senzatia aia de ghem in stomac, dar bun, bun ghemul. cand pe dinafara esti tu aia de fiecare zi, intra-atat esti tu, incat habar n-are nimeni ca pe dinauntru te parcurge din cap pana-n picioare ceva fluid, gen “veverita energetica” meets “vasele comunicante”. cand gandesti fara simt practic si ti se face pielea de gaina pe antebrat in secunda in care ai gandit. cand iti zambesti tie si strapungi din mers oglinzi. cand visezi antifonat, neajuns si nestavilit. ziua cand devine evident ca in tine este tot ce ti-ar putea trebui vreodata. o zi rara. s-o pretuim.

Mai tineti minte megatocana si maicevacamegatocana? Ei bine, astazi v-o prezint pe sora lor, supcana. Sau tocupa. Adica ceva intre supa si tocana. Props to Mishu for coining the words, desi, honestly, honey, nush daca o sa prinda, lumea nu cred ca e pregatita pentru… tocupa(?) Anyway. O minunatie la care m-au instigat acum cateva zile niste cartofi noi (bai nene, chiar, 12 lei kg? srsly?! cata impertinenta!), cu care voiam musai altceva sa fac decat o bine simtita prajeala, bifata cu doar o seara inainte.

Am facut intai o supa de pui foarte concentrata. Apoi am “ras” carnea de pui de pe oasele ei, am pus-o intr-o cratita larga, impreuna cu a bunch of cartofi noi, niste sparanghel, niste ardei rosu, o legatura de ceapa verde taiata grosolan si niste baby carrots. Am acoperit toate astea cu supa fierbinte. Sare, piper proaspat macinat si tzusti in cuptor, la foc molcom asa, cat se se inmoaie toate cele. La final, am adaugat doua linguri de smantana dulce si o mana de patrunjel verde. Toata smecheria e sa nu astepti sa scada zeama, sa nu ingrosi sosul si sa nu folosesti alte spices decat salt&peppa. Pentru ca vrei sa pui cu polonicul, vrei sa mananci cu lingura, vrei ca legumele si carnea sa aiba gustul lor, iar supa – gustul tuturor.

In deja obisnuita alta-ordine-de-idei, ma gandeam ieri, in contextul unei chestiuni pe care a trebuit s-o fac si care mi ti-a luat zona de confort si mi ti-a izbit-o de toti peretii pana cand masuta de cafea nu mai era pe podea, ci pe tavan, si buda nu mai era la stanga, ca la stanga era bucataria, si un omulet mic o freca la mop, dar nu pe jos, ci fix pe mine, si in general, nimic nu mai era la fel… ei in acest haos acceptabil si acceptat, ma gandeam ce m-as face daca brusc, de maine, ar trebui sa ma fac altceva. Sa muncesc, nu ce muncesc azi, ci… nush, ceva complet diferit. Si si si, foarte interesant… Mi-am dat seama ca, in asortimentul potrivit de oameni, nu prea conteaza ce faci.  Mai degraba conteaza cu cine. Este foarte simplu totul cand lucrezi cu oameni foarte misto:) N’est-ce pas?:D

PS: Fiti voi, chiar si in somn. In loc de “Da, dar…”, spuneti “Da”. In loc de nimic, zambiti:)

Cat pe ce sa uit de asta, dar lasa, numa’ bine ca e vineri si va puteti organiza sa prestati in weekend. Se cheama impropriu placinta, ca nu are foaie. E asa, o derivata a negresei, doar ca in loc sa fie dulce, e sarata, si in loc de cacao are spanac. I bet ca n-ati inteles nimic si exista si o explicatie pentru asta. Explicatia fiind ca am o zi de-aia in care simt ca mi se scurge tot creierul printr-o gaura mica, pic pic intr-un pahar de plastic de-ala de la fantana. Ma uit la el si suspin: atata doar mi-a mai ramas? Ok, it’s not THAT bad, dar daca nu ma rasfatz pe blog, apai unde?

Revenind: placinta cu spanac. Se opareste spanacul, se scurge bine si se toaca marunt. Intr-un vailing mare se borfoleste el cu multa branza rasa (feta, oaie, capra, whatever works for you). Se adauga iaurt, ca sa fie o compozitie moale. Se incorporeaza si niste oua batute. Se pune piper dupa gust, gustul meu zice ca mai mult e mai bine. Sare nu prea, ca e branza sarata destul. La coada punem faina, in ploaie, cat sa rezulte o compozitie curgatoare, cam ca la briose. Nici lichida ca la clatite, nici tzapanoasa ca la foaia de placinta. Ei, scurgem placinta intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu faina. Batem unu-doua oua bine bine, si le dam drumul peste placinta, aranjand lucrurile in asa hal incat sa o acopere perfect. Se da tava la cuptor, la foc mediu. E gata cand e gata (stiti, testul cu scobitoarea, sa ramana curata, cum ar veni). Nu imi cereti cantitati, ca, desigur, nu am. Am facut din ochi, intr-o proportie vaga de jumatate de spanac calare pe jumatate de branza rasa.

Altfel, urmeaza weekend fain, ma vad cu mamele, ma vad cu o fata frumoasa de care mi-era tare dor, avem in plan niste parc cu Bubu, lots of gym time, o piata rapida, musai pentru narcise si cartofi noi, niste cooking, niste curat… asa, ce face omul in cele doua zile in care nu munceste organizat:) Stay tuned aici pentru (si mai multe) poze cu convershii galbeni, daca vreti sa vedeti pe unde ma mai poarta pasii. Aceasta noua dileala, acest joie de vivre si reason to be, ma bucura nespus zilele astea. Ceea ce va doresc si voua.

PS: Imbratisati un copac. Faceti fapte, nu asteptati dupa ele rasplata. Purtati-va cu mandrie pantofii.

Acum doua zile am primit complimentul complimentului, I quote: “god, deci esti un enimăl energetic”. Ca urmare, suspectez eu, a faptului ca ma duc ghebos la sala, aproape zilnic, dupa birou, transpir acolo ca un mistretz la ecuator, vin acasa, iau berbeaca de 2 ani si 13 kile de coarne, o jucam, o impachetam, o culcam, apoi fa tu si mancare, mananca si zau, mai spala-te. Si uite-asa, carnetelul de bal e plin. Iata de ce am devenit adepta bucatariei fusion. Dar not in the traditional sense of the word, ci in propria interpretare. Ce fuzionam? Pai, de exemplu, resturi de mancare cu mancare proaspata, turta dulce cu lapte batut, branza topita cu ciorapi de lana (ok, I’m kidding:)), sau, intr-un caz mai fericit, spanacul maica-mii cu mici margele marca proprie. V-am bagat in ceata? Hai sa va scot.

Cica facuse mama o mancare de spanac. De-aia neaosa munteneasca. Cu bulion, nu cu lapte si usturoi cum facea buna de la Arad. Foarte bun si asa, nimic de zis. L-as fi mancat cu oua, dar mancasem oua dimineata. Cu orez parca nu-mi venea. Intr-o doar m-am apucat sa croiesc niste morcovi julienne. Niste vrejuri de telina s-au impiedicat si ele de cutitul meu. Fost-au astea doua aruncate in tigaia cu ulei de masline si lejer sotate la foc potrivit. Noi, la scoala fusion, nu ne ferim de ce avem prin congelator, ciuperci gasim, ciuperci punem. Legumele sotate gata, am pus sare, piper, niscai ierburi si un sosulet incropit din smantana dulce, capere, zeama si coaja de lamaie. Le-am flendurit bine in tigaie si le-am tras-o cu niste farfalle proaspat fierte. Nici bine nu s-au imprietenit, ca mi-am adus aminte de spanacul maica-mii si tzusti cu el in cratita. A iesit o combinatie tare buna. Careia i-a stat foarte bine langa niste somon foarte simplu tras la tigaie. Ma scuzati, dar this is fusion at its best!

Asa. Doua lucrusoare mai vrea sa va zica enimălul energetic, nici unul din ele revelator, deci feel free to skip.

1. Exista un timp pentru toate lucrurile. Anul trecut am zis eu ca ar fi frumos din partea mea sa-mi fac abonament la sala. Am mers chinuit si din joi in doi vreo o luna de zile, dupa care m-am declarat invinsa, cica nu aveam timp. Eram pretty much in acelasi deep shit ca si-acum, dar nu era, dom’le, momentul. Anul asta, desi na, n-am primit inca ziua aia de 48 de ore pentru care ma tot rog, mi-am refacut abonamentul si m-am dus, come rain or snow, pe jos (daaaa?), cu un drive de-ala de… cum ii zice… asa, enimăl energetic! Morala: venise timpul, mai. Cred ca o apucata de streche in aceasta oranduiala, fara sa am pretentia ca inteleg ce e in spatele ei. Asadar, daca nu va iese ceva, don’t give up. Incercati peste o zi, o luna, un an… Si-gur exista un timp al tuturor!

2. Cand primesti fix perechea de convershi galbeni pe care ti-o doreai, pictata manual cu boabe de mazare si mesaje motivationale (pe unul scrie “suntem ceea ce gandim”, iar pe celalalt – “suntem ceea ce mancam”), si nici macar nu e ziua ta, intai zici “Holy shit!”, apoi sari ca iedu’ in mijlocul open space-ului si la urma te loveste, finutz ca trenul, gandul ca masura a ceea ce esti e fix gestul asta neasteptat, extraordinar, pe care cineva s-a simtit inspirat sa-l faca. Pentru tine. Dincolo de faptul ca ma simt azi si mai norocoasa decat de obicei, ma gandesc cu bucurie ca ceva bun oi fi azvarlit si eu inspre lume, daca asa ceva e ce-mi intoarce ea. Sunt coplesita.

PS: Faceti-va bucatica voastra de bine. Nu fiti puristi. Sincronizati-va.

Asa. Astazi va voi invata cum sa va salvati de la o soarta mai cruda decat tartarul, performand o banala, dar imperios necesara, curatenie de primavara. O sa-i zicem…”operatiunea Monstrul din Mine”. Programul nostru (absolut fascinant, I promise you!) se adreseaza tuturor celor muscati de fund de propria inteligenta. Bunilor negociatori cu ei insisi (A fost o zi grea, meriti o prajiturica, nom nom!), celor care culeg azi rasplata pentru ce n-au facut maine si, in general, veshnic framantatilor in cautarea fericirii.

Lista noastra contine fix zece puncte (deoarece, se stie, orice lista cu mai mult de zece puncte nu este o lista buna, o sa povestim despre asta some other time). Zece pasi simpli care, urmati intocmai si in chip ritualic, va vor pune la loc oasele, va vor aerisi mintile si va vor demonstra, dincolo de meh si de bleah si de lasa-ma sa te las, ca e way, way cooler sa scuturi un sac de purici, decat sa-l pazesti.

STEP 1 Subiectul se va dezbraca de toate hainele sale si se va privi intr-o oglinda, pret de cel putin un minut. Timp in care va rosti cu voce tare un speech pregatit in prealabil. De exemplu: “Stimati colacei, ne-a fost bine impreuna, stiti ca je vous aime and stuff, dar va trebui sa ne despartim. Uratenie sufleteasca, you’re fired! Don’t act so shocked, ti-am zis ca asta urmeaza daca refuzi sa-ti schimbi comportamentul! Dar ce cap frumos rasare, nu-i al meu? Al meu e oare?” In sfarsit, you get the picture. Ce e important de retinut e ca vrem asa, un soi de out with the bad, in with the good. Neaparat de inserat aici un commitment profund personal. Care, prin natura lui personala, este, desigur, diferit de la naked person la naked person, dar, in genere, poa’ sa fie asa ceva: “Ma angajez sa fiu fericit prin simpla incetare, effective immediately, a maratonului in cautarea fericirii. Fericirea mea e aici, ma imbraca sincer, nu ca hainele noi ale imparatului, tesute din stofe inexistente, dar ca dracu de scumpe.” 

STEP 2 Subiectul va trage pe cap un hoodie si pe picioare niste panataloni de trening, va desfasura meticulos un sac de gunoi de 120l din sulul personal si va incepe operatiunea Monstrul din Mine, dupa cum urmeaza. Va deschide usa la frigider/camara/bufet/dulap de bucatarie/sertar cu maimute si va identifica: pachetele de biscuiti, ciocolatele, Magura, eugenii, da, chiar si (sigh!) Oreo; foi de placinta cu margarina (Linco etc.); zaharoase cereale (Nestle, etc.); doze de suc, Red Bull si Gatorade; siropuri si siropele; orice pe care scrie “grasimi vegetale hidrogenate”, orice pe care scrie “grasimi vegetale partial hidrogenate”; borcane de ness si ceaiuri instant; premix de briose/clatite/crema de zahar ars/budinca etc.; ulei rafinat, in pet de plastic; crema de ciocolata (Nutella, Finetti etc.); margarina, absolut toate brandurile; unt tartinabil care, in 99% din cazuri, contine margarina, da, chiar si ala scump, like President si Lurpak; dressing de salata o mie de insule si in general, sosuletze la borcan sau la sticla care sta in cap; saratele, Maxi Mix, chipsuri; orice pe care scrie “aspartam”, in general, orice contine indulcitori; branza topita; bombonele, caramele, da, si alea cu *aroma de* fructe; cremvusti, mezeluri, conserve de pate, da, si de-ala vegetal; Delikat, Vegeta, cuburi Knorr, cuburi Maggi, supe la plic; 1000 de suplimente alimentare, de la genunchi de rechin la tinctura de praf de pitziponc; gogosi, chifle si pateuri congelate; clatite gata facute, de la Mega Image; cartofi preprajiti congelati, snitele, fish fingers si ale semipreparate congelate; lactate cu 0% grasime, lactate cu 0,1% grasime; frisca la tub, frisca vegetala; cutiute mici, dar “letale”, de lapte pentru cafea, cremeria si alte pudre tampite de pus in cafea; popcorn la punga, pentru microunde… La finalul acestui deosebit de important pasul doi, aveti voie sa salvati, din sacul de gunoi, o singura nenorocire (Pentru mine ar fi, cred, biscuitii Oreo, pe care i-as devora numaidecat, zicandu-mi in sinea mea, foarte probabil, ca mai bine o viata scurta, dar biscuite-full; ceea ce, desigur, ar fi o mare tampenie. Dar da, cred ca asta as zice. Si apoi as mai manca un Oreo:p).

STEP 3 Subiectul va scoate o foaie de hartie si va purcede la tesut liste si planuri ce involva adevarata mancare: fructe, legume, lactate, oua, carne slaba, peste, uleiuri sanatoase, cereale integrale, apa, cafea din cafea si ceai de plante din plante. In principiu, atat.

STEP 4 Subiectul nu va sari in nicio zi de la Dumnezeu peste mic dejun.

STEP 5 Subiectul, pe care, culmea, nu il *supara* nimic, se va programa ASAP la medic si va zice asa: Am venit pentru controlul anual de rutina. Acu’, ce inseamna asta, depinde de la situatie la situatie. Ce noroc ca traim in 2013, nu in 1013, si putem, lejer, sa ne ducem la doctor cand nu suntem, si anume, grav bolnavi. Analize de sange, EKG, ecografie abdominala, Papanicolau si eco bilateral san (pentru femei), un consult oftalmologic, o tensiune, o dermatoscopie a alunitelor… the works. Luati-o asa, ca pe o revizie generala. Un SchimbUlei. Un pompat de aer in cauciucuri. Chiar nu este such a big deal. Din seria “las-o Stane”, va roaga mama, incetati sa credeti ca *daca te duci la doctor, precis iti gaseste ceva*, *mai bine sa nu stii daca ai ceva grav* si alte opuse intelepciunii. Viata e atat, dar ATAT de pretioasa, incat nici in gluma nu se poate sa ziceti ce mi-a zis mie intr-o zi o doamna (“Vai, dar eu decat sa mananc piept de pui in loc de porci, mai bine mor!”)

STEP 6 Subiectul se va apuca negresit de practicarea unui sport. Sa fie sala, 30 de minute pe zi. Sa fie dans, sex acrobatic sau curling. Sa fie ce vrea subiectul, dar sa fie zilnic. Pasul asta este, fara doar si poate, cel mai important de pe lista.

STEP 7 Subiectul va dormi minim 7 (sapte) ore pe noapte. In fiecare noapte.

STEP 8 Subiectul se va descotorisi, incepand de-acum si in vecii vecilor, de toate lipitorile, sugativele energetice si iubirile neimpartasite din viata lui. Se va inconjura de oameni frumosi, buni, creativi, neplictisiti, entuziasti, zvacoshi, deosebiti, originali si empatici.

STEP 9 Subiectul va intelege brusc ca poti munci cu placere orice, dupa cum poti munci fara placere acelasi orice. Si ca e mult mai usor sa muncesti cu placere. Orice.

STEP 10 Subiectul, avand o buna intelegere a faptului ca inteligenta nu e o scuza pentru lipsa de actiune, va lua aceasta lista si o va traduce in cuvinte relevante pentru el. Va zice asa: O *femee* nebuna de pe internet m-a starnit azi sa stau in fundul gol in fata oglinzii. Dincolo de soc si groaza, e acceptarea responsabilitatii fiecaruia fata de el insusi.

PS: Cultivati-va. Pasiti desculti pe iarba. Simplificati.

Langa niste ficatei de pui si-un munte de verzituri proaspete, a mers intr-o seara la marele fix aceasta salata kapiata. Doi ardei rosii, dulci, buni, se taie rondele. Se acopera vag cu un sos de otet balsamic, ulei de masline, apa, zahar, cardamom, pumnishori de boabe de piper (a nu se zgarci gospodina) si oleaca de turmeric, pentru culoare. Se lasa pe foc la evaporat. In sfertul academic, is numai buni de mancat.

Auziti, dar in complet alta ordine de idei, voi ce mai faceti? Totul bine?

PS: Scufundati-va in ceva care va misca futunos sufleteste. Predati-va rar, dar complet, in fata unei galeti cu inghetata. Fardati-va zilnic, dar pe dinauntru.

Buna dimineata de frig si brrr! Citez din propriul status de pe facebook, pentru ca este, simply put, o capodopera:)))) Zice asa: “In fiecare zi de aprilie, luni, 5°C, ploaie, vaj emotional, cafea proasta, de la automat, cos pe frunte, par tzutzulug, o mie si una de nopti, toate proaste, planuri de viitor care nu depasesc niciodata hartia, 700 de grame in plus pe cantar si tot atatea motive de ingrijorare, ei da, in fiecare zi de-asta, ceva frumos va asteapta, right around the corner:) Share the beauty, spread the love ♥”.

De ce, ma veti intreba, sunt atat de bine dispusa? Pai, bunaoara pentru ca stiu ca voi manca la pranz chestia asta. De mult n-am mai “investit” atat intr-o mancare si cu maxima incantare va anunt ca intra direct la favorite. O “viagra gospodinei”, aceasta paella vegetariana are sa va trezeasca simturi pe care nu stiati ca le aveti. O sa vreti sa va iubiti cu tigaia. O sa va sune la usa vecini de palier, comatos de pofticiosi. O sa va reinnoiti juramintele cu partenerul. Ce mai, intreaga viata vi se va schimba, daca si numai daca va veti preda complet in fata fabuloasei mancari care este ea. All hail my veggie paella! Da da da!

Inainte sa intram in subiect, pentru ca mi-a aruncat-o Simona Tache la fileu aseara, hai sa vedem ce face din paella… paella si nu orez cu chestii in el. Cel putin in acceptiunea mea, de calator in Spania doar cu imaginatia, deocamdata.

1. Orezul. Sa fie unul cu bob mediu, rotund. Sa nu fie colosal, cu bob lung, salbatic, basmati sau brun. Se accepta Arborio, din lipsa de altceva. Orezul asta rotund si mic absoarbe bine lichidul si ramane relativ ferm. Intr-o paella care-i gata, orezul trebuie sa fie uscat si sa se separe, spre deosebire de un cremos, mucilaginos risotto, de exemplu.
2. Tigaia. Deoarece fac paella de doua ori pe an, nu mi-am luat o tigaie speciala. Dar folosesc un bun substitut. Care bun substitut trebuie sa fie larg (diametru mare), putin adanc (in niciun caz wok) si din inox sau aluminiu. Nu din fonta, ca retine prea multa caldura. Si sub nicio forma din teflon (ca livreaza o chestie fara gust). Orezul trebuie sa se poata aranja pe fundul tigaii in strat subtire.
3. Cand faceti paella, nu puneti NICIODATA capac peste tigaie. Asta pana la coada. Dupa ce stingeti focul, atunci da, ii trageti in cap capac si o lasati sa se inabuse vreo zece minute. Dar cat sta focul aprins, gatiti numai si numai descoperit.
4. O paella nu se amesteca vartos. O sa vedeti cand povestesc reteta ca amestecatul orezului e minimal spre deloc.
5. O paella se face cu supa buna, concentrata, si, eventual cu alcool. Cu apa nu va iesi ce trebuie.
6. Final point: paella este, ultimately, un orez cu chestii in el. The sky’s the limit! Fiti creativi! Experimentati! Nu va fie frica sa puneti in paella voastra ce cu gandul ganditi. O sa fie bine;)

Asa. Si acum reteta.

Se pun la sotat pe foc mediu, cu niscai ulei de masline si intr-o tigaie numa’ buna (ce povesteam mai sus), in ordine:

– o ceapa mica si o bucata de praz, taiate rondele – 5 minute, amestecand continuu

– doi catei de usturoi, un ardei rosu taiat fashii sau jumatati de rondele (nush’, zau, cum sa le zic:)), un ardei verde taiat fix la fel – cca inca 6 minute

Cand sunt patrunse legumele astea si incep sa arate mai putin crudele, se adauga o cescuta de linte rosie si o ploaie de orez (sa zicem, o juma’ de cana?). Se mai adauga doua foi de dafin, o jumatate de lingurita de turmeric, un varf de cutit de piper cayenne si o lingurita de boia dulce.

Cam doua minute le rascolim pe astea inainte sa le stingem cu o cana zdravana de supa clara, clocotita si concentrata, de legume (am trisat cu un cub de supa bio Alnatura, de la DM). De aici incolo, mai subti cu amestecatul. Puneti voi si niste zucchini taiat cuburi. Plus doi morcovi rondele si niste mazare congelata. Lasati tigaia pe foc mediu-mic, sa fiarba lejer vreo 20 de minute. Dupa care 20-25 de minute, trageti de pe foc si gustati. Sare, piper. Ar trebui sa fie gata.

Acum facem asa: luam doua rosii si le taiem felii. Le asternem peste paella. Luam o mana de masline kalamata si le nimerim si pe ele prin zona. Ei si da, abia acum, dupa ce am stins focul, punem capac peste mancarea noastra fierbinte si uitam de ea vreo 10 minute. Timp in care se semi-cook si rosiile, se amesteca aromele si se “usuca” orezul de tot.

Patrunjel verde pe deasupra si e gata de pozat mancat. O adevarata minunatie. Se mananca cu lingura de pomana.

Pe langa ca miroase intr-un mare fel, are si calitatea de a nu fi terci. Legumele se pastreaza in gusturile lor, lintea aia e magica, magica va zic, in combinatie cu de toatele… Chiar e o bucurie de mancare, in fel si chip. Marturisesc ca am facut si niste piept de pui la cuptor ca “garnitura” la paella, ca na, you know me, nu renunt la carnea mea:)). Daca faceti asa si voi, gatiti carnea simplu, doar cu sare, fara alte mirodenii. Vreti sa va bucurati din plin de bogatia de gusturi din paella, fara sa alterati cu alte alea. Nu va las pana nu incercati. Alaturi de megatocana, aceasta paella e acolo sus sus in top si trebuie, trebuie facuta musai macar o data.

Hai cu saptamana buna, cu mancare buna, cu stare de spirit buna si cu bunavointa pentru toti si toate:)

PS: Cumparati-va, neaparat azi, o perche de ochelari de soare. Aflati ce e ala meta-habit si dezvoltati unul. Fiti din cale afara de superficiali minim cinci minute pe zi.

Ciuperci la tigaie facuram cu totii, nimic interesant aici. Tot ce tre’ sa stii e sa pripesti focul,  sa scurgi bine apa care iese din ciuperci si sa le frigi fara mila pe toate partile, eventual, ideal si pofticios, in niscai unt.

Ei da, dar intr-o seara, cand foarte foame ne era, am pus langa ciuperci o tartina cu branza de capra si “pesto” improvizat pe loc in mojar, dintr-o mana de frunze de busuioc, niste ulei de masline, niste muguri de pin, sare si piper. O combinatie.

Altfel, ce sa va mai zic, spor la weekend:)

PS: Mancati cu mainile. NU faceti mai multe lucruri deodata. Sperati.

Atentiune! Urmeaza dezvaluiri socante. Ready? Ok. Here it goes…
urasc legumele!
Aaa… what was that? Ah, da:

urasc

legumele!

Asa. 

In copilaria mea comunista, in familia mea de mari, dar mari iubitori de carneouabranzapaine, am invatat ca pe lume exista urmatoarele legume nobile: cartofii piure, cartofii prajiti si cartofii copti. Duminica, o salata de rosii cu ceapa si ardei gras. Atat, fratilor. Adica mai era fasolea verde, dar asta doar pentru cand erai foarte sarac. Si spanacul, pentru cand voiai sa-ti fie rau si nu stiai cum sa faci. Si mazarea cu friganele, doar joia la gradinita de copii de pe Caragea Voda.

Ei, in acest mod simplu, am ajuns eu la varsta maturitatii cu un deosebit dispret pentru grupa alimentara a legumelor si ce are ea de oferit omului. Care dispret s-a transformat mai tarziu, odata cu preocuparea mea pentru ce bagam sub bot, intr-un nesuferit “tre’ sa le mananc, dar Doamne, scarboase mai sunt!”. Deci… da. Recunosc foarte cinstit ca nu imi plac legumele si m-as lipsi bucuroasa de marea lor majoritate, daca as sti ca pamantescul meu trupdevis ambalaj nu le necesita. As manca numai fleica, daca n-as fi precisa ca, facand asa, voi ajunge sa ma ispasesc in iadul grasimilor saturate.

Fiind insa din ce in ce mai sigura ca asa stau lucrurile, am dezvoltat, in niscai ani de zile de “practice makes perfect”, cateva strategii de coping cu oroarea hranii vegetale. Giumbushlucuri prin care sa le transform din urate si rele in ambasadoarele bunului gust pacalit. Si acum, cine e cu mine, sa citeasca mai departe. Cine iubeste natural legumele, sa plece acasa. Iar cine crede ca un smoothie verde din rucola si grapefruit e o idee buna… well, draga Boo, te sun eu cand termin de scris:))

Cum faci sa mananci mai multe legume atunci cand urasti legumele

• Primul si cel mai important punct de pe lista asta zice asa: Da-l…, Doamne iarta-ma, de purism. Adica zau, face it, n-o sa va placa in veci crude, simple si goale. Nu va mai siliti sa le rupeti cu dintii de pe vrej, mimand satisfactie. Acceptati ca, daca e sa traiti impreuna in buna intelegere, tre’ sa le mai duceti pe la coafor. Nu merge sa le puneti o punga pe cap si sa va ganditi la Anglia. Deci… da.
• Ii dati Cezarului ce e al Cezarului. Salatei Cezar ii dati pui sau dressing de ansoa. In general, oricarei salate ii dati carnebranzaoua, ii dati nuci, ii dati seminte, ii dati Bunatate. Ii dati ingrediente calde, care sa mearga cu recile, shoparlisticele frunze. Dupa cum am mai explicat, de exemplu, aici: http://easypeasy.ro/2013/01/pentru-toti-haterii-lui-salata-un-tutorial-cu-dedicatie-de-la-cea-mai-mare-iubitoare-de-grasime-animala-sincerely-yours-cookie.
• Le gatiti la aburi, la cuptor sau la gratar. Sunt mult mai gustoase decat fierte pana iese viata din ele.
• Le pacaliti cu diverse sosuri delicioase. Cateva idei: pesto de rucola cu mustar, sos de mustar cu marar, sos de iaurt cu menta, pasta de ardei rosu, iute si dulce, maioneza de casa cu usturoi, sos de gorgonzola (merge grozav peste legume verzi – sparanghel, broccoli, salati din gradina ursului), sos de ulei si otet balsamic (minunat pentru radacinoase la cuptor), sos hollandaise… si cate si mai cate. La inceput va puteti strica chiar cu chestiuni mai putin ortodoxe, cum ar fi sosuletele asiatice din comert, pline de zahar si sare. Asta asa, ca sa luati niste avant. Mai bine un wok de legume cu taitei si sos de soia decat no legume at all. Right?
• Le ascundeti in supe crema. Calde iarna, reci vara. Pe care le dregeti cu smantana acra sau dulce, pestisori sarati, ba chiar si “crutoane” de bacon, daca asa aluneca mai bine pe gat.
• Va inspirati din meniul de revelion: salata boeuf fara boeuf, salata de vinete, ciuperci cu maioneza. Da, chestiile astea sunt inspaimantator de soioase, dar iarasi zic, pentru cei aflati in tranzitie de la “singuralegumapelumeecartoful”, chiar si astea-s mai bune decat nimic.
• Acceptati ca exista bunatate si in mixurile de legume congelate. Da, chiar si in alea cu orez.
• Le amuzati in placinte si sufleuri. Placinta cu branza si spanac, de exemplu (in curand si reteta, on a blog near you;). Sufle de conopida. Placinta cu legume si pui. Sufle de dovlecel.
• Lasati nationalismul si cautati gusturi noi. Broccoli, varza de Bruxelles, avocado (da, stiu, e un fruct, dar parca nu prea seamana cu marul:p), cartofi dulci, tot soiul de frunzulite dubioase (valeriana, kale, bok choy, rucola, creson etc.), ciuperci exotice, sparanghel… Tot ce are iz de dictionar explicativ. Try it, zau, nu aveti nimic de pierdut.
• Folositi cu succes ierburi aromatice, lamaie, portocala, diverse uleiuri sanatoase. Adica sincer, o mana de busuioc proaspat face minuni si cu rosia de sera. Aia tare si cotoroasa. Cimbrul si chimenul transforma sote-ul de morcovi dintr-un boralac incert in ceva cu adevarat minunat. Susanul face o fasole verde trasa la tigaie sa iasa de pe invisible si sa fie vedeta farfuriei. Pe bune, nu e cu fereala, experimente de-astea sa tot faceti. Pana gasiti whatever works for you.
• Ah, da, foarte importanta pacaleala, ca la mancarea de bebelusi: daca aveti o leguma care va place, folositi-o ca sa le mascheze pe altele care va plac mai putin. Faceti-o ingredientul principal intr-o mancare, iar in rolurile secundare distribuiti cateva urate. Nici n-o sa le simtiti, I jur!
• Faceti-va la inceputul mesei un platouas mic de legume crude si masline. Mancati-l cu niste lipie sau cu o felie de paine de buna calitate.
• Faceti-va gustari de bastonase de legume, balacite in sosul tau preferat (humus, branza, iaurt…).
• Faceti-va bruschete (rosii, ridichi la tigaie, pasta de mazare…)
• Daca va place patrunjelul, folositi-l ghebos peste tot ce mancati (I do that all the time:p) La fel si cu usturoiul, mai ales daca locuiti singuri pe o insula.
• Combinati in salata legumele cu fructe. Da, da, da, stiu, fructele trebuie mancate singure, ca gustare, fermenteaza, bla bla bla. Dar pentru ca nu suntem cu totii la fel si mie, de exemplu, nu imi fac niciun rau fructele mancate dimpreuna cu alte alea, suspectez ca or mai fi si altii ca mine si va sfatuiesc sa incercati si pe pieile voastre. O data nu o sa va ucida. Rucola e mai buna cu niste para sau portocala ratacita prin ea. Salata de frunze verzi e mai buna cu capsuni. Mango e excelent si el in salatele de legume. Ca sa nu mai zic de rodie.
• Cumparati-va carti de bucate vegetariene si vegane. E o intreaga lume out there! Precis exista si altceva cu legume in afara de ghiveci.

Sunt sigura ca mai sunt si alte smecherii, chiar astept cu infrigurare relatarile altor deosebit de responsabili hateri de legume. Daca vreti, facem si un suport grup. Sau whatever gets us through 5 vegetable servings per day, cum zice la carte:) Azi atat. Pofta buna la legume!

PS: Varza. Viezure. Manz.

Bai, da’ ce ploua! Se simte nevoia de galben. Cum ar fi, bunaoara, acest pachetel insorit. Facubil in cca 30 de minute cu totul, ceea ce nu e rau deloc.

Zice asa: se ia niste piept de curcan si se taie in mici bucati. Se condimenteaza ghebos cu niscai Asian stuff (eu am folosit un mix cu paprika, ghimbir, scortisoara, chimion, cardamom… asa ceva). Se caleste brusc intr-un mare wok, pana devine auriu. Se transfera pe o farfurie, iar in “zeama” ramasa in tigaie punem niste orez, cam o cana mica la doua persoane. Pe care orez, dupa ce l-am plimbat nitel de colo colo in grasosul wok, il “stingem” cu apa sau cu supa. Adaugam curcanul, o mana de stafide, sare, piper, turmeric si cca juma de lingurita de firisoare de sofran. Innabusim la foc mic, cu capac, pana se umfla bine de tot orezul.

Intre timp, manjim o alta tigaie cu niste ulei de masline si “prajim” lejer in ea o mana de seminte de chimen. Apoi, tavalim prin chimenul asta niste baby carots congelati (sau niste morcovi cruzi “adevarati”, daca va tine). Puteti adauga o lingurita de miere sau niste sos sweet chilli, daca ii vreti mai dulci.

Din cele doua chestiuni impreunate rezulta un super-pranz pentru a doua zi la birou. Din care doar niste patrunjel ciumpavit grosolan mai lipseste. Bine, teoretic niste coriandru ar lipsi, but I kinda hate it.

Acuma, ma intreba cineva pe facebook cum rezisti sa nu te infigi in asa bunatate pana a doua zi. Pai te poti, de exemplu, amagi cu aceasta “salata”:

Farfalle.

Ulei de masline cu lamaie.

Sare, piper.

O conserva de ton in suc propriu.

Niste mazare.

Niste morcov.

O rosie taiata felii.

Busuioc proaspat sau uscat.

Atatica.

Asa deci. Ceva lejer pentru seara, ceva bun si satisfacator pentru pranzul de a doua zi. Easy. Peasy. Lemon. Squeezy.

PS: Pentru sanatatea dvs., evitati consumul de drama queens si energy suckers. You know who they are;)