Asa o zi cu soare merita sarbatorita cu cateva retete cu clatite. Enjoy!

Deci da, m-am convins, slow food – not for me…  Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.

Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.

Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.

Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.

Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.

Am zis ca v-o fi foame cand veniti de la serviciu si v-am facut un platouas:) Aici, o sumedenie de retete cu pui. Enjoy!

“Cutu cutu nagrivei, mamaliga daca vrei” – cam asta-i motto-ul nostru din ultima vreme, pentru fiecare duminica. Ce sa mai mancam cu mamaliga aia foarte buna pe care o face Pufix din malai de la DM. Pai sa fie pui cu smantana. Cu bucatile de carne fierte in supa si perpelite in unt. Cu ciupercile taiate subtire, calite si ele in zeama si untul ramase de la pui. Cu sos gros de smantana – si dulce, si acra, turnate peste o baza dintr-o lingurita de faina calita si ea tot in unt. Mestecat vartos cu telul pana se ingroasa, asezonat cu marar proaspat si piper. Si amestecat cu carnea si ciupercile de mai devreme, cat sa clocoteasca in oala cateva minute.

La sfarsit, specialitatea casei – mamaliga insorita, executata de Pufix dupa o reteta straveche, pe care nu pot sa v-o zic, coz then I’d have to kill you:p Happy pui, ca sa fim in ton cu reclama (doamne, ce tampenie!).

Asta-i o reteta traditionala de la buni de la Arad. De care aproape ca uitasem, noroc ca mi-a facut mama un refresh ieri, pe care… l-am mancat! Nu-i mare smecherie: se face o coca asa ca de paine, dar mai moale. Din 0.5 kg de faina executam o gramajoara cu scobitura la mijloc, ca un vulcan. In care crater punem o jumatate de pachetel de drojdie proaspata care a fost stinsa cu nitica apa calduta si o lingurita mica si rasa de zahar. Se acopera drojdia astfel lichefiata cu un strat de faina si cand incepe sa erupa vulcanul (adica sa se crape acoperisul), ne-apucam de framantat coca folosindu-ne de putina apa calduta cu sare. Ziceam – coca sa fie moale. O lasam la crescut pana-si dubleaza volumul si-apoi facem din ea niste gogoloaie ca niste chiftele mai maricele. Pe care le intindem cu sucitoarea pe o suprafata unsa in prealabil cu ulei, le umplem cu branza, cu varza calita cu chimen sau cu carne tocata, calita cu ceapa si mireseme. Le impachetam frumos parte peste parte, le sigiliam indoind marginile si le prajim in tigaia cu ulei. Puteti face si simpli langosii, fara umplutura, tavaliti la final prin zahar pudra sau topped cu gem.

Nu-s de mancat every day, ca, na, e clar ca nu-s sanatate curata, dar every once in a while e asa groazav sa musti dintr-un langos aburind si sa-ti aduci aminte de copilarie. Before we all started counting calories:)

De la o varsta incolo (si given my current situation:), seara perfecta arata asa: costite afumate (vanate toata ziua prin diverse supermarketuri, gasite intr-un final la Metro, oh joy!), unse cu oleaca de ulei de masline, impanate cu usturoi din belsug, condimentate cu Smoky Peri Peri si glazurate cu sos de soia, slowly roasted in cuptorul incins la foc mic (cca 60 de grade). Complimentate de cartofi copti in coaja, taiati jumatati, unsi cu unt si garnisiti cu ceapa verde si castraveti murati. Fericite la coada cu o doza soc de inghetata de fistic. Bucurate cu un film bun si cu compania cuiva who once said “I do”.

De doua zile aveam o pofta teribila de varza acra cu ciolan. Ceva de groaza, va zic! Intai am zis ca las’ ca trece. N-a trecut. Asa daca tot m-am intalnit ieri cu Zu sa mergem la DM (unde i-am facut o prezentare de produs de zici ca-mi luam comision, nu alta; ceea ce, by the way, m-a facut sa imi reconsider parerea ca nu as putea sa lucrez niciodata in vanzari – apparently I could)… deci, ziceam, daca tot am trecut razant pe langa Vulturul, pofta a invins, Zu a tras pe dreapta si eu am intrat sa-mi comand pentru mai tarziu un ciolan cu varza. Cand m-am urcat din nou in masina, am inceput cu luxul de amanunte, de-am bagat-o pe Zu in boala si-a trebuit neaparat sa ne intoarcem sa mancam la Vulturul. Pai ciorba de burta si ciorba de fasole cu salata de ceapa, pai carnati de casa, pai chiftele cu sos si cu piure… the works. Am plecat rostogol, cu minunatia de ciolan la pachet. Pe care Pufix-the-man l-a transat acasa frumos, de-am mancat eu azi la pranz pana mi s-a facut… bine. Da’ ce bine!

Doamne, multumesc pentru ciolan, pentru varza si pentru minunat loc pe pamant, Vulturul. Cea mai buna varza, cel mai bun ciolan! A zis Nugget sa va zic.

Somn proaspat de Dunare (de la Calarasi), tavalit prin malai, prajit si sarat. Mujdei cu rosii si patrunjel. Mamaliga. Mare smecherie! Now, back to work:D

Asa nu-mi place sa ma trezesc pe intuneric! E ca atunci cand te scoli la 4 pentru ca ai avion la 7. Sau cand te trezesti noaptea de vise rele si nu mai poti adormi la loc. Ce mai, dezolant! Ei bine, azi dimineata nu doar ca era intuneric, dar ce suieraturi de vant, ce rafale de ploaie, mamica mea, imi venea sa curl up in bed indefinitely:p In schimb, m-am dat jos reluctantly si mi-am tarat noul meu fizic expandat spre birou, doar ca sa constat ca din tavanul fals curgea apa fix peste postiturile mele color. Well, o stiti pe aia cu “zise Bamse si mai lua o gura de miere?” Pentru zile de-astea cand iti vine sa-ti bati copiii (no offense, nugget!), o placinta cu branza dulce si stafide e fix what the doctor ordered.

Foaia o stiti deja, ca e aceeasi ca cea de la placinta cu mere. Pentru umplutura aveti nevoie de 1kg or so de branza de vaci bine scursa (vedeti sa fie buna si dulce, nu de-aia usor acrisoara), un praf de sare, cateva linguri de zahar dupa gust, un plic de zahar vanilat, trei linguri de gris, stafide multe si opt oua batute usor inainte. Amestecate pac pac, pusa umplutura peste prima foaie, acoperit cu a doua foaie si data tava la cuptor la foc mic. Apoi pudrata cu zahar si lasata sa-si vina in fire. Daca va tine. Deci da, placinta buna cu branza, pentru zi de cacao. As fi zis enjoy, dar mai bine amin!

Azi toata ziua (‘tuaaaata’ ziua:p) m-am gandit ca ce bine-ar fi sa mananc eu o supa crema de sparanghel. Nefiind, ma multumesc cu ce vedeti mai sus. Repejor, ca incepe CSI:NY: baza de supa facuta din trei cioacanele, fierte cu piper alb, negru si verde, o foaie de dafin, un catel de usturoi, un varf de ardei iute uscat si sare. Calit in putin ulei de masline o mana-doua de legume chinezesti congelate. Turnat supa strecurata peste si fiert la foc mic. Dezosat puiul, taiat si pus in supa. Fiert some more. Pus sos de soia, cateva urechi de lemn si cativa creveti. Luat de pe foc in 3′. Pus capac, inabusit. Oparit niste rice noodles separat, strecurat. Pus in castron taiteii, turnat supa peste. Tocat o ceapa verde cruda in supa. Awesome, super-hot, flavory, tine raceala departe. Enjoy!