Cateodata mi-e extrem de pofta de oua. Cand face mama oua umplute, sunt in stare sa rad 20 de jumatati in doua zile. Azi era o zi de-asta, asa ca, in ciuda protestelor lui Pufix ca-i dau colesterol pe paine, am facut crema de oua la micul dejun.

Adica oua fierte cu galbenus tare, robotizate cu niste unt, o lingurita de mustar, niscaiva sare si mult piper proaspat.

Pe tartine de paine neagra (au la Mega Image niste baghete absolut geniale, cu susan si seminte multe). Alaturi, o salata rapida de rosii cu busuioc de la ghiveci (tot la Mega Image – 3 lei ditai vrejul). The only downside: dupa atata crema de oua mi s-a facut pofta de somn. Bine ca-i sambata si mai e mult pana luni. Si luni e ziua mea, deci oricum nu se pune. Ah, v-am spus ca luni e ziua mea?:))

Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!

Big chunk of tuna, congelat sau proaspat, facut la tigaie cu o lingura de ulei de masline si condimente. Niste mazare verde, fiarta cat sa se inmoaie si facuta piure, cu mult de tot unt si mult de tot piper.

Peste ton, turnat de sus, cu lingura, sos de iaurt slab cu menta si sare. Banal, gata in 10 minute si prea bun! O zi frumoasa tuturor:D

Ardei umpluti the old fashioned way – cu capacel de rosie si patrunjel verde tocat. Need I say more?

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

Care-i rostul unei cronici de restaurant, o sa ma intrebati, daca nu-ti mai amintesti cum se cheama ce-ai mancat? (caz real). Well, in my defense, toate feluri de mancare de la Divan au nume turcesti pe care eu una le-am uitat imediat ce m-am saturat. Si-mi aduc aminte de episodul ala din Friends cand incearca Joey sa invete franceza pentru un rol, asa si eu, “le fouf”! (acum evident rad singura la birou like a weirdo:))

Anyways, nu mai mancasem de doua zile, ca in tineretile mele zbuciumate cand mai sufeream din dragoste (intre timp am realizat ca, pe burta plina, orice incident amoros pare mult mai lipsit de importanta). Asa se justifica ce-o sa vedeti mai jos, platouri, platouase, polonice cu ayran si deserturi delicioase, consumate cu indarjire, dar si cu ajutoare, in decurs de o ora sau asa.

Am inceput cu un platou de gustari si o lipie mare, umflata, cam cat un cimpoi asa. Costa ceva gen 24 de lei si se vroia pentru o persoana, dar I swear ca ar fi ajuns lejer pentru doua. In farfurie: de toate si foarte bune – un soi de musaca, o zacusca iute, ceva salata de cartofi, ceva cu carne foarte bun, tabouleh, o salata cu masline verzi, un dip cu iaurt si menta si vreo doua feluri de salata de vinete. With a side of hummus, care se prea poate sa fie cel mai bun din cate am incercat eu.

La felul doi – un soi de kebap foarte foarte bun, cu ardei iute copt. Si pentru Boo, gen turkish pizza (desigur, habar nu am cum se numeste), pe care am mancat-o tot eu pentru ca era absolut plina de carne si carnaciori picanti. Plus o salata tabouleh si niste ayran bun de tot.

La desert am luat cataif cu inghetata, dar nu o sa gosh too much about it ca stiti ca nu ma omor dupa dulciuri. Asa.

Deoarece nu sunt in stare sa-mi amintesc mai multe despre mancare (afara de faptul ca mi s-a parut toata foarte buna), o sa va povestesc altele. De exemplu, faptul ca desi sunt o droaie de chelneri imbracati ca cei 40 de hoti ai lui Ali Baba, sa-i urmaresti la treaba este tot atat de amuzant precum uitatul la Animal Planet cand sunt filmulete cu turme de gazele care alearga in aceeasi directie si se busculeaza acolo in grup. Asa si domnii de la Divan, cel mai bine le sade in pridvor, uitandu-se dupa fete, nicidecum nu se ridica serviciile dumnealor la valoarea locului sau a mancarii. Treaba socotita: clientul – “Imi aduceti va rog un suc de rodii?’, ospatarul, usor iritat: “Cand o sa am putin timp liber, o sa va aduc”. Oh really?:)) By the way, sucul de rodii este the awesome, nu are gust de Santal de la cutie, cred ca-i facut pe bune. Ceea ce ar explica pretul de 20 de lei pe pahar, din care 1/2 suc, 1/2 gheata. Nu incercati sa cereti fara gheata, ca tot cu o sa primiti, si o sa fiti si rusinati imediat ca nu stiti deloc cum se bea sucul de rodii.

Ce sa mai discutam, pe scurt de tot, la Divan pe Strada Franceza in Centrul Vechi mancarea-i buna, serviciul e hilar, scaunele sunt incomode, silicioanele sunt everywhere, totul este overpriced as hell ca la majoritatea locantelor din zona. La final te alegi cu o burta plina, o durere de dos de la incomoditatea aranjamentului si un portofel gol.

Sa fie 3 pisici pentru acest restaurant si sa le dorim patronilor sa realizeze ca trebuie sa imbunatateasca serviciul daca vor sa facem treaba.

Ok, nu e chiar facuta la rece si presupune oleaca de zaduf in fata flacarii de la aragaz, dar doar asa, cat sa invarti in tigaie ca sa nu iasa gen sticky pudding. Dar daca o faci seara mai pe racoare, a doua zi la pranz te freci pe burta cu satisfactia de a mai fi trecut inca o zi fara cheeseburgeri soiosi in chip de immediate relief la o foame din aceea… epica. Not to mention ca you get plenty of veggies si, cum zicea G Girl pe blogul ei – Monoloagele Veganului, te tii departe de razbunarea animalelor. Bun.

Este foarte simplu: calim intai vinete, dovlecel, ardei rosu si ceapa, in tigaie, cu ulei de masline, o mana de cimbru si ceva sare si piper. Stingem cu o cescuta de apa si lasam sa soak asa vreo 5 spre 10 minute, cu capac. Pe urma taiem o rosie mare si-o azvarlim peste, impreuna cu o legatura de patrunjel tocat, o cana de suc de rosii (daca aveti de casa o sa iasa much better) si niste menta uscata – cat pentru un ceai mai tare asa:).

Tot acum punem si cateva capere si masline verzi. La coada dregem din nou cu menta, sare si piper, presaram cu ceapa verde si mancam cu ceva consistent, like paste cu busuioc, ulei de masline si piper (eu), paine de casa cu coaja crocanta sau orez. Perfect lunch pe caldurile astea, de mancat rece, dupa cum spuneam. Enjoy!