Imi plac sarbatorile, toate. Orice motiv de panarama gastro-emotionala e suficient de bun pentru mine. Nu ma intereseaza ca-s de import sau de-ale noastre. Important e sa existe. Mi se trage din copilaria mea fericita in sanul unei familii prea misto, de la un tata care a fost cel-mai-bun-tata si de la mama mea, desavarsita in every way, care astia doi oameni, de le datorez eu in totalitate viata mea cea buna si buna mea natura, m-au invatat ca nu exista loc mai frumos in lumea asta ca acasa, de sarbatori. Vreau sa fac pentru Iepu’ tot ce e mai bun. Nu stiu daca o sa am cum si cu ce s-o dau la lectii de pian, la inot, la meditatii, la after school, la cel mai bun liceu, la facultate la Sorbona si in general nu stiu ce-am sa-i pot oferi dintr-ale materialului, dar un lucru e cert. Am sa ma straduiesc sa-i fac copilaria si cuibul asta, din care urmeaza a se arunca la un moment dat in viata cu capu-nainte, ceva de care sa-si aduca aminte cu acelasi drag cu care-mi aduc eu aminte de ale mele.

Asa ca, baby, de prima ta zi a recunostintei, vei manca piure cu curcan, si simti tu mirosul asta dulceag, de chestii statute-n cuptor, care-ti gadile minusculele nari? Oh well, that’s real food, din aceea care sa te trimita acasa cu gandul, cand vei fi mare si va fi greu. Nu o sa te mint, nu e asa neaparat foarte marfa sa fii adult, in locul tau nu m-as grabi sa ajung acolo, dar uite, ideea e ca as long as we’re together, the rest can go to hell. Si mai tre sa stii, draga Iepu’, ca dragostea nu tine, totusi, de foame. So let’s talk food, k?

Pentru oamenii mari, piept de curcan intreg, uns cu ulei de masline, picurat cu nitel sos de soia si frecat cu mirodenii si sare grunjoasa. Langa el, cativa cartofi taiati in jumate. Si mai colea, bastonase de dovleac, morcov, telina, pastarnac si ceapa rosie, marinate intr-un amestec de ulei de masline, otet balsamic, cimbru, rozmarin, sare si piper. Turnat nitica apa in tava cu astea si dat la cuptor vreo 2h, la foc potrivit, cu folie peste ca sa nu se carbonizeze. Cand e totul moale, stiti, luati folia si lasati sa prinda oleaca de rumeneala.

Langa farfuria minunata cu friptura si legume, la fix merge o salata de varza rosie cu mar, otet, ulei, sare, piper mult si cateva nuci sau muguri de pin for extra crunchiness.

Pentru Iepu’, pus la aburi dovleac, morcov, pastarnac, telina, ceapa rosie, broccoli si curcan, pasat ghebos cand sunt facute, garnisit cu nitel unt.

Voila, primul nostru Thanksgiving in familie. Nu ne-am spart in figuri, ca stiti, timpul nu exista. Dar mi-e drag de noi si de casa mea calda, de masa cu bunatati, de traditia asta noua care azi incepe. To many more to come! Happy Thanksgiving everyone:) Cheers!

Traiesc in preistoria softurilor. Da. Pentru ca, va zic!, invariabil, noile versiuni sunt mai proaste si mai disfunctionale decat alea de dinainte. Drept care nu suport, da’ nu suport, sa mi se faca update de ce stiu eu ce soft (hint hint, husband 2.0-007). Din cauza de un astfel de update instalat fraudulos pe calculatorul meu de catre… cineva, mi s-a trosnit temporar blogul si nu v-am putut povesti ieri despre ruloul meu de curcan, care nu era rulou, care improsca si dadea pe-afara. Ma rog, daca mai intereseaza si pe alti utilizatori de WordPress, sa stiti ca Internet Explorer 9 e caca, cah, evil, alea alea. Odata instalat, adminul de blog nu mai merge neam, spre panica si damblalele utilizatorului-femeie. Dar sa nu ne mai punem poalele-n cap si despre mancare sa vorbim.

Pai deoarece eu stau acasa de cateva luni, intelectul meu e in picaj. Stiu tot despre irimonipepezavo, sunt consumator fidel de dileli gen happyhour si accesdirect, de teleshopping ce sa mai zic, visez efectiv reclama la dubleta, tigaia  fermecata cu doua funduri. Asa ca, vedeti, in contextul asta, Cireasa de pe tort e chiar elevee… s-avem pardon. Ei, si la una din emisiunile astea am vazut eu ca facea o tantica un rulou din piept de ceva cu ceva. Repede am improvizat, tzac pac, cu ce piept si ce ceva aveam prin casa.

Am batut bine o bucata de piept de curcan, ca pe snitel asa. Am intins-o pe folie de aluminiu (cica daca nu o folosesti foarte des, nu te omoara, says so on TV!), sare piper, felie de ceva mezel crud-uscat (Printesa, Dana si cine a mai zis bacon – nu si de data asta), cascaval de capra, sparanghel si niste fasole verde. Am rulat cu dibacia care ma caracterizeaza (nu) ruloul si l-am bagat la cuptor intr-o tava. La foc destul de maricel. Dupa ceva vreme, cand am vazut ca da pe-afara cu zeama, am desfacut pachetul si l-am lasat sa se usuce in “vant”, tot la cuptor. 

Langa minunatia explodata am prestat primii cartofi noi de anul asta, fara fandoseli, doar cu nitel ulei, sare grunjoasa si usturoi verde. De asemenea la cuptor. Vorba lui Pufix, ar trebui sa facem odata o oala mare mare de cartofi noi si-atat, ca tare buni sunt, fir-ar! 

A fost bun, in ciuda aspectului “scurs”. Daca n-ar fi avut branza, ar fi mers si rece, pe post de rulada aperitiv. Asa – mai bine cald, ca nu-i bun cascavalul topit-racit.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

La finalul buletinului informativ, pe principiul “stiri sportive despre ce-au mai babardit folbalistii”, doresc sa imi exprim narcisistic punctul de vedere re’ la articolul asta, comentariile iscate ieri pe seama lui pe facebook si balamucul aproape de nestavilit din capul meu pe subiectul sarcina si parenthood. Nu citesc hotcity si nici pe doamna asta de semneaza articolul nu o stiu, daca nu posta Bogdana link, n-as fi ajuns in veci pe-acolo. Sintetizand, da nenica, e greu sa faci si sa cresti copii, e mult mai usor sa nu-i faci si cu mana pe inima si asumare maxima sustin ca fericirea si linistea de dinainte se duc de suflet odata ce devii parinte. Si desi semnatara articolului a bulit cronologia (ca se pare ca e invers decat zice ea, la inceput mai greu, apoi mai usor), eu ii dau dreptate in mare parte si coalizez cu dumneaei impotriva ideii se pare unic acceptata de societatea mamelor bune (as opposed to denaturate) ca… well… lucrurile nu-s roz ca in snitelul de l-a mancat printesa deunazi. Si sa admiti chestia asta e inca tabu, si societatea te face sa te simti oleaca de failure when you do, si mai bine-ti bagi o soseta in gura, afisezi zambetul de sacrificiu si te dai cu restul de mame.

Unde sunt eu in toata chestia asta? Pai sunt pe-acolo pe unde inca mai caut calea prin care esti parinte fara sa fii “martir”. Sunt sigura ca exista, la fel cum sunt sigura ca nu construiesti fericirea pe un munte de renuntari. 

Aveam o pofta groaznica de junk food. Mai aveam un copil de 4 kile atarnat de constiinta. Asa ca m-am pus de-am facut burgeri de casa. Cu coleslaw de casa si cartofi prajiti de casa. Dar sa va povestesc.

Cumparasem de la Billa niste piept de curcan si stateam azi dimineata pe gandurile alea putine ale lauzei – sa il bag la congelator, sa nu… ce ziceam? (obosita, nenica!). Pana la urma m-a strafulgerat inspiratia si m-am apucat, intr-o pauza de Iepu’, asa cum se intampla mai nou toate lucrurile in casa noastra, sa maruntesc pieptul de curcan la robot, ca sa iasa un fel de carne tocata. Cred ca am avut cca 500g de carne. Pe care, odata tocata, am amestecat-o cu un ou, nitel patrujel verde, o felie de paine inmuiata in apa si maruntita bine bine, sare, piper, nomu smokey peri-peri, sos de soia, cimbru… Parca atat. Din amestecul asta au iesit patru chiftele mari, turtite, pe care le-am pus pe gratarul incins.

Pe acelasi gratar am pus si chiflele taiate in jumatate. Nu am avut the real burger chifle, am folosit unele de-alea cu faina de cartof. N-a fost rau deloc. Desigur, am si carbonizat vreo cateva, ca aproape am adormit in picioare pazindu-le. Nu-i nimic.

Bun. Acuma, langa chiftelele astea bune tare, am trantit niste cartofi prajiti adevarati, de-aia din cartofi, plus o salata de cruditati (din morcov, telina, maioneza, mustar, piper)

Aveam timp de pierdut, nu ma retinea nimic, asa ca m-am apucat sa aranjez frumos pe farfurie chifteaua de curcan, niscaiva cartofi, cruditati pe pat de salata verde, jumatate de chifla unsa cu mustar si tapetata cu felii de avocado, precum si cateva rosii cherry azvarlite pe-acolo artistic.

A fost foarte bun! A zis si Pufix, si nu cred ca doar pentru ca era capiat de somn, fiind el azi noapte de garda la schimbat iepurica de pampershi. Acum ma duc sa insel vigilenta lui bebe si sa mai fac ceva treaba prin casa, pana nu se face iarasi vremea de mancat. Da, ati ghicit, ma tin batoasa, eu chiar cred ca pot sa le fac pe toate.  Am cearcane ca doua plicuri imense de ceai atarnate de ochii mei razna, iar cand vorbiti cu mine va aud doar partial, dar da, sunt bine. Ca nu stiu cum se face, dar am cel mai dragutz copil din lume:)

O stiti pe aia cu “gone in 60 seconds”? Pai cam asa si eu in ultimele zile. Ba cu iepu’, ba pe la bucatarie. Ca de mancat tre’ sa mancam si eu n-am de gand sa ma las, no way, nu nu nu! O fi scorul 1-0 pentru tine, dar lasa ca te dovedesc eu, bai bebe bai! Chiar daca asta inseamna sa incep o mancare dimineata si s-o termin noaptea. Vorba desenelor animate, nu zaietz pagadi!

Ei, si cu acest plan maret in cap, hotarata sa-mi demonstrez ca nu ma face pe mine un omulet de 3 kile juma’, am dezghetat o bucata de piept de curcan, crezand ca e piept de pui. Dar ce mai conteaza! Am taiat carnea bucati mici, le-am tavalit prin nitica faina cu boia, sare, piper si cimbru si le-am perpelit delicat in unt amestecat cu cca o lingura de ulei de masline. Stiti metoda. Dupa aia, in ce-a ramas in tigaie in urma carnetului, am calit vreo trei morcovi taiati rondele, o ceapa mica si cateva felii de ardei rosu, tocate marunt.

Intr-un vas de yena am asezat asa: strat de dovlecei taiati rondele, carne, morcovi si iarasi dovlecei. Am condimentat fiecare strat, am “picat” niste ulei de masline si niste apa fiarta, nu prea multa. Am acoperit vasul si l-am dat la cuptor, la foc potrivit.

La coada am incropit un sos din iaurt si marar, ingorsat cu nitel amidon alimentar. Pe asta l-am turnat peste mancarea de dovlecei si am lasat vasul descoperit la cuptor inca vreo cinci minute. Am facut si o mamaliga alaturi, ca mi s-a parut ca merge. Pe care mamaliga nu am mancat-o calda cu dovleceii, ci am lasat-o sa se raceasca si am taiat-o felii. A fost bun, si chiar daca nu era, nu-i momentul sa facem nazuri. Sa zicem merci ca nu mancam paine goala zilele astea. Nu zic bine?:)

… seara serveste curcan prajit uscat (in tigaie, fara pic de ulei, doar cu iuteala), cu garnitura de morcovi glazurati (la vas de yena, cu otet balsamic, un strop de ulei de masline si unul de sos de soia, plus sare si cimbru dupa gust) pe pat de spanac crud. In alta ordine de idei, tocmai am implinit 500 de posturi, dar sa nu ne bucuram excesiv, ca acush vine aniversarea de doi ani a blogului si tre’ sa mai pastram entuziasm si pentru aceea. Hazzah!

P.S.: Cine ar fi crezut ca postul cu numarul 500 o sa fie unul de dieta:) Happy 500!

Oameni buni, sarcina… este greu. Mi-e asa de rau somn rau somn, ca n-am mai gatit de nu stiu cand. Sigur, being pregnant has its props: toata lumea se inghesuie sa ma ingrase ca pe gasca de foie gras, cele mai pofticioase pofte devin realitate cat ai zice peste! Nu mai gasim porumb la piata? Nu-i nimic, are mama o colega care ii aduce, nu trebuie decat sa se intalneasca Pufix cu ea la metrou sa faca the swap.  N-am mai ajuns de mult la Baneasa la Haagen-Dazs? Nu-i bai, ca mi-a adus Cristina o ditai cutia de berry smoothie. Rasfat nenica. Pai da, dar Pufix saracu’ a mancat ieri la munca trei strudele cu mere, pentru ca eu sunt temporar nevrednica si frigiderul e pustiu. Si cand a venit aseara acasa cu foame de lup si puppy eyes, nu m-a lasat inima sa nu incropesc ceva.

Stiti deja ca “mofturile e multe” la noi in casa, Pufix nu mananca ceapa, nici ardei. Asa ca am adaptat pentru el o tigaie picanta doar cu rosii, si ca sa fie on the healthy side, am facut-o doar din piept de curcan. Asa:

Intai de toate, am turnat niste ulei de masline in tigaia mea preferata de la Ikea (de-aia de inox, cu fund dublu), plus un catel de usturoi tocat si o mana grasuta de chilli. Am adaugat pieptul de curcan taiat cubulete si l-am perpelit pe toate partile cu cimbru si piper, pe urma l-am pudrat cu o lingurita cu varf de paprika dulce si l-am inabusit cu o cescuta de apa (ar fi mers si vin, dar nu aveam deloc chef sa fac figura cu “fugi pe balcon cu tigaia ca urla senzorul de gaze”). Am tot completat cu cate putina zeama, pana cand mi s-a parut carnea moale. Atunci am taiat rondele o rosie si am amestecat-o cu restul, fara sa o decojesc pentru ca imi era foarte lene. Oricum, cojile se extrag singure si le puteti aduna pe urma din tigaie fara prea mare efort. Asa. Am mai pus niste sos de soia (sa fi fost o lingura), iar cand a disparut si asta, am turnat in tigaie nitel suc de rosii dulce de casa si, desigur, oleaca de busuioc.

Pufix a executat numaidecat o mamaliga tare si cam zburlita, sa mearga langa tigaia mea picanta. In zare se vede un palmier de busuioc proaspat. Enjoy!

Salata de-asta de teci mancam la buni cand eram copil, pe-atunci nu neaparat cu foarte mare tragere de inima. Eh, ce stiam eu! Acum ca sunt mare si am depasit faza “carnita cu piure” (not!), m-am hotarat sa-i mai dau o sansa. Mai ales ca e o ocazie perfecta sa mai galgai ceva in patrunjelul mult-iubit. Mai ales ca nu prea mai mancam cartofi. Si mai ales trei, pentru ca tecile cer usturoi si cum as putea sa le refuz?! Acuma, cine-i la dieta sa manance doar fasolea – fiarta, sarata, piperata, amestecata cu usturoi pisat, patrunjel, oleaca de ulei de masline, otet sau zeama de lamaie si mult patrunjel. Cine vrea bun de tot, sa citeasca mai departe, ca sa vada cum am pocit eu pieptul de curcan din ceva – vorba lui Mazi, light and healthy, in ceva… how should I put it… Oh well, sa vedeti.

E duminica + mama. Si mama zice: fac eu pieptul de curcan. Si taie mama o ceapa in doua, un ardei gras la fel, si pune bucatile de piept la inabusit in tigaie. Cand ma uit zece minute mai tarziu, avea tigaia noastra zeama cat pentru o supa buna cu taitei. Carnea era balana si inabusita, nu-mi facea cu ochiul neam! Si-i zic mamei: doamna, vine un moment in viata fiecarei mame cand tre sa se dea la o parte si sa lase copilu’ sa-si faca damblalele.

Zis si facut: scurg numaidecat toata zeama din tigaie, dar pe toata. Pun peste carne nitica sare grunjoasa, o lingura de boia dulce, niste piper, o lingura rasa de faina si cam jumatate de pachet de unt asa. Incep procesul “cookie to the resque” perpelind frumos in unt bucatile de carne, intoarse pe fata si pe dos. Adaug o mana serioasa de patrunjel tocat marunt, asezonez cu alea alea, pun si-o ceapa verde taiata in doua pe lung, iar la sfarsit, o lingura de smantana dulce. Altfel parca! Mancam cu fasole, cu paine, cu sos de smantana. Bun, zice si mama. Enjoy!

Paine, salata verde, piept de curcan rumenit in tigaie cu un strop de ulei de masline si condimente, oleaca de maioneza, masline, ardei gras, rosii, patrunjel si blue cheese. That’s all folks!

Duminica m-am trezit cu o pofta groaznica de snitele si chiftele si costite la cuptor. Acuma, asa cum ma stiti voi pe mine, guess how I spent my Sunday;) Anyways, o sa va povestesc in doua vorbe nu atat despre snitelul de curcan (foarte foarte bun, e #2 pentru mine dupa cel de vitel si putin inaintea celui de porc, dar cu siguranta la mare distanta de cel de pui, care e de groaza), deci ziceam, nu atat despre snitel, cat despre salata de cartofi cu tot felul, din care am mancat intai la colega mea Cristina si la care am ramas cu gandul pana m-am invrednicit sa fac si eu.  Bun: cartofi fierti in coaja, curatati si taiati cuburi. Porumb, ciuperci la conserva, masline, castraveti murati, ceapa verde, patrunjel, sare, piper, maioneza si mustar dupa gust. E foarte foarte buna, credeti-ma, si daca n-as fi facut snitele on the side, as fi pus si putina sunca peste cartofi si toate cele. Si uite-asa, cand aproape ca am terminat de postat, imi dau seama ca austriecii mancau snitel cu Kartoffelsalat inainte sa ma nasc eu si Zazuza blogaia despre ele about two weeks ago, aici. Well, killer combo, satios si porcesc, ma rog, curcanesc. Pofta mare! Sau cum zice un nene la noi la birou: mancare la pofta!

Later edit: am uitat sa spun despre salata ca se mananca rece, langa snitelul cald abia scos din tigaie:D