Am reusit sa ard hartia de copt, if you can believe it. Credeam ca the whole point cu hartia asta e ca rezista la temperatura cuptorului, ma rog, daca n-o fi un furnal sau ceva. Ei bine, la 220°C, hartia mea in care impachetasem zeloasa (ma rog, not so much, ca a durat doar vreo 5 secunde) doua fileuri de macrou proaspat-decongelat, felii grase de lamaie, busuioc si pink peppercorns de la Marks & Spencer Food (gotta love Boo, care mi-a adus), deci hartia de copt se copsese deja in exces. Mirosea si fumega ceva de groaza, noroc ca pestele n-a parut afectat, si mai era si gata la momentul dezastrului.

Odata salvat macroul, am pus niste orez la fiert. De ce sa-l fierbi daca tot il prajesti, one might think. Pai asa, cum altfel? Bun. Deci orezul fiert tavalit intr-o tigaie cu susan si niste ulei de susan, pana se aureste bine. Nu punem sare, ca imediat turnam sos de soia peste. Si spargem un ou in mijloc cand e gata, amestecand lejer. In farfurie, minunatia de peste, orezul prajit, castravete proaspat si o ceapa verde. Delicious dinner. For “me and you, just us too!” (excuse my SATC reference, am auzit ca filmul nu place nimanui except for me:) Enjoy!

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken – prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice – in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti – toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)

Cine-s mici, multi, roz si te scot din incurcatura de fiecare data? Well, ati ghicit: crevetii prefierti. Best deal la Real, unde se cumpara varsati si-s aproape tot timpul mari si proaspeti si deliciosi. Cu legume si ceva paste sau noodles de orez, in 10 minute ai ce manca bun.  

Aseara m-am indurat in sfarsit sa ciopartesc micul dovlecel rotund pe care mi-l adusese Pufix in chip de trofeu, desi initial intentionam sa-l pastrez (mda, junk collector, that’s me:p). Am mai pus niste usturoi, ardei rosu si fenicul. Le-am calit pe toate in tigaie, cu o mana de chilli flakes si doua linguri de ulei de masline.

Am fiert niste rice vermicelli si i-am tossed acolo in tigaie cu legumele. Crevetii i-am decongelat separat intr-o tigaita cu putin unt si zeama de lamaie, cu mare grija sa nu se overcook. Si i-am pus artistic peste gramada de noodles, ca si asa erau doar un pretext ca sa mai mancam niste carbs. Tadaa! Dinner is served. Multa treaba azi, asa ca va las! Have a not-so-bad day y’all!

Aseara aveam un congelator plin cu peste si o idee: chiftele de cod. Partea buna e ca dupa ce te-ai hotarat sa crampotesti pestele la blender, poti sa-l amesteci cu ce-ti pofteste inima. In cazul de fata, cu o legatura de patrunjel, chilli, sare, piper, susan negru si un ou crud. Toate malaxate pana la omogenizare in micul meu robot inteligent pe care nu l-as da pe nicio alta ustensila cu 450 de functii, de la framantat pana la nu stiu ce. Bun.

Odata amestecate toate cele, am modelat cu mana 6 chiftele mai turtite asa. Le-am pus in tava pe hartie de copt si le-am presarat cu susan alb. Le-am dat la cuptor la foc potrivit, cam o jumatate de ora sa zic.

Ca garnitura am facut my very first sushi rice. Stiti, orezul ala lipicios. Am fiert cam o cana de orez cu 3/4 cana de apa, la foc foarte mic pana a dat in clocot apa si apoi cu capac peste ca sa se inabuse bine. La coada (si dupa ce l-am scos din craticioara de inox), am stropit orezul cu rice vinegar si l-am amestecat cu sare grunjoasa si susan negru. Mancare usoara de pranz, care se cere completata cu o gustare. Sa nu ziceti ca nu v-am spus si ati ramas cumva flamanzi:) Enjoy!

Multumita furtunii de aseara nu avem curent la firma, asa ca relatez din intimitatea propriei sufragerii, unde tocmai mi-am mancat pachetelul pregatit pentru astazi: un soi de salata cu paste mici (farfalline).

Intai am vrut sa fac halloumi la gratar. Aveam o bucata cumparata de la magazinul grecesc din Piata Floreasca si abia asteptam s-o mananc. Spre dezamagirea mea, n-a fost deloc ce trebuie. Halloumi e o branza care in contact cu tigaia sau gratarul incins nu are voie sa se topeasca. Si in nicun caz nu face multe spume lipicioase asa cum se poate vedea foarte clar in poza de mai sus.

Ma rog, cert e ca mi-am dat seama ca nu era chip sa desprind branza de pe gratar intreaga, asa ca am decis ca o sa o extrag bucati bucatele si o s-o folosesc intr-o salata de paste. Am prajit usor niste nuci si o mana de muguri de pin, pe care le-am amestecat apoi cu pastele si cu bucatile de branza. Am mai pus ulei de masline, jumatate de lingurita de chilli flakes, sare, piper si cateva cubulete de mar. Simplu rau. Poate ar fi mers niste dressing, dar cum nu eram sigura de care, am preferat sa mananc salata asa, pe uscat. Off topic: daca va uitati cu atentie la poza de deschidere, se poate vedea in partea dreapta reflexia blocului de vizavi pe peretii castronului asezat pe pervaz. Mi s-a parut foarte tare:))

Weekend-ul asta suntem la o nunta la Brasov, asa ca ne-auzim luni cu poze de la ospat si alte povestiri. Un sfarsit de saptamana cu relaxare va doresc!

Self-explanatory: aripioare rumenite in tava, cu usturoi verde, ulei de masline, oregano, paprika si cimbru. Un pranz delicios, de mancat cu o salata mare si o felie grasa de paine. Enjoy!

Stii ca vine vara cand mai ai in camara un singur borcan de castraveti murati pusi de mama (the absolute best!). Asa ca, intr-un puseu ritualic de exorcizare a iernii din viata noastra, zici: screw you, muraturi! si faci mancare de castraveti in saramura. Cu purcel, cum altfel?! Calesti bucatile de carne date prin faina in putin ulei de masline, cu ceapa, usturoi si boia. Apoi adaugi castravetii taiati rondele si apa cat sa-i cuprinda. Fierbi la foc mic vreo 20 de minute si la coada adaugi piper si o mana de tarhon uscat daca-ti place. Mananci cu paine de casa si te gandesti ca anul asta e musai musai sa inveti de la mama cum se pun castravetii in saramura. Enjoy!

Azi dimineata am avut o intalnire in Plaza. Dupa doua espresso lungi si un macaroon cu crema de cafea de la Starbucks (foarte foarte bun, btw), am realizat cu stupoare ca imi uitasem mancarea acasa, in punguta, frumos, exact asa cum era ea gata sa fie luata pe sus si halita la pranz. What to do, what to do? Urcat doua etaje in pas alergator si proptit fizicul in fata “gheretei” cu shaorma de la Dristor… ah, raiul junk food-ului pe pamant:D Ocazie cu care am zis sa va si povestesc despre asta, desi sunt sigura ca mare parte din voi v-ati dedat macar ocazional la pacatoasa lipie cu  carne, ce incalzeste burta si ridica spiritul mai ceva ca o portie de cartofi prajiti cu inghetata de la McD.  Ma rog, I was making a point there:))

Acuma stiu ca Misaki o sa spuna c-am innebunit (ea fiind all-the-way-anti-junk), dar mie nu mi se pare ca shaorma asta se lupta in aceeasi categorie cu restul porcarelelor. Adica after all, e doar ceva paine (exista si la lipie, si la bagheta), carne preparata mai dry asa si legume. Ca doar nu te obliga nimeni sa-ti pui sosuri si cartofi prajiti inauntru). The way I like it e asa: cu carne de vita, in bagheta fara cartofi si cu doar un strop de maioneza, cu varza, castrveti murati, rosii, ardei iute si un kil de patrunjel verde. Fara sare (ca are carnea destula), dar cu mult piper.

Acuma, deep down inside tre sa recunosc ca simt eu asa ca nu poate fi sanatoasa shaorma, dar every now and then, dupa doua espresso si-un macaroon, nu-i dragut sa ma fac c-am uitat?:))

Ce face romanu’ intr-o duminica infecta si ploiasa? Pai apparently merge la Ikea daca judecam dupa numarul de masini parcate claie peste gramada in parcarea Ikea ieri pe la ora pranzului. Asa si noi. Ne-am dus dupa niste becuri si ne-am intors cu o tigaie de inox cu pereti drepti (absolut trebuincioasa, nu stiu cum am trait pana acum fara ea), cu o forma de muffins de-aia dubioasa, de scoti briose-degetar, plus hartiutele aferente imbulinate. Si ca sa ne dovedim noua insine ca nicidecum nu erau mofturi aceste accesorii de gatit, ba din contra, imperios necesare la casa omului, ne-am apucat sa prestam. Intai eu un fel de papricas de pui, apoi Pufix-the-man niste muffins de-alea sarate cu busuoic, stiti voi (btw, propun sa le zicem “puffins” – as in Pufix-meets-muffins).

Revenind la papricasul nostru de toate zilele, I bet ca nu se pune fenicul in reteta traditionala, dar eu aveam pe-acasa un bulb si-am zis ca ar merge, asa ca I give you tocana cu stil. Prepararea legumelor a luat ceva, dar eram incantata de perspectiva utilizarii in premiera a noii mele tigai de inox, asa ca timpul a trecut fara imens de multe bombaneli din partea mea. In timp ce Bursucu si Pufix rupeau mmorpg-ul lor preferat in doua, eu am tocat frumos fenicul, ceapa si usturoi verde, morcov, ardei gras, niste rosii cherry, ciuperci si cativa cartofi noi.

Apoi am purces la rumenitul in unt al unor aripioare de pui (plus cateva bucatele de piept ramase singure prin congelator). Cu sare grunjoasa, piper si cimbru proaspat. Le-am dat apoi la o parte si am facut loc in tigaie ciupercilor taiate felii subtiri.

Una peste alta, au venit si ceapa, usturoiul, feniculul, ardeiul si morcovul. Pripite bine in tigaie. Adaugat apoi cartofii, puiul, o mana de mazare, fasole verde si rosiile cherry taiate jumatati. Plus un buchet de cimbru, doua linguri de boia dulce si nitica apa sa le cuprinda.

Intre timp, din camera de joaca se auzea un murmur de placere, mirosind viitorul papricas asa de bine ca-ti lua si pofta de mancare virtuala. Ma rog, aproape.

Mancarea mea a fiert molcom, la foc foarte mic, pret de o ora jumate. Si s-a bucurat la coada de niste frunze intregi de patrunjel verde si busuioc. N-am scazut-o foarte mult si am turnat-o in castron cu polonicul, mancand cu nesat intru arderea limbii si frigarea sufletului cu anticipatia unei odioase zi de luni. O saptamana usoara s-aveti!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate – Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!