Am avut un weekend grozav de plin! Chiar citeam deunazi un articol in ziar despre cum la romani sfarsitul de saptamana e un ospat grobian cu mici si pui rotisati de la supermarket si alte lacomii, dar nu nu, weekendul meu nu a fost deloc asa. Frigiderul abunda de fineturi gastronomice, de delicioase preparate de casa cu care sper sa-l momesc pe Pufix sa schimbe tarnositele mezeluri cu nitrati de la magazin. Intre ele si o foarte simplu de facut rulada de pui, umpluta cu spanac si urda de la sibieni.

Nu dureaza mai mult de zece minute sa framantati urda cu sare si piper, sa o amestecati cu spanac, sa umpleti pieptul de pui bine batut, sarat si piperat la randul lui si sa-l acoperiti cu felii subtiri de bacon pentru un gust mai iscusit. Pentru o nepriceputa ca mine, the tricky part la reteta asta e legatul ruladei cu sfoara, ca sa nu se imprastie compozitia. Mi-a dublat practic timpul de preparare! Intr-un final, si dupa trei “Oh Pufix come help!” ramase fara raspuns, am reusit sa pozitionez monstrul pe fundul unei tigai cu hartie de copt si l-am lasat sa se perpeleasca vreo 10 minute pe fiecare parte, la foc potrivit. Rulada nu se taie cat e fierbinte, ci se musca din ea:)) Va zic, e asa usor de facut si puteti sa o umpleti cu ce va place! Si macar maine dimineata Pufix nu o sa mai manance o mezeluri buretoase si pline de ingrediente cu nume imposibil de pronuntat + slanina, ci o foarte gustoasa rulada de casa, cu urda si spanac proaspat:)

Ramen este pentru Japonia ce e curry pentru India, o mancare versatila, din te miri ce, cu un gust unic de fiecare data, imposibil de reprodus intocmai data viitoare. E o mancare cu zeama, dar zeama e doar contextul in care sa se umfle traditionalii taitei chinezesti. Ramen e o mancare inventata de fapt de chinezi, o supa pe baza de soia sau miso, cu taitei din belsug si diverse topping-uri, de la ou fiert la  sardine afumate sau carne de porc fripta la wok, musai ceapa verde si uneori alge.

Foarte importanta pentru Ramen este supa pe care o folositi: Shio Ramen (cu supa pe baza de sare de mare, pui si legume), Tonkotsu Ramen (cu supa din oase de porc), Shoyu Ramen (cu supa din sos de soia si legume, cu pui sau fara pui) si, desigur, Miso Ramen (cu supa autentic japoneza de miso). Asa se face in Japonia, dar cine spune ca nu ne putem prepara propriul Ramen?:) Nu e nimic mai dragut decat sa improvizezi in bucatarie, cu simt de raspundere si spre deliciul mesenilor. Singurul lucru de tinut minte este ca supa pentru Ramen trebuie sa fie cat se poate de aromata, pentru ca de ea depinde  succesul intregii operatiuni. Folositi amestecuri inedite de condimente, nu va feriti sa exprimentati si o sa va iasa un Ramen de va veti linge pe chopsticks:)

Am gatit primul meu Ramen cu supa de sos de soia si creveti, iata cum.

Intai am pus pe foc o ulcica de apa, aromata cu boabe de piper verde, o mana de fulgi de usturoi deshidratati, un cub vegetal bio, sos de soia, o lingurita de pasta green curry si un varf de cutit de cayenne pepper. De sare nu e nevoie, pentru ca si cubul vegetal, si sosul de soia au destula. Dupa ce zeama a dat in clocot si aromele s-au amestecat bine, am adaugat ciuperci si rondele de morcovi, pe care insa, foarte important, nu le-am fiert pana la epuizare ca la supa romaneasca, ci le-am tras de pe foc la timp, cat sa-si pastreze gustul si consistenta.

Am umplut un castron cu noodles, am turnat peste ei supa de soia si i-am lasat sa-si traga zeama pret de vreo cinci minute. Apoi am adaugat crevetii preparati separat, ceapa verde proaspata si un praf de cayenne pepper. Si am mancat pana n-am mai stiut de noi:))

Sunt, de ceva vreme, in love cu revista Good Food. Mi se pare ca a crescut asa, in ochii mei si in general, dintr-o revista despre mancare, intr-una despre oameni in egala masura. Revista care te face sa gatesti de placere se bazeaza mult pe puterea exemplului si din ce in ce mai mult pe cea a exemplului autohton. Cu mare drag descopar povestile despre romani cu preocupari diverse si rubrica mea preferata este Bucatar de placere, ador ‘spionajul’ personal si stilul grozav de charming al Irinei Florea🙂 Asa ca nu-mi mai incap in piele de bucurie pentru ca azi a aparut numarul de octombrie al revistei Good Food cu mine in it. Cred ca sunt primul cetatean de rand care a pus mana pe un exemplar, pentru ca, in stilul complet dorky si impacientat care ma caracterizeaza, in urma unei scurgeri de informatie din redactie catre mine :)), am alergat ieri intr-un suflet pana in Floreasca sa campez sediul frumoasei reviste cu foarte mari emotii si cu mare bucurie. Si pe urma am umblat toata ziua cu reviste in brate, comorile mele. Am gatit de placere reteta mea de somon cu sos de mustar, rosii cherry si ciuperci. Intreaga experienta a fost un mare rasfat, pentru ca am povestit cu Irina si Ciprian despre tot ce-mi place mie, my little quirks si my petty interests, am facut mancarea mea preferata cu peste si mi-am laudat pisicile ca in fata unor vechi prieteni. Si iata cum, cateva saptamani mai tarziu, desi, oh well, I was there si imi amintesc cu placere si in detaliu seara in care am gatit pentru Good Food, recitesc acum cu lacomie articolul si parca nu-mi vine sa cred ca, you know, they picked me:) So, multumesc Good Food for pimping my kitchen si pentru ca, pentru un motiv foarte personal, mi-ati transformat o zi de ieri urata intr-o reala si senina bucurie. Si grats on the lovely new blog, abia astept sa va citesc si pe http://goodfood.ro. Florile sunt si pentru voi.

Imbatranesc. Imi dau seama de asta pentru ca au inceput sa-mi placa toamna si iarna si motaitul in fata televizorului sub paturica si ceaiurile, pentru ca port caciula cand e frig si dorm cu sosete-n picioare. Pentru ca mijesc ochii cand citesc, semn ca mi-ar trebui ochelari. Pentru ca am fire albe de par si nu simt nevoia sa le ascund. Adultesc. E toamna si imi place sa merg la piata fragranta de sezon, cu iz de muraturi si gemuri si zacusca. Si imi plac ardeii umpluti, nu musai cu carne, mai degraba cu orez si legume si fasole si cel mai bine, cu creveti. Cei mai buni de umplut sunt ardeii foarte grasi si rosii, iar secretul e sa-i rumeniti bine in tigaie pe toate partile inainte de a-i indesa cu orez, ca sa fie dulci si buni de tot:)

Ce-am facut eu de data asta e mai putin conventional. Adica in loc sa folosesc orez cu bob rotund, care se leaga, am facut umplutura din orez salbatic. 

Am calit in tigaie o ceapa mica tocata fin, niste ardei rosu, cativa catei de usturoi si o rosie decojita, in doua linguri de ulei de rapita (despre care am auzit numai lucruri bune:D). Am adaugat cativa creveti decorticati, marar, condimente si orezul fiert in prealabil. Am indesat ardeii perpeliti in tigaie cu amestecul astfel rezultat si i-am dat la cuptor in apa cu suc de rosii pret de o ora si jumatate, la foc foarte mic. O nebunie!  

Am un sot cumsecade. Care, fara sa fie neaparat un meserias in bucatarie (sorry honey:x), s-a gandit sa-mi faca mie ceva bun de mancare, eu nefiind in stare sa ma ingrijesc de ce mancam zilele astea. Si pentru ca ne gandim cu drag si lacomie la savuroasele mancaruri din Paros, Pufix-the-husband s-a apucat sa reproduca una din preferatele noastre: creamy chicken pasta.

A calit in tigaie bucatelele de pui impreuna cu morcovii, dovleceii si ciupercile taiate in sferturi. Cu putin ulei de masline si inabusit cu apa pana se inmoaie. A asezonat cu oregano, paprika, piper proaspat si busuioc, iar apoi a acoperit totul cu smantana dulce, pret de un clocot. La final a amestecat deliciosul sos cu proaspat fiertele linguine (noile mele paste preferate) si a presarat pe deasupra frunze de busuioc productie proprie la ghiveci si parmezan fara zgarcenie. Rasfat!

Later edit:

Pufix: pufi, you were a little light on the praises
Pufix: mergea mai mult uuhh and aaahh cand vorbesti despre my cooking skills
powerpuffcookie: hahhahhaha
powerpuffcookie: dar it was not about ur cooking skills, ci about ur hubbie skills
powerpuffcookie: si those i praised
Pufix: mda
Pufix: cumsecade
Pufix: te-ai zgarcit cu mirodeniile si aici
Pufix: genial, perfect, adonis
Pufix: mergeau mai bine
Pufix: lasa pufi
Pufix: e ok
Pufix: acum sunt si eu celebru

Mancare romaneasca with a twist: pui copt in vas roman (uns cu ulei de masline si boia, presarat cu mirodenii, usturoi pisat si sare grunjoasa, ca de obicei:) si terina de mamaliguta cu legume. Despre pui nu va mai povestesc, ca e usurel rau. Dar despre mamaliga trebuia musai sa va zic. Am gasit reteta intr-o carte de bucate all veggie si mi s-a parut senzationala. Se intampla asa:

Intai se calesc legumele in tigaie, cu un strop de ulei de masline. Ne trebuie ardei capia rosu, dovlecel taiat bastonase, vinete, ciuperci si, daca va place, broccoli. Dupa ce s-au inabusit bine legumele, le dregem cu sare si piper si le punem deoparte. Pregatim o mamaliga moale si incorporam in ea legumele calite. Puteti adauga doua-trei linguri de parmezan ras. Amestecul astfel obtinut se toarna intr-o forma de cozonac si se lasa la racit. Dupa o zi la frigider, se taie felii si se mananca pe post de garnitura. Feliile de mamaliga pot fi incalzite pe grill. Mi se pare asa un fel simplu si plin de imaginatie incat mi-e ciuda ca nu m-am gandit eu la asta:))

Ce au in comun un risotto, un pilaf si un orez cu diverse (de exemplu cu legume sau cu ou)? Pai orezul. Pentru ca in rest sunt cat se poate de diferite. Pilaful traditional romanesc se face cu supa de pui si e mushy-legat asa, boabele de orez trebuie sa stick together, pilaful bun nu se alege bob cu bob si nu e afanat.  Orezul cu legume se fierbe sau se abureste si se amesteca in tigaie repejor cu orisice, la modul democratic, adica fiecare bob e unic si conteaza. In fine, risotto-ul se face cu orez calit in ulei de masline si stins cu vin alb, se leaga cu unt, e tot mushy, dar nu ca pilaful, ci asa, mult mai fin si mai discret. Nu se face bulgarasi.

Un risotto fin si delicios e cel aromat cu sofran. Merge cu ingrediente cu gust vag-delicios, cum ar fi carnita de pui si dovlecelul. Fara alte fitze si figuri, maxim doua-trei frunzulite de patrunjel tocat. Supreavegheat indeaproape de pufix-the-cat, rositto-ul meu cu sofran a iesit absolut delicios, va zic. So ikea 2010:D! Da, sarbatorim cum putem aparitia catalogului, yey!

Pentru ca nu vreau in ruptul capului sa renunt la sosurile delicioase cu vin sau cu bere, am gasit o metoda infailibila de a pacali senzorul de gaze (v-am mai povestit despre el, cea mai sensibila entitate din casa noastra, usor impresionat de orice vapor de alcool si isteric precum un chiwawa). Dar despre asta putin mai incolo. For now, sa vorbim despre carnea de vita. 5 ore. Cam atat trebuie fiarta vita ca sa fie nice and tender, si de fapt nu trebuie fiarta in clocot, ci la foc mic. Asta, desigur, daca, much like goofy me, nu folsiti oala sub presiune de frica sa nu explodeze:p Eu fierb vita cu multa apa, cu boabe de piper verde, foi de dafin si cateva cepe intregi. Odata carnea fragezita, prepare for awesomeness: se taie vita cubulete, se pune intr-un vas cu pereti adanci, nonsticky, se adauga ardei rosu, ceapa taiata solzi, morcov, dovlecel si cateva fire de cimbru.

Se perpelesc toate astea la foc mic, in ulei de masline cu sare si piper proaspat. Apoi se ia tigaia de pe foc, se alearga repejor cu ea pe balcon, unde, cu usa inchisa, se stinge tocanita cu bere. Ii punem si capac, ca sa nu starnim senzorul de gaze. Si intoarse in bucatarie, dam la cuptor carnea in sos de bere (fara capac de data asta), pana cand capata o culoare delicioasa si pana cand sosul a scazut suficient. Se mananca grozav de bine cu un colt zdravan de paine calda taraneasca.

Pastitio e un fel de lasagna grecilor, doar ca in loc de foi se folosesc macaroane si difera foarte mult condimentele. Traditional se face cu carne de vita tocata si cu sos bechamel gras, insa daca vreti o varianta cu adevarat light, puteti incerca pastitio cu piept de pui. Eu am gasit la Metro carne de pui tocata absolut decenta si nu foarte scumpa, pe care am amestecat-o frumusel cu mirodenii aduse din Paros (aye!) si am calit-o usor in tigaie, pana cand s-a aurit pe toate partile. Ca sa fie cu adevarat pastitio, carnea trebuie condimentata cu scortisoara si cu o varietate ‘all spice’ of your choice. Eu folosesc oregano-paprika-usturoi-cimbru-piper. Carnea calita se stinge cu sos de rosii bogat si se presara cu patrunjel verde sau coriandru.

Pastele fierte in prealabil se inghesuie (la propriu) intr-un vas de yena. Peste primul strat de macaroane se toarna amestecul de carne si apoi acoperim cu stratul al doilea. Pe deasupra turnam suc de rosii dulce de casa amestecat cu putina supa de pui, cat sa ajunga pe fundul vasului, iar in loc de bechamel eu am folosit cateva feliute subtiri de mozzarella.

Se da vasul de yena la cuptor la foc mediu, pret de cateva minute cat sa se topeasca branza. Se serveste cald si daca va place, cu iaurt slab pe deasupra.

Si uite-asa incheiem saptamana “pestele e viata mea” cu un fel de mancare pe cat de fitos, pe atat de usor de facut. Fileul de salau (sau ce peste alb si mai tasteless asa preferati, daca se poate proaspat, nu congelat), se unge cu ulei de masline, se sareaza cu sare grunjoasa si se pipereaza. Cate zece minute la cuptor pe fiecare parte si e gata!  

Sosul de coacaze este ideal sa-l preparati din fructe proaspete sau congelate, nu din borcan, potrivit de dulce cu zahar brun. Sparanghelul merge si din borcan, e mai sigur asa, mai ales daca nu aveti prea multa experienta in a-l gati (e foarte usor sa il undercook sau overcook:p) In rest, ce sa va zic, nu va creati false asteptari de la felul asta de mancare, e ca la concertul Madonnei – nu canta, face show. Asa si cu pestele nostru: nu o sa va saturati din asta, chill:))