category: favorites


o bucata de carne de porc…

February 27th, 2011 — 4:31pm

sorici crocant

… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

legume marinate legume marinate la cuptor

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

legume marinate, la cuptor cartofi si cartofi dulci

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

costita de porc rumenita in cuptor

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

farfuria ideala:))

n-a mai ramas nimic…

ce-a mai ramas din costita

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D 

7 comments » | filled under: every day, favorites, life

o altfel de salata cu ton

February 24th, 2011 — 12:59pm

salata cu ton

Nu ma dau in vant dupa tonul la conserva si, din pacate, nici dupa salate. Dar asta e chiar reusita, va asigura un mare mancator de porc, nu doar c-o sa va placa, dar o sa va si sature. De durat dureaza ceva, ca-s multe chestii de preparat individual, dar nu e nimic solicitant.

Ce-o face asa buna? Pai in primul rand, nu e cu ton din conserva, ci cu friptura de ton la gratar. De care friptura noi cumparam congelata de la Mega Image. Nu e rece ca meduza, ci calduta si confortabila. Si mai e asa buna pentru ca are cartofi. Si usturoi. Si chorizo. Dar sa o luam cu inceputul.

Pai la inceput se fierbe un cartof mare, in coaja, cu grija sa nu overboil it. Tre’ sa fie fiert, dar ferm. Se lasa cartoful la racit si intre timp se aburesc niste legume verzi, like fasole verde si cateva buchetele de broccoli. Se scufunda in apa rece ca sa ramana verzi si pe urma uitam putin de ele. Friptura de ton o facem pe gratar, o saram si condimentam abia la sfarsit, ca sa nu scoatem toata apa din peste inca de la inceput.

Buuuun. Ne intoarcem la cartoful nostru impielitat, pe care il decojim si-l taiem bucati maricele. Pe acestea le tavalim intr-o tigaie cu putin unt, doi catei de usturoi taiati rondele si oleacuta de nomu smokey peri-peri sau orice alta paprika usor afumata. Cand au capatat o culoare frumoasa, aurie, crustoasa, adaugam o mana de frunze de baby spanac, pe care doar nitel le lasam sa se inmoaie cu cartofii si cu untul din tigaie. Desertam toate astea intr-o farfurie. Apoi incalzim in aceeasi tigaie legumele aburite, cu nitica zeama de lamaie si din nou putin unt. Le asezam peste cartofi. Tonul il taiem fasii si-l punem si pe el peste toate alea. Apoi, faza zilei, taiaem fasii un ardei copt si-l potrivim in salata, merge bestial in combinatie cu restul. O felie de mozzarella (de-aia din zer, nu de-aia cashcavaloasa) si nitel chorizo in varf, un sos de mustar light (obtinut fara imaginatie dintr-o lingurita de mustar de dijon diluat cu putina apa) si gata, avem o salata cu gust, satioasa, care nu-ti trosneste fara folos falcile si nici nu e un chin de mancat. Bun nene. Si destul de sanatos, acu’ pe bune!

11 comments » | filled under: every day, favorites

clatite de ou gratinate, cu sunca si sos de smantana

February 14th, 2011 — 12:50pm

clatite de ou

Late breakfast astazi, si grozav de bun! Facem asa: pentru fiecare “clatita” avem nevoie de un ou. Pe care il batem bine il turnam intr-o tigaie unsa cu ulei si-l coacem ca pe clatite, intorcand de pe o parte pe alta. Peste clatita de ou gata coapta punem o felie mare de sunca. Rulam.

clatite de ou gratinate clatite gratinate de ou, cu sunca si sos de smantana cu verdeturi

Ei, si punem frumusel rulourile astea intr-un vas termorezistent, le presaram cu cascaval ras si le dam la cuptor cateva minute, sa se gratineze. Intre timp, facem un sos din smantana, ceapa verde si marar tocat, sare si piper. Pe care il turnam peste clatitele calde.

clatita de ou cu sunca

Banal, delicios, fattening, aia e! This is no spa people, ne place papica! Va doresc o saptamana spornica! Mie sa-mi tineti pumnii, ca maine ma duc la morfofetala de trimestrul 3, sau, dupa cum ii zice Mazi, morfofofo:) Speaking of Mazi, ati aflat toti the good news? Daca nu, fuguta pe blog la ea sa vedeti ce si cum. Grats Mazette, si pe calea asta!

15 comments » | filled under: every day, favorites

reteta mamei de crema de zahar ars

February 13th, 2011 — 4:33pm

crema de zahar ars

O stiti pe aia cu “mama mea face ceam mai buna…”? Well, mama mea face cea mai buna crema de zahar ars! E crema de zahar ars perfecta, si zic asta dupa ce am incercat multe, da’ multe alte creme de zahar ars, prin restaurante si pe la alte mame. Majoritatea cremelor de zahar ars testate sunt buretoase asa, au o textura ciudata, cu gaurele, putin aspra si aerata. Crema pe care o face mama e densa, nu are nicio gaurica si are cea mai fina textura posibila. Reporter Cookie a mers azi la fata locului (ma rog, actually, a venit fata locului la ea), si a aflat pentru voi cum se face cea mai buna crema de zahar ars. Iata:

“Mamaaaa, ce faci acolo?”
“Spal vase. Ce doriti?”
“Sa-mi zici reteta de crema de zahar ars.”
“Ah, pai asta-i cea mai usoara prajitura!” (nu zau!)

Zice mama asa: Intr-o cratita de 1,5l, cu pereti inalti, se ard sase linguri de zahar. Cum adica se ard? Adica se topesc pe foc mic si se ard pana cand rezulta un sirop cu o culoare maronie, nu foarte inchisa ca asta inseamna amar. Se inclina cratita pe toate partile, ca sa se acopere peretii cu sirop, apoi se lasa la racit.

Intre timp se bat opt oua intregi cu opt linguri de zahar, bine bine pana se topeste zaharul. Se poate adauga si un zahar vanilat. Se toarna apoi peste ele un litru de lapte rece (integral, nu degresat). Se amesteca bine bine toate astea si se toarna in cratita cu zaharul ars, fara sa amestecati sau sa agitati cumva. Se baga cratita intr-o alta cratita mai mare, cu apa fiarta care sa vina pana la manerele cratieti cu crema. Se da la cuptor la foc potrivit. E gata cand se desprinde de pe margini sau cand, incercata cu un pai lung sau un bat de frigaruie, acesta iese curat. Cica iese buretoasa daca se fierba prea mult. Mama zice ca la ea e gata cam intr-o ora, dar I guess ca depinde de cuptor.

Eu una nu m-am bagat pana acum sa fac, mi se pare complicat, si-apoi, mie imi face mama:) Voua va urez succes!

Later edit: Am uitat sa va zic ca mama rastoarna crema de zahar ars ca pe tort, pe un platou, si ea ramane intreaga si rotunda, numai buna de taiat in felii. Ceea ce rar am vazut la alte creme, care sfarsesc bucati plutitoare intr-o balaceala de sirop…

23 comments » | filled under: every day, favorites, party food

supa de linte cu afumatura, fiarta in bere

February 10th, 2011 — 6:56pm

linte inmuiata in bere

Acum mai bine de un an am avut bucuria sa fiu gazda unui cooking fest epocal, zis si dezmat romanesc. Nu mai stiu ce ne-a apucat, ah, ba da, a fost pare-mi-se o vorba aruncata de Misaki, care ne-a povestit cum ca in anul petrecut la studii in Japonia, studentii din toate colturile lumii faceau ceva de genul asta, se intalneau si gateau fiecare cate ceva traditional, din tara de bastina. Numaidecat ne-am ambitionat (sa fi fost o gasca de vreo 10 – 12 prieteni daca nu mai mult), si-am zis sa faca fiecare cate ceva din zona geografica de unde se trage. Va scutesc de detalii, le gasiti in postul din arhiva linkat mai sus, a fost… crancen.

Ei bine, azi mi-am adus aminte de o supa pe care a adus-o amicul meu Florian atunci, clar una din cele mai bune, cumsecade si de vis supe din cate am mancat eu vreodata: supa de linte cu afumatura, fiarta in bere. Si cum ma simteam motivata sa revin la ceva mai elaborat, dupa cateva zile de mastering the art of oua si sandvisuri, mi-am suflecat manecile si m-am apucat. Cu cateva inovatii along the way, cum ii sade bine uneia de nu se uita niciodata ca lumea pe retete.

ceapa rosie, ardei, morcov, telina, pastarnac, cartof legume calite in ulei de masline

Pai in primul rand, am pus lintea la inmuiat in bere, pret de o ora. Cam o jumatate de cana de linte si o cutie de bere. Sa folositi o bere de cea mai buna calitate, ca de nu, mancarea nu o sa aiba gust bun.

Mai departe m-am apucat de supa de legume. Am taiat cuburi nu foarte mici urmatoarele: o bucata de telina si una de pastarnac (ar fi fost prea mult sa le pun intregi), un morcov mediu, o ceapa rosie, un cartof si un ardei rosu. Pe astea le-am calit in ulei de masline, amestecand vartos. Am adaugat o lingura de boia, sare si piper, am acoperit cu cca 1l de apa si-am lasat sa fiarba la foc mic. Din cand in cand am mai completat cu putin suc de rosii.

legumele calite, cu o lingura de boia dulce sunculita afumata, bacon, carnati afumati, ceapa

Intre timp, m-am pus de-am taiat niste sunculita afumata, niste bacon si vreo doi carnati uscati si afumati. Plus o ceapa zdravana.

afumaturi si ceapa, calite in putin ulei stinse cu bere (cu linte cu tot)

Le-am calit intr-o alta oala, cu foarte putin ulei, pana s-a inmuiat slana si s-a sticlosit ceapa. Apoi am turnat lintea peste afumaturi, cu bere cu tot. Si-am lasat din nou sa fiarba la foc mic, sa zic, vreo 40 de minute (pe gustate, sa fie lintea moale). Apoi am combinat puterea celor doua oale cu supa gata (cea de legume si cea de bere cu linte si afumatura), varsand una-ntr-alta. Am pus o foaie de dafin, oleaca de cimbru, am mai dres de sare si piper si am mai fiert la ea vreo juma de ora, tot la focul mic de tot.

linte supa de linte cu afumatura

A durat ceva si-a fost cam masochist procesul de preparare, in sensul ca de la pranz si iaca, pana aproape de cina, mi-a mirosit in casa a toate alea, de-mi venea sa fac scuba diving in oala. Berea aia fiarta, afumatura, legumele… vai mama! Supa e geniala, ge-ni-a-la! Musai musai sa incercati, nu va las pana nu aud c-ati facut. Linte gasiti la Mega Image, o afumatura buna pe la piata, nu-i mare lucru.

Acum, dupa doua portii, viata e mult mai frumos. M-as freca pe burta, dar mi-a zis doctoritza ca nu-i bine, cica starnesc contractiile. Speaking of which, noi suntem bine, iaca, a mai trecut o saptamana, marti facem 32 si tot asa. Wish us luck. V-as arata o poza cu zambete ecografice, dar mi-e rusine, ca o sa ziceti ca ma transform intr-o monster mom. Oare?

24 comments » | filled under: every day, favorites, traditional

spaghetti aglio olio cu creveti si muguri de pin

February 5th, 2011 — 3:37pm

speghetti aglio olio cu creveti si muguri de pin

Ieri zice printesa: nu vrei tu sa trec pe la tine sa-ti aduc niste paste bune de la Vapiano, aglio olio cu extra muguri de pin, de-alea cum iti plac tie? In replica, o voce miorlaita: “mai bine prajituuuuuri”. Bon. Vine draga de ea cu ditamai cartonu’ cu de toate prajituricile bune, no cioco, just fructe, dupa cum ceruse pacienta consemnata la domitziliu. Le mancam, ne mai veselim, ca doar vorba aia, in cinstea musafirilor ne-am spalat si pe cap.

Ei, si pleaca Ioana si raman eu singura-singurica, cu gandul la, desigur, spaghetele cu pricina. Si cum in casa asta cred ca putem trai lejer doua saptamani fara sa mai iesim din ea (I like to stock up, in caz de dezastre naturale sau ceva:p), uite ca aveam de toate – si spaghettini no.3 de-alea subtirele, cum se cade, si creveti (best deal la Real), si patrunjel, si muguri de pin (tot de la Real, scumpi cu flacari, dar deliciosi!). De la gand la vorba la fapta – pastele erau deja fierte al dente, crevetii – decongelati lejer intr-o tigaie cu putina zeama de lamaie si scursi bine, mugurii de pin – ostoiti in alta tigaie, cu o mana de chilli, vreo patru catei de usturoi feliati si cateva linguri de ulei de masline. Shuffle toate astea, plus sare, piper si patrunjel verde, si gata. Din seria “quickies” – in jumatate de ora se fac, se mananca, se suspina de placere si se trage si un pui de somn. Mangiare, alea alea, enjoy!

PS: De pe frontul “jelly belly” raportez ca lucrurile arata mai bine, ne mai lamurim ce si cum la controlul de marti, dar se pare ca repaosul chiar ajuta. Mai greu cu plictiseala si stresul, dar uite-asa, mai o prajitura, mai o pastila, mai trei Snickers double, mai un episod nou din Grey… trecem noi si de asta. Va multumesc pentru mesaje

15 comments » | filled under: every day, favorites, mommy undercover

chicken basquaise. ca sa nu zic poulet.

January 28th, 2011 — 11:49am

chicken basquaise

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

bacon, ceapa, ardei rosu ciocanele

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

legume si bacon la tigaie legume si bacon la tigaie

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

legume, bacon, orez legume, bacon, orez, suc de rosii

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

12 comments » | filled under: every day, favorites, mommy undercover, party food

blog culinar-sentimental, la doi ani de viata. si-o reteta buna buna de tort.

January 26th, 2011 — 11:50am

tort cu nuca

Deja s-a prins toata lumea ca-s o siropoasa, mai cu seama de cand hormonii mi-au escalat deosebita personalitate. Va dati seama in ce hal de emo sunt azi, la doi ani de blog. Cand ma uit cum am crescut, cati sunteti si cat sunteti de misto. Azi, la doi ani de easy peasy, va simt foarte aproape si foarte calzi, ca painea. Pana la urma nici nu stiu daca efuziunile mele personale, puse ca sarea in bucate peste retete prost scrise intr-o limba stalcita (pentru care mi-am luat multe ghete in fund de la oameni rai – care insa n-au ramas cu noi) merita atata drag de la voi. Nu stiu si nu cercetez. Ca mi-e si mie drag sa va am aproape, mi-ati facut casa aici, pe blog. Si ma intereseaza despre toti, si vreau sa va cunosc si sa stiu ce mai faceti si peste 20 de ani. Mi-ati dat asa mult si va multumesc.

Si acum tortul meu preferat, zis si “Tort Petre Roman“. Via mama. Via buni.

1. Blatul. Se bat 9 albusuri cu 10-15 linguri de zahar (dupa gust), adaugandu-se treptat 9 linguri de apa. Dupa ce compozitia asta e bine batuta, se adauga alternativ 9 linguri de faina si 9 linguri de nuca macinata. Apoi – cele 9 galbenusuri ramase, frecate cu un varf de cutit de bicarbonat. Dupa ce amestecul e bine omogenizat, se imparte in trei si se da la cuptor, rezultand in final trei blaturi (merge si copt intreg intr-o cratita mare si taiat apoi in trei, dupa ce se raceste).

2. Crema. Se amesteca bine 3 galbenusuri cu 3 linguri de faina. Se adauga 1/2 l lapte, amestecand bine sa nu se formeze cocoloase. Apoi – 150g de zahar. Compozitia asta se pune la fiert pe foc mic. Odata omogenizata bine, se lasa sa se raceasca de tot si-apoi se incorporeaza in ea 200g de unt, frecat spuma in prealabil.

3. Smecheria. Se ard 300g de zahar intr-o cratita la foc mic. Siropul astfel obtinut se toarna pe foaia de jos a tortului si pe cea din mijloc. Dupa ce s-a racit zaharul ars, se intinde crema intre blaturi. Tortul se imbraca in bezea de albus de ou bine batut, cu cca 200g de zahar. 

Happy Easy Peasy Day🙂

66 comments » | filled under: favorites, life, party food

ragu alla bolognese

January 11th, 2011 — 11:24am

ragu alla bolognese

No pasta, no joy. Prea mult a trecut de cand n-am mai gatit paste si desi I cheated cu Vapiano de cateva ori, musai se impunea o recuperare acasa, wtf. Asa ca aseara am pus mana de-am facut un fel de ragu adaptat, va zic eu mai incolo ce-am “sarit” din reteta originala.

sunca de casa afumata sunca, morcov, telina, ceapa

Pai pancetta nu aveam, dar aveam una bucata sunca de casa afumata, o minunatie. Acu’ ce sa va zic, la ragu ala de la mama lui nu se foloseste afumatura, noroc ca a casa di Pufix suntem din cale-afara de flexibili atunci cand e vorba de retete, cam ca la gimnastica ritmica asa. Cum ziceam, am taiat sunca de casa cubulete si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat, sa zic, vreo doua linguri de morcov, telina si ceapa, tocate marunt. Le-am amestecat bine pana s-au aurit frumusel pe toate partile. Pe urma am pus carnea tocata de vita, cred ca vreo 300g sau asa ceva.

sunca, zarzavaturi si carne tocata de vita + conserva de rosii

Carnea se caleste la foc iute, despartind-o bine cu furculita ca sa  nu ramana bulgari. Odata perpelita si ea, am turnat peste o conserva de rosii taiate. Sare, piper, busuioc, un paharel mic de vin rosu si gata, lasam sa fiarba la foc mic, mai completand din cand in cand cu suc de rosii sau apa. Aici era momentul cand reteta aia adevarata zicea sa punem un pahar de lapte in compozitie, dar cum Pufix the man nu prea are voie lapte, am zis sa skip it. Dupa cum nici timpul de fierbere (3-4 ore!!!) nu l-am respectat, ca n-am atata rabdare cat sa ma uit la o fiertura cu orele. Ragu alla bolognese e un sos bun de mancat cu ceva paste late: tagliatelle, fetuccine sau papardelle, nu spaghetti.

Eu zic ca pana la urma a iesit ce trebuie, desi pana la final mi se facuse foarte foarte rau de la mirosul unui peste pe care-l aveam la cuptor (hachitze de gravida, deh), asa ca n-am apucat sa gust mancarea, vedem azi la pranz ce si cum. Enjoy!

9 comments » | filled under: every day, favorites

cel mai fin pate de ficat

December 30th, 2010 — 5:52pm

pate de ficat de pui cu ceapa caramelizata

Noroc cu Andi care m-a-ntrebat azi de sanatate si mi-a adus aminte ca n-am publicat inca reteta de pate de ficat silky smooth pe care am prestat-o la cooking workshop-ul Electrolux. Asa ca iat-o, o aveti mai jos in toata gloria si splendoarea, in caz ca vi se pare o idee buna pentru masa de Revelion. Eu va zic sincer, am incercat inca vreo doua retete de pate de ficat inainte de asta si nu se apropie de nicio culoare. O sa vedeti, fiertul ficatului in lapte si galbenusul de our fiert adaugat in compozitie make all the difference. Enjoy!

foi de dafin ficatei fierti in lapte

500g ficatei, 4 oua, un pachet de unt, lapte, piper negru boabe si macinat, foi de dafin, cimbru, sare

Ficateii se fierb in lapte, cu boabe de piper, cimbru si foi de dafin. Fara sare, ca se intaresc. Odata fierti, se scurg, se paseaza cu blenderul impreuna cu 4 galbenuse de ou fierte tari, sare dupa gust, unt in functie de preferinte, eu am pus aproape tot pachetul. Daca e prea « vartoasa » compozitia, se poate “dilua” cu putina apa calduta. Ideea e sa iasa asa, foarte creamy. Merge cu ceapa caramelizata pe deasupra.

12 comments » | filled under: every day, favorites, party food

Back to top