Nu stiu daca exista echivalent romanesc pentru ‘aftertaste’ (in ultima vreme, ca sa nu zic lately, caut mai des echivalentul romanesc al cuvintelor care-mi vin spontan pe buze intr-o alta limba, doar asa, ca exercitiu, pentru ca sunt complet ruginita, adica, ma rog, rusty). Ei bine, acest aftertaste mi se pare foarte foarte important la o mancare si nu e neaparat acelasi cu gustul mancarii in sine. Este mai degraba o aroma foarte puternica, de bine (stiti, yummy), sau de rau (adica, yukky). Dintre cele bune, preferatul meu este curry. Carnea si pestele si orezul, pudrate cu curry, invita la “inghite mai repede, ca nu mai am rabdare”. Ce urmeaza este si mai grozav decat promisiunea initiala, e o senzatie gadilacioasa aromata, ca un Chanel pentru limba.

Tot acest preludiu e pentru ca am mancat in seara asta un file de cod asa de bine si de potrivit condimentat, ca-mi lasa gura apa si acum, cand scriu. Pai am facut asa: am uns fileurile de cod cu ulei de masline amestecat cu piper, oregano, paprika si curry. Si le-am impachetat in hartie de copt, impreuna cu doua feliute de lamaie, ceapa verde si doua rondele de ardei rosu iute ca focul, tocat foarte marunt.

S-au copt in tava, la foc iute, cam 15-20 de minute. Si s-au patruns bine bine de toate aromele, fara sa se usuce. Cand am desfacut pachetelele a iesit un abur parfumat si asa de fin, de parca nici nu vorbim despre peste:)

Ca garnitura am incropit in cateva minute un orez integral fiert (smecheria, adica the trick, este sa puneti putin ulei de masline sau o lingurita de unt in orezul fiert, am uitat de ce, dar e mai bine asa. Si am mai facut o salsa simpla cu rosii tocate, castraveti, ardei iute, busuioc si zeama de lamaie. Sunt inca sub vraja acestui fel de mancare, altfel spus, sub vraja gustului de dupa, a aftertaste-ului:)

Prin ’88 a fost mama intr-o excursie in Uniunea Sovietica si cu aceasta ocazie am auzit prima oara despre bufetul  “all you can eat”, mi s-a parut ceva fabulos, mai ales ca, la noi, chiar si snitelul din parizer era cu portia. Ei, si-mi povestea mama cum bietii romani, in fata unei asemenea abundente, nu mai stiau ce sa-si puna in farfurie. Mancau icre peste salata boeuf peste peste peste carne peste supa. Totul cu varf. Ei bine, cam asa am facut si noi sambata seara, la ospatul traditional romanesc!

A fost mai ceva ca la nunta, va zic. Am mancat in asa hal incat de baut nu prea s-a mai putut, nefiind loc. Si a fost cel mai frumos exemplu de munca in echipa din cariera mea profesionala: oameni motivati (de gustoasele recompense), respect, colegialitate (am spalat vasele pe rand:)) si, nu in ultimul rand, recunoasterea meritelor fiecaruia prin oh’s and ah’s de satisfactie colectiva. Talk about marketing intern:)

Am inceput la ceas de seara cu gustarea traditionala romaneasca: slaninuta impanata cu usturoi, branza de oaie, cascaval afumat de Sibiu, ceapa rosie, icre proaspete de crap, vinete, ceapa verde, fasole batuta, chiftelute, zacusca, oua umplute de doua feluri (unele simple, iar altele cu sos de smantana si marar), ridichi umplute cu branza, sunca de la Baia Mare, si, desigur, lichiu cu ceapa si lichiu cu branza, o reteta ardeleneasca de familie, cu care ne-a cucerit Boo pe toti! Lichiul se face cu aluat de paine si se umple cu ceapa calita cu piper, branza cu ou sau varza.

Mai pe la inceputul saptamanii, cand m-a intrebat Bursucu el ce sa faca, i-am zis ca o idee ar fi sa faca fasole batuta. “Am sa fac cea mai buna fasole batuta ever!”, a zis el, care nu mai facuse niciodata, si s-a tinut de cuvant, pentru ca, I have to say, fasolea Bursucului a fost intens laudata de toti mesenii.

Trebuie sa recunosc ca aperitivele sunt partea mea preferata, asa ca era cat pe ce sa nu mai pot manca supa de linte cu sunca fiarta in bere, gatita de Florian, care cred ca a vrut sa ne demonstreze pe aceasta cale ca tot barbatii make the best chefs:) Nici de-asta nu mai mancasem si recunosc ca m-a lasat cu gura cascata (for more). Asa ca l-am iscodit pe bucatarul nostru (a carui zi de nastere si era, la multi ani, Florian:D!) si am aflat reteta, here it goes: lintea se lasa la inmuiat cateva ore cu o sticla de bere (DAB). Separat se face o supa cu morcov, telina, cartofi si rosii. Se calesc in tigaie ceapa si sunca de Baia Mare (gasiti in piata Matache si va rog s-o incercati, e to die for! i-a cucerit si pe musafirii vegetarieni/flexitarieni), si se stinge totul cu amestecul de bere si linte. Clocotiti amestecul asta pret de vreo jumatate de ora, pana fierbe sunca, apoi varsati peste supa de legume si mai lasati sa fiarba la foc mocnit inca o jumatate.

Dupa supa, am pus de mamaliga si de ciulama romaneasca traditionala de pui, ca in Muntenia, fara smantana, ca sa manance si cei cu intoleranta la lactoza (Emili:D). Mamaliga a facut-o Pufix-my-Pufix, in cratita smaltuita de 5 kile, sa mancam pana la Craciun:) Ne-a mers la suflet, ca aveam si saramura de crap facuta de Mihai (Ubi pentru cunoscatori:)), in strachinuta de lut absolut bestiala, cumparata de la Cora (abia astept sa get me one:D)

Cine-a mai putut, a gustat si din gulasul meu de porc cu chimen din belshug, si din puii copti la vas roman cu cartofi taranesti. Am uitat de mujdei (on purpose;). Ah, si cand pusesem deja bucatele pe masa, ne-am amintit si de prazul cu masline facut de Ami, ca doar n-o lasa sufletelul de olteanca sa vina la ospat romanesc fara praz!

La desert au ajuns doar campionii, ca deh, maratonul culinar nu-i pentru everybody:))

Dar if you made it this far, v-ati bucurat desigur de deja celebra prajitura cu vin si scortisoara facuta de Emilia, un fel de brownie pufos si alcoolizat, din care s-a ras o tava mare de cuptor, in ciuda faptului ca aveam si tort maresal (de cumparat, pentru sarbatoritul serii), si budinca de gris cu sirop de lapte si zahar, excutata de Ami, si papanasi cu smantana si dulceata.

Pe la 12 noaptea, fiind ei sfintii Mihail si Gavril si avand doi Mihai (Pufix & Ubi) si o Mihaela (Ami), s-a lasat cu cadouri de sezon (manusi, fular si caciula) si am ciocnit pentru noi si pt nou si pentru ca ne e drag ca ne-am cunoscut si ne-au trecut impreuna vremea si vremurile, cu drag si cu speranta de viitor. Si iar am mancat, si iar ne-am bucurat. Si was it too much food? Totally! Si would we do it again? Definitely! In fact, ma gandesc sa fac din asta o traditie. Pentru ca asa incep ele traditiile moderne, de la o vorba lansata in spatiul cibernetic de o minte luminata. Nu zic bine?

Pentru ca e foarte frig afara, sa ne aducem aminte de frumoasa noastra vacanta in Grecia, zic. Pe cand erau 40 de grade in aer, 30 in apa si 100 in tigaita cu branza sfarainda – saganaki. Am mancat felul asta la fiecare masa, nu mi-ar fi trebuit altceva:D Mai ales ca se serveste cu paine proaspata (painea din Grecia e cea mai buna ever!) si cu lamaie, deh, nu-i tocmai o mancare usoara, pentru incepatori in ale ospetelor grave si nemancatori de, well, porc. Sa nu va ganditi ca saganaki e asa, un fel de cascaval pane.  In primul rand, varietatile de branza folosite la asta nu se topesc precum mozzarella sau cascavalul in contact cu caldura, ci raman asa, ferme, dar foarte gustoase:) Traditional, saganaki se face din branza kefalotyri si nu speram deloc sa dau peste ea si pe meleaguri romanesti. Oh well, iata ca am gasit-o intr-un final (fericit) chiar la Mega Image si m-am bucurat ca un copil (jumping up & down and all:)) De-aici incolo a fost usor, pentru ca n-a mai trebuit decat s-o tai in triunghiuri generoase, s-o trec prin apa rece si faina si s-o prajesc in ulei de masline. Va zic, este pure heaven si e musai s-o incercati macar o data:D

Aseara aveam in plan o foarte sanatoasa salata cu somon. Pentru ca salata mea verde, proaspata, de la piata, era din cale-afara de amara, am schimbat imediat planul si din vorba-n vorba si din castron in oala, am pus la fiert niste spaghete, am sotat repejor un dovlecel si niste baby spinach si am pregatit un sos cu unt, crema de iaurt si turmeric.

Despre turmeric nu stiam mai nimic pana acum cateva zile, cand m-am apucat eu sa studiez proprietatile medicinale ale condimentelor si mai ales ce face bine si ce face rau la stomac. Oh well, se pare ca chilli-ul este foarte iritant, in vreme ce piperul cayenne si turmericul sunt grozave, antiinflamatoare, nurofen natural, ce mai! Turmericul este galbenul din curry, sofranul saracului, foarte folosit in bucataria asiatica. To be honest, mi se pare mai mult colorat decat gustos, so much so ca arata bucataria mea ca o floarea soarelui dupa ce am terminat cu el. Oricum, pentru o mancare care n-a durat nici 15 minute (somonul era deja facut de vreo doua zile, tavalit in seminte si copt pe hartie, in tava), a fost prea buna, “geniala” ca sa-l citez pe Pufix:D

Asa cum va povesteam, nu mai vreau sa cumpar mezeluri. Slaninuta impanata cu usturoi de la sibieni e still allowed, dar atat! Am zis! Si ca sa vedeti ca nu-i vrajeala, mi-am facut in weekend mezeluri de casa, despre care am numai cuvinte de lauda. Testate pe un esantion carcotas, deci reprezentativ, mezelurilor de casa marca proprie le lipsesc aditivii, conservantii si osanza cu care se fabrica industrial astfel de preparate. Pe langa foarte gustoasa rulada de pui cu urda pe care v-am aratat-o luni, am mai prestat si pate din ficatei de pui si un fel de muschi file de purcel, varianta smoke free.

Secretul la mezelurile astea de casa este sa folositi din abundenta mirodeniile, pentru ca, nefiind grase sau afumate, riscam sa ne iasa asa, fade. Am citit ca e o idee buna sa lasi materia prima (in cazul de fata, ficateii si carnea de porc) sa se patrunda de arome in apa rece cu ierburi si condimente. Eu am folosit boabe de piper verde, foaie de dafin, paprika, oregano, fulgi de usturoi, sare de mare, piper cayenne si cimbru. Am fiert carnea la foc foarte mic, apoi am transferat-o intr-o tava cu hartie de copt si am lasat-o sa se usuce incet in cuptor. Dupa ce s-a racit putin, am taiat-o felii foarte subtiri, cu un cutit bine ascutit. Cat despre pateul de pui, am pus in minirobotul meu Braun ficateii fierti cu condimente, o mana de marar, sare (pentru ca nu-i bine sa se puna la fiert, se intareste ficatul), piperul verde boabe cu care au fiert, putina zeama si unt la temperatura camerei. Se amesteca totul pana rezulta un pate omogen si delicios:)

Mezelurile de casa nu tin foarte mult, insa nu-i o problema, pentru ca oricum se mananca imediat:p, cu urda buna, ceapa rosie si ardei gras, pe paine neagra cu seminte.

Disclaimer: Opiniile exprimate in acest post imi apartin in totalitate si nu au nimic de-a face cu opiniile redactorilor revistelor mele preferate GoodFood si GoodHomes:)

Duminica am fost cu Boo la Targul Traditiilor. De dragul fetelor de la GoodFood si GoodHomes, am indurat ore in sir muzica populara, buluceala tipic romaneasca la moca si mirosul de pastrama. Ce sa va zic, standul lor stralucea precum un nestemat intr-un morman de pietricele jegoase. Iar dulceata lor cu ingrediente atipice like ghimbir si lamaie si bete de scortisoara batea la fund adevaratul magiun de Topoloveni vandut la cateva standuri mai incolo, fie si numai pentru ca in oala amestecau femei cu cateva facultati care isi rupsesera din timpul lor liber si venisera sa imparta cu cititorii lor roadele unei munci prestate in direct si in vazul lumii.

Cand am ajuns noi, dulceata de-abia incepuse sa sfaraie. Nu, nu e o reclama la oale asa cum au crezut niste doamne, dar trebuiau fierte si gemurile in ceva.

Magiun de prune fara zahar si cu multi antioxidanti si dulceata-jeleu de struguri dupa o reteta englezeasca, asta au facut Irina, Adina, Ana si ajutatoarele cu invartitul lingurii de lemn Boo si yours truly.

Cand Ioana (Food & Homes) a intrebat: “Are cineva creioane colorate?”, a fost my cue sa ma fac remarcata, scotand imediat din poseta penarul in varianta “travel light”, cu mini-carioci de la Muji si doua feluri de fine-linere cu varf dublu. Am colorat cu pasiune de scolar etichetele care aveau a se lipi pe frumoasele borcane decorate de fetele de la GoodHomes, castigandu-mi astfel dreptul la un borcan de jeleu de struguri. Am primit si primele borcane imbracate din colectia Oanei Livadariu, eu le zic Miki si Pepe:D Oricum, absolut toate creatiile aratau foarte dragut, aproape ca-mi doresc sa fac si eu dulceata acasa, doar ca sa le decorez. Am zis aproape.

Azi, pe principiul o nenorocire glicemica nu vine niciodata singura, am turnat delicios de dulcele jeleu de struguri peste crema de iaurt gras de la magazinul arabesc si a iesit un desert de milioane!

De la targ mi-am cumparat o strachina de Horezu si niste halvita. A fost fun! Si dovada pentru asta o gasiti si aici, unde Irina a postat multe poze de la actiunea cu pricina:)

Ramen este pentru Japonia ce e curry pentru India, o mancare versatila, din te miri ce, cu un gust unic de fiecare data, imposibil de reprodus intocmai data viitoare. E o mancare cu zeama, dar zeama e doar contextul in care sa se umfle traditionalii taitei chinezesti. Ramen e o mancare inventata de fapt de chinezi, o supa pe baza de soia sau miso, cu taitei din belsug si diverse topping-uri, de la ou fiert la  sardine afumate sau carne de porc fripta la wok, musai ceapa verde si uneori alge.

Foarte importanta pentru Ramen este supa pe care o folositi: Shio Ramen (cu supa pe baza de sare de mare, pui si legume), Tonkotsu Ramen (cu supa din oase de porc), Shoyu Ramen (cu supa din sos de soia si legume, cu pui sau fara pui) si, desigur, Miso Ramen (cu supa autentic japoneza de miso). Asa se face in Japonia, dar cine spune ca nu ne putem prepara propriul Ramen?:) Nu e nimic mai dragut decat sa improvizezi in bucatarie, cu simt de raspundere si spre deliciul mesenilor. Singurul lucru de tinut minte este ca supa pentru Ramen trebuie sa fie cat se poate de aromata, pentru ca de ea depinde  succesul intregii operatiuni. Folositi amestecuri inedite de condimente, nu va feriti sa exprimentati si o sa va iasa un Ramen de va veti linge pe chopsticks:)

Am gatit primul meu Ramen cu supa de sos de soia si creveti, iata cum.

Intai am pus pe foc o ulcica de apa, aromata cu boabe de piper verde, o mana de fulgi de usturoi deshidratati, un cub vegetal bio, sos de soia, o lingurita de pasta green curry si un varf de cutit de cayenne pepper. De sare nu e nevoie, pentru ca si cubul vegetal, si sosul de soia au destula. Dupa ce zeama a dat in clocot si aromele s-au amestecat bine, am adaugat ciuperci si rondele de morcovi, pe care insa, foarte important, nu le-am fiert pana la epuizare ca la supa romaneasca, ci le-am tras de pe foc la timp, cat sa-si pastreze gustul si consistenta.

Am umplut un castron cu noodles, am turnat peste ei supa de soia si i-am lasat sa-si traga zeama pret de vreo cinci minute. Apoi am adaugat crevetii preparati separat, ceapa verde proaspata si un praf de cayenne pepper. Si am mancat pana n-am mai stiut de noi:))

Sunt, de ceva vreme, in love cu revista Good Food. Mi se pare ca a crescut asa, in ochii mei si in general, dintr-o revista despre mancare, intr-una despre oameni in egala masura. Revista care te face sa gatesti de placere se bazeaza mult pe puterea exemplului si din ce in ce mai mult pe cea a exemplului autohton. Cu mare drag descopar povestile despre romani cu preocupari diverse si rubrica mea preferata este Bucatar de placere, ador ‘spionajul’ personal si stilul grozav de charming al Irinei Florea🙂 Asa ca nu-mi mai incap in piele de bucurie pentru ca azi a aparut numarul de octombrie al revistei Good Food cu mine in it. Cred ca sunt primul cetatean de rand care a pus mana pe un exemplar, pentru ca, in stilul complet dorky si impacientat care ma caracterizeaza, in urma unei scurgeri de informatie din redactie catre mine :)), am alergat ieri intr-un suflet pana in Floreasca sa campez sediul frumoasei reviste cu foarte mari emotii si cu mare bucurie. Si pe urma am umblat toata ziua cu reviste in brate, comorile mele. Am gatit de placere reteta mea de somon cu sos de mustar, rosii cherry si ciuperci. Intreaga experienta a fost un mare rasfat, pentru ca am povestit cu Irina si Ciprian despre tot ce-mi place mie, my little quirks si my petty interests, am facut mancarea mea preferata cu peste si mi-am laudat pisicile ca in fata unor vechi prieteni. Si iata cum, cateva saptamani mai tarziu, desi, oh well, I was there si imi amintesc cu placere si in detaliu seara in care am gatit pentru Good Food, recitesc acum cu lacomie articolul si parca nu-mi vine sa cred ca, you know, they picked me:) So, multumesc Good Food for pimping my kitchen si pentru ca, pentru un motiv foarte personal, mi-ati transformat o zi de ieri urata intr-o reala si senina bucurie. Si grats on the lovely new blog, abia astept sa va citesc si pe http://goodfood.ro. Florile sunt si pentru voi.

Imbatranesc. Imi dau seama de asta pentru ca au inceput sa-mi placa toamna si iarna si motaitul in fata televizorului sub paturica si ceaiurile, pentru ca port caciula cand e frig si dorm cu sosete-n picioare. Pentru ca mijesc ochii cand citesc, semn ca mi-ar trebui ochelari. Pentru ca am fire albe de par si nu simt nevoia sa le ascund. Adultesc. E toamna si imi place sa merg la piata fragranta de sezon, cu iz de muraturi si gemuri si zacusca. Si imi plac ardeii umpluti, nu musai cu carne, mai degraba cu orez si legume si fasole si cel mai bine, cu creveti. Cei mai buni de umplut sunt ardeii foarte grasi si rosii, iar secretul e sa-i rumeniti bine in tigaie pe toate partile inainte de a-i indesa cu orez, ca sa fie dulci si buni de tot:)

Ce-am facut eu de data asta e mai putin conventional. Adica in loc sa folosesc orez cu bob rotund, care se leaga, am facut umplutura din orez salbatic. 

Am calit in tigaie o ceapa mica tocata fin, niste ardei rosu, cativa catei de usturoi si o rosie decojita, in doua linguri de ulei de rapita (despre care am auzit numai lucruri bune:D). Am adaugat cativa creveti decorticati, marar, condimente si orezul fiert in prealabil. Am indesat ardeii perpeliti in tigaie cu amestecul astfel rezultat si i-am dat la cuptor in apa cu suc de rosii pret de o ora si jumatate, la foc foarte mic. O nebunie!  

Mancare romaneasca with a twist: pui copt in vas roman (uns cu ulei de masline si boia, presarat cu mirodenii, usturoi pisat si sare grunjoasa, ca de obicei:) si terina de mamaliguta cu legume. Despre pui nu va mai povestesc, ca e usurel rau. Dar despre mamaliga trebuia musai sa va zic. Am gasit reteta intr-o carte de bucate all veggie si mi s-a parut senzationala. Se intampla asa:

Intai se calesc legumele in tigaie, cu un strop de ulei de masline. Ne trebuie ardei capia rosu, dovlecel taiat bastonase, vinete, ciuperci si, daca va place, broccoli. Dupa ce s-au inabusit bine legumele, le dregem cu sare si piper si le punem deoparte. Pregatim o mamaliga moale si incorporam in ea legumele calite. Puteti adauga doua-trei linguri de parmezan ras. Amestecul astfel obtinut se toarna intr-o forma de cozonac si se lasa la racit. Dupa o zi la frigider, se taie felii si se mananca pe post de garnitura. Feliile de mamaliga pot fi incalzite pe grill. Mi se pare asa un fel simplu si plin de imaginatie incat mi-e ciuda ca nu m-am gandit eu la asta:))