Inainte. Inainte sa ma ia de mana, inainte sa ma intinda ca pe-o scuipata guma de mestecat, inainte sa-mi aplice iubire si inainte sa ma sssifleze cu nessstavilite “p’sssicata”, inainte sa se urce pe mine sa “diiiii!”, inainte sa-si frece cei patru sute cincizeci si trei de carlionti de pantalonii mei, inainte sa-mi aduca papucii si precis inainte sa mi-i ascunda sub canapea, inainte sa-mi picteze peretii cu creioane cerate, inainte sa lipeasca pinguini pe cantul de la masa, inainte sa imprastie macaroane pe parchet, clar ca inainte sa-si inmoaie maneca de la geaca in ulei de masline extravirgin, posibil inainte sa se inece cu apa, inainte sa-i fi dat ta-su fursecuri tavalite-n zahar, inainte sa ne ascundem de o mie de ori sub perne, ca sa facem, bineinteles, o mie de bau, inainte sa vorbim cu Ginger si cu Tom, inainte sa facem arteziana cu supa si, cumva, inainte sa ma perchezitioneze cu micile ei cazmale de sus pana jos, ca nu cumva sa am asupra mea biscuiti. Da. Inainte de toate astea, a fost o duminica linistita.

easy.

Nu o sa va mint. Pute. Pute din holul blocului. Pute din lift. Hell, pute de la coltul strazii. Daca e buna, ma intrebati? You bet your ass it is! 4-5 ousoare de gaina, batute bine cu telul si amestecate cu razalituri de telemea de oaie veche, de la fundul putinii, telemea proaspata de vaca si niscaiva burduf. Festelite in tigaia unsa cu ulei. Ornate cu cascaval ras. Prajita omleta la foc mic, cu capac, fara a se intoarce, pana cand partea de jos e o crusta crocanta, iar pe deasupra viermuieste, incins, cascavalul. Mancare de burlac. Fara margica inutila care este leguma. Doar cu paine. Happy meal, na!

A inceput ca mancare de Iepure, a sfarsit prin a deveni un family treat. Aceasta spumita roz e jam-packed cu vitamine, numa’ buna pentru o zi de luni. Zice asa: o banana mica, o jumatate de avocado copt si o mana de capsune se mutileaza cu blenderul pana cand nu mai stii care e care. Rezulta o portie. Se da pe gat, gal gal, sau se mananca din castron, cu cereale si lingurita.

Va doresc o zi de luni mai putin dezgustatoare:) Cheers!

PS: Cu cat e banana mai verde, cu atat e mai buna treaba asta.

Nu cred sa existe in istoria colaborarii client-agentie-bloggeri un proiect mai misto, mai heartfelt si mai putin grevat de grija banului decat Electrolux Passion4Cooking. Astazi, aceasta grozava initiativa implineste un an. Datorita ei am cunoscut-o pe Lavinia, one of my favorite food bloggers din .ro. Si pe atatia si atatia oameni care mai de care mai faini. Daca doriti sa revedeti, luati de aici, asa a inceput totul: http://easypeasy.ro/2010/12/o-seara-cozy-la-cortina. Iar daca nu, eu doar va zic ca, drept cadou de aniversare, aseara ne-am mobilizat cu totii, bai, dar fix toata floarea cea vestita, de-am copt sincron briose care mai de care, in chip de donatie pentru niste copii sarmani. A fost the muffin marathon, cu live text pe facebook and shit! Nu va pacalesc, exista dovezi! Ah, si azi se lasa cu sarbatoare mare in curte la Cortina, sa va imbracati bine, da? La multi ani, dragi “impricinati”: Electrolux, Golin Harris si fellow food bloggers, a fost un an bun, abia astept sa ne veselim festiv diseara, iar pana atunci va las cu ce-am copt. Meritul este in intregime al lui Mishu, eu “decat” le-am gustat, sa nu fie otravite. Nu erau.

Pentru 12 briose:

• 175g faina
• 150g zahar
• un plic de praf de copt si doua de zahar vanilat
• 150g unt la temperatura camerei
• 3 oua
• visine fara sambure

Acu’ vreo doua saptamani, cand era inca vara indiana, am primit o invitatie la brunch. La Simbio, in Centrul Vechi. Si cum invitatia venise cumva via Mazetta, care mergea si ea, am zis sa ma duc, clar, ca mi-era dor de o iesire asa, noi doua, sa fugim in lume, gen. Urasc Centrul Vechi. Il vizitez rarisim, doar pentru inghetata de la Delicii si kebapul de la Divan Express. Ma “preparez” mental pentru orice iesire in zona, mi se pare o balta putinda, cu lume de tot soiul, mancare nasoala si overpriced, si-o aglomeratie de-aia de se ia dupa tine si te musca de fund. Asta noaptea. Ziua, m-am gandit eu, tre sa fie mai bine. Chiar si pentru astia de-s prea batrani pentru tiribombele celui mai hip loc din Bucurestiul anului 2011.

Here comes duminica cu pricina, si se porneste nenica o ploaie, si se face un frig ca acela, de-ti tremura parizeru’ numai cand te gandesti sa iesi. Ma apuca lehamitea si ma atrage serios sa ma dau lovita-n aripa. Dar cum nu mai am 10 ani si n-are cine sa-mi dea scutire, ma gandesc ca am promis si ca e de cacao sa las Mazi sa infrunte singura in icabe vremea rea. Asa ca ma incotoshmanez cu haina de iarna (pe care, cu surprinderea pe care numai aceea gravida cu minte o poate intelege, o inchei la fermoar) si imi iau talpasita catre masina lu’ Mazi Simbio.

In Centrul Vechi e pustiu. E murdar.  E urat cu flacari. Noroc ca nu avem mult de mers. Simbio e pe Selari, chiar vizavi de Bordello. Un loc micut, cu mese in vitrina, lesne de ratat daca nu casti ochii. Ceea ce am si patit, mergand eu si Mazi pan’ la capat de strada si intorcandu-ne in loc pe calcaie ca doo zane. Cert e ca-l vedem intr-un final fericit pe Simbio asta. Cand tocmai schimbam impresii despre asteptarile noastre, gandindu-ne ca, most likely, o sa fie treaba mediocra at best (deh, deformatie de umblatoare prin carciumi:p).

Bai, si de-aici incolo, incepe ceea ce se cheama o duminica perfecta. Nu-mi imaginez un loc mai bun in care s-o “arzi” intr-o dimineata de weekend. La Simbio e fix ca-n serialul ala Cheers, daca-l mai stiti. Daca nu, luati de-aici cantecel, ca e mai bine decat stiu eu sa va descriu in cuvinte atmosfera: http://www.youtube.com/watch?v=FD8ljNobUys. All together now: “Where everybody knows your name / And they’re always glad you came”. De cum pasesti inauntru, is sanse mari sa te intampine chiar owneritza stabilimentului, o Dana dintre acelea care au un zambet si-o vorba buna pentru oricine, oricand. Te asezi la una din mesele mici, albe. Daca ai noroc, gasesti loc pe canapeaua foarte confortabila. Noi am gasit, ca ne-am infiintat devremea rea a tinut cu noi. Si pentru ca three is never a crowd, am pus mana si-am sunat Boo, care numaidecat s-a executat intru joining us, si-apoi a scris aceasta relatare lirica – aici: http://www.fabricadejucarii.ro/2011/10/11/duminica-perfecta/.

La Simbio au cea mai buna cafea: Illy. N-a fost usor, ne povesteste Dana, dar a tinut mortis sa aiba Illy si nu alta cafea. Lucru pentru care orice bautor de espresso (fara zahar, fara lapte) ii este recunoscator. Cine prefera cafelele lungi, inspumate, infrishcate, sa stea linistit, ca au si de-alea. Eu n-am gustat, ca nu-s genul meu, dar recunosc ca arata intr-un-mare-fel-cu-motz-de-frisca. La orisice cafea, primesti din partea casei un mini muffin facut de ei. Ba cu ciocolata, ba cu alte alea. La inspiratie.

Ce mai e de baut la Simbio (pe langa o decenta selectie de vinuri pentru care era way, way too early in the morning): pai cocktailuri diverse, smoothie-uri proaspete de fructe si legume, fara strop de sirop zaharos sau concentrat de la sticla, ceaiuri Whittard of Chelsea. The good stuff!

Un alt personal touch al locului sunt maslinele complimentary, marinate in chip inedit intr-un amestec de coaja de portocala, ghimbir, usturoi, busuioc si ardei iute. Care ti se pun pe masa cu bucurie si scobitori, ca sa te infigi in ele cat astepti mancarea.

Si acum sa vorbim despre mancare. Pai, in primul rand, se confirma teoria cu “afacere mica, patron implicat, mancare proaspata”. Simbio are 20 de locuri la mese, atat. Aprovizionarea se intampla zilnic, nimic nu se pastreaza, totu-i fresh. Exista un meniu standard, de gasit all day every day – asta: http://simbiocafe.ro/meniu.html. Si mai exista meniul de brunch-eveniment, ceva ultra-special, de se intampla o data pe luna. Si pe care, trust me, nu vreti sa-l ratati, este a-ma-zing! Iata ce ne-a pus Simbio sub brad la prima noastra vizita:

eggs florentine (adica niste ochiuri romanesti peste o briosa englezeasca facuta in casa, de ei, intre astea spanac si pe deasupra un sos olandez ca la carte! pastrat la cald and shit!

mini-frittatas cu bacon si branza de capra

sandvis cu curcan si avocado

sandvis cu friptura de vita

avocado cu cocktail de creveti

granola cu iaurt si fructe proaspete. Plus niste clatite americane de la mama lor, cu banana si sirop de artar, si un desert deosebit, despre care vreau sa va povestesc nonstopnonstop mai pe larg, in coada postului astuia.

Facand o binemeritata paranteza (sa ne stergem cu totii de bale): pe mine nu inceteaza sa ma suprinda modestia si entuziasmul si inima buna a unor oameni de-astia de se apuca de afaceri. Cumva credeam, si to some extent inca mai cred, ca doar rechinii reusesc. Dar de cand cu blogul asta, de ma tot cheama lumea la masa prin diverse carciumi, am cunoscut (aproape) numai biznispipal foarte misto. Nu interlopisme, nu rashini in cap. Sunt cucerita, cu-ce-ri-ta, de Simbio asta. Da, dureaza forever sa ti se faca o mancare, mai ales daca-i plin, dar merita. Pentru ca in timpul asta tu stai frumusel intr-un loc de un coziness greu de cuprins cu imaginatia, asculti numasinuma Adele, si Killers, si Snow Patrol, si Keane, si o multime de muzici bune, pe sufletul meu complet, mananci cele mai bune masline, ai cea mai buna conversatie cu altii sau te dai frumos pe wireless, si totu-i cu inteligenta si fler. Bunaoara, daca ti se descarca telefonul, iti dau oamenii incarcator, ca au de toate, just in case. Cine, va intreb, s-ar mai fi gandit la asta, daca nu o gazda buna, care vrea sa iti petreci ziua la ea acas’ fara sa se supere ca atarni la un ceai. Eu zic ca-i minunat. Si e rar. Si no wonder ca-s indragostita si ca vreau sa mergem acolo cu totii, si vorbesc la toata lumea despre Simbio de parca-i al meu:p

Ei, si in ideea asta si pentru ca mi-e top o mind zilele astea, le-am dus duminica la Simbio si pe mamele mele, alea din multhulitul grup. N-a mai fost brunch eveniment, dar ne-am lafait cu meniul uzual si zau ca toata lumea s-a aratat incantata. In ce ne-am bagat, si anume, botul:

guacamole

ou moale, cu paine si unt cu verdeturi

clasicul ou ochi cu bacon

cobb salad

apple crumble. Si niste sandvisuri croque madame pe care n-am mai apucat sa le pozez. Totul bun, totul proaspat.

Ei, si-acum, despre vedeta meniului. Cea mai cea mancare de brunch ever, ar trebui sa existe cantece compuse special in cinstea ei… Ta-daaa!

Meet french toast cu fructe. Adica doua felii de paine de la Rue du Pain, facute astea friganele. Intre ele – banana, kiwi, capsune… sau ce fructe mai bat sezonul. Scaldate intr-o minunatie de sos de fructe de padure cu vin rosu. Este pure perfection, nemaivorbind ca si arata de-ti vine s-o faci tablou. In rama.

Macar pentru aceasta opera de arta, daca nu v-am convins si la general, merita sa calcati pragul la Simbio. Momentan, nu exista decat la brunch-ul lunar, dar mi-a soptit o vrabie ca urmeaza a se introduce curand in meniul standard, pe motiv de multiple uhs and ahs din partea clientilor leshinati, cazuti in adoratie, obsedati ca mine. Must try! Must must must!

Of, gata, cred c-am zis tot ce stiu. Cred ca v-am invitat destul. Cred c-ati vazut in meniu ca nu-i scump. Cred ca vreti sa va duceti la Simbio. Cred ca n-o sa mai vreti sa plecati. Daca in prima duminica in care am venit la brunch m-a prins ora 5 tot acolo, ieri n-am stat decat pan pe la 4, ca mai aveam de facut o vizita. Dar mi-am propus sa ma duc in fiecare saptamana. Pentru atmosfera. Pentru muzica. Pentru Dana. Pentru french toast. Pentru all day breakfast (o treaba super-tare, eu una m-am intrebat de multe ori de ce nu serveste nimeni omleta dupa ora 11:p). Pentru ca farfuriile-s de la Zara Home, desi ar fi putut fi din piata. Pentru ca nu se precupeteste nimic. Pentru cum ma face sa ma simt locul asta alb, cald, moale ca un galbenus de ou. Pentru ca da dependenta. Pentru ca vreau sa sustin. Si nu, Simbio nu are nevoie de reclama mea, e plin mai tot timpul. Eu am nevoie de Simbio:) Ma bucur si va multumesc ca mi-ati dat inapoi duminica. Fara exagerare.

Later edit: Simbio este un local de fumatori. Nu exista sectiune de nefumatori. Asta ca sa stiti cu ce asteptari plecati la drum.

Pe modelul Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista, sambata trecuta mi-a facut Mazetta un schelet de Pavlova (ca aici: http://chez.mazilique.ro/2011/06/pavlova-cu-capsuni.html). Dupa care l-a trimis pe Iv la cumparaturi, pentru cele trebuincioase la umplut afurisenia. Bai, si nu zici ca mi se face mie de povesti la cafea, si sun Mazi si zic: auzi bai Mazi, da-o incolo de prajitura, hai tu mai bine sa iesim noi ca fetele. Si Mazi tzushti, cu scheletul la ea. Pana la urma, ne gandim noi, asta e partea complicata. Ca-n rest, ce mare lucru sa bat eu niste frisca si s-o asez numai bine in scobitura de bezea, cu ceva fructe on top. Zis si facut.

Chestia ea ca, ma jur cu mana pe inima si-n fata clasei, n-am avut timp dom’ profesor. Si Iepu’ mi-a mancat tema. Si… si… ng ng ng, Mazi don’t kill me pentru ce va urma…

Dupa ce in fiecare zi Mazi ma intreba: “Ai mancat prajitura?”, iar io luam pozitia ghiocelului scaldat in bale si raspundeam “nu” (insert rosu ca sfecla here), intr-un final am zis azi ca ce-o fi o fi. Ca doar n-are sa se supere pentru atata lucru. Atata lucru fiind un borcan de iaurt oly 5% (dap, macar am folosit iaurtul de sarbatoare), desertat intr-un bol. Crampotit bucati de bezea multe de tot pe deasupra si azvarlit in combinatie niste mure.

Deci da… Ma simt de parca am descoperit America. O America de bezea intr-un ocean de iaurt, cu insule plutitoare de mure rascoapte, din care curge zeama mov. Dulceata de bezea, in combinatie cu murele acrisoare si cu iaurtul ala fin – aaaaah! Bai Mazi bai, promit ca a fost ferking delicious! Te rog sa nu te superi ca am ucis Pavlova si-am jucat tzontzoroiu pe cadavrul ei, a meritat, zau! Hai, zi-mi ca ma ierti… Ma?

M-am trezit dis de dimineata, cu racoare-n pijama si o stare nu foarte groazava. Si pentru ca Iepu’ dormea ca un purcel in patul mare, m-am apucat de m-am dres cu aceste torrijas, adica un fel de friganele spaniole. Aveam niste bagheta alba veche de vreo doua zile, pe care am taiat-o felii. Am turnat intr-o craticioara o cutiuta mica de smanatana dulce, am amestecat smanatana cu doua linguri de zahar brun si un batz de scortisoara. Ar fi trebuit sa fie lapte, dar cum nu aveam lapte, ci doar o mare pofta, am zis ca merge si cu smantana. And boy oh boy, was I right! Bun asa. Am adus aproape de punctul de fierbere ulcica, apoi am turnat smantana dulce peste feliile de bagheta si le-am lasat asa vreo cinci minute, sa traga toata zeama. Pe urma le-am tavalit prin ou batut si le-am prajit in baie de ulei peste masura de incins. Le-am mancat (din pacate) pe toate, cu sirop de artar si pudra de scortisoara on the side.

Sunt in continuare mofluza, dar, ce-i drept, satula.

Weekendul asta avem in plan ceva cumparaturi de vacanta si not much else. Speaking of which, cati bani de cheltuiala sa-mi iau in Bulgaria? Cine a fost recent, poate ma ajuta cu un sfat. Cat pe zi pe persoana, pentru mancat decent la restaurantele bulgaresti de la mare. Thanks =^..^=

Azi Iepu’ trece intr-o noua etapa: aceea a hainutelor de 3-6 luni. Dap, se facura trei luni, nu stiu cum si in ce fel, uneori mi se pare ca suntem asa, toti trei, dintotdeauna. Le cred acum pe mamele care-mi spuneau inainte sa nasc ca n-o sa mai stiu cum e viata fara copil, le cred la fel de bine acum pe cat ma strambam atunci a nepricepere. Si cum amintirea vietii aleia e din ce in ce mai departe, si dorul de ea e mai mic. Vedeti, cum sa va spun, mi-e scris in frunte cu carioci color “mama”. Ceea ce nu e deloc rau.

Ce vroiam sa va arat azi este tortul omleta. Nu-i pentru Iepu’, ca ea deocamdata mananca doar tort de lapte cu lapte si la mijloc lapte. Dar e ceva bun, de inseninat diminetile mohorate de iunie-ca-noiembrie.

Se ia un vas de yena rotund si se tapeteaza cu felii grasane de rosii proaspete si dulci. Peste care punem ceapa verde rondele, masline verzi – aidoma si o legatura de patrunjel tocat. Apoi vin felii de bacon perpelite in tigaie. Apoi 5 oua batute bine, cu sare si piper. Apoi – cateva felii de cascaval sau mozzarella. Nu amestecam, ca tre sa iasa straturi-straturi. Se da vasul la cuptor pana cand, intepat cu o scobitoare, tortul nu impusca zeama. Se serveste numaidecat, sau incalzit la microunde a doua zi. Cam asa.

Happy Iepu’ day!☺

Da, mai, stiu, sunt cea mai norocoasa. Cum zicea si Ada, e mare chestie sa ai prieteni care vin sa-ti faca prajituri and such, sau daca nu le fac, vin sa ti le aduca (Zu, inca mai balesc dupa prajitura aia geniala cu cafea de la Chocolat!). Nu mai zic ca stau si departe, unde-a-ntarcat dracu balaia, colt cu cuca macaii, deci efortul e mare. Pai daca pana acum ma invidiati, cand o sa va spun ca mi-a gatit o printesa (Printesa), cred ca n-o sa ma mai suportati deloc de-atata rasfat. Totusi, “ma risc”, ca vreau musai sa aflati si voi despre aceasta descoperire epocala – bruscheta roz cu ridichi.

Nici in o mie de ani nu m-as fi gandit ca ridichile se pot cali. Mi se parea ca-s de pus la salata si cam atat. Ei bine, noroc ca printesa urbana, umblata cum e ea (ca tocmai ce-a atins 100 de restaurante testate pe pielea si papilele ei si povestite apoi pe blog), a mancat la Villa Rodizio minunatiile de bruschete cu ridichi si-apoi mi le replicat si mie, in mod cu totul si cu totul de aur, chiar aici, in bucataria mea. 

Se fac asa: ridichile se dau pe razatoare. Se calesc in ulei de masline. Se sting cu zeama de lamaie. Se scurg. Se astern pe felii de bagheta frecate in prealabil cu usturoi. Se acopera cu mozzarella si se dau la cuptor pana se topeste branza. Apetisant ca la balamuc si complet roz (da, asta se intampla cu ridichile cand le calesti, devin roz cu totul). Pe cat de simplu suna, pe atat de supercalifragilistic este. Va rog sa incercati! Pentru mine e “curat” revelatia anului, de mult n-am mai dat peste ceva de mancare care sa ma suprinda intr-atat si intr-atat de placut. Enjoy!

Am zis ca nu mai gatesc pana nu nasc, in semn de protest! Ei, da, dar cand ti-e foamea-n gat si un iaurt e, like, cea mai sexy optiune din frigiderul tau, cum sa nu cedezi… zau!

Habar n-am de ce-i zice salata (“egg salad”), ca nici macar dupa standardele mele foarte laxe in materie de salate (sa ne amintim de asta) nu se califica. Dar ce mai conteaza! E buna, asta e ce tre’ sa retinem. Si merge excelent ca spread pentru sandvisuri cu alte alea, sau asa, natur, cu paine buna alaturi.

Eu am facut multa, ca m-am trezit de dimineata cu o pofta nestavilita si doar vreo cinci bucati oua de tara de la Cornu stateau in calea fericirii mele. Pe care… le-am fiert. Tare. Le-am taiat asa grosolan, le-am bagat in robot impreuna cu niste unt la temperatura camerei (sa fi fost vreo 1/6 pachet), sare, piper mult, marar uscat si o lingura grasa de mustar. Le-am dat cateva pulsuri, fara sa le fac complet pasta, ca-mi place sa mai simt bucatile de albus. Am desertat maglavaisul astfel obtinut intr-un castron si l-am amestecat cu ridichi si ceapa verde tocate maruntel. Ei, si treaba mai deosebita pe care am facut-o de data asta – am prajit-spre-carbonizat niste resturi de muschi tiganesc si chorizo, bucatite mic mic de tot, apoi le-am varsat peste salata de oua si-am amestecat bine. Bun nene!

Voi ce mancati weekendul asta? Ah, ce mi-e pofta de-un gratar adevarat, de-ala pe carbuni…