Cat de tare ar fi sa avem tot timpul timp. Sa ne incapa intr-o zi detoatedetoate. Gatit dimineata, la pranz si seara, conform, desigur, tuturor celor op’spe mii de principii despre nutritie si “impecabilitate” alimentara care se bat cap in cap, mers la sala de cinci ori pe saptamana, cate degete la o mana, atatea hobby-uri  executate cu succes.  Plus un job care sa puna pe masa banii pentru mancare, sala si hobby-uri.  Plus o familie, un catel, un purcel (caci work it, baby, balance it, baby:p) Ne-ar trebui, vorba lui Marian Nistor, 1000 de ani sa recladim…

In fata atator lucruri cu care trebuie, nu-i asa, trebuie sa jonglam in fiecare zi, maimultcaperfectiunea isi arata maimultcaoribila ei fata si devine maimultcatentant sa aluneci ca Alice in tara minunilor imposibile, in care ti se pare ca ori le faci pe toate, ori mai bine nu mai faci nimic, stiti? Adica, frate, ori mananc paine de casa framantata de mana mea, cu maia crescuta si ingrijita de mine ca pe sfintele moaste, ori, daca nu sunt in stare sa maia, mai iau mai bine o merdenea de la metrou. Ori ma duc la sala in fiecare zi, ori, mai bine, nu ma mai duc deloc. Ori ma apuc de parasutism si in timp ce zbor in cap spre planeta Pamant, cos SI un goblen, ori mai bine imi bag picioarele si decid ca viata mea nu acomodeaza hobby-uri, coz it’s complicated asa. Si nu am TIMP. Nu am timp sa fac totul perfect, asa ca mai bine fac totul pe dos. Sounds familiar?

Ei, pe umflatul asta de balon, al perfectiunii mereu tintite, niciodata atinse, as vrea sa-l fasaim azi. Pentru ca adevarul e ca lucrul mare din lucruri mici se face. Si-s lucruri mici pe care le putem face incepand de marti (da, by the way, nu tre’sa asteptam lunea urmatoare:), care ne pot face viata mai buna, farfuria mai curata, pasul mai sprintar si sufletul mai plin. Eu o sa va vorbesc despre mancare, ca la parasutism si goblenuri nu ma pricep neam:))

_

Buna ziua, bine ati venit la prima dumneavoastra sesiune de food coaching, va rog, luati loc, insist. Ne aflam aici prin amabilitatea Olympus Romania, care a lansat noul Oly Bifidus iaurt de baut. Olympus si-a dorit ca mesajul despre acest nou produs, pozitionat ca o gustare nutritiva, sa ajunga la cat mai multi oameni interesati de ce baga in gura, dornici sa descopere si sa adopte alternative sanatoase la gustarile care vin cu mustrari de constiinta.

Despre noul Oly Bifidus iaurt de baut aflati ca vine in cinci variante: natural, cu prune, cu pere, cu fructe de padure si cu visine. Se face din lapte de cea mai inalta calitate, colectat de la fermele locale cu care Olympus, companie greceasca la origine, a ales sa colaboreze (sustenabilitate nu e doar o vorba in vant, oamenii astia chiar sustin producatorul local si vaca romaneasca – dupa cum am povestit in alte ocazii; mai nou, Olympus produce si gama bio, tot din lapte .ro). Mai zic asa: continutul caloric al iaurtului Oly Bifidus de baut variaza in jurul lui 86 de calorii la suta de grame, lucru care il face potrivit la fix pentru momentul ala cand ai lua o gustare, dar nu o masa. Se cheama Bifidus pentru ca, precum fratele lui mai putin lichid (stiti, celebrul Oly 2% verde, de care m-am indragostit prima oara si care a ramas, multa vreme, preferatul meu din intreg portofoliul Olympus), contine fermenti bifidus.

Eu i-am vazut clar si din prima beneficiul intr-un plan alimentar pentru o persoana foarte ocupata si mereu pe fuga. E ceva ce incape in poseta, se consuma elegant in timp ce urci scarile la metrou si nu necesita tacamuri:) Lucrul la care, in all honesty, nu ma asteptam (nefiind o consumatoare de iaurt cu fructe) e ca varietatile cu fructe sa fie ATAT de reusite. In urma unei degustari pofticioase de catre mine cu juriu mine, i-am dat coronita celui cu visine, dar asta e treaba subiectiva si o aduc in discutie doar ca sa va invit sa le incercati pe toate.

Ei, si ajungem si unde vrem sa ajungem. Puteti face asa: sa mergeti la magazin, sa va cumparati Oly bifidus de baut (ceea ce eu sper sa faceti, ca mi-e drag de Oly si sustin), sau sau sau sa va vedeti cu mine in Bucuresti, la o mica sesiune de food coaching breakfasty-brunchy, sa va povestesc care e toata jmecheria cu meal plan-urile astea, cum sa va faceti unul care sa vi se potriveasca voua si numai voua (pornind de la obiectivul vostru personal – fie ca e “sa slabesc”, “sa ma organizez mai bine”, “sa cheltuiesc mai putini bani pe mancare” sau all of the above), sa facem aplicatie practica si sa plecati acasa cu stiinta, cu un plan alimentar customizat pentru urmatoarea saptamana si cu o sacosa de iaurt Oly Bifidus de baut. Dupa cum stiti, eu concursuri nu fac lesne, dar in acest caz particular, sper ca ceea ce va ofer, platouasul asta cu mine,  cu Olympus, cu brunch simpatic si initiere in “stiinta” meal planningului, sa va incurajeze sa vreti. Si daca vreti, atunci sa-mi lasati voi un comment aici sau pe pagina de Facebook, ca sa va pot chema prin puterea lui random la acest gathering informal, dar, zic eu, de folos oricui. Avem cinci locuri. In comment, as vrea sa va rog sa-mi scrieti ce-ati mancat pana la ora asta:) C’est tout:) Facem asa?

Am emotii ma, o sa vreti sa ne vedem? Just say yes:)

Yours truly.

Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

Buna ziua. Remember me? Sunt fata aia care scrie scria pe-aici, altfel decat cu degetul in praful asezat pe televizor. Am lipsit asa de mult din viata incat azi, cand ma scobeam de niste cuvinte prin care sa va chem inapoi, am realizat ca nici macar de asta nu sunt in stare. Am gasit in pending niste comentarii vechi, cineva imi zicea pe la Paste ca-i pacat ca las blogul in paragina, altcineva ma injura in engleza ca scriu in romgleza, ceva cu mamaliga mamii mele, parca… Adevarul, in caz ca va intrebati, e ca viata mea nu prea mai seamana cu ea insasi, lucru trist sau vesel, depinde din ce unghi privesti. Mai mult nu stiu sa va spun, dar treaba certa e ca in saptamanile care urmeaza o sa ne vedem mai des. Sa ne gasim cu bine, sanatosi, o, voi cei care ati ramas prin preajma:)

“Chichi si Geami? Srsly? Ce nume is astea? Ah, nu-s numele lor? Da’ cum ii cheama de fapt? Cristi si Cristina? Pai si de unde pana unde?”, despicam eu firul in pashpatru cu Boo, in drum spre gratarul de duminica la care fuseseram miseleste manevrati intru posibila incurscrire cu una bucata familie tanara, cu plod. Sub pretextul ca na, ar fi cazul sa ne mai socializam si noi cu familii tinere cu plod. Si ca, nu-i asa, sunt taaare, tare draguti, osatiplacadeeidadada. “Fat chance, madam!”, ma gandeam eu in cap, imposibilitatea conversiei acestei promisiuni intr-o prietenie pe viata fiind aproape certa, iar eu fiind, in ziua aia, particular de ciufuta. Ca ce, lasa ca ii stiu eu pe astia care sunt perfect adaptati la parintentie, cu ranjetele lor condescendente si cu zenul lor infailibil. Care astia cu o mana schiaza, cu alta bat snitele si cu alta fac transformershi de hartie la copil. Astia care le fac pe toate fara ajutor si tot is fresh ca freshu’, in vreme ce pe mine ma trec zilnic o suta patruzeci de transpiratiile mamiciei, si inca, inca, dupa doi ani, mind you, ma intreb ce pusca mea facem aicea’ si, vorba aia, wazzup.

Deci nu merci, sa fie la ei acolo. La revedere Chichi, te-am pupat, Geami, je ne veux pas sa ma imprietenesc cu voi, pardon! Inchid ochii.

// Ii deschid. Sunt la o masa intr-o carciuma. In fata mea, ei doi. Doi mici cu mustar. Si doi ei, Chichisigeami. Aia doi, ma, mai stiti? Aia de la gratar, de care eram decisa sa nu-mi placa fiindca, intre altele, cantasem frere jacques la dus in masina, ca sa doarma copilu’, pana dadusem in laringita, desenchantee. Ce caut eu in viata lor? Care-i joaca, adica?

// Cooku’! Cooku Bau?! Srsly? Ce dreq mai e si asta? Are you crazy?! Toate economiile? Banii de casa pe pamant? Pai si cum? Si cand? Cum dupa ce culcati copilu’? Adica voi vreti sa ziceti ca la ora la care juma de planeta se placinteste in pat, voi prestati biznisplan? Pff! Suckerz!!!

// Deci e un delivery service. Cu mancare. Cum nu? Whoa, pe bune? Doar ingredientele? Pai si eu ce sa fac cu ele? Aaa, sa le gatesc eu! M-am prins! Si reteta? Ha! In cutie… ce faza. Bai, e cam tare… Sa-mi trag basca, e cam foarte tare!

// Decembrie. Si ce vreti voi sa fac eu? Ah, sa scriu! Perfecto! Am sa fiu cronicarul vostru. Cronicarul cooku. Putin penibil, dar grozav de entuziast. Si, vorba aia, consulta-v-as. Sa facem treaba. Ca de stat suntem satula.

// Lua-v-as lumea si da-o-as peste cap s-o dau.

// Februarie. Haidi bre, mai lansam si noi odata? Lasa feisbucu, lasa blogu, zi-mi cum stam cu cutiile. Cu preturile. Cu furnizorii. Cu spatiul. Ah da ma, am vazut, aveti si o planta, si trei lampi de la Ikea! Bai, ma gandeam sa… Ah!, desigur ca v-ati gandit si voi. How about…? Ah da? Este? Bine frate, pai si atunci de mine ce va trebuie, ca aveti de toate? Sa mai mancam ceva. Vorbesc io si cu food masonii, sure.

//Are sa mearga, precis are sa mearga. Precis precis. Astia doi… asa multa good karma ca nu ar ajunge presuletele de la intrare ale lumii intregi sa ne-o stergem de pe pantofi.

// Fact of the matter: is taaare, tare draguti, ma. Ui ui. To be continued.

Din 7 aprilie, cea mai tare idee food related, de la painea cu unt incoace. Stay tuned:) Or don’t. Ca oricum va anunt eu;)

Buna dimineata de la Starbucks:) Afara e moartea cadracudefrig o primavara superba si mlastinoasa insorita, dispozitia e prafutz buna, ieri am mancat spanac la micul dejun. Ati inteles ceva? Nici eu. Here we go again:))

Si cum vorbeam eu asa cu o amica despre garnituri de legume si cum sa faci sa nu ti se mai lipeasca de mana numai si numai cartofi, zice ea: ba, dar nu scrii tu o postare asaaaa, organizata, cu alde cinci idei de garnituri care nu involva tuberculoshii? Scriu, zic, parol ca scriu. Ba ti le fac si top, face-ti-le-as!

Asadar:

1. Pe locul intai, radacinoasele marinate si coapte in cuptor. Sfecla rosie, morcov, radacina de telina, cartof dulce, pastarnac, dovleac… cam asa. Taiate julienne. Adaugat nuci pecan. Marinat totul intr-un amestec de ulei de masline, putintel otet balsamic, miere, susan si rozmarin proaspat. Pus legumele ca atare, cu marinata cu tot, intr-un vas de yena. Copt la foc mic. Be-lea!
2. Vine puternic din urma fasolea verde (verde, deci, nu galbena, da?) cu gremolata. Adica fasole verde oparita un minut doua in apa cu sare, stropita cu ulei de masline si garnisita cu lingura de pomana doldora de patrunjel, usturoi si coaja de lamaie rasa (aka gremolata).
3. Pe locul trei, sote-ul de morcovi cu chimen. Morcovi mici, trasi la tigaie in ulei de masline cu o manuta (mai mica) de chilli si o mana (mai mare) de chimen, stinsi cu suc de portocale si serviti numaidecat. Fusion intre doua soteuri: hai si cu niscai cimbru verde.
4. Pe locul patru, “fasolica se intoarce!” Tot verde, tot blansata, iar apoi trasa la tigaie cu cateva linguri de quinoa si cu mai multa sau mai putina harissa, dupa puterile papilelor fiecaruia.
5. Last but not least, mazarea oparita lejer in apa, amestecata de calda cu unt si busuioc proaspat tocat.

In poza, niste spanac. Nu-i garnitura, e de breakfast. Cica se amesteca spanacul (decongelat si bine scurs, in cazul asta) cu niste branza proaspata de capra si o lingura de iaurt gras. Se intinde in strat subtirel pe fundul unui vas de yena. In capul lui, se sparg oua de prepelita. Se coace nitel treaba in cuptor. Rezulta un soi de pizza cu blat de spanac si topping de oua:) Mult bun! De mancat cu salata de rosii cu quinoa si patrunjel. Adica na, noi asa am facut.

Ah, si daca aveti, ca mine, un mare fix cu inoculatul spanacului in viata familiei care il uraste, luati de aici inca doua retete, la inspiratie asa: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/clatite-cu-spanac-la-cuptor (in all fairness, asta ma apucasem sa fac ieri dimineata, dar dupa aceea mi s-a facut asaaaa de lene, ca am mers pe varianta mai simpla) si asta http://bonduelle.ro/4culori/recipe/spanac-pe-pat-de-mamaliga-cu-oua-de-prepelita. Din campania concurs Bonduelle, unde am dat si eu cu subsemnatul, in calitate de omu-cu-hrana-sanatoasa:D

Hai happy spring!

PS: Si afara ploua ploua… Nu e loc de dumneavoastra:)

Se ia un piept de curcan de cca 1.2 kg, se unge bine cu o pasta confectionata din mirodenii frecate cu ulei de masline (ce folositi de obicei la carne), se parcheaza intr-o tava in care am scapat juma’ de cana cu apa, se imprieteneste cu niste cartofi, cativa morcovi, o ceapa rosie, niste catei de usturoi, niste fire de cimbru, poate. Se acopera tava, se da la cuptor la foc mic pret de un ceas si ce-ti pasa, apoi se mai lasa nitel descoperita, ca sa prinda friptura crusta aurie. Bun asa.

Ei, si acum… sa vedeti ce poa’ sa insemne el, pieptul, in economia unei familii:

1. DUMINICA la pranz: cca 600 g de piept de curcan, taiat de cald, mancat dimpreuna cu cartofii la tava si ce mai era pe langa ei. Noi doi, copilul si a lui bunica. Deci, practic, trei insi jumate.
2. LUNI, la pachet: patru sandvisuri cu paine integrala (doua de fes), mustar, frunze verzi si cca 200 g de piept de curcan rece (plus o salata de sfecla)
3. MARTI seara: salata cu piept de curcan (morcovi, telina, varza rosie – juliene, plus patrunjel, curcan – 200 g, muguri de pin, ulei de masline, lamaie sau balsamic)
4. MIERCURI, la pachet: patru sandvisuri (doua de scufitza), cu salata DE, nu CU, curcan. Ma rog, impropriu spus salata, caci vorbim, mai exact, de urmatoarea treaba diavoleasca: piept de curcan taiat cuburi (cca 200g), o legatura de ceapa verde, doua bete de telina, o mana de boabe de strugure roz, taiate jumatati, niste cheddar sau emmental, o mana de migdale, o legatura de patrunjel tocat siii, bomboana de pe coliva, cateva linguri de maioneza cu mustar de Dijon. Piper, desigur, mult piper. Chestia asta intre doua felii groase de paine neagra. Inmultit cu doi. Blagoslovit cu o salata verde sau ceva.

Un piept, patru zile, trei pranzuri si o cina. Riding the wave of efficiency. Pai… nu?:)

PS: Daca nu-i soare, bine si bec.

Exista seri in care ajungi acasa, te dai jos de pe pantofii cu toc cui, iti scoti perlele si le arunci in sictir dupa dulap, fumezi un trabuc in cada, tragi pe tine halatul de matase cu dungi, te trantesti dramatic pe scaunul Ludovic al paishpelea si astepti sa-ti fie servita cina.

Si apoi exista seri cand te tarasti ca o morsa spre locuinta ta pe veci la bloc, bagi cheia in ea de usa, introduci timid un piciorus proaspat sters de incareaicalcat, cu celalalt impingi sarsanaua de la Mega cu totceaimaigasitlaoraaia pana in bucatarie si, cu fix ultimele puteri, executi, manual, o salata. Pe care ti-o servesti singura, sunand clopoteii din capu’ tau, ding dong.

Frunze la punga, “dresate” intr-un vailing mare cu o emulsie de ulei de masline, otet balsamic, menta uscata, busuioc, sare. Adaugat niscai nuci crude de orice fel (eu – caju) si o mana de seminte de in proaspat rasnite. Ah, si poate cateva ciuperci crude, taiate felii subtiri. Atat ca baza.

Puse astea cu linguroiul in farfurii. Garnisite cu rosii cherry, oua de prepelita fierte, rulouri de ansoa cu capere si branza de capra moale. Piper proaspat macinat.

Tabloul: http://fineartamerica.com/featured/whats-for-dinner-tom-roderick.html

Intai bamele, ca sa ne luam de-o grija. Congelate, de la Mega, ceva marca greceasca. Oparite in apa cu sare, tavalite prin malai, prajite strashnic la wok. In ulei mult suficient si aromat cu o roaba capatana de usturoi pisat. N-are ce sa fie rau. Pana la urma, cred ca si un siret de pantof deep fried, cu usturoi, e paradisul gurmandului.

Si acum decalogul. Pentru ca postarea despre zahar a facut “furouri”. Pentru ca fiecare stie cel putin o persoana care “mananca de rupe”, si nu pune, fir-ar, nimic pe ea. Pentru ca eu cred ca sunt fix persoana aia. Pentru ca ma plictiseam azi dimineata, asa ca am zis sa tap into my empirical knowledge despre propria piele si sa dezgrop de-acolo niste lucruri pe care le fac involuntar. Si care clar ma ajuta sa imi mentin greutatea constanta, fara sa para ca prestez vreun efort.

1. “Mananc de rup”, dar totusi, putin. Sa zicem ca la mine se rupe mai repede. Mananc mai mult, vorba mamei, cu ochii. Nu termin aproape niciodata ce e in farfurie la un restaurant. Respect, fara sa imi propun, portiile corecte, in majoritatea zilelor si situatiilor. Nu am niciun aliment pe care sa il consum in exces, oricat de mult mi-ar placea.
2. Unei zile in care am mancat mai mult decat de obicei ii urmeaza intotdeauna o zi in care mananc mai putin. Again, nu e ca ma oblig la asta, ci e, pur si simplu. Damage control din reflex.
3. Mananc zilnic trei mese si doua gustari. Rar sar peste o masa. Nu mananc de regula doua feluri de mancare si aproape niciodata trei (nuntile, botezurile, cumetriile, nu se pun:p).
4. Mananc zilnic cate ceva din toate grupele alimentare. Nu mereu in proportie ideala, dar zilnic si din toate, aia clar.
5. Nu mananc dulciuri mai des de o data pe saptamana, on average. Nu cumpar, nu duc acasa. Prestez prajituri rarisim, cafeaua o beau fara zahar inca din liceu, nu iubesc ciocolata. Nu indulcesc ceaiul cu miere decat daca e de tei si-s racita sau gravida:p Nu mananc fructe mai des de o data pe zi. Niciodata cu ligheanul. Desert mananc cu pofta la un resto bun, dar aproape de fiecare data il impart cu un comesean (ca-s satula de mancare, deja:)) Ce mai calea valea, sa zicem ca trouble is not a friend of mine.
6. Imi place carnea and I’m not afraid to show it. O zi in care imi este foame este, statistic dovedit, o zi in care nu am mancat destule proteine.
7. Gatesc. Prefer oricand a home cooked meal unei soioshenii comandate la birou. Iar cand trebuie sa comand, imi pare rau dupa bani in 99% din cazuri. Suficient de rau cat sa ma duc acasa si sa, ati ghicit, gatesc.
8. Mananc de foame fizica, nu de foame la cap. Cand nu mi-e foame, nu mananc. (Cand mi-e foame, fac urat, dar asta e alta poveste:))
9. Dorm bine si (aproape) suficient.
10. Iubesc din suflet mancarea si pe mine.

Disclaimer: da ma, stiu ca genele, stiu ca metabolismul si nu, credeti-ma, NU ma dau smechera, nu ma consider altfel decat foarte, foarte norocoasa din punctul asta de vedere. Dar am avut o perioada in viata (gravidia:p) cand n-am facut mai nimic din cele de mai sus si m-am ingrasat 26 de kile (ok, parte din ele erau pe baza de sarcina, dar, trust me, aia era partea mica, deoarece partea maaaare, de 20+, se pusese fix din exces de cartofi prajiti cu maioneza si cartoane enorrrme de mini choux de la Cofetaria Maria). Nu cred ca un om care nu se ingrasa can get away with murder. Cred ca si el, daca isi schimba patternul alimentar, se poate ingrasa. Indiferent de gene.

Nu zic “faceti asa si o sa fiti slabi”. Nu zic ca ce mie mi-e usor, altuia ii e la fel. Zic doar ca exista, de multe, de cele mai multe ori, explicatii adevarate, logice si plauzibile pentru care cineva nu pune pe el, desi pare, cu accent pe pare, ca mananca mult, oricand, orice, dupa pofta inimii. Si cred ca pentru oricine se lupta cu controlul greutatii e mai de ajutor sa vada si sa accepte aceste explicatii, decat sa creada, sincer, ca altu’ poa sa manance ca porcu’ si totusi sa fie slab. Si sa se amarasca si mai tare din pricina asta. Si sa se refugieze in macare.

Bamele trase la tigaie au fost acompaniate de curcan la cuptor si orez cu stafide si turmeric.

PS: Stati pe loc. Stati cu voi. Stati la soare dupa ce v-ati dat cu sclipici.

Despre zahar nu am niciun cuvant de lauda. Gandul ca oameni educati, destepti, cititi, ba chiar cunoscatori in ale nutritiei, spun ca zaharul ii face fericiti, ma ravaseste visceral, imi vine sa dau foc la punga de margaritar de-un kil (da, stiu, o sa iasa zahar ars, ce bun, nu? pfff!) Ce, va veti intreba, e la radacina acestor sentimente puternice? Pai, simply put, m-am saturat sa vad ce face zaharul din otherwise awesome people. M-am saturat sa vad femei care tin Dukan pentru ca, magie!, au voie prajituri dupa retete speciale Dukan. M-am saturat sa vad cola normala inlocuita cu cola light. M-am saturat sa aud “eu nu mananc dulciuri, doar fructe in cantitati industriale”. Imi vine sa plang de nervi, jur:) Nu se poate, nene, nu se poate asa ceva! Ceva trebuie facut. Fiindca ala care a zis primu’ “sugar free”, precis avea in cap nu inlocuirea zaharului cu aspartam, ci eliberarea omului din zaharoasele hatzuri ale lui zahar zaharovschi. Deci piei, zahar, piei! Mars de-aici, n-auzi?! Tu si toate neamurile tale odioase! Adio! Hasta la vista, baby! Sunteti cu mine? ‘Ai sa-mi trag una, ce-ar fi sa va scap de o mare problema? Read on, my friends, read on!

1. ce e zaharul

Nu, pe bune. Un pic de chimie n-a omorat pe nimeni si tre sa know thy enemy daca vreti sa-i veniti de hac. So, avem asa:
a. Monozaharidele – adica glucoza, galactoza si fructoza.
b. Dizaharidele – adica diverse combinatii de monozaharide: maltoza = glucoza + glucoza, sucroza = glucoza + fructoza si lactoza = glucoza + galactoza.

Sucroza este ceea ce numim, comercial, “zahăr”. Cand va uitati pe un ambalaj si vedeti “zahăr”, aia inseamna. Iar cand vedeti “zaharuri” sau “glucide”, poa’ sa fie un platouas din cele de mai sus. In doua cuvinte, monozaharidele si dizaharidele sunt ceea ce se cheama “carbohidrati simpli”. Si nu prea e nimic simplu in ceea ce ii priveste, din pacate.

Diferenta dintre toate soiruile astea de zahar este data de felul in care le metabolizeaza omul. Glucoza, de exemplu, e combustibilul universal pentru fiecare celula a corpului nostru. Adica e chestiunea care ne da energie. Fara ea, am fi, literally, dead meat. Pentru ca toate organele au nevoie de glucoza, doar 20% din ea se metabolizeaza in ficat. Fructoza, in schimb, este metabolizata de ficat in proportie de 100%. Din acest punct de vedere, seamana bine cu alcoolul. Asa ca, vedeti voi, ce se intampla acum in America, unde zaharul normal (sucroza de care spuneam mai sus) a fost inlocuit aproape in totalitate cu fructoza extrasa industrial si izolata de alti nutrienti care se intampla natural in acelasi aliment ca si ea, este un mare semnal de alarma pentru noi toti. Natia asta se indreapta spre dezastru metabolic in masa. Adica cum adica? Pai asta ne aduce la urmatoarea intrebare, si anume…

2. este zaharul moartea?

Ei bine, raspunsul este “da”. Si nu de azi de ieri. Din ce in ce mai multe studii atesta faptul ca zaharul in exces este principala cauza de boala cronica si letala. Da, zaharul, micutul, dragutul, e bomboana de pe coliva noastra (Mercola). Cum lucreaza dansul-dracu-gol? Pai:

• intre altele, e un un drog, care, ca orice drog, da dependenta. Vedeti in infograficul din deschidere de ce, pentru multi dintre noi, nu exista “umpic” de zahar, dupa cum nu exista nici “doar o tigara, doar dimineata, doar de revelion”. Nu nene, zaharul e o substanta highly addictive, care, odata ce te-a inshfacat, te transforma in no time din om liber in dependent.
• excesul de zahar taxeaza ficatul, am povestit mai sus cum. Da, zaharul e o toxina, oameni buni.
• zaharul propovaduieste inflamatia la nivel celular si, nu stiu daca stiti, dar inflamatia e fix, dar fix ceea ce nu vrei sub nicio forma in corpul tau. Inflamatia vaselor de sange poate duce la boala cardiovasculara. Inflamatia poate duce si la cancer. Pe scurt, lantul zaharel – inflamatie – boala naspa e cam cert.
• zaharul, soc si groaza, ingrasa. Da ma, stiu ca stiti, dar poate nu va dati seama ce inseamna asta de fapt. Nu e ca bagi zahar si rezulta love handles. Nu, este mult mai nasol de atat. Zaharul halit messes cu metabolismul omului, care nu mai stie de capul lui. Pacaleste organismul intr-un mod barbar, facandu-l sa devina in scurt timp absolut incapabil sa-si regleze singur apetitul. Google “insulin resistance” daca vreti sa intelegi mai bine dimensiunea problemei.

Sunt asa de multe lucruri de zis despre cum ne omoara zaharul, si not enough time. Sunt sigura ca multi dintre voi aveti curiozitatea sa investigati problema pe cont propriu, daca nu ati facut-o deja. Pana atunci, sa zicem ca ma credeti pe cuvant si sa mergem mai departe. Si anume la punctul trei…

3. cum stii ca esti dependent de zahar?

Nu poti trai fara gogosele umplute, care fac poc in gura si te umplu de slurpiness?
Nutella pe paine ti se pare o idee buna de mic dejun (posibil, singura idee buna de mic dejun)?
Iti mananci de pe buze strugurelul cu miros de prajiturica?
Te trezesti noaptea ca sa faci pisu si in drum spre baie te impiedici de cutia de zahar cubic (unu mie, unu tie, unu mie, unu mie…)?
Te trezesti noaptea sa faci pisu, nu gasesti zaharul cubic si, next thing you know, esti la benzinaria non stop de la coltul blocului, in uggshi, pijamale si lacrimi?
La intrebarea “ce ai lua cu tine pe o insula pustie”, raspunzi lejer “tigaia de clatite”?
Gandul de a nu avea tigaie de clatite pe o insula pustie iti cauzeaza mancarici in cap de piept?
Mananci oul kinder al copilului?
Dar miere cu lingurita?
Intre o poza cu Ryan Gosling si una cu o felie de tort, alegi tortul?
Intre demnitate si zahar, alegi zaharul?
Intre orice si zahar…

Felicitari, ai castigat o dependenta.

4. cum scapi de dependenta?

Daca as sti sa rezum asta in doua vorbe, m-as umple de bani. Sa facem, totusi, o incercare.

“the 30 day NO SUGAR challenge”

Yep. That’s it. Nu mancati niciun strop de zahar si niciun substitut al acestuia, timp de 30 de zile. Nu zahar in cafea, nu miere in ceai, nu dulciurele, nu ciocolata, nu siropel, nimic, nimicutza. Nu suc natural, nu cola zero. Nimic care contine zahar si absolutamente nimic pe care scrie ‘SUGAR FREE’. Nu mancati mai mult de un fruct pe zi. Reduceti sau eliminati fainoasele. Nu paine alba din comert. Hell, nu paine alba punct. Fiti cu ochii in patru, cititi etichetele, atentie la zaharul ascuns in alimente.

Hai, facem treaba asta? Nu aveti nimic de pierdut, I promise you. Dupa doar o zi-doua fara zahar, o sa incepeti sa simtiti beneficiile pe propria piele. Bye bye balonare, la revedere cosuri pe fatza… Zau! Iar daca odata cu detoxul asta o sa bagati si niscai sport, va asteapta la final de luna un cantar contrariat. “Fuckitty fuck fuck, cine e sexoshenia silfida?” “Pai ce sa vezi, sunt chiar eu!”

5. pai si dupa astea 30 de zile?

Ce iti fac astea 30 de zile de lipsa zahar se cheama RESET. Pe langa break-ul metabolic pentru care organismul tau o sa-ti zica sar’na, se intampla, in chip fericit, o resetare a mecanismelor de reglare apetit, care, in cazul tau de depe de zahar, erau de mult pe butuci. Pofta de dulce dispare. Incepi sa mananci cand iti este foame. Adica incepi sa stii ce e aia foame si cum se manifesta ea. Incepi sa intelegi lucruri despre tine. Se limpezeste capul. All of a sudden ti se pare absurd totul. Cum ai putut sa crezi vreodata ca ciocolata vindeca raceala? Srsly, dude, WTF?:))

Bun. Cu acest nou state of mind, here comes 30 de zile later si tu, tu cu mintile la tine, ai o alegere de facut. Pentru prima oara in ages, alegerea e la tine. Adica pe bune, o luam de la capat cu agatatul de tejghea la Lukoil in miez de noapte? Sau facem reframing total la treaba cu dulcele in viata omului, asa incat sa desfrunzim situatia de penibilitati si sa alegem doar ceea ce se califica drept “experienta”?

Stati cu mine, ca this is totally going somewhere. Ce vreau sa zic e ca da, exista zahar care vine la pachet cu viata, cu traitul misto (pasteis de belem la Lisabona, nush ce fensi prajiturica la Paris, desertul brilliantisim care incheie o cina la AGO, o “every now and then” Cola la sticla, aburita de rece ce e, doua cupe de inghetata artizanala – 100% ciocolata, no milk, ahhhh, the yumzors, cozonacul mamei, la Craciun si la Paste… you name it). Si pe urma exista zahar care nu vine la pachet cu nimic, zaharul rusinii, ala care te transforma din fiinta ravisanta si adunata care esti intr-o ciumafaie despletita emotional, care si-ar taia o mana si un picior ca sa primeasca, chiar si sub forma de Eugenia, doza mult dorita.

in fine

N-am vorbit nimic despre cat suntem de indoctrinati, n-am vorbit despre fructul oprit care, si el, avea zahar. Sunt multe, prea multe de storcoshit intr-o dupa amiaza. Dar daca v-am atins, macar partial, ma declar multumita. Cine stie, poate intr-o zi o sa ne strangem intr-o carciuma sau ceva, si o sa povestim mai ghebos despre toate.  Pana atunci, sper si vreau sa cred ca sunteti cu mine. Ca va bagati la 30 de zile fara zahar. Pe mine aici ma gasiti, pentru suport. Intrebati-ma orice. Turnati ofuri si comentarii. Dar incercati, ma. Intrati in joaca asta si de nu v-o fi mai bine, n-aveti decat sa-mi ziceti mie de… well, dulce:))

Si da, special am ales sa public postarea asta la ora la care scade glicemia:) #crazybitchfromhell #mwahahahhaha

De cand am vazut reteta asta pe Le Blog Piquant, numa’ la ea m-am gandit, cu pauza de baut apa. Context: de mai bine de un an nu mai cumparam mezeluri. Din supermarket mai deloc, de la producatori locali – rarisim. De n-ar fi fost cruntul episod “parizer cu franzela alba in parcare la Mega”, si de n-as fi primit ca dar de Craciun de la Agricola greutatea mea in salam de Sibiu, as fi fost pana acum cu adevarat o vestala-slujitoare intru viata far de mezel. Cum ar veni.

Ei, si de cand mi s-a aratat la ceas de seara salamul de casa pentru prichindei (yeah, right:p, get in line, prichi-michi) al Elenei, s-a dus naibii tot fengshuiu. Ma trezeam dimineata cu narile frematand, ma ridicam in derrière si in loc de uzualul chant “om om”, incepea o cinstita “oda lui salam”. Trebuia, vedeti, sa fie cu finalizare. Imperativ.

Asa ca am facut cum zice fata asta in reteta, mai bine decat mine. Am tocat un piept de curcan cu robotul vietii Braun Multiquick (unul din cele doua, posibil trei utilaje domestice care isi justifica pe deplin amprenta la solul-blat de bucatarie), impreuna cu niste ficat, tot de curcan, dar mai putin decat povestea Elena, ca eu voiam pe baza de carne, stiti. Bun asa. Am transferat toata tocatura intr-un vailing, unde lucrurile aveau sa get really dirty. Deoarece venea puternic din urma un maglavais rezolvat tot la Braun, din doua legaturi de patrunjel, usturoi cat sa fie, cimbru, ulei de masline si nuci, vreo doua maini, lejer prajite inainte intr-o tigaie uscata. Asa.

Chestiunea asta verde crocanta adusa dimpreuna cu carnea, framantat totul in compania a doua oua sparte si o ceasca de apa calduta, egal “inlocdesalam”-ul. Pentru Iepurs am scos in aceasta etapa compozitie cat sa ajunga de-o forma mica de chec, iar pentru noi am mers mai departe cu imaginatia, mixand in restul de compozitie o bucata zdravana de carne afumata de la Cutitul Iscusit.

Bun. Mai departe aflati de la Elena care e treaba cu montatul, coptul, presatul, uscatul salamului de casa. Eu m-am aproape speriat cand am citit, dar zau ca nu e nicio schema si rezultatul, surprinzator de rapid, bate la fund orice mizilic din magazin. Prin curatenia lui si gustul ala deosebit, de, cum ii spune, carne.

Si cand va plictisiti de inlocdesalam (desi e greu, sunt n variante, de la “cu coniac” la “cu fistic si bacon”), incercati musai si cel mai fin pate de ficat, rulada de pui cu branza si spanac, sunca si alte bunatati de carne si de casa.

Oh happy day, hai pofta buna la salam!

PS: Cadeti in ispita. Descoperiti-va. Fiti in firea voastra.