category: reviews


vacanta noastra romaneasca (1)

September 6th, 2012 — 11:59am

Una lume viseaza la vacante in Bali, Dominicana sau Tenerife. Eu…, cum sa va zic…, as fi mers si la Tecuci, asa de flamanda de timpul nostru in doi eram. Am mers pana la urma in Romania noastra, la Sinaia. Si, mirare, a fost freaking great:D Urmeaza o ambitioasa pledoarie. Mi-am propus sa va conving ca merita sa vacantionati la Sinaia chiar inainte de a va lasa dintii in pahar pe noptiera seara la culcare. Deci, da.

unde dormim la Sinaia

In ultimii ani, cam de fiecare data cand ne-au ajuns truditele oase in frumoasa statiune de pe Valea Prahovei, ne-am cazat la Piatra Soimului. Ne place mult aici. Ca-i liniste si pace (hotelul e pe varianta, spre Cumpatu, nitel mai sus de casa memoriala George Enescu). Ca au parcare. Ca au parc de vis, adica asa:

Ca au trei locuri de joaca pentru copii – doua outdoor si unul indoor. Plus o gramada de props pentru vacanta avec le plod – scaune de masa, culori, ateliere de joaca si creatie, disponibilitate sa pregateasca mancare speciala pentru boraci, patut de copil la cerere… de-astea. Ca la restaurantul hotelului, pe numele lui Kuib, au terasa faina tare si se mananca bun bun (musai friptura de vaca pe roca vulcanica si fondue de ciocolata!). Anyways, foarte frumos la Piatra Soimului, motiv pentru care am si fost anul asta o tura cu Iepurs.

Ei, dar de data asta, aveau domnul si doamna N. un plan a la “rasfatzu’ ursuletzului”, ce musai era sa includa piscina, sala, masaj, fitze si mai ales figuri. Drept care doamna N. a studiat intensiv ofertele de Sinaia, ba chiar a facut si sondarea opiniei publice pe fb, incercand sa se decida intre doua unitati de cazare, adica asta sau asta. Cum se parea ca nu exista diferente semnificative intre unul hotel si altul hotel, am ales hotelul care avea oferta 3 nopti + 1 gratis. Am plecat duminica dimineata, ca sa evitam buluceala de vineri/sambata. Un plan foarte inteligent.

Pai si-am ajuns la New Montana. Si-am lasat ZumZum in parcare. Si ne-am descarcat valizele proaspat cumparate de la OMV (cu puncte).  Si-am vazut un lung sir de scari si no rampa. Si uite-asa a inceput luna noastra de miere numarul doi, cu rasfatz cu carca. Noroc ca pensia este departe, iar noi avem antrenamentul zilnic al manevrarii unui bagaj adorabil de 11 kile. Deci s-ar zice ca suntem obisnuiti.

Foarte pe scurt despre New Montana: hotel renovat anul trecut. Lobby frumos. Personal friendly. Camera de nefumatori la un etaj superior (caci pe etajul de fumatori pute din lift). Balcon ok daca nu ai vecini, ca daca ai vecini, se dovedeste ca a sta in chiloti si a-ti face unghiile cu oja rosie este o idee la fel de proasta ca flashing people cu “n-am nimic pe sub tricou” intr-o intersectie ultra-aglomerata. Revenind. Hotel curat, de trei stelute indulgente, doar ca ei zic ca-i de patru. Un halat si doua cordoane ne asteptau pe noi in camera, motiv de mare halimai si sursa a multiple glume interne over the days to come.

Bai, deci cum sa va zic. Este ok la New Montana, dar nu simti deloc ca te rasfetzi. Nu simti ca, daca tot n-ai mai avut o vacanta in doi din 2009 or so, esti, in general, varza cu carne si la mijloc carne si te agati cu disperare de cele 5 (cinci!) zile (sans plod!) la Sinaia, daca ai vrea sa zburzi prin patul imens si imaculat, sa te freci ghebos cu gel de dus complimentar – fara parabeni!, sa-ti curga in cap de la dus numai apa, nu si calcar si, in general, sa nu iti pui nicio secunda problema ca pe mocheta aia obeza a calcat in prealabil o gheata cu talpa dungata (marimea 44)… ei bine, nu simti ca daca toate astea sunt pe “to do” listul tau, hotelul detinut de ONT Carpati este za right one for you. Ce simti este ca esti in Bulgaria, unde asteptarile sunt supradimensionate si cumva, desi nu e scump, tot platesti mai mult decat face.

Ei da, cu aceasta stare de spirit am pasit in aventura noastra de cuplu tanar la Sinaia. Ce-a urmat e din categoria femeia… cur sucit (vorba bunica-mii). Sa vedeti.

In prima seara ne-am dus sa mancam la http://www.restaurant-tirol.ro/restaurant-tirol-sinaia, despre care auziseram lucruri bune. Bune si cu carne. In caz ca nu stitati, asta-i unul din restaurantele hotelului International din Sinaia, ala mare din curba, landmark de statiune de-a dreptul. Bai, si de cand am pasit in holul frumosului hotel, s-a facut lumina-n sat. Mishu a zis foarte frumos si bine, cu un cuvant: Pufiii, e plushy! O-hoho, si inca ce fel! Zici ca intraseram intr-o antifonare perfecta, o galushca mare si luxoasa, plutind deasupra realitatii cu ceva munte, ceva brazi, ceva melteni si ceva morman de peturi si ambalaje goale de Joe cu cacao.

Tare misto! Tare tare! Also renovat in 2011, acest hotel care era, inteleg, foarte urat si urat mirositor inainte, a renascut fantastic din propriul mucegai, aratand azi ca si cand doar facilitatile imperfecte il mai despart de perfectiunea celor cinci stele (avand el patru).

Am cerut sa vedem si noi o camera. Sa vedem ce pierdem. Un domn amabil de la receptie ne-a condus in seara aia prin camere, junior suit-uri si apartamente de-alea nesi, cu jacuzzi si pista de bicicleta indoor, cum ar veni. Tot drumul inapoi spre Montana n-am facut decat sa batem apa in piua despre “aoleo, maica, da’ ce fain e, ai vazut? da? da’ nu-i asa ca e bestial?”. Desigur ca in dimineata zilei de luni, ziua doi de vacanta, ne-am carat valizele in jos pe scarile sus mentionate, si-am ajuns in paradisul hotelier la numai 77 de euro pe noapte. Un pret bun. Sunt absolut sigura de asta. Ce vedeti pe site, aia e.

[Si acum pentru tine, mai Hotel International Sinaia, ai lav iu! Esti frumos mai, frumos-plushat-plushenko! Mi-ai facut urmatoarele zile de vacanta cam vis. Si cand am plecat cu papucii tai, ca o ghertoaica, m-am consolat cu gandul ca ti-am lasat o cola extra in minibar si un smiley hand made pe formularul de feedback. Inchid paranteza]

de ce ne-a placut la Hotel International

deoarece:

foto: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=318319958220185&set=a.318319154886932.93381.304358092949705&type=3&theater

  • totul e nou-noutz. de la obiectele sanitare din baie, la mocheta si tapet. nu o pata, o rugina, o mizerie, o ponoseala. none of the above.
  • baia cu dush e heavenly, stropitoare din tavan, cosmeticale bio cu miros de struguri si rozmarin, doua halate (you learn to appreciate that:))… da. minus hartia igienica, ce nu e de trei file:))
  • camerele de la etajele superioare cu vedere pe spate sunt cele mai faine. vezi munte, e mai liniste si te scalda soarele de toamna la varii momente ale zilei.
  • balconul cu podea de faux lemn e foarte cumva, your own porch la jde metri inaltime. am petrecut niste dimineti minunate acolo.
  • mobilierul e lux fara kitsch, incredibil! peretii sunt tapetati si imbracati in lemn de culoarea castanei. totul e foarte cald si cozy.
  • ai tea & coffee facilities in camera – cana de fiert apa e shiny si necalcaroasa, in schimb cafeaua este ness, iar ceaiul e Fares verde. pacat.
  • ai birou in camera. iubesc camerele de hotel cu birou. pe care il folosesc de fiecare data, mainly ca sa abuzez de the branded stationery:))
  • patul este pur si simplu perfect. perfect, pernos si imaculat.
  • mocheta e babana si nealterata.
  • sistemul de climatizare e foarte misto – ai statie de comanda cu touch, de unde poti sa-ti reglezi temperatura dorita.
  • lifturile sunt noi si grozav de silentioase.
  • lobby-ul e imens, poseda scara de-aia sucita ca-n filme, cu candelabru opulent si bar de zi si noapte, cu cafea buna si fotolii in care te pierzi anonim. cu flori naturale: tuberoze si hortensii.
  • la zona spa cu piscina, o minuscula sala de fitness, sauna, masaj, jacuzzi si beauty salon au acces numai oaspetii hotelului. mi s-a parut o idee foarte buna, pentru ca piscina, desi foarte curata si foarte foarte dragutza mai, cu tavan de sticla (care iarna cred ca-i de vis) si picturi pe pereti, e totusi prea mica. noroc ca am fost cam singurii utilizatori pe toata durata sederii.
  • hotelul are trei restaurante: unul cu specific italian – http://www.cucinasofia.ro, unul tirolez de care v-am zis deja si unul unde se serveste bufet dimineata. am mancat cu placere la toate, de mai multe ori. o sa va povestesc in detaliu la postul cu mancare ce va sa vina.
  • mic-dejunul e bogat si gustos, a bit on the heavy side insa: carnati, oua in fel si chip, rosti cu legume, peste afumat, icre, branzeturi, mezeluri, salate, prajituri de casa (multe, bune!), dulceturi tot de casa, dar si iaurt (care nu este Danone, ca la Marriott:p), cereale si niscaiva fructe anemice si necuratate (asta nu bun!)

Si acum, special, despre personalul hotelului International Sinaia:

Nu credeam, zau, ca se poate asa serviciu bun in Romania. Poate a ajutat ca hotelul era aproape gol. Poate ca oamenii astia nu-s asa de obicei. Dar asa au fost acum. Asa adica monstruos de amabili si ospitalieri. Si nescarbosi, nescarbosi deloc. De parca nu era o magaoaie de hotel cu 450 de camere, ci o mica pensiune a lor. De parca ar fi contat pentru ei, on a personal level, daca eu, A.N., cookie, cookielicious, plec de la ei happy. De exemplu, sa vedeti ce chestie dom’le. De cate ori mancam intr-unul din restaurantele hotelului, ni se punea sub bot un formular de feedback, in care eram amabil chestionati despre mancare, atmosfera, serviciu, etc. Ei, si intr-o seara, cinand noi pentru prima oara la restaurantul Cucina Sofia, am remarcat ca meniul e destul de sarac in paste. Si-am scris exact asa pe formular: doresc eu sa aveti voi mai multe varietati de paste. Nu zici ba’ baiete ca a doua zi, tot la Cucina si tot Sofia, vine chelnerul la mine si zice: Mvai, dar de ce nu ati zis, va facem ce paste vreti: bologneze, alea, alea si alea… you name it! Facem extra meniu, numai sa fie bine. Am fost foarte impresionata caci, fireste, nimic nu ma impresioneaza mai tare decat prompta adresare a poftelor mele animalice:)

Una peste alta, pe lung si pe scurt, aflati ca nici intr-un caz n-ar fi fost asa misto in vacanta noastra daca nu am fi stat la International asta. Nu am absolut niciun motiv sa ma duc in Bulgaria, acum ca am descoperit hotel fensi, cu piscina, la 2h tops de-acasa. Ca si la “plaja” la bulgari tot in hotel la piscina stateam. Daca doriti sa revedeti partile 1, 2 si 3 din Vacanta noastra bulgareasca de anul trecut, iata-le:

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-1/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-3/

Iar zilele astea mai urmeaza pomelnicu a ce-am mancat si niste vorbe de bine despre frumoasa-dar-pacat-ca-i-populata noastra tara.

Albumul de vacanta e aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150985118146599.404829.154739896598&type=3

Revin:)

14 comments » | filled under: life, reviews

ce-am mancat vara asta

August 9th, 2012 — 3:27pm

Photo: http://www.facebook.com/graffitifoods

Vara asta am mancat in oras mult mai des decat mi-as fi dorit. Am cheltuit sume indecente pe haleala, iar asta deloc deloc nu ma bucura. Da’ pur si simplu sunt intr-o criza existentiala eu cu mine, in care nu-mi ajunge timpul si nu am resursele sa vizitez bucataria pentru altceva decat pentru apa plata bauta gal gal, direct din pet. De gatit gatesc numai pentru Iepurs, iar noi… noi mancam te miri ce. “Dati-mi voie sa ma prezint, sunt cobaiul dvs.” – asta ar trebui sa scrie pe tricoul meu, caci multe incercari nefericite am facut pe fina mea piele, pana cand a fost fina no more. Sa va povestesc intai de unde as zice ca NU trebuie SUB NICIO FORMA sa mancati:

1. AZZURO – delivery. Am comandat de cateva ori la ei, ba niste paste, ba o friptura. Imi convine ca-s in cartier, optiunile pentru zona Militari – Drumul Taberei fiind destul de limitate. Ce-am primit, fara exceptie, n-a fost ok. Carne cam talpa si cam cruda, portii extrem de mici, preturi prea mari, salati cu ceapa taiata grosolan…  In schimb, la Azzuro Veneziano din Afi mananc uneori pulpa de pui dezosata la gratar – juma de portie 6 lei, plus o salatica asortata 7 lei. Nu e lux, dar tine de foame. Una peste alta, nu recomand nici delivery-ul, nici restaurantele, decat daca nu aveti sub nicio forma de ales. Ceea ce, zau, e greu de crezut.

2. AFC Thang Long – Afi si Carrefour Militari: Tare, tare rau imi pare de astia. De ultima oara cand am scris despre ei (aici), lucrurile s-au stricat. Si uneori si noi, dupa ce-am mancat mancarea dansilor. Mancarurile asiatice cu sosuletz nu mai sunt ce-au fost, parca nu mai au niciun gust si niciun Dumnezeu. Sushi-ul e mic si trist. Odata m-au intrebat daca vreau neaparat California rolls, sau ma multumesc cu alt fel de rolls, fara susan pe ele, ca sa se faca mai repede. Ajunge sa va zic ca in ultima vreme nu mai risc sa cumpar de la ei decat fortune cookies.

3. Pizza Dominium – delivery. Groaznica pizza, cel putin pentru gusturile mele. Am comandat o singura data o Pollo Parmigiana si-am primit ceva de-a dreptul scarbos – un blat cocoso-crud, peste care trona ceea ce trebuia sa fie sosul aioli (un mazgaz de culoare incerta si gust deloc atractiv) si doua trei toppinguri in cantitate insuficienta. 29 de lei aia mica. Never again!

4. La Mama – delivery. Pe vremuri ma duceam sa mananc des la Mama de la Ateneu. Eram tanara, lucram in zona, aveam toate scuzele. Era ok(ish). Saptamana trecuta am comandat impreuna cu o colega niste carnet (juma de portie, ca mereu fac asa, rareori sunt in stare sa dovedesc toata portia), cu piure si ardei copti. Mi-a placut mancarea, nu zic. Nu m-a dat pe spate, dar a fost perfect in regula. Piureul, acest test suprem al tuturor delivery service-urilor, era din cartofi adevarati, nu din fulgi, cu unt, nu cu margarina. Ce nu mi-a placut e ca jumatatea lor de portie nu-mi ajunge nici pe-o masea (si, credeti-ma, eu chiar mananc putin si des). Si ca ardeiul copt era presarat cu marar, o idee proasta in umila mea opinie. Am asteptat aproape 2h sa ne vina comanda si nu pot sa zic ca a meritat. Ar fi meritat, poate, daca nu am fi avut nicio alta optiune. Dar ajungem si la celelalte optiuni:)

5. Pizza Florina – delivery. Este ceea ce mananc la aproape toate zilele de nastere ale colegilor mei. A devenit un fel de traditie sa se comande aceste imense si abominabile pizza cu nume de femeie si boy oh boy, sunt groaznice, sau ce? Ce sa zic, singura pizza mai proasta ca asta e aia patratel, de la patiserii stradale gen Fornetti sau Georgi. Simply awful!

Ei, si acum de unde am mancat, n-am murit si as mai manca, in lipsa de mancarea mea iubita, gatita de iubita de mine:

1. Despre prietenii Bucate pe roate, ca de obicei numai de bine.

Photo: http://www.facebook.com/bucateperoate.ro

Vara asta i-a gasit deosebit de inspirati, cu niste salate nemaipomenit de gustoase (ceea ce, in gura mea, suna dubios, I know:)), cu prajituri date moca in fiecare marti la orice comanda si cu compot rece de fructe proaspete. Preferata mea e salata Fitness, o bucurie in farfurie, jur! Are telina, mar, salata eisberg, ananas (din compot, ar fi fost mai bine sa fie crud), stafide, lamaie, miez de nuca si dressing de iaurt. Awesome, zau! Din pacate, Bucate pe roate nu livreaza in zona mea decat pentru comenzi de peste 100 de lei, asa ca de salatele lor noi m-am bucurat o singura data vara asta. Raman, totusi, pe lista mea de mancatorii cinstite si safe, cu grija pentru clientii lor si cu multa imaginatie, in bucatarie si pe facebook deopotriva:)

2. Be Nat – take away si restaurant

Photo: http://www.facebook.com/pages/Be-nat/154032907995263

Ii pandesc de multa vreme. Mazi mi-a zis de ei si aveam asa un mare of pe suflet ca nu ajunsesem sa le trec pragul si sa le mananc mancarea. M-am bucurat nespus cand mi-am facut rost de un meeting in Piata Victoriei si, credeti-ma, m-am dus cu mari asteptari. Nu la meeting, ci la Be Nat, mai:)) Treaba e asa: Be Nat astia sunt un fel de Snack Attack, numai ca Snack Attack e f f naspa, iar Be Nat e f f misto! De la branding (I’m a suck-sucker for that, am si acum punga lor verde pe birou, am pus un buchet de levantica in ea, arata tres chic) la locul in sine si la mancare, totul e fresh, bubbly si plin de sugestia grijii desavarsite. Scapata in parterul verdelui Be Nat precum vaca in lucerna, nu stiam, efectiv, doamnelor si domnilor, ce sa-mi cumpar mai intai. Toate micile casolete din zona de take away aveau numele meu pe ele, scris de mana si color!

Photo: http://www.facebook.com/pages/Be-nat/154032907995263

In final mi-am luat un sandvis cu avocado si ou, o salata Waldorf si-un carrot cake, toate beyond reproach. Mi-a parut rau ca doar atat am putut. Mai sunt multe de incercat, data viitoare ma duc sa zac juma de zi in restaurant si-mi iau si aparatul. That’s a promise!

3. Good old Trenta Pizza – delivery. Da ma, stiu, nu asa e pizza in Italia, unora li s-a facut rau de la ea si altii au zis ca au vazut sobolani in bucataria lor. Dar eu n-am fost niciodata in Italia, nu am gasit cozi de soarec in aluat, le sunt client de ani de zile si n-am avut nici macar o experienta neplacuta cu dansii, asa ca daca e sa comand pizza vreodata, formez instinctiv 021-9645. Nu e nici scump, nici ieftin sa comanzi pizza la Trenta. Nu e nici foarte bun, nici foarte rau. E ultima salvare cand nu am absolut nicio idee. De regula comand Bianca D’oro, Diavola sau Picantina, always cu blat subtire si fara sos. Salatele si pastele Trenta nu-mi plac, iar aripioarele picante sunt just about cele mai rele pe care le-am mancat vreodata. Dar daca you stick to pizza (si, ocazional, un profiterol de-ala 100% poliester), nu patiti nimic rau. Cu Trenta sunt intr-un fel de casnicie de convenienta, m-am obisnuit cu ea si atata timp cat nu-mi da motive crase, nu cred ca o sa divortez.

4. Si cea mai recenta descoperire – Graffitti Foods.

Photo: http://www.facebook.com/graffitifoods

Pai se facea ca eram intr-o zi la birou, imi mancasem, de foame, toate degetele, mai putin cele doua aratatoare cu care frecam tastatura. Si-am scris pe facebook ca-s leshinata, ca necesit hrana si ca nu stiu unde sa mai comand. Si Christiana Z. imi zice de Graffiti astia. Intru pe site, bucuria bucuriilor – aveau sediul fix in Drumul Taberei, adica aproape. Si-o comanda minima de 20 de lei, ceea ce e quite decent. Prima oara mi-am comandat la ei un somon la gratar cu orez basmati si salata verde (24 de lei) si, la insistentele omului de la telefon, am acceptat si-un cheesecake, sub juramant ca ar fi cel mai bun, asa ceva nu o sa mai gasiti! Am fost impresionata detot. Pestele era perfect gatit (nu uscat, nu crud). Portia corecta. Pretul corect. Iar cheesecake-ul ala (vedeti mai sus, in headerul acestui post) – bai, cum sa va zic, chiar este cel mai bun cheesecake pe care il poti comanda la telefon. Senzational! Cu blat cinstit de biscuite, cu partea branzoasa facuta din branza adevarata, nu din Philadephia scarboasa si eventual sarata, cu un sigiliu de smantana batuta pe deasupra si cu niste dulceata de fructe de padure care parea a fi cam de casa, asa. 10 lei. A small price to pay pentru ceva asa bun, credeti-ma!

In zilele ce au urmat am mai incercat asa: supa crema de legume cu crutoane (multa, buna, 6 lei), piept de pui la gratar cu cartofi cu rozmarin si salata de varza (mult, bun, 14 lei), Pui Bunica (+orez, plus salata – 16 lei) si clatite cu dulceata (doua, bune, 5 lei). Azi mi-au gresit comanda – in loc de o portie de clatite, mi-au batut doua portii. Am sunat sa le spun. Mi-au trimis doua vafe complimentary, pe comanda unei colege.

Cam asta e shortlistul supravietuirii noastre alimentare. La care se adauga multa branza si mult pepene. Abia astept sa iesim din gaura neagra. Pe 26 plecam in vacanta fara bebeh, just the two of us, sa ne jucam de-a mama si de-a tata si de-a doctoru’ si de-a somnu, sper sa revin cu forte noi, caci astenia asta culinara nu e deloc deloc genul meu. Acu, ce sa zic, nimeni nu e perfect.

17 comments » | filled under: reviews

ou sont les elephants

July 26th, 2012 — 9:49am

Nu mai pot: sa fierb un ou, sa fripturesc o friptura, sa-mi suport jeleurile si respectiv sa ma uit la poze cu mine de cand eram bucata, sa ma impart intre viata, viata si viata, in general nu prea mai pot nimic. Sunt un telefon bulit, care tre sa stea mereu in priza. Ajung seara acasa, stoarsa precum rufele la centrifuga. Petrec niste timp, nu destul, nu mereu, cu Bubuletz – Cubuletz – Varul It – Iepu – Purcifer. Culcam aratarea, dupa care husband ia televizorul in brate si se iubeste cu el – mai mai, [insert nume de moderator talk show politic aici], iar eu mananc mere mici, verzi si nespalate si ma uit la Mad Men. Unde toti fumeaza tottimputottimpu, si unde nu exista femeie maritata care sa nu fie inselata in mod bestial si repetat de sotul ei, dar nici femeie nemaritata care sa nu fie putin curva. Asa. Deci da, oameni buni, asta fac eu. Nimic interesant. Nimic permanent. Stau cu starea asta scarboasa, stau cu ea si pe ea, pe principiul sanatos ca daca insist sa nu fac nimic, o sa treaca.

Despre ce mancam, aflati ca nu mare lucru. Noroc ca am un steamer nou – acesta. Cumparat duminica, dupa trei luni de research, si cu care am, deocamdata, o genuina infatuare. Care, fireste, ma astept sa treaca, mutantul aburitor (ca e mare, nene, mare rau!) avand, estimez, soarta altor atatea si-atatea aparate electrocasnice de mari dimensiuni, pe care le-am cumparat ca sa le folosesc pe post de suport de praf-trei-degetele-ca-spumele-la-bere.

Pana una alta, ma face fericita, iar asta putin nu este. S-o punem de un review, deci. Se facea ca toate aburitoarele pe care le-am mai avut eu (respectiv unul, si ala preistoric), se compuneau din niste site cu gauri dintr-un plastic usor mizerabilizabil, care se potriveau asa, una peste alta, necesitand eu maxima dibacie ca sa le pun pe pozitie. Asta nu mi-a placut niciodata. Dupa cum nu mi-a placut nici ca, daca voiam sa fac peste jos si fructe la etaj, se contaminau fructele cu putoarea pestelui. Neajuns rezolvat prin folosirea unui singur etaj si gatitul pe rand al diverselor alimente. Mult timp, niste nervi. Ei. Cand si-a dat vechea scula obstescul sfarsit (o gaseam intr-o balta dupa fiecare utilizare, cred ca se crapase ceva pe la demisol), am zis ca nu mai poate fi amanata investitia intr-un steamer nou. Devenise din moft (ca flirtam, cum v-am zis, de cateva luni cu un model mai nou de Tefal, tot asa, compact) o necesitate. Asa ca m-am dus sa iau compactul. Si pe urma l-am vazut pe acest steamer obez, cu o forma nemaintalnita, pe care initial, in research-ul meu, nu dadusem doua parale, parandu-mi-se mult prea urias si greoi. Cand am pus mana pe el, am stiu ca imi trebuie. Ce imi place la dansul:

  • Are doua cuve independente din inox (nu plastic). In  care poti gati multe si neamestecate.
  • Are o tava cu indent, la care gaurile sunt doar pe margini si in care poti face mancare cu sos (awesome pentru peste si fripturi)
  • E foarte versatil. Poti sa-i scoti toate tavile si cuvele, ramanand un singur vas mare, in care poti face, de exemplu, porumb fiert. Poti sa folosesti o cuva de inox sau pe amandoua. Poti sa folosesti tava adanca peste cuvele de inox, poti s-o folosesti doar pe aceea sau poti sa nu o folosesti deloc.
  • Are 2000 W (raposatul cred ca avea 200)

Am gatit la el asa: intr-o zi – supa crema de ardei rosu si un peste cu sos de vin si capere. Intr-o alta zi o tura de porumb (au incaput cinci stiuleti maricei), si-apoi trei feluri de mancare – intr-o ulcica – pere si nectarine pentru piure de iepure, in alta – cartofi pentru o salata, iar deasupra, in tava, o mancare de vinete cu rosii, ceapa, usturoi, ardei kapia si sos de rosii – pentru toata familia.

Ideea cu supa crema de ardei, servita rece, a plecat de la Madalin. Trebuiau sa fie ardei galbeni copti. Dar mi-era sila si lene sa coc ardeii, asa ca i-am aburit cca 35 de minute, pana cand s-au inmuiat si au fost usor de depielitat. Apoi i-am racit la gheata, i-am blenduit cu niste zeama-lor si i-am amestecat cu putin ulei de masline si niste iaurt gras. Sare, piper, et voila! De-lish!

V-as mai povesti oleaca despre porumbul “fiert” la steamer, care seamana mai mult la gust cu cel copt, nefiind gatit in supa dansului. A iesit foarte dulce, usor crunchy, si-a mers perfect cu sare si unt peste.

V-as zice si de salata mea de cartofi cu resturi de pui la vas roman. Iertati casoleta de plastic, salata a fost “pachetel” ieri.

Cartofii taiati felii au fost aburiti bine. Mi se pare esentiala manevra cu aburitul pentru cand vrei cartofi care sa se pastreze integri in salata, nu zborshiti piure-style. Asa. De calzi i-am luat si i-am amestecat cu niscaiva resturi de pui la cuptor, masline kalamata, castraveti murati, ceapa verde, patrunjel, si-un sos de mustar cu maioneza si smantana dulce. Sare, piper, alea alea. Foarte bun!

Mancarea de vinete cu rosii a fost si ea buna, mai ales dupa ce i-am pus in cap niste mozzarella si niste busuioc proaspat. Am luat vinete albe. Bune, dar pot sa traiesc si cu alea mov, care costa de patru ori mai putin.

Bai, eu atat am avut sa va arat, despre mine si noul meu prieten (12 rate prin Card Avantaj la Media Galaxy:p). Ma intorc la oile mele apatice si va doresc nicio panica! Atata timp cat exista vara, pepene si branza, nu moare nimeni de foame. Aloha!

8 comments » | filled under: every day, life, reviews

in continuarea postului despre Vodafone

June 13th, 2012 — 9:05am

O noua zi, o noua aventura. Doamna N. s-a trezit mai cu fata la perna asa. Doamna N. era in masina, in drum spre birou. O cam batea soarele in cap, asa ca doamna N. a pus mana pe telefonul magic si-a format *123#. Doamna N. era sa lesine cand a vazut un nou cost suplimentar, de 10,64 euro. De ieri pana azi, scurt asa. Desi primise doamna N. toate asigurarile ca noua optiune Blackberry, nelimitata fiind ea, nu avea a genera pentru doamna N. niciun cost suplimentar. Suna doamna N. la steluta si cu vocea tremurata intreaba:

– Ce-ati facut, Satanelor?
– A, pai sa vedeti, doamna N., cand colega mea v-a dezactivat optiunea Blackberry 50MB, tot ce ati consumat dvs. din data de pana in data de s-a transformat in cost suplimentar. Nicio problema, va fac chiar acum o noua ajustare.

9 comments » | filled under: off topic, reviews

livada cu prepelite. si niste ganduri mai vechi.

June 11th, 2012 — 11:49am

Buna Monday:) Acum niste zile mi-a scris o femeie (presupun, nu si-a dat numele), ca sa ma pizduie ca nu mai sunt sincera. Ca blogul a devenit o platforma publicitara si electorala si uite ce nasol este. Dupa ce mi-a dat rusinea, a conchis ca nu e totul pierdut. M-a trimis inapoi, la originile onestitatii. Ei, cand primesc astfel de comentarii-shmirghel, ma gandesc ce bine era cand ma citeam singura. Dupa care imi dau doua virtuale peste bot si-mi aduc aminte ce livada de oameni misto am crescut aici. Cum s-au plantat singuri pomii bunavointei si cum au crescut cumsecade, de nadejde. Cat de mult m-am transformat eu insami, la umbra lor.

More to the point, in side bar-ul din stanga o sa vedeti voi o categorie care se cheama “publicitate”. Contine trei posturi. Sunt cele trei posturi platite cu bani, pe care le-am scris de trei ani incoace, de cand am blog. Cum se face ca le-am scris? Pai asa: mi-a placut de omul de PR care mi-a batut la usa, mi-a placut de produs si am simtit ca pot, cu sinceritate (da, really!), sa imi traiesc public experienta mea personala legata de acel produs. Ca de n-as fi putut, nici n-as fi scris, cu bani sau fara. Restul de lucruri cu iz publicitar pe care le gasiti pe-aici sunt parerile mele despre diverse, asa cum se aranjeaza ele in viata si capul meu, fara nota de plata. Nu-mi place deloc cuvantul “recomandare”, oamenii sunt foarte touchy-feely la de-astea si nu cred ca citesc bloguri ca sa-i indemne niste unii din condei sa consume aia si cealalta. Prefer cuvantul “review”, as in my two cents despre diverse lucruri pe care mi le scoate in cale viata.

Saptamana trecuta, viata mi-a scos in cale niste oua de prepelita. O tona. Si ca sa vedeti ca nu ma ascund pe dupa cires, va reproduc mesajul pe care l-am primit de la Corina pe pagina de fb a lui easy peasy:

Buna ziua, Ana,
Ma numesc Corina C. si iti scriu in primul rand pentru ca intru cu placere pe blogul tau sa-ti citesc postarile non-conformiste si in al doilea rand pentru ca am vazut ca esti pasionata, pe langa a experimenta diverse retete, de hrana naturala.
Sotul meu a inceput de cateva luni sa puna “pe roate” o afacere de familie (si prieteni) cu prepelite bio, a pornit de la 200 de oua puse in incubator si a ajuns la 1100-1200 de prepelite japoneze pe care le ingrijeste cu mult drag si pe care le hraneste 100% natural cu cereale luate de la Inst. de Nutritie Animala Balotesti.
Deoarece dorim sa ne promovam afacerea (care este in fasa), dar nu dispunem financiar pentru promovarea clasica, ma intrebam, dar de fapt te intrebam, daca ai fi de acord sa-ti aducem “un cos” de produse, adica oua proaspete si carne (pe care putem sa ti-o dam in stare cruda sau gatita), iar daca apreciezi ceea ce primesti sa ne promovezi macar o data pe blogul tau, sau sa ne dai o sugestie cum am putea noi sa ne promovam singuri.
Adresa noastra web este www.livadacuprepelite.ro. In speranta unui raspuns favorabil, iti multumesc pentru timpul acordat!
Corina C.

I-am raspuns in aceeasi zi Corinei ca vreau sa scriu despre ouale lor. Imi place ideea de small business si cred ca toti ar trebui sa sustinem afacerile cinstite, initiate de oameni frumosi. De unde stiu eu ca sunt frumosi? De unde stiu ca afacerea e cinstita? De unde stiu ca prepelitele astea nu sunt hranite cu suratele lor raposate? Pai… nu stiu. Eu doar am ales sa-i cred. A leap of faith. Am mancat oua de prepelita tot weekendul, in fel si chip. Mi s-au parut extraordinar de bune. Am citit despre ele. De exemplu, aici. Si-am hotarat ca-mi trebuie in viata mea livada cu prepelite. Dupa care am venit si-am scris aici, rugandu-va sa incurajati, daca aveti chef, aceasta afacere de familie.

Acum despre oua. Pai in prima faza, mi-am fiert o duzina. Cred ca le-am lasat cam mult, ca s-au facut lejer bleu. Curatatul este a bitch. Groaznica activitate. Mancatul e foarte rewarding insa, aluneca ousoarele pe gat ca bombonelele Cip si-s senzationale.

Sambata dimineata am facut ochiuri de prepelita, ca eram satula de curatat. Am mozolit o tigaie cu foarte putin ulei de masline aromat cu usturoi. Am spart in ea cca 16 oua de prepelita. Le-am pus pe aragaz, le-am acoperit cu capac si le-am lasat sa zaca acolo la foc mic cca doua minute. Se fac foarte repede, atentie. Nu le-am amestecat, ca mi-a placut tare efectul asta de galbenus-soare-peste-Liliput. Le-am transferat pe farfurie si pentru ca la mijloc aveam un crater de albus, l-am umplut zdravan cu emmentaler si busuioc proaspat. Sare, piper si paine buna alaturi. Just wonderful, va zic!

Pe mine ma intereseaza in mod special subiectul, pentru ca ma dau in vant dupa oua, dar am colesterolul prastie si o restrictie dureroasa de la doctor, de doua oua pe saptamana. Dar pe astea mici le pot manca asa, mai cu nemiluita. Ceea ce este foarte… oportun.  Ouale de prepelita exista de mult si de cand lumea. Eu, insa, abia acum le-am descoperit, so pardon my enthusiasm:) Aici gasiti preturi orientative, in caz ca vreti sa abuzati de serviciile livezii cu prepelite: http://www.livadacuprepelite.ro/index.php?p=preturi. Next challenge: maioneza din oua de prepelita. Va tin la curent:)

30 comments » | filled under: every day, reviews

nu va fie cu suparare, domnule Nicusor Dan, dar dvs. ce mancati?

June 2nd, 2012 — 2:38pm

Cand am luat calea cea dreapta a lui contact@…, mi-am spus asa: unul din doua lucruri are sa se intample – a. nu o sa primesc un raspuns sau b. o sa primesc raspunsul “nu”.  Am primit c. raspunsul prietenos si nealterat de false pudori piaristice al candidatului independent Nicusor Dan la intrebarea: Nu va fie cu suparare, dar dvs. ce mancati?

Asta a fost curiozitatea mea in ceea ce-l priveste pe Nicusor Dan. Mi-l imaginam mare mancator de salata. Cand colo, omul asta vorbeste numai despre creste de slanina si carnati de porc, ori daca asta nu e un motiv sa-l votez eu, apai nu stiu ce alt motiv sa-mi caut:) Acu’ pe bune, de 15 ani nu votez. Ma cearta Mishu mereu pentru asta. “N-am cu cine”, ii zic, “niste impaiatzi toti!”. Si daca am? Si daca aveti? Cat de mult putem sa gresim de data asta? Think about it!

Hai, va las cu vorbele lui Nicusor Dan omul. Care si-a rupt din timpul lui ca sa-mi spuna mie, cu gratia unuia despre care n-ai zice ca poate n-a apucat sa manance de azi dimineata, cu ce sarsanale culinare se preumbla prin viata, de la Fagaras pana la Paris. 

“Asociez placerea mesei cu confortul afectiv. Desi in ultima vreme, din cauza programului aglomerat din campanie, nu am mai avut timp sa ma ocup de o masa buna sau de cateva momente linistite cu cei apropiati, ma simt foarte legat de bucataria traditionala romaneasca. Cred ca, la fel cum o limba transporta o mentalitate, bucataria unei tari ii transporta spiritul.

In copilarie, mama mea, de o prezenta extraordinara, m-a invatat sa ma bucur de firescul gusturilor. Experientele culinare de la Paris parca nu s-au putut compara niciodata cu gustul legumelor din gradina casei parintesti, din Fagaras. Imi amintesc sosul rosu, cu putin zahar, pus peste ardeii umpluti, proaspat culesi din gradina.

Din copilarie, mi-a mai ramas pofta pentru momite de miel – mama le prajea acasa, in tava. O ciorba – deliciu mi se pare cea de salata. In zona in care am crescut reteta e cu omleta aruncata in ciorba, creste de slanina, carne si carnati de porc.

In timp, am incercat sa mananc mai sanatos insa cele de mai sus sunt micile mele placeri culinare.”

Nicusor Dan, candidat independent pentru functia de Primar General al Capitalei

 

10 comments » | filled under: life, off topic, reviews

imi face o deosebita placere sa scriu din nou despre Oly

May 29th, 2012 — 2:45pm

Da. Pe cuvant de onoare, no bull shit, pe bune si pe serioase, ma bucur ca mai am ceva de zis despre ma’ friend Oly. Asa de tare ma bucur, ca vinerea trecuta, cand am vazut in galantar la Mega Image noile varietati cu fructe, le-am cumparat pe toate! Iar sambata la pranz, pe o vantoasa ca aceea, am iesit afara si-am pus-o de-un photosession mic. De la inaltimea balconului, de sub muleul alb, din varful shlapilor vecinului cu pitbull, lantz si tatuaje, trebuie ca paream destul de ciudata, dar na, nu te pui cu exaltarea.

Da, bai nene, a aparut iaurtul Oly cu fructe. Si respectiv grecescul Olympus, cu fructe si dansul. Ceea ce n-ar fi trebuit sa insemne absolut nimic pentru un om care consuma responsabil numai iaurt simplu, in care isi pune el (ea) fructe, cereale si diverse nuci. Niciun pic nu se presupune ca ar fi trebuit sa o atinga pe aceasta persoana venirea iaurtului cu fructe, zahar si amidon (nemodificat!). Ar fi trebuit sa o lase mai rece decat frozen yougurt-ul… Da, asa ar fi trebuit. Numai ca…

Numai ca Oly este singurul brand masculin de iaurt de pe piata. Think about it. Napolact nu e brand de iaurt, e asa, gen denumirea producatorului. Not sexy at all. Zuzu e gagica. Milli… la fel. Activia e si ea femeie, si-i pretty much ca in cantecul Vama, “urata si cam proasta”. Ei, pe praful asta, si cand oamenii astia de la Olympus au facut, cum ar veni, gagiul ochelarist, educat, finutz, (si straight!), filthy rich, dar si nobil, modest, dar upper class, al iaurturilor, si pe urma s-au apucat de-au pus fructe FIX in ala 2% probiotic care e marea mea dragoste, cum as fi putut, zic, cum as fi putut sa nu-mi bag botul in toate sortimentele? Nicio sansa n-am avut, mai. Zau. L-am pus pe lista de placeri vinovate si m-am spurcat o seara intreaga, sa vad care e mai bun.

Si cel mai bun este, in opinia mea, grecescul Olympus cu rodie si zmeura. Urmat indeaproape de Oly 2% probiotic cu cereale. Deosebit este si cel cu prune, mi-aduce aminte de un alt iaurt pe care l-am iubit, dar care a disparut de la o vreme din marea majoritate a magazinelor. Mi s-a parut interesant ca Oly astea cu fructe au, totusi, gust de iaurt normal, adevarat. Pe cand majoritatea iaurturilor cu fructe incercate pana acum erau altceva, clar altceva decat iaurt. O pasta dubioasa si dulce, buna, nu zic, buna precum all things junk. Pe Oly parca l-as crede cand zice ca e natural, no junk promise and all that. Desigur, asta si pentru ca, din nou spun, il iubesc pe brandul lui si ii doresc o viata frumoasa, chiar daca nu putem fi impreuna. Caci nu, nu intentionez sa ma reprofilez pe iaurt cu fructe, tentant as it may be. Raman la stimabilul 2% simplu simplut. Si pe asta cu fructe il trec pe lista de “cu care m-as pupa fara sa te superi”, alaturi de Ryan Gosling si alti bombonei de-astia intangibili.

Nu as pune Oly cu fructe foarte la coada extremelor alimentare care ne fac viata mai frumoasa (mai ales daca nu suntem completamente ipocriti) – like hamburgheri, bauturi carbogazoase de culoare indoielnica si chipshi sintetici cu arome naturale…, dar l-as clasa undeva intre ultrasanatosul smoothie raw vegan de rucola si grapefruit al lui Boo si inventia mea decadenta – shaorma cu carnati… Mdaaaa. Cu siguranta, iaurtule Oly cu fructe, we’ll meet again. Cand eu, plictisita de perfectiune, o sa vreau sa te ciufulesc cu lingurita, iar tu n-o sa ai nimic impotriva.

17 comments » | filled under: publicitate, reviews

joaca de-a “trusted brands”

April 26th, 2012 — 10:03pm

In fiecare an, Readers’ Digest face un studiu al carui obiectiv este sa identifice, pe anumite categorii de bunuri de larg consum, brandurile in care consumatorii au cea mai mare incredere.

Ei, si in seara asta, usor cherchelita binedispusa de mirosul de putincammult vin care ma impresoara dinspre cuptor (unde se rumeneste o bucata de pulpa de porc pe care am dezghetat-o crezand ca e curcan, deh, soarta!), mi-a venit asa, sa ma joc si eu de-a trusted brands, adica sa va povestesc care-s brandurile mele preferate. Acelea care ma striga din raft, imi baga limba in ureche si raman cu mine pana cand moartea ne va desparti. Acelea pe care, in supermarket fiind, de exemplu, le caut cu ochii in galantar, deoarece simpla lor prezenta acolo imi da o stare de confort, de, gen, iarba verde de acasa. Asadar, urmand strada cu caramizi galbene a categoriilor europene din sondajul Readers’ Digest si cotind brusc la dreapta, inspre categoriile de consum relevante pentru mine, vin si zic asa:

  • SUPERMARKET: DM si MEGA IMAGE (nu pot alege unul, cumparaturile mele se impart clar intre acestea doua)
  • UNT: Delhaize (marca proprie Mega Image)
  • LAPTE: Oly IAURT: Oly 2% cu probiotice SMANTANA: Campina LAPTE PENTRU COPIL: Dorna Ecologic IAURT PENTRU COPIL: Napolact BRANZA: marca proprie sibieni, piata Moghioros:))
  • CASCAVAL & SUCH (da, stiu, un produs dezgustator, but if I must:D): Cheddar Hochland MOZZARELLA: Delaco
  • PUI: Puiul Osenesc CARNICA IN GENERAL: Angst (fostul) PESTE CONGELAT: somon DelMare si ton marca proprie Mega Image
  • PASTE: Barilla OREZ: Riso Scotti MALAI: Alnatura Bio, marca proprie DM CEREALE: Weetbix
  • ULEI: de masline extravirgin Greek Oil marca proprie Mega Image
  • CONDIMENTE: Arbre bio – Plafar
  • LEGUME CONGELATE: marca proprie Mega Image CONSERVE: Marca proprie Mega Image GEMURI: Vita (Orhei-Vit)
  • APA: Devin BERE: Ursus
  • PRODUSE DE CURATENIE: Pronto Multisurface, Ajax Multipurpose, Cif Cream, Domestos, Sano Floor Plus, DenkMit Nature lichid de spalat vase (marca proprie DM), spray de curatat cuptorul DenkMit, lichid de spalat geamurile DenkMit, dero lichid si balsam de rufe DenkMit,  pastile pentru masina de spalat vase DenkMit, scotzator de pete: Earth Friendly Products
  • BABY RELATED: cu urale si maxima recunostinta – Alverde si BabyLove (marci DM)
  • ELECTROCASNICE MARI: Indesit MICI: robot de bucatarie Braun Multiquick, steamer Tefal

Si acum voi:D

42 comments » | filled under: off topic, reviews

bloggers’ night out la the london street bakery

March 26th, 2012 — 1:43pm

Recunosc cinstit: sufar de o forma rara de britsnobism de cea mai joasa speta! Lesin de placere cand ma gandesc la all things British, de la civilizatie la muzica, la mancare si la carti, de la Harrods la fudge, si la limba aia de vis care face totul sa para asa effortless. Mi-as petrece toate vacantele la Londra, da’ toate! Mor de ciuda ca nu m-am nascut acolo, de fapt, una din amintirile mele cel mai sexy balamuc e aia cand m-a luat cineva drept de-a locului, eu fiind, si anume, just visiting. Deci… da. In atare conditii, nu va spun cu ce anticipatie de groupie am primit invitatia lui Florin de a exita din barlog intr-o seara midweek, ca sa calcam pragul unei doamne (and I do mean doamna!) englezoaice care si-a deschis undeva in zona de nord a Bucurestiului o brutarie/restaurant. Si ce si-a zis dumneaei: ia sa umplu eu burta la bloggeri cu paine, nom nom!

Here comes miercuri si numaidecat pornim in excursie cu autobuzul scolii – Lavinia, domnul Papu’ si masina lor dau frumusel ocol orasului ca sa incarce si regalul meu dos, temator de taximetristi si incapabil auto (thanks guys! <3). Ni se alatura si Catalina. Drumul spre Straulesti pe centura e o aventura. Radem, glumim, mai gresim drumul, noroc ca ajungem. Pravalia lui Rachel e intr-un cartier nou de blocuri, Green Lake Residence ii zice. Descind fetele din caleasca, flutura bezele gratitudinoase la adresa lui Papu’ si pasesc in caldutul stabiliment, unde, la o masa, Madalin si Florin au niste avans la vin rosu romanesc si conversatie cu gazda. Sosesc cat de curand Ana, Mazi si Monica. Ne punem cu totii pe studiat meniul.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand stiu ca ma duc pe seara la restaurant, toata ziua pritocesc la meniu pe site-ul mancatoriei, facandu-mi in cap diverse scenarii alimentare pana cand gasesc combinatia de aur. Asadar, stiu deja ce-am sa-mi comand la starter, main si desert (habar n-aveti cat poa sa bage in ei food bloggerii astia, dom’le, ca spartii, jur:)). Planul imi este dat peste cap cand pe masa apar cosuri de paine, painea noastra cea de toate zilele, dupa cum zice tagline-ul de inspiratie biblica pe care il puteti vedea in meniu.

Bai. Deci vine painea asta in diverse sortimente (cu seminte, cu bere, Sourdough), vine castronasul cu ulei de masline cu zatar, vin dip-urile (pesto, harissa, tapenade si chutney, toate home made), vine untul frecat cu diverse (shoc si groaza – vine chiar si untul maro, cu cacao si chilli). Si unde nu mi ti le iau pe toate la incercat, aruncandu-ma asupra lor ca un pradator nehalit, de zici ca n-am mai mancat niciodata paine. Si pe cinstitelea, asa e, paine ca asta zau ca n-am mai mancat niciodata. Se instaleaza rapid si o preferata, painea Sourdough (paine alba cu maia), pe care o vanez fara jena in cosulet, tragand cu Mazi de-o coaja ca doi iubiti care impart un iadesh. Pana cand terminam a ne face mendrele cu painea, suntem cu totii satui. Am mai manca, dar tot paine, gen. Acu zau, e geniala, ge-ni-ala! Asa de buna ca as strabate orasul in lung pana-n Straulesti numai pentru ea.

Rachel – de-acum poleita in complimente (uh, cea mai buna paine, da da da!), ne povesteste cum vecinii o roaga adesea sa lase usa deschisa cand face paine, ca sa le vina si dumnealor miros. Mirosul ala intoxicant (in a good way), de crusta perfecta si miez aburind. Well, can you blame them? Ma gandesc. Ma mai gandesc ca daca as locui deasupra brutariei asteia, as avea 120 de kile.

Mai stam la povesti oleaca, felurite lucruri pe care nu pot a vi le dezvalui, cazand ele sub incidenta confidentialitatii bucatar – mancator. Apoi trecem la runda a doua. Eu comand terrina de rata, porc si ficat de pasare, cu cirese murate si paine cu unt – una din cele mai bune alegeri din meniu, dupa cum a decis gasca de bloggeri in unanimitate.

    

La felul principal comand placinta cu carne de vita si Guiness. Ce pacat ca nu mai incape:p

Ciugulesc si din farfuria vecinilor, dupa cum urmeaza: placintele de macrou afumat cu sos de hrean (bune, dom’le – i-am auzit pe comancatorii mei spunand ca ar fi sarate, dar pentru mine au fost just right, iubesc macroul afumat, cu saratura lui cu tot), quiche (ba pardon, se corecteaza Rachel, savoury tart! – nu ne predam la francezi, am zis!) cu legume si branza de capra, dar si un pate de ficat sigilat cu unt, langa care, am cugetat noi, ar fi mers de minune ciresele murate pe care le-am avut eu la terrina.

    

Bloggers’ choice la capitolul main este fara indoiala risotto-ul cu sfecla, dupa o reteta traditionala a doamnei mama lui Rachel. Pe care i-am cerut-o in repetate randuri (gen: Will you give us the recipe? si Rachel: Yeeees. Desigur, by yes she meant no, secret profesional si de famile, na! – ne-a zis, totusi, ca atunci cand prepara orezul asta acasa, il stinge cu Martini in loc de vin – must try that some time!). Oricum, vi-l recomand cu infrigurare, este grozav de bun si foarte special, fiind el cu totul si cu totul roz, unlike alte feluri de risotto care-s, dupa cum stiti, de-o culoare dubioasa, puky asa.

Bon. Dupa asa desfrau, va imaginati ca ne-am ferit de desert? Sau, varianta b, am comandat cu totii cate unul, pe principiul hai pe toate a le gusta, şaidiridiridida? Mda, exact.

 

Ce mai tre sa stiti despre The London Street Bakery:

  • Meniul se schimba saptamanal in proportie de 40%.
  • Retetelor traditionale englezesti li se adauga un twist romanesc sau oriental (treaba care se trage din pasiunea owneritei, Rachel, pentru Turcia).
  • Ingredientele sunt in cea mai mare parte procurate local, de la producatori.
  • Se poate lua si la pachet.
  • In restaurant nu se fumeaza, si nici plasma pe perete nu este (tztz:)), pe post de entertainment poti sa te uiti in bucataria-acvariu printr-un geam gigant, totul este, deci, transparent. Locul promite British style and quality. Ceea ce si livreaza.

  

La finalul experientei noastre |TLSB, Rachel ne invata ce e acela proper tea, adica ceai ca la mama lui. Intai ne arata cutia – extra strong de la Marks & Spencer. Ceai negru, no bullshit. Madalin cere o ceasca. Rachel il admonesteaza: See that’s where you’re wrong, it’s not made in a cup, it’s made in a pot. Aduce ceainicul incalzit, pune ceaiul, apa, il mermeleste apoi cu o lingurita de colo colo. Intr-o cana, toarna putin lapte, putin de tot (mai mult este, dupa cum ni s-a explicat, disgusting:). Peste lapte toarna ceaiul. Rezulta o bautura de-o culoare deschisa, bright, ca o caramea cu lapte.

Ceaiul baut, mancarea mancata, ne luam si noi talpasita, multumind gazdei noastre ca ne-a stricat complet cheful de a mai manca vreodata paine de la supermarket. Intre altele.

Si-acum sa se-nsire recomadarile lui Cookie pentru cei care se duc a-si astampara foamea la The London Street Bakery:

  • Cercetati aici meniul in prealabil (cu preturi cu tot): http://thelondonstreetbakery.com/restaurant.html
  • Faceti o rezervare la 021 380 39 99.
  • Aruncati un ochi pe harta, ca sa nu va rataciti (ca noi): http://thelondonstreetbakery.com/map.html
  • Asezati-va la o masa cu fata la acvariu, e fain sa vezi furnicareala din bucataria imensa si curata-bec.
  • Comandati musai cosul de paine cu dips la starter, musai terrina si musai risotto cu sfecla. Sa nu ziceti ca nu v-am spus!
  • Cereti sa nu vi se prajeasca painea la terrina sau pate de ficat, e pacat de ea, este minunata asa, fresh.
  • Luati paine si pickled cherries pentru acasa, totally worth it!
  • Daca aveti noroc de Rachel, provocati-o la o discutie si scaldati-va in dulcele grai englezesc, are multe de povestit.
  • Fumatorii se pot vicia linistiti pe terasa, nu e chiar asa grav, mai ales ca vine vara.

Last but not least, aveti in vedere ca London Street Bakery ofera si servicii de catering (petreceri private sau corporate, zile de nastere, petreceri de kinderi etc.) Si iaca ce minunatii de torturi sunt in stare sa faca:

      

Preturile variaza intre 75 si 100 de lei pe kilogram, ingredientele sunt naturale, se fac si torturi hipoalergenice (fara gluten, fara coloranti, etc.), comenzile se dau cu cel putin 48h inainte pe adresa cake@thelondonstreetbakery.com. 

In a nutshell, TLSB = paine, restaurant, Rachel, catering, petreceri private, torturi, degustari de vin. Toate astea cu o cireasa mare englezeasca on top.

21 comments » | filled under: reviews

despre locante si oamenii din spatele lor

March 19th, 2012 — 8:48pm

In ultima jumatate de an m-am “inoculat” destul de zdravan in viata de culise a unei cafenele din Bucuresti (I wonder care:)). Cu aceasta ocazie si pe fondul unor intamplari recente, m-a razbit pofta sa va ofer my two cents despre relatia client – locanta.

Nu sunt un client pretentios, ba dimpotriva, ma imprietenesc usor cu o mancatorie de care-mi place. Trec cu vederea si firul de par din supa, si-un espresso decofeinizat, cu cofeina, si-un serviciu lent, important e sa nu “miros” in spatele acestor incidente o lipsa crasa de respect la adresa mea – clientul,  a lui – ownerul stabilimentului. N-am fost dintotdeauna asa, mi-aduc aminte ca prin tinerete eram mai scandalagioaica de fel, ca eram mica si tuta si nu intelegeam neaparat ca in spatele fiecarei locante se afla oameni, oameni adevarati. Intamplarea a facut ca am ajuns sa cunosc cativa de-alde ei, misto tare, oameni care si-au pus toata agoniseala, inima si energia in ceea ce as fi facut si eu daca aveam vreo urma de spirit antreprenorial (nefiind:p). Asa (si pentru ca ia amploare fenomenul boicotului online pentru ca a zis cutare ca nush’ ce i s-a intamplat nush’ unde), am ajuns sa cuget din greu la efectele foarte nasoale pe care le poate avea asupra unui business un review negativ din partea unui client. Mai cu seama a unui client cu niscaiva notorietate in social media.

Poate ati citit acum cateva zile despre nefastul encounter al unei ceainarii cu un grup de clienti, am citit si eu. Si fara a comenta in vreun fel justetea demersului clientilor de a matrasi in www ceainaria, zic doar ca mi s-a facut frica de online, si n-ar fi prima oara. Stiti vorba aia cu un nebun arunca o piatra in balta si zece intelepti sar dupa ea? Cam asa. M-am gandit ce de-as mai suferi daca li s-ar intampla asta, de exemplu, oamenilor-proprietari de locante pe care ii cunosc si ii respect. M-am gandit cat de usor este sa faci praf imaginea unui restaurant daca ai oleaca de cadere media. Cat de vulnerabil e in ziua de azi un business de felul asta. M-am gandit la astea fara a presupune ca dreptatea nu e, de foarte multe ori, de partea clientului. Ca este. Dar chiar si-asa, m-am gandit, ma gandesc si ma roade, se pare, suficient de tare cat sa scriu acest post dezlanat, ziceam ca ma roade, nenica, lipsa de toleranta a oamenilor fata de greselile oneste ale altora, oameni si ei. Repet, ies din discutie pura nesimtire, nepasarea si curata jecmaneala.

Azi am povestit pe facebook despre un incident cu o portie de paste asa de sarate ca nu se puteau manca, pe care le-am comandat intr-un restaurant acum cateva seri si care mi-au fost puse pe nota fara aimsori sau alte compensatii de orice fel. M-ati rugat sa va spun despre ce locanta e vorba. Am preferat sa fac altceva. Am scris un mail oamenilor din spatele ei si le-am povestit patania. Turns out ca locul cu pricina are o politica clara de “tratament” al unui client nefericit, clara, dar nu neaparat pentru toti angajatii. Chestie care mi-a fost confirmata si de prieteni care merg acolo on a regular basis. Stau si ma gandesc cum ar fi fost sa ma inflamez, pentru ca, nu-i asa, pot, imi da mana si ma citesc niste jdemii de oameni, sa ma fac leu-paraleu si sa, vorba aia, “le-arat eu lor”. Tare, tare rau mi-ar fi parut acum. Tare mi-ar fi ramas pe constiinta tristetea din vocea patronului cand m-a sunat personal sa-si ceara scuze.

Bai, de fapt, prin scriitura asta obositoare (pentru care bag la inaintare scuze vanjoase), vreau doar sa va invit sa fim (sunt si eu in gasca asta) un pic mai blanzi. Nu sa inghitim ce ni se da, nu zic asta, dar sa avem bunavointa de a solutiona pasnic o eventuala nemultumire. Daca experienta unui local v-a fost grav terfelita si n-ati putut rezolva nimic la locul faptei, nu dati navala pe facebook sa improscati cu poopoo, scrieti un mesaj civilizat “to whom it may concern” si asteptati raspuns. In marea majoritate a cazurilor, eu aleg sa cred ca raspunsul va veni.

Imi pare rau daca v-am suparat pe cei dintre voi care-s asa, mai vehementi, dar I guess ca sunt intr-o framantare personala intru world peace:)) Nu ar fi oare mai misto, asa, in general, daca am fi, cu totii, mai putin otraviti?

Cine-a citit pana la coada are de la mine niste sorici virtual. Ma duc sa ma comport precum un om care merge la serviciu in fiecare zi, pentru ca, guess what, de azi asta fac si eu;)

19 comments » | filled under: life, off topic, reviews

Back to top