Acum mai bine de un an am avut bucuria sa fiu gazda unui cooking fest epocal, zis si dezmat romanesc. Nu mai stiu ce ne-a apucat, ah, ba da, a fost pare-mi-se o vorba aruncata de Misaki, care ne-a povestit cum ca in anul petrecut la studii in Japonia, studentii din toate colturile lumii faceau ceva de genul asta, se intalneau si gateau fiecare cate ceva traditional, din tara de bastina. Numaidecat ne-am ambitionat (sa fi fost o gasca de vreo 10 – 12 prieteni daca nu mai mult), si-am zis sa faca fiecare cate ceva din zona geografica de unde se trage. Va scutesc de detalii, le gasiti in postul din arhiva linkat mai sus, a fost… crancen.

Ei bine, azi mi-am adus aminte de o supa pe care a adus-o amicul meu Florian atunci, clar una din cele mai bune, cumsecade si de vis supe din cate am mancat eu vreodata: supa de linte cu afumatura, fiarta in bere. Si cum ma simteam motivata sa revin la ceva mai elaborat, dupa cateva zile de mastering the art of oua si sandvisuri, mi-am suflecat manecile si m-am apucat. Cu cateva inovatii along the way, cum ii sade bine uneia de nu se uita niciodata ca lumea pe retete.

Pai in primul rand, am pus lintea la inmuiat in bere, pret de o ora. Cam o jumatate de cana de linte si o cutie de bere. Sa folositi o bere de cea mai buna calitate, ca de nu, mancarea nu o sa aiba gust bun.

Mai departe m-am apucat de supa de legume. Am taiat cuburi nu foarte mici urmatoarele: o bucata de telina si una de pastarnac (ar fi fost prea mult sa le pun intregi), un morcov mediu, o ceapa rosie, un cartof si un ardei rosu. Pe astea le-am calit in ulei de masline, amestecand vartos. Am adaugat o lingura de boia, sare si piper, am acoperit cu cca 1l de apa si-am lasat sa fiarba la foc mic. Din cand in cand am mai completat cu putin suc de rosii.

Intre timp, m-am pus de-am taiat niste sunculita afumata, niste bacon si vreo doi carnati uscati si afumati. Plus o ceapa zdravana.

Le-am calit intr-o alta oala, cu foarte putin ulei, pana s-a inmuiat slana si s-a sticlosit ceapa. Apoi am turnat lintea peste afumaturi, cu bere cu tot. Si-am lasat din nou sa fiarba la foc mic, sa zic, vreo 40 de minute (pe gustate, sa fie lintea moale). Apoi am combinat puterea celor doua oale cu supa gata (cea de legume si cea de bere cu linte si afumatura), varsand una-ntr-alta. Am pus o foaie de dafin, oleaca de cimbru, am mai dres de sare si piper si am mai fiert la ea vreo juma de ora, tot la focul mic de tot.

A durat ceva si-a fost cam masochist procesul de preparare, in sensul ca de la pranz si iaca, pana aproape de cina, mi-a mirosit in casa a toate alea, de-mi venea sa fac scuba diving in oala. Berea aia fiarta, afumatura, legumele… vai mama! Supa e geniala, ge-ni-a-la! Musai musai sa incercati, nu va las pana nu aud c-ati facut. Linte gasiti la Mega Image, o afumatura buna pe la piata, nu-i mare lucru.

Acum, dupa doua portii, viata e mult mai frumos. M-as freca pe burta, dar mi-a zis doctoritza ca nu-i bine, cica starnesc contractiile. Speaking of which, noi suntem bine, iaca, a mai trecut o saptamana, marti facem 32 si tot asa. Wish us luck. V-as arata o poza cu zambete ecografice, dar mi-e rusine, ca o sa ziceti ca ma transform intr-o monster mom. Oare?

Sunt aici, citesc, primesc cu drag mesajele voastre, incurajarile voastre, prajiturile voastre (printeso, multumesc <3), uneori ma intreb cu ce-s eu mai breaza de am parte de asa un val de simpatie si awesome karma, alteori zic: wtf, mi-am pus inima in tigaie in fata voastra si acum mi-e greu, si faptul ca va simt aproape ma alina nesperat de tare. Deci da, va multumesc, primesc tot ajutorul si sper sa va pot intoarce intr-o zi gandul bun, cand oti avea mai mare nevoie de el.

Sa depasim momentul, zic, si mai bine sa povestim despre ce-am mancat in ultima vreme, adica mai nimic si mostly junk. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca sufar ca un caine cand nu am mancare adevarata, facuta in casa. Nu pot sa cred ca au fost momente in viata mea de teenageritza cand sufeream ca nu aveam bani sa mananc la McDonald’s. What the hell was I thinking?! Este cumplit sa nu ai mancare acasa, mancare de-aia facuta de mainile tale sau ale cuiva equally trustworthy. Si nu, sandvisurile cu muschi file nu se pun. Mi-e pofta de ardei umplut, de ciorba acrita cu zeama de varza, de salata orientala… Dar cel mai tare si cel mai tare mi-a fost pofta zilele astea de un papricas de cartofi. Mai cu seama ca luni, inainte sa loveasca dezastrul, ma intalnisem cu Zu, care-mi adusese de la Targu Mures un borcan de boia de-aia adevarata, dulce si colorata exact, dar exact asa cum trebuie.

Anyway, am zis eu, din bed restu’ meu: ce mama dansei, las’ ca n-o fi un capat de tara daca fac o mancare, ca doar cartofii erau si plantati si culesi. Asa ca m-am apucat de-am curatat o ceapa, am taiat-o grosolan, am calit-o in cratita cu niste ulei, doi catei de usturoi pisati si o lingura zdravana de paprika. Am trantit peste ea cativa cartofi curatati si taiati bucati mari. Ar fi mers ceapa calita in untura, daca era s-o facem cu adevarat de porc. Am acoperit mancarea cu apa, am adaugat o foaie de dafin, o lingura rasa de suc de rosii, niste cimbru, niste sare si piper, si-am lasat-o pe foc mic, sa mocneasca. La coada, cand cartofii erau deja fierti, iar sosul – gros si legat, am garnisit cu ceva marar. Si-am mancat cu muraturi, uite-asa, fara carne. Si pe bune de nu mi s-a parut cea mai buna mancare din lume! Doua zile de pizza can do that to you:)

Ah, v-am zis ce tare va iubesc?:)

Acum c-a trecut balamucul, reluam bunul obicei al duminicilor in familie, cu pranz bogat, din trei feluri, si mancare mai mult sau mai putin ca la mama-acasa. Cateodata mi se pare ca cea mai simpla treaba, cel mai banal ou fiert, dureaza o eternitate to make si ma stoarce de toata energia si cheful de viata. Si-apoi sunt celelalte dati, alea multe, cand parca timpul se dilata si un intreg ospat e gata in doi timpi si trei miscari.

Asa a fost si duminica asta, cand am daruit masa cu ciorba de vacuta (facuta ca aici, dar acrita cu borsh – http://easypeasy.ro/2010/12/supa-deasa-de-legume-cu-rasol-de-vita), niste cotlet de purcel inabusit, cu garnitura de orez cu ciuperci si muraturi, plus una bucata generoasa de prajitura cu fructe de padure a la Pufix, (http://easypeasy.ro/2010/11/prajitura-cu-fructe-de-padure), care a iesit to die for de data asta, avand noi mai multe (as in tone) de fructe congelate de la Auchan. Pe bune ca a fost delicioasa, au zis si fetele de la clubul de carte;)

Cotletul de porc l-am facut numaidecat la tigaie, dupa metoda rinse and repeat, adica pus carnea la calit cu putin ulei de masline, intoarsa pe toate partile, sarata, piperata, usturoiata, balacita in vin rosu, lasat vinul sa se evapore, balacita in sos de soia, lasat sosul sa se caramelizeze, stinsa  cu o cescuta de apa, lasat sa se duca zeama. Repetate operatiunile astea pana cand carnea e moale si alba pe dinauntru, crunchy si frumos colorata pe dinafara.

Orezul cu ciuperci – si el foarte repede si usor transformat din nimic in ceva grozav de bun. O ceasca de orez, doua cesti apa, sare si piper - puse intr-un vas termorezistent, bagat direct la cuptor, la foc mic. Intre timp – perpelit ciupercile taiate feliute subtiri intr-o tigaie cu unt. Adaugat ciupercile la orez cand asta e deja destul de umflat, completat cu zeama, dres cu sare, piper si patrunjel verde si finalizat procesul de “inghitit” tot lichidul, tot in cuptor, tot la foc mic. Inainte de servire merge nitel unt peste orez. Plus ultimele retusuri de sare si piper. Plus ceva sa-i dea culoare, like turmeric sau boia dulce.

Nu e duminica fara prajitura. Stiti, v-am povestit, eu asa stiu de la buni.

Mi-ar placea ca toate zilele sa fie duminica si viata sa fie mereu asa tihnita ca la pranzul nostru de ieri. In schimb, astazi este luni, eu sunt la birou si tihna se mai vede doar putin pe fund, precum zatzul in ceasca de cafea.

Cel mai mult imi plac sarbatorile pentru ca-s mai multe-ntr-una. Asa si anul asta. A fost Craciun la Mazi, cu gourmet treats si daruri minunate. A fost Craciun in familie, cu mancare traditionala si oleaca de tristete, ca ne imputinam asa… Si-apoi a fost Craciun cu prietenii, dragii mei.

Am avut pe masa bunatati de la mama (maios – cu reteta aici: http://easypeasy.ro/2009/12/four-christmases-strike-2/, caltabos, carnati si sarmale), salata boeuf, salate aperitiv (cea cu creveti, avocado, mango, rodie, salata si otet balsamic a fost a real hit), friptura de purcel cu gravy, pui copt incet, la foc mic, cu mirodenii si nitel sos de soia, legume la cuptor cu otet balsamic, cartofi copti Jamie style, cu rozmarin, usturoi si masline, salata de sfecla rosie, ciuperci in unt cu usturoi si, fireste, cozonaci framantati de Pufix si prajitura cu vin si scortisoara a Emiliei.  

Maratonul cu haleala nu s-a soldat cu incidente neplacute, suntem bine, multumim, ne pregatim de noul an – zis si the great unknown, iar eu anticipez frematand de nerabdare o vacanta de o saptamana si-un brunch cu fetele de la clubul de carte. Pana una alta sunt la birou, wrapping up un an asa si-asa, in every way.

La voi cum a fost Craciunul asta?

V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

Asta-i o reteta traditionala de la buni de la Arad. De care aproape ca uitasem, noroc ca mi-a facut mama un refresh ieri, pe care… l-am mancat! Nu-i mare smecherie: se face o coca asa ca de paine, dar mai moale. Din 0.5 kg de faina executam o gramajoara cu scobitura la mijloc, ca un vulcan. In care crater punem o jumatate de pachetel de drojdie proaspata care a fost stinsa cu nitica apa calduta si o lingurita mica si rasa de zahar. Se acopera drojdia astfel lichefiata cu un strat de faina si cand incepe sa erupa vulcanul (adica sa se crape acoperisul), ne-apucam de framantat coca folosindu-ne de putina apa calduta cu sare. Ziceam – coca sa fie moale. O lasam la crescut pana-si dubleaza volumul si-apoi facem din ea niste gogoloaie ca niste chiftele mai maricele. Pe care le intindem cu sucitoarea pe o suprafata unsa in prealabil cu ulei, le umplem cu branza, cu varza calita cu chimen sau cu carne tocata, calita cu ceapa si mireseme. Le impachetam frumos parte peste parte, le sigiliam indoind marginile si le prajim in tigaia cu ulei. Puteti face si simpli langosii, fara umplutura, tavaliti la final prin zahar pudra sau topped cu gem.

Nu-s de mancat every day, ca, na, e clar ca nu-s sanatate curata, dar every once in a while e asa groazav sa musti dintr-un langos aburind si sa-ti aduci aminte de copilarie. Before we all started counting calories:)

De doua zile aveam o pofta teribila de varza acra cu ciolan. Ceva de groaza, va zic! Intai am zis ca las’ ca trece. N-a trecut. Asa daca tot m-am intalnit ieri cu Zu sa mergem la DM (unde i-am facut o prezentare de produs de zici ca-mi luam comision, nu alta; ceea ce, by the way, m-a facut sa imi reconsider parerea ca nu as putea sa lucrez niciodata in vanzari – apparently I could)… deci, ziceam, daca tot am trecut razant pe langa Vulturul, pofta a invins, Zu a tras pe dreapta si eu am intrat sa-mi comand pentru mai tarziu un ciolan cu varza. Cand m-am urcat din nou in masina, am inceput cu luxul de amanunte, de-am bagat-o pe Zu in boala si-a trebuit neaparat sa ne intoarcem sa mancam la Vulturul. Pai ciorba de burta si ciorba de fasole cu salata de ceapa, pai carnati de casa, pai chiftele cu sos si cu piure… the works. Am plecat rostogol, cu minunatia de ciolan la pachet. Pe care Pufix-the-man l-a transat acasa frumos, de-am mancat eu azi la pranz pana mi s-a facut… bine. Da’ ce bine!

Doamne, multumesc pentru ciolan, pentru varza si pentru minunat loc pe pamant, Vulturul. Cea mai buna varza, cel mai bun ciolan! A zis Nugget sa va zic.

Somn proaspat de Dunare (de la Calarasi), tavalit prin malai, prajit si sarat. Mujdei cu rosii si patrunjel. Mamaliga. Mare smecherie! Now, back to work:D

Asa nu-mi place sa ma trezesc pe intuneric! E ca atunci cand te scoli la 4 pentru ca ai avion la 7. Sau cand te trezesti noaptea de vise rele si nu mai poti adormi la loc. Ce mai, dezolant! Ei bine, azi dimineata nu doar ca era intuneric, dar ce suieraturi de vant, ce rafale de ploaie, mamica mea, imi venea sa curl up in bed indefinitely:p In schimb, m-am dat jos reluctantly si mi-am tarat noul meu fizic expandat spre birou, doar ca sa constat ca din tavanul fals curgea apa fix peste postiturile mele color. Well, o stiti pe aia cu “zise Bamse si mai lua o gura de miere?” Pentru zile de-astea cand iti vine sa-ti bati copiii (no offense, nugget!), o placinta cu branza dulce si stafide e fix what the doctor ordered.

Foaia o stiti deja, ca e aceeasi ca cea de la placinta cu mere. Pentru umplutura aveti nevoie de 1kg or so de branza de vaci bine scursa (vedeti sa fie buna si dulce, nu de-aia usor acrisoara), un praf de sare, cateva linguri de zahar dupa gust, un plic de zahar vanilat, trei linguri de gris, stafide multe si opt oua batute usor inainte. Amestecate pac pac, pusa umplutura peste prima foaie, acoperit cu a doua foaie si data tava la cuptor la foc mic. Apoi pudrata cu zahar si lasata sa-si vina in fire. Daca va tine. Deci da, placinta buna cu branza, pentru zi de cacao. As fi zis enjoy, dar mai bine amin!