Unul din site-urile mele preferate este www.tastespotting.com. Nu pot sa va explic cate ore mi-am pierdut pe-acolo, este sacul fara fund de inspiratie culinara. Asa ca acum, ca a aparut ceva similar in .ro, nu pot decat sa ma bucur. www.retetecupoze.ro e un director cu poze preluate de pe bloguri culinare romanesti, cu filtre dupa toate cele (supe, gustari, fripturi, garnituri, etc.), dar si dupa autor. O sa ii gasiti acolo pe multi dintre preferatii mei – Adi Hadean, Cristi Roman, Mazi & more. Mie mi se pare de mare ajutor atunci cand sunt in pana de idei sa vad asa, adunate la gramada, ce-au mai gatit altii. Iar pozele sunt de mare angajament, slurping material la modul cel mai serios. Pe mine ma gasiti aici: easypeasy, adicatelea daca dati filtru dupa Easy Peasy. O saptamana frumoasa!

Neatza! Ce frumoasa este viata, cat de groasa este ceata, Pufix isi da jos mustata… Mai ziceti voi! Noi plecam la Cornu, dar va las cu cateva retete prentru micul dejun, asa, ca de weekend. Cheers!

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

E o vorba care zice ca daca vrei bere de casa, best to let the man handle it. Microbrewingu’ asta nu-i treaba femeiasca, va zic. Pai in primul rand, kitul cu toate smecheriile de facut bere e asa, cam de marimea unei cutii de televizor. Si nu de-ala cu ecran plat, sa ne-ntelegem. Berea de casa cere muschi, vointa si insatietate intru alcool. All of which Pufix has, iar eu, mai putin.

Chiar si asa, cand ti se ofera 23 de litri de bere, tre’ sa fii defect la scufitza sa zici pas. Ca sa mentinem trendul evlavios din postul lui Mishu, te inchini, zici sa fie primit si alearga Lola, alearga, direct la amabilul furnizor de bere de casa. Unde Lola e Mishu, iar eu sunt lata pe canapea, ca in majoritatea sambetelor mele.

Ziua 1: Intors victorios din misiune, Mishu se pune pe citit instructiuni. Intre timp, eu extrag Pufetu’ curios din cutia cu maimute si ma pregatesc acerb de documentarea procesului tehnologic. In sensul ca tin intr-o mana aparatul foto si cu cealata ma balacesc in maltul de culoarea caramelului de pe fundul galetii – o hai!

Ziua 2: “Mazi are bule?” “Say what?” “Da ma, intreab-o pe Mazi daca berea ei face bule, ca a noastra nu, si scrie c-ar trebui”. Ne lamurim intre timp, yep, Mazi are bule. Noi… nu.

Ziua 3: It takes a great man to admit defeat. Iar Mishu este a great man. Asa ca suna la providerul de bere si se rusineaza telefonic ca nu avem bule. Aflam de ce. Dregem. Totul e bine.

Ziua 4, 5 si asa mai departe: Galeata cu bere scoate sunete dubioase. Imi vine in cap o comparatie. O pastrez pentru mine.

Ziua in care berea e gata: bulbucii au incetat, e timpul s-o tragem in sticle. Again, cu o mana pozez, cu alta gesticulez, din gura imi ies onomatopee, pe jos in bucatarie curge zahar, apoi curge bere de la robinet. Mishu calca o pisica. Pisica urla si fuge. Mishu o agreseaza verbal. Eu il agresez verbal pe el. In ciuda acestui razboi domestic, pozele mele ies de-o seninatate maxima.

Epilog: Miroase senzational berea asta, a fripturica mi se pare mie. Noi ne-am impacat, pisica a iesit de sub pat, in 14 zile avem lager de casa, viata e frumos. Amin!

(guest post by Mishu)

E o vorba care zice ca daca vrei ca un lucru sa iasa bine, lasa profesionistii sa se ocupe de el. Corect, dar daca ne-am ghida toti dupa principiul asta, unde ar mai fi distractia?

In ultima saptamana si ceva, pentru micul, dar inimosul nostru colectiv familial, distractia a insemnat convietuirea cu un mare vas (23L) de bere de casa. Bere de casa de la… www.beredecasa.ro. Povestea a inceput cand pe Cookie a contactat-o cineva din partea site-ului mai sus mentionat, intreband-o daca nu este interesata sa experimenteze fabricarea berii in casa si sa povesteasca aceasta experienta pe blog. Cum Cookie nu bea, a fost tentata sa decline invitatia, noroc cu mine care am simtit imediat provocarea. Am simtit-o asa de bine, incat in aceeasi zi am intrat in contact cu foarte amabilul reprezentant al  www.beredecasa.ro, iar sambata ne-am intalnit pentru a prelua:

– Una bucata kit fabricatie bere de casa, constand intr-un vas de fermentatie (a really big bucket), un robinet, o spirala din plastic cum se pune in cap la damigene, o spatula, o perie de spalat sticle, un capsator de sticle, 100 de capse de metal, etichete, o cutie cu amestecul necesar pentru berea propriu-zisa si drojdia aferenta
– Doua navete de sticle de 1 litru, verzi, ca cele de pe vremea lui Ceausescu, major flashback there
– Doua coli cu reteta de bere Lager!

Inarmat cu toate cele de mai sus, duminica, zi lasata de la D-zeu pentru odihna (are legatura, bear with me) m-am apucat sa pun de bere de casa. Deja aveam in ochi doua pahare de bere rece (ca personajele din desene animate cand vad bani… ka-ching) asa ca m-am apucat cu spor sa spal ustensilele, ca sa fac loc germenilor de fermentatie ce aveau sa-mi aduca licoarea mult visata (in 3 pana la 4 saptamani).

Dupa spalat, cu reteta intr-o mana, m-am pus pe amestecat ingredientele. Melasa incalzita usor la robinetul de apa calda se toarna prima in vas. Apoi se pun peste ea 1 Kg de zahar si 2 litri de apa fiarta, amestecand totul cu spatula din kit.

*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere starts here*
Pentru ca m-am apucat de muncit (fie si doar pentru placerea viitoare a unei beri reci marca Pufix), Doamne Doamne s-a uitat urat pe mine si a zis : te pedepsesc sa o dai in bara! Drept pentru care am umplut vasul pana sus cu apa fiarta si am turnat deasupra, conform instructiunilor, pliculetul de drojdie, care, evident, confruntat cu temperaturile adverse, si-a dat obstescul sfarsit inainte de a incepe sa produca bulbuci. Sa-mi fie invatatura de minte.
*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere ends here*

Dupa ce am pus capacul, am fixat dopul-spirala si l-am umplut cu apa, am purces sa astept aparitia bulbucilor (inca nu realizam farsa pe care mi-o jucase Al de Sus). Dupa cateva ore, panica in tunel, nu se bulbucea berea…

Zbatandu-ma intre resemnare si ultimele urme de speranta mai ceva ca un personaj din filmele rusesti de pe vremuri, am rezistat pana marti dimineata, cand, rusinat, i-am contactat pe cei de la www.beredecasa.ro sa le zic patania.

Dupa ce le-am explicat ce facusem pas cu pas si am identificat problema, ne-am dat unul altuia numai vesti bune. Eu am aflat cu bucurie ca totul se rezolva cu un nou pliculet de drojdie, pe care l-am primit in aceeasi zi, iar ei au aflat cu surprindere ca reteta recomanda utilizarea de apa calda in loc de apa rece (o mica, dar esentiala greseala de traducere, care era sa ma coste BEREA!)

In aceeasi seara am turnat pliculetul salvator si lo and behold, there were bubbles. Si bubbles, si bubbles… si bubbles, spre disperarea nevestei si a pisicilor, pana duminica pe seara cand the bubbling stopped. Dupa ce mi-am confirmat prin masuratori ca berea este gata de imbuteliat, luni seara am trecut la trasul berii, capsatul sticlelor, agitarea de cate patru ori/sticla, cum zice la reteta, si stivuitul berilor in navete.

Acum urmeaza partea cea mai grea, lupta interna intre a lasa berea sa se mai aseze vreo doua saptamani si tentatia de a baga una la rece si a-i da cep imediat. Sper sa rezist si sa raportez o bere reusita, la termen, cum scrie la carte.

A relatat : Brewmaster Pufix

De cand am aflat despre concursul Dinner Explorer, ma tot gandesc cum sa fac sa-l castig. Mai ales ca: 1. sunt foarte gravida si mi-e groaznic de lene sa organizez masa de Craciun anul asta; 2. mi se pare o idee foarte tare. After all, nu-s eu oare the master of all party planning? Nu-i casa noastra scena atator si-atator dezmaturi culinare? Nu-s eu in target? (citez: “un concurs dedicat bloggerilor din Romania”) Pai da, dar nu e asa simplu. Ne trebuie o idee originala si o executie detaliata. Ma gandesc, ma sucesc, ma uit pe regulament si, ca sa pornesc de undeva, m-apuc sa fac research pe internet sa vad ce aniversari si evenimente se sarbatoresc pe 17 decembrie, cand ar trebui sa fie petrecerea cu pricina. Ca poate poate-mi vine si ideea. Intr-un final, evrika! Dar sa va povestesc, ca poate si voi ati lipsit la lectia de istorie. E vorba de precursoarea Craciunului din Roma antica, Saturnalia.

Pai Saturnalia zice asa: pe 17 decembrie sclavii devin stapani si stapanii devin sclavi. Ce tare! Imediat imi sclipesc beculetele de pom: adica, in varianta moderna, femeile se distreaza si barbatii trec la cratita, nu? Foarte cool. Incep sa brodez pe tema data. Imi si imaginez cum all my male friends se inghesuie in bucataria noastra de 7mp, in vreme ce noi, gagicile, stam ca niste divete in  living, ne punem in cap cu Chianti (ma rog, eu cu cico) si urlam la  karaoke impromptu pe Girls Just Wanna Have Fun. Mancam de inspiratie antica romana – carne si legume si desert, balacite toate in vin si miere. Si sfidam criza cu daruri hand made,  care, dupa priceperea fiecaruia, pot arata ca niste Ugly Dolls ratate sau ca niste ecoBarbie din carpe. Nebunie curata. Mai jos – plasmuririle imaginatiei mele deosebite, traduse in instructiuni coerente, dupa cum o cere regula jocului. Daca castig, some of you will for sure be invited:D Daca nu, anticipez un 17 decembrie de chinuri sclavagiste pentru bietul Pufix (tinuta obligatorie pentru el – toga din prosop de plaja si pileus din ziare, pentru mine – bici confectionat din mustati de Pufeta, filme siropoase all evening long s.a.m.d). Asa ca wish me luck:)!

Petrecere Saturnalia in varianta moderna  (pentru 12 persoane)

meniu
Vitelina Fricta (Vitel fript)
Fabaciae Virides (Fasole verde)
Dulcia Domestica (Dulce de casa)

retete
Vitelina Fricta (Vitel fript)
2,5 kg pulpa de vitel se sareaza, se unge cu unt, se acopera cu folie de aluminiu si se da la cuptor la foc mic timp de 3 ore. Separat se amesteca 300g de stafide cu o lingura de miere, doua linguri de otet, 500 ml de vin rosu sec, 100 ml ulei de masline, o lingurita de sare grunjoasa, chimen, oregano si piper dupa gust. Sosul asta se omogenizeaza pe aragaz la foc mic si se toarna peste vitelul copt.

Fabaciae Virides (Fasole verde)
1,5 kg de fasole verde congelata se soteaza in tigaie cu 4 fire subtiri de praz tocate marunt si o mana de frunze de coriandru. Se sareaza, se pipereaza si se stinge cu o cana de suc de rosii amestecat in proportie egala cu vin rosu. Se fierbe inabusit pe foc mic, pana se inmoaie fasolea si scade sosul. Se serveste cu friptura de vitel si cartofi fierti intregi.
 
Dulcia Domestica (Dulce de casa)
750g curmale fara samburi se umplu cu muguri de pin si miez de nuca, foarte usor prajite in tigaie sau la cuptor, fara ulei. Se presara cu putina sare si se fierb la foc mic, intr-un amestec de miere si vin rosu, cca 10 minute. Se strecoara de zeama si se servesc calde.

bauturi
Chianti (pentru a pastra tema Italian red)
Suc de rodii
Apa minerala

muzica
Aici ne luam la revedere de la romani si ne aducem aminte de ce ne-a placut tema asta in the first place, cu un amestec de hituri 80s – 90s in ton cu ideea petrecerii. Powerplay-urile serii: Queen – I Want To Break Free (pentru barbatii nostri care slugaresc la bucatarie), Cindy Lauper – Girls Just Wanna Have Fun (pentru fetele care trandavesc in sufragerie) si Depeche Mode – Master And Servant (pentru ca, nu-i asa, tuturor ne vine randul:).

activitati
De Saturnalia, romanii obisnuiau sa confectioneze decoratiuni si daruri, cel mai adesea papusi din ceara si carpe. Asa si noi: fiecare oaspete trebuie sa daruiasca altuia, pe sistemul “Secret Santa”, o astfel de opera de arta… manuala. Avem la dispozitie diverse bucati de carpa colorata, melana pentru umplut papusile, nasturei, margelute si sticle de vin in nestire, in caz ca ii lipseste cuiva inspiratia.

decoratiuni
Ghirlande confectionate din frunze, atarnate la geamuri si usi. Boluri din sticla aurie cu lumanari inauntru. Masa impodobita festiv-auriu.

lista de cumparaturi
Alimente
2,5 kg pulpa de vitel, un pachet de unt de 100g, 1,5 kg fasole verde congelata, 4 fire de praz, o legatura de frunze de coriandru, 2kg cartofi, o sticla de suc de rosii bio, o sticla de otet de vin, 0.5l ulei de masline extravirgin, un plic de chimen, un plic de oregano, un plic de piper negru boabe, sare de mare, 750g curmale fara samburi, 100g muguri de pin, 200g miez de nuca, 300g stafide, un borcan de miere greceasca
Bauturi
6 sticle de Chianti
6 cutii de suc de rodii
12 litri de apa minerala
Decoratiuni si cadouri (ca mai sus)

De trei zile nu ma mai trezesc cu ceas desteptator. De trei dimineti incoace, la ora sapte fix, aud piuitul suav al masinariei de facut paine. In casa miroase a brutarie si Pufix imi trece mana prin par si doua pisici pufoase mi se gudura la picioare. Inchid ochii si ma gandesc ca as vrea sa raman forever agatata in momentul asta perfect.

Daca o stiti de-aici sau de-aici sau de-aici , daca ati intalnit-o offline sau daca doar i-ati admirat pozele si i-ati poftit bucatele, daca ati gustat macar o data din tarta ei cu lamaie sau din delicioasele cupcakes, daca ati visat impreuna la al ei bistrot exquis, atunci join me in wishing Mazi “happy b-day” <3

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)