Pentru ca am vrut musai sa scriu azi, mi-am inceput ziua cu o farfurie de supa calda si-un tzamp pe pilaf de orez alb (cam cum ar zice buna-mea). Fix ce-i trebuie caprioarei la ora zece dimineata. Prin amabilitatea lui Iepu’ Purcifer, n-am mai apucat a posta nimic, dar macar m-am asigurat (si azi) ca nu voi muri de inanitie (o vorba-n vant din partea mea, o sa va zic candva zilele astea una alta despre niste oameni care chiar stiu ce e aia foame, eu nu pot trai cu ea o ora, ei traiesc cu ea zile…).

Ei. Intrebarea este ce pui mancam io. Si raspunsul: pui… oshenesc. Da. Asa-i zice. Ca se facea ca eram cu consortul in Auchan, unde nu pot sa zic ca-mi prea place, nimeream pana mai ieri doar accidental, dar de-acu’ o sa ma duc chitit. Asa. Si la raionul de carnet, in fata-mi se asternura deodata niste pui mari, si galbeni de grasi ce erau, cu pielea tare si carnita inchisa la culoare, precum pasaretul alergat. Ce este acest animal? Am zis eu. Si Pufix: cum ma pufi, e puiul osenesc, nu ti-am zis io de el? Cert este ca l-am luat pe el puiul, de fapt, doua pulpe si-un piept cu os, si l-am dus acas’ la noi, sa-i fac cunostinta cu sfanta oala. Am fiert mai multisor la el, dar doamne, ce bun! Pui adevarat, chiar aduce cu puiul de tara. Nicio treaba cu cocoricii si avicolii si alti de-astia. Asa tare m-am bucurat de supa si de pilaf, incat am ezitat sa share, ca data trecuta cand v-am zis de fructele congelate, n-am mai gasit cu saptamanile. Totusi, natura mea deosebit de altruista intr-alea halelii a invins. Meritati, nu-i asa, puiul gras, puiul oshenesc. Ii zice asa de la Oash, nu de la Auchan cum crezui eu si cateva fete de-ale mele. Cica s-ar gasi si-n Real si Cora, eu zau ca nu l-am vazut pana acum in niciuna din astea.

Asa. Deci cautati puiul bun si galben, e usor de recunoscut.

Trambulim mai departe fara noima, pentru ca vine peste noi spiritul Craciunului si nu vreau sa ne gaseasca, nu-i asa, cu chilotii-n vine. Intai, un incident. Eram eu cu Boo intr-o seara la o trattorie. Era destul de tarziu, sa tot fi fost vreo 4-5 mese ocupate, atat. Bai, si intra in carciuma un grup de colindatori. Oameni in toata firea, nu pusti. Si incep a canta colinde asa de frumos, ca ti se facea pielea de gaina. Nu unul, ci vreo patru. Si de pe la noi, si de la altii. Eu cu Boo: mvaaai, ce draguuutz! Restul mesenilor, numa cu ochiu-n farfurie, nu care cumva sa necesite a se scobi prin buzunare dupa vreun cincilei. Cand au terminat de cantat oamenii, ne-au urat “sarbatori fericite”. Am raspuns doar noi. Pentru care chestie ne-am luat niste priviri de parca eram, gen, doo lepre. De m-au apucat asa toti nervii capului. In ce tara traim, bre oameni buni, de colindatul (frumos, cald, pe mai multe voci) este sinonim cu cerseala? De ce suntem asa opariti social, in loc sa ne bucuram ca niste copii? De ce nu facem om de zapada cu ochii boabe de piper? De ce nu iubim? Of.

Ceea ce ma duce la punctul numarul trei. Intitulat “facerea de bine…”. Bogdana isi raceste gura de niste bune luni indemnandu-ne sa-l ajutam pe baietelul cu DBA, Bibi, nu zic ca far’ de folos, dar precis usor nu a fost. Si dupa cum printesa si-a luat cu doua maini scatoalce cand a incercat sa ajute o fetitza fara o mana, asa, iata, si acum a iesit cu balamuc. Cum, va veti gandi, cum este posibil ca un om sa-si bata joc de dorinta altuia de a ajuta pe cineva al carui copil poa’ sa moara daca nu este ajutat? Pai… e simplu. Pentru ca in Romania, colindatul este sinonim cu cerseala, v-am zis eu ca se leaga.

Sigur, daca nu sunteti la curent cu recentul tambalau, nu veti intelege mai nimic din aceasta peroratie. Nu-i nimic si nevermind. Ca, de fapt, tot ce tre sa intelegeti is this:

Pana pe 16 decembrie, si doar pana atunci, puteti cheltui cu cel mai mare folos 2 euro, trimitand un sms la 848. O faceti pentru acest copil cu boala asta afurisita si rara, despre a carui suferinta au scris o multime de oameni cu suflet din online-ul romanesc. Iepu’ a racit prima oara acu’ o saptamana. Usurel. Doar niste muci mai vanjosi. Si tot mi s-a parut capatul tarii. Nu vreau sa imi imaginez prin ce trec parintii lui Bibi. Vestea buna (si in egala masura frustranta), e ca suma de care e nevoie pentru ca micul Bibi sa fie ca nou nici macar nu e foarte mare, 100.000 de euro. Nu e mare. E doar greu de strans. 50.000 de SMS-uri. Oare suntem atatia? Sunteti cu mine?

Si chiar, voi ce-ati face daca in carciuma unde cinati ar intra niste colindatori? Le-ati zambi? Le-ati da bani? I-ati privi cu scarba? V-ar fi rusine pentru ei? Nu, pe bune.

Ciocanelele erau fierte in supa. Eu ma uitam la Vocea si ma tot gandeam in subsidiar ce sa fac cu ele. Tentatia de a le azvarli cu bolta in frigider era… tentanta. Cand colo, ce sa vezi, am facut cel mai pripit ostropel care exista. Si bun, foarte mult bun, mult mai bun decat in varianta asta. Mi-a luat fix cat o pauza de publicitate. Iata cum:

pus ulei de masline in tigaie – incins oleaca, nu prea tare – azvarlit in el niste usturoi de-ala gata tocat, din congelator – mermelit – varsat peste el o conserva de rosii tocate – iar mermelit – inmiresmat cu cimbru si piper – pus carnea in sos – clocotit – completat cu suc de rosii cat sa acopere carnea – iar clocotit – stropit cu niste sos de soia, nu ma intrebati de ce – si – treaba cea smechera – finetea – o lingurita de otet la final

Atat.

Voi, totu’ bine?

Later edit: Sa se consemneze ca azi e ziua cand Iepu’ Purcifer s-a ridicat pentru prima oara pe cele doua picioare la marginea patutului, all by her lonesome. Ain’t no mountain high enough!

Mai tineti minte asta: http://easypeasy.ro/2011/07/cum-sa-supravietuiesti-fara-sa-mananci-carton? Ei bine, forget about it. No more Martha Stewart(ish) coco jumbo. Zilele astea, daca veniti pe-aici si deschideti frigiderul, unul din doua lucruri se poate intampla: sa nu gasiti nimic in el, saaaau, sa va muste de mana o vietate impanata-imblanita-incoltita, we call it “monstrul din Ariston”. Ce liste de cumparaturi? Ce mancare gatita? Ce disciplina refrigerata? Mamica mea! Pai mie mi se pare gourmet sa mananc resturi de la Iepu. Cand am timp sa fierb si-un ou, e deja par-chiiiii.  Am mancat so much McDo, Burger King si greasy chinese, cat sa-mi ajunga for a lifetime. Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la pouvre Mishu, cum sta el la biroul lui corporatist, fara pachetel. Mi-l imaginez lihnit de foame, cu matele ghiortainde, muscand dintr-un covrig rece de la metrou, in vreme ce TOTI colegii sai mananca numa bunatati.

In acest context, citesc ieri la Bucataru’ Maniac o reteta de budinca de dovlecei. Negociez cu Iepu’ sa ma lase sa-i fac si lu’ ta-su o masa calda, ma suflec de maneci si ma apuc sa vad ce-am prin frigider. (Intre altele, gasesc un unt Covalact expirat de o luna, il desfac, arata impecabil, nu pute… e asa, cam ca nou). Nu am 700g dovlecei cum zice la reteta, am in schimb un zucchini mare, vanjos, din care tre sa opresc o bucata si pentru piureurile lui bebex. What to do, what to do? Pai ca de obicei, when in doubt, improvise. Am sa fac o budinca de paste cu pui, zucchini si cascaval. Nu avem cascaval. NU AVEM CASCAVAAAL? Oh well. Atunci am sa fac aceasta budinca cu cascaval FARA cascaval. Now that’s a challenge!

Pastele sa fie penne mici, de-alea din seria Piccolini de la Barilla (le stiti? alea de-s verzi sau rosii sau portocalii, pentru ca baga in ele diverse, de exemplu eu am avut unele cu zucchini si spanac). Le fierb in apa cu sare. Le scurg. Pieptul de pui il maruntesc la robot pana iese un fel de carne tocata, il amestec cu marar, usturoi, cimbru, oregano, chilli, sare si piper, il calesc in tigaie, il mai bag o tura la robot, apoi il azvarl intr-un castron mare. Calesc o ceapa rosie tocata si-o amestec bine cu carnea de pui. Apoi torn si pastele scurse in vailingul cu pricina si mermelesc acolo totul. Bat bine 4 oua cu nitel lapte si cu cascaval ras daca as fi avut cascaval, le amestec cu puiul si pastele. Tai zucchini-ul fasii grosute, pe toata lungimea lui asa, pe care le calesc cu putin ulei de masline. Pe fundul vasului de yena pun fasiile de zucchini. Torn peste ele compozitia de paste cu pui. Mai rasnesc pe deasupra sare si piper. Mai bat un ou bine bine si-l torn peste budinca. Apoi pun capac si dau vasul la cuptor, la foc potrivit. Budinca merge calda, cu iaurt rece pe deasupra. Merge si rece, a doua zi, ca o placinta.

Cam asa.

Este joi. Ma asteapta un weekend de pomina. Care incepe cu petrecere in pijama + co-nebunelele mele Mazi, Monica, Elena si Anca, la (decat) un hotel de lux din capitala, pfoai ce-o sa ne mai punem poalili-n cap! si continua cu vizita foarte dragei mele Ambasadoare, cu care, dupa ce-am lins din scoarta-n scoarta in my time of need blogul ei de gravida, ajung, in sfarsit, sa ma cunosc. Am vorbit prima oara si la telefon saptamana trecuta. Zic eu: Alo! Si ea: Ci voce ai! Si eu: Cum? Si ea: Subtiri:)) Ah, fata mea, abia astept sa vii:D

Acestea fiind zise, si pentru ca nu stiu daca ne mai auzim maine, va doresc un sfarsit de saptamana caldut, numaisinumai cu oamenii vostri dragi, cutotulsicutotul de bine!

Slabesc. Vazand cu ochii si pe incercatelea cu hainele cele vechi. De cateva saptamani tin o dieta miraculoasa, mai ceva ca aia cu zeama de varza. Sunteti pregatiti sa aflati despre ea? Ei bine, dieta magica se cheama… (drum roll)… sala nenica! Ceea ce confirma, fara a mai fi fost nevoie, ca sportul bate la fund orice regim de slabit. Nu incetez sa ma minunez ce efect imediat si simtibil poate avea miscarea asta asupra fizicului meu feshtelit de sarcina si abuzat suplimentar de un copil care mi-a depasit in greutate cea mai grasa pisica. Parca si vergeturile s-au mai retras, desi da, stiu, vergeturile nu dispar:p Eu cred ca (urmeaza o platitudine) daca toata lumea ar face macar nitel sport in mod constant, rata obezitatii ar scadea vertiginos, iar noi am manca zilnic cartofi prajiti in untura de gasca (sau nu, dar nu-i asa ca ar fi fost dragut?).

I dare you, acum si-aici, pe voi aia care va stiti cu musca grasa pe caciula, ia sa vedem cum faceti macar 45 de minute de sport o data la doua zile, dar fara a va menaja, work it baby shake it – gen, sa vedem transpiratia cum curge suvoaie din cap in ureche, sa se inece casca de iPod, sa iesiti din sala de culoarea rosie si sa imi ziceti voi pe urma ca nu v-am invatat de bine si de folos. Hai, se mai apuca cineva? Eu am ca obiectiv minus cinci kilograme, cu atat am mai ramas din cele 26 “castigate” in sarcina, ceea ce mi se pare decent. Si ma motiveaza fiecare reusita, fiecare minut suplimentar pe care reusesc sa-l asud pe banda sau cross trainer, vreau sa am patratele pe burta, vreau sa le fac in ciuda articulatiilor mele belite si sa le arat eu lor cine-i sefica. Hai, run with me, we can compare notes la sfarsit de luna, vedem care ce-a izbandit.

Si pe urma mancam.

Azi sa fie un pui dulce acrisor, cu legume trase la tigaie si orez simplu. Pieptul de pui taiat bucati potrivite se trece prin faina de porumb (a nu se citi malai), apoi, cu un cleste sau cu o furculita, il mozolim asa, in treacat (a nu se citi ca-l lasam sa zaca) intr-un amestec facut dintr-o lingurita de miere, sos de soia, zeama de la o jumatate de lamaie si niste chilli. Apoi il prajim intr-un ulei foarte bine incins si-l dam deoparte. Taiem niste ardei gras in bucati maricele si-l aruncam si pe asta in tigaia incinsa, fara niciun alt condiment. Il lasam cateva zeci de secunde pe fiecare parte, nu vrem sa se flescaiasca, ci doar asa, sa-si “degaje” aromele. Nu stiu daca v-am zis, dar ardeiul e leguma mea preferata, iar gustul asta de ardei perpelit la foc iute mi se pare cea mai grozava chestie.

Ei, si dupa ce dam la o parte si ardeiul, luam niste fasole verde de-aia verde si-o punem si pe ea la prajit in tigaie. O udam cu o lingura din marinata de mai sus, o ningem cu ce-a mai ramas din faina de porumb si-apoi presaram peste ea susan, lasand sa se prajeasca si acesta lejer si pe toate partile (lejer nu inseamna maro inchis). Combinatia de fasole verde cu susan mi se pare una din cele mai reusite, incercati si o sa vedeti.

Asta e tot. Numai bun cu orez basmati simplu, fiert la aburi si frecat cu o lingurita de ulei de masline sau de unt. Pofta buna s-aveti si ne vedem la sala. Eu o sa fiu aia din urechile careia se aude Florence & The Machine;) Si daca nici asa nu ma identificati, uitati-va dupa cel mai mare… suflet;)

Imi propusesem sa fie asa: supa de rosii, pui cu smantana si placinta cu caise. Nu fu loc. Ca era deja tarziu, musafirii se pornisera, iar eu inca mai negociam cu Iepu’ niste timp. Asa ca am luat frumusel tavile Ikea, cinstitele tavi care m-au scos din impas de atatea si-atatea ori in trecut (si care nu stiu cum se face ca, indiferent cati oameni ai la masa, au de fiecare data capacitatea optima), si le-am umplut cu varf.

Intr-una am pus aripioare si copane de pui, marinate de urgenta in sos de soia, nomu, chilli, chimbru si ulei de masline.

In cealalta – cartofi aurii, mozoliti cu ulei de masline, usturoi, boia, sare grunjoasa, rozmarin si cimbru. Pe astea doua tavi le-am aruncat in cuptor si mi-am vazut de treaba. Am perpelit iute niste ciuperci in unt. Am facut o salata clasica din frunze verzi, ridichi, castravete, ardei, lamaie si ulei de masline.

Dar de fapt, ce vroiam eu sa va arat este o alta salata, am numit-o “cubuleta” pentru ca toate legumele din ea sunt taiate cuburi. Nu ma dau in vant dupa salata, dar asta chiar m-a impresionat. Avem asa: rosii de gradina, ferme, ca sa nu fie exagerat de zemoase, apoi – ardei de toate culorile – verde inchis, rosu, galben si portocaliu, apoi ridichi, avocado si ceapa rosie (ar fi mers, dar eu n-am avut).

Am facut un dressing din zeama de lamaie, ulei de masline, marar si patriunjel, emulsionate bine la robot. Bun rau!

A mai fost pe masa si o supa de rosii, dar despre aia intr-un post separat, ca tre’ sa verific daca nu care cumva am mai aratat-o la lume. Deh, multi ani de blog, baby brain, intelegeti voi.

Haideti cu “cubuleta”, desfatare la ochi!

Trebuia sa fie weekendul in care rationalizam gazul si curentul electric. Mancam, care cum s-ar spune, salate. Si freshuri. Si pepene. Tz tz tz… tzeapa:p Care decat am fiert niste porumb vineri seara, ca doar nu era sa-l lasam sa se strice, ca erau deja 35C in  casa, ca ce mai contau zece litri de apa in care se desfatau pe foc intre panusi niscaiva stiuleti din care plesnea laptele numai cand te uitai la ei. Si-apoi, duminica, niste prajitura cu visine, ca le-aveam de doua saptamani in frigider, doar nu era sa le las sa se borsheasca. Si daca tot dadusem drumu’ la cuptor, hai cu niste cartofi copti cu usturoi. Si langa ei, tzup frigaruile de pui, marinate de cu seara in sweet chilli sauce cu cimbrisor proaspat de la ghiveci (de la Real). Da ma, dar in my defense, uitati ce salata frumoasa le sade alaturi – cu frunze colorate, si rosii cherry galbene, si ridichi, si ardei gras. Cu vinegreta cu ierburi aromatice. Numai buna. Iar mai pe duminica seara, de spaima furtunii, niste paste, ca ma provocase Pufix the man ca cica ce ragu a facut Jamie la televizor. In your face Jamie Oliver, iti dau un ragu peste ochi de nu poti sa-l duci.

La voi cum a fost? V-ati tinut de meniul de canicula, sau ati calcat pe bec (gaz)? Hai c-o saptamana suportabila la toata lumea! 

Se iau doua pulpe superioare de pui si se fierb in nitica apa cu sare. Nu foarte mult, ca mai avem de lucrat cu ele. Se, de fapt, semifierb. Se scot din supa si se perpelesc in tigaie, cu doua linguri de ulei de masline si o ceapa tocata marunt. Se adauga un praz taiat rondele si cativa cartofi mici, intregi (ideal – cartofi noi). Se acopera cu supa in care au fiert pulpele, se sareaza, se pipereaza si se fierb la foc mic, cu capac.

Intre timp, se oparesc cateva buchetele de broccoli congelat si niste mazare, in apa clocotita cu sare. Se trec sub jet de apa rece si se lasa deoparte. Cand cartofii sunt molcuti, dar nu terci, se adauga in cratita noastra asa: o mana de loboda, vreo patru-cinci fire de ceapa verde maruntita, mazarea, buchetelele de broccoli si apa la completare.

Se da cratita la cuptor, la foc mic. Mancarea tre’ sa fie cu zeama, nu scazuta. Se ia din ea cu polonicul, e un fel de intre-supa-si-tocana si e tare, tare buna! Piperul e de baza, nu folositi nicio alta mireasma, lasati mancarea sa aiba gust de verdeturi. Tocati patrunjel si presarati din abundenta in farfurie.

Stiti ca a iesit ce trebuie daca pulpele de pui si cartofii au o crusta aurie delicioasa si in acelasi timp plutesc intr-o supa buna de carne si legume. Enjoy!

Despre mancarea de azi: noi mancam mici de la Cocosatul, ca are Pufix drum spre Baneasa si am profitat de ocazie. Voi ce puneti pe masa weekendul asta?

Ipotetic vorbind: daca o bucata de porc si o farfurie de paste ar atarna deasupra unei prapastii si eu as putea s-o salvez doar pe una din ele, ce as face? Pfff, talk about impossible choices! Probabil ca m-as arunca in gol cu gura cascata, sperand sa gust si eu ceva inainte sa ma astern lata pe fundul haului.

Spre norocul meu, aceasta problema bizara nu se va pune niciodata in viata reala, unde loialitatile mele se impart fericit intre una si alta. Dar daca porc nu cred ca as putea sa mananc in fiecare zi, ca probabi, as ajunge sa nu-l mai apreciez la justa valoare, paste as manca dimineata, la pranz si seara fara sa obosesc. Uneori mananc paste simple, fierte, peste care pun putin ulei de masline, sare, piper si busuioc de-ala uscat, din plic. Lame, I know:p Iar cand ma duc la mancatoria mea preferata de paste (adicatelea asta - si atentie, ca nu endorsez nicio alta Trattoria Il Calcio decat pe aceasta, care-i prima si e the real deal), imi comand aproape de fiecare data acelasi fel de paste – aglio olio e gamberi, fara rosii uscate si cu extra patrunjel. Se intampla destul de rar sa gust alte soiuri, de obicei cand merg cu prietenii si le ravasesc farfuriile fara rusinica (vai, mai stiti episodul ala din Friends cu Joey doesn’t share?)

Ei, ideea e ca am fost vineri seara la trattoria noastra de cartier, unde, ca sa nu ma dezic, am comandat tot infailibilele aglio olio, dar am gustat (a se citi ras o cantitate zdravana) si din niste paste al forno pe care si le comandase Bursucu’, ceea ce mi-a dat de lucru in weekend, ca si asa nu stiam ce sa mai gatesc si eram zdrente cu nervii si inspiratia.

Mare smecherie nu e. Se fierb pastele al dente (sa fie ceva paste scurte, like fusilli sau penne) si se lasa la scurs. Se cubulesc o bucata de piept de pui fara os si piele si cativa carnati de bere, se tavalesc prin nitica faina, boia, sare si piper si se perpelesc binisor intr-o tigaie cu putin ulei. Se adauga doi dovlecei taiati cuburi si se mai agita putin treaba. Cu oleaca de cimbru presarat peste si niste chilli daca va place iute. Se extrag toate astea din tigaie si se pun deoparte intr-un castron.

In grasimea ramasa se calesc o ceapa mica, tocata marunt, un ardei rosu si vreo doi morcovi taiati rondele. Se sting cu putintica apa si se inabuse cu capac pana se inmoaie cat de cat (pe gustate la morcov, ca ala e cel mai tare). Le dam si pe astea la o parte.

Mai facem rapid un sos rose din suc de rosii sau pasta de tomate, sare, piper, cateva linguri de smantana (de-aia normala, nu dulce) si, daca va place, niste alcool (like un strop de coniac sau de vin rosu) – proportia de rosii versus smantana e dupa gustul fiecaruia.

Amestecam intr-un vas termorezistent pastele, carnea, dovleceii, ardeiul cu ceapa si morcov, apoi sosul. Dam la cuptor la foc mic pret de vreo 30 de minute, sa se patrunda bine aromele. Musai acoperit cu folie sau capac, ca nu vrem sa iasa crustoasa treaba. For the finishing touch, radem niste mozzarella pe deasupra si mai lasam vasul descoperit la cuptor inca vreo doua minute, sa se topeasca frumos branza. Decoram cu busuioc proaspat si mancam in nestire, aducand neincetate omagii cui a inventat pastele – mare om!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acum ce ne-am potolit burtile, intrerupem programul obisnuit cu un buletin informativ din ceea ce s-ar putea sa fie ultima mea saptamana de graviditate (aleluia!). Intrebare: 25 martie este ziua cand:
a. se deschide primul H&M in Romania
b. crestinii sarbatoresc Buna Vestire (foarte tare semnificatia, by the way – http://ro.wikipedia.org/wiki/Buna-Vestire)
c. se naste LV

Pai hopefully, toate cele de mai sus. Din pacate aflam abia joi seara… Va rog sa ne tineti pumnii pentru 25, ca gandul de a mai astepta inca cinci zile peste mi se pare ucigator. Ah, si avand in vedere ca pe 25 sunt ocupata, nasc, ma vad nevoita sa refuz marele premiu roblogfest in favoarea urmatorului clasat, multumesc☺

Taman cand zicea Ada ca poate ar fi o idee buna sa adun intr-un buchetel retetele de post de pe blog (de parc-as avea de-astea!), eu ma pregateam sa va povestesc despre cum “tava Ikea se intoarce”. Tre’ s-o stiti, e tava aia imensa de inox care te scoate din orice belea si criza de inspiratie, numai buna cand ai musafiri, ai foame, dar n-ai timp sa fii sofisticata. Cam asa si sambata: sase guri flamande si-o mica Mamarutza (fetita unor prieteni, mult mai interesata de covrigei decat de mancarea mea:p, dap, am un succes nebun la kinderi, nu stiu ce-o sa ma fac), o bucatareasa umflata precum omuletu’ Michelin, posocoasa si cam fara chef… what to do, what to do?

Pai niste alea alea la tava, si prin alea alea intelegem asa: pulpe de pui si fripturi subtirele de porc, balmajite cateva minute intr-o punga cu ulei de malsine, sos de soia, cimbru si nomu smokey peri-peri si varsate in tava-minune; intre ele, ordonate frumusel costite afumate, morcovi taiati pe jumatate, ceapa rosie si fire de usturoi verde; stropita tava cu un fel de mujdei lejer din cativa catei de usturoi pisati si amestecati cu apa. Data la cuptor la foc iute, acoperita cu folie ca sa nu parlim legumele si sa se inabuse frumusel carnea. Eu am lasat-o cam o ora jumate daca nu doua, intorcand carnea de doua ori si scotand folia in ultimele zece minute, pentru o rumeneala frumoasa.

Am mai daruit masa cu carnati thuringer de la Angst (bunuti), piure bun de cartofi cu balaceala de unt, ardei copt si castraveti murati. O nebunie!

Inteleg de la oaspetii mei ca am imputit zdravan holul blocului a usturoi, dar in tava zau ca nu s-a simtit asa tare. Oh well, bun a fost! Iar la desert ne-am “dres” cu placinta cu mere si inghetata. Fuss free, bun, numai de post nu… Acuma na, ce sa va zic, cine tine post, vine aici pe propria raspundere:)

In other news, mai sunt doua saptamani si-o zi, iar eu nu mai pot deloc. Da’ deloc. Vorba lui Pufix, sunt ca maratonistii aia care alearga jde’ kilometri si se pravalesc invinsi cu limba de un cot la doi metri de finish line:( Nu stiu cu ce sa ma mai pacalesc, ca sa mai treaca niste timp, ca sa ignor durerile si fricile care ma napadesc in roi organizat ca furnicile ucigase. Any tips de la foste incubatoare-actuale mame? Voi cum ati supravietuit ultimelor saptamani de sarcina?