Nu cred sa existe in istoria colaborarii client-agentie-bloggeri un proiect mai misto, mai heartfelt si mai putin grevat de grija banului decat Electrolux Passion4Cooking. Astazi, aceasta grozava initiativa implineste un an. Datorita ei am cunoscut-o pe Lavinia, one of my favorite food bloggers din .ro. Si pe atatia si atatia oameni care mai de care mai faini. Daca doriti sa revedeti, luati de aici, asa a inceput totul: http://easypeasy.ro/2010/12/o-seara-cozy-la-cortina. Iar daca nu, eu doar va zic ca, drept cadou de aniversare, aseara ne-am mobilizat cu totii, bai, dar fix toata floarea cea vestita, de-am copt sincron briose care mai de care, in chip de donatie pentru niste copii sarmani. A fost the muffin marathon, cu live text pe facebook and shit! Nu va pacalesc, exista dovezi! Ah, si azi se lasa cu sarbatoare mare in curte la Cortina, sa va imbracati bine, da? La multi ani, dragi “impricinati”: Electrolux, Golin Harris si fellow food bloggers, a fost un an bun, abia astept sa ne veselim festiv diseara, iar pana atunci va las cu ce-am copt. Meritul este in intregime al lui Mishu, eu “decat” le-am gustat, sa nu fie otravite. Nu erau.

Pentru 12 briose:

• 175g faina
• 150g zahar
• un plic de praf de copt si doua de zahar vanilat
• 150g unt la temperatura camerei
• 3 oua
• visine fara sambure

Acu’ vreo doua saptamani, cand era inca vara indiana, am primit o invitatie la brunch. La Simbio, in Centrul Vechi. Si cum invitatia venise cumva via Mazetta, care mergea si ea, am zis sa ma duc, clar, ca mi-era dor de o iesire asa, noi doua, sa fugim in lume, gen. Urasc Centrul Vechi. Il vizitez rarisim, doar pentru inghetata de la Delicii si kebapul de la Divan Express. Ma “preparez” mental pentru orice iesire in zona, mi se pare o balta putinda, cu lume de tot soiul, mancare nasoala si overpriced, si-o aglomeratie de-aia de se ia dupa tine si te musca de fund. Asta noaptea. Ziua, m-am gandit eu, tre sa fie mai bine. Chiar si pentru astia de-s prea batrani pentru tiribombele celui mai hip loc din Bucurestiul anului 2011.

Here comes duminica cu pricina, si se porneste nenica o ploaie, si se face un frig ca acela, de-ti tremura parizeru’ numai cand te gandesti sa iesi. Ma apuca lehamitea si ma atrage serios sa ma dau lovita-n aripa. Dar cum nu mai am 10 ani si n-are cine sa-mi dea scutire, ma gandesc ca am promis si ca e de cacao sa las Mazi sa infrunte singura in icabe vremea rea. Asa ca ma incotoshmanez cu haina de iarna (pe care, cu surprinderea pe care numai aceea gravida cu minte o poate intelege, o inchei la fermoar) si imi iau talpasita catre masina lu’ Mazi Simbio.

In Centrul Vechi e pustiu. E murdar.  E urat cu flacari. Noroc ca nu avem mult de mers. Simbio e pe Selari, chiar vizavi de Bordello. Un loc micut, cu mese in vitrina, lesne de ratat daca nu casti ochii. Ceea ce am si patit, mergand eu si Mazi pan’ la capat de strada si intorcandu-ne in loc pe calcaie ca doo zane. Cert e ca-l vedem intr-un final fericit pe Simbio asta. Cand tocmai schimbam impresii despre asteptarile noastre, gandindu-ne ca, most likely, o sa fie treaba mediocra at best (deh, deformatie de umblatoare prin carciumi:p).

Bai, si de-aici incolo, incepe ceea ce se cheama o duminica perfecta. Nu-mi imaginez un loc mai bun in care s-o “arzi” intr-o dimineata de weekend. La Simbio e fix ca-n serialul ala Cheers, daca-l mai stiti. Daca nu, luati de-aici cantecel, ca e mai bine decat stiu eu sa va descriu in cuvinte atmosfera: http://www.youtube.com/watch?v=FD8ljNobUys. All together now: “Where everybody knows your name / And they’re always glad you came”. De cum pasesti inauntru, is sanse mari sa te intampine chiar owneritza stabilimentului, o Dana dintre acelea care au un zambet si-o vorba buna pentru oricine, oricand. Te asezi la una din mesele mici, albe. Daca ai noroc, gasesti loc pe canapeaua foarte confortabila. Noi am gasit, ca ne-am infiintat devremea rea a tinut cu noi. Si pentru ca three is never a crowd, am pus mana si-am sunat Boo, care numaidecat s-a executat intru joining us, si-apoi a scris aceasta relatare lirica – aici: http://www.fabricadejucarii.ro/2011/10/11/duminica-perfecta/.

La Simbio au cea mai buna cafea: Illy. N-a fost usor, ne povesteste Dana, dar a tinut mortis sa aiba Illy si nu alta cafea. Lucru pentru care orice bautor de espresso (fara zahar, fara lapte) ii este recunoscator. Cine prefera cafelele lungi, inspumate, infrishcate, sa stea linistit, ca au si de-alea. Eu n-am gustat, ca nu-s genul meu, dar recunosc ca arata intr-un-mare-fel-cu-motz-de-frisca. La orisice cafea, primesti din partea casei un mini muffin facut de ei. Ba cu ciocolata, ba cu alte alea. La inspiratie.

Ce mai e de baut la Simbio (pe langa o decenta selectie de vinuri pentru care era way, way too early in the morning): pai cocktailuri diverse, smoothie-uri proaspete de fructe si legume, fara strop de sirop zaharos sau concentrat de la sticla, ceaiuri Whittard of Chelsea. The good stuff!

Un alt personal touch al locului sunt maslinele complimentary, marinate in chip inedit intr-un amestec de coaja de portocala, ghimbir, usturoi, busuioc si ardei iute. Care ti se pun pe masa cu bucurie si scobitori, ca sa te infigi in ele cat astepti mancarea.

Si acum sa vorbim despre mancare. Pai, in primul rand, se confirma teoria cu “afacere mica, patron implicat, mancare proaspata”. Simbio are 20 de locuri la mese, atat. Aprovizionarea se intampla zilnic, nimic nu se pastreaza, totu-i fresh. Exista un meniu standard, de gasit all day every day – asta: http://simbiocafe.ro/meniu.html. Si mai exista meniul de brunch-eveniment, ceva ultra-special, de se intampla o data pe luna. Si pe care, trust me, nu vreti sa-l ratati, este a-ma-zing! Iata ce ne-a pus Simbio sub brad la prima noastra vizita:

eggs florentine (adica niste ochiuri romanesti peste o briosa englezeasca facuta in casa, de ei, intre astea spanac si pe deasupra un sos olandez ca la carte! pastrat la cald and shit!

mini-frittatas cu bacon si branza de capra

sandvis cu curcan si avocado

sandvis cu friptura de vita

avocado cu cocktail de creveti

granola cu iaurt si fructe proaspete. Plus niste clatite americane de la mama lor, cu banana si sirop de artar, si un desert deosebit, despre care vreau sa va povestesc nonstopnonstop mai pe larg, in coada postului astuia.

Facand o binemeritata paranteza (sa ne stergem cu totii de bale): pe mine nu inceteaza sa ma suprinda modestia si entuziasmul si inima buna a unor oameni de-astia de se apuca de afaceri. Cumva credeam, si to some extent inca mai cred, ca doar rechinii reusesc. Dar de cand cu blogul asta, de ma tot cheama lumea la masa prin diverse carciumi, am cunoscut (aproape) numai biznispipal foarte misto. Nu interlopisme, nu rashini in cap. Sunt cucerita, cu-ce-ri-ta, de Simbio asta. Da, dureaza forever sa ti se faca o mancare, mai ales daca-i plin, dar merita. Pentru ca in timpul asta tu stai frumusel intr-un loc de un coziness greu de cuprins cu imaginatia, asculti numasinuma Adele, si Killers, si Snow Patrol, si Keane, si o multime de muzici bune, pe sufletul meu complet, mananci cele mai bune masline, ai cea mai buna conversatie cu altii sau te dai frumos pe wireless, si totu-i cu inteligenta si fler. Bunaoara, daca ti se descarca telefonul, iti dau oamenii incarcator, ca au de toate, just in case. Cine, va intreb, s-ar mai fi gandit la asta, daca nu o gazda buna, care vrea sa iti petreci ziua la ea acas’ fara sa se supere ca atarni la un ceai. Eu zic ca-i minunat. Si e rar. Si no wonder ca-s indragostita si ca vreau sa mergem acolo cu totii, si vorbesc la toata lumea despre Simbio de parca-i al meu:p

Ei, si in ideea asta si pentru ca mi-e top o mind zilele astea, le-am dus duminica la Simbio si pe mamele mele, alea din multhulitul grup. N-a mai fost brunch eveniment, dar ne-am lafait cu meniul uzual si zau ca toata lumea s-a aratat incantata. In ce ne-am bagat, si anume, botul:

guacamole

ou moale, cu paine si unt cu verdeturi

clasicul ou ochi cu bacon

cobb salad

apple crumble. Si niste sandvisuri croque madame pe care n-am mai apucat sa le pozez. Totul bun, totul proaspat.

Ei, si-acum, despre vedeta meniului. Cea mai cea mancare de brunch ever, ar trebui sa existe cantece compuse special in cinstea ei… Ta-daaa!

Meet french toast cu fructe. Adica doua felii de paine de la Rue du Pain, facute astea friganele. Intre ele – banana, kiwi, capsune… sau ce fructe mai bat sezonul. Scaldate intr-o minunatie de sos de fructe de padure cu vin rosu. Este pure perfection, nemaivorbind ca si arata de-ti vine s-o faci tablou. In rama.

Macar pentru aceasta opera de arta, daca nu v-am convins si la general, merita sa calcati pragul la Simbio. Momentan, nu exista decat la brunch-ul lunar, dar mi-a soptit o vrabie ca urmeaza a se introduce curand in meniul standard, pe motiv de multiple uhs and ahs din partea clientilor leshinati, cazuti in adoratie, obsedati ca mine. Must try! Must must must!

Of, gata, cred c-am zis tot ce stiu. Cred ca v-am invitat destul. Cred c-ati vazut in meniu ca nu-i scump. Cred ca vreti sa va duceti la Simbio. Cred ca n-o sa mai vreti sa plecati. Daca in prima duminica in care am venit la brunch m-a prins ora 5 tot acolo, ieri n-am stat decat pan pe la 4, ca mai aveam de facut o vizita. Dar mi-am propus sa ma duc in fiecare saptamana. Pentru atmosfera. Pentru muzica. Pentru Dana. Pentru french toast. Pentru all day breakfast (o treaba super-tare, eu una m-am intrebat de multe ori de ce nu serveste nimeni omleta dupa ora 11:p). Pentru ca farfuriile-s de la Zara Home, desi ar fi putut fi din piata. Pentru ca nu se precupeteste nimic. Pentru cum ma face sa ma simt locul asta alb, cald, moale ca un galbenus de ou. Pentru ca da dependenta. Pentru ca vreau sa sustin. Si nu, Simbio nu are nevoie de reclama mea, e plin mai tot timpul. Eu am nevoie de Simbio:) Ma bucur si va multumesc ca mi-ati dat inapoi duminica. Fara exagerare.

Later edit: Simbio este un local de fumatori. Nu exista sectiune de nefumatori. Asta ca sa stiti cu ce asteptari plecati la drum.

Pe modelul Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista, sambata trecuta mi-a facut Mazetta un schelet de Pavlova (ca aici: http://chez.mazilique.ro/2011/06/pavlova-cu-capsuni.html). Dupa care l-a trimis pe Iv la cumparaturi, pentru cele trebuincioase la umplut afurisenia. Bai, si nu zici ca mi se face mie de povesti la cafea, si sun Mazi si zic: auzi bai Mazi, da-o incolo de prajitura, hai tu mai bine sa iesim noi ca fetele. Si Mazi tzushti, cu scheletul la ea. Pana la urma, ne gandim noi, asta e partea complicata. Ca-n rest, ce mare lucru sa bat eu niste frisca si s-o asez numai bine in scobitura de bezea, cu ceva fructe on top. Zis si facut.

Chestia ea ca, ma jur cu mana pe inima si-n fata clasei, n-am avut timp dom’ profesor. Si Iepu’ mi-a mancat tema. Si… si… ng ng ng, Mazi don’t kill me pentru ce va urma…

Dupa ce in fiecare zi Mazi ma intreba: “Ai mancat prajitura?”, iar io luam pozitia ghiocelului scaldat in bale si raspundeam “nu” (insert rosu ca sfecla here), intr-un final am zis azi ca ce-o fi o fi. Ca doar n-are sa se supere pentru atata lucru. Atata lucru fiind un borcan de iaurt oly 5% (dap, macar am folosit iaurtul de sarbatoare), desertat intr-un bol. Crampotit bucati de bezea multe de tot pe deasupra si azvarlit in combinatie niste mure.

Deci da… Ma simt de parca am descoperit America. O America de bezea intr-un ocean de iaurt, cu insule plutitoare de mure rascoapte, din care curge zeama mov. Dulceata de bezea, in combinatie cu murele acrisoare si cu iaurtul ala fin – aaaaah! Bai Mazi bai, promit ca a fost ferking delicious! Te rog sa nu te superi ca am ucis Pavlova si-am jucat tzontzoroiu pe cadavrul ei, a meritat, zau! Hai, zi-mi ca ma ierti… Ma?

M-am trezit dis de dimineata, cu racoare-n pijama si o stare nu foarte groazava. Si pentru ca Iepu’ dormea ca un purcel in patul mare, m-am apucat de m-am dres cu aceste torrijas, adica un fel de friganele spaniole. Aveam niste bagheta alba veche de vreo doua zile, pe care am taiat-o felii. Am turnat intr-o craticioara o cutiuta mica de smanatana dulce, am amestecat smanatana cu doua linguri de zahar brun si un batz de scortisoara. Ar fi trebuit sa fie lapte, dar cum nu aveam lapte, ci doar o mare pofta, am zis ca merge si cu smantana. And boy oh boy, was I right! Bun asa. Am adus aproape de punctul de fierbere ulcica, apoi am turnat smantana dulce peste feliile de bagheta si le-am lasat asa vreo cinci minute, sa traga toata zeama. Pe urma le-am tavalit prin ou batut si le-am prajit in baie de ulei peste masura de incins. Le-am mancat (din pacate) pe toate, cu sirop de artar si pudra de scortisoara on the side.

Sunt in continuare mofluza, dar, ce-i drept, satula.

Weekendul asta avem in plan ceva cumparaturi de vacanta si not much else. Speaking of which, cati bani de cheltuiala sa-mi iau in Bulgaria? Cine a fost recent, poate ma ajuta cu un sfat. Cat pe zi pe persoana, pentru mancat decent la restaurantele bulgaresti de la mare. Thanks =^..^=

Azi Iepu’ trece intr-o noua etapa: aceea a hainutelor de 3-6 luni. Dap, se facura trei luni, nu stiu cum si in ce fel, uneori mi se pare ca suntem asa, toti trei, dintotdeauna. Le cred acum pe mamele care-mi spuneau inainte sa nasc ca n-o sa mai stiu cum e viata fara copil, le cred la fel de bine acum pe cat ma strambam atunci a nepricepere. Si cum amintirea vietii aleia e din ce in ce mai departe, si dorul de ea e mai mic. Vedeti, cum sa va spun, mi-e scris in frunte cu carioci color “mama”. Ceea ce nu e deloc rau.

Ce vroiam sa va arat azi este tortul omleta. Nu-i pentru Iepu’, ca ea deocamdata mananca doar tort de lapte cu lapte si la mijloc lapte. Dar e ceva bun, de inseninat diminetile mohorate de iunie-ca-noiembrie.

Se ia un vas de yena rotund si se tapeteaza cu felii grasane de rosii proaspete si dulci. Peste care punem ceapa verde rondele, masline verzi – aidoma si o legatura de patrunjel tocat. Apoi vin felii de bacon perpelite in tigaie. Apoi 5 oua batute bine, cu sare si piper. Apoi – cateva felii de cascaval sau mozzarella. Nu amestecam, ca tre sa iasa straturi-straturi. Se da vasul la cuptor pana cand, intepat cu o scobitoare, tortul nu impusca zeama. Se serveste numaidecat, sau incalzit la microunde a doua zi. Cam asa.

Happy Iepu’ day!☺

Da, mai, stiu, sunt cea mai norocoasa. Cum zicea si Ada, e mare chestie sa ai prieteni care vin sa-ti faca prajituri and such, sau daca nu le fac, vin sa ti le aduca (Zu, inca mai balesc dupa prajitura aia geniala cu cafea de la Chocolat!). Nu mai zic ca stau si departe, unde-a-ntarcat dracu balaia, colt cu cuca macaii, deci efortul e mare. Pai daca pana acum ma invidiati, cand o sa va spun ca mi-a gatit o printesa (Printesa), cred ca n-o sa ma mai suportati deloc de-atata rasfat. Totusi, “ma risc”, ca vreau musai sa aflati si voi despre aceasta descoperire epocala – bruscheta roz cu ridichi.

Nici in o mie de ani nu m-as fi gandit ca ridichile se pot cali. Mi se parea ca-s de pus la salata si cam atat. Ei bine, noroc ca printesa urbana, umblata cum e ea (ca tocmai ce-a atins 100 de restaurante testate pe pielea si papilele ei si povestite apoi pe blog), a mancat la Villa Rodizio minunatiile de bruschete cu ridichi si-apoi mi le replicat si mie, in mod cu totul si cu totul de aur, chiar aici, in bucataria mea. 

Se fac asa: ridichile se dau pe razatoare. Se calesc in ulei de masline. Se sting cu zeama de lamaie. Se scurg. Se astern pe felii de bagheta frecate in prealabil cu usturoi. Se acopera cu mozzarella si se dau la cuptor pana se topeste branza. Apetisant ca la balamuc si complet roz (da, asta se intampla cu ridichile cand le calesti, devin roz cu totul). Pe cat de simplu suna, pe atat de supercalifragilistic este. Va rog sa incercati! Pentru mine e “curat” revelatia anului, de mult n-am mai dat peste ceva de mancare care sa ma suprinda intr-atat si intr-atat de placut. Enjoy!

Am zis ca nu mai gatesc pana nu nasc, in semn de protest! Ei, da, dar cand ti-e foamea-n gat si un iaurt e, like, cea mai sexy optiune din frigiderul tau, cum sa nu cedezi… zau!

Habar n-am de ce-i zice salata (“egg salad”), ca nici macar dupa standardele mele foarte laxe in materie de salate (sa ne amintim de asta) nu se califica. Dar ce mai conteaza! E buna, asta e ce tre’ sa retinem. Si merge excelent ca spread pentru sandvisuri cu alte alea, sau asa, natur, cu paine buna alaturi.

Eu am facut multa, ca m-am trezit de dimineata cu o pofta nestavilita si doar vreo cinci bucati oua de tara de la Cornu stateau in calea fericirii mele. Pe care… le-am fiert. Tare. Le-am taiat asa grosolan, le-am bagat in robot impreuna cu niste unt la temperatura camerei (sa fi fost vreo 1/6 pachet), sare, piper mult, marar uscat si o lingura grasa de mustar. Le-am dat cateva pulsuri, fara sa le fac complet pasta, ca-mi place sa mai simt bucatile de albus. Am desertat maglavaisul astfel obtinut intr-un castron si l-am amestecat cu ridichi si ceapa verde tocate maruntel. Ei, si treaba mai deosebita pe care am facut-o de data asta – am prajit-spre-carbonizat niste resturi de muschi tiganesc si chorizo, bucatite mic mic de tot, apoi le-am varsat peste salata de oua si-am amestecat bine. Bun nene!

Voi ce mancati weekendul asta? Ah, ce mi-e pofta de-un gratar adevarat, de-ala pe carbuni…

You know me, sunt mai degraba the English breakfast type of girl (oua, carnati, de-astea), dar cand mi-am varat nasul plictisit intr-o casoleta cu capsune si-am simtit miros de de-alea adevarate, am zis ca e musai sa le am, my precious! Pufix le-a complimentat cu niste croissante cu unt de la Paul, eu am stors niste portocale si iaca, avem mic dejun continental. Adica ala pe care nu-l aleg niciodata la hotel, pentru ca il gasesc meschin si nesatisfacator:p Dupa cum gasesc si aceasta zi noroasa.

M-am trezit cu noaptea-n cap. Diseara ma duc la control si am de gand sa ma pun in genunchi in fata doctorului si sa nu mai plec de-acolo pana nu ma opereaza. Dap, ce pot sa zic, I’m a man with a plan, ma rog, a woman with a belly and an attitude problem:))

Este numai vina printesei, ca la ea am citit acum ceva vreme un post, care nu mai stiu despre ce era, ca mie nu mi-au ramas in cap decat oul fiert si branza feta. Moment de la care am dezvoltat un adevarat fetish pentru mic dejun ca in copilarie, cu ceai de tei cu miere si lamaie, paine prajita cu unt si cu branza si ou fiert. Abia astept sa ma trezesc (nu conteaza daca-i din somnul de cu seara sau ala de la pranz), ca sa dau fuga (eufemism pentru “sa-mi tarai fizicul”) la prajitor, sa inserez doua felii de toast in el, sa fierb numaidecat un ou de tara de la Cornu, sa balacesc lingurita cu miere in cana cu ceai si-apoi sa ma proptesc in fata calculatorului, cu o felie de paine intr-o mana si cana de ceai in cealalta, ca sa va povestesc si voua ce bun e.

Si daca tot vorbim de miere, va prezint mierea mea preferata. E de floarea soarelui si e cea mai buna miere pe care am mancat-o ever. Se gaseste pe la delicaterii.

Anyway, acum ca v-am povestit de mica mea obsesie matinala, vreau sa va intreb, voi ce mancati la micul dejun cand erati mici? Ca mie cred ca doar asta mi-a ramas in cap (snitelul din parizer se manca la pranz sau seara:) Hai s-aveti o dupa-amiaza mieroasa!

Si un update de ultima ora – mierea cea buna se gaseste si la Bacania Veche, tocmai am achizitionat doua borcane, taman bine, ca avem mucenici de uns si o mare bucurie la ceaiul de tei:)

Buna dimineata si happy March 1st, fara numar fara numar, pentru toate fetele care ma citesc:) Ce faceti voi? De-aici de la mine se vede bine, hai ca mai avem putin si scapam de iarna, ca, puii mei si doamne iarta-ma, tare-s satula. De iarna, sa fie clar, ca de mancare vad ca-i din ce in ce mai greu sa ma satur. Nu stiu alte gravide cum sunt, dar eu in luna a opta plus sunt un monstru devorator. Cred ca as putea manca lejer la fiecare jumatate de ora. Si nu o banana si-un iaurt, ci mai degraba un cotlet si un saculet de cartofi. Nasol. Dar destul rasul-plansul pe ziua de azi, ca nici macar pe mine nu ma impresionez. Fetele de pe Facebook au zis ca vor chec, asa ca, pam pam, iata-l!

Intai sa va spun ca am combinat doua retete diferite la checul asta aperitiv, experimental, dar foarte reusit. O sa va zic si ce-as face diferit data viitoare. Pai avem asa: doua cepe mititele sau una mare, o legatura de ceapa verde, 500g ciuperci proaspete, 5 oua, 5 linguri de faina, 5 linguri de smantana, o legatura de marar, un ardei rosu mic, masline asortate, cateva felii de sunca, nitel unt si nitel ulei de masline.

Ciupercile, ardeiul rosu taiat fasiute si ceapa tocata marunt (mai putin  aia verde) se calesc in unt si putin ulei de masline, fara sa le punem sare de la inceput, pentru ca si asa baltesc de apa. Cand zeama e scazuta complet, iar ciupercile prind o culoare frumusica, adaugam sunca. O lasam si pe asta sa se rumeneasca. Apoi punem maslinele fara sambure si taiate mai mic, plus mararul si ceapa verde, tocate. Mai le vanturam nitel, dregem de sare si piper si dam la o parte de pe foc, sa se raceasca.

Cum s-au racit ciupercile destul, cum borfolim intr-un castron galbenusurile de ou, amestecul de legume calite si smantana. Separat batem albusurile spuma tare. Pe care spuma o punem peste celelalte ingrediente. Turnam si alea cinci linguri de faina si apoi omogenizam cu grija totul, amestecand de sus in jos asa, cu o lingura mare de lemn. Coacem checul in forma destinata, pe hartie de copt, la foc potrivit. Se lasa sa se raceasca si abia apoi se taie felii. That’s all, folks!

Ah, am zis ca va zic si ce as face diferit next time. Pai as unge checul cu ou pe deasupra inainte sa il bag la cuptor si l-as presara cu ceva branza rasa cand ar fi aproape gata. Cam atat.

Pentru cine a vrut reteta de gogosi, stay tuned, si maine e o zi:) Cheers!