Dupa dezmatul de sambata seara – cand yet again am avut casa plina asa cum imi place mie, iar pe masa – paste cu sunca, ciuperci si sos de rosii, coplesite cu tone de mozzarella si gratinate la cuptor (toate dovezile au fost sterse) – mi-au ramas o groaza de spaghete. Nu cred ca o sa invat vreodata sa apreciez cate paste tre’ sa fierb pentru ceva. Cu cele scurte ma mai descurc, o cana pentru fiecare portie… Cu astea lungi insa… different story. Cert e ca surplusul de sambata seara putea hrani lejer o familie cu patru copii. What to do, what to do? Pai spaghetti & meatballs, I figured. Adica, in traducere libera, chiftelute cu sos, in cuib de spaghetele mele fierte cu o seara inainte.

Pentru chiftele am folosit cam 400 de g de carne tocata amestec (vita-porc) si mi-au iesit 24, potrivite ca marime. Carnea am framantat-o cu o ceapa mica tocata marunt, un catel de usturoi, oleaca de miez de paine muiat, un ou,  verdeata, sare si piper. Am prajit chiftelele in putin ulei de floarea soarelui. Apoi le-am dat deoparte si m-am apucat de sos.

1 ceapa mica,  1 catel de usturoi, niste chilli si niste vin rosu, 1l de suc de rosii cat mai bun (daca aveti de casa e minunat) si o conserva de rosii tocate. Sare, piper si o mana zdravana de busuioc. Ceapa se caleste in putin ulei de masline, amestecand bine bine pana devine asa, sticloasa. Pe urma adaugam usturoi pisat si chilli. Stingem cu vin si adaugam suc de rosii si rosiile din conserva. Lasam sa fiarba la foc mic pana se mai ingroasa, apoi dregem de sare si piper, adaugam busuiocul si mai fierbem 1-2 clocote. Tavalim chiftelele in sos si le lasam asa pe foc mic, cat sa prinda gust de rosii dulci. Si-apoi, cand e gata mancarea, luam cu polonicul si punem peste spaghetele aburinde. Ah, si-asa ar fi mers un pahar de vin rosu langa. Damn! Well, enjoy:)

Stiti salatele alea la punga? Well, mie tot timpul mi se ofilesc in frigider:p Si azi dimineata, ca sa nu arunc ce mai ramasase intr-o punga de spanac, am improvizat rapid un mic dejun cu oua pe pat de “ofilituri” trase la tigaie in unt, cu nitel usturoi si chilli.

Cu paine neagra cu unt. Bun. Acu’ sa ne-apucam de placinta cu branza dulce si stafide si de chiftelutele marinate cu spaghete. Laters!

De la mama am reteta pentru cea mai buna placinta cu mere ever. De fapt, cea mai buna placinta punct, pentru ca merge si cu branza sau cu dovleac. Sa ne-ntelegem: o placinta buna este una cu foaie consistenta. Altfel, why bother, punem doar umplutura intr-un lighean si mancam cu polonicu’:p Asta-i si motivul pentru care nu-mi place strudelul: prea mult stuffing, prea putina coca. Acuma, asta nu inseamna ca foaia de placinta trebuie sa fie exagerat de groasa. Musai sa fie moale, frageda, gustoasa in its own, nu doar un suport pentru ce-i inauntru. Acum ca ne-am lamurit, sa va povestesc cum se face placinta cu mere via @Mama.

Se rad merele pe razatoarea mare si se scurg bine bine de suc (pe care… l-am baut, hac!). Cate mere? Pai, depends. Eu am facut placinta intr-otava de-aia imensa de inoxde la Ikea si am avut sa zic 2/3 sacosa mare Mega Image de mere. Asa. Odata merele rase, le amestecam cu 5-6 linguri de zahar, nuci, stafide si scortisoara dupa gust. Le calim intr-o cratita mare si nelipicioasa cat sa mai scapam de zeama din ele. Treaba e ca daca sunt foarte zemoase, n-o sa tina frumos foile si o sa iasa o treaba incerta si imprastiata. So, de-aia insist.

Bun. Pentru coca avem nevoie (tot la tava mare de care va povesteam) de 21 de linguri de zahar (eu am pus insa doar 15, ca mi se parea prea dulce cu 21), 21 de linguri de ulei si 2 oua, pe care le amestecam bine intr-un vas mare. Adaugam 21 de linguri de apa minerala, 1 lingurita de praf de copt stins cu zeama de lamaie si faina cat cuprinde. Coca o sa iasa asa, grasuta, numai buna de intins.

Coca o impartim in doua. Cu jumatate facem foaia de jos, pe care o punem in tava unsa cu unt. Peste ea deversam umplutura si acoperim cu foaia facuta din cealalta jumatate. Crestam frumos placinta pe deasupra, exact pe liniile pe care o sa o taiem cand e gata. Si dam la cuptorul preincalzit, la foc mic, ca sa mu se faca scrum, ci sa se coaca frumos. Cand e gata, o pudram cu zahar fin si o lasam sa se scalde in bataia soarelui cat sa se inmoaie foile si sa o putem taia frumos. Yummy-delish-can’t have enough of it – I promise! Faza cea mai tare e ca in casa o sa miroasa minunat a placinta si a scortisoara si a toamna bogata si a duminica, a mame si bunici si a copilarie. Si a fericire. Enjoy!

 Pranzul la birou e a real challenge atunci cand:

– e 10 seara the day before si n-am inca nici cea mai vaga idee ce mancam maine; lene – somn, lene – somn…
– biroul meu e inconveninetly far fata de bucatarie, ceea ce ma face sa-mi doresc sa mananc pe tastatura ceva ce nu necesita incalzire la microunde
– am trecut de la senzatia constanta de prea gol din primul trimestru de pregnancy la un prea plin epuizant si silnic, nimic nu-mi place, nu poftesc la nimic

Bun. Mancarea de azi adreseaza macar partial aceste issues, asa ca ma declar si eu partial happy. 

Avem cous cous (cate o cescuta pentru fiecare portie), inabusit cu twice as much boiling water, sarat, piperat, uns cu nitel ulei de masline, presarat cu susan negru lightly toasted si stropit cu otet de orez (rice vinegar), de-ala de se foloseste la orezul de sushi. Avem dovlecel taiat cuburi si perpelit  in tigaie cu nomu si sare de mare. Avem macrou afumat. Si avem toate astea impreuna, garnisite cu bean sprouts din borcan (de la raftul de “exotisme” din Mega Image) si stropite cu sos de soia. Daca era de mancat acasa si daca Pufix nu era avers la asta, as fi pus si niste ceapa verde taiata mare si intoarsa pe toate partile in tigaie doar cateva secunde, ca sa release all its lovely flavour.

‘Nyways, asta-i pranzul de astazi, de servit cu ardei copt on the side. Enjoy!

Ne-a ramas de la masa de sambata o jumatate de piept de pui mare, bun si fraged cum numai la vasul roman iese. Uns cu ulei de masline, boia, usturoi si cimbru. Dar asta-i alta poveste.

Si cum nimic nu se arunca, totul se “transforma”, am luat frumusel niste chifle bune cu mac, le-am taiat in doua, le-am “tapetat” cu salata de telina cu morcov, mar si maioneza de casa (preparata doar din galbenus de ou fiert, ca asa zice la “teh pregnancy bibul”), am piperat abundent zisa salata, am adaugat felii subtiri de piept de pui rece si doua-trei frunze de spanac si gata pranzul pentru astazi. Alaturi avem o salatica de baby spinach frecat cu otet balsamic si sare grunjoasa, ornat cu rosii cherry si cubulete de cheddar. Happy Monday la toata lumea:D

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

I’m back!:D Adica, don’t get me wrong, nu cred ca o sa fiu in stare sa ma intorc prea curand la gatitul de performanta dimineata la pranz si seara, dar ma simt like my old self again most of the time, ceea ce este minunat, because I missed me! Weekendul asta a fost plin de actiune mai ceva ca AXN Crime. Am dereticat “general” prin toata locuinta (o treaba long overdue:p), am gatit comfort food calda si pufoasa ca o paturica si culmea, am mai scos si nasul in lume (Alexandrei si lui Mihnea – hugs si casa de piatra si sa fiti fericiti always:D).

Despre greutatile unei ‘mama to be’ intr-o tara ca Romania v-as putea povesti mult si bine. Dar for now o sa ma rezum la a carcoti despre branza. Asa cum habar n-aveti, ca nici eu nu stiam inainte sa ma izbeasca fericita intamplare, femeile insarcinate nu au voie sa manance nimic din lapte nepasteurizat. Altfel spus, bye bye branza buna de la sibieni si hello horrific cheese la vid:p Le-am incercat pe toate, credeti-ma. Si sunt o-ri-bi-le. Iar eu nu pot trai fara branza! Am ajuns sa mananc cascaval, ffs…

‘Nyways, in cautarile mele de branza decenta “preggo safe”, am adunat in frigider nush’cate pachete de branza mai putin buna spre proasta rau, din care doar gustasem putin inainte sa survina abandonul cu prisosinta meritat. Si ca sa nu rispim totusi, am zis c-ar merge o tava de mac & cheese. Pe care de regula le fac pripit si sloppy asa, dar de data asta chiar am avut chef si le-am acordat mai multa atentie decat era cazul. Am ras felurite tipuri de branza pe razatoarea mare (as opposed to maruntitul cu furculita in a lumpy fashion, asa cum fac de obicei:p). Am amestecat branza rasa cu doua oua batute si o cescuta de lapte, ca sa iasa un amestec pastos usor de amestcat cu pastele (pun intended:)). Am fiert niste macaroane-scoici de-alea cu ou (au la Real, foarte bune), si le-am mermelit cu branza. Le-am pus in tava si le-am bagat la cuptor la foc mic.

Cand erau aproape gata, le-am tras si niste felii de cascaval in cap, ca sa se lege deasupra lor o crusta delicioasa. Nestiind ca mama o sa vrea sa le manance calde cu zahar, am macinat si piper proaspat peste ele, ceea ce didn’t seem to bother her. Mie-mi plac macaroanele cu branza si calde, cu smantana rece turnata generos peste ele, dar si reci, taiate felii, ca o budincuta.

Am mai facu tot duminica o variatiune de ciulama cu ciuperci de padure, dar despre aia alta data, ca oricum mai am doua sau trei posturi cu ciulama pe blogul asta.

N-am apucat sa fac placinta cu mere, desi mi-as fi dorit, si nici arici cu nuca, desi ii am in plan de o luna! Dar lasa, bine ca ma misc, sunt vioaie, viata e frumos. Si like mama, like nugget.

Oameni buni, sarcina… este greu. Mi-e asa de rau somn rau somn, ca n-am mai gatit de nu stiu cand. Sigur, being pregnant has its props: toata lumea se inghesuie sa ma ingrase ca pe gasca de foie gras, cele mai pofticioase pofte devin realitate cat ai zice peste! Nu mai gasim porumb la piata? Nu-i nimic, are mama o colega care ii aduce, nu trebuie decat sa se intalneasca Pufix cu ea la metrou sa faca the swap.  N-am mai ajuns de mult la Baneasa la Haagen-Dazs? Nu-i bai, ca mi-a adus Cristina o ditai cutia de berry smoothie. Rasfat nenica. Pai da, dar Pufix saracu’ a mancat ieri la munca trei strudele cu mere, pentru ca eu sunt temporar nevrednica si frigiderul e pustiu. Si cand a venit aseara acasa cu foame de lup si puppy eyes, nu m-a lasat inima sa nu incropesc ceva.

Stiti deja ca “mofturile e multe” la noi in casa, Pufix nu mananca ceapa, nici ardei. Asa ca am adaptat pentru el o tigaie picanta doar cu rosii, si ca sa fie on the healthy side, am facut-o doar din piept de curcan. Asa:

Intai de toate, am turnat niste ulei de masline in tigaia mea preferata de la Ikea (de-aia de inox, cu fund dublu), plus un catel de usturoi tocat si o mana grasuta de chilli. Am adaugat pieptul de curcan taiat cubulete si l-am perpelit pe toate partile cu cimbru si piper, pe urma l-am pudrat cu o lingurita cu varf de paprika dulce si l-am inabusit cu o cescuta de apa (ar fi mers si vin, dar nu aveam deloc chef sa fac figura cu “fugi pe balcon cu tigaia ca urla senzorul de gaze”). Am tot completat cu cate putina zeama, pana cand mi s-a parut carnea moale. Atunci am taiat rondele o rosie si am amestecat-o cu restul, fara sa o decojesc pentru ca imi era foarte lene. Oricum, cojile se extrag singure si le puteti aduna pe urma din tigaie fara prea mare efort. Asa. Am mai pus niste sos de soia (sa fi fost o lingura), iar cand a disparut si asta, am turnat in tigaie nitel suc de rosii dulce de casa si, desigur, oleaca de busuioc.

Pufix a executat numaidecat o mamaliga tare si cam zburlita, sa mearga langa tigaia mea picanta. In zare se vede un palmier de busuioc proaspat. Enjoy!

Aseara i-am facut lui Pufix fast food the easy peasy way. Din congelator direct. Aveam niste file de macrou pe care l-am bagat la cuptor topped cu un amestec de firmituri, busuioc, usturoi, chilli, sare grunjoasa, piper si ulei de masline. Plus felii de lamaie.

Intre timp am facut garnitura – foarte foarte buna, recomand! O fasole verde de-aia verde tare, perpelita in tigaie cu niste ulei de susan, o mana buna de seminte – tot de susan, restul de firmituri aromate si mai la coada – o lingura-doua de sos de soia. Nu fiarta, doar asa, ametita, cat sa fie all crunchy si sa-si pastreze vitaminele.

Nu cred ca a durat mai mult de 20 de minute toata treaba, iar Pufix a fost foarte incantat. Vorba Mazettei, light & healthy:) Enjoy!

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.