De cand am busuioc la ghiveci, mananc in fiecare zi macar o felie grasa de paine cu unt si cu o frunza intreaga on top. Noroc ca intr-o zi mi-am dat si eu in sfarsit seama ce-ar trebui sa fac: mhm, unt cu busuioc. Asa ca am luat un pachet de unt (deviem putin ca sa va povestesc despre untul meu preferat Albalact, as cheap as they come, dar jur ca nu de-aia il cumpar, ci pentru ca mi se pare ca are gust de… well… unt), un pachet de unt ziceam, si l-am frecat cu robotul meu mic si vanjos, impreuna cu cateva frunze de busuioc si niste sare grunjoasa. Si-am pus si o mana de chilli, sa fie. Am tot mancat din untul asta pana azi, cand mai aveam putin si mi-a venit ideea sa perpelesc ceva in el.

Ce sa fie, ce sa fie? Ca morcovi nu mai aveam si aia ar fi mers grozav de sotat in unt, m-am gadit eu. Noroc c-am gasit niste cippoline, pe care le-am calit la foc foarte mic, pana s-au facut nice and brown.

Pe urma am dezosat o bucata de macrou afumat, pe care am facut-o flakes si am pus-o in tigaia cu cippoline. Doar un picut. Si-apoi, la final, am adaugat doua portii de orez integral fiert, putin unt si cateva seminte de ceapa si gata. Ma rog, gata cu gatitul, ca in jurul farfuriei m-am invartit 30 de minute si degeaba, mi-au iesit poze neclare, intunecate si galbene. 1-0 dslr. Si before eyou say anything, refuz sa citesc manualul, ma doare burta numai cand ma gandesc ca I should. Of…

Am primit de ziua mea o carte foarte draguta despre Provence. Cu toate minunatiile, de la campuri de lavanda la descrierea in detaliu a diferitelor varietati de crab, dar si a modalitatii de a confia pere intregi. Cum nu aveam aseara neaparat dispozitia sa confiez, m-am apucat sa fac the next best thing - niste somon din congelator. Ca pretext pentru aioli, sos traditional despre care am citit in minunata carte si care nu-i de fapt decat o maioneza scurta, cu usturoi.

Somonul l-am perpelit in tigaia cu unt, impreuna cu niste sare de mare, piper rosu, oleaca de peperoncino si cateva frunze de busuioc de la ghiveci (m-a apucat damblaua cu astea, jur, dimineata mananc paine cu un si cu frunze intregi). Pentru aioli e nevoie de un galbenus de ou, 1-2 catei mari de usturoi, o lingurita de mustar de Dijon si niste ulei de masline. Nu se freaca mult, ca maioneza, ci doar cat sa se coaguleze in forma de sos. Ca garnitura am aburit niste broccoli, care nu aduce nimic in plus la masa asta decat portia zilnica de sanatate. Si pe care broccoli il salveaza major sosul aioli, in care am balacit cu generozitate fiecare floreta. Bun, gata in under 15 minutes, no fuss meal the way I like it. Enjoy!:D

Luni - Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck - balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti - dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!

Big chunk of tuna, congelat sau proaspat, facut la tigaie cu o lingura de ulei de masline si condimente. Niste mazare verde, fiarta cat sa se inmoaie si facuta piure, cu mult de tot unt si mult de tot piper.

Peste ton, turnat de sus, cu lingura, sos de iaurt slab cu menta si sare. Banal, gata in 10 minute si prea bun! O zi frumoasa tuturor:D

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

Am reusit sa ard hartia de copt, if you can believe it. Credeam ca the whole point cu hartia asta e ca rezista la temperatura cuptorului, ma rog, daca n-o fi un furnal sau ceva. Ei bine, la 220°C, hartia mea in care impachetasem zeloasa (ma rog, not so much, ca a durat doar vreo 5 secunde) doua fileuri de macrou proaspat-decongelat, felii grase de lamaie, busuioc si pink peppercorns de la Marks & Spencer Food (gotta love Boo, care mi-a adus), deci hartia de copt se copsese deja in exces. Mirosea si fumega ceva de groaza, noroc ca pestele n-a parut afectat, si mai era si gata la momentul dezastrului.

Odata salvat macroul, am pus niste orez la fiert. De ce sa-l fierbi daca tot il prajesti, one might think. Pai asa, cum altfel? Bun. Deci orezul fiert tavalit intr-o tigaie cu susan si niste ulei de susan, pana se aureste bine. Nu punem sare, ca imediat turnam sos de soia peste. Si spargem un ou in mijloc cand e gata, amestecand lejer. In farfurie, minunatia de peste, orezul prajit, castravete proaspat si o ceapa verde. Delicious dinner. For “me and you, just us too!” (excuse my SATC reference, am auzit ca filmul nu place nimanui except for me:) Enjoy!

Aseara aveam un congelator plin cu peste si o idee: chiftele de cod. Partea buna e ca dupa ce te-ai hotarat sa crampotesti pestele la blender, poti sa-l amesteci cu ce-ti pofteste inima. In cazul de fata, cu o legatura de patrunjel, chilli, sare, piper, susan negru si un ou crud. Toate malaxate pana la omogenizare in micul meu robot inteligent pe care nu l-as da pe nicio alta ustensila cu 450 de functii, de la framantat pana la nu stiu ce. Bun.

Odata amestecate toate cele, am modelat cu mana 6 chiftele mai turtite asa. Le-am pus in tava pe hartie de copt si le-am presarat cu susan alb. Le-am dat la cuptor la foc potrivit, cam o jumatate de ora sa zic.

Ca garnitura am facut my very first sushi rice. Stiti, orezul ala lipicios. Am fiert cam o cana de orez cu 3/4 cana de apa, la foc foarte mic pana a dat in clocot apa si apoi cu capac peste ca sa se inabuse bine. La coada (si dupa ce l-am scos din craticioara de inox), am stropit orezul cu rice vinegar si l-am amestecat cu sare grunjoasa si susan negru. Mancare usoara de pranz, care se cere completata cu o gustare. Sa nu ziceti ca nu v-am spus si ati ramas cumva flamanzi:) Enjoy!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate - Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

Mirosul de peste prajit este clar pe primul loc intr-un top neoficial al scarboseniilor. Sau ma rog, asa credeam eu, inainte sa descopar ca de fapt nu-i pestele de vina, ci combo-ul total neinspirat de peste si ulei (eventual un peste gras, cum ar fi somonul). Aseara am prajit macrou. In tigaia incinsa, cu doar un strop (I mean it, un strop) de ulei de masline si cu sare grunjoasa adusa tocmai din Paros. Well, I’ll be damned, in bucataria mea mirosea a mare si a port de mici ambarcatiuni la asfintit, a Paros, a sare incinsa de soare pe pielea mea si a briza. Nimic, dar nimic din aceasta situatie nu semana cu lesia unui fishmac, cu mireasma grea a paneurilor de peste galgaite in ulei sau a friteusei uitata in functiune. Am decis imediat ca macroul e un peste de treaba si mi-am promis sa-l folosesc mai des. Pana una alta, asta mancam azi la pranz.

In timp ce pestele meu se prajea uscat, am zis sa-i pun alaturi o mancare de rosii, pe principiul “conserva de macrou in sos tomat” (m-am gandit ca daca exista asa ceva, o fi o combinatie reusita). Si asa, dintr-una intr-alta, zic: daca supa de rosii merge cu leustean, de ce n-ar merge si mancarea… Asa ca am tocat niste leustean proaspat, cateva fruze de busuioc si o ceapa verde…

… am fiert o cana de paste mici si am amestecat totul (adica verdeturile, pastele si o conserva de rosii decojite), lasandu-le sa fiarba la foc mic impreuna cu o ceasca de suc de rosii. Nu mult, vreo 7-8 minute tops, pentru ca nu vroiam sa aiba asa gust de tocana, mai degraba de mancare fresh, care sa se poata manca si rece, cu mult piper.  

Nu am simtit nevoia de alte ierburi sau mirodenii, nici la peste, nici la side dish. Mi se pare genul de mancare cu aromele la ea, pe care doar sarea si piperul o pot face mai buna. In rest, nu-i trebuie nimic.

In fine, facand o paranteza, ma hlizeam acum cateva minute cu o colega, care-mi povestea cum au sunat-o pe ea de la banca si i-au zis: “Buna ziua doamna D.C., nu-i asa ca va doriti mai multi bani ca sa va puteti permite toate bucuriile?”. Asa zic si eu: “Buna ziua, dragilor, nu-i asa ca va doriti sa prajiti macrou?” Enjoy!:)