M-am trezit cu noaptea-n cap si cu sentimentul ca azi e o zi importanta, ca ceva cu adanca semnificatie personala are sa se intample. Azi. Am deschis frigiderul sa-mi fac un sandvis. Sticla de maioneza Heinz pe care nu mai pusesem mana de luni de zile arata expiration date 4.11.2010. What are the odds, ca sa zic asa. Dar somehow, I knew that’s not it. Altceva. Azi. Dupa-amiaza avem programata o noua ecografie, sa ne zica doc ca Lorelai e still Lorelai si ca nu i-a crescut nimic gender altering. Dar nu, nu cred ca-i asta. La birou, piles de chestii de facut pana diseara, nimic special, deci nici asta nu poate fi. Surfing the web zece minute, la o cafea meschin de mica, pan’ sa m-apuc de treaba. Google search: the meaning of life. Raspunde Wiki: The meaning of life constitutes a philosophical question concerning the purpose and significance of life or existence in general. This concept can be expressed through a variety of related questions, such as Why are we here? and What is life all about?

Si de-o data realizez: azi e all about the meaning of life. Si life is not about cati bani faci, cat de sus urci si cat de repede, it’s not about the rat race, nu e nici macar about leaving something behind, nu e despre mosteniri genetice si perpetuarea speciei.  Life is all about love. Despre iubirea pe care o primesti si despre iubirea pe care o oferi. Azi e o zi importanta pentru mine nu pentru ca mi-a expirat maioneza, nu pentru ca ma duc a nush’ cata oara la doctor si nu pentru ca am de impresionat un sef nou. Azi e o zi in care iubirea circula direct de la mine catre my best friend and back, cu intelesuri de-astea filosofico-smechere pe care nu foarte multe alte lucruri mi le vor dezvalui de-a lungul vietii mele pe pamant. I can haz best friend.

Happy bday, Boo <3

“Nicio masa fara Nemo” – asa ca I give you… retete cu peste, clicky clicky:D. Ca tot vorbeam cu Zazuza ieri, in pofte ne pofteam si-n retete ne-nfruntam! Vedeti ca-s mai multe pagini, browse them all for intense visual pleasure:))

Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).

Sambata – soare, frumos, caldut (all things considered) – vreme taman buna pentru parc. Dar nu oricum si nu cu burta goala. Of course ca trebuia sa mancam ceva bun inainte, ca de unde energie pentru ditamai turul de Muzeul Satului, ce-l aveam eu in plan. Asa ca in urma unei analize rapide a posibilitatilor de mancare around Herastrau (Hard Rock Cafe – mizerii unsuroase si cam de plastic, Ikea – calcare in picioare), a ramas ca ne vedem cu Bursucu la Taverna Sarbului. Foarte foarte frumos la Taverna, personal politicos, masa la geam, scaldata de soare cu dinti, hostesse cu picioare frustrant de lungi, bancomat in holul locantei – ce mai, tot ce trebuie. Dar s-o luam cu inceputul:

Lipie calda, mirosind a cuptor, delicioasa, dar complet nefericita pe post de starter. Noua ne-a cam picat din avion. Chiar si eu, cu tot cu noile mele abilitati fabuloase de ingerare a unor cantitati impresionante de haleala, am reusit sa nu mai pot manca decat o treime din felul doi dupa juma’ de lipie manjita cu toate alea. Adica si anume cu:

… branza picanta

… ceafa afumata

… zacusca.

Dupa cum spuneam mai sus, nush ce pun sarbii in lipii, dar dupa aperitivele astea eram toti trei destul de ghiftuiti asa, drept pentru care nu am mai putut aprecia la justa valoare carnatii de casa, snitelul ne-pane cu sos de lamaie, salata de vinete sau cartofii aurii.

Cu ultimele sfortari am dovedit un cheesecake cam vartos pentru gustul meu, dar mancabil. Nota de plata – usturatoare. La Vulturul as fi mancat probabil o saptamana de banii astia si nici nu mi-ar fi picat greu. Dar las’ ca ne-am dres cu parcul de dupa si in all fairness, atmosfera de amiaza la Taverna e foarte placuta.

Ne pregatim de o zi de umblat: parc, Taverna, shopping, mama, alea alea. Si ne trebuia, ma-ntelegeti, multa energie. Sub forma de omleta cu ciuperci de padure, marar si cheddar. Alaturi, cu frigarui de rosii cherry, trase la tigaie cu zahar brun si susan si-apoi aranjate estetic pe bat. Cu paine cu seminte, unsa cu unt. Ah! Asa ar trebui sa inceapa fiecare zi. Fresh oj, anyone?:D

Asa o zi cu soare merita sarbatorita cu cateva retete cu clatite. Enjoy!

Deci da, m-am convins, slow food – not for me…  Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.

Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.

Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.

Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.

Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.

Am zis ca v-o fi foame cand veniti de la serviciu si v-am facut un platouas:) Aici, o sumedenie de retete cu pui. Enjoy!

“Cutu cutu nagrivei, mamaliga daca vrei” – cam asta-i motto-ul nostru din ultima vreme, pentru fiecare duminica. Ce sa mai mancam cu mamaliga aia foarte buna pe care o face Pufix din malai de la DM. Pai sa fie pui cu smantana. Cu bucatile de carne fierte in supa si perpelite in unt. Cu ciupercile taiate subtire, calite si ele in zeama si untul ramase de la pui. Cu sos gros de smantana – si dulce, si acra, turnate peste o baza dintr-o lingurita de faina calita si ea tot in unt. Mestecat vartos cu telul pana se ingroasa, asezonat cu marar proaspat si piper. Si amestecat cu carnea si ciupercile de mai devreme, cat sa clocoteasca in oala cateva minute.

La sfarsit, specialitatea casei – mamaliga insorita, executata de Pufix dupa o reteta straveche, pe care nu pot sa v-o zic, coz then I’d have to kill you:p Happy pui, ca sa fim in ton cu reclama (doamne, ce tampenie!).

Asta-i o reteta traditionala de la buni de la Arad. De care aproape ca uitasem, noroc ca mi-a facut mama un refresh ieri, pe care… l-am mancat! Nu-i mare smecherie: se face o coca asa ca de paine, dar mai moale. Din 0.5 kg de faina executam o gramajoara cu scobitura la mijloc, ca un vulcan. In care crater punem o jumatate de pachetel de drojdie proaspata care a fost stinsa cu nitica apa calduta si o lingurita mica si rasa de zahar. Se acopera drojdia astfel lichefiata cu un strat de faina si cand incepe sa erupa vulcanul (adica sa se crape acoperisul), ne-apucam de framantat coca folosindu-ne de putina apa calduta cu sare. Ziceam – coca sa fie moale. O lasam la crescut pana-si dubleaza volumul si-apoi facem din ea niste gogoloaie ca niste chiftele mai maricele. Pe care le intindem cu sucitoarea pe o suprafata unsa in prealabil cu ulei, le umplem cu branza, cu varza calita cu chimen sau cu carne tocata, calita cu ceapa si mireseme. Le impachetam frumos parte peste parte, le sigiliam indoind marginile si le prajim in tigaia cu ulei. Puteti face si simpli langosii, fara umplutura, tavaliti la final prin zahar pudra sau topped cu gem.

Nu-s de mancat every day, ca, na, e clar ca nu-s sanatate curata, dar every once in a while e asa groazav sa musti dintr-un langos aburind si sa-ti aduci aminte de copilarie. Before we all started counting calories:)