Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste – bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica – fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (‘tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel – zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Nu o sa va povestesc just yet cum mi-am petrecut eu ziua de sambata printre ruinele tavanului prabusit peste noi in living. Pastrez pentru alta data povestea apartamentului nostru nou, cumparat cu bani grei si platit inca 28 de ani de-acum incolo, cu pretul libertatii noastre practic. For now o sa va povestesc doar despre botezul la care-am fost duminica, la Jaristea.

Despre locanta cu pricina stiam doar ca-i o locatie clasica pentru evenimente de gen, ni se propusese si noua de catre wedding planner ca varianta, dar am refuzat pentru ca deja indragisem tare o alta locatie.

Acuma, eu fiind o hoarderitza (later edit:p, multumiri vigilentei publice) veritabila de all kinds of stuff (nimic nu se arunca, totul se pastreaza), Jaristea fu pentru mine raiul micilor obiecte argintate. E ceva de speriat, cred ca sunt mii si mii de obiecte diverse de jur imprejur, intr-o incapere care si asa nu-i mare, aruncate nu neaparat cu logica sau cu gust desavarsit, dar dupa capul meu, in chip fermecator. Locanta scores big si la modalitatile diverse si generoase de iluminare, de la ringul de dans cu acoperis de sticla si pana la candelabrele cu lumina calda, care creeaza o atmosfera foarte placuta. Nimic nu mi se pare mai unapppealing intr-un restaurant decat lumina alba de halogen sau neoanele. Ma rog, ar mai fi cateva lucruri la fel de unappealing, gen gandacii de bucatarie.

La Jaristea gasesti mese frumos aranjate, cu tacamuri si oliviera de argint, bauturile se servesc fara numar, din carafe de sticla, mocheta e grasa, plusata, decorul deosebit (on the tacky side, recunosc).

Despre mancare iarasi de bine. Cum eu ma duc la nunti si botezuri pentru aperitive, nu le vreau zgarcite sau lipsite de imaginatie. Iar la Jaristea n-au fost deloc, nici, nici. Highlights: branza de burduf cu chimen, urda cu marar, aspic, rulada cu ciuperci si rulada de porc cu sorici parlit, rulouri de cascaval cu jambon si ceva rulada de ficat cu fistic. Servite toate astea cu chifle calde.

Felul doi – pestele – somon in crusta de nuci, cu un orez foarte interesant asa, coagulat de parca era sushi rice, poate chiar era, ce sa zic.

Si-apoi piesa de rezistenta: piept de curcan cu pere, mar copt cu nuci si sos de portocale. Cu salata acra de laptuci. Pretty fancy-shmensy stuff.

Totul, dar absolut totul e argintat, de la tacamuri la farfuriile de tort si la cestile de cafea. Si parca-i mai buna cafeaua din cesti de-astea decat din cani albe branduite.

Despre programul artistic ce sa va spun, este extrem de chicios, dar not in a bad “never again” way. Experienta multiculturala incepe cu o tanti purie si platinata, care ne trece prin tot folclorul rusesc cu decibeli care spulbera sticla si inspaimanta copiii mici. Continua cu dansatori profesionisti care fac demonstratii de vals, tango si latino si apoi purced, in pure Dirty Dancing fashion, sa invite fiecare din public pe cate cineva pe ring. Vine apoi un Pedro de Ferentari asa, care canta cu o duduie corpolenta si involanata Guadalajara si the like. Si, desigur, sa nu uitam lautarii, care sar cu tzambalul si acordeonul, deopotriva entuziasmati de La multi ani! si Happy Birthday. Mai e un nene cu vioara si o tanti cu pian si sper ca n-am uitat pe nimeni. Repertoriul e vast si poti sa cumperi pe loc un dvd cu toata trupa de artisti.

Tot la program artistic incape si servitul bucatelor de catre o ceata de flacai cu faclii si servete, care fac asa un fel de tur de onoare in aplauzele publicului si-apoi se lasa pe un genunchi in mijlocul stabilimentului, prezentandu-ti mancarea ca pe o ofranda zeilor.

Asa e la Jaristea: gustos, patinat si burlesc, all in one. Va las cu gandul la mancare, iar eu raman cu inima plina de bucuria cu ochi umeziti a parintilor micutei Maria, cea mai iubita si asteptata de dragii ei. Sa va traiasca, oameni buni si frumosi!

Avocado stropit cu lime, boabe de porumb, rosii cherry, ridichi, castraveti si ardei gras. No dressing, just lemon. Sare si piper proaspat macinat. As zice thank God it’s Friday, dar urmeaza weekend zapacificant, cu Mika la mare sambata si cu botez de mica Maria duminica. In plus, sunt foarte obosita, m-am “certat” cu aparatul meu nou pana tarziu in noapte si incep sa cred ca it will never work between us:p Dar destul cu lamentatiile, weekend fain s-avetiJ!

De cand am busuioc la ghiveci, mananc in fiecare zi macar o felie grasa de paine cu unt si cu o frunza intreaga on top. Noroc ca intr-o zi mi-am dat si eu in sfarsit seama ce-ar trebui sa fac: mhm, unt cu busuioc. Asa ca am luat un pachet de unt (deviem putin ca sa va povestesc despre untul meu preferat Albalact, as cheap as they come, dar jur ca nu de-aia il cumpar, ci pentru ca mi se pare ca are gust de… well… unt), un pachet de unt ziceam, si l-am frecat cu robotul meu mic si vanjos, impreuna cu cateva frunze de busuioc si niste sare grunjoasa. Si-am pus si o mana de chilli, sa fie. Am tot mancat din untul asta pana azi, cand mai aveam putin si mi-a venit ideea sa perpelesc ceva in el.

Ce sa fie, ce sa fie? Ca morcovi nu mai aveam si aia ar fi mers grozav de sotat in unt, m-am gadit eu. Noroc c-am gasit niste cippoline, pe care le-am calit la foc foarte mic, pana s-au facut nice and brown.

Pe urma am dezosat o bucata de macrou afumat, pe care am facut-o flakes si am pus-o in tigaia cu cippoline. Doar un picut. Si-apoi, la final, am adaugat doua portii de orez integral fiert, putin unt si cateva seminte de ceapa si gata. Ma rog, gata cu gatitul, ca in jurul farfuriei m-am invartit 30 de minute si degeaba, mi-au iesit poze neclare, intunecate si galbene. 1-0 dslr. Si before eyou say anything, refuz sa citesc manualul, ma doare burta numai cand ma gandesc ca I should. Of…

Luni seara, dupa clubul de carte, am ajuns acasa cu inima batandu-mi repede. Aveam in brate un buchet de floarea soarelui de la Mazi, iar pe dinauntru, o energie greu de continut, ca un jeleu care se intinsese neobosit pret de cateva ceasuri intre mine si dragele mele. Si acum era nerabdator sa se odihneasca in bratele sotului meu de-un an, pana la urma, era 19 iulie, aniversarea noastra. Chiar daca eu cred ca de fapt aniversarea noastra e in a treia duminica din iulie, indiferent de data.

Asa. Si ajung acasa si ma intampina Pufix-the-man with a wicked look on his face. Si-mi pune mana la ochi si ma duce in camera de joaca si-apoi urmeaza reveal-ul, foarte Kinder cu surprize-like: un dslr nou nout, montat cu grija pe trepied, cu gentuta si cort si alte gimmicks… Vreo cinci minute n-am zis decat “oh my God, oh my God”.

Au urmat galeti de mixed feelings, de la excitare la compasiune pentru vechiul meu aparat, ce avea sa fie tossed cat colo ca o soseta rupta, si-apoi panica absoluta care s-a instalat imediat ce am dezactivat modul automat si i-am facut Puffetei o poza complet neagra. La ora 1 noaptea  bagam ghebos tutorial dslr prin telefon cu Bursucu si ma rugam la al’ de sus sa-mi dea puterea si intelepciunea sa citesc si eu odata in viata un manual de utilizare.

Ce incerc sa va rog este sa-mi iertati stangacia pozelor din urmatoarea perioada, nu-s deloc o fire inclinata tehnic si mi-am notat pe un post-it butoanele pe care tre sa apas ca sa nu iasa poze negre. Si sper intr-o relatie pasionala si de lunga durata cu noul meu aparat, dar deocamdata we’re just dating si n-am ajuns inca la second base. Am pozat doar niste pepene rosu si-un bol de cereale, dar astept cu infrigurare weekendul ca sa exersez. Multumesc pentru rabdare J

Draga Elizabeth G.,

Clubul de carte easy peasy iti multumeste ca ai scris o carte generoasa in probleme existentiale (ce mai, un adevarat compendium), asa incat ne-ai dat ocazia sa ne cunoastem mai bine inca de la prima noastra aventura literara comuna.

For the record, sa stii ca nu ne-a dat pe spate stilul tau. Jurnalismul din tine se simte de la o posta, nu c-ar fi neaparat un lucru rau acesta, dar nici nu ti-ai depasit conditia, ca sa zic asa. Ni s-a parut discrepanta Italia fata de restul cartii, insa am luat in calcul posibila ta intentie to achieve just that. Trebuie sa stii ca nici povestile cu mancare nu ne-au convins pe toate, desi este absolut evident din cartea ta ca drumul spre fericire personala include paste, pizza si gelato. Cu asta suntem de acord. De asemenea, mai trebuie sa-ti spun ca simtim ca n-ai fost complet sincera cu noi. Adica, really now, tu chiar vrei sa te credem pe cuvant ca te-ai dus in Italia la abstinenta si ca intre tine si Giovani de fapt nu s-a intamplat nimic? In plus, noi credem ca de fapt David a fost catalizatorul casniciei tale ratate, ii atribuim un rol mult mai hotarator in cele intamplate decat ai vrea tu. Ca sa stii.

Liz, nu vreau deloc sa te conving aici ca ai scris o carte proasta, I’m sorry daca asa a parut pana acum. Din contra, noi chiar salutam initiativa ta pe alocuri absolut autentica de a descrie in termeni digerabili excursia omului in el insusi, cu tot cu valize de issues si pachetel cu snitel si ou fiert pentru drum. Seriously, cred ca suntem cu toatele de acord ca ai facut bine si frumos cu cartea asta pe lume, fie si numai pentru ca ai dat oamenilor ocazia sa-si puna niste intrebari. Si cumva, sa inceapa o calatorie proprie in cautarea raspunsurilor.

Ne-a placut treaba cu cuvantul care ne defineste pe fiecare, am circulat si noi ideea si cateva cuvinte s-au pus pe masa: cautare, furie, settler, libertate, curiozitate, plictis si vreau. Ne-a placut si ca ai stiut sa te tii departe de consideratii dogmatice, in loc de asta promovand zambitul cu ficatul, Bali-style. Foarte bine.

Credem ca ar fi trebuit sa te opresti aici, urmatoarea ta carte, Committed, este o dezamagire. Probabi, ti s-a impus de catre editura sa scoti un sequel si te-ai ocupat de asta cu aceeasi stangacie si disconfort cu care un carnivor ar scrie o carte despre dieta raw vegan. Imi pare rau, Liz, trebuie sa fiu absolut sincera cu tine…

Un singur lucru mai vreau sa-ti spun: abia astept sa vad filmul;) In imaginatia mea, tu esti Julia Roberts si Felipe e Bardem si de-aceea nu pot decat sa va doresc smooth sailing in aventura casatoriei, desi, frankly, mi se pare ca so far nu prea ai inteles nimic din ea. Si ca sa te citez: “Acu’ te-ai suparat pe mine?”

Liz, pe bune, cartea ta e ok, e misto, noua ne-a facut bine, ne-a deschis una catre alta cu o forta cu care nu multe carti ar fi putut-o face, a fost un first date reusit, cu noi, cu tine si cu literatura.

Cu bucurie autentica semneaza

the easy peasy book club

Nota: Voi ati citit cartea? Cum vi s-a parut? Si mai ales, in ce moment al vietii v-a gasit? 

If our love song
Could fly over mountains
Could laugh at the ocean
Just like the films
There’s no reason
To feel all the hard times
To lay down the hard lines
It’s absolutely true.

Bowie says it better:) Happy anniversary!

Abia astept weekend-ul asta! Nivelul meu de energie a atins cote ingrijorator de scazute, asa ca planul e sa dorm, sa mananc si sa ma rasfat cu filme-sirop. Sa sarbatoresc cu hubbie, just us two, un an de la nunta noastra cea de poveste. Si ce-o mai fi pe langa. Visez la serbet de coacaze negre (am gasit o reteta ce nu necesita masina de facut inghetata), la vinte coapte, la risotto cu macrou afumat, la unt cu busuioc si la trifle cu nectarine, pepene si iaurt. Si la paine umpluta cu carnati si oua si mozzarella si verdeturi. Nu stiu inca daca va triumfa lenea sau pofta, asa ca pana una-alta mancam salata. Voi ce faceti in weekend?

Salata de-asta de teci mancam la buni cand eram copil, pe-atunci nu neaparat cu foarte mare tragere de inima. Eh, ce stiam eu! Acum ca sunt mare si am depasit faza “carnita cu piure” (not!), m-am hotarat sa-i mai dau o sansa. Mai ales ca e o ocazie perfecta sa mai galgai ceva in patrunjelul mult-iubit. Mai ales ca nu prea mai mancam cartofi. Si mai ales trei, pentru ca tecile cer usturoi si cum as putea sa le refuz?! Acuma, cine-i la dieta sa manance doar fasolea – fiarta, sarata, piperata, amestecata cu usturoi pisat, patrunjel, oleaca de ulei de masline, otet sau zeama de lamaie si mult patrunjel. Cine vrea bun de tot, sa citeasca mai departe, ca sa vada cum am pocit eu pieptul de curcan din ceva – vorba lui Mazi, light and healthy, in ceva… how should I put it… Oh well, sa vedeti.

E duminica + mama. Si mama zice: fac eu pieptul de curcan. Si taie mama o ceapa in doua, un ardei gras la fel, si pune bucatile de piept la inabusit in tigaie. Cand ma uit zece minute mai tarziu, avea tigaia noastra zeama cat pentru o supa buna cu taitei. Carnea era balana si inabusita, nu-mi facea cu ochiul neam! Si-i zic mamei: doamna, vine un moment in viata fiecarei mame cand tre sa se dea la o parte si sa lase copilu’ sa-si faca damblalele.

Zis si facut: scurg numaidecat toata zeama din tigaie, dar pe toata. Pun peste carne nitica sare grunjoasa, o lingura de boia dulce, niste piper, o lingura rasa de faina si cam jumatate de pachet de unt asa. Incep procesul “cookie to the resque” perpelind frumos in unt bucatile de carne, intoarse pe fata si pe dos. Adaug o mana serioasa de patrunjel tocat marunt, asezonez cu alea alea, pun si-o ceapa verde taiata in doua pe lung, iar la sfarsit, o lingura de smantana dulce. Altfel parca! Mancam cu fasole, cu paine, cu sos de smantana. Bun, zice si mama. Enjoy!

Ieri ne-a aruncat Cristi Roman o provocare pe Facebook: kitchen essentials – acele ingrediente pe care e musai musai sa le avem in bucatarie, ca altfel e panica. In graba de a face pe loc inventarul micilor mele abundente, am uitat cateva lucruri de baza. Dar am zis oua si am zis paste. Si uite-asa azi la pranz mancam omleta cu spaghete. Gata in 15 minute fix, cu pozat cu tot.

E simplu rau: tocam marunt la blender o legatura de patrunjel, un dovlecel si o mana de chilli. Calim toate astea cu ulei de masline si sare grunjoasa. Intre timp fierbem pastele (spaghete, linguine, in cazul meu si de-alea si de-alea, ca mai aveam resturi de pachete neconsumate). Batem bine cateva oua si radem in ele niste branza Cheddar.

Turnam pastele fierte in cratita cu legume calite, turnam ouale batute, amestecam vartos, punem deasupra felii grasute de branza, piperam pe loc si dam cinci minute or so la cuptor, cat sa se lege oul si sa se topeasca branza.

Mancam cald, cu o lingura de smantana si mult piper proaspat macinat. Enjoy!