Intai bamele, ca sa ne luam de-o grija. Congelate, de la Mega, ceva marca greceasca. Oparite in apa cu sare, tavalite prin malai, prajite strashnic la wok. In ulei mult suficient si aromat cu o roaba capatana de usturoi pisat. N-are ce sa fie rau. Pana la urma, cred ca si un siret de pantof deep fried, cu usturoi, e paradisul gurmandului.

Si acum decalogul. Pentru ca postarea despre zahar a facut “furouri”. Pentru ca fiecare stie cel putin o persoana care “mananca de rupe”, si nu pune, fir-ar, nimic pe ea. Pentru ca eu cred ca sunt fix persoana aia. Pentru ca ma plictiseam azi dimineata, asa ca am zis sa tap into my empirical knowledge despre propria piele si sa dezgrop de-acolo niste lucruri pe care le fac involuntar. Si care clar ma ajuta sa imi mentin greutatea constanta, fara sa para ca prestez vreun efort.

1. “Mananc de rup”, dar totusi, putin. Sa zicem ca la mine se rupe mai repede. Mananc mai mult, vorba mamei, cu ochii. Nu termin aproape niciodata ce e in farfurie la un restaurant. Respect, fara sa imi propun, portiile corecte, in majoritatea zilelor si situatiilor. Nu am niciun aliment pe care sa il consum in exces, oricat de mult mi-ar placea.
2. Unei zile in care am mancat mai mult decat de obicei ii urmeaza intotdeauna o zi in care mananc mai putin. Again, nu e ca ma oblig la asta, ci e, pur si simplu. Damage control din reflex.
3. Mananc zilnic trei mese si doua gustari. Rar sar peste o masa. Nu mananc de regula doua feluri de mancare si aproape niciodata trei (nuntile, botezurile, cumetriile, nu se pun:p).
4. Mananc zilnic cate ceva din toate grupele alimentare. Nu mereu in proportie ideala, dar zilnic si din toate, aia clar.
5. Nu mananc dulciuri mai des de o data pe saptamana, on average. Nu cumpar, nu duc acasa. Prestez prajituri rarisim, cafeaua o beau fara zahar inca din liceu, nu iubesc ciocolata. Nu indulcesc ceaiul cu miere decat daca e de tei si-s racita sau gravida:p Nu mananc fructe mai des de o data pe zi. Niciodata cu ligheanul. Desert mananc cu pofta la un resto bun, dar aproape de fiecare data il impart cu un comesean (ca-s satula de mancare, deja:)) Ce mai calea valea, sa zicem ca trouble is not a friend of mine.
6. Imi place carnea and I’m not afraid to show it. O zi in care imi este foame este, statistic dovedit, o zi in care nu am mancat destule proteine.
7. Gatesc. Prefer oricand a home cooked meal unei soioshenii comandate la birou. Iar cand trebuie sa comand, imi pare rau dupa bani in 99% din cazuri. Suficient de rau cat sa ma duc acasa si sa, ati ghicit, gatesc.
8. Mananc de foame fizica, nu de foame la cap. Cand nu mi-e foame, nu mananc. (Cand mi-e foame, fac urat, dar asta e alta poveste:))
9. Dorm bine si (aproape) suficient.
10. Iubesc din suflet mancarea si pe mine.

Disclaimer: da ma, stiu ca genele, stiu ca metabolismul si nu, credeti-ma, NU ma dau smechera, nu ma consider altfel decat foarte, foarte norocoasa din punctul asta de vedere. Dar am avut o perioada in viata (gravidia:p) cand n-am facut mai nimic din cele de mai sus si m-am ingrasat 26 de kile (ok, parte din ele erau pe baza de sarcina, dar, trust me, aia era partea mica, deoarece partea maaaare, de 20+, se pusese fix din exces de cartofi prajiti cu maioneza si cartoane enorrrme de mini choux de la Cofetaria Maria). Nu cred ca un om care nu se ingrasa can get away with murder. Cred ca si el, daca isi schimba patternul alimentar, se poate ingrasa. Indiferent de gene.

Nu zic “faceti asa si o sa fiti slabi”. Nu zic ca ce mie mi-e usor, altuia ii e la fel. Zic doar ca exista, de multe, de cele mai multe ori, explicatii adevarate, logice si plauzibile pentru care cineva nu pune pe el, desi pare, cu accent pe pare, ca mananca mult, oricand, orice, dupa pofta inimii. Si cred ca pentru oricine se lupta cu controlul greutatii e mai de ajutor sa vada si sa accepte aceste explicatii, decat sa creada, sincer, ca altu’ poa sa manance ca porcu’ si totusi sa fie slab. Si sa se amarasca si mai tare din pricina asta. Si sa se refugieze in macare.

Bamele trase la tigaie au fost acompaniate de curcan la cuptor si orez cu stafide si turmeric.

PS: Stati pe loc. Stati cu voi. Stati la soare dupa ce v-ati dat cu sclipici.

De cand am vazut reteta asta pe Le Blog Piquant, numa’ la ea m-am gandit, cu pauza de baut apa. Context: de mai bine de un an nu mai cumparam mezeluri. Din supermarket mai deloc, de la producatori locali – rarisim. De n-ar fi fost cruntul episod “parizer cu franzela alba in parcare la Mega”, si de n-as fi primit ca dar de Craciun de la Agricola greutatea mea in salam de Sibiu, as fi fost pana acum cu adevarat o vestala-slujitoare intru viata far de mezel. Cum ar veni.

Ei, si de cand mi s-a aratat la ceas de seara salamul de casa pentru prichindei (yeah, right:p, get in line, prichi-michi) al Elenei, s-a dus naibii tot fengshuiu. Ma trezeam dimineata cu narile frematand, ma ridicam in derrière si in loc de uzualul chant “om om”, incepea o cinstita “oda lui salam”. Trebuia, vedeti, sa fie cu finalizare. Imperativ.

Asa ca am facut cum zice fata asta in reteta, mai bine decat mine. Am tocat un piept de curcan cu robotul vietii Braun Multiquick (unul din cele doua, posibil trei utilaje domestice care isi justifica pe deplin amprenta la solul-blat de bucatarie), impreuna cu niste ficat, tot de curcan, dar mai putin decat povestea Elena, ca eu voiam pe baza de carne, stiti. Bun asa. Am transferat toata tocatura intr-un vailing, unde lucrurile aveau sa get really dirty. Deoarece venea puternic din urma un maglavais rezolvat tot la Braun, din doua legaturi de patrunjel, usturoi cat sa fie, cimbru, ulei de masline si nuci, vreo doua maini, lejer prajite inainte intr-o tigaie uscata. Asa.

Chestiunea asta verde crocanta adusa dimpreuna cu carnea, framantat totul in compania a doua oua sparte si o ceasca de apa calduta, egal “inlocdesalam”-ul. Pentru Iepurs am scos in aceasta etapa compozitie cat sa ajunga de-o forma mica de chec, iar pentru noi am mers mai departe cu imaginatia, mixand in restul de compozitie o bucata zdravana de carne afumata de la Cutitul Iscusit.

Bun. Mai departe aflati de la Elena care e treaba cu montatul, coptul, presatul, uscatul salamului de casa. Eu m-am aproape speriat cand am citit, dar zau ca nu e nicio schema si rezultatul, surprinzator de rapid, bate la fund orice mizilic din magazin. Prin curatenia lui si gustul ala deosebit, de, cum ii spune, carne.

Si cand va plictisiti de inlocdesalam (desi e greu, sunt n variante, de la “cu coniac” la “cu fistic si bacon”), incercati musai si cel mai fin pate de ficat, rulada de pui cu branza si spanac, sunca si alte bunatati de carne si de casa.

Oh happy day, hai pofta buna la salam!

PS: Cadeti in ispita. Descoperiti-va. Fiti in firea voastra.

In traducere libera, “oala-pe-foc”, acest termen franfouf ascunde, in fapt, o cinstita tocana. In Franta, pot-au-feu e staple dish pentru masa de duminica. Li se trage de la nushce rege, care, zice-se, ar fi decretat ca niciun taran din regatul sau nu are voie sa fie asa de sarac incat sa nu-si permita duminica si anume “poulet au pot”. Intre timp, poulet-ul s-a facut bouef, ca in contemporan, mai des decat cu pui, se face tocana asta din carne de vaca pe osul ei, ba chiar si din coada de bou. Cum eu nu aveam coada de bou, ca mi se intampla des sa nu am, l-am onorat pe ma’ friend Henry Quatre si-am prestat un pot-au-feu ca pe vremea dansului, deci cu poulet.

Cica se ia bucata de carne, ce-o fi ea (eu – piept de pui oshenesc, ca atat am putut), se freaca ea cu niscai sare si piper si se pune deoparte. Intr-o cratita cu unt (amestecat cu o lingura e ulei de gatit), usturoi pisat si cateva vrejuri-ramurici-tulipini(??) de cimbru, se aduce carnea. Intoarsa ea pe toate partile, pana-i aurie toata. Se acopera cu apa fiarta, in ea cu foi de dafin legate frumos in bouquet garni, dimpreuna cu cimbru si, daca este, salvie. Fierbe carnea, sa zic, un ceas. Daca e ruda cu vaca, probabil mai mult, vreo, macar, doua ceasuri. Se spumeaza la nevoie.

Apoi adaugam legumele, intregi sau taiate bucati mari: cartof, morcov, pastarnac, telina, radacina de patrunjel, praz si ceapa. Eu am mai pus conopida, c-asa mi-a venit. Si parca un ardei galben, tot de-aia. As fi pus poate si fenicul, dar n-aveam. Cert e ca la momentul asta, carnea e deja moale. Nu-i gata gata, dar e gata destul. Tocana se completeaza cu apa daca trebuie, se acopera cu capac si se fierbe la foc rabdator si mocnit, pana cand? pana cand e gata, doh! Se scot din supa toate alea, se astern pe platou, se sareaza, se pipereaza si se garnisesc cu patrunjel. Da ma, asa, fierte, nimic altceva. Ei nu chiar nimic, ci maioneza de casa, cu sau fara usturoi. Sau un dijonnaise.

Zeama concentrata se pune la congelator, face o baza excelenta pentru mancare. Nu o sa va vina sa credeti, dar e mai buna caknorr!!! (sarcasm, viata fara tine e pustiu!)

E de duminica, e de familie, e de copii, e simplu, iar pentru ceva fiert si-atat, zic eu ca merita timpul si caloriile.

PS: Nu vindeti pielea ursuletului din padure, dati-o gratis.

1. iHerb.com

Intram direct in subiect si da, stiu, v-am mai spus despre iHerb astia, dar acum o fac in chip organizat. Ce vand? Pai suplimente alimentare, cosmetice (si bio), mancare (si bio), kids stuff, pets stuff, prafuri sportive, ierburi, aromatherapy shit and such. Ce cumpar eu de la ei?  Pai:

UBIQUINOL – adica forma “activa” a coenzimei Q10, care ajuta la tinerete fara batranete, si nu doar la asta. Aici gasiti mai multe informatii despre ubiquinol: http://ubiquinol.org, iar in Romania gasiti, mai mult nu decat da, acest magic supliment alimentar. Am sapat eu farmaciile si tot ce-am gasit a fost infernal de scump si sub un brand obscur. Pe iHerb sunt gramezi de branduri cu traditie, sub care se comercializeaza aceasta otravioara. Ai de unde alege, which I did. Am ales Ubiquinol-ul de la Healthy Origins.

OMEGA 3 – fie din peste, fie (aspirational, ca e expensive shit) din krill (un crevete), care e asa, cea mai, se pare, pura si awesome forma de Omega 3. Au explicat altii mai bine de ce ne trebuie Omega 3 si cam cata. Eu doar zic ca suplimentul de la Madre Labs are good reviews si impacheteaza o foarte decenta cantitate de acizi EPA si DHA.

PROBIOTICE – la noi gasesti formule deconcentrate, cu, rar, peste 1 miliard de culturi de-alea vii. Asa ca iau de pe iHerb probioticul asta, cu 30. 30 de miliarde, boy oh boy, who wants to be a billionaire?:)) Despre probiotice, an interesting point cititi aici.

ALTELE: Vitamina D3, pentru om mare si om mic (la preturi mult mai decente decat ce gasesti in Ro), pasta de dinti organica, ulei de nuca de cocos (awesome e asta de la Nutiva), sapun african negru (j’aime!), sampon si balsam pentru parul ondulat al iepurescului, solutii de spalat fructele si legumele, creme organice pentru toate cele… ok, we have a little addiction going on, dar dar dar, in apararea mea… au si aplicatie de aifon si e muy sexy sa browsezi nesfarsitele pagini de review-uri la, say, suplimente anti-colesterol cu efecte benefice pentru prostata (“de cand iau aceasta bombonica, nu mi-a scazut colesterolul, in schimb, nu mai merg asa des la baie noaptea!”).

Acu’ pe bune, iHerb – good products, good service, trebuie neaparat sa-l incercati. Click click!

2. jumatatea de carte a simonei

Am cunoscut-o pe Simona Tache in 2005, an de gratie in care am impartit un birou “afumat” and not much else. Io m-am prins inca de pe-atunci ca ea e cool. Ei… i-au mai trebuit vreo opt ani ca sa se prinda ca si eu:)) Radem, glumim, dar fata asta Simona este asa, sa ma ierte feministele, cea mai cu trei seturi de balls cucoana din internetul romanesc. O bestiala, o integra, o amuzanta, Simona sufera de nuselăsism cronic, adica nu se lasa, ma, nu se lasa si e activa, activista, magic-mobilizatoare si oribil de talentata. Online-ul romanesc este o ciorba mai cu carne datorita ei.

Acum ca s-au gatat osanalele, sa va zic si ce vreau sa va zic, adica ce stiti deja, si anume ca Simona si prietenu’ Mihai Radu au scris impreuna o carte. Pe care, daca urmariti cu religiozitate in Catavencii rubrica “Batai in dialog” (cum face, de ani de zile, my husband), o s-o consumati vorace pana la coperta spate. Iar daca nu urmariti cu religiozitate in Catavencii rubrica “Batai in dialog”, o veti descoperi de novo si abia pe urma, da da da, o s-o consumati vorace pana la coperta spate.

O mostra: “Pe lista scurta de chestii scrijelite pentru eternitate in ADN-ul barbatilor (pe langa “romantism”, “sensibilitate”, “dispret fata de alcool”, “dezinteres fata de iesirile cu baietii”, “preocupare obsesiva pentru educatia copilului” si “implicare pasionala in gospodarie”) se afla, la loc de cinste, tripleta “zoaie, scame, firmituri”. Pe scurt, ZSF. […] Decat sa-l lasi sa-si faca un sandvici, mai bine iei cu mana ta niste paine, niste unt, niste salam si le intinzi prin toata casa. Ai grija sa ajungi cu ele pana in sertarul cu chiloti…”

Bine ma, am glumit cu jumatatea de carte, cititi si replica lui Mihai, Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut ar fi pustiu fara ea:)

3. cum sa cureti o rodie in 10 secunde

Folosind o lingura de lemn. Awesome, sau ce?

That’s all for today, folks! Sper ca v-a placut buletinul meu de stiri foarte, foarte vechi si va astept si data viitoare, same time, same place;)

PS: Suplimentati, cititi, mancati rodii. Doh.

Eram broken, mi-era foame de carne si opinia mea generala despre lume era “scarbosenia pamantului – vai capu’ nostru”. Asa ca m-am dus unde mi-e bine. M-am luat in brate singura si mi-am facut mancare cu purcel. 

Zice-asa: o bucata de pulpa de porc se taie in bucati potrivite. Se iubesc bucatile cu o mana de chimen si o lingura de boia de calitate, se sareaza, se pipereaza si se incing pe fund de cratita, in grasimea lor ajutata de nitel ulei pentru gatit (va rog, spuneti-mi ca ati dat dracului-pomana uleiul rafinat, la plastic). Se adauga o ceapa tocata marunt, cativa catei de usturoi si doua cani de supa de legume parfumata cu dafin si cimbru. Ca de nu… macar doua cani cu apa sa fie in loc de supa aia. Mai departe si dupa asa prrreludiu, se mocneste pe foc treaba, sa zic ca vreo 20 de minute.

Vine si prazul: hola, fetelor, v-a mai zis cineva ca sunteti “bucatele”? Partie, ca ma arunc intre voi, asa tocat cum ma vedeti. Cert este ca pe langa el se strecoara si doi ardei grasi, si niste morcovi odiosi. Orgiastica treaba se termina pana sa bata ceasu’ fix un ceas, dupa ce-am tot completat zeama cu apa fiarta cand a scazut, iar spre final am incorporat doua linguri de passata de rosii si o (juma de) lingurita de otet balsamic. Ei, si chiar inainte sa se traga mancarea de pe foc, cand nicio rasturnare de situatie nu mai parea posibila, apar din trecutul recent niste galuste cam pasive (din doua oua, 5-6 linguri de faina, o lingurita de ulei de masline si vrei doua de apa rece), care galuste fusesera fierte separat, in apa cu sare.

PS: Purtati manusi, faceti partie in zapada din inima, ce se topeste, nici n-a fost.

Sunt o ciudata, imi place orezul gol. Gol, dar sa fie basmati. Si na, nu gol gol, ci cu unt si cu sare. Bine, fie, nu sunt o ciudata, sunt juma’ de ea. Cert e ca daca e de mancat orez, pe asta il prefer, pe motiv, ca are gust. Pe gustosu’ il aveam in plan saptamana trecuta, pare-mi-se ca joi, dar fix in ziua aia s-a lasat cu o intalnire la pranz, asa ca l-am reportat pentru weekend si, culmea tupeului, l-am executat in chip de mic dejun. Am fiert orezul inabusit. Am prajit ciupercile in unt, impreuna cu o ceapa mica. L-am prajit si pe el, gustosu’, langa ele. L-am ingalbenit cu turmeric (izvor de sanatate, I tells you;)) Am facut apoi crater in mijlocul tigaii. Am spart doua oua si le-am vanturat fara metoda si scop. Am pus orezul fierbinte, galben si gata intr-un bol mic. L-am garnisit cu patrunjel verde, piper si o “halca” de blue cheese, care s-a semitopit si scufundat in el precum tocurile in asflat. Ce-a ramas, am luat azi la pachet. Azi, in cea mai deprimanta zi a anului, cica. Gurile rele zic, gurile bune mananca orez.

PS: Nu fuma, wear a bra, shubi dubi dubi da.

Of, bai… Pozele astea facute noaptea in bucatarie sunt spaima poftei de mancare. Si totusi nu pot sa nu va povestesc despre tocana cu chorizo pe care am facut-o intr-o seara saptamana asta in scop de pachet pentru a doua zi, si la care ma gandesc cu profund regret. Regretul ca n-am facut mai multa, adica. Revansa mi-am luat-o cu un pot au feu cat ratia lui Berila, din care am mancat trei zile, toti. Se pare ca zilele astea am o problema de dozaj. In cap, dupa cum si in farfurie.

Revenind la cele lumesti, aveam in frigider niste chorizo, ramas de la ceva board game night cu tapas. Ceva trebuia facut cu el, asa ca intr-o seara zic: ia hai, o tocana slinoasa sa execut, ca sa nu ziceti ca ma iau prea in serios. Ma pun de calesc doua copane de pui  intr-o lingura de ulei de cocos, dimpreuna cu feliile de chorizo si, mai apoi, o ceapa. Cu boia de calitate, cimbru, sare si piper. Un praz, un morcov si un pastarnac. Si-apoi mult ardei rosu. Acoperit totul cu apa, mocnit vreo 20 de minute.

Nu aveam in cap un sfarsit anume pentru tocana asta. Putea sa fie naut, cartof, sau god knows ce. In cele din urma, a fost sa fie cartof dulce. Plus unul normal, asa, la deruta. Am fiert tocana inca vreo 20-25′, pana cand s-a luat carnea de pe os. Inainte de generic, am adaugat o lingura de passata de rosii. Iar in farfurie, mult patrunjel verde, coz I have a fetish;)

Tocana asta e belea, va zic. O puteti face picanta sau dulce. Eu am facut-o dulce (cu praz, cu chorizo dulce, cu sweet potato, fara prea multe miresme), pentru ca eram asa, in the mood for comfort food. Dar nu vad de ce n-ar merge foarte bine si cu chorizo iute, harissa, naut… Presimt un sequel, in asteptarea caruia ma declar satisfacuta temporar si indexez la favorites aceasta nebunie.

Viata mea este si ea o tocana.

PS: Creati-va pe voi, chiar si de la zero.

[Ei nu, nu despre Frozen the movie e vorba, ca pe Frozen the movie nu am reusit sa-l vad, desi am incercat, I really did, ma. Adica mi-am luat jumatatile si ne-am dus toti trei sambata seara sa vedem capodopera animata. Luat bilete, popcorn si (!!!) pepsi, proptit fizicul pe locurile de pe bilet si incins o agapa tovaraseasca. Terminat popcornul fix la timp ca s-o auzim perfect pe duduia care ne invita sa o urmam la casa de bilete, caci filmul nu avea sa mai ruleze in seara aia. Dang, at least am mancat floricele, am zis eu, dupa o abstinenta cinematografica de un an (pe motiv de “numa’ filme de baietei, cu, stiti voi, roboti-femei-cu-sanii-mari).]

Asa deci. Daca nu despre film, atunci despre ce? Pai despre altfel de congelate. Despre cum facem ca anul asta sa mancam SI MAI MULTE legume (challenge: accepted!). Despre noul meu proiect cu Bonduelle si despre noua mea obsesie cu legumele verzi presto crude. Despre cum am rupt-o-n fericire la revelion cu niste fasole verde cu gremolata, de-au ramas nemancati (soc si groaza!) cartofii. Despre, din nou, farfuria sanatoasa.

Dar sa incepem cu inceputul.

1. Pe 24 februarie se reia pe Coursera cursul de nutritie pe care l-am facut eu anul trecut: https://www.coursera.org/course/nutrition. Il recomand calduros oricarui om care are o urma de interes pentru domeniul asta si *tenacitatea* de a-si aduna trupele in razboiul cu o industrie alimentara care ne omoara pe toti. Click, enroll, e foarte fain si foarte succint, “everything you ever needed to know” asa.

2. Bun. Mai departe: fresh versus frozen. Inca e debate pe asta. Si, believe it or not, stiu oameni care decat sa manance legume congelate, mai bine se lipsesc. E adevarat ca sunt, in general, aceiasi care mai bine se lipsesc de legume cu totul, but still. Ei bine, I got news for you: un broccoli care zace de o saptamana in galantarul supermarketului e orice, numai fresh nu. Fresh inseamna proaspat cules. Si inseamna cules la termen, nu cu saptamani inainte, ca sa aiba viata mai lunga la raft. Acelasi broccoli, congelat rapid de data asta, cu tot procesul de blansare prin care trece, retine mai multi nutrienti decat cel “proaspat”. Va puteti convinge de asta cautand pe sfantul Google studii comparative (valori nutritionale pentru fresh versus frozen). By the way, ati vazut asta? Vai ce-am ras:))

Bottom line: in lipsa accesului la legume si fructe de sezon, proaspat culese, provenind din surse ok (ferme organice, mici producatori cu referinte bune, etc.), o leguma congelata cinstita,  care, atentie, sa fie fara conservanti, potentiatori de gust, adaosuri sosoase sau mai stiu eu ce balarii, reprezinta o varianta foarte curata. Plus ca, nenica, e iarna. Nimic nu e in sezon. Aproape tot ce e “proaspat” e de fapt azotat ghebos si infernal de scump.

Acestea fiind zise, si nu o data, caci pozitia mea fata de nutritie, legume in general si legume congelate in particular a fost facuta publica in niste, mai multe asa:)), ocazii (de exemplu in indrumarul asta de cheating cu vegetalele odioase), m-am bucurat cand oamenii de la Bonduelle m-au cooptat in noul lor proiect, o platforma cu retete user generated, ambalata in forma de concurs cu premii jurizat de un juriu si endorsat mai departe pe categoria “Sanatate” de yours truly. Scopul proiectului, dincolo de cel intrinsec oricarei campanii publicitare, este incurajarea consumului de legume, lucru cu care nu pot decat sa fiu foarte de acord.

Fiind o babutza exigenta si carcotasa in sinea mea, nu pot sa nu fac mici recomandari pe marginea retetelor castigatoare, dar fiti convinsi ca din dragoste o fac, din dragoste si pentru ca, mai Amalia, uleiul rafinat, la pet, chiar nu e bun ma, nu e bun deloc, iar pestelui tau pe pat de legume, foarte sanatos si bun dealtfel, ii sade mult mai bine in compania extravirginului de masline. Pana acum, o reteta care mi-a placut mult, si pe care ma gandeam sa o prestez si eu saptamana viitoare, e cea de tarta cu broccoli si oua de prepelita, j’aime! Asta, adica: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/tarta-cu-broccoli. Am in cap o adaptare care sa nu presupuna atata coca, ah, stiu, suspansul va omoara:))

Atat deocamdata despre proiectul Bonduelle, o sa mai auziti de el pe-aici si na, am zis ca it’s only fair sa va pun in tema, in loc sa va arunc proverbialul zbang, cu mamaliga-n geam.

3. Last but not least, si tot la tema, am facut o mica obsesie cu legumele verzi, pe care le blansez bref in apa clocotita, le trec in apa rece sloi ca sa-si mentina culoarea si le consum in varii combinatii si in stare avansat cruda, [vorba mamei care le priveste cu dezgust], ca garnitura la orice. De revelion am facut, dupa cum ma laudam singura, o fasole verde-verde cu gremolata. Gremolata fiind o galeata de patrunjel tocat, amestecat cu usturoi si coaja de lamaie, apoi imprastiat freely peste orice, facand orice-ul ala sa iasa complet din anonimat. Fasolea asta, plus un alt veggie side dish despre care povestim another time, au facut cartofii la cuptor sa moara de batranete in tava lor. Suspect!

Am mai facut deunazi si un somon in unt de cocos, cu garnitura de, stiu, ma repet, legume verzi, in sos de lamaie si menta. To die for! Practic, orice mix & match din *legume verzi*patrunjel*busuioc*menta*lamaie*ulei de masline*unt*nuci e vis paradis. Una peste alta, sper sa ma tina asta cu verdele, aud ca este the new black. Si promit sa va aduc si voua aminte sa eat your vegetables, caci, se pare, veggie eaters astia will inherit the earth, si I’ll be damned daca las eu pamantul pe mana stricta a veganilor! (joke, not very politically correct, dar deh!)

PS: When life gives you green vegetables, don’t take it personally;)

Cand ai un an foarte prost mediocru, sentimentul de usurare care te incearca la miez de noaptea lui 31 meets dimineata lui 1 este priceless. Ca atunci cand ti-ai tinut respiratia si brusc iti dai voie sa respiri din nou, iar gura aia de aer e ca o prajitura cu crema vietii. Desigur, vorba lui Iepu’, e “cagaghios”. Adica e caraghios sa ne imaginam ca sacaielile dispar ca prin farmec doar pentru ca, vorba aia, 3, 2, 1, happy new year! Dar fara efortul asta de imaginatie, fara speranta ca noul an wipes the slate clean si-ti aduce care si cate si mai cate, cu totul si cu totul de aur, ei da, fara astea noaptea de revelion ar fi una oarecare. Una fara chiloti noi sau rosii, fara bani in buzunar la 12, fara cotzoharla Lori in direct la protevelion, fara piftie si fara salata boeuf. Fara astea, dar cu. Cu cold pizza for dinner, cu firmiturile ei pe pijamaua cea de toate zilele, cu adormit (iar) cu casca in ureche la un serial.

In momentele alea asa de platitudinesc numite *cumpana dintre ani*, cu o mana pe paharul cu bubbly, nebaut pentru ca nu-ti place sampania, si cu alta in aer, netinand o tigara pentru ca nu mai fumezi, te gandesti ca “f-ing 2013, be gone! du-te-n padure! bun venit, 2014, dragutzu’, frumosu’, mai mai, anul in care…”. 

Anul in care “o sa”, nu, nu “o sa”, ca “o sa” am aflat azi ca e tentativ, deci nu “o sa”, ci “VOI”. Imi voi lua carnet de conducere (hopefully, cu aceasta ocazie voi scapa si de visul recurent in care conduc masina familiei pana cand realizez ilegalitatea si trag pe dreapta, caci da, sunt o responsabila si in REM sleep); imi voi uda la radacina aspectul vietii care e scaieti, crescand el un copac cu flori; voi alerga like a madafacar, voi definitiva operatiunea “trup de vis”, voi manca ghebos porci legume, imi voi face cel mai fantastic plan de suplimente alimentare de pe planeta pamant si, in corelatie cu asta, sub nicio forma NU voi comanda din nou de la iherb.com, pana nu primesc o comanda deja facuta; nu voi cheltui bani pe care nu ii am, deci, pe scurt, nu voi cheltui bani; dar imi voi face un borcan cu economii cum am vazut pe facebook, cu scadentar and all; voi petrece mai mult timp online (freudian slip, chiar am vrut sa scriu offline:)), voi scrie mai des pe blog, voi citi cel putin o carte, imi voi face 1530459558 playlisturi pe Deezer pentru fiecare moment al existentei mele; voi revedea Londra chiar daca tre’ sa ma duc pe jos, in mers cu fandare; si asa mai departe, oh, the places we will go. Pret de cateva minute, vraja asta te imbraca precum haina de blana a tuturor posibilitatilor, din ea nemaitrezindu-te decat, daca ai noroc, sarutul iubitului vietii tale. Care te broshteshte la loc, ca na, in viata reala totul e pe dos. 

Happy 2014, anul in care…

Si acum, ta-daaa, orez brun cu curcan si legume.

Intai perpelim bucatile firave de piept de curcan in niste ulei de cocos, condimentandu-le viguros cu amestecul preferat (in cazul meu, o combinatie Asian pe baza de ogroazadecurry). Transferam carnea pe o farfurie si o tinem la cald cat executam niste legume in aceeasi tigaie (as zice ardei de trei culori, ceapa si, eventual, zucchini, daca vi se cumva strica prin frigider cum am auzit ca se poate intampla, dar nu am patit niciodata, vai, dar cum asa ceva?!). Legumele sa ramana un pic crunchy. Sa adaugam la loc carnea si cateva linguri de orez brun fiert, sa aromam totul cu un ulei gustos, de nuci, alune sau susan, sa piperam cu cayenne, sa dregem de sare si sa se cheme cina de astazi. Pofta buna si de viata:)

PS valabil tot anul 2014: Radeti, iubiti, bear hug un urs de plus.

Sunt cateva treb’shoare care merg impreuna de vis, de exemplu dragostea si casnicia. Sau Batman si Robin. Sau Mazi si prosecco. Sau, in cazul asta, morcovii si cimbrul. In schimb, doua lucruri care nu merg deloc impreuna sunt trezitul dis de dimineata si cu mine. De aceea, daca e sa fie pachetel pentru a doua zi, ori e ceva ce se poate face de cu seara, ori ceva ce se realizeaza intre un spalat pe dinti si o sesiune de razgai cu Iepurs. De exemplu, aceasta incropeala cu morcovi rasi, cimbru, feta, spanac si migdale crude. Singura complicatie e ca morcovii se trag lejer la tigaie, in doua linguri de ulei de masline parfumat cu crengute de cimbru si stins, post morcovi, cu niste zeama de portocala.

Am salata asta in drafts de o vesnicie si tocmai am realizat ca mai e toamna fix doua zile. Grabiti-va, deci, caci nu exista mai mare transgresie pe lume decat o salata de toamna executata iarna.

[PS se intoarce.] PS: Alergati, macar in gand. Antioxidati-va. Plasati-va strategic in calea imbratisarii.

Later edit: A iesit soarele:-)