category: every day


viața pe care nu aș fi avut-o

February 2nd, 2015 — 1:10pm

simbio nou

Context: Unul din filmele mele preferate of all times este It’s A Wonderful Life, al lui Frank Capra. Ăla vechi, din 1946. Despre un om adus de împrejurări în pragul sinuciderii, pe care un înger simpatic îl sucește de la aruncatul în cap pe podul din Bedford Falls, arătându-i cum ar fi fost viața altora dacă el n-ar fi existat. Văd filmul ăsta o dată pe an, de Crăciun, și mă lasă mereu cu un aftertaste de recunoștință pentru viața pe care o am. Și acum, despre viața pe care nu aș fi avut-o, dacă Simbio nu ar fi existat.

2 octombrie 2011 ar fi fost duminica în care nu aș fi străbătut, pe o mocănească de-aia de te udă până la chiloți, un Șelari dezafectat la vremea aia, la braț cu my friend, Mazi. Ar fi fost duminica în care nu aș fi pus piciorul în micuța cafenea cu all day breakfast din Centrul Vechi. Duminica în care nu aș fi cunoscut-o pe Elena, una din cele mai bubbly, smart, genuine și genuinely lovable piariste din orașul ăsta. Duminica în care n-aș fi cunoscut-o pe Iulia, nici cât să-mi fie dragă și nici… deloc. Precis precis ar fi fost duminica în care n-aș fi cunoscut-o pe Dana, Dana-de-la-Simbio, Dana-cea-care-m-a-făcut-un-om-mai-bun. More to the point, duminica lui 2 octombrie 2011 ar fi fost acea duminică în care viața mea nu s-ar fi schimbat. Ar fi trecut ca și când n-a fost niciodată. I-ar fi urmat alte duminici la fel. Iar eu aș fi fost altcineva decât sunt.

Octombrie 2011 ar fi fost acel octombrie în care nu mi-aș fi făcut rezervare pentru ziua mea din iulie anul următor. Și acel octombrie în care nu aș fi scris asta. Și mai ales acel octombrie care nu s-ar fi regăsit, trei ani mai târziu, brăzdat într-un prag de ciment din casa de pe Negustori 26.

Noiembrie 2011 ar fi fost acel noiembrie în care nu ar fi apărut în side bar-ul blogului meu, for no reason at all și fără să-mi fi cerut cineva asta, bannerul care nu avea să mai plece vreodată. Despre care treabă nu aș fi scris, desigur, aici. Acel noiembrie în care nu aș fi avut niciun motiv să mă iau la mișto, dar în serios, de maniera asta: “mă simt ca o adolescentă în diverse faze de călduri când vorbesc despre Simbio [btw, I still do]. Deci să nu ziceți de rău, că o iau personal [yep, I still do that as well]. Dar stiți de ce? Pentru că locul ăla are inimă, puls, îi curge sânge prin pereți, vorbește, băi nene. Vorbește cu mine. Vorbește și cu voi dacă vreți să-l ascultați, este mult, mult prea mișto experiența asta a mea de a-l fi cunoscut.”

5 iulie 2012 ar fi fost tot ziua mea, desigur (some things never change). Ar fi fost ziua mea pe care nu mi-aș fi sărbătorit-o la Simbio. Ziua mea în care nicio cafenea mică nu s-ar fi închis pentru mine. Ziua mea în care nimeni nu mi-ar fi adus televizorul plat de acasă și om cu mașină de karaoke, ca să fac concurență haosului din Bordello cu vocea mea de privighetoare (not).

de ziua mea, la simbio

August 2012 nu mi-ar fi adus cea mai frumoasă ploaie cu miros de în viață. Nu l-aș fi simțit în nări azi, în timp ce scriu, și nici poezie cam proastă și desuetă n-aș fi prestat 🙂

la simbio, pe ploaie

Vara lui 2013 ar fi fost vara în care nu aș fi decoperit Vama Veche de luni până joi. Vara în care Iulia nu m-ar fi salvat de 237 de ori pe zi de greieri kamikaze. În care vară nu aș fi aflat niciodată că poți sa-ți pui alcool în cafea first thing in the morning. Vara în care nu aș fi cunsocut-o pe Mirela. Vara în care nu aș fi reușit să beau (după câteva zile de practică) doua treimi dintr-o sticlă de bere. Balconul vilei Dini ar fi fost balconul în care n-aș fi stat niciodată, cu nicio prietenă. Marea ar fi fost tot verde, dar eu n-aș fi avut de unde să știu asta.

la vama veche, cu fetele de la simbio

Vara lui 2013 nu ar fi fost nici vara în care aș fi trăit iar sentimentul ăla că lumea este un lighean. Nu ar fi fost deloc vara în care aș fi aflat că Dana și Iulia au fost elevele (saviste!) ale doamnei Mihăiță, mama lui Cătălin, prietenul meu bun și drag din liceu. Nu ar fi fost, practic, absolut deloc vara în care doamna Mihăiță avea să vină la Simbio ca să le vadă pe fete, înarmată cu mândria aia de dascăl care constată ce bun s-a ales de elevele lui. Nu le-ar fi adus nici compunerile de la ora de dirigenție. Dana, Iulia și doamna Mihăiță nu ar fi plâns de emoție.

În anul 2014, tsunami-ul meu propriu și foarte personal m-ar fi găsit, cu siguranță, un om mai singur. Februarie 2014 ar fi fost luna în care nu aș fi petrecut nici măcar o zi plângând fără jenă în văzul lumii, la masa de la geam. Dana nu ar fi fost acolo să mă țină de mână. Dana nu ar fi fost acolo să-mi fie prietenă. Dana nu ar fi fost acolo. Doar gândul că Dana nu ar fi fost acolo mă azvârle, retrospectiv, în ghearele unui atac de panică.

În mai 2014 nu aș fi avut de ce să-mi târăsc emoțiile necenzurate pe Șelari 18, ca să-mi iau la revedere de la vechiul Simbio. Nu aș fi cumpărat ultimele două farfuriuțe albe, dantelate, de la Zara Home. Nu i-aș fi servit niciodată lui Iepu’ ou ochi în ele. Nu aș fi “furat” un meniu. Una peste alta, nu aș fi avut în casă niciun reminder al celui mai iubit loc care nu există.

Vara lui 2014 ar fi trecut pur și simplu. Fără expectative.

Negustori 26 ar fi fost doar o adresă.

Zaira ar fi fost doar un nume.

Cel mai bun cappuccino nu ar fi existat. Gabi nu l-ar fi făcut.

Cea mai frumoasă femeie pe care am vazut-o vreodată în carne și oase nu ar fi fost Cristiana.

Cel mai des nu aș fi scris despre niciun local bucureștean in particular.

Cel mai mult nu m-aș fi întâlnit cu toți oamenii dragi, în același loc și în aceeași stare.

Cel mai dor nu mi-ar fi fost.

Cel mai tare nu m-aș fi simțit acasă, niciunde.

_

Simbio Kitchen & Bar s-a redeschis pe Str. Negustori 26. Din fericire pentru mine.

5 comments » | filled under: every day

inventar de suplimente, ca de început de an, așa

January 12th, 2015 — 2:19pm

Una din bucuriile mele în viață e să ling pagini întregi de iherb și să citesc review-uri și articole despre diverse suplimente. Citesc si browsez mult mai mult decât iau pe gură, aia clar 🙂 Și cam la fiecare început de an mă apucă un mare elan, comand cu găletușa și testez diverse. Se întâmplă să cred că e a shitload of marketing bull shlaha în treaba asta cu suplimentele, dar nu pot să zic că acest lucru mă descurajează. Am un respect deosebit față de placebo, așa că, ce să zic, să fie primit 🙂 Cu acest disclaimer înainte, hai să vă zic una și alta despre niște esențiale pe care m-aș aventura să le recomand, dar și despre câteva mofturi și mofturele.

Here goes nothing.

ESENȚIALE, pe care le iau cam tot timpul și cam fără pauză.

1. un PROBIOTIC bun

 

healthy originsMercola probioticsCDL-11100-3

Probioticele astea-s mare fiță. Suport pentru sistemul imunitar, o digestie funcțională și o una peste alta stare de bine, toate au câte ceva de-a face cu o floră intestinală beton. Starea de sănătate la nivelul intestinului reflectă starea de sănătate a omului overall. E important ca acolo să fie treaba echilibrată. Și nu, nu se echilibrază cu iaurt din comerț. Explică Mercola aici de ce. Și tot la el găsiți, în fel și chip, explicată importanța suplimentării cu probiotice. Un probiotic eficient tre’ să aibă peste 1 miliard de culturi. Mai greu de găsit la noi pe piață așa ceva. Noi am tot luat unul de la Healthy Origins, care e good value for money. Mă bate gândul să îl încerc si pe al lui Mercola, e freakin’ expensive, dar are un lanț de lactobacillus pe numele lui DDS-1, care cică ar fi cel mai șmecher dintre toate vietățile bacteriene cu care ai vrea să-ți populezi colonul :-))

Copilului ii dau probiotic cu colostru, de la ChildLife.

2. OMEGA 3 din sursă animală și în doză suficientă

omega 3 madre labsomega 3 no foodsulei de peste

Pentru sănătate cardiovasculară, pentru articulații, pentru cap și mood, Omega 3 e un musai, pare-se. Cum peștele gras pe care îl mâncăm nu ne asigură chiar tot necesarul, ne îndreptăm atenția către un supliment. Unul care să fie pur și bine dozat. Problema cea mai mare a acestor “pastiluțe” e că-s cât pumnul, iar dacă vrei să faci o brânză, tre’ să iei peste 6 pe zi (aici info despre dozele cu care suplimentezi, în funcție de ce vrei să obții). Incomod și enervant. Așa că după ce am luat tot anul trecut pastile de la Madre Labs și Now Foods, anul ăsta mă gândesc să trec pe un ulei de pește lichid, cum e ăsta din poză, de la Nature’s Answer. Care în decurs de o linguriță vine cu EPA și DHA cât încap în patru capsule. Un fact sheet interesant despre Omega 3 găsiți aici. Și, desigur, din nou la Mercola. De la care Mercola am aflat anul trecut despre Krill Oil, the ultimate Omega 3 supliment, pe care am renunțat, însă, să-l mai comand, pentru că mi-am dat seama că e pur și simplu too expensive și nu sunt convinsă că diferența față de alte surse/suplimente de Omega 3 e atât de mare încât să justifice efortul.

3. UBIQUINOL, sau măcar CoQ10

ubiquinol healthy originscoenzima Q10 healthy origins

Ubiquinolul este forma mai șmecheră și mai bio available a coenzimei Q10, unul dintre cei mai strong antioxidanți out there. Diminuează producția de radicali liberi (responsabili pentru o panoplie de nenorociri :(), promovează sănătatea articulațiilor, șterge ridurile cu buretele (yeah, right! :-)), ajută la menținerea binelui cardiovascular (cu efecte benefice asupra nivelului colesterolului rău în sânge), iar dacă ați trecut cumva pragul colesterolului to the dark side și luați statine (medicația specifică), un supliment de ubiquinol e cu atât mai important, pentru că diminuează efectele secundare nasoale ale acestor medicamente. Mai multe despre ubiquinol puteți citi aici, unde găsiți, de altfel, bine explicată și distincția dintre acesta și Coenzima Q10. Pe scurt așa, CoQ10 e pentru tinerei, căci după ce treci de 30-40 de ani (părerile sunt împărțite), organismul tău își cam pierde capacitatea de a transforma CoQ10 în forma sa redusă, ubiquinol.

MOFTURI

curcumacalciu magneziu D3 K2astaxnathinmultivitamine

Am un spate bulit rău si un nivel cronic de inflamație low level în corp (the bad stuff, mereu îmi ies CRP-ul si VSH-ul ușor peste limita normala, ceea ce, in the long run, poa’ să nu însemne nimic, sau poa să însemne ceva). Așa că, între altele, fac ocazional o cură de Curcumin (curcumă, extract), cu efect antiinflamator și antioxidant (de la Jarrow formula), calciu-magneziu-D-K (nu știu dacă știți, dar chestiile astea trebuie luate musai împeună to collect all benefits, iar Now Foods au un supliment care le reunește pe toate) și Astaxanthin (cel mai la modă, încă, antioxidant, un carotenoid extras din niște alge, despre ale cărui beneficii puteți citi aici).

Iarna mai fac și câte o cură de multivitamine, mai mult așa, de chichi. Nu sunt foarte convinsă de efectul magic al acestor multivitamine, prefer sa iau targetat și la marele fix. Dar… cum ziceam, iarna, lua-o-ar ciuma :-))

Cum povesteam și la început, treaba cu suplimentele e pe bază de decizie foarte persoanală, că-s bani mulți în joc și not a lot of evidence cum că ar fi bune de ceva. Ba chiar sunt situații în care suplimentele luate după ureche mai rău fac, de-aia ar trebui să te verși frumușel măcar la medicul de familie re la supliemntele pe care (vrei să) le iei, ca să-și dea și el cu părarea. E bine să îți alegi sursele de informație și să ai în vedere că și ăia buni și credibili au interese conexe. Până la urmă, dacă ai terminat de citit, chestionat și investigat, și decizi că ți-ar trebui niște suplimente, eu zic că nu e fix cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla :-))

Iar așa, ca famous last words, țineți cont că niciun plan de suplimente nu compensează porceli alimentare și stil de viață sedentar. O aliniere și o balansare a întregii trebi e absolut necesară. Că dacă mâncăm Oreo cu o mână pe volan, una pe telefon și una pe batista cu care ne ștergem de la nas dramele emotionale pe care le trăim exacerbat și veșnic, nici mama lui Omega 3 nu o să ne salveze. Mso, bottom line, eat right, exercise, live happily. Că de aia se cheama suplimente, mă, nu țin loc de lucruri, ci suplimentează. And that, my friends, was some deep, deep shit 🙂

10 comments » | filled under: every day, life, nutritie

decembrie

December 19th, 2014 — 12:41pm

merry xmas

Ah, decembrie, acest desert exquisite care încheie o masă cu doișpe feluri. Pretext de și mai mult sirop. Te iubesc, ba eu te iubesc, nu, eu te iubesc mai mult. dUamne, nimic nu e ca decembrie. Mai ales atunci când Universul(sulsulsul) ți-a dat în jur oameni cu efect de pernă electrică, cu care să te iei de mână și să săriți ca proastele în birou, iupiii, iupi du. Cu care să te gratulezi pe ferestre de chat rușinoase (“Fată, ce tare ești! Ba nu, fată, tu ești tare și te iubesc!”). Cu care să te îndemni la deep fried porc. Cu care să te rostogolești din greșeală din pat la 5 dimineața doar ca să bați la porți de restaurant închis. Cu care să-ți împarți ouăle. Cu care să-ți împarți viața. Și, după ce ți-ai împărțit-o, să vezi că tot ți-a mai rămas viață cât să tricotezi un fular. Cu care să te uiți în gol, dar mai ales în plin. Iar la final, când numeri invers de la nimic la totul, să zici: da, frățică, a fost un an bun. Decembrie e cel mai bun sentiment. Deci… da.

_

Am început luna cu o idee măreață: să facem cel mai mare Secret Santa din București, le-am fizzuit eu, ca o pastilă efervescenta ce sunt, oamenilor Cooku Bau, care, vorba aia, stăteau și ei liniștiți.  Turns out că brief-ul a fost cam greșit, în loc să ne iasă cel mai mare, ne-a ieșit cel mai mișto. Pe 1 decembrie, ne prosteam la camerele din telefon împreună cu fellow foodies, că ne zisese nouă fata de la Google la conferința food bloggerilor că e ușor să faci filmulețe cu toolurile interne de pe YouTube. Ha, challenge accepted. Odată aruncată mănușa video, am realizat ce făcusem. WTF, 50 de Moși Crăciuni pofticioși la un loc necesită niscai preparative, ne-am gândit noi. Pentru că la oamenii drăguți trag lucruri drăguțe și pentru că eu în viață am avut noroc numa’ de oameni de-ăia de care povesteam mai sus, ne-am trezit că ninge cu sponsorizări. Au dăruit masa și sub-bradul companii și branduri dragi, de care mă leagă loialități vechi și amintiri faine din epoca B(f)C (before food coaching): brutăriile PaulLIDL, Electrolux, Nescafe Dolce Gusto, LoVegan, Le Petit Marseillais, Metaxa, magazinuldebrazi.ro și Universal Music Romania. Turns out că Real Time Marketing nu e o invenție de marketing :-), e atunci când brand-urile ies din bula lor și vin să se joace cu noi, just for the fun of it.

#cookubausecretsanta

Cum a fost la #cookubausecretsanta, mă întrebați? Aș putea să zic că a fost epic, dar adevărul e că a fost cozy. Pentru că au venit prietenii noștri foodies. Pentru că a fost ca-n familie. Și pentru că iubirea chiar e the most familiar feeling of all.

Vorbe mari, sărăcia omului, așa că nu vă mai povestesc decât cum Maria și Florin de la DESPA FILMS, care nu ne cunoșteau de-loc înainte de schema asta, s-au autopropus, înainte cu doar câteva zile de marele moment, să vină să ne filmeze cum se face, nu ca noi, cu telefonul 🙂 Și pe urmă ne-au dat 2 minutes worth of lovely memories, pe care eu le-am vizionat de nuștiucâteori în ultimele zile, because because because because because… love, actually, is all around.

love actually

Dacă mă ajută ăl de sus și nu mă înec cu o sarma sau ceva, revin cu top of my proudest moments of 2014, ba poate chiar și cu meniul meu de sărbătoare, că doar am promis că vă ajut să vă îngrășați, nu? 🙂

Merry Festivus, people, în caz că vine Crăciunul peste noi și nu mai apuc.

<3

PS: Golin girls (Raluca, Roxana, Irina, Teodora, Alina, Andrada…), Rogalski girls (Cristiana, Alexandra), vă mulțumesc tare pentru tot ajutorul și vă doresc sărbători cu poftă, pace și, desigur, l.o.v.e.

Comment » | filled under: every day, life, party food

cum să te îngrași de sărbători

December 17th, 2014 — 2:13pm

pită cu unsoare și boia

Mă întreabă oamenii zilele astea dacă am așa, un arsenal de sfaturi pentru cum să supraviețuiești Crăciunului cu hainele pe care le aveai și înainte. Well, people, forget about it! Zău! Toată lumea se îngrașă de sărbători. Iată cum:

# Facem punte Crăciun – Revelion. Masa festivă durează cel puțin o săptămâna. Mai mult, dacă avem și vreun Ion de sărbătorit. Practic, mâncăm întruna. La toate petrecerile de Sicrit Santa, la noi acasa, la mama, la mama lui, la cumpăna dintre ani, la birou pe 5 ianuarie, când precis toată lumea aduce resturi porcești.

# Cumpărăm bomboane de pom și le halim pe toate în timp ce împodobim bradul. E ok, agățăm hârtiuțele goale, who’s gonna know?!

# Dacă știm că urmează mare masă mare în contul lui the big C sau the big R, avem grijă să ne înfometăm bine înainte. Sărim peste mic dejun, la prânz halim cel mult un iaurt și o frunză de salată, ca să fim siguri că e loc în burta întunecoasă (vorba lui Iepu :-)) pentru toate, TOATE bucatele festive. Ajunși în proximitatea lor, se lasă cu măcel și overeating. After all, la cât ne-am abținut toată ziulica, merităm și noi o masă de 4000 de calorii. Ce penele noastre.

# Dintr-un simț al datoriei, prost înțeles, față de bucătăreasa care s-a străduit foarte tare, mâncăm de două ori mai mult decât ne dorim, căci, nu-i așa, ia la mama. Ia la mama și ciupercuțe cu maioneză. Ia la mama niște răcitură. Ia la mama cu sarmale. Ia cu pâine, să nu ți se facă rău. Ia la mama cu cârnat, mama l-a făcut. Ia la mama cozonac. Ia la mama cozonac de la cuscra și spune-i tu lu’ mama că nu e al ei cel mai bun, dacă vrei să te decapiteze mama. În tot acest timp, paharul de vin se umple misterios every ferking five seconds. Și dacă n-a fost și o țuiculiță fiartă la debut, mare minune. Și în caz că îți făceai griji, ia la mama un Colebil.

# Pentru că e Crăciun, bem suculeț. Nu contează că noi nu bem suculeț defel. Dacă nu bei de Crăciun băutura care a inventat Crăciunul, ești găină.

Voi cum faceți să vă îngrășați de sărbători? Spread the love, oameni buni, să nu rămână niciun blug fără nasture pocnit 🙂

3 comments » | filled under: every day, traditional

eu despre ei

April 3rd, 2014 — 11:17pm

“Chichi si Geami? Srsly? Ce nume is astea? Ah, nu-s numele lor? Da’ cum ii cheama de fapt? Cristi si Cristina? Pai si de unde pana unde?”, despicam eu firul in pashpatru cu Boo, in drum spre gratarul de duminica la care fuseseram miseleste manevrati intru posibila incurscrire cu una bucata familie tanara, cu plod. Sub pretextul ca na, ar fi cazul sa ne mai socializam si noi cu familii tinere cu plod. Si ca, nu-i asa, sunt taaare, tare draguti, osatiplacadeeidadada. “Fat chance, madam!”, ma gandeam eu in cap, imposibilitatea conversiei acestei promisiuni intr-o prietenie pe viata fiind aproape certa, iar eu fiind, in ziua aia, particular de ciufuta. Ca ce, lasa ca ii stiu eu pe astia care sunt perfect adaptati la parintentie, cu ranjetele lor condescendente si cu zenul lor infailibil. Care astia cu o mana schiaza, cu alta bat snitele si cu alta fac transformershi de hartie la copil. Astia care le fac pe toate fara ajutor si tot is fresh ca freshu’, in vreme ce pe mine ma trec zilnic o suta patruzeci de transpiratiile mamiciei, si inca, inca, dupa doi ani, mind you, ma intreb ce pusca mea facem aicea’ si, vorba aia, wazzup.

Deci nu merci, sa fie la ei acolo. La revedere Chichi, te-am pupat, Geami, je ne veux pas sa ma imprietenesc cu voi, pardon! Inchid ochii.

#cookubau

// Ii deschid. Sunt la o masa intr-o carciuma. In fata mea, ei doi. Doi mici cu mustar. Si doi ei, Chichisigeami. Aia doi, ma, mai stiti? Aia de la gratar, de care eram decisa sa nu-mi placa fiindca, intre altele, cantasem frere jacques la dus in masina, ca sa doarma copilu’, pana dadusem in laringita, desenchantee. Ce caut eu in viata lor? Care-i joaca, adica?

// Cooku’! Cooku Bau?! Srsly? Ce dreq mai e si asta? Are you crazy?! Toate economiile? Banii de casa pe pamant? Pai si cum? Si cand? Cum dupa ce culcati copilu’? Adica voi vreti sa ziceti ca la ora la care juma de planeta se placinteste in pat, voi prestati biznisplan? Pff! Suckerz!!!

// Deci e un delivery service. Cu mancare. Cum nu? Whoa, pe bune? Doar ingredientele? Pai si eu ce sa fac cu ele? Aaa, sa le gatesc eu! M-am prins! Si reteta? Ha! In cutie… ce faza. Bai, e cam tare… Sa-mi trag basca, e cam foarte tare!

#cookubau

// Decembrie. Si ce vreti voi sa fac eu? Ah, sa scriu! Perfecto! Am sa fiu cronicarul vostru. Cronicarul cooku. Putin penibil, dar grozav de entuziast. Si, vorba aia, consulta-v-as. Sa facem treaba. Ca de stat suntem satula.

// Lua-v-as lumea si da-o-as peste cap s-o dau.

#cookubau

// Februarie. Haidi bre, mai lansam si noi odata? Lasa feisbucu, lasa blogu, zi-mi cum stam cu cutiile. Cu preturile. Cu furnizorii. Cu spatiul. Ah da ma, am vazut, aveti si o planta, si trei lampi de la Ikea! Bai, ma gandeam sa… Ah!, desigur ca v-ati gandit si voi. How about…? Ah da? Este? Bine frate, pai si atunci de mine ce va trebuie, ca aveti de toate? Sa mai mancam ceva. Vorbesc io si cu food masonii, sure.

//Are sa mearga, precis are sa mearga. Precis precis. Astia doi… asa multa good karma ca nu ar ajunge presuletele de la intrare ale lumii intregi sa ne-o stergem de pe pantofi.

// Fact of the matter: is taaare, tare draguti, ma. Ui ui. To be continued.

10172796_238273672962902_302878277_n

Din 7 aprilie, cea mai tare idee food related, de la painea cu unt incoace. Stay tuned:) Or don’t. Ca oricum va anunt eu;)

#cookubau

1 comment » | filled under: every day, favorites, life, nutritie, party food

exista viata dupa cartofi. cinci idei, cu legume

March 3rd, 2014 — 11:03am

un altfel de spanac cu ochiuri

Buna dimineata de la Starbucks:) Afara e moartea cadracudefrig o primavara superba si mlastinoasa insorita, dispozitia e prafutz buna, ieri am mancat spanac la micul dejun. Ati inteles ceva? Nici eu. Here we go again:))

Si cum vorbeam eu asa cu o amica despre garnituri de legume si cum sa faci sa nu ti se mai lipeasca de mana numai si numai cartofi, zice ea: ba, dar nu scrii tu o postare asaaaa, organizata, cu alde cinci idei de garnituri care nu involva tuberculoshii? Scriu, zic, parol ca scriu. Ba ti le fac si top, face-ti-le-as!

Asadar:

  1. Pe locul intai, radacinoasele marinate si coapte in cuptor. Sfecla rosie, morcov, radacina de telina, cartof dulce, pastarnac, dovleac… cam asa. Taiate julienne. Adaugat nuci pecan. Marinat totul intr-un amestec de ulei de masline, putintel otet balsamic, miere, susan si rozmarin proaspat. Pus legumele ca atare, cu marinata cu tot, intr-un vas de yena. Copt la foc mic. Be-lea!
  2. Vine puternic din urma fasolea verde (verde, deci, nu galbena, da?) cu gremolata. Adica fasole verde oparita un minut doua in apa cu sare, stropita cu ulei de masline si garnisita cu lingura de pomana doldora de patrunjel, usturoi si coaja de lamaie rasa (aka gremolata).
  3. Pe locul trei, sote-ul de morcovi cu chimen. Morcovi mici, trasi la tigaie in ulei de masline cu o manuta (mai mica) de chilli si o mana (mai mare) de chimen, stinsi cu suc de portocale si serviti numaidecat. Fusion intre doua soteuri: hai si cu niscai cimbru verde.
  4. Pe locul patru, “fasolica se intoarce!” Tot verde, tot blansata, iar apoi trasa la tigaie cu cateva linguri de quinoa si cu mai multa sau mai putina harissa, dupa puterile papilelor fiecaruia.
  5. Last but not least, mazarea oparita lejer in apa, amestecata de calda cu unt si busuioc proaspat tocat.

In poza, niste spanac. Nu-i garnitura, e de breakfast. Cica se amesteca spanacul (decongelat si bine scurs, in cazul asta) cu niste branza proaspata de capra si o lingura de iaurt gras. Se intinde in strat subtirel pe fundul unui vas de yena. In capul lui, se sparg oua de prepelita. Se coace nitel treaba in cuptor. Rezulta un soi de pizza cu blat de spanac si topping de oua:) Mult bun! De mancat cu salata de rosii cu quinoa si patrunjel. Adica na, noi asa am facut.

Ah, si daca aveti, ca mine, un mare fix cu inoculatul spanacului in viata familiei care il uraste, luati de aici inca doua retete, la inspiratie asa: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/clatite-cu-spanac-la-cuptor (in all fairness, asta ma apucasem sa fac ieri dimineata, dar dupa aceea mi s-a facut asaaaa de lene, ca am mers pe varianta mai simpla) si asta http://bonduelle.ro/4culori/recipe/spanac-pe-pat-de-mamaliga-cu-oua-de-prepelita. Din campania concurs Bonduelle, unde am dat si eu cu subsemnatul, in calitate de omu-cu-hrana-sanatoasa:D

Hai happy spring!

PS: Si afara ploua ploua… Nu e loc de dumneavoastra:)

6 comments » | filled under: every day, publicitate

se da urmatoarea problema: avem o bucata mare de carne…

February 24th, 2014 — 2:14pm

piept de curcan

Se ia un piept de curcan de cca 1.2 kg, se unge bine cu o pasta confectionata din mirodenii frecate cu ulei de masline (ce folositi de obicei la carne), se parcheaza intr-o tava in care am scapat juma’ de cana cu apa, se imprieteneste cu niste cartofi, cativa morcovi, o ceapa rosie, niste catei de usturoi, niste fire de cimbru, poate. Se acopera tava, se da la cuptor la foc mic pret de un ceas si ce-ti pasa, apoi se mai lasa nitel descoperita, ca sa prinda friptura crusta aurie. Bun asa.

Ei, si acum… sa vedeti ce poa’ sa insemne el, pieptul, in economia unei familii:

  1. DUMINICA la pranz: cca 600 g de piept de curcan, taiat de cald, mancat dimpreuna cu cartofii la tava si ce mai era pe langa ei. Noi doi, copilul si a lui bunica. Deci, practic, trei insi jumate.
  2. LUNI, la pachet: patru sandvisuri cu paine integrala (doua de fes), mustar, frunze verzi si cca 200 g de piept de curcan rece (plus o salata de sfecla)
  3. MARTI seara: salata cu piept de curcan (morcovi, telina, varza rosie – juliene, plus patrunjel, curcan – 200 g, muguri de pin, ulei de masline, lamaie sau balsamic)
  4. MIERCURI, la pachet: patru sandvisuri (doua de scufitza), cu salata DE, nu CU, curcan. Ma rog, impropriu spus salata, caci vorbim, mai exact, de urmatoarea treaba diavoleasca: piept de curcan taiat cuburi (cca 200g), o legatura de ceapa verde, doua bete de telina, o mana de boabe de strugure roz, taiate jumatati, niste cheddar sau emmental, o mana de migdale, o legatura de patrunjel tocat siii, bomboana de pe coliva, cateva linguri de maioneza cu mustar de Dijon. Piper, desigur, mult piper. Chestia asta intre doua felii groase de paine neagra. Inmultit cu doi. Blagoslovit cu o salata verde sau ceva.

Un piept, patru zile, trei pranzuri si o cina. Riding the wave of efficiency. Pai… nu?:)

PS: Daca nu-i soare, bine si bec.

10 comments » | filled under: every day

diseara

February 20th, 2014 — 6:06pm

cina

Exista seri in care ajungi acasa, te dai jos de pe pantofii cu toc cui, iti scoti perlele si le arunci in sictir dupa dulap, fumezi un trabuc in cada, tragi pe tine halatul de matase cu dungi, te trantesti dramatic pe scaunul Ludovic al paishpelea si astepti sa-ti fie servita cina.

Si apoi exista seri cand te tarasti ca o morsa spre locuinta ta pe veci la bloc, bagi cheia in ea de usa, introduci timid un piciorus proaspat sters de incareaicalcat, cu celalalt impingi sarsanaua de la Mega cu totceaimaigasitlaoraaia pana in bucatarie si, cu fix ultimele puteri, executi, manual, o salata. Pe care ti-o servesti singura, sunand clopoteii din capu’ tau, ding dong.

Frunze la punga, “dresate” intr-un vailing mare cu o emulsie de ulei de masline, otet balsamic, menta uscata, busuioc, sare. Adaugat niscai nuci crude de orice fel (eu – caju) si o mana de seminte de in proaspat rasnite. Ah, si poate cateva ciuperci crude, taiate felii subtiri. Atat ca baza.

Puse astea cu linguroiul in farfurii. Garnisite cu rosii cherry, oua de prepelita fierte, rulouri de ansoa cu capere si branza de capra moale. Piper proaspat macinat.

Tabloul: http://fineartamerica.com/featured/whats-for-dinner-tom-roderick.html

1 comment » | filled under: every day

telegrama: bame cu usturoi. plus cele zece porunci ale fetei care, e drept, nici nu slabea, dar… nici nu se ingrasa

February 19th, 2014 — 1:51pm

bame cu usturoi

Intai bamele, ca sa ne luam de-o grija. Congelate, de la Mega, ceva marca greceasca. Oparite in apa cu sare, tavalite prin malai, prajite strashnic la wok. In ulei mult suficient si aromat cu o roaba capatana de usturoi pisat. N-are ce sa fie rau. Pana la urma, cred ca si un siret de pantof deep fried, cu usturoi, e paradisul gurmandului.

Si acum decalogul. Pentru ca postarea despre zahar a facut “furouri”. Pentru ca fiecare stie cel putin o persoana care “mananca de rupe”, si nu pune, fir-ar, nimic pe ea. Pentru ca eu cred ca sunt fix persoana aia. Pentru ca ma plictiseam azi dimineata, asa ca am zis sa tap into my empirical knowledge despre propria piele si sa dezgrop de-acolo niste lucruri pe care le fac involuntar. Si care clar ma ajuta sa imi mentin greutatea constanta, fara sa para ca prestez vreun efort.

  1. “Mananc de rup”, dar totusi, putin. Sa zicem ca la mine se rupe mai repede. Mananc mai mult, vorba mamei, cu ochii. Nu termin aproape niciodata ce e in farfurie la un restaurant. Respect, fara sa imi propun, portiile corecte, in majoritatea zilelor si situatiilor. Nu am niciun aliment pe care sa il consum in exces, oricat de mult mi-ar placea.
  2. Unei zile in care am mancat mai mult decat de obicei ii urmeaza intotdeauna o zi in care mananc mai putin. Again, nu e ca ma oblig la asta, ci e, pur si simplu. Damage control din reflex.
  3. Mananc zilnic trei mese si doua gustari. Rar sar peste o masa. Nu mananc de regula doua feluri de mancare si aproape niciodata trei (nuntile, botezurile, cumetriile, nu se pun:p).
  4. Mananc zilnic cate ceva din toate grupele alimentare. Nu mereu in proportie ideala, dar zilnic si din toate, aia clar.
  5. Nu mananc dulciuri mai des de o data pe saptamana, on average. Nu cumpar, nu duc acasa. Prestez prajituri rarisim, cafeaua o beau fara zahar inca din liceu, nu iubesc ciocolata. Nu indulcesc ceaiul cu miere decat daca e de tei si-s racita sau gravida:p Nu mananc fructe mai des de o data pe zi. Niciodata cu ligheanul. Desert mananc cu pofta la un resto bun, dar aproape de fiecare data il impart cu un comesean (ca-s satula de mancare, deja:)) Ce mai calea valea, sa zicem ca trouble is not a friend of mine.
  6. Imi place carnea and I’m not afraid to show it. O zi in care imi este foame este, statistic dovedit, o zi in care nu am mancat destule proteine.
  7. Gatesc. Prefer oricand a home cooked meal unei soioshenii comandate la birou. Iar cand trebuie sa comand, imi pare rau dupa bani in 99% din cazuri. Suficient de rau cat sa ma duc acasa si sa, ati ghicit, gatesc.
  8. Mananc de foame fizica, nu de foame la cap. Cand nu mi-e foame, nu mananc. (Cand mi-e foame, fac urat, dar asta e alta poveste:))
  9. Dorm bine si (aproape) suficient.
  10. Iubesc din suflet mancarea si pe mine.

Disclaimer: da ma, stiu ca genele, stiu ca metabolismul si nu, credeti-ma, NU ma dau smechera, nu ma consider altfel decat foarte, foarte norocoasa din punctul asta de vedere. Dar am avut o perioada in viata (gravidia:p) cand n-am facut mai nimic din cele de mai sus si m-am ingrasat 26 de kile (ok, parte din ele erau pe baza de sarcina, dar, trust me, aia era partea mica, deoarece partea maaaare, de 20+, se pusese fix din exces de cartofi prajiti cu maioneza si cartoane enorrrme de mini choux de la Cofetaria Maria). Nu cred ca un om care nu se ingrasa can get away with murder. Cred ca si el, daca isi schimba patternul alimentar, se poate ingrasa. Indiferent de gene.

Nu zic “faceti asa si o sa fiti slabi”. Nu zic ca ce mie mi-e usor, altuia ii e la fel. Zic doar ca exista, de multe, de cele mai multe ori, explicatii adevarate, logice si plauzibile pentru care cineva nu pune pe el, desi pare, cu accent pe pare, ca mananca mult, oricand, orice, dupa pofta inimii. Si cred ca pentru oricine se lupta cu controlul greutatii e mai de ajutor sa vada si sa accepte aceste explicatii, decat sa creada, sincer, ca altu’ poa sa manance ca porcu’ si totusi sa fie slab. Si sa se amarasca si mai tare din pricina asta. Si sa se refugieze in macare.

bame cu usturoi, orez cu stafide si curcan la cuptor

Bamele trase la tigaie au fost acompaniate de curcan la cuptor si orez cu stafide si turmeric.

PS: Stati pe loc. Stati cu voi. Stati la soare dupa ce v-ati dat cu sclipici.

4 comments » | filled under: dieta, every day, nutritie

inlocdesalam-ul

February 11th, 2014 — 11:22am

salam de casa

De cand am vazut reteta asta pe Le Blog Piquant, numa’ la ea m-am gandit, cu pauza de baut apa. Context: de mai bine de un an nu mai cumparam mezeluri. Din supermarket mai deloc, de la producatori locali – rarisim. De n-ar fi fost cruntul episod “parizer cu franzela alba in parcare la Mega”, si de n-as fi primit ca dar de Craciun de la Agricola greutatea mea in salam de Sibiu, as fi fost pana acum cu adevarat o vestala-slujitoare intru viata far de mezel. Cum ar veni.

Ei, si de cand mi s-a aratat la ceas de seara salamul de casa pentru prichindei (yeah, right:p, get in line, prichi-michi) al Elenei, s-a dus naibii tot fengshuiu. Ma trezeam dimineata cu narile frematand, ma ridicam in derrière si in loc de uzualul chant “om om”, incepea o cinstita “oda lui salam”. Trebuia, vedeti, sa fie cu finalizare. Imperativ.

Asa ca am facut cum zice fata asta in reteta, mai bine decat mine. Am tocat un piept de curcan cu robotul vietii Braun Multiquick (unul din cele doua, posibil trei utilaje domestice care isi justifica pe deplin amprenta la solul-blat de bucatarie), impreuna cu niste ficat, tot de curcan, dar mai putin decat povestea Elena, ca eu voiam pe baza de carne, stiti. Bun asa. Am transferat toata tocatura intr-un vailing, unde lucrurile aveau sa get really dirty. Deoarece venea puternic din urma un maglavais rezolvat tot la Braun, din doua legaturi de patrunjel, usturoi cat sa fie, cimbru, ulei de masline si nuci, vreo doua maini, lejer prajite inainte intr-o tigaie uscata. Asa.

Chestiunea asta verde crocanta adusa dimpreuna cu carnea, framantat totul in compania a doua oua sparte si o ceasca de apa calduta, egal “inlocdesalam”-ul. Pentru Iepurs am scos in aceasta etapa compozitie cat sa ajunga de-o forma mica de chec, iar pentru noi am mers mai departe cu imaginatia, mixand in restul de compozitie o bucata zdravana de carne afumata de la Cutitul Iscusit.

Bun. Mai departe aflati de la Elena care e treaba cu montatul, coptul, presatul, uscatul salamului de casa. Eu m-am aproape speriat cand am citit, dar zau ca nu e nicio schema si rezultatul, surprinzator de rapid, bate la fund orice mizilic din magazin. Prin curatenia lui si gustul ala deosebit, de, cum ii spune, carne.

Si cand va plictisiti de inlocdesalam (desi e greu, sunt n variante, de la “cu coniac” la “cu fistic si bacon”), incercati musai si cel mai fin pate de ficat, rulada de pui cu branza si spanac, sunca si alte bunatati de carne si de casa.

Oh happy day, hai pofta buna la salam!

PS: Cadeti in ispita. Descoperiti-va. Fiti in firea voastra.

2 comments » | filled under: every day, favorites

Back to top