alta. Una e ca am implinit patru ani de blog:) Alta e ca uneori, chiar si mie, acest suflet-canish-entuziast pe care il cunoasteti, mi se pare ca sunt zadarnice, dom’le, toate chinurile. Might as well face it, ziua aia in care ti se schimba viata intr-o zi, ziua incepand cu care nimic nu mai este la fel, vine pentru noi toti. Cat de devreme vine ea, asta e smecheria. Si cat de precis reusesti sa-ti traiesti fiecare zi ca si cand aceea n-are sa vina niciodata.

PS: Mancati vata de zahar. Udati plante artificiale. Nu va abandonati pe voi.

Daca gandul la o salata pe post de full meal va provoaca gag reflex si ati prefera, in all honesty, sa mancati de foame carton presat decat asa grozavia pamantului, read on. Pentru voi scriu. Deci nu ca scriu, dar ma gandesc serios sa starnesc un trend, sa tin discurs in piata publica, sa ma urc pe o Dacie 1310 cu o palnie de-aia amplificata si sa strig in populatie: Salata este buuuuunaaaaa daca o fac eeeeeu! (eu eu eu eu…).

Hai zau, sa nu va suparati, ma dau si eu mare c-am prestat doua seri la rand salata si acum mi se pare ca stiu ce vorbesc. Este that time of the year cand cica bagam in gura responsabil. Si, cand colo, ce sa vezi, nu e asa rau!

Iata cele sapte conditii necesare si suficiente pe care o salata tre’ sa le intruneasca, pentru a nu fi ingrozitoare, pentru a nu iti obosi falcile si pentru a nu te lasa ca dupa un foreplay lung, cam naspa si lipsit de finalitate:

#1: Sa fie cu carne. Fie cu carne calda (preparata atunci, pe loc, la tigaie, cu tot felul de miresme), fie cu uscaturi bon calite, fie cu peste.

#2: Sa fie cu branza (ideally, de-aia mucegaita, dar nu musai, mai merge si-o branza de capra, un emmental, un cheddar…)

#3: Sa aiba la baza frunze verzi cat mai proaspete (salata verde, valeriana, baby spinach, creson, rucola, salata romana, radicchio, salata creata verde si rosie). Sa NU aiba la baza salata iceberg. Mare porcarie.

#4: Baza asta de verzituri sa fie la fundul castronului, iar dressingul sa fie turnat doar peste ea. Restul de ingrediente sa vina peste, si sa nu se amestece decat in farfuria omului, daca asa doreste el.

#5: Salata cea buna sa se insoteasca de paine cojoasa, de buna calitate.

#6: Salata sa “amestece” texturi si temperaturi cat mai variate (o branza moale cu o nuca tare, un sos cald cu un cartof rece, si asa mai departe)

#7: Omul sa-si puna din castron salata pe o farfurie intinsa, mare.

Este ATAT de simplu! Jur! Acum, doua idei de salata sa va dau, ca sa nu ziceti ca vorbim discutii teoretice.

SALATA RU-PERE

All hail Catalina (Bucur!) pentru fabulosul nume pe care i l-a gasit aseara cand vorbeam noi pe fb, caci da, salata ru-pere e o salata cu rucola si pere. Se face asa:

La fund de castron se astern fara zgarcenie frunze de salata, baby spanac si rucola. Se amesteca niste otet balsamic de buna calitate cu niste ulei de masline si o mana de busuioc (ideal ar fi sa fie proaspat tocat, dar merge si uscat). Se “bate” putin amestecul asta si se rastoarna peste frunze. Se amesteca ghebos totul, de jos in sus, sa nu terciuim prea tare verdeturile. Sare. Piper proaspat macinat. Ei, si acum ornam tortuletzul cu: felii de pere proaspete si zemoase, fasii de prosciutto crudo, cuburi obeze de blue cheese. Peste care ornamente mai rasnim niste, vorba unui chelner, fresh piper:)) C’est tout. Manger comme les French, o mana de salata, centrata pe un platou cat juma de masa, actul mancarii in sine sa fie obligatoriu insotit de suspine de tip “uuuuh” si “aaaah”. C’est ci bon, oui oui.

SALATA CAREIA CATALINA NU I-A GASIT UN NUME, DECI SA-I ZICEM “GETA”

La fundul castronului – mix de frunze verzi, radicchio, cuburi de avocado proaspat si castravete. Acelasi dressing ca mai sus, nothing fancy. In tigaie, sfar sfar niste piept de pui, condimentat din prea plin cu ceva oriental spices. Puiul fierbinte il punem pe patul de salata, nu inainte de a fi azvarlit acolosha si niste gorgonzolla. Mai multa, daca se poate. Desigur, ideea e ca puiul sa topeasca branza. Punem si niste nuci. Dregem de sare si piper si ta-daaa, o alta salata “din cauza la care” si mancatorul porcului dezvolta vise umede.

V-am convins? Va bagati la salata? Hai ca de pe 14 incepe campionatul de slabit. Ce, nu stiati?

In sfarsit, la desert va spun ca m-am tuns si sunt gata sa ofer testimoniale despre cum aceasta treaba mi-a schimbat viata:)) Si by the way, de mai bine de 6 ani, de parul meu nu se mai ating decat mainile magice ale Monicai, v-o recomand din toata inima pentru tunsori care nu se lasa cu muci si plans. O gasiti aici si numai aici: http://toniandguy.com/salon/information/570 si e truly truly awesome!

Mancati salata. Tundeti-va scurt. Iubiti mult. Atat deocamdata. 2013, bine ai venit peste noi!

http://easypeasy.ro/tag/salata/

Va ziceam acum cateva zile despre Cutitul Iscusit si despre cum n-a mai avut dumnealui ce sa vanda pentru ca a cumparat a lu’ Naie tototot. Ei bine, azi va prezint niste rezultate partiale ale desfraului carnivor. Din ciclul post traumatic Christmas syndrome, am lasat sarmalele, carnatii si friptura pentru un soi de biryani, dar de vaca.

Se facea ca aveam niste vita fasii, mermelite de cei de la Cutitul cu ceapa si ardei, Stroganoff style asa. Pe care vita m-am pus de-am calit-o in tigaie, in niste ulei bine incins. Cu foaie de dafin, coriandru, curcuma, scortisoara, chimion, cardamom, ghimbir, boia iute, nucsoara, cuisoare, piper negru si niste sare. Dap, toate astea, in proportie variabila. Vreo zece minute sa tot fi fost cand am tras tigaia de pe foc, am adaugat o lingura de pasta curry si niste turmeric. Inapoi pe foc si hai cu orezul.

Aveam niste salbatic in casa. L-am spalat bine, l-am pus in tigaia cu vaca si am scapat in el cca juma de punga de stafide aurii. Am acoperit cu apa (deoarece niciodata nu am supa la indemana), am lasat sa fiarba la foc mic pana a supt toata zeama. Toata toata, cat sa ramana curat si uscat. Undeva along the way, am plusat cu miresme, ca am vrut sa iasa aromat si iute. Ei, si cand a fost gata, l-am mancat. Shoc si groaza!

Daca va place coriandrul, merge sa puneti o mana de proaspat tocat peste chestia asta. Eu il urasc, asa ca am dat skip. Pofta buna si refacere usoara va doresc!

Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.