Se iau doua pulpe superioare de pui si se fierb in nitica apa cu sare. Nu foarte mult, ca mai avem de lucrat cu ele. Se, de fapt, semifierb. Se scot din supa si se perpelesc in tigaie, cu doua linguri de ulei de masline si o ceapa tocata marunt. Se adauga un praz taiat rondele si cativa cartofi mici, intregi (ideal – cartofi noi). Se acopera cu supa in care au fiert pulpele, se sareaza, se pipereaza si se fierb la foc mic, cu capac.

Intre timp, se oparesc cateva buchetele de broccoli congelat si niste mazare, in apa clocotita cu sare. Se trec sub jet de apa rece si se lasa deoparte. Cand cartofii sunt molcuti, dar nu terci, se adauga in cratita noastra asa: o mana de loboda, vreo patru-cinci fire de ceapa verde maruntita, mazarea, buchetelele de broccoli si apa la completare.

Se da cratita la cuptor, la foc mic. Mancarea tre’ sa fie cu zeama, nu scazuta. Se ia din ea cu polonicul, e un fel de intre-supa-si-tocana si e tare, tare buna! Piperul e de baza, nu folositi nicio alta mireasma, lasati mancarea sa aiba gust de verdeturi. Tocati patrunjel si presarati din abundenta in farfurie.

Stiti ca a iesit ce trebuie daca pulpele de pui si cartofii au o crusta aurie delicioasa si in acelasi timp plutesc intr-o supa buna de carne si legume. Enjoy!

Despre mancarea de azi: noi mancam mici de la Cocosatul, ca are Pufix drum spre Baneasa si am profitat de ocazie. Voi ce puneti pe masa weekendul asta?

Ipotetic vorbind: daca o bucata de porc si o farfurie de paste ar atarna deasupra unei prapastii si eu as putea s-o salvez doar pe una din ele, ce as face? Pfff, talk about impossible choices! Probabil ca m-as arunca in gol cu gura cascata, sperand sa gust si eu ceva inainte sa ma astern lata pe fundul haului.

Spre norocul meu, aceasta problema bizara nu se va pune niciodata in viata reala, unde loialitatile mele se impart fericit intre una si alta. Dar daca porc nu cred ca as putea sa mananc in fiecare zi, ca probabi, as ajunge sa nu-l mai apreciez la justa valoare, paste as manca dimineata, la pranz si seara fara sa obosesc. Uneori mananc paste simple, fierte, peste care pun putin ulei de masline, sare, piper si busuioc de-ala uscat, din plic. Lame, I know:p Iar cand ma duc la mancatoria mea preferata de paste (adicatelea asta - si atentie, ca nu endorsez nicio alta Trattoria Il Calcio decat pe aceasta, care-i prima si e the real deal), imi comand aproape de fiecare data acelasi fel de paste – aglio olio e gamberi, fara rosii uscate si cu extra patrunjel. Se intampla destul de rar sa gust alte soiuri, de obicei cand merg cu prietenii si le ravasesc farfuriile fara rusinica (vai, mai stiti episodul ala din Friends cu Joey doesn’t share?)

Ei, ideea e ca am fost vineri seara la trattoria noastra de cartier, unde, ca sa nu ma dezic, am comandat tot infailibilele aglio olio, dar am gustat (a se citi ras o cantitate zdravana) si din niste paste al forno pe care si le comandase Bursucu’, ceea ce mi-a dat de lucru in weekend, ca si asa nu stiam ce sa mai gatesc si eram zdrente cu nervii si inspiratia.

Mare smecherie nu e. Se fierb pastele al dente (sa fie ceva paste scurte, like fusilli sau penne) si se lasa la scurs. Se cubulesc o bucata de piept de pui fara os si piele si cativa carnati de bere, se tavalesc prin nitica faina, boia, sare si piper si se perpelesc binisor intr-o tigaie cu putin ulei. Se adauga doi dovlecei taiati cuburi si se mai agita putin treaba. Cu oleaca de cimbru presarat peste si niste chilli daca va place iute. Se extrag toate astea din tigaie si se pun deoparte intr-un castron.

In grasimea ramasa se calesc o ceapa mica, tocata marunt, un ardei rosu si vreo doi morcovi taiati rondele. Se sting cu putintica apa si se inabuse cu capac pana se inmoaie cat de cat (pe gustate la morcov, ca ala e cel mai tare). Le dam si pe astea la o parte.

Mai facem rapid un sos rose din suc de rosii sau pasta de tomate, sare, piper, cateva linguri de smantana (de-aia normala, nu dulce) si, daca va place, niste alcool (like un strop de coniac sau de vin rosu) – proportia de rosii versus smantana e dupa gustul fiecaruia.

Amestecam intr-un vas termorezistent pastele, carnea, dovleceii, ardeiul cu ceapa si morcov, apoi sosul. Dam la cuptor la foc mic pret de vreo 30 de minute, sa se patrunda bine aromele. Musai acoperit cu folie sau capac, ca nu vrem sa iasa crustoasa treaba. For the finishing touch, radem niste mozzarella pe deasupra si mai lasam vasul descoperit la cuptor inca vreo doua minute, sa se topeasca frumos branza. Decoram cu busuioc proaspat si mancam in nestire, aducand neincetate omagii cui a inventat pastele – mare om!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acum ce ne-am potolit burtile, intrerupem programul obisnuit cu un buletin informativ din ceea ce s-ar putea sa fie ultima mea saptamana de graviditate (aleluia!). Intrebare: 25 martie este ziua cand:
a. se deschide primul H&M in Romania
b. crestinii sarbatoresc Buna Vestire (foarte tare semnificatia, by the way – http://ro.wikipedia.org/wiki/Buna-Vestire)
c. se naste LV

Pai hopefully, toate cele de mai sus. Din pacate aflam abia joi seara… Va rog sa ne tineti pumnii pentru 25, ca gandul de a mai astepta inca cinci zile peste mi se pare ucigator. Ah, si avand in vedere ca pe 25 sunt ocupata, nasc, ma vad nevoita sa refuz marele premiu roblogfest in favoarea urmatorului clasat, multumesc☺

Taman cand zicea Ada ca poate ar fi o idee buna sa adun intr-un buchetel retetele de post de pe blog (de parc-as avea de-astea!), eu ma pregateam sa va povestesc despre cum “tava Ikea se intoarce”. Tre’ s-o stiti, e tava aia imensa de inox care te scoate din orice belea si criza de inspiratie, numai buna cand ai musafiri, ai foame, dar n-ai timp sa fii sofisticata. Cam asa si sambata: sase guri flamande si-o mica Mamarutza (fetita unor prieteni, mult mai interesata de covrigei decat de mancarea mea:p, dap, am un succes nebun la kinderi, nu stiu ce-o sa ma fac), o bucatareasa umflata precum omuletu’ Michelin, posocoasa si cam fara chef… what to do, what to do?

Pai niste alea alea la tava, si prin alea alea intelegem asa: pulpe de pui si fripturi subtirele de porc, balmajite cateva minute intr-o punga cu ulei de malsine, sos de soia, cimbru si nomu smokey peri-peri si varsate in tava-minune; intre ele, ordonate frumusel costite afumate, morcovi taiati pe jumatate, ceapa rosie si fire de usturoi verde; stropita tava cu un fel de mujdei lejer din cativa catei de usturoi pisati si amestecati cu apa. Data la cuptor la foc iute, acoperita cu folie ca sa nu parlim legumele si sa se inabuse frumusel carnea. Eu am lasat-o cam o ora jumate daca nu doua, intorcand carnea de doua ori si scotand folia in ultimele zece minute, pentru o rumeneala frumoasa.

Am mai daruit masa cu carnati thuringer de la Angst (bunuti), piure bun de cartofi cu balaceala de unt, ardei copt si castraveti murati. O nebunie!

Inteleg de la oaspetii mei ca am imputit zdravan holul blocului a usturoi, dar in tava zau ca nu s-a simtit asa tare. Oh well, bun a fost! Iar la desert ne-am “dres” cu placinta cu mere si inghetata. Fuss free, bun, numai de post nu… Acuma na, ce sa va zic, cine tine post, vine aici pe propria raspundere:)

In other news, mai sunt doua saptamani si-o zi, iar eu nu mai pot deloc. Da’ deloc. Vorba lui Pufix, sunt ca maratonistii aia care alearga jde’ kilometri si se pravalesc invinsi cu limba de un cot la doi metri de finish line:( Nu stiu cu ce sa ma mai pacalesc, ca sa mai treaca niste timp, ca sa ignor durerile si fricile care ma napadesc in roi organizat ca furnicile ucigase. Any tips de la foste incubatoare-actuale mame? Voi cum ati supravietuit ultimelor saptamani de sarcina?

Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Noroc cu Andi care m-a-ntrebat azi de sanatate si mi-a adus aminte ca n-am publicat inca reteta de pate de ficat silky smooth pe care am prestat-o la cooking workshop-ul Electrolux. Asa ca iat-o, o aveti mai jos in toata gloria si splendoarea, in caz ca vi se pare o idee buna pentru masa de Revelion. Eu va zic sincer, am incercat inca vreo doua retete de pate de ficat inainte de asta si nu se apropie de nicio culoare. O sa vedeti, fiertul ficatului in lapte si galbenusul de our fiert adaugat in compozitie make all the difference. Enjoy!

500g ficatei, 4 oua, un pachet de unt, lapte, piper negru boabe si macinat, foi de dafin, cimbru, sare

Ficateii se fierb in lapte, cu boabe de piper, cimbru si foi de dafin. Fara sare, ca se intaresc. Odata fierti, se scurg, se paseaza cu blenderul impreuna cu 4 galbenuse de ou fierte tari, sare dupa gust, unt in functie de preferinte, eu am pus aproape tot pachetul. Daca e prea « vartoasa » compozitia, se poate “dilua” cu putina apa calduta. Ideea e sa iasa asa, foarte creamy. Merge cu ceapa caramelizata pe deasupra.

Aseara m-am invrednicit in sfarsit sa fac rulada de pui pe care o aveam in plan inca de weekendul trecut. Nu de alta, dar expira doamne-iarta-ma pieptul de pui pe care il cumparasem fix in acest scop. Acuma, rulada de pui am mai facut eu de cateva ori (de exemplu, aici si aici), dar de regula o fierbeam in apa sau o inabuseam la cuptor. De data asta, insa, am fiert-o in lapte. Si mama mama ce-a iesit!

Am inceput cu snopitul in bataie al pieptului de pui de catre Pufix, cat sa devina asa o pleasca lata si groasa cam de un deget. Pe care am sarat-o, am piperat-o si am umplut-o cu felii de bacon, spanac si cheddar. Am rulat frumusel pieptul de pui si l-am legat cu sfoara.

Am scufundat animalul intr-o tigaie cu nitel ulei de masline si l-am rumenit lejer pe toate partile, presarand oleaca de cimbru peste, mai mult de fun asa. Apoi l-am desertat, cu grasime cu tot, intr-o oala mai adanca. Am pus peste el dupa cum urmeaza: doua linguri serioase de boia dulce, piper proaspat macinat, usturoi uscat si oregano. Apoi am turnat in oala, in proportii egale, apa fiarta si lapte si am adaugat boabe de piper rosu si verde, ienibahar si coriandru tot boabe, foi de dafin si nitica sare de mare.

L-am fiert la foc mic, cu capac, pret de o ora jumate or so. Miroase bestial, asa ca daca cumva va e foame cand gatiti chestia asta, o sa fie chinuitor rau sa va invartiti pe langa oala. Dupa ce s-a fiert rulada, am spalat-o sub jet de apa rece (ca o sa vedeti, laptele face asa un fel de spume dezagreabile), am taiat sfoara si am pus rulada intr-o tava cu foarte putina apa pe fund. Am uns carnea cu ulei de masline, am sarat-o si piperat-o si-am bagat-o vreo zece minute la cuptor sa se mai usuce. Apoi am lasat-o sa se raceasca, iar azi dimineata am taiat-o in felii subtiri. Pe care tocmai ce le-am mancat, cu castravete murat, paine de casa si mustar. Pofta buna la mezeluri de casa si un weekend linistit:)

N-am mancat cartofi dalmatieni la Taverna Sarbului, dar am auzit despre ei numai de bine. Asa ca aseara m-am apucat sa-i recreez din imaginatie, neavand, ca de cele mai multe ori, chef sa ma uit pe net dupa reteta, dar avand o mare foame, cartofi de la Cornu si spanac la congelator.

Pai am curatat cativa cartofi mititei si i-am taiat rondele, cam ca pentru chips-uri asa, dar mai grosute. In tigaie am incins lejer niste ulei de masline aromat cu vreo 5 catei de usturoi taiati si ei, plus o lingura rasa de chilli. Am deversat cartofii peste, i-am invartit de cateva ori si-apoi am turnat peste ei o ceasca de apa. Am acoperit tigaia si i-am inabusit asa, tot picurand din cand in cand apa, pana s-au inmuiat. I-am sarat, piperat si oreganizat si la coada am pus peste ei spanacul congelat. Cand s-a topit, am asteptat sa scada zeama si sa se aureasca putin cartofii. Apoi i-am dat la o parte.

Alaturi am tratit niste pulpe de pui la cuptor (aceeasi metoda ca la aripioarele de saptamana asta, foarte mult bun!) si o strasnica salata de rosii cu patrunjel si masline verzi. Eiii, si pe urma m-am apucat sa fac poze. Si m-am umplut efectiv de spume, ca nu reflectau deloc realitatea din farfurie. M-am purificat cu o sesiune de infierat public, pe facebook, perversul device Canon 450e (cica d, imi sufla Pufix:)) si-abia apoi m-am bucurat si eu pe deplin de asa mancare delicioasa.

Azi e Friday☺ Friday☺, la la la la la la la la. Maine e sambata☺, sambata☺ – avem in plan o ”supriza-surpriza”, dar si ultimul gratar pe anul asta, asa ca abia astept sa relatez porcescul dezmat (there WILL be porc, sper!). In rest, nu stiu ce sa mai gatesc, I’ve run out of ideas:p Voi ce planuri aveti? Cheers!

Later edit: am uitat ca la cartofii cu spanac am pus la sfarsit si o lingura de smantana:D

Dupa un weekend in care m-am simtit like crap si o zi de luni odioasa, azi lucrez de-acasa. Sper ca pana maine sa ma simt mai in forma. Cum de mancat tre’ sa mancam, chiar daca mai fara imaginatie asa, am facut aseara niste aripioare la cuptor, marinate pripit intr-un amestec de sos de soia si Nomu smoky peri peri – adica puse intr-o punga si agitate acolo ghebos cu respectivul sos, dupa care trantite in tava cu zeama cu tot si coapte la foc foarte mic. Intoarse o data, ca sa se rumeneasca pe ambele parti. Langa ele – mda, legume congelate, trantite direct in tigaie, cu putin ulei de masline, cimbru, sare si piper. Garnisite cu busuioc proaspat. Pufix zice ca “I have outdone myself again”. Adica e de bine. O zi faina tuturor:)

Cand am chef, am chef si se vede. Mancarea e ca orice alta treaba in viata: gatita cu entuziasm, are gust bun. Acuma, in cazul de fata nu stiu daca entuziasmul meu a avut ceva de-a face cu reusita, dar pot sa va zic ca ma simt de parca am inventat roata. Dar sa vedem de ce.

So. Eram eu pe genul ‘house-wife de dupa-amiaza’ acu’ vreo doua zile si ma gandeam cum o sa vina Mishu de la sala flamand si hai sa gaseasca ceva cald, nu? Si de-aici I went a little overboard, ca aveam timp si dispozitie. Si-am inceput cu niste copane de pui, pe care le-am uns cu o pasta groasa de mustar de dijon, ulei de masline, cimbru, sos de soia si seminte de ceapa. In castronul in care fusese pasta asta am pus nitica apa, cat sa adun de pe el resturile. Si-am turnat-o in tava de inox in care asezasem copanele, dar nu direct peste ele, ca sa nu spal ‘molozu’. Am dat tava la cuptor la foc mic, sa tot fi stat mai bine de-un ceas. Si mi-am vazut de treaba mea. Am copt cativa cartofi mititei de provenienta locala certa Cornu. I-am taiat rondele cu coaja cu tot (ca ii spalasem ghebos inainte). I-am aruncat intr-o tigaie cu ulei de masline, chilli si usturoi si i-am vanturat de colo colo pana s-au facut frumos aurii pe toate partile.

Si-acum, la piece de resistance – varza chinezeasca trasa la tigaie cu exces de piper, cat sa se inmoaie putin, dar nu exagerat, amestecata cu belsug de oua batute. Fantastic! As fi mancat in prostie! In fact, din ce-a mai ramas, am tras o tura si la micul dejun a doua zi. Nu pot sa va explic cat e de bun, tre’ sa incercati musai musai aceasta varietate de scrambled eggs. Care  s-a potrivit absolut divin cu puiul rumenit in crusta de mustar si cu cartofii cu usturoi. Awesomeness pe care afurisitu’ de aparat zis si “spaima luminii de la bec” nu a reusit sa o traduca in imagini:( Vorba aia, cand mana nu-i buna, sa dam vina pe scula:p Asa de tare m-am suparat ca nu am poze frumoase la felul asta de mancare, incat ma bate gandul sa nu mai postez decat ce gatesc pe lumina zilei. ‘Tis a shame:p Anyway, va recomand din suflet aceasta mancare, integral sau pe bucati.

Have a good w/e y’all:)