Buna dimineata de weekend:) Ce faceti voi? Noi ne-am trezit cu noaptea in cap, treaba multa nene! Afara e soare, ceea ce e foarte convenabil considering ca nu ma mai pot incheia la nicio haina de iarna si am vreo cateva drumuri de facut. Abia astept sa simt in nari aerul poluat de Bucuresti – dupa ce stai in casa mai mult asa, incepi sa-l apreciezi si pe asta, jur. V-as lasa cu niste oua, scrambled, omleta, fripte, fierte, tari, moi, cum vreti voi. Pentru ca oul e cea mai buna sursa de proteine si pentru ca nimic nu bate un mic dejun de weekend cu oua. http://easypeasy.ro/tag/oua/
Va doresc o sambata frumoasa, iar noua – spor la treaba. Poate ne vedem si prin oras, eu o sa fiu aia care nu mai incape nici pe usile batante:))
Este numai vina printesei, ca la ea am citit acum ceva vreme un post, care nu mai stiu despre ce era, ca mie nu mi-au ramas in cap decat oul fiert si branza feta. Moment de la care am dezvoltat un adevarat fetish pentru mic dejun ca in copilarie, cu ceai de tei cu miere si lamaie, paine prajita cu unt si cu branza si ou fiert. Abia astept sa ma trezesc (nu conteaza daca-i din somnul de cu seara sau ala de la pranz), ca sa dau fuga (eufemism pentru “sa-mi tarai fizicul”) la prajitor, sa inserez doua felii de toast in el, sa fierb numaidecat un ou de tara de la Cornu, sa balacesc lingurita cu miere in cana cu ceai si-apoi sa ma proptesc in fata calculatorului, cu o felie de paine intr-o mana si cana de ceai in cealalta, ca sa va povestesc si voua ce bun e.
Si daca tot vorbim de miere, va prezint mierea mea preferata. E de floarea soarelui si e cea mai buna miere pe care am mancat-o ever. Se gaseste pe la delicaterii.
Anyway, acum ca v-am povestit de mica mea obsesie matinala, vreau sa va intreb, voi ce mancati la micul dejun cand erati mici? Ca mie cred ca doar asta mi-a ramas in cap (snitelul din parizer se manca la pranz sau seara:) Hai s-aveti o dupa-amiaza mieroasa!
Si un update de ultima ora – mierea cea buna se gaseste si la Bacania Veche, tocmai am achizitionat doua borcane, taman bine, ca avem mucenici de uns si o mare bucurie la ceaiul de tei:)
E trecut de ora 2, by now ati mancat cu totii de pranz, un moment propice sa va lovesc cu reteta de gogosi a mamei mele. Si ca sa va conving de seriozitatea cu care tratez acest demers, va zic ca duminica am mancat un vailing de gogosi de-astea, doar ca sa fiu sigura ca ce va recomand este the very best. Este. Pai da, ati ghicit, mama mea face cele mai bune gogooooooosi! De-alea inaltute ca o perna de la Ikea, fara gauri pe dinauntru, dense, dar foarte pufoase.
Zice mama asa: 500g faina, un ou, 200 ml lapte, 3 linguri de zahar, jumatate de pachet mic drojdie proaspata, ulei pentru prajit si zahar pudra pentru garnisit.
Drojdia, tinuta la temperatura camerei cu cateva ore inainte de intrebuintare, se dizolva cu putina apa calduta si o lingurita de zahar. Se freaca oul cu zaharul. Se pune faina pe blatul de lucru in chip de gramajoara, cu o scobitura la mijloc. In crater se pun oul frecat cu zahar, drojdia dizolvata si laptele. Se framanta o coca moale, pana cand se poate desprinde de pe maini (cat de cat, acu, n-o luati chiar de buna pe asta, ca nu mai terminati in veci). Se lasa coca sa creasca acoperita, la loc caldut, pana isi dubleaza volumul. Se intinde o foaie grosuta, in care se taie cu gura unui pahar gogosile.
Pana aici e simplu, zau. Treaba odioasa e cu coptul lor, de fapt, prajitul in tone de ulei. Operatiune de care eu incerc sa ma tin departe, caci daca vad, nu mai mananc. Da nene, gogosile se prajesc intr-o craticioare cu mult, mult ulei. Mai mult decat folosesc eu in cca juma’ de an. Dar ce sa-i faci, no pain, no gain. Rezultatul – gogoasa aia fierbinte, tavalita prin zahar pudra – este prea-minunat. Mai cu seama ca asa rar ni se intampla sa indulge intr-o astfel de nenorocire. Eu zic asa: weekendul asta aveti dezlegare la gogosi deep-fried. Va astept cu impresii:) Ah, si daca cineva are o reteta de gogosele mici, care se fac cu iaurt in compozitie, sa vorbeasca acum, ca eu am avut-o, am pierdut-o si o vreau.
Buna dimineata si happy March 1st, fara numar fara numar, pentru toate fetele care ma citesc:) Ce faceti voi? De-aici de la mine se vede bine, hai ca mai avem putin si scapam de iarna, ca, puii mei si doamne iarta-ma, tare-s satula. De iarna, sa fie clar, ca de mancare vad ca-i din ce in ce mai greu sa ma satur. Nu stiu alte gravide cum sunt, dar eu in luna a opta plus sunt un monstru devorator. Cred ca as putea manca lejer la fiecare jumatate de ora. Si nu o banana si-un iaurt, ci mai degraba un cotlet si un saculet de cartofi. Nasol. Dar destul rasul-plansul pe ziua de azi, ca nici macar pe mine nu ma impresionez. Fetele de pe Facebook au zis ca vor chec, asa ca, pam pam, iata-l!
Intai sa va spun ca am combinat doua retete diferite la checul asta aperitiv, experimental, dar foarte reusit. O sa va zic si ce-as face diferit data viitoare. Pai avem asa: doua cepe mititele sau una mare, o legatura de ceapa verde, 500g ciuperci proaspete, 5 oua, 5 linguri de faina, 5 linguri de smantana, o legatura de marar, un ardei rosu mic, masline asortate, cateva felii de sunca, nitel unt si nitel ulei de masline.
Ciupercile, ardeiul rosu taiat fasiute si ceapa tocata marunt (mai putin aia verde) se calesc in unt si putin ulei de masline, fara sa le punem sare de la inceput, pentru ca si asa baltesc de apa. Cand zeama e scazuta complet, iar ciupercile prind o culoare frumusica, adaugam sunca. O lasam si pe asta sa se rumeneasca. Apoi punem maslinele fara sambure si taiate mai mic, plus mararul si ceapa verde, tocate. Mai le vanturam nitel, dregem de sare si piper si dam la o parte de pe foc, sa se raceasca.
Cum s-au racit ciupercile destul, cum borfolim intr-un castron galbenusurile de ou, amestecul de legume calite si smantana. Separat batem albusurile spuma tare. Pe care spuma o punem peste celelalte ingrediente. Turnam si alea cinci linguri de faina si apoi omogenizam cu grija totul, amestecand de sus in jos asa, cu o lingura mare de lemn. Coacem checul in forma destinata, pe hartie de copt, la foc potrivit. Se lasa sa se raceasca si abia apoi se taie felii. That’s all, folks!
Ah, am zis ca va zic si ce as face diferit next time. Pai as unge checul cu ou pe deasupra inainte sa il bag la cuptor si l-as presara cu ceva branza rasa cand ar fi aproape gata. Cam atat.
Pentru cine a vrut reteta de gogosi, stay tuned, si maine e o zi:) Cheers!
… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…
Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.
Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.
Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.
Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.
Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…
n-a mai ramas nimic…
Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D
Nu ma dau in vant dupa tonul la conserva si, din pacate, nici dupa salate. Dar asta e chiar reusita, va asigura un mare mancator de porc, nu doar c-o sa va placa, dar o sa va si sature. De durat dureaza ceva, ca-s multe chestii de preparat individual, dar nu e nimic solicitant.
Ce-o face asa buna? Pai in primul rand, nu e cu ton din conserva, ci cu friptura de ton la gratar. De care friptura noi cumparam congelata de la Mega Image. Nu e rece ca meduza, ci calduta si confortabila. Si mai e asa buna pentru ca are cartofi. Si usturoi. Si chorizo. Dar sa o luam cu inceputul.
Pai la inceput se fierbe un cartof mare, in coaja, cu grija sa nu overboil it. Tre’ sa fie fiert, dar ferm. Se lasa cartoful la racit si intre timp se aburesc niste legume verzi, like fasole verde si cateva buchetele de broccoli. Se scufunda in apa rece ca sa ramana verzi si pe urma uitam putin de ele. Friptura de ton o facem pe gratar, o saram si condimentam abia la sfarsit, ca sa nu scoatem toata apa din peste inca de la inceput.
Buuuun. Ne intoarcem la cartoful nostru impielitat, pe care il decojim si-l taiem bucati maricele. Pe acestea le tavalim intr-o tigaie cu putin unt, doi catei de usturoi taiati rondele si oleacuta de nomu smokey peri-peri sau orice alta paprika usor afumata. Cand au capatat o culoare frumoasa, aurie, crustoasa, adaugam o mana de frunze de baby spanac, pe care doar nitel le lasam sa se inmoaie cu cartofii si cu untul din tigaie. Desertam toate astea intr-o farfurie. Apoi incalzim in aceeasi tigaie legumele aburite, cu nitica zeama de lamaie si din nou putin unt. Le asezam peste cartofi. Tonul il taiem fasii si-l punem si pe el peste toate alea. Apoi, faza zilei, taiaem fasii un ardei copt si-l potrivim in salata, merge bestial in combinatie cu restul. O felie de mozzarella (de-aia din zer, nu de-aia cashcavaloasa) si nitel chorizo in varf, un sos de mustar light (obtinut fara imaginatie dintr-o lingurita de mustar de dijon diluat cu putina apa) si gata, avem o salata cu gust, satioasa, care nu-ti trosneste fara folos falcile si nici nu e un chin de mancat. Bun nene. Si destul de sanatos, acu’ pe bune!
Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).
Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.
Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.
De doua saptamani ma tot tin sa fac prajitura asta, de fapt, I was secretly hoping s-o faca Pufix in locul meu, dar cand am vazut ca aluziile subtile nu tin, am bagat ieri o sesiune de numaidecat-contractii si uite-asa, azi mancam prajitura (lasand gluma proasta la o parte, evident ca nu e nici intentionat, nici motiv de bucurie, dar da, “contractii” se intoarce).
Zice la reteta asa:
175g unt, plus extra pentru uns tava
300g faina, plus extra pentru pudrat tava
4 mere (cca 800g)
1 lamaie
284 ml smantana de frisca
225g zahar tos, plus o lingura pentru presarat pe deasupra
3 oua
Merele se curata de coaja si de cotor, apoi se taie rondele si se stropesc cu zeama de lamaie, ca sa nu oxideze. Smantana de frisca se varsa intr-o ulcica si in ea se topeste la foc mic untul, apoi se da la o parte oala de pe foc. Separat se bat ouale cu zaharul, pana se omogenizeaza bine. Chestia asta se toarna peste smantana untoasa si se amesteca bine. La final se toarna si faina, omogenizand cu patima, sa iasa smooth si fara cocoloase.
Coca asta se toarna intr-o forma unsa cu unt si tapetata cu faina. In ea se scufunda rondelele de mere si murele (stiti deja, Auchan). Se presara cu zahar. Se coace prajitura la foc potrivit, cca 50 de minute. E mai buna rece. Cica au turcii o zicala: mananci dulce, vorbesti dulce. Ceea ce va doresc si voua!:)
Ce face omul cand n-are ce face? Inventii, mascari, arta si precizie bai nene! Azi dimineata (si prin dimineata inteleg ora 12, cand s-a trezit toata lumea din casa, nu de alta, dar venea mama val-vartej), mi-am facut mie (ca Pufix n-are voie cartof), un mic dejun ca la aia, cum le zice, de mananca dimineata fasole cu carnati… englezi, asa. Am taiat un cartof rondele grasute si l-am ametit in tigaie cu sare, piper, putin ulei si putina apa, cat sa prinda o crusta frumoasa pe deasupra si sa fiein light and fluffy pe dinauntru. Pe urma am construit intr-un vas termorezistent un turnulet compus din: felie cartof, felie de mozzarella, felie de ou fiert tare si iarasi cartof si mozzarella on top. Am dat la cuptor vreo cateva minute, pana s-a topit branza. Am mutat cu grija cazemata intr-o farfurie si am fortificat cu damburi de salata verde si transee de rosii cu busuioc, usturoi pisat si ulei de masline. Un fleac!
Acum ceva vreme m-am amuzat citind postul asta al lui Adi (pe care, by the way, l-am cautat adineaori cu Google dupa “pipote Adi Hadean”, asa ca, draga Adi, daca observi ceva dubios in analytics, sa stii ca it was me:)). Avea el acolo un of, si anume ca-i aiurea cum producatorii amesteca pipotele cu inimi. El ar fi vrut numai pipote. I-am zis atunci ca ma ofer sa trade cu el inimile lui pentru pipotele mele. Pacat ca nu stam in acelasi oras, ca zau de n-ar fi fost o idee buna. V-am mai zis ca urasc pipotele, ma repet, ca poate ati uitat, si e absolut esential sa stiti despre mine acest lucru.
Dar sa lasam prosteala la o parte si sa va prezint ce-am mancat azi la pranz. Din seria “curs intensiv de ingrosat arterele” – avem un ghiveci de ardei, ceapa, ou si inimi de pui.
Doi ardei grasi de-aia galbeni, normali, unul mare rosu, doua cepe albe mari, o ceapa rosie. Ardeiul taiat fideluta asa, ceapa, oleaca mai grosier. Calite in tigaie cu nitel ulei de masline, stinse cu o ceasca de apa si inabusite pana se inmoaiel bine. Scazut zeama de tot. Spart patru oua peste si amestecate zdravan. Dres de sare si piper, dat la o parte.
Separat, prefiert inimile spalate bine in cateva ape in prealabil. Taiat inca o ceapa alba mare si perpelit in unt. Adaugat inimile si ametit de colo colo pana cand capata o frumoasa culoare de gata. Amestecat inimile cu ghiveciul de ardei. Piperat in nestire. Ah! The life!
La desert, paine prajita cu unt si cu gem de gutui. Weekend fain la toata lumea!
