De doua zile Iepu’ e foarte cuminte, ptiu, sa nu-i fie de deochi! Eu, fireste, nu pun botu la vrajeala asta. Tremura chilotii pe mine re’ la prima zi cand o sa-si scoata parleala pentru aceasta cumintenie. Si-atunci sa te tii, “razbunarea lui Iepu”, partile 1, 2 si 3. Ei, dar sa fim inconstienti zic, sa ne bucuram pana atunci de aceasta grozava salata de orez, nimic complex.

Se fierbe o cescuta de orez basmati (stiti, o masura orez, doua masuri apa, foc mic, capac, tzac pac). Se lasa sa se raceasca orezul. Intre timp, se perpelesc bine in ulei de masline vreo doua ciuperci mari, taiate cubulete. Cu mult piper, fara sare, sare punem la sfarsit, ca sa nu scoatem apa din ele. Mai la coada, cand is ciupercile gata-maro, adaugam in tigaie o lingura de muguri de pin sau altceva pentru a nutty flavour, niste migdale sau caju sau ce vreti voi.

Se amesteca orezeul rece cu niscaiva otet (dupa gust), o lingurita de sos de soia, ciupercile si mugurii de pin, cu zeama din tigaie cu tot. Se adauga 1/2 conserva de amestec de legume (eu am folosit una de-aia “amestec macedonean” – avea morcovi, fasole verde, mazare… si nu mai stiu ce), cateva masline verzi umplute cu migdale (eu le-am taiat rondele, migdalele s-au pierdut prin salata), o legatura zdravana de patrunjel tocat, sare si mult piper. Noi am mancat salata asta impreuna cu o bucata de weisswurst rece taiat felii si cu o ceapa verde. Foarte bun.

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Sunt obosita si posocoasa si varza cu nervii capului. Asa o zi proasta n-am mai avut demult. Ma simt imensa si inutila si satula din cale afara de aceasta versiune a mea. Imi este un dor nebun de mine, aia care eram, si nu pot sa nu ma intreb, in vreme ce-mi suflu demonstrativ nasul in batiste de hartie, daca o sa ma mai regasesc vreodata. Garnitura la depresia de azi – orez cu lapte si scortisoara. Se pune pe foc un litru de lapte indulcit cu vreo trei linguri de zahar si un plic de zahar vanilat. Cand e cald, se adauga orezul – o canuta, si se fierbe la foc mocnit, in cratita cu fund dublu. Se presara cu scortisoara si se serveste cu lacrimi in ochi.

Acum c-a trecut balamucul, reluam bunul obicei al duminicilor in familie, cu pranz bogat, din trei feluri, si mancare mai mult sau mai putin ca la mama-acasa. Cateodata mi se pare ca cea mai simpla treaba, cel mai banal ou fiert, dureaza o eternitate to make si ma stoarce de toata energia si cheful de viata. Si-apoi sunt celelalte dati, alea multe, cand parca timpul se dilata si un intreg ospat e gata in doi timpi si trei miscari.

Asa a fost si duminica asta, cand am daruit masa cu ciorba de vacuta (facuta ca aici, dar acrita cu borsh – http://easypeasy.ro/2010/12/supa-deasa-de-legume-cu-rasol-de-vita), niste cotlet de purcel inabusit, cu garnitura de orez cu ciuperci si muraturi, plus una bucata generoasa de prajitura cu fructe de padure a la Pufix, (http://easypeasy.ro/2010/11/prajitura-cu-fructe-de-padure), care a iesit to die for de data asta, avand noi mai multe (as in tone) de fructe congelate de la Auchan. Pe bune ca a fost delicioasa, au zis si fetele de la clubul de carte;)

Cotletul de porc l-am facut numaidecat la tigaie, dupa metoda rinse and repeat, adica pus carnea la calit cu putin ulei de masline, intoarsa pe toate partile, sarata, piperata, usturoiata, balacita in vin rosu, lasat vinul sa se evapore, balacita in sos de soia, lasat sosul sa se caramelizeze, stinsa  cu o cescuta de apa, lasat sa se duca zeama. Repetate operatiunile astea pana cand carnea e moale si alba pe dinauntru, crunchy si frumos colorata pe dinafara.

Orezul cu ciuperci – si el foarte repede si usor transformat din nimic in ceva grozav de bun. O ceasca de orez, doua cesti apa, sare si piper – puse intr-un vas termorezistent, bagat direct la cuptor, la foc mic. Intre timp – perpelit ciupercile taiate feliute subtiri intr-o tigaie cu unt. Adaugat ciupercile la orez cand asta e deja destul de umflat, completat cu zeama, dres cu sare, piper si patrunjel verde si finalizat procesul de “inghitit” tot lichidul, tot in cuptor, tot la foc mic. Inainte de servire merge nitel unt peste orez. Plus ultimele retusuri de sare si piper. Plus ceva sa-i dea culoare, like turmeric sau boia dulce.

Nu e duminica fara prajitura. Stiti, v-am povestit, eu asa stiu de la buni.

Mi-ar placea ca toate zilele sa fie duminica si viata sa fie mereu asa tihnita ca la pranzul nostru de ieri. In schimb, astazi este luni, eu sunt la birou si tihna se mai vede doar putin pe fund, precum zatzul in ceasca de cafea.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p

De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)

Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).

De cand am busuioc la ghiveci, mananc in fiecare zi macar o felie grasa de paine cu unt si cu o frunza intreaga on top. Noroc ca intr-o zi mi-am dat si eu in sfarsit seama ce-ar trebui sa fac: mhm, unt cu busuioc. Asa ca am luat un pachet de unt (deviem putin ca sa va povestesc despre untul meu preferat Albalact, as cheap as they come, dar jur ca nu de-aia il cumpar, ci pentru ca mi se pare ca are gust de… well… unt), un pachet de unt ziceam, si l-am frecat cu robotul meu mic si vanjos, impreuna cu cateva frunze de busuioc si niste sare grunjoasa. Si-am pus si o mana de chilli, sa fie. Am tot mancat din untul asta pana azi, cand mai aveam putin si mi-a venit ideea sa perpelesc ceva in el.

Ce sa fie, ce sa fie? Ca morcovi nu mai aveam si aia ar fi mers grozav de sotat in unt, m-am gadit eu. Noroc c-am gasit niste cippoline, pe care le-am calit la foc foarte mic, pana s-au facut nice and brown.

Pe urma am dezosat o bucata de macrou afumat, pe care am facut-o flakes si am pus-o in tigaia cu cippoline. Doar un picut. Si-apoi, la final, am adaugat doua portii de orez integral fiert, putin unt si cateva seminte de ceapa si gata. Ma rog, gata cu gatitul, ca in jurul farfuriei m-am invartit 30 de minute si degeaba, mi-au iesit poze neclare, intunecate si galbene. 1-0 dslr. Si before eyou say anything, refuz sa citesc manualul, ma doare burta numai cand ma gandesc ca I should. Of…