… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

n-a mai ramas nimic…

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D