Mai tineti minte asta: http://easypeasy.ro/2011/07/cum-sa-supravietuiesti-fara-sa-mananci-carton? Ei bine, forget about it. No more Martha Stewart(ish) coco jumbo. Zilele astea, daca veniti pe-aici si deschideti frigiderul, unul din doua lucruri se poate intampla: sa nu gasiti nimic in el, saaaau, sa va muste de mana o vietate impanata-imblanita-incoltita, we call it “monstrul din Ariston”. Ce liste de cumparaturi? Ce mancare gatita? Ce disciplina refrigerata? Mamica mea! Pai mie mi se pare gourmet sa mananc resturi de la Iepu. Cand am timp sa fierb si-un ou, e deja par-chiiiii.  Am mancat so much McDo, Burger King si greasy chinese, cat sa-mi ajunga for a lifetime. Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la pouvre Mishu, cum sta el la biroul lui corporatist, fara pachetel. Mi-l imaginez lihnit de foame, cu matele ghiortainde, muscand dintr-un covrig rece de la metrou, in vreme ce TOTI colegii sai mananca numa bunatati.

In acest context, citesc ieri la Bucataru’ Maniac o reteta de budinca de dovlecei. Negociez cu Iepu’ sa ma lase sa-i fac si lu’ ta-su o masa calda, ma suflec de maneci si ma apuc sa vad ce-am prin frigider. (Intre altele, gasesc un unt Covalact expirat de o luna, il desfac, arata impecabil, nu pute… e asa, cam ca nou). Nu am 700g dovlecei cum zice la reteta, am in schimb un zucchini mare, vanjos, din care tre sa opresc o bucata si pentru piureurile lui bebex. What to do, what to do? Pai ca de obicei, when in doubt, improvise. Am sa fac o budinca de paste cu pui, zucchini si cascaval. Nu avem cascaval. NU AVEM CASCAVAAAL? Oh well. Atunci am sa fac aceasta budinca cu cascaval FARA cascaval. Now that’s a challenge!

Pastele sa fie penne mici, de-alea din seria Piccolini de la Barilla (le stiti? alea de-s verzi sau rosii sau portocalii, pentru ca baga in ele diverse, de exemplu eu am avut unele cu zucchini si spanac). Le fierb in apa cu sare. Le scurg. Pieptul de pui il maruntesc la robot pana iese un fel de carne tocata, il amestec cu marar, usturoi, cimbru, oregano, chilli, sare si piper, il calesc in tigaie, il mai bag o tura la robot, apoi il azvarl intr-un castron mare. Calesc o ceapa rosie tocata si-o amestec bine cu carnea de pui. Apoi torn si pastele scurse in vailingul cu pricina si mermelesc acolo totul. Bat bine 4 oua cu nitel lapte si cu cascaval ras daca as fi avut cascaval, le amestec cu puiul si pastele. Tai zucchini-ul fasii grosute, pe toata lungimea lui asa, pe care le calesc cu putin ulei de masline. Pe fundul vasului de yena pun fasiile de zucchini. Torn peste ele compozitia de paste cu pui. Mai rasnesc pe deasupra sare si piper. Mai bat un ou bine bine si-l torn peste budinca. Apoi pun capac si dau vasul la cuptor, la foc potrivit. Budinca merge calda, cu iaurt rece pe deasupra. Merge si rece, a doua zi, ca o placinta.

Cam asa.

Este joi. Ma asteapta un weekend de pomina. Care incepe cu petrecere in pijama + co-nebunelele mele Mazi, Monica, Elena si Anca, la (decat) un hotel de lux din capitala, pfoai ce-o sa ne mai punem poalili-n cap! si continua cu vizita foarte dragei mele Ambasadoare, cu care, dupa ce-am lins din scoarta-n scoarta in my time of need blogul ei de gravida, ajung, in sfarsit, sa ma cunosc. Am vorbit prima oara si la telefon saptamana trecuta. Zic eu: Alo! Si ea: Ci voce ai! Si eu: Cum? Si ea: Subtiri:)) Ah, fata mea, abia astept sa vii:D

Acestea fiind zise, si pentru ca nu stiu daca ne mai auzim maine, va doresc un sfarsit de saptamana caldut, numaisinumai cu oamenii vostri dragi, cutotulsicutotul de bine!

Slabesc. Vazand cu ochii si pe incercatelea cu hainele cele vechi. De cateva saptamani tin o dieta miraculoasa, mai ceva ca aia cu zeama de varza. Sunteti pregatiti sa aflati despre ea? Ei bine, dieta magica se cheama… (drum roll)… sala nenica! Ceea ce confirma, fara a mai fi fost nevoie, ca sportul bate la fund orice regim de slabit. Nu incetez sa ma minunez ce efect imediat si simtibil poate avea miscarea asta asupra fizicului meu feshtelit de sarcina si abuzat suplimentar de un copil care mi-a depasit in greutate cea mai grasa pisica. Parca si vergeturile s-au mai retras, desi da, stiu, vergeturile nu dispar:p Eu cred ca (urmeaza o platitudine) daca toata lumea ar face macar nitel sport in mod constant, rata obezitatii ar scadea vertiginos, iar noi am manca zilnic cartofi prajiti in untura de gasca (sau nu, dar nu-i asa ca ar fi fost dragut?).

I dare you, acum si-aici, pe voi aia care va stiti cu musca grasa pe caciula, ia sa vedem cum faceti macar 45 de minute de sport o data la doua zile, dar fara a va menaja, work it baby shake it – gen, sa vedem transpiratia cum curge suvoaie din cap in ureche, sa se inece casca de iPod, sa iesiti din sala de culoarea rosie si sa imi ziceti voi pe urma ca nu v-am invatat de bine si de folos. Hai, se mai apuca cineva? Eu am ca obiectiv minus cinci kilograme, cu atat am mai ramas din cele 26 “castigate” in sarcina, ceea ce mi se pare decent. Si ma motiveaza fiecare reusita, fiecare minut suplimentar pe care reusesc sa-l asud pe banda sau cross trainer, vreau sa am patratele pe burta, vreau sa le fac in ciuda articulatiilor mele belite si sa le arat eu lor cine-i sefica. Hai, run with me, we can compare notes la sfarsit de luna, vedem care ce-a izbandit.

Si pe urma mancam.

Azi sa fie un pui dulce acrisor, cu legume trase la tigaie si orez simplu. Pieptul de pui taiat bucati potrivite se trece prin faina de porumb (a nu se citi malai), apoi, cu un cleste sau cu o furculita, il mozolim asa, in treacat (a nu se citi ca-l lasam sa zaca) intr-un amestec facut dintr-o lingurita de miere, sos de soia, zeama de la o jumatate de lamaie si niste chilli. Apoi il prajim intr-un ulei foarte bine incins si-l dam deoparte. Taiem niste ardei gras in bucati maricele si-l aruncam si pe asta in tigaia incinsa, fara niciun alt condiment. Il lasam cateva zeci de secunde pe fiecare parte, nu vrem sa se flescaiasca, ci doar asa, sa-si “degaje” aromele. Nu stiu daca v-am zis, dar ardeiul e leguma mea preferata, iar gustul asta de ardei perpelit la foc iute mi se pare cea mai grozava chestie.

Ei, si dupa ce dam la o parte si ardeiul, luam niste fasole verde de-aia verde si-o punem si pe ea la prajit in tigaie. O udam cu o lingura din marinata de mai sus, o ningem cu ce-a mai ramas din faina de porumb si-apoi presaram peste ea susan, lasand sa se prajeasca si acesta lejer si pe toate partile (lejer nu inseamna maro inchis). Combinatia de fasole verde cu susan mi se pare una din cele mai reusite, incercati si o sa vedeti.

Asta e tot. Numai bun cu orez basmati simplu, fiert la aburi si frecat cu o lingurita de ulei de masline sau de unt. Pofta buna s-aveti si ne vedem la sala. Eu o sa fiu aia din urechile careia se aude Florence & The Machine;) Si daca nici asa nu ma identificati, uitati-va dupa cel mai mare… suflet;)

Imi propusesem sa fie asa: supa de rosii, pui cu smantana si placinta cu caise. Nu fu loc. Ca era deja tarziu, musafirii se pornisera, iar eu inca mai negociam cu Iepu’ niste timp. Asa ca am luat frumusel tavile Ikea, cinstitele tavi care m-au scos din impas de atatea si-atatea ori in trecut (si care nu stiu cum se face ca, indiferent cati oameni ai la masa, au de fiecare data capacitatea optima), si le-am umplut cu varf.

Intr-una am pus aripioare si copane de pui, marinate de urgenta in sos de soia, nomu, chilli, chimbru si ulei de masline.

In cealalta – cartofi aurii, mozoliti cu ulei de masline, usturoi, boia, sare grunjoasa, rozmarin si cimbru. Pe astea doua tavi le-am aruncat in cuptor si mi-am vazut de treaba. Am perpelit iute niste ciuperci in unt. Am facut o salata clasica din frunze verzi, ridichi, castravete, ardei, lamaie si ulei de masline.

Dar de fapt, ce vroiam eu sa va arat este o alta salata, am numit-o “cubuleta” pentru ca toate legumele din ea sunt taiate cuburi. Nu ma dau in vant dupa salata, dar asta chiar m-a impresionat. Avem asa: rosii de gradina, ferme, ca sa nu fie exagerat de zemoase, apoi – ardei de toate culorile – verde inchis, rosu, galben si portocaliu, apoi ridichi, avocado si ceapa rosie (ar fi mers, dar eu n-am avut).

Am facut un dressing din zeama de lamaie, ulei de masline, marar si patriunjel, emulsionate bine la robot. Bun rau!

A mai fost pe masa si o supa de rosii, dar despre aia intr-un post separat, ca tre’ sa verific daca nu care cumva am mai aratat-o la lume. Deh, multi ani de blog, baby brain, intelegeti voi.

Haideti cu “cubuleta”, desfatare la ochi!

Se iau doua pulpe superioare de pui si se fierb in nitica apa cu sare. Nu foarte mult, ca mai avem de lucrat cu ele. Se, de fapt, semifierb. Se scot din supa si se perpelesc in tigaie, cu doua linguri de ulei de masline si o ceapa tocata marunt. Se adauga un praz taiat rondele si cativa cartofi mici, intregi (ideal – cartofi noi). Se acopera cu supa in care au fiert pulpele, se sareaza, se pipereaza si se fierb la foc mic, cu capac.

Intre timp, se oparesc cateva buchetele de broccoli congelat si niste mazare, in apa clocotita cu sare. Se trec sub jet de apa rece si se lasa deoparte. Cand cartofii sunt molcuti, dar nu terci, se adauga in cratita noastra asa: o mana de loboda, vreo patru-cinci fire de ceapa verde maruntita, mazarea, buchetelele de broccoli si apa la completare.

Se da cratita la cuptor, la foc mic. Mancarea tre’ sa fie cu zeama, nu scazuta. Se ia din ea cu polonicul, e un fel de intre-supa-si-tocana si e tare, tare buna! Piperul e de baza, nu folositi nicio alta mireasma, lasati mancarea sa aiba gust de verdeturi. Tocati patrunjel si presarati din abundenta in farfurie.

Stiti ca a iesit ce trebuie daca pulpele de pui si cartofii au o crusta aurie delicioasa si in acelasi timp plutesc intr-o supa buna de carne si legume. Enjoy!

Despre mancarea de azi: noi mancam mici de la Cocosatul, ca are Pufix drum spre Baneasa si am profitat de ocazie. Voi ce puneti pe masa weekendul asta?

Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o “supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D

“Cutu cutu nagrivei, mamaliga daca vrei” – cam asta-i motto-ul nostru din ultima vreme, pentru fiecare duminica. Ce sa mai mancam cu mamaliga aia foarte buna pe care o face Pufix din malai de la DM. Pai sa fie pui cu smantana. Cu bucatile de carne fierte in supa si perpelite in unt. Cu ciupercile taiate subtire, calite si ele in zeama si untul ramase de la pui. Cu sos gros de smantana – si dulce, si acra, turnate peste o baza dintr-o lingurita de faina calita si ea tot in unt. Mestecat vartos cu telul pana se ingroasa, asezonat cu marar proaspat si piper. Si amestecat cu carnea si ciupercile de mai devreme, cat sa clocoteasca in oala cateva minute.

La sfarsit, specialitatea casei – mamaliga insorita, executata de Pufix dupa o reteta straveche, pe care nu pot sa v-o zic, coz then I’d have to kill you:p Happy pui, ca sa fim in ton cu reclama (doamne, ce tampenie!).

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken – prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice – in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti – toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)