Zisă și “tocană-pozată-sub-bec-de-blat-de-bucătărie,-că-lumină-naturală-nu-mai-era-când-am-terminat”, pe scurt, “T.P.S.B.D.B.D.B.C.L.N.N.M.E.C.A.T.”, această chestiune, confecționată din fix ce arăta cel mai comestibil pe rafturile unui Mega mic de cartier într-o după-amiază, este ceea ce i-a smuls mamei din dotare ropote de aplauze (exagerare), lucru care nu se întâmplă ni-cio-da-tă!!! pentru că mamei nu-i place cum gătesc eu, “cu condimente”. Da, cam așa de gustoasă e. Ceva cinstit, la cratiță, să placă la toată lumea. #rezistă bine încălzitului la cuptor, însemnând asta că o faci o dată și mănânci lejer din ea trei zile. Dar să nu mai pierdem vremea, iată pseudo-rețeta, fără cantități așa cum v-am obișnuit de 8 (opt!) ani, a mâncării de vrăjit mame deosebit de exigente.

Niște ceafă de porc se taie în cubulețe bite-size, se condimentează cu sare, piper, paprika, cimbru și ce mai vreți voi în materie de buruieni uscate, apoi se frige iute la tigaie, pe toate părțile ei și cu niște ulei de calitate. Se păstrează la cald. În aceeași tigaie frigem niște ceapă, usturoi tăiat rondele și ardei gras roșu, tăiat grosolan. Nu vrem finețuri, tocături, chestii. Vrem bucăți simțibile în mâncare și două ceasuri mai târziu.

După ce s-au călit lejer legumele, le trasferăm împreună cu carnea într-o cratiță cu pereți înalți. Vărsăm peste ele o conservă de roșii bucăți, cu usturoi (există, e bună), după cum si cca o cutie de passata. Adăugăm extra buruieni. Niște rozmarin am pus eu, ba cred că și ceva busuioc și foarte mult piper, pentru că roșiile fără piper sunt ca peștele fără bicicletă, sau, mă rog, cu. Puțină apă să subțieze sosul și la fiert cu cratița. Foc mic, se știe. Cât să fiarbă? Depinde, practic, de vârsta porcului. Mi-e mi-a luat cca 1h30′, ar mai fi mers, dar m-am foarte plictisit la un moment dat.

Când carnea e moale, adăugăm cuburi de dovlecel, perpelite puțin în tigaie în avans, cu ulei de măsline, cimbru proaspăt și usturoi. Nu vrem să-i fierbem până la epuizare, coaja dovlecelului (da, cu coaja punem cuburile), trebuie să rămână circa verde. În viziunea creatorului ei, eu adică, aceasta este o mâncare de dovlecei, asa ca nu e momentul să vă zgârciți chiar acum. Eu am pus vreo 5.

Ce-am mai pus, tot așa, pe final? Păi am găsit o chestie interesantă, un amestec de orez brun cu quinoa de la Panzani. L-am fiert înainte si am îndesit cu el tocana. De-a gata am înverzit-o cu mărar și pătrunjel, i-am dat niște gust în plus cu sare și piper și asta a fost.

Bun, cu legume, ne-a mers la suflet. Bine v-am regăsit!

Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

Acum un weekend sau asa, am facut un sos de rosii belea. Intre timp l-am si mancat, dar n-am apucat sa va zic despre el. Intre altele, pentru ca nu e mare lucru de zis. Cert este ca daca aveti rosii de gradina de nu mai stiti ce sa faceti cu ele, o idee ar fi sa le taiati in jumatati, sa le scoateti semintele (eu nu am facut asta, adica pe bune, prea obositor!), sa le puneti intr-o oala cu ce va taie capul (ei nu chiar, hai sa zicem ceapa, usturoi, frunze de telina si de busuioc, plus niste ardei rosu carnos – toate intregi sau grosolan taiate). Asa, deci cum ziceam, puneti toate astea intr-o oala, le acoperiti cu apa si le fierbeti pana le ia gaia. Ma rog, exagerez. Sa zicem… cca 1h.

Asa. Dam oala la o parte de pe foc. Epuram de frunzele de telina fierte, iar apoi strecuram chestiunea rezultata printr-o sita deasa, folosind mestecaul ala de piure de cartofi ca sa ne asiguram ca s-a extras totul pana la coaja si mai ales ca nicio placa de faianta nu e cu lipsa stropi. Nu incercati sa ma convingeti ca exista o varianta mai simpla. Nu, pe bune, daca la sfarsitul operatiunii bucataria voastra nu arata fix ca un episod din Dexter, pesemne ca ati facut ceva complet gresit. Aia cu adevarat maestri baga si deshtu in compozitia fierbinte, rezultand o basica.

Bun. Dupa ce ati trecut rosiile prin sita, omogenizati totul la blender. Cu cat mai fin piureul, cu atat mai bine. Eu l-am mai fiert o tura dupa aia, cu mirodenii, sare si piper. L-am folosit ca baza pentru supa, paste si sos bun pentru o carne de purcel la tava (cu piure). N-as pune pentru iarna, ca e prea mare bataie de cap. Dar asa, de proaspat, de pofta si de prea multe rosii gone south, as zice ca merge.

Mdeci nu ma pot abtine, tre’ sa va arat, intre altele, ce i-am facut lui iepurescu din passata asta, sau cu ajutorul ei. Cica supa crema de legume, cu fatza de smantana si ochi de ienibahar:D Aww, cheesy much?:D (In supa crema am fiert niste cartof, niste ardei, niste morcov, niste pastarnac, niste telina si niste ceapa, iar dupa ce le-am terciut ghebos la blender, am pus si vreo doua linguri de passata de-aia).

Hai spor!:-)

Imi propusesem sa fie asa: supa de rosii, pui cu smantana si placinta cu caise. Nu fu loc. Ca era deja tarziu, musafirii se pornisera, iar eu inca mai negociam cu Iepu’ niste timp. Asa ca am luat frumusel tavile Ikea, cinstitele tavi care m-au scos din impas de atatea si-atatea ori in trecut (si care nu stiu cum se face ca, indiferent cati oameni ai la masa, au de fiecare data capacitatea optima), si le-am umplut cu varf.

Intr-una am pus aripioare si copane de pui, marinate de urgenta in sos de soia, nomu, chilli, chimbru si ulei de masline.

In cealalta – cartofi aurii, mozoliti cu ulei de masline, usturoi, boia, sare grunjoasa, rozmarin si cimbru. Pe astea doua tavi le-am aruncat in cuptor si mi-am vazut de treaba. Am perpelit iute niste ciuperci in unt. Am facut o salata clasica din frunze verzi, ridichi, castravete, ardei, lamaie si ulei de masline.

Dar de fapt, ce vroiam eu sa va arat este o alta salata, am numit-o “cubuleta” pentru ca toate legumele din ea sunt taiate cuburi. Nu ma dau in vant dupa salata, dar asta chiar m-a impresionat. Avem asa: rosii de gradina, ferme, ca sa nu fie exagerat de zemoase, apoi – ardei de toate culorile – verde inchis, rosu, galben si portocaliu, apoi ridichi, avocado si ceapa rosie (ar fi mers, dar eu n-am avut).

Am facut un dressing din zeama de lamaie, ulei de masline, marar si patriunjel, emulsionate bine la robot. Bun rau!

A mai fost pe masa si o supa de rosii, dar despre aia intr-un post separat, ca tre’ sa verific daca nu care cumva am mai aratat-o la lume. Deh, multi ani de blog, baby brain, intelegeti voi.

Haideti cu “cubuleta”, desfatare la ochi!

Mama ce mi-a placut pestele asta! O sa va bag direct in subiect, ca ma grabesc. Vine Bogdana sa ma vada, cu tot cu Raducu, asa ca o sa avem de povestit o groaza si nu vreau sa va las sa va treaca de ora pranzului fara ceva beaucoup de slurpity slurp slurp (of, Boo e la Paris si I miss her terribly! inchid paranteza:). So: faceti somonul cum va place. Eu l-am azvarlit din congelator direct in aburitor. Pe urma am fiert niste fettuccine, care, nu imi dau seama de ce, imi plac mai mult decat tagliatellele, desi par a fi acelasi lucru. Pe fettuccinele astea le-am mermelit intr-o tigaie cu niste ulei de masline, sare de mare si o mana de chilli. Le-am scos pe farfurile si in aceeasi tigaie am prajit lejer pestele pre-aburit. Pana aici, nimic deosebit.

Acum si partea interesanta – sosul. Sau topping-ul, sau nush cum sa-i spun, ca nu e lichid ca un sos, deci denumirea asta nu mi se pare inspirata. Pai am pus in micul meu robot, infailibil si imposibil de trait fara, o mana de marar, una de patrunjel, ceapa verde, usturoi verde, masline verzi umplute cu migdale, capere, o lingurita de mustar, zeama de la o jumatate de lamaie si niscaiva ulei de masline. A iesit o (un?) salsa verde to die for!

Am mozolit cu pasta asta verde somonul si pastele. Am piperat proaspat. Am mancat cu mare, mare bucurie in suflet, si stiti ca eu nu ma omor dupa peste. Asa tare mi-a placut, ca am repetat figura cu salsa verde si a doua zi, (fara marar, dar cu menta instead), de data asta am folosit pasta verde ca dressing pentru o salata de rosii si castraveti. De dragul adevarului literar si artistic, marturisesc ca langa salata cu pricina s-a odihnit si o bucata de ceafa de porc fragezita indelung la cuptor, dupa cum si niste cartofi noi inabusiti cu usturoi.

Weekend fain la toata lumea!

Ce face omul cand n-are ce face? Inventii, mascari, arta si precizie bai nene! Azi dimineata (si prin dimineata inteleg ora 12, cand s-a trezit toata lumea din casa, nu de alta, dar venea mama val-vartej), mi-am facut mie (ca Pufix n-are voie cartof), un mic dejun ca la aia, cum le zice, de mananca dimineata fasole cu carnati… englezi, asa. Am taiat un cartof rondele grasute si l-am ametit in tigaie cu sare, piper, putin ulei si putina apa, cat sa prinda o crusta frumoasa pe deasupra si sa fiein  light and fluffy pe dinauntru. Pe urma am construit intr-un vas termorezistent un turnulet compus din: felie cartof, felie de mozzarella, felie de ou fiert tare si iarasi cartof si mozzarella on top. Am dat la cuptor vreo cateva minute, pana s-a topit branza. Am mutat cu grija cazemata intr-o farfurie si am fortificat cu damburi de salata verde si transee de rosii cu busuioc, usturoi pisat si ulei de masline. Un fleac!

No pasta, no joy. Prea mult a trecut de cand n-am mai gatit paste si desi I cheated cu Vapiano de cateva ori, musai se impunea o recuperare acasa, wtf. Asa ca aseara am pus mana de-am facut un fel de ragu adaptat, va zic eu mai incolo ce-am “sarit” din reteta originala.

Pai pancetta nu aveam, dar aveam una bucata sunca de casa afumata, o minunatie. Acu’ ce sa va zic, la ragu ala de la mama lui nu se foloseste afumatura, noroc ca a casa di Pufix suntem din cale-afara de flexibili atunci cand e vorba de retete, cam ca la gimnastica ritmica asa. Cum ziceam, am taiat sunca de casa cubulete si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat, sa zic, vreo doua linguri de morcov, telina si ceapa, tocate marunt. Le-am amestecat bine pana s-au aurit frumusel pe toate partile. Pe urma am pus carnea tocata de vita, cred ca vreo 300g sau asa ceva.

Carnea se caleste la foc iute, despartind-o bine cu furculita ca sa  nu ramana bulgari. Odata perpelita si ea, am turnat peste o conserva de rosii taiate. Sare, piper, busuioc, un paharel mic de vin rosu si gata, lasam sa fiarba la foc mic, mai completand din cand in cand cu suc de rosii sau apa. Aici era momentul cand reteta aia adevarata zicea sa punem un pahar de lapte in compozitie, dar cum Pufix the man nu prea are voie lapte, am zis sa skip it. Dupa cum nici timpul de fierbere (3-4 ore!!!) nu l-am respectat, ca n-am atata rabdare cat sa ma uit la o fiertura cu orele. Ragu alla bolognese e un sos bun de mancat cu ceva paste late: tagliatelle, fetuccine sau papardelle, nu spaghetti.

Eu zic ca pana la urma a iesit ce trebuie, desi pana la final mi se facuse foarte foarte rau de la mirosul unui peste pe care-l aveam la cuptor (hachitze de gravida, deh), asa ca n-am apucat sa gust mancarea, vedem azi la pranz ce si cum. Enjoy!

De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o “supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D

Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).