Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.

Nu o sa va mint. Pute. Pute din holul blocului. Pute din lift. Hell, pute de la coltul strazii. Daca e buna, ma intrebati? You bet your ass it is! 4-5 ousoare de gaina, batute bine cu telul si amestecate cu razalituri de telemea de oaie veche, de la fundul putinii, telemea proaspata de vaca si niscaiva burduf. Festelite in tigaia unsa cu ulei. Ornate cu cascaval ras. Prajita omleta la foc mic, cu capac, fara a se intoarce, pana cand partea de jos e o crusta crocanta, iar pe deasupra viermuieste, incins, cascavalul. Mancare de burlac. Fara margica inutila care este leguma. Doar cu paine. Happy meal, na!

Azi Iepu’ trece intr-o noua etapa: aceea a hainutelor de 3-6 luni. Dap, se facura trei luni, nu stiu cum si in ce fel, uneori mi se pare ca suntem asa, toti trei, dintotdeauna. Le cred acum pe mamele care-mi spuneau inainte sa nasc ca n-o sa mai stiu cum e viata fara copil, le cred la fel de bine acum pe cat ma strambam atunci a nepricepere. Si cum amintirea vietii aleia e din ce in ce mai departe, si dorul de ea e mai mic. Vedeti, cum sa va spun, mi-e scris in frunte cu carioci color “mama”. Ceea ce nu e deloc rau.

Ce vroiam sa va arat azi este tortul omleta. Nu-i pentru Iepu’, ca ea deocamdata mananca doar tort de lapte cu lapte si la mijloc lapte. Dar e ceva bun, de inseninat diminetile mohorate de iunie-ca-noiembrie.

Se ia un vas de yena rotund si se tapeteaza cu felii grasane de rosii proaspete si dulci. Peste care punem ceapa verde rondele, masline verzi – aidoma si o legatura de patrunjel tocat. Apoi vin felii de bacon perpelite in tigaie. Apoi 5 oua batute bine, cu sare si piper. Apoi – cateva felii de cascaval sau mozzarella. Nu amestecam, ca tre sa iasa straturi-straturi. Se da vasul la cuptor pana cand, intepat cu o scobitoare, tortul nu impusca zeama. Se serveste numaidecat, sau incalzit la microunde a doua zi. Cam asa.

Happy Iepu’ day!☺

Nu stiu de ce are una lume impresia ca salatele sunt usor de facut, de fapt ele sunt foarte time-consuming si rareori aducatoare de satisfactii comparabile cu, sa zicem, o bucata de carne de porc. Eh, mai gresim si noi, deh.

Avem aici inca o salata rece cu paste (remember http://easypeasy.ro/2010/10/salata-rece-cu-paste/). Fussili fierte al dente, racite si tavalite printr-un dressing dintr-o lingura de mustar, o lingurita de pesto si nitica smantana dulce, pentru finete. Adaugate apoi ceva legume congelate, preparate la aburi (eu am gasit la Mega Image un amestec legume pentru cous cous, din gama 365 – contine naut si alte alea si mi s-a parut potrivita combinatia). Apoi fileurile de cod, aburite si ele in prealabil, plus niste sparanghel, plus un ou fiert. Piper, sare, gata. Ei da, pare iute, dar nu e. Ca pana fierbi pastele, pana fierbi oul, pana aburi, pana alea alea – prea complicat. Mai bine o friptura, I always say!

Am zis ca nu mai gatesc pana nu nasc, in semn de protest! Ei, da, dar cand ti-e foamea-n gat si un iaurt e, like, cea mai sexy optiune din frigiderul tau, cum sa nu cedezi… zau!

Habar n-am de ce-i zice salata (“egg salad”), ca nici macar dupa standardele mele foarte laxe in materie de salate (sa ne amintim de asta) nu se califica. Dar ce mai conteaza! E buna, asta e ce tre’ sa retinem. Si merge excelent ca spread pentru sandvisuri cu alte alea, sau asa, natur, cu paine buna alaturi.

Eu am facut multa, ca m-am trezit de dimineata cu o pofta nestavilita si doar vreo cinci bucati oua de tara de la Cornu stateau in calea fericirii mele. Pe care… le-am fiert. Tare. Le-am taiat asa grosolan, le-am bagat in robot impreuna cu niste unt la temperatura camerei (sa fi fost vreo 1/6 pachet), sare, piper mult, marar uscat si o lingura grasa de mustar. Le-am dat cateva pulsuri, fara sa le fac complet pasta, ca-mi place sa mai simt bucatile de albus. Am desertat maglavaisul astfel obtinut intr-un castron si l-am amestecat cu ridichi si ceapa verde tocate maruntel. Ei, si treaba mai deosebita pe care am facut-o de data asta – am prajit-spre-carbonizat niste resturi de muschi tiganesc si chorizo, bucatite mic mic de tot, apoi le-am varsat peste salata de oua si-am amestecat bine. Bun nene!

Voi ce mancati weekendul asta? Ah, ce mi-e pofta de-un gratar adevarat, de-ala pe carbuni…

Este numai vina printesei, ca la ea am citit acum ceva vreme un post, care nu mai stiu despre ce era, ca mie nu mi-au ramas in cap decat oul fiert si branza feta. Moment de la care am dezvoltat un adevarat fetish pentru mic dejun ca in copilarie, cu ceai de tei cu miere si lamaie, paine prajita cu unt si cu branza si ou fiert. Abia astept sa ma trezesc (nu conteaza daca-i din somnul de cu seara sau ala de la pranz), ca sa dau fuga (eufemism pentru “sa-mi tarai fizicul”) la prajitor, sa inserez doua felii de toast in el, sa fierb numaidecat un ou de tara de la Cornu, sa balacesc lingurita cu miere in cana cu ceai si-apoi sa ma proptesc in fata calculatorului, cu o felie de paine intr-o mana si cana de ceai in cealalta, ca sa va povestesc si voua ce bun e.

Si daca tot vorbim de miere, va prezint mierea mea preferata. E de floarea soarelui si e cea mai buna miere pe care am mancat-o ever. Se gaseste pe la delicaterii.

Anyway, acum ca v-am povestit de mica mea obsesie matinala, vreau sa va intreb, voi ce mancati la micul dejun cand erati mici? Ca mie cred ca doar asta mi-a ramas in cap (snitelul din parizer se manca la pranz sau seara:) Hai s-aveti o dupa-amiaza mieroasa!

Si un update de ultima ora – mierea cea buna se gaseste si la Bacania Veche, tocmai am achizitionat doua borcane, taman bine, ca avem mucenici de uns si o mare bucurie la ceaiul de tei:)

Ce face omul cand n-are ce face? Inventii, mascari, arta si precizie bai nene! Azi dimineata (si prin dimineata inteleg ora 12, cand s-a trezit toata lumea din casa, nu de alta, dar venea mama val-vartej), mi-am facut mie (ca Pufix n-are voie cartof), un mic dejun ca la aia, cum le zice, de mananca dimineata fasole cu carnati… englezi, asa. Am taiat un cartof rondele grasute si l-am ametit in tigaie cu sare, piper, putin ulei si putina apa, cat sa prinda o crusta frumoasa pe deasupra si sa fiein  light and fluffy pe dinauntru. Pe urma am construit intr-un vas termorezistent un turnulet compus din: felie cartof, felie de mozzarella, felie de ou fiert tare si iarasi cartof si mozzarella on top. Am dat la cuptor vreo cateva minute, pana s-a topit branza. Am mutat cu grija cazemata intr-o farfurie si am fortificat cu damburi de salata verde si transee de rosii cu busuioc, usturoi pisat si ulei de masline. Un fleac!

Stiu ca nu va zic nimic nou, ca na, ce mare chestie, salata orientala, dar eu asta mananc de doua zile si this is how we do it. Cati cartofi, atatea oua. Cartofii ii fierb in coaja, cu mare grija sa nu se faca terci. Ii las sa se raceasca putin, ii curat, ii tai rondele si ii stropesc cu ulei de masline cat sunt inca aproximativ calduti. Fierb si ouale, tari, si le tai peste cartofi. Adaug ceapa verde, ridichi, masline, otet, sare si piper dupa gust. Si asta-i tot.

In other news, ieri am avut ecografia cea mare si rea de trimestrul trei. M-am perpelit toata ziua precum puiul la rotisor. Intr-un final, pe seara, ne-am dus. Si-a fost bine. Doctorita “normal” (asa-mi place mie sa ii zic, ca in cele doua encounter-uri pe care le-am avut cu ea, masurand toate cele, zicea: cutare lucru – normal, aia – normala… si tot asa; eu nu intelegeam much, dar intelegeam ca e normal, ceea ce ma bucura peste masura)… deci ziceam, doctorita “normal” ne-a zis ca LV (Louis Vuitton?!) are 2 kile 300, ca-i mai smechera cu doua saptamani si doua zile fata de colegii ei de clasa si ca e asa dragutza incat iti vine sa-i tot faci poze. Ceea ce noi oricum stiam, ca ne documentaseram in prealabil si din analiza comparativa a pozelor noastre de ecografie cu alte sute asemenea de pe largul internet, ajunseseram la concluzia ca LV este chiar si absolut si indubitabil cea mai draguta. Deci so far so good, au trecut doua saptamani de cand cu episodul “contractii generatoare de isterie”, sa treaca inca doua, apoi inca patru si we’re good. Data probabila a nasterii, conform masuratorilor ecografice de ieri, s-a mutat pe 27 martie. Pumnii stransi. Va multumesc <3

Late breakfast astazi, si grozav de bun! Facem asa: pentru fiecare “clatita” avem nevoie de un ou. Pe care il batem bine il turnam intr-o tigaie unsa cu ulei si-l coacem ca pe clatite, intorcand de pe o parte pe alta. Peste clatita de ou gata coapta punem o felie mare de sunca. Rulam.

Ei, si punem frumusel rulourile astea intr-un vas termorezistent, le presaram cu cascaval ras si le dam la cuptor cateva minute, sa se gratineze. Intre timp, facem un sos din smantana, ceapa verde si marar tocat, sare si piper. Pe care il turnam peste clatitele calde.

Banal, delicios, fattening, aia e! This is no spa people, ne place papica! Va doresc o saptamana spornica! Mie sa-mi tineti pumnii, ca maine ma duc la morfofetala de trimestrul 3, sau, dupa cum ii zice Mazi, morfofofo:) Speaking of Mazi, ati aflat toti the good news? Daca nu, fuguta pe blog la ea sa vedeti ce si cum. Grats Mazette, si pe calea asta!

Din ciclul “bucuriile femeii gravide”, azi avem sculatul la 5 dimineata fara ceas, rostogolul in slow motion si pe toate partile intr-un pat imens, dar mic, si, finalmente, impleticitul mofluz catre bucatarie, printre doua pisici turtite la parchet si luate prin surprindere. Ma gandesc ca tre’ sa fie invataturile naturii pentru tanara(!) mama, pe genul “practice now, you’ll thank me later”.

Pai ce sa facem cu atata timp on our hands, daca nu o epurare savanta a frigiderului, conform intelepciunii populare care zice “mai bine matze stricate decat bucate aruncate”. Stiu ca am zis ca nu mai mananc soioshenii si carnet, iar lui Mishu i-am promis ca I shall go diet on his ass, dar avem de lichidat 2010 intai, si-apoi om vedea.

Deocamdata – oua cu carne afumata capatata de la prieteni (Dane, multumim, geniale afumaturi, anul asta musai afumam si noi!) si paine de casa cu masline (despre care va povestesc nitel mai incolo, dupa pranz), tapetata cu mozzarella care expira azi si tinuta la cuptor doar asa, cateva minutele. Patrunjelul e la deruta, sa para mai sanatoasa farfuria desfranata. Enjoy!