De cand am tot zis ca tre’ sa fac neaparat scones! Cred ca de cand mi-a facut Mazi de-am mancat ca porcu’. Well, le-a venit randul duminica asta si mare provocare nu e, va zic. Pai fata de chiflele alea de-au trebuit framantate si crescute, scones astea sunt o nimica toata. Cu exceptia faptului ca reteta dupa care le-am facut eu, care era din cartea mea preferata – The Illustrated Kitchen Bible, mi-a cam dat de furca.

Zice asa: 1 si 2/3 ceasca de faina, plus ceva faina extra pentru framantat, 2 linguri de zahar, 1 si 1/2 lingurita de praf de copt, 1/2 lingurita sare, 4 linguri de unt rece, taiat cubulete, 1/4 ceasca stafide (aici cred ca am pus mai mult, ca le iubex), 2/3 ceasca de lapte si un ou batut bine, pentru “glazurat”.

Intr-un bol mare se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga untul si se freaca toata treaba cu mana, iesind asa, niste cocoloase uniforme in uratenia lor. Se arunca si stafidele in combinatia asta, apoi se toarna laptele si se framanta lejer coca pana devine asa fina. Nu stiu ce-am gresit, dar mie aici mi s-a rupt filmul. Coca mea, rezultata din cele de mai sus, era asa de lipicioasa ca se prinsese de mana mea dreapta in proportie de 90%. Ca sa dreg aceasta situatie neplacuta, am mai pus faina. Cam pana am reusit sa o dezlipesc si s-o trantesc cat colo inapoi in bol.

Reteta zicea ca tre sa turtesc toata coca pe o suprafata infainata, si sa tai din ea cu o forma rotunda cca 8 scones. Doar ca a mea coca nu prea avea consistenta de taiat in ea, asa ca am modelat turtele cu mana. Mi-au iesit 9. Le-am pus pe hartie de copt si le-am uns cu ou batut. Apoi le-am dat la cuptor (preincalzit cum era el la foc iute), pret de vreo 15-20 de minute. N-au crescut senzational, dar au fost geniale. Bune si buttery. Noi le-am mancat cu unt si cu gem de prune. Clotted cream n-am avut si ceai am uitat sa facem in valtoarea pasiunii. Poate next time:) Enjoy!

Acum ceva vreme va povesteam ce grozav e sa te trezesti dimineata in miros de paine proaspata, pusa de cu seara la masina de catre Pufix-the-bestest-husband si aranjata sa fie gata la orele 7 fix. Oh well. Azi dimineata am experimentat si dezavantajul de a-ti face painea in casa, cand la 7, 7 si 10, 7 jumate… and so on, in casa nu mirosea de nicio culoare a nimic ce ar putea aduce cu painea. Niciun bipbip dinspre bucatarie, nicio aroma calduta si pufoasa, nada. Asta pentru ca cineva (:p!) uitase sa programeze masina, lasandu-ne, deci, trei guri flamande.

Ei bine, cineva (:p!) a plecat linistit la birou, lasand pe altcineva (<–) singur si trist. Care altcineva s-a intors pe partea ailalta si s-a culcat la loc, sperand ca toata treaba fusese doar un vis urat. S-a sculat pe la 9 jumate si a dat fuguta din pat direct la bucatarie, lasand in urma ei placi de gresie crapata sub greutatea fizicului nerabdator. Nici urma de paine nene. Omu plecase si basta. Si ne lasase pe noi sa leshinam de foame. Pai treaba-i asta? Acuma ce sa facem, burta asta mare nu se intretine usor, must give it bread, asa ca mi-am suflecat manecile si m-am pus sa framant chifle, dupa cum urmeaza.

3 cani de faina, un pliculet de drojdie uscata de-ala de 7g, o lingurita de zahar si doua de sare se azvarl intr-un foarte mare castron. In mijlocul lor se face o gaura, in care se toarna o cana de apa calduta. Se amesteca toate astea cu un linguroi de lemn, pan rezulta o coca. Mai zdrente asa. Coca asta se scoate din castron si se framanta ghebos zece minute, pe blatul presarat cu faina. Dupa framantatul asta ar trebui sa devina asa, oarecum elastica si uniforma. Se pune coca intr-un castron uns cu ulei de masline, sucind-o pe toate partile, ca sa se unga bine. Se acopera cu folie transparenta (nu foarte strans) si se lasa la crescut pret de jumatate de ora. Apoi se modeleaza cca 15-16 chifle si se pun intr-o tava mare, cu hartie de copt, la distanta de 4-5 cm una de alta. Se lasa iarasi la crescut vreo 30 de minute, apoi se dau la cuptor la foc mediu, timp de 20 de minute or so.

Chiflele sunt gata cand au o culoare frumoasa si suna a gol cand le ciocanesti fundul. Nu se musca dintr-o chifla abia scoasa din cuptor, big boo boo la limba. Se asteapta cateva minute, se taie chifla in doua, se pune peste ea ditai untul, se presara cu sare grunjoasa si se mananca bine cu masline. Sau fara sare si cu gem. Sau cu ce mai vreti voi. Sunt mi-nu-na-te chiflele astea, eu mancam si plangeam de fericire. Ma rog, poate nu de fericire, ci de foame si de hormonala ce sunt. Deci da, dureaza vreo 2h, dar asa de tare merita, ca nu puteti, zau, sa va refuzati aceasta bucurie. Bon apetit!

Daca lui Mos Craciun ii dam milk & cookies, merita si Mos Nicolae niste fursecuri. Se fac foarte usor si sunt bune rau! 1 ou, 1 ceasca de zahar, 1/2 ceasca de ulei, o cana jumate de faina, zeama de lamaie dupa gust (eu zic ca o jumatate de lamaie stoarsa e destul) si miez de nuca pentru decorat.

Se freaca zdravan oul cu zaharul. Se adauga uleiul treptat, ca la maioneza, apoi zeama de lamaie. Se incorporeaza faina. Din coca rezultata se modeleaza fursecuri cu lingurita intr-o tava cu hartie de copt. Sa lasati loc destul intre ele, pentru ca o sa mai creasca. Pe fiecare fursec se pune un miez de nuca. Se coc la foc mic, pe incercate (ca stiti cum e, depinde de cuptor). Astea nu-s fursecuri moi ca alea de cofetarie, sa nu va speriati, sunt mai crunchy asa. Si merg grozav de bine cu lapte cald sau cu ceai.

O saptamana frumoasa, sper ca ati gasit cu totii in ghete altceva decat proverbialul batz:)

Later edit: O intrebare care ma roade de azi dimineata: sunt eu oare singura care mananca intai marginile fursecului, ca sa ramana miezul de nuca la coada?:))

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)

The best things in life are free. Vin de la Cornu, in cartoane cu cate noua sau doispe, si uneori au doua galbenusuri☺

De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

In anticipatia unui sperat moment foarte dragutz din intensiva mea activitate foodbloggeristica (notice the pretty banner din stanga?:D), m-am apucat sa-mi recitesc posturile din categoria party food. Mamicutza, ce ospete-am trait in ultimii doi ani! Ce de gratare la curte, ce de brunch-uri, ce de aniversari… Nu-mi vine sa cred ca am mancat atata la viata mea, ma rog, a mea si a dragilor mei prieteni cu care m-am pus de atatea ori in cap (doar dpdv gastronomic, no worries;) Come 2010 insa, criza si starile fiziologice diverse:p ne-au cam dovedit, nu stiu ce facem de Craciun, nu stiu ce facem de Revelion, mi-au mai scazut si mie ambitiile de wonder woman in bucatarie (ffs, uitasem ca pot sa fac mese pentru 15 persoane cu cate 8-9 feluri de mancare:). Dar chiar si pe praful asta, nu se poate sa treaca asa fara urme Craciunul, after all, anul trecut am avut parte de patru (4!) petreceri de Craciun.

Ma rog, long story short, luati de-aici daca vreti cateva povesti de petrecere din casa di Pufixes, iar eu o sa ma gandesc cum sa salvez Craciunul;) Pana la urma, nu-i despre ce pui pe masa, ci despre cei cu care imparti o paine de casa <3

… what would that be? La mine e clar: spaghete aglio olio e peperoncino, cu patrunjel si muguri de pin!