In timp ce eu zac si ma amagesc cu o supa amarata, de criza (de lumbago), am zis sa va amintesc de reteta familiei de cozonac cu nuca. Este de departe cel mai bun cozonac pe care l-am mancat vreodata si doar maine nu-i poimaine si vin sarbatorile si daca nu v-ati aventurat pana acum sa faceti cozonac, acum e momentul:) Curaj!

Luati de-aici si studiati: http://easypeasy.ro/2009/04/de-florii-facem-cozonac/. Ah, abia astept Craciunul <3!

Neatza! Ce frumoasa este viata, cat de groasa este ceata, Pufix isi da jos mustata… Mai ziceti voi! Noi plecam la Cornu, dar va las cu cateva retete prentru micul dejun, asa, ca de weekend. Cheers!

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

De trei zile nu ma mai trezesc cu ceas desteptator. De trei dimineti incoace, la ora sapte fix, aud piuitul suav al masinariei de facut paine. In casa miroase a brutarie si Pufix imi trece mana prin par si doua pisici pufoase mi se gudura la picioare. Inchid ochii si ma gandesc ca as vrea sa raman forever agatata in momentul asta perfect.

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)

The best things in life are free. Vin de la Cornu, in cartoane cu cate noua sau doispe, si uneori au doua galbenusuri☺

De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

Din filmul “placeri vinovate ale femeii gravide si ale sotului ei deosebit de empatic” – cremvusti de pui cu continut sporit de slanina, in foietaj soios cu margarina… Of of, mai mai!

Face mama un chec cu mere nemaipomenit! I love it! E genul ala de prajitura umeda asa, nu inecacioasa cum e checul obisnuit. Si cum mai avem inca multe mere din productia Cornu, am zis ca-i pacat sa go to waste si ca le-ar sade nemaipomenit de bine in forma de chec. Se face asa: 5 albusuri se bat bine spuma. Se bate apoi spuma cu 5-6 linguri de zahar si unu-doua pliculete de zahar vanilat, adaugate pe rand. Se toarna in compozitie un paharel mic de ulei, asa, treptat, in firisor subtire si batand in continuu. Apoi, 5 galbenusuri, tot pe rand. Apoi 5 linguri de faina, cu varf. Pe rand si omogenizand compozitia. La final – o lingurita de praf de copt, stins cu zeama de lamaie. Si, in fine, merele rase si scurse bine  in prealabil, amestecate cu scortisoara dupa gust. Mixul asta se toarna in forma de chec unsa cu unt si se coace la foc potrivit pana cand trece cu succes proba intepatului cu scobitoarea (stiti, cand aceasta ramane curata, e semn ca s-a copt prajitura). That’s all folks! Pofta buna la chec cu mere si o saptamana usoara.