Toscana, așa cum am văzut-o eu

July 26th, 2016 — 5:41pm

toscana_1

Nu am fost niciodată în Italia până anul ăsta și nici nu aveam vreo apăsare să merg. Nu era pe lista, pur și simplu. Dar cum de câțiva ani trăiesc mai degrabă întâmplător decât intenționat…

Damien Rice

Eram eu într-o zi la Simbio și revizitam virtual concertul lui Damien Rice de la Werchter, de anul trecut, înconjurată de șervețele folosite și gândindu-mă că, maaaan, this guy is so awesome, ce mi-ar plăcea să-l văd live. Un Google search mai târziu, aveam de ales între ceva orășel obscur din Ungaria și Pistoia Blues Festival. Am ales Pistoia, că era în Toscana și știam că în Toscana e frumos. Nu știam, însă, cât de.

Planul, că până la urmă trebuia să avem și așa ceva, era să circulăm o săptămână prin tot felul de locuri și să încheiem apoteotic cu concertul de sâmbătă seara. S-a legat în felul ăsta: ajungem la Bologna luni, închiriem mașină, mergem în Montaione unde face tabără trei nopți, văzând și făcând diverse, returnăm apoi mașina în Bologna, luăm trenul spre Florența unde stăm două zile, apoi trenul spre Pistoia, festival, Damien și back to Bologna. O treaba care, oricât de ambițioasă pare pe hârtie, e totally doable, fără să ai niciun pic impresia că alergi. Distanțele sunt foarte mici, cumva totul e la cca 30 km de unde ești, în orice moment.

Mi-e destul de greu să scriu despre Toscana într-un fel în care cititul să nu dureze cât vacanța în sine. O să încerc să sar ca iepurele din highlight în highlight, cu ciudă că n-am să pot exprima în cuvinte suficient de bune cam cât de mișto e locul ăsta sub cer. Și cu disclaimerul că vacanțele trebuie trăite, nu bifate, nu luați cele de mai jos ca pe un set de recomandări, ci ca pe niște trăiri care pot sau nu pot fi replicate. Că dacă ne uitam cu toții la același tablou, nu vedem același lucru decât dacă e mai prost așa.

În ordinea în care ni s-au arătat:

BOLOGNA

Nu aș face un city break în Bologna decât dacă mi s-ar face de un shopping mic în perioada reducerilor. Avionul e suficient de ieftin cât se se justifice aroganța, orașul e fain, dar canicular și relativ prăfos. Așa cum l-am uitilizat noi, juma de zi la dus și juma de zi la întors, a fost numai bine. N-am simțit nevoia de mai mult. La Prosciutteria e primul loc unde am poposit după aterizare și ultimul loc unde am mâncat înainte să luăm avionul înapoi spre casă.

Processed with MOLDIV

I-am lăsat pe oamenii ăia să ne facă ce vor ei, altfel ne-am fi pierdut între zecile de varietăți de brânză, mezeluri, dip-uri și startere. Am băut prosecco pe trotuar și espresso bun, ca peste tot în Italia.

prosecco espresso

Steluță: magazin Muji pe strada principală, bun așa.

MONTAIONE

Montaione

Montaione e o comună cu 3700 de locuitori, situată în vârf de deal, la vreo 20 de kilometri de Florența. Pentru noi s-a dovedit a fi tot ce ne-am dorit de la o ședere de câteva zile în Toscana. Am vrut la țară, dar nu la pustiu, am nimerit într-un fel de Stars Hollow italienesc, viu de nu se poate, în miezul lucrurilor și al hărții, lucru care ne-a permis să ne fâțâim eficient peste tot fără să pierdem vremea pe drum mai mult decât e necesar ca să admiri peisajele de carte poștală. În Montaione am stat în cel mai frumos apartament Airbnb ever, pe ăsta chiar luați-l ca pe o recomandare, nu o să vă pară rău.

Cel mai bine am mâncat la Casa Masi. Mușchiul de vită a fost by far cea mai bună carne pe care am mâncat-o în viața mea. Cheesecake-ul cu ricotta – cel mai bun desert. Vinul bun și foarte ieftin. Poze bune nu am, că era mai mult decât noaptea, găsiți câteva în albumul de pe Facebook.

SAN GIMIGNANO

san gimignano

Mi-a plăcut cel mai puțin. E drept, nu a ajutat nici faptul că am ajuns la prânz, pe o super caniculă. Dar all in all mi s-a părut prea turistic, in a really bad, zece-autocare-de-chinezi-intră-întru-n-bar kind of way, nu m-am bucurat nespus de nimic și nici cafeaua nu a fost bună, culmea.

VOLTERRA

Volterra

Un alt oraș în vârf de deal, cum ar veni. Aici mi-a plăcut foarte tare. Parcare subterană civilizată chiar la intrare (mă rog, asta e valabil peste tot), iar apoi cu pejosul pe străzile umbroase. Niște băieți care cântau, înghețată fior di latte, promenadă, ziduri etruște, sit arheologic, nuș, un frumos de nedescris și o mare și binemeritată liniște.

CECINA

Cecina

Marea lor. Nu aia turistică, nici măcar cât Livorno. Un fel de, să zicem, Eforie Sud împrăștiat pe malul Liguricei, unde merită să te oprești pentru pădurile de pini giganți, nisipul negru, pietros, și poate un burger de pește.

Cecina

Dacă ajungi la o oră nepotrivită, o să-ți fie greu să găsești ceva de mâncare, but no worries, au McDonald’s :-p

SIENA

Siena

AICI! Aici mi-am lăsat procentual 33 virgulă 3 în perioadă din suflet. Cel mai mult mi-a plăcut, nici măcar nu aș sti să zic de ce. Am ajuns pe la prânz, am prins vreme bună, soare cu nori. Am parcat la ieșirea din orașul vechi și cum ne pregăteam noi așa de un strașnic urcuș, ce să vezi, ne-am împiedicat de scările rulante care te duceau fix în vârf. Dacă asta nu e schemă, nu știu ce e. Da, știu, patrimoniu Unesco & shit.

Băi băiete, cum e orașul ăsta… Cazi în el, efectiv. Down the rabbit hole. Te duci și te duci și nu te mai oprești până în Piazza del Campo, o treaba în formă de evantai, care se proptește în turnul în care, da, m-am urcat până sus, eu și niște tătăiuți, practic, și da, mi-am făcut și selfie.

Torre del Mangia

După care mi-am luat o bere și am stat pe jos în piață, cu inima plină și ochii-n cer, eu cu mine. Am refuzat un trip la un winery de-al lui Ferragamo pentru asta și nu mi-a părut rău nici măcar un pic.

Piazza del Campo

M-aș întoarce oricând în Siena, nu pentru că ar mai fi ceva de văzut, ci pentru că n-am găsit în toată Italia un loc mai bun de stat cu mine însămi.

Am mâncat excelent la Trattoria La Tellina. Doua porții de paste diferite (pici cu pecorino și piper m-au spart, dar și puttneștile au fost foarte bune), după cum și cel mai bun tiramisu, așa, overall. Și fructe de pe stradă, pentru că treaba cu “la noi fructele au gust” este o glumă, sincer.

fructe

FLORENȚA

Florența

Două zile. Una pe o parte de Arno, a doua, pe cealaltă parte. Așa s-a potrivit. De stat am stat în partea, să zicem, mai turistică, aia cu domul și cu Uffizi și cu Mercato Centrale unde, by the way, am mâncat în fiecare zi pentru că era atmosferă și foarte, foarte bun.

pizza

Am închiriat un apartament relativ dezolant, dar curat și ieftin. Zece oameni în două dormitoare, ca la priciuri. A fost fun. În Florența hotelurile sunt scumpe și proaste, ne-am gândit că nu merită. Oricum am mers cca 30 de km pe zi, un duș și un pat e tot ce ne-a trebuit, practic.

Piazza Santo Spirito

În Florența, turismul ghebos e pe o parte de râu, iar pe cealaltă parte de el este viața. Dacă în prima zi mi s-a răsculat latura consumeristă și am făcut shopping și pipi la muzeu (altceva nu se putea, că erau niște cozi groaznice), în a doua zi, de când, de altfel, datează și cele mai speciale amintiri în care este implicată ea, Florența, am trecut podul și am petrecut cel mai fain apus de soare în Piazza Santo Spirito, bând prosecco pe scările unei biserici, în așteptarea unei mese la Gusta Osteria (unde am mâncat cele mai bune paste din viața mea, niște trofie al pesto).

trofie al pesto

De fapt, dacă ar fi să aleg, cel mai mult în Italia mi-a plăcut să stau pe scări. Cu și fără mortadella în pâine, cu și fără paharul de bubbly, cu și fără cineva.

Pentru oPsedați ca mine, magazin Moleskine în centru, cu personalizare & such.

Moleskine

PISTOIA

Villa de Fiori

Sfârșitul aventurii ne găsește la un bilet de tren de 4 euro (și o călătorie de 30 de minute) distanță de Florența, în frumosul oraș de provincie Pistoia.

tren

Cel care găzuiește în fiecare an, de vreo 36 încoace, Pistoia Blues Festival. Noi ne-am dus, cum ziceam, pentru Damien Rice. Omul ăsta e… Atât, omul ăsta e.

Damien Rice

În Pistoia e foarte fain și poți să te cazezi liniștit oriunde, că sunt o droaie de opțiuni. Noi, pe de altă parte, ne-am dorit să avem parte și de statul in the middle of nowhere colț cu Toscana, așa că ne-am petrecut ultima noapte la Villa de Fiori, un conac aflat la 50 de minute de mers pe jos (sau vreo 15 minute și 15 euro de mers cu taxiul) de centrul orașului. Villa de Fiori e o proprietate fabuloasă, într-o livadă de măslini. Nu se poate mai toscan de atât. E de stat măcar un trei-patru nopți așa. Data viitoare.

villa de fiori eu

Paranteză: cel mai simpatic border collie locuiește aici, mi-a luat alti 33 virgulă 3 în perioadă din suflet. Aproape că nu mi-a mai rămas nimic. E deștept, m-a cunoscut mai bine decât my own mother, precis. Sper să am în viața asta o casă pe pământ și atunci am să-mi iau un câine de-ăsta. Vise.

BOLOGNA RETUR

gellato pietonal

Ultimul popas la prosciutterie, ultima înghețată la cornet, duminică, trafic exclusiv pietonal în centru, pentru că la ei se poate, pentru că nu o au ei pe cea mai degustătoare și cretinopată primăriță din lume, pentru că o avem noi.

FINAL THOUGHTS

  • Italia este cea mai affordable și una din cele mai frumoase țări pe care le-am văzut până acum (și am văzut câte ceva, nu mă plâng).
  • Trenurile în Italia sunt ceva netraumatic.
  • Merită să închiriezi mașină hibrid, am consumat benzină cât până la Vamă și înapoi. Un plin. Ceea ce e puțin, la cât ne-am fâțâit.
  • Italienii sunt prietenoși și cu adevărat ospitalieri, nu ca noi, doar anecdotic.
  • Pe jos nu e curat, dar în rest da. Te lovește civilizația din toate direcțiile, ceva fin, ceva mic, pe care îl prețuiești și mai strașnic de îndată ce te așezi la coadă la check in, cursa Wizz Air Bologna – București, și vezi că nu-l mai ai.
  • Mâncarea e cea mai bună din lume, cafeaua e cea mai bună din lume. Viața e și ea destul de bună.
  • Înghețata e mai bună în Grecia.
  • Pe stradă miroase a parfum. Bun.
  • Statul pe piatră. Statul cu mine.
  • Mai multe poze aici.

comment » filed under: life,reviews,vacante

life. or something like it.

May 30th, 2016 — 4:53pm

h1

Momentul ăla super awkward când mergi pe stradă și te întâlnești cu un om despre care nu mai știi nimic de douăjde ani. “Și… tu ce-ai mai făcut?” De parcă cineva ar putea vreodată să răspundă altceva decât “bine”. De parcă n-ar fi trăit, în tot acest timp, o viață imposibil de rezumat între două tramvaie. “Mă bucur că te-am văzut!”, îi zici, tăvălindu-te în disconfort.

N-am mai scris din februarie. A fost un început de an greu, care m-a aspirat, pur și simplu. Abia recent a început să mă scuipe înapoi, pe bucăți. Susan Miller zice că the dog days are over, gata cu cele 5 planete retrograde care ne-au belit feng shuiul, de acum, numai miere și lăptic. Ce să zic, să fie primit.

Eu

  1. Am fost la Paris în ianuarie. Nu mai fusesem. Pulverizata de frică, m-am urcat în avion pentru prima oară din 2009 încoace. M-am întors vie și nevătămată, dar mi-am lăsat circa un atriu și un ventricul pe-acolo, mi-au căzut pe jos când m-am aplecat de la etajul doi al Tour Eiffel-ului ca să-mi fac un selfie cu viața pe care ar fi trebuit, mai exact, să o am. Parisul e minunat. Parisul în ianuarie e și mai așa. Nu cozi interminabile, vreme numa’ bună de mers în neștire, fără hartă. Mâncare bună peste tot. Bere la 8 euro paharul. Și cea mai multă viață în ciuda morții pe care am văzut-o vreodată într-un oraș. Poate într-o zi apuc să povestesc mai multe. Dar până poimarți, las aici niște poze.
  2. M-am organizat în sfârșit cu myfoodcoach.ro, știți, pentru treaba mea cu food coaching-ul. Mi-am dorit o separare a lucrurilor, am crezut că am să pot scrie și aici, și acolo. Până acum nu prea mi-a ieșit, dar perseverez. Poate la vară. The business is good, însă. Asta e bine. Să vă uitați. Dacă vă place, să știți ca eu l-am făcut, de la zero, în două zile. Dacă nu vă place, să știți că nu l-am făcut eu.
  3. M-am reapucat ghebos de World of Warcraft, după o pauză de câțiva ani buni. Îmi lipsea. Rabbitheart, level 100 Assassination Rogue, look me up, sunt fioroasă :-) Abia aștept să merg la film pe 10 iunie, mi s-a făcut pielea de găină la trailer, când am văzut frânturi din universul pe care îl îndrăgesc activ de 12 ani. M-am lipit de o ghildă de nordici, băieți buni. Am aflat cu această ocazie că suedezii beau lapte cu galoanele, zilnic. Care laptele lor are 6% grăsime. Ce chestie.
  4. Am fost la mare în aprilie. Mă uscasem de dorul ei. M-am dus la Popasul Pescarului, ăla din Olimp. Era pustiu. Curat. Minunea lumii. Am mâncat vulpe de mare și m-am întors în aceeași zi. Like a boss. Like my own boss.
  5. Am fost la Valea Verde. Nu am răbdare să povestesc toate felurile în care acest loc este deopotrivă foarte mișto și foarte aiurea, dar am scris review pe tripadvisor, nu vă duceți fără să spicuiți pe acolo, că după aia o să aveți așteptări mari degeaba, ca noi. Ignore the typos, știu, va fi foarte greu.

Aștept cu interes (moderat!) această vară, în care se pare că muncim pe bani de spart la festivaluri și concerte (not bad, not bad at all!). Și pentru că vorbim de asta, prietenii mei (care se știu) lucrează de multă vreme la un festival al halelii, practic. Gourmet Festival se cheamă, are loc în perioada 3-5 iunie la Băneasa Mall și aduce împreună cele mai tari restaurante (din parcare în parcare), care vor executa de la street food până la fine dining, timp de trei zile. Destul cât să punem niște kile și sa ne vedem cu bine apoi pentru un workshopuleț fulger de, cum ar veni, slăbit urban.

Gourmet Festival

Biletele   de   acces   la   Bucharest   Gourmet   Festival   sunt   disponibile   online   pe www.gourmetfestival.ro  și  www.myticket.ro,   precum   și   la Diverta. Costă 15 lei pe zi sau 30 de lei abonamentul pentru toate cele trei zile de   festival. Copiii sub 14 ani însoțiți de părinți au acces gratuit Mai multe despre asta pe https://www.facebook.com/gourmetfestivalromania și pe www.gourmetfestival.ro.

Îmi cer scuze pe această cale că m-am trezit să scriu despre evenimentul foodie al anului oarecum la spartul târgului, dar uneori shit happens, alteori life happens și apoi mai vin și împreună.

Să ne vedem sănătoși și mai des, nu din întâmplare pe stradă :-)

comment » filed under: every day

orange smart home & mrs. smartie pants, devoratoarea de tehnologie

February 24th, 2016 — 10:04am

orange smart home_1

Astă toamnă, când Orange a anunțat că va aduce pe piața din România prima soluție integrată (plug & play) pentru o casă inteligentă, care îți permite să controlezi ce se întâmplă în apartamentul tău direct de pe telefon, tabletă sau PC, mi s-a părut ceva futuristic complet și complet inaccesibil unei ființe a cărei apetență pentru tehnologie este mai mică decât proverbiala furnică. Când am găsit sub bradul de Crăciun kitul de test, nu o să vă mint, am avut un “freak out” moment. Cinci cutiuțe mici ca de cremă de față, o chestiune cu un ochi și o chestiune care arăta așa cum îmi imaginam eu că trebuie să arate cutiile negre din avioane. Adică neagră. Din fericire pentru mine, colegu’ de viață și de apartament s-a distribuit spontan în rolul de soluție la soluție și mi-a explicat că totul “o să fie bine”. Am purces numaidecât la instalare, el, de fapt, eu doar chibițându-l ca o damsel in distress, așteptând să văd cum își prinde urechile, coz that’s what wives do :p 

Capitolul 1: Instalarea și configurarea în aplicație

În pachet am găsit așa: un senzor de fum, unul de inundație, unul de lumină și mișcare, unul pentru uși și ferestre, o priză inteligentă (aveam să aflu că fix așa e), o cameră video WiFi și o unitate centrala, tata-lor. [De menționat că atât controllerul, cât și sateliții lui, sunt mici și bine desenați. Chiar arată foarte future friendly, se vede că s-au străduit.]

Pe măsură ce eroul meu dețipla pachețele, vedeam cum se înfiripă, ca o subtitrare la filmul SF care devenise brusc viața noastră domestică, ghidul interactiv de împrietenire a nevestei cu tehnica:

“Deci fii atentă [sunt, cum să nu], unitatea asta centrală se leagă la router-ul nostru WiFi [avem noi așa ceva? gee, ce interesant! mereu m-am super întrebat de unde vine internetul când vine!]. Acum instalez aplicația Orange Smart Home pe telefon și după aia mă duc în interfața web să înregistrez cutia neagră, ca să pot să conectez senzorii [da, exact asta voiam și eu să spun, d’oh!]”

Paranteză: un feature foarte simpatic al aplicației este acela că poți să redenumești senzorii cum te taie capul. De exemplu, by the power vested in him, husband i-a botezat pe toți. Senzorul de inundație era arca lui Naie, senzorul de fum – Smokey, senzorul de uși și ferestre – Sf. Petru, senzorul de mișcare – Sauron’s eye… and so on.

Mecanismul de împrietenire post configurare în app a senzorilor cu tata-lor este absolut intuitiv. Îi apropii de el pe rând, fizic așa, cam cum se joacă Iepu’ cu tata arici și baby arici. Camera se configurează și ea în aplicație, conectata fiind în prima fază prin fir, apoi mutând-o pe WiFi tot din interfața de administrare.

orange smart home_2

Capitolul 2: Scenariile

“Păi și acum ce facem?”, a întrebat devoratoarea de tehnologie.

“Ne bucurăm de rezultatele muncii depuse”, a spus stăpânul tehnologiei, oferind din poinier ofrande zilnice devoratoarei, also known as “scenarii”. Aparent, să ai o casă inteligentă te obligă să fii și tu inteligent. Trebuie să imaginezi scenarii de funcționare a tuturor jucăriilor așa încât să-ți faci viața ta de locatar mai ușoară. Pornești de la nevoi. De exemplu:

  • Motan uitat în dulap. Da, se întâmplă, deoarece acest ninja îmblănit care este Pufix are prostul obicei de a se furișa în șifonier la o simplă luare de bluză. Nu o dată l-am lăsat ferecat la rufe curate și asta este, desigur, foarte neplăcut pentru toate părțile implicate. Drept care un scenariu testat de noi a fost punerea în șifonier a senzorului de mișcare, cu indicație clar configurată în app să ne dea alertă dacă ceva mișcă. [Singurul catch e să ai o pisică mișcătoare, ceea ce nu e întotdeauna cazul motanului nostru, exagerat de puturos și renumit în cartier pentru nap-urile lui de zece ore.] La testare s-a, din fericire, foit, așa că am primit imediat alertă pe telefon, gen “alo, mizerabililor, let me out of here!”
  • Copil lăsat acasă cu o bunică prea de treabă se zgâiește la teve. Da, și asta se întâmplă. De unde știm? Păi pentru că am pus camera video în living și ne-am delectat vreo câteva zile analizând obiceiurile de consum ale copilului, în sensul că am văzut cum o consumă pe bunica până când aceasta, de disperare, o lasă să-și facă damblalele animate mai mult decât prevăd noile legi ale parenthood-ului, conform cărora, dacă îmi dați voie să divaghez o tură, o astfel de gestionare improprie a timpului unui copil de cinci ani necesită arestarea numaidecât și judecarea aspră a părintelui la tribunalul autoproclamat al comitetului pentru părințenie electronică fină. Revenind. Ce am făcut practic a fost să conectăm televizorul la priza inteligentă și să-l oprim remote atunci când vedeam pe cameră că se exagerează grav cu desenele. Și pentru că fie-mea e mai inteligentă decât casa inteligentă, a văzut imediat legătura și s-a pus pe făcut bezele în cameră. “Tati, te iubesc, ești cel mai bun tată, dă-mi drumul la desene, te roooog!” Deci așa.
  • Placa de păr uitată în priză. Poate fi, practic, orice aparat electrocasnic care funcționează cu curent electric. De-ăla care îți dă fiori pe șira spinării când ești în trafic mid way între casă și serviciu și începi să te întrebi dacă ai, gen, scos fierul din priză. În orice astfel de situație, dacă aparatul este conectat la priza inteligentă, poți tăia de pe telefon alimentarea cu curent a acestuia și pe urmă poți sta absolut liniștit că nu ai dat foc la casă. Ceea ce, dacă ar fi să fie, ai afla oricum, pentru că ai instalat și senzorul de fum.

Cum spuneam mai sus, cu Orange Smart Home poți fi oricât de creativ în definirea scenariilor sau poți merge pe alerte simple. Senzorul de uși/ferestre te poate alerta că ai lăsat ceva deschis când pleci de acasă sau că, doamne ferește, în timp ce tu erai la Bansko la ski, cineva ți-a deschis ușa să-ți ude plantele pe care nu le ai. Senzorul de fum și temperatură te anunță că ai ars uleiul, sau, în caz de mai doamne ferește, că arde casa. Senzorul de inundație plasat strategic în baie țipă dacă, să zicem, mașina de spălat evacuează pe jos (ceea ce, by the way, se poate întâmpla atunci când bagi în ea cinci perechi de converși și o sticlă de dero lichid). În tandem cu priza inteligentă, se poate scrie un scenariu prin care în caz de inundație se oprește alimentarea cu curent a unui aparat electrocasnic. Asta mi se pare super util.

Camerei noi i-am găsit utilitate de nanny cam, dar mă gândesc că se poate folosi și pentru altceva decât spionaj domestic. Mă gândesc, dar nu-mi vine nicio idee :-)

Capitolul 3: Concluziile mele

După aproape două luni de când avem Orange Smart Home, aș vrea să vă pot spune că m-am împrietenit cu tehnologia, însă adevărul e că nu am avut nevoie. Treaba e atât de simplă că nu-ți trebuie epic tech skills ca să faci mișcarea cu casa cea deșteaptă. Instalarea îți ia maxim o oră dacă nu te prea pricepi, mai puțin dacă ești tech nerd. Iar odată configurat sistemul, cu scenariile aferente, totul devine business as usual. Numai că, mai mult decât de obicei, poți sta liniștit. Că nu e nimeni în casa ta când tu știi că nu ar trebui să fie, că o pana de curent bine plasată nu o să-ți prăjească cele mai prețioase aparate, conectate la priza inteligentă (god, aș vrea ca toate prizele din casa noastră să fie de-alea smart!), că vestea că e inundație îți vine de la telefon și nu de la vecin. Și așa mai departe.

Capitolul 4: Care e treaba și cât costă ea

După faza inițială de testare cu utilizatori mai mult sau mai puțin atehnici, soluția integrată Orange Smart Home este acum disponibilă în magazine. Pachetul poate fi achiziționat printr-un abonament lunar de 15 euro, pe o perioadă de doi ani.

Soluția Orange Smart Home poate fi personalizată cu senzorii doriți, în funcție de nevoile fiecăruia. Pachetul de bază conține doi senzori la alegere, un dispozitiv central la care aceștia sunt conectați, un SIM de date mobile, notificări nelimitate pe e-mail și SMS și acces la aplicația Orange Smart Home ce permite monitorizarea și controlul casei. El poate fi completat cu senzori suplimentari, ce pot fi achiziționați separat:

  • Senzor pentru ușă/fereastră – 29 euro
  • Senzor de fum – 39 euro
  • Senzor de inundație – 39 euro
  • Senzor de mișcare – 39 euro
  • Priză inteligentă – 39 euro
  • Cameră Wi-Fi – 69 euro

Pentru mai multe detalii despre Orange Smart Home, intrați pe orange.ro/smarthome.

comment » filed under: life,publicitate,reviews

salata de boeuf a lui Ibi, care e mama lui C., care e prietena mea

February 4th, 2016 — 3:14pm

salata boeuf“Lavish chocolate lava cake”, mi-a zis Boo acum două seri, într-o conversație deloc creepy despre cum, dacă suntem foarte norocoase, o să murim în somn și nu înainte de a fi mâncat la alegere. “Eu… salată boeuf. E clar, tre’ să mor de revelion :-)!” Despre moarte altă dată. Azi, despre salata boeuf.

Mama face o foarte bună salată boeuf. Cristiana de la Simbio face și ea o foarte bună salată boeuf. Zexe face o salată boeuf decentă, care câștigă puncte doar pentru că există în meniu tot timpul, nu doar la gen cumpăna dintre ani.

Peste toate salățile astea, cu doi Everști peste, este salata boeuf a lui Ibi. Ibi e mama lui C., prietena mea de în curând 24 de ani, care mă iubește sincer, în ciuda diferenței de vârstă. Deci Ibi și C. și ar mai fi tata B., pe care l-am îndrăgit când l-am văzut pentru prima oară, deoarece seamănă cu my own tată, care a murit. Iar după ce l-am cunoscut mai bine, l-am îndrăgit și mai tare, deoarece seamănă cu el însuși.

Ibi știe că iubesc salata ei de boeuf și îmi trimite regulat o casoletă plină, pe care veșnic uit să i-o dau înapoi după ce o golesc, și uneori chiar mă trezesc din somn în transpirații reci cauzate de mustrarea conștiinței. Salata e întotdeauna la fel de bună și niciodată nu e la fel. Ibi face salate boeuf unicat, cu proporții variabile din toate lucrurile și cu castraveți picanți murați de ea. Deschid casoleta cu fervoare, încercând să ghicesc, în cele câteva sutimi de secundă care preced revederea, ce, anume, o să nimeresc. O să fie aia cu porumb sau aia cu mazăre? Cu mai multă maioneză sau cu mai puțină? Există o anticipație demnă de subpomu’ de Crăciun, pe care o trăiesc la fel de intens de fiecare dată. Apoi mă scufund cu furculița, ca o morsă nimfomană într-un ocean de satisfacție, invariabil urmând conversația în care îi explic lui C. CÂT de bună e salata boeuf a lui Ibi. După aia mă văd cu Ibi întâmplător prin oraș și ea îmi zice, tot invariabil: “A fost bună? Nu mi-a ieșit așa bună parcă…” La care eu: “CEA MAI BUNĂ!”. Ibi zâmbește, uneori doar în sinea ei. “Mie îmi place să fac…” Iar eu, în gând: “Și io vă iubesc!”.

Azi e ceva gen ziua prieteniei pe Facebook. Și ăsta e micul meu celebration cu Ibi, care e mama prieteniei. C. e prietenia si Ibi e mama ei și Ibi face cea mai bună salată boeuf din lume.

3 comments » filed under: every day,life

ce-am mai cumpărat de pe iherb.com

January 14th, 2016 — 12:00pm

Despre iherb.com am mai scris de-a lungul timpului, aici, e un magazin virtual din State, pe care găsești o droaie de lucruri, de la cosmetice organice la ghee, unt de cocos și suplimente de tot felul, toate astea la prețuri mult mai decente decât în .ro.

Treaba funcționează așa: îți faci cont, îți setezi, dacă vrei, preferințele de țară și monedă în așa fel încât să vezi toate prețurile în lei, apoi te dai de-a dura pe site și pui chestii în coș, dar nu oricum, ci într-un mod smart, așa încât să plătești cât mai puține taxe. Ce vrei să faci este să alegi întotdeauna varianta de transport International Airmail (adică poșta normală). Pentru a putea beneficia de asta, coletul tău nu trebuie să depășească 1.5 kg or so, iar valoarea lui nu trebuie să depășească 80 USD. Dacă nu te încadrezi în parametrii ăștia, varianta de transport devine automat curier (DHL), nu vrei asta, că o să te usture big time, așa că ochii cât sarmaua înainte de a finaliza comanda. Ce înseamna, practic, transport cu poșta normală? Păi înseamnă că nu ai nicio posibilitate sa-ți urmărești coletul (unii oameni înțeleg că au pățit să nu le mai vină, mie nu mi s-a întâmplat niciodată și comand lunar), că în loc să-ți vină în trei zile îți vine în minim 7, maxim 30, dar mai înseamnă și că nu plătești nicio taxă în plus față de prețul afișat pe site, iar dacă ești atent la deal-urile pe care le promovează ei acolo, poți să-ți scoți gratis și transportul. Altfel spus, plătești ce scrie în dreptul fiecărui produs and that’s that, and that’s awesome :-)

Acestea fiind zise, voila un pomelnic mic cu ce mai comand eu de pe iherb.com, chestii cu care sunt happy și pe care n-am niciun stres să le recomand:

jason kidsjason kids

Șampon și balsam de descâlcit copilul, de la Jason Kids. Le folosim de când avea Iepu un an or so, sunt foarte bune, fără mizerii în ele, cu miros foarte plăcut și eficiență dovedită în lupta cu câlții. 29 de lei bucata.

crema de mainistrugurel

Cremă de mâini de la Madre Labs, cu ulei de argan și, foarte important, fără miros. Cea mai bună cremă de mâini pe care am încercat-o vreodată și, trust me, am încercat câteva. Am piele de crocodil și am trecut prin toate dermatocosmeticele scumpe, de la Uriage până la Lipobase, total degeaba. Crema asta e veșnic la promoție, de exemplu, acum costă 0.16 lei dacă o cumperi pe lângă alte produse. Aș zice că face toți banii, dacă n-ar fi caraghios, under the circumstances :-)

Strugurel organic Sierra Bees. De obicei îmi iau un variety pack de opt bucăți cu diverse arome, care mă ține ceva vreme. Îl împart cu Iepu, în sensul că i le dau ei pe alea care nu-mi plac mie (gen ăla cu unt de cacao, care miroase a desert), ca orice mamă bună, de altfel :-) Costă 20 de lei or so pachetul cu de toate.

probioticconcentrat de usturoivitamina c naturala

Probiotic Defense și AlliBiotic, de la Now Foods. Două suplimente pentru sezonul rece, că ne-au omorât, nenică, virușii și bacteriile. Unul e un mix de probiotice, altul e, pe românește, concentrat de usturoi. Merg bine împreună. Iar pe lângă ele zic să fie și o vitamina C, dar una naturala, nu varianta sintetica, acid ascorbic. Alive au o variantă bună, extrasă din whole foods (kiwi, acerola etc.). Astea trei împreună costă ceva (vreo 200 de lei) și livrează subtil, dar eu mă simt mai bine cu capul dacă fac o cură de-asta pe sezon de boleșnițe :-)

gheeunt de cocospeanut butter

Ghee, ulei de cocos și unt de arahide (crunchy, neapărat!) – organice și fără ulei hidrogenat. Nici astea nu-s chiar ieftine, nu luăm mereu, doar când ne apucă :-) Pe mine, adică :p

calciuvitamina dprobiotic

Calciu, vitamina D3 și probiotic cu colostru, de la Child Life. Pentru Iepu, toate astea. Comparați prețurile cu ce e la noi în farmacii și o să leșinați de plăcere, sunt la jumate.

Ar mai fi și alte lucruri, complet neesențiale, de exemplu colagen-ul Neocell, omegi 3 de diverse soiuri (le găsiți în postările mai vechi), ba chiar și ceva pensule de farduri care-s faine și la preț bun.

Voi? Aveți ceva de declarat? Cumpărați de pe iherb? Și dacă da, ce anume?

8 comments » filed under: every day,reviews

despre diete, scopuri și rezoluții + workshop nou, sâmbătă

January 11th, 2016 — 12:43pm

workshopSâmbăta viitoare e rost de workshop nou. Ca de obicei, și de data asta o să povestim despre mâncare, ce să facem și noi :-) Și pentru că e ianuarie, o să stăm un picuț mai mult pe subiectul schimbării, cu iz de new year resolution, a apucăturilor noastre alimentare. Și o să vă spun, cu lux de amănunte, de ce cred eu că rezoluțiile, dietele și scopurile foarte foarte precise, nu funcționează.

Acum câteva zile, am scris la mișto acest articol, pentru că mi se luase de ostentativul feed care îmi scoate în cale numai bălării de soiul “5 alimente pe care să NU le mănânci niciodată dacă vrei să mori slab și eventual bătrân”, “cum să slăbești 5 kile în 5 zile”, “dieta care a ajutat-o pe cutărica, persoană celebră, să scape de mommy tummy” , și așa mai departe. Azi simt nevoia să mă iau mai în serios și să explic oleacă ce am cu toate aceste în aparență deosebit de utile și bine intenționate sfaturi.

Ce au ele în comun, în afară, desigur, de senzaționalul situației și insuficienta documentare, este accentul pe care îl pun pe scopul foarte precis și bine definit al slăbitului de ț kilograme, eventual în tot atâtea zile. Păi și care e problema, veți zice. Nu e normal să ai obiective? Nu de aici pornește totul? Nu te ajută ele să fii ambițios, determinat și, finalmente, successful? Ei bine, eu nu cred că te ajută, deși înțeleg că sunt un punct de pornire. De ce? Păi varianta pe scurt e că atunci când ești cu geana pe obiectivul ăsta așa formulat, nu pui energie și focus pe procesul care te duce acolo. Simplu spus, îl loc să-ți vezi de câlții tăi zilnici și să faci din ei un proces funcțional, plăcut, viabil, cu șanse să devină în niște timp o manieră automată, un obicei nou, încerci diverse soluții disparate, nelegate, nefuncționale și, cel mai adesea, neplăcute, pentru a ajunge în acel punct B, să-i zicem “minus zece kilograme”, care rămâne singura ta rațiune de a face schimbarea asta și motivul pentru care îți tot amâni fericirea, uneori și stima de sine (“o să mă simt mult mai bine cu mine DUPĂ ce slăbesc, da, atunci o să fiu fericit și not a moment sooner”).

În momentul în care înțelegi și accepți că de fapt obiectivul tău este să faci în așa fel încât experiența în sine să fie una mișto, se întâmplă să vină și rezultatele. Atunci când energia ta se duce înspre experiența de a urca muntele (însemnând asta că ai tot ce-ți trebuie la tine, că dacă rucsacul e greu, mai arunci din el două cutii de pate Bucegi, că dacă iei apă la picioare, ai șosete de schimb, că te mai oprești din când în când să miroși, gen, o floare etc.), șansele să te găsești la un moment dat în vârf sunt mult mai mari decât dacă, în numele performanței finale cu orice preț, chemi insistent un lift care nu există. Altfel spus, este diferența între a zice “vreau să mă înscriu la semimaraton în primăvară” și a zice “vreau să alerg în fiecare zi, de la ora 6 la ora 7”. Construiește-ți un sistem, fii dispus să investești în el, zilnic, ca să-l faci să fie bun cu tine, și o să-ți iasă obiectivul ăla de la care ai pornit fără să clipești, practic.

Varianta pe lung, despre cum facem să construim sistemul ăla, sâmbătă la workshop. De unde pleci cu o soluție, indiferent care ți-e problema :-) ana@easypeasy.ro, ca de obicei, pentru înscrieri.

5 comments » filed under: food coaching

777 de alimente pe care să nu le mănânci niciodată dacă vrei să slăbești vreodată, plus 249 de secrete care te vor face să arăți beton fără să faci, practic, nimic, plus, desigur, să nu uităm, topul autovalidat al alimentelor pe care, dacă le vei mânca zilnic de 150 de ori, vei trăi absolut veșnic

January 4th, 2016 — 3:33pm

lemon

Anul 2016. Știința a evoluat așa de tare încât poate demonstra fix Orice și pe opusul lui. Din fericire pentru noi, avem la dispoziție sute de soluții minune la orice problemă. De exemplu, se știe că dacă vrei să slăbești nu trebuie sub nicio formă să mănânci supă de coadă de bou, în schimb, este absolut necesar să mănânci supă de coadă de bou dacă vrei să trăiești etern. Depinde ce preferi. Poți încerca metoda garantata de Grupul Super Profesioniștilor Experți în Dermatologie Savantă Aplicată, testată de Grupul Binevoitorilor Experimentaliști de pe Facebook, a mâncatului din podul de sus invertit. Nu uita să dezactivezi WiFi-ul, deoarece capul tău se va afla la un nivel mai jos decât cel obișuit, pericolul de a fi răpit de extratereștri via conexiune domestică fiind maxim în proximitatea podelelor.

Revenind, totuși, la aspirațiile noastre, ale tuturor, pentru o viață mai degrabă veșnică, trebuie spus că prin eforturi de compresie deosebite am ajuns la un număr de DOAR zece (10) secrete pe care, cu bunăvoință, am decis să le împărtășesc azi cu voi, cu rugămintea să le dați și voi mai departe, că de aia sunt, nu-i așa, secrete, ca să ajungă la cât mai mulți cetățeni de bună credință și la rudele lor de gradul 1, 2 și 3, susceptibil naivi în credința lor că lămâile cu smiley face pictat cu markerul permanent anihilează radicalii liberi de 10.000 de ori mai tare decât lămâile obișnuite. Iată:

  1. Broccoli este ceva sănătos și cu toții ar trebui să mâncăm broccoli, neapărat. Dacă vei mânca broccoli în următoarele trei zile după ce vei citi acest articol, iar apoi nu vei mai mânca broccoli 12 ani, vei avea totuși un beneficiu major depedeve sănătate. Pentru că broccoli este ceva sănătos și cu toții ar trebui să mâncăm broccoli, neapărat.
  2. Este foarte foarte important să treci de la dieta bazată aproape exclusiv pe junk food direct la raw veganism, chiar de mâine de luni. Te vei simți mult mai bine, iar asta nu se va datora faptului că nu mai mănânci McDo în fiecare zi, ci, desigur, raw veganismului.
  3. Nu contează, practic, ce apucături alimentare ai, ci contează numai și numai ca ceea ce mănânci să fie cu totul și cu totul de aur nutrițional, neapărat bio, eco și organic. Astfel, neapărat ronțăie în fața televizorului popcorn bio de 6 euro punguța, mănâncă exclusiv parizer bio cu nitriți bio și ai grijă ca uleiul hidrogenat din procesatele tale preferate să provină din agricultură ecologică.
  4. Negreșit să faci lunar câte o cură de juicing. Vei slăbi spectaculos, iar asta nu va avea nicio legătură cu faptul că timp de o săptămână vei avea un aport caloric super super potrivit pentru o mușcată în ghiveci, ci numai și numai cu faptul că organismul tău se va detoxifia cu fructoză, care este o toxină.
  5. Chiar dacă este anul 2016, caută să mimezi cu fidelitate demnă de o logodnică de marinar stilul alimentar al neanderthalienilor. Doar pentru că absolut totul în lume s-a schimbat de când oamenii trăiau într-o peșteră, la propriu, nu înseamnă că și mâncatul trebuie să se schimbe, sincer.
  6. Dacă nu există un cuvânt care să definească felul în care mănânci, inventează-l tu, obligatoriu. Alege o denumire intuitivă și șic, de exemplu flexibububentovegecarnivor. La întrebarea “și tu ce mănânci”, ferească zeii trendurilor să răspunzi că de toate, că se va face în jurul tău virtual gol, mai degrabă și mai puțin subtil decât dacă ar fi să te urci în tramvai cu doua roți de camembert la tine.
  7. Nu poți să slăbești și apoi să te îngrași la loc fără ajutorul de neprețuit al unui cetățean care este fie arestat, fie mort, dar care înainte să moară, posibil foarte foarte bogat, a gândit special pentru tine și încă niște milioane de cetățeni o dietă absolut magică, fermecată și foarte, foarte sănătoasă, ca toate dietele. Care presupune niște mâncat cam fistichiu așa, dar doar circa 14 până la 144 de zile. Și până la urmă ce sunt 14 până la 144 de zile în economia vieții omului lungă? O picătură într-un ocean de silfidoșenie, cu adevărat.
  8. Dacă mănânci un crenvurști acum, o să mori în următoarele cinci minute. Nu mânca un crenvurști acum. Crenvurștii omoară. Nu mânca crenvurști niciodată.
  9. Viața ta se poate simplifica deosebit dacă admiți că firesc este să mănânci ceva în formă de praf dizolvat în apă, capsula, comprimat sau cel mult baton. Viitorul injectabil este aproape.
  10. În fine, dacă ceva pare simplu și de bun simț, fă-l pe ceva ăla mototol și aruncă-l la gunoi. Nimic nu e, bineînțeles, simplu și în fața ta, pesemne că nu ți s-a arătat încă Răspunsul și trebuie doar să o iei de la capăt cu punctele 1-9, undeva, ceva, ai greșit precis.

Dacă scrie pe internet, it must be true. Sfârșit.

4 comments » filed under: every day

trei idei de garnitură pentru sfânta friptură

December 18th, 2015 — 9:52am

trei garnituri

Că de Crăciun mâncăm porc, asta se știe. Dar ce punem lângă el, aia e șmecheria. Sunteți in the mood pentru aroganța supremă? Ce ziceți de trei garnituri care NU sunt cartofi? Pentru că sfatul absolut și universal pentru orice om care vrea să facă o brânză nutrițională este “Mănâncă mai multe legume!”, la invitația Costa d’Oro vă pun sub brad trei idei, să fie.

1. Fasole verde cu usturoi.  Treaba e simplă. Se fierbe fasolea verde al dente, în apă cu sare. Se trece prin baie rece (apă cu cuburi de gheață will do), ca să rămână verde și crunchy. Se trage la tigaie cu foarte mult niște usturoi, ardei iute roșu, susan, muguri de pin, sare și piper, desigur. Am ales pentru garnitura asta uleiul Costa d’Oro OMEGA 3, o combinație de varii uleiuri vegetale, numai bună pentru gătit pe foc.

2. Salată de morcovi cu merișoare. Nici măcar un pic de foc nu a fost folosit pentru acest combo delicios, cu morcovi tăiați bastonașe, merișoare, nuci, ceapa verde, pătrunjel și coajă rasă de lămâie. Pentru dressing aveți nevoie de ulei (eu am folosit extravirginul Costa d’Oro de măsline), zeamă de lămâie, zeamă de portocală, rozmarin proaspăt, tocat fin, sare, piper și un strop de miere.

3. Salată cu radicchio, sfeclă, mere și dressing de muștar. Pretty self explanatory :-) Se montează direct pe farfurie, din mix de frunze verzi, sfeclă roșie, coaptă în prealabil, felii de măr dulce, roșii cherry, nuci, șalotă (tocată mărunt sau solzi, cum preferați) și un dressing confecționat din ulei (am folosit fructatul Costa d’Oro L’Integrale), muștar de Dijon, sare, piper, mac și zeamă de lămâie.

Hai că se poate, zău!

Sărbători lejere, cu legume și Costa d’Oro! :-)

gama

 

 

3 comments » filed under: publicitate

ce am învățat în cca doi ani de freelancing

December 9th, 2015 — 6:28pm

dupa doi ani

Se fac acuș doi ani de când muncesc pe cont propriu [yep, its been that long! :-)] A fost așa un roller coaster ride, că n-am apucat să mă gândesc prea mult la ce se petrece. Până azi. Când m-am gândit. Suficient cât să-mi extrag niște lecții de viață pe care am zis să le împărtășesc aici, că poate vă bate gândul să lăsați în urmă treaba serioasă pe care o faceți acum și să vă apucați de o chestie pe care nici măcar mamele voastre să n-o-nțeleagă (în acest mod simplu înlocuind orice pauză de conversație cu un veșnic și din inimă “of, măi mamă, când o să-ți găsești și tu un job ADEVĂRAT?”).

1. BANII NU SUNT O PROBLEMĂ. Angoasa oricărui om care se aruncă-n cap freelance style este că nu o să poată să adune în fiecare lună banii de care are nevoie ca să-și plătească ipoteca să trăiască. Treaba e cu atât mai dramatică atunci când nu ai un buffer din care să ronțăi. Eu, de exemplu, nu am avut, nu am, sunt o cheltuitoare sinistră și răsfățată, care și-ar da oricând ultimul ban din buzunar pe încă un espresso, decât să și-l păstreze pentru mâine. S’teți cu mine? Că treaba se duce în pozitiv. Că ce am observat eu este că banii nu sunt o problemă atunci când nu te gândești la ei. Când faci lucruri în care crezi ca un maniac, fără să ai în spate un rațional mânat de posibilitatea câștigului. Ilogic? Poate. Does it work? You bet your ass. Înghite-ți frica, fă ce se simte bine în partea stângă și o să fie bine, și o să vină banii. True story :-)

2. EXISTĂ LIBERTATE ÎN ORICE EȘEC. Când te apuci să faci o treabă de capul tău, fii sigur că o să vină un moment când o să fail miserably. O să fie uși care nu o să se deschidă nici dacă bați la ele cu Silent Night. O să fie momente în care te uiți pe jos și zici “uite un ficat, oh wait, e al meu!” O să fii dezamăgit ca naiba de unii și, mai important, o să fii dezamăgit ca naiba de tine însuți. Și în toate momentele astea de bottom of the food chain în care precis te vei afla at some point, dacă ești *fată deșteaptă*, o să vezi oportunitatea. Șansa ta sa te scoli din orice e și să faci orice poate să fie. Asta se cheamă libertate. O s-o ai și o să ți se pară cea mai mișto stare din lume.

3. EȘTI CEL MAI IUBIT OM SINGUR. Sigurătatea e ceva ce se simte grosolan atunci când ești freelancer. Iubirea e ceva ce se simte grosolan atunci când ești freelancer. Poți să whine and bitch about being lonely, că n-ai colegi, că nu e nimeni care să împartă cu tine, că te dai singur în mașinuțe, sau poți să înțelegi că treaba de care te-ai apucat e o plapumă cu două fețe. Azi ești singur, mâine o întorci invers și pac, ești iubit.

4. VALOAREA E ALTCEVA DECÂT PREȚUL. Dacă nu reușești să dai mai departe un lucru a cărui valoare îi depășește prețul, don’t even bother. Nu o să faci nicio brânză.

5. NU EXISTĂ MUNCĂ NEPLĂTITĂ. Să-ți pui la bătaie capul, resursele, inima, cu toată disponibilitatea și pe gratis, nu e niciodată niciodată degeaba. De fiecare dată când am simțit să fac muncă voluntară, ceva îngrozitor de mișto mi s-a întâmplat, aparent, fără legătură. Și o să cred până mor că de la asta mi s-a tras, de fiecare dată. Ai ceva ce poți să dai mai departe gratis, pentru că depinde numai de tine și e entirely yours to give? Fă-o fără să stai pe gânduri și fără să aștepți ceva în schimb. Fără fantezii semi erotice despre medalia de aur, fă-o cu drag și cu convingere și fii sigur, absolut sigur, că ți se va întoarce.

6. MĂSURA SUCCESULUI TĂU EȘTI TU. Tu ca om, așa. Dacă faci treaba asta cu freelancingu’, oamenii o să te vorbească. Dacă o faci mai multă vreme, oamenii o să te vorbească și de bine, și de rău. Stay true to yourself. Există în tine o lanternă cu baterii eterne. Succesul tău nu e despre ce-ai în cont, nici despre reputație, nu e nici măcar despre cum ai schimbat lumea. E doar despre abilitatea ta de a folosi lanterna ca să vezi calea în cea mai cea beznă.

7. COSTUL TĂU NU E PIXUL CU CARE SCRII. Tentația supremă atunci când lucrezi de capul tău este să crezi că nu ai costuri. Afară de pixul Muji de un euro fără cinci cenți bucata și de hârtia pe care scrii. În realitate, costul tău e mult mai mare și se măsoară în sutele de cafele pe care le-ai băut pe banii tăi, nu ai companiei, în concedii medicale pe care nu ți le-a plătit nimeni, în perechi de converși cu care bați orașe străine în vacanțe în care de fapt muncești, în duminici și în sâmbete și în nopți, în deconturi pe care ți le semnezi singur, în beri băute “la serviciu” (ah, the perks of self employment:)). Mă rog, înțelegi tu.

8. FERICIREA NU MAI E SCOPUL. Când treci de la a trage la căruță în scopul fericirii la fericirea de a trage la căruță, când uiți cu desăvârșire cum este să te silești să faci ceva, când tu ești cel care fixează ora fixă, se cheamă că te-ai super ajuns. Se cheamă că ai dat goana după fericire pe bucuria perpetuă de a fi tu în viața ta. Și asta nu e puțin lucru. Come to think of it, e totul. Și merită să faci tot ce poți ca să rămâi în bucuria asta. Și dacă nu faci toți ce poți…

9. E POSIBIL SĂ PIERZI. Universul nu îți datorează nimic. Treaba merge, ești bucuros, am stabilit la punctul 8. Faza e că dacă stai doar la primire și ai senzația că *ți se întâmplă* chestii, că tu însuți te doar *întâmpli*, o să te puturoșești teribil și o să pierzi tot. E și asta o lecție de viață, despre fragilitatea lucrurilor și despre accidentele care așteaptă să se, nu-i așa, *întâmple*. Să nu fii surprins when they do. Tu ai făcut asta.

Cam așa :-)

10 comments » filed under: every day,life

un moment numai pentru mine

November 20th, 2015 — 10:11am

doncafe green activeOchii i se rotunjesc, umezi. Îi simt frica în glas. Mâinile reci se lipesc pătimaș de ceașca fierbinte. Mintea ei râșnește: “Cucoană, tu nu înțelegi, să-ți explic. Nu știu când e dimineața ta, dar a mea începe la 6 și 17 minute. În fiecare zi. Îi aud pașii mici pe parchet, deschid ochii, ai ei mă privesc cu mirarea specifică vârstei, de la o distanță de maxim un centimetru. Mamamamamama, trezește-te, azi trebuie să ajung mai devreme la grădi, că trebuie să iau sandalele Ilincăi, să i le aduc acasă, că e răcită și mama ei nu o lasă la grădi, și eu trebuie să-i iau sandalele, mama, hai, mama, trezește-te, vreau un cranț cu unt, mama, vreau un ponei de jucărie în mărime naturală, mama, și o păpușă care se face brioșă și o cheamă Capcheic… Mă dau jos din pat. Fu, fu, fuuuu. Respiră, hai, respiră, îmi zic mie. Hai să-ți alegi ținuta, îi zic ei. Asta o s-o țină ocupată vreo cinci minute, dacă am noroc. Îmi iau cana și mă poziționez strategic în fața ferestrei deschise. Sorb cu nesaț. Simt cum fiecare celulă din corpul meu se trezește sub mângâierea caldă a cafelei, măi măi. Timpul pare că stă pe loc o clipită, apoi vine rostogol peste mine, peste toate. Tic tac, tic tac. Cursa contra cronometru începe acum. Deschid șifonierul. Înșfac perechea mea preferată de blugi, mă înghesui în ei mai ceva ca în tramvaiul 41 la oră de vârf, diseară o să am urmă de nasture de pantalon în burtă, dar nu-i nimic, că oricum n-o să am foarte mult timp să mă gândesc la asta. Cu o mână scot feliile de pâine din prăjitor, cu cealaltă îi împletesc ei cozi, mi-ar mai trebui o mână, dar, fatalitate, nu am. Ia rucsacul, ia geanta de laptop, nu uita încărcătorul de telefon, ai luat cheile?, șervețele de nas nu mai avem?, să punem pe listă!, hai, acum, toată lumea, ține liftul mama, vreau să mă uit în oglinda mare din hol, ui ui, ce drăguță-s! Și așa mai departe, știi? Înțelegi acum de ce nu poți să-mi iei cafeaua? Ăsta e momentul meu. Un moment numai pentru mine…”

Își drege glasul și… “Voiam să-ți mai spun că eu obișnuiesc să beau cafea dimineața… e ok? Am putea păstra cafeaua?”
_

Cea mai mare teamă a celor care vin la food coaching din dorința de a se scutura de niște kilograme în plus este aceea că nu vor mai putea bea cafea. Îi lămuresc numaidecât că nu-i nevoie de un asemenea sacrificiu și văd cum le revine culoarea în obraji. Cu toții avem nevoie de momentul nostru, iar întâmplarea face că momentul nostru vine adesea într-o cană, e aromat, fierbinte și plin de energie vitală. Grație Doncafé Green Active, momentul meu conține de acum și extract de cafea verde. Cafeaua verde este o cafea crudă, neprăjită, cu un conținut de antioxidanți de zece ori mai mare decât acela al variantei ei prăjite. Acești antioxidanți sunt băieții buni ai micronutrienților, așa că o cafea bogată în polifenoli, care mai și activează metabolismul, vine la pachet cu supliment de bucurie. Alături de exerciții fizice regulate și o alimentație echilibrată, consumul unei căni de Doncafé Green Active asigură o stare de bine și se integrează perfect unui stil de viață sănătos.

_

Articol apărut în numărul de noiembrie al revistei BBC Good Food România. 

Foto: Good Food

2 comments » filed under: publicitate

Back to top