papricas de cartofi
Sunt aici, citesc, primesc cu drag mesajele voastre, incurajarile voastre, prajiturile voastre (printeso, multumesc <3), uneori ma intreb cu ce-s eu mai breaza de am parte de asa un val de simpatie si awesome karma, alteori zic: wtf, mi-am pus inima in tigaie in fata voastra si acum mi-e greu, si faptul ca va simt aproape ma alina nesperat de tare. Deci da, va multumesc, primesc tot ajutorul si sper sa va pot intoarce intr-o zi gandul bun, cand oti avea mai mare nevoie de el.
Sa depasim momentul, zic, si mai bine sa povestim despre ce-am mancat in ultima vreme, adica mai nimic si mostly junk. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca sufar ca un caine cand nu am mancare adevarata, facuta in casa. Nu pot sa cred ca au fost momente in viata mea de teenageritza cand sufeream ca nu aveam bani sa mananc la McDonald’s. What the hell was I thinking?! Este cumplit sa nu ai mancare acasa, mancare de-aia facuta de mainile tale sau ale cuiva equally trustworthy. Si nu, sandvisurile cu muschi file nu se pun. Mi-e pofta de ardei umplut, de ciorba acrita cu zeama de varza, de salata orientala… Dar cel mai tare si cel mai tare mi-a fost pofta zilele astea de un papricas de cartofi. Mai cu seama ca luni, inainte sa loveasca dezastrul, ma intalnisem cu Zu, care-mi adusese de la Targu Mures un borcan de boia de-aia adevarata, dulce si colorata exact, dar exact asa cum trebuie.
Anyway, am zis eu, din bed restu’ meu: ce mama dansei, las’ ca n-o fi un capat de tara daca fac o mancare, ca doar cartofii erau si plantati si culesi. Asa ca m-am apucat de-am curatat o ceapa, am taiat-o grosolan, am calit-o in cratita cu niste ulei, doi catei de usturoi pisati si o lingura zdravana de paprika. Am trantit peste ea cativa cartofi curatati si taiati bucati mari. Ar fi mers ceapa calita in untura, daca era s-o facem cu adevarat de porc. Am acoperit mancarea cu apa, am adaugat o foaie de dafin, o lingura rasa de suc de rosii, niste cimbru, niste sare si piper, si-am lasat-o pe foc mic, sa mocneasca. La coada, cand cartofii erau deja fierti, iar sosul – gros si legat, am garnisit cu ceva marar. Si-am mancat cu muraturi, uite-asa, fara carne. Si pe bune de nu mi s-a parut cea mai buna mancare din lume! Doua zile de pizza can do that to you:)
Ah, v-am zis ce tare va iubesc?:)
tags: boia, cartofi, papricas, paprika, sarcina, traditional 15 comments »
February 4th, 2011 at 4:50 pm
practic, “you’re a pepsi float in an island of love” too!
<3<3<3
February 4th, 2011 at 4:51 pm
is that a euphemism for your in deep shit?:))) (dar da, i get it;)
February 4th, 2011 at 4:52 pm
da, mai Cookie, asa am concluzionat si eu cu mancarea de casa, relativ tarzior, adica spre 30 :)). dar nu-i tarziu. sa va fie bine, si little Cookie o sa vina la timpul potrivit :).
February 4th, 2011 at 5:34 pm
you’re back 😀
ma bucur ca te simti ceva mai bine…si simpatizez, si eu am avut un moment in care as fi mancat doar sanvisuri tot anul si acum mi-e dor de mancarea facuta in casa 😀
February 4th, 2011 at 5:45 pm
Bravo si felicitari ca ai rupt gheata si ai gasit curaj. Suntem toti cu tine, cine mai de aproape, cine mai de departe…vorba aia pentru ca meriti. Cum spunea cineva…tu ne incanti cu ce scrii si gatesti si noua ne e drag de tine chiar si daca nu te cunoastem personal (desi cumva esti de-a casei avand in vedere frecventa cu care te citim…si cu care salivam :-)))). Continui sa-ti tin pumnii si sa ma rog pentru tine dar stiu ca va fii bine…it has to be! Big hug from Milano
February 4th, 2011 at 6:06 pm
eee, daca- ai gatit,inseamna ca te simti mai bine! ma bucur enorm si iti doresc sa iti fie bine si sa nu mai treci prin momente grele
February 4th, 2011 at 7:16 pm
we luv you 2 🙂
February 5th, 2011 at 8:47 am
Right back @ ya, slick!
February 5th, 2011 at 11:23 am
Coockie is cooking again! Good news! 🙂 Ai grija de tine si sunt sigura ca Lorelai va veni la momentul potrivit!
February 5th, 2011 at 3:07 pm
Sooo glad you’re back!!! Mi-a lipsit ceva zilele astea: faptul ca nu am citit minunatiile tale each morning. Multa sanatate!
February 5th, 2011 at 9:55 pm
Nah, acu-mi pare rau ca n-am gustat cartofii, las’ ca data viitoare zic pas la fudge si “da-ncoa” la orice continut de oale.
Ah, ce mi-a placut sa te vad zimbind! 🙂
February 6th, 2011 at 6:12 pm
Slava Domnului ca ai revenit! Deja intrasem la idei. Ma bucur ca esti din nou aici, cu aceeasi pofta de viata. Va imbratisez.
February 7th, 2011 at 5:49 am
wai, ce bun! si mama mea face din asta, dar imi zice mereu ca sucul de rosii/rosiile fac legumele sa fiarba mai greu, sa fie mai tari la sfarsit…
oricum, si celei mici ii place mai tare mancarea asta cu suflet decat altceva! te citesc de putin timp si’mi place ce faci!
sa va uite relele!
February 7th, 2011 at 8:26 am
Eh, iata cum afla omul retete noi: paseaza un borcan de boia acolo unde trebuie :D. Eu stiam varianta cu cartofi fierti si zdrobiti bine bine intr-o combinatie porceasca de ulei, ceapa calita si boia, bonus sare cat cuprind cartofii. Acum trebuie sa o incerc si pe asta de la tine…
Iar cu boiaua, pfff, spune-i lui Lorelai ca daca sta cuminte la “dospit” ii aduc dupa aceea cata boia vrea… 😀
February 7th, 2011 at 9:36 am
@Iuiu: asa-i, mama ta stie:D nici mie nu-mi place bulionul in mancarea asta, dar cat am pus eu (o lingura de suc de rosii la peste 1l de apa), nici nu se simte, e mai mult asa, de culoare. boiau-i sfanta:))
@Zu: asta-i cam ca supa de cartofi de-am postat-o pe Cenusa de trandafir, doar ca-i varianta mancare scazuta. oricum, e bune tare:D multam mult de tot pentru boia!