A fost odată, ca niciodată, o femeieobositășicamciufutădincauzaasta prințesă pozitivă, care găsea majoritatea salatelor absolut detestabile. Scârboșenia pământului, în varianta de păscut. Și cum mergea ea prin pădure, deodată i-a ieșit în cale Dressing.
– Ce faci, bre, Dressing?
– Ei, și io pe-aici, just chillin’.
Și prințesa pozitivă a scos un nunceac, și l-a pocnit pe Dressing bini di tăt, și pe urmă l-a vârât în buzunarul de la șorțuleț, ba nu, de fapt, să vedeți, l-a apucat de ciuf și l-a târât în peștera ei. Așa a salvat prințesa pozitivă salata. Sfârșit.

Faza este că în realitate lucrurile nu au stat CHIAR așa. Dar rămâne adevărul adevărat și anume că o salată, ca să fie bună, tre’ să fie bine dresată. Altfel este pur și simplu teroarea fălcilor plictisite. Drept care, într-o zi cu mai multă ploaie decât prevede legea, m-am pus de-am făcut câteva soiuri de dressing, menite să scoată din anonimat orice salată. Zice-așa…

Totul cu începutul să înceapă. Ingredientele de bază de la care pornește aproape orice dressing de salată sunt: ulei de măsline (veșnic), sare, piper, lămâie sau oțet de vin roșu sau oțet balsamic. Proporția de ulei versus acreală depinde de gustul omului. Pentru mine, combo-ul fericit este 1 parte de acreală la cca 3 părți ulei de măsline. Nu îmi plac dressingurile foarte acre. Uneori, înlocuiesc zeama de lămâie cu zeamă de portocală, fix in acest motiv. Sau adaug în mix un strop de miere, dacă mi se pare că merge. Dar mai bine niște idei să avem și noi.

1. Dressing vinegretă. Adică, practic, treaba aia cu o parte oțet, trei părți ulei de măsline, emulsionate ghebos și asezonate cu sare, piper si buruieni uscate, circa ce vreți voi. În loc de oțet, poa’ să fie zeamă de lămâie, dacă puteți trece peste faux pas-ul care este scosul lui “vinaigre” din “vinaigrette”. Vinegreta balsamică e same shit cu aia clasică, doar că în loc de oțet de vin, folosim oțet balsamic.

E important să folosiți un ulei bonne qualité. Eu folosesc de ani de zile Costa d’Oro. Oțet balsamic – tot de la ei. Lămâia e bio, de la Lidl. Oțetul de vin – ok, busted, folosesc unul ordinar, marca 365, de la Mega.

La o adică, peste o vinegretă clasică putem adăuga și niște muștar de Dijon. Cam o treime din cantitatea de oțet. Adică să zicem că folosim 2 linguri de oțet (=6 lingurițe), deci muștar o să fie cca 2 lingurițe. Eu folosesc muștar de Dijon clasic, de la Maille.

2. Dressing mediteranean, cu feta, roșii, mentă și pătrunjel.

Facem noi o vinegretă cu balsamic, iar apoi mozolim în ea niște feta sfărâmată, oregano uscat, pătrunjel verde și mentă proaspătă, tocate fin, după cum si vreo câteva roșii cherry, depielițate și storcoșite strașnic. Dressingul ăsta merge brici la o salată cu carne roșie (vită/miel), legume la gratar, frunze verde închis, măsline și roșii uscate.

3. Dressing cu bacon, blue cheese și ceapă verde.

Bun. Până acum ne-am distrat și ne-am încălzit. E timpul să trecem la lucruri serioase. Se face o vinegretă de-aia cu muștar, în care musai scăpăm și niște miere. Se croncănțește pe foc, în tigaia nelipicioasă, niște bacon cubulețe. Cât vă lasă inima. Se toacă niște ceapă verde, cu cozi cu tot. Se fărâmițează niște blue cheese. Toate astea se amestecă. Fericire. Întro salata cu mix de frunze verzi, pui la grătar și avocado, este fix ce-ar fi recomandat prințesa pozitivă. True story!

Bineînțeles că am putea să vorbim despre dressinguri de joi până mai apoi. Sunt nesfârșite combinații care să facă dintr-o mâncare ratată o adevărată salată. Poate-ar trebui s-o punem de-un serial. Până una alta, vă doresc salate gustoase și duminici porcoase. Oh wait, that sounded wrong :-))

Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

Exista seri in care ajungi acasa, te dai jos de pe pantofii cu toc cui, iti scoti perlele si le arunci in sictir dupa dulap, fumezi un trabuc in cada, tragi pe tine halatul de matase cu dungi, te trantesti dramatic pe scaunul Ludovic al paishpelea si astepti sa-ti fie servita cina.

Si apoi exista seri cand te tarasti ca o morsa spre locuinta ta pe veci la bloc, bagi cheia in ea de usa, introduci timid un piciorus proaspat sters de incareaicalcat, cu celalalt impingi sarsanaua de la Mega cu totceaimaigasitlaoraaia pana in bucatarie si, cu fix ultimele puteri, executi, manual, o salata. Pe care ti-o servesti singura, sunand clopoteii din capu’ tau, ding dong.

Frunze la punga, “dresate” intr-un vailing mare cu o emulsie de ulei de masline, otet balsamic, menta uscata, busuioc, sare. Adaugat niscai nuci crude de orice fel (eu – caju) si o mana de seminte de in proaspat rasnite. Ah, si poate cateva ciuperci crude, taiate felii subtiri. Atat ca baza.

Puse astea cu linguroiul in farfurii. Garnisite cu rosii cherry, oua de prepelita fierte, rulouri de ansoa cu capere si branza de capra moale. Piper proaspat macinat.

Tabloul: http://fineartamerica.com/featured/whats-for-dinner-tom-roderick.html

Sunt cateva treb’shoare care merg impreuna de vis, de exemplu dragostea si casnicia. Sau Batman si Robin. Sau Mazi si prosecco. Sau, in cazul asta, morcovii si cimbrul. In schimb, doua lucruri care nu merg deloc impreuna sunt trezitul dis de dimineata si cu mine. De aceea, daca e sa fie pachetel pentru a doua zi, ori e ceva ce se poate face de cu seara, ori ceva ce se realizeaza intre un spalat pe dinti si o sesiune de razgai cu Iepurs. De exemplu, aceasta incropeala cu morcovi rasi, cimbru, feta, spanac si migdale crude. Singura complicatie e ca morcovii se trag lejer la tigaie, in doua linguri de ulei de masline parfumat cu crengute de cimbru si stins, post morcovi, cu niste zeama de portocala.

Am salata asta in drafts de o vesnicie si tocmai am realizat ca mai e toamna fix doua zile. Grabiti-va, deci, caci nu exista mai mare transgresie pe lume decat o salata de toamna executata iarna.

[PS se intoarce.] PS: Alergati, macar in gand. Antioxidati-va. Plasati-va strategic in calea imbratisarii.

Later edit: A iesit soarele:-)

Quinoa, “desfacuta” in apa (1/2 la 2), pret de 15 minute. Stropita cu ulei de masline si zeama de lamaie. Sare, piper proaspat, un snop de patrunjel, doi pumni de migdale crude si niste feta. Asta fiind reteta de mancare.

Bun. Acum ca burta-i asigurata, apa-n piua s-o batem iar. Caci am primit, in ultima vreme, o sumedenie de mesaje de la oameni care ma intrebau de sanatate, meal planuri si diete. N-am apucat sa raspund pe rand si la toate, dar ma invrednicesc sa scriu azi, ca se cere niste felul doi – dezambiguizare.

ce este si ce nu este un meal plan

• Un meal plan nu este o “dieta”. Cel putin, nu in sensul general acceptat, de chestiune magico-fantastica de topit kilogramele. Precis poate avea si efectul asta, dar e exact asta, un efect, nu un scop in sine. Asadar, care e scopul unui meal plan?
• Pai scopul unui meal plan cred eu ca este sa-ti faca viata mai buna, mai usoara si mai sanatoasa. Sa te scuteasca de zilnica, hamesita, ferala intrebare: si io ce mananc azi? Sa te ajute sa alegi, cumva, responsabil, daca alegerile bune nu ti-au intrat inca in reflex si… cam asa. Meal planningul e parte din stiinta simplificarii. Iar simplificarea in general e ceva ce ne trebuie tuturor si mult.
• Meal planningul e o modalitate de a castiga timp. Asa faci diferenta intre un plan bun si unul prost. Cel prost e ala care “inghite” timp, in loc sa economiseasca.
• Meal planningul e o modalitate de a cheltui mai putini bani pe mancare.

despre cele doua exemple de meal plan puse pe blog in 2010, dar care intre timp nu mai sunt acolo

Acum trei ani, am scris postul asta: http://easypeasy.ro/2011/03/despre-meal-planning-in-general/. Continea, asa, cu titlu de exemplu, niste meal planuri crosetate de mine pentru cativa prieteni. Intre timp, serverul unde stateau ele a fost lovit de amnezie sau ceva, cert e ca linkurile nu mai merg. Si lumea ma intreaba de ele. Ocazie buna sa zic niste treburi.

Un meal plan bun este unul “custom”. Complet abandonat preferintelor, fixatiilor, puterilor si obiectivelor persoanei pentru care este creat. De aceea, iaca, la trei ani de la postul ala, parca ma si bucur ca nu mai merg linkurile, pentru ca nu vreau sa ramana cineva cu ideea ca exista niste planuri ready made care abia asteapta sa fie puse in aplicare. Ei si asa, pe modelul da-i omului o undita, nu un peste, I figured ca uite ce zi buna sa tinem un crash course intitulat…

the easy peasy science of meal planning extraordinaire, for dummies

Adica, si anume, cum sa-ti faci un meal plan bun. Zice-asa:

1. Fa o lista cu tot ce-ti place sa mananci, including guilty pleasures. De ce tot? Pai pentru ca daca vrei un plan functional, tre’ sa fii realist. Degeaba iti propui sa mananci numai patrunjel cu lamaie, daca suferi de sindromul ala congenital foarte grav, aaa, cum ii zice, asa, “sensibilitate cronica la gogosi”.
2. Fa o lista de lucruri pe care nu pui gura nici mort. Aceste lucruri nu se vor regasi in plan. Yep, it’s THAT easy. Ca doar nu te asteptai sa punem in planul TAU lucruri care TIE iti provoaca gag reflex… Really:) Nu ma intere ca secretul tineretii vesnice era in niste urzici, I ain’t eating that shit, I’d rather chew my own leg:p
3. Fa o lista cu portiile corecte. Asta asa, ca esti entry level, bottom of the food chain, si probabil nu te-ai obisnuit cu gandul ca o friptura cat palma e more than enough meat la o masa (I know, este foarte confusing asa, pana la urma, de ce ne-a dat al de sus doua palme, daca tre’ sa mancam “decat” una? Dar trust me on this one, o palma e destul). Informatii despre ce e aia o portie sanatoasa de orice gasesti aici. Downloadabile in versiunea de portofel sau de frigider, recomandarile astea-s mai ales pentru cei care vor sa slabeasca. Ok, nu e musai ca portia ta de cartofi prajiti sa fie 10 (da, zece amarati de cartofiori pai:p), dar daca e 100, esti cam suspect.
4. Gandeste-te bine si mai ales intensiv de ce fel de meal plan ai nevoie. Vrei sa mananci mai putin? Mai sanatos? Mai ieftin? Mai organizat? All of the above? Ei, intelegi tu, orice lucru tre’ sa aiba un rost. Meal planul tau e o pagina goala. Tu zici ce scriem pe el. Nu?
5. Fa un soi de plan de cooking vs take away. Luni gatesc, marti mananc ce-am gatit luni, marti seara frec duda, miercuri mananc in oras… Si tot asa. La final vei sti splitul exact intre munca si huzur, si vei putea planui planul accordingly.
6. Fa (inca) o lista, cu surse de inspiratie. Bloguri de cooking, BBC Good Food – ro si com, allrecipes.com, carti de bucate cu mici postituri colorate plasate strategic in ele… the works.
7. Bun. Am facut toate listele astea, am rezolvat juma de problema. Acum mai trebuie doar sa iti alegi un template (personally, I’m a make my own kind of girl, un xls simplu, simplu, dar color). Si sa te apuci sa-l populezi cu painea ta cea de toata saptamana viitoare. Ceea ce e mult mai fun si mai usor, daca stii niste…

 tips & tricks

• Save the date. Bate in cuie timpul ala in care pui pe hartie planul pentru saptamana viitoare. Daca esti ca mine si abordezi problema cu lins de carti de bucate, caligrafie, coregrafie si playlist dedicat, o sa dureze ceva:)) Un joi seara e perfect.
• Aim low. Serios. Nu envizaja marea cu sarea, nu planifica pe baza de wishful thinking. Sansele sunt ca n-o sa gatesti chiar in fiecare seara. Si nici n-o sa treci brusc de la McDo la gourmet. Treaba e ca meal planningu’ asta nu e saritura cu prajina, e mai degraba mersu’ piticului. Sa fim… realisti. Si sa facem un plan care se poate infaptui.
• Un plan care se poate infaptui e un plan cu “bunatati”. Whatever that means to you. Fa o chestie anosta si o sa dai chix. Fa sexoshenie alimentara si sa vezi tu de nu ti-o placea sa mananci dupa plan!
• Trei mese si doua gustari. Musai? Musai!
• Keep it simple. Am vazut oameni carora numai gandul la un astfel de plan le incretea vizibil pielea pe spate. Aveau impresia ca meal planningu’  asta e all about coq au vin, cand, de fapt, e fix pe dos, cred eu. Arta si precizia de a avea mereu in viata ta mancare buna, simpla si repede. O salata cu quinoa si inca trei ingrediente, de exemplu. Da, this is what I’m talking about! Sincera, simpla, nefandosita mancare de zi cu zi. So… easy peasy.
• 80-20. Tine minte splitul asta. Ce inseamna el? Pai poa’ sa insemne, de exemplu, 80% mancat by the book cu 20% epic fail. Cam asa. Vor fi zile in care o sa zici: screw quinoa cu patrunjel, I am soooooo gonna get me “shaormacudetoate”. Si e ok. Chiar e ok. Un 80% cumintenie e decent tare. Du-te in 90% discretie cu 10% porcozitate si vei, chiar, slabi. Lucrurile nu-s, ma, albe si negre, sunt asa, mai caine dalmatian.
• Mancatul in oras face parte din plan. “Sambata, lunch la Simbio – salata Cobb, apple crumble, smoothie de banana cu portocala, fara miere.” See what I mean?
• Shopping list. In timp ce compilezi la plan, fa si lista de cumparaturi aferenta. In plan – “cereale cu lapte”. Pe lista de cumparaturi “cereale, lapte”. Cantitatile le poti trece la sfarsit. Dupa ce e clar cat lapte si cate cereale inghite o saptamana.
• 2 in 1. O regula de aur a unui meal plan de succes e sa obtii doua mese cu un sigur efort. Adica sa reciclezi puiul fript de azi in salata de maine. Sau sa fierbi dublu de paste, sa faci niste, sa zicem, milaneze in seara asta si o tava de mac’n’cheese peste doua zile. Sau sa faci portie dubla din ceva si sa pui la congelator. Sau sa faci o oala de supa rece de rosii si s-o imparti pe mai multe zile (ah, as manca supa de rosii in fiecare zi, cu conditia sa fie 90% leustean proaspat tocat:D)

Altfel… nush ce sa va mai zic despre meal planning. Poate vreti sa va uitati si pe restul posturilor din categorie, cand aveti niste, vorba aia, timp de ucis. Poate va intereseaza si tagul nutritie, sau tagul dieta. Daca vedeti in chestia asta o cat de mica samanta de simplificare trai, go for it. Daca e doar un extra motiv de stres, da-ti-l in spanac de plan. Sunt oameni carora efectiv nu le prieste genul asta de planificare, iar asta nu e deloc un lucru rau.

Ei, si ca sa terminam asa, pe optimism, am si o… PROMOTIE:))) Primii trei care se apuca sa-si faca meal plan si imi lasa comment aici cu adresa reala de mail, vor primi din partea mea un ochi pe el (da, am trei ochi, invidiosilor:)) si sugestiile mele de imbunatatire, daca e cazul.

Cele bune si spor:D

Langa niste ficatei de pui si-un munte de verzituri proaspete, a mers intr-o seara la marele fix aceasta salata kapiata. Doi ardei rosii, dulci, buni, se taie rondele. Se acopera vag cu un sos de otet balsamic, ulei de masline, apa, zahar, cardamom, pumnishori de boabe de piper (a nu se zgarci gospodina) si oleaca de turmeric, pentru culoare. Se lasa pe foc la evaporat. In sfertul academic, is numai buni de mancat.

Auziti, dar in complet alta ordine de idei, voi ce mai faceti? Totul bine?

PS: Scufundati-va in ceva care va misca futunos sufleteste. Predati-va rar, dar complet, in fata unei galeti cu inghetata. Fardati-va zilnic, dar pe dinauntru.

Bai, da’ ce ploua! Se simte nevoia de galben. Cum ar fi, bunaoara, acest pachetel insorit. Facubil in cca 30 de minute cu totul, ceea ce nu e rau deloc.

Zice asa: se ia niste piept de curcan si se taie in mici bucati. Se condimenteaza ghebos cu niscai Asian stuff (eu am folosit un mix cu paprika, ghimbir, scortisoara, chimion, cardamom… asa ceva). Se caleste brusc intr-un mare wok, pana devine auriu. Se transfera pe o farfurie, iar in “zeama” ramasa in tigaie punem niste orez, cam o cana mica la doua persoane. Pe care orez, dupa ce l-am plimbat nitel de colo colo in grasosul wok, il “stingem” cu apa sau cu supa. Adaugam curcanul, o mana de stafide, sare, piper, turmeric si cca juma de lingurita de firisoare de sofran. Innabusim la foc mic, cu capac, pana se umfla bine de tot orezul.

Intre timp, manjim o alta tigaie cu niste ulei de masline si “prajim” lejer in ea o mana de seminte de chimen. Apoi, tavalim prin chimenul asta niste baby carots congelati (sau niste morcovi cruzi “adevarati”, daca va tine). Puteti adauga o lingurita de miere sau niste sos sweet chilli, daca ii vreti mai dulci.

Din cele doua chestiuni impreunate rezulta un super-pranz pentru a doua zi la birou. Din care doar niste patrunjel ciumpavit grosolan mai lipseste. Bine, teoretic niste coriandru ar lipsi, but I kinda hate it.

Acuma, ma intreba cineva pe facebook cum rezisti sa nu te infigi in asa bunatate pana a doua zi. Pai te poti, de exemplu, amagi cu aceasta “salata”:

Farfalle.

Ulei de masline cu lamaie.

Sare, piper.

O conserva de ton in suc propriu.

Niste mazare.

Niste morcov.

O rosie taiata felii.

Busuioc proaspat sau uscat.

Atatica.

Asa deci. Ceva lejer pentru seara, ceva bun si satisfacator pentru pranzul de a doua zi. Easy. Peasy. Lemon. Squeezy.

PS: Pentru sanatatea dvs., evitati consumul de drama queens si energy suckers. You know who they are;)

Bai, deci asa ceva… mai rar. De trei saptamani nu fumez decat tigara electronica fara nicotina. De la 1 martie mi-am reactivat abonamentul la sala si ma duc in fiecare zi  aproape. Mananc piept de porc in invelish crocant, din care se scurge grasimea sanatos. Cum ziceam, sunt pe alocuri o sfanta.

Este foarte adevarat ca duminica la pranz eu mancam aceasta chestiune soioasa. [Acest jurassic porc nesimtit. Acest piept cu os, din care curgea ghebos grasimea jet pe miezul obez de paine, tavalit in prealabil prin sare.]

La care ciozvarta de porc m-am repezit ca o hulpava sinistra printre galantare in Auchan, din cauza numai de Mazi de altfel, caci mi-a fluturat ceva asemanator pe la nas toata saptamana pe facebook. Asa. Deci l-am vazut pe purcel, l-am insfacat la subrat, l-am azvarlit in cos si “decat” l-am camuflat cu pungi de salata, ca sa ma dau interesanta. Apoi l-am adus acasa la noi, l-am spalat frumusel, l-am culcat intr-o tava, l-am invelit cu niscai folie si patru ceasuri l-am balanit si crocantit in cuptor, la foc mediu. A iesit ceva pe cat de gretos, pe-atat de bun. Acu’ sincer, n-am mancat cu exagerare, asa ca mi-a mers numai la suflet, nu si in jurul taliei.

In plus, aflati voi ca mai pe dupa-amiaza m-am dus la sala, unde l-am scuturat pe purcel de l-a luat mama zmeilor. Iar apres sala, am comis urmatoarea salata:

La baza, frunze verzi de tot felul, germeni de creson, ceapa verde, avocado si o lingura de quinoa fiarta in prealabil – stropite toate astea cu zeama de lamaie si ulei de masline. Sarate, piperate. Stratul doi: rosii cherry, ardei gras galben, braza telemea buna. Ornamente: cativa pestisori sarati. Inca un drizzle mic de ulei, piper proaspat macinat si doi crackershi integrali alaturi. Cam asa.

In concluzia acestei duminici extremiste, mi-am jurat din nou ca nu e, mai, nu e niciun lucru mai destept, nimic din ce as putea face azi, nicio alta alegere imediata care sa-mi aduca mai mult bine decat mersul zilnic la sala. Deci… da. De fapt is doua. Doua lucruri pe care mi le zic in fiecare dimineata, in fata oglinzii de la baie, pe post de pep talk:

1. Azi nu voi fuma.
2. Azi ma voi duce la sala.

Cred ca ce vreau sa zic e ca viata e undeva intre aceste promisiuni si moderata lor incalcare;)

PS: Goliti-va inboxul in mai putin de 30 de secunde. Inghititi ACUM o pastila de self confidence. Folositi niste bani ca sa cumparati fericire.

Am o durere de cap monstru. Eu insami sunt un monstru. Inlacrimat. Cu tzeasta pe tastatura si rimel scurs in ochi. Sa vorbim insa despre ce-am facut aseara, cand eram intr-o mare forma.

Se curata doi cartofi dulci si doi cartofi normali. Se bastoneaza. Se ung cu ulei, se presara cu rozmarin si sare de mare si se astern frumos pe hartie de copt, intr-o tava. Se dau la cuptor la foc mic, sa se rumeasca incet. Sa fie moi la mijloc si crustosi la exterior. Crustosi da, arsi… nu.

La fund de farfurie se inghesuie niste salati, stropite cu un dressing compus din otet balsamic, ulei de masline si ierburi.

Peste salata vin frumusel rondele de branza de capra (imi plac mult “sulurile” LaColline). Aruncam si niste masline kalamata in combinatie. Plus niscai rosii uscate. Plus cativa pestisori sarati (ansoa).

In mijloc se compune un turnulet din abia scosii din cuptor wedges de cartof si cartof dulce. Se orneaza cu busuioc proaspat. Atat azi.

PS: Numarati oi. Nu pizmuiti. Ridicati-va de la calculator, acum!

Daca gandul la o salata pe post de full meal va provoaca gag reflex si ati prefera, in all honesty, sa mancati de foame carton presat decat asa grozavia pamantului, read on. Pentru voi scriu. Deci nu ca scriu, dar ma gandesc serios sa starnesc un trend, sa tin discurs in piata publica, sa ma urc pe o Dacie 1310 cu o palnie de-aia amplificata si sa strig in populatie: Salata este buuuuunaaaaa daca o fac eeeeeu! (eu eu eu eu…).

Hai zau, sa nu va suparati, ma dau si eu mare c-am prestat doua seri la rand salata si acum mi se pare ca stiu ce vorbesc. Este that time of the year cand cica bagam in gura responsabil. Si, cand colo, ce sa vezi, nu e asa rau!

Iata cele sapte conditii necesare si suficiente pe care o salata tre’ sa le intruneasca, pentru a nu fi ingrozitoare, pentru a nu iti obosi falcile si pentru a nu te lasa ca dupa un foreplay lung, cam naspa si lipsit de finalitate:

#1: Sa fie cu carne. Fie cu carne calda (preparata atunci, pe loc, la tigaie, cu tot felul de miresme), fie cu uscaturi bon calite, fie cu peste.

#2: Sa fie cu branza (ideally, de-aia mucegaita, dar nu musai, mai merge si-o branza de capra, un emmental, un cheddar…)

#3: Sa aiba la baza frunze verzi cat mai proaspete (salata verde, valeriana, baby spinach, creson, rucola, salata romana, radicchio, salata creata verde si rosie). Sa NU aiba la baza salata iceberg. Mare porcarie.

#4: Baza asta de verzituri sa fie la fundul castronului, iar dressingul sa fie turnat doar peste ea. Restul de ingrediente sa vina peste, si sa nu se amestece decat in farfuria omului, daca asa doreste el.

#5: Salata cea buna sa se insoteasca de paine cojoasa, de buna calitate.

#6: Salata sa “amestece” texturi si temperaturi cat mai variate (o branza moale cu o nuca tare, un sos cald cu un cartof rece, si asa mai departe)

#7: Omul sa-si puna din castron salata pe o farfurie intinsa, mare.

Este ATAT de simplu! Jur! Acum, doua idei de salata sa va dau, ca sa nu ziceti ca vorbim discutii teoretice.

SALATA RU-PERE

All hail Catalina (Bucur!) pentru fabulosul nume pe care i l-a gasit aseara cand vorbeam noi pe fb, caci da, salata ru-pere e o salata cu rucola si pere. Se face asa:

La fund de castron se astern fara zgarcenie frunze de salata, baby spanac si rucola. Se amesteca niste otet balsamic de buna calitate cu niste ulei de masline si o mana de busuioc (ideal ar fi sa fie proaspat tocat, dar merge si uscat). Se “bate” putin amestecul asta si se rastoarna peste frunze. Se amesteca ghebos totul, de jos in sus, sa nu terciuim prea tare verdeturile. Sare. Piper proaspat macinat. Ei, si acum ornam tortuletzul cu: felii de pere proaspete si zemoase, fasii de prosciutto crudo, cuburi obeze de blue cheese. Peste care ornamente mai rasnim niste, vorba unui chelner, fresh piper:)) C’est tout. Manger comme les French, o mana de salata, centrata pe un platou cat juma de masa, actul mancarii in sine sa fie obligatoriu insotit de suspine de tip “uuuuh” si “aaaah”. C’est ci bon, oui oui.

SALATA CAREIA CATALINA NU I-A GASIT UN NUME, DECI SA-I ZICEM “GETA”

La fundul castronului – mix de frunze verzi, radicchio, cuburi de avocado proaspat si castravete. Acelasi dressing ca mai sus, nothing fancy. In tigaie, sfar sfar niste piept de pui, condimentat din prea plin cu ceva oriental spices. Puiul fierbinte il punem pe patul de salata, nu inainte de a fi azvarlit acolosha si niste gorgonzolla. Mai multa, daca se poate. Desigur, ideea e ca puiul sa topeasca branza. Punem si niste nuci. Dregem de sare si piper si ta-daaa, o alta salata “din cauza la care” si mancatorul porcului dezvolta vise umede.

V-am convins? Va bagati la salata? Hai ca de pe 14 incepe campionatul de slabit. Ce, nu stiati?

In sfarsit, la desert va spun ca m-am tuns si sunt gata sa ofer testimoniale despre cum aceasta treaba mi-a schimbat viata:)) Si by the way, de mai bine de 6 ani, de parul meu nu se mai ating decat mainile magice ale Monicai, v-o recomand din toata inima pentru tunsori care nu se lasa cu muci si plans. O gasiti aici si numai aici: http://toniandguy.com/salon/information/570 si e truly truly awesome!

Mancati salata. Tundeti-va scurt. Iubiti mult. Atat deocamdata. 2013, bine ai venit peste noi!

http://easypeasy.ro/tag/salata/