piept de curcan umplut cu sparanghel si branza de capra

piept de curcan umplut

Traiesc in preistoria softurilor. Da. Pentru ca, va zic!, invariabil, noile versiuni sunt mai proaste si mai disfunctionale decat alea de dinainte. Drept care nu suport, da’ nu suport, sa mi se faca update de ce stiu eu ce soft (hint hint, husband 2.0-007). Din cauza de un astfel de update instalat fraudulos pe calculatorul meu de catre… cineva, mi s-a trosnit temporar blogul si nu v-am putut povesti ieri despre ruloul meu de curcan, care nu era rulou, care improsca si dadea pe-afara. Ma rog, daca mai intereseaza si pe alti utilizatori de WordPress, sa stiti ca Internet Explorer 9 e caca, cah, evil, alea alea. Odata instalat, adminul de blog nu mai merge neam, spre panica si damblalele utilizatorului-femeie. Dar sa nu ne mai punem poalele-n cap si despre mancare sa vorbim.

piept de curcan umplut cartofi noi

Pai deoarece eu stau acasa de cateva luni, intelectul meu e in picaj. Stiu tot despre irimonipepezavo, sunt consumator fidel de dileli gen happyhour si accesdirect, de teleshopping ce sa mai zic, visez efectiv reclama la dubleta, tigaia  fermecata cu doua funduri. Asa ca, vedeti, in contextul asta, Cireasa de pe tort e chiar elevee… s-avem pardon. Ei, si la una din emisiunile astea am vazut eu ca facea o tantica un rulou din piept de ceva cu ceva. Repede am improvizat, tzac pac, cu ce piept si ce ceva aveam prin casa.

Am batut bine o bucata de piept de curcan, ca pe snitel asa. Am intins-o pe folie de aluminiu (cica daca nu o folosesti foarte des, nu te omoara, says so on TV!), sare piper, felie de ceva mezel crud-uscat (Printesa, Dana si cine a mai zis bacon – nu si de data asta), cascaval de capra, sparanghel si niste fasole verde. Am rulat cu dibacia care ma caracterizeaza (nu) ruloul si l-am bagat la cuptor intr-o tava. La foc destul de maricel. Dupa ceva vreme, cand am vazut ca da pe-afara cu zeama, am desfacut pachetul si l-am lasat sa se usuce in “vant”, tot la cuptor. 

Langa minunatia explodata am prestat primii cartofi noi de anul asta, fara fandoseli, doar cu nitel ulei, sare grunjoasa si usturoi verde. De asemenea la cuptor. Vorba lui Pufix, ar trebui sa facem odata o oala mare mare de cartofi noi si-atat, ca tare buni sunt, fir-ar! 

A fost bun, in ciuda aspectului “scurs”. Daca n-ar fi avut branza, ar fi mers si rece, pe post de rulada aperitiv. Asa – mai bine cald, ca nu-i bun cascavalul topit-racit.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

La finalul buletinului informativ, pe principiul “stiri sportive despre ce-au mai babardit folbalistii”, doresc sa imi exprim narcisistic punctul de vedere re’ la articolul asta, comentariile iscate ieri pe seama lui pe facebook si balamucul aproape de nestavilit din capul meu pe subiectul sarcina si parenthood. Nu citesc hotcity si nici pe doamna asta de semneaza articolul nu o stiu, daca nu posta Bogdana link, n-as fi ajuns in veci pe-acolo. Sintetizand, da nenica, e greu sa faci si sa cresti copii, e mult mai usor sa nu-i faci si cu mana pe inima si asumare maxima sustin ca fericirea si linistea de dinainte se duc de suflet odata ce devii parinte. Si desi semnatara articolului a bulit cronologia (ca se pare ca e invers decat zice ea, la inceput mai greu, apoi mai usor), eu ii dau dreptate in mare parte si coalizez cu dumneaei impotriva ideii se pare unic acceptata de societatea mamelor bune (as opposed to denaturate) ca… well… lucrurile nu-s roz ca in snitelul de l-a mancat printesa deunazi. Si sa admiti chestia asta e inca tabu, si societatea te face sa te simti oleaca de failure when you do, si mai bine-ti bagi o soseta in gura, afisezi zambetul de sacrificiu si te dai cu restul de mame.

Unde sunt eu in toata chestia asta? Pai sunt pe-acolo pe unde inca mai caut calea prin care esti parinte fara sa fii “martir”. Sunt sigura ca exista, la fel cum sunt sigura ca nu construiesti fericirea pe un munte de renuntari. 

tags: , , , , , , , , , 9 comments »

9 Responses to “piept de curcan umplut cu sparanghel si branza de capra”

  1. paffa

    scurs, nescurs tot delicios arata. mi s-a facut atat de foame incat mi s-au taiat picioarele 🙂
    on the other hand or topic daca afli solutia pentru parinte non-martir te rog sa postezi. eu inca nu am si ma omoara ideea ca va trebui sa renunt la mine. i totally like myself si deja nu am timp pentru cate ar trebui sa fac…daca mai intervine o variabila s-a dus naibii totul 🙁

  2. Zazuza

    you are my hero. si nu neaparat pentru cele gatite, desi si acolo ai acumulat destule puncte :))

  3. Ami

    Eu acum mor de pofta unui snitel roz si a unei oale mari de cartofi noi :))

  4. Mishu

    Ami, nu muri…e ocupat locul 🙂 Desi as zice pass la snitelul roz pentru o oala SI MAI MARE de cartofi noi, prajiti, cu usturoi /drool

  5. Zazuza

    vin eu cu oala. cine vine cu cartofii :))?!

  6. CrisD

    Combinatia e delicioasa! Ce ma fac insa cu nasha copilului care (nasha, nu copilul) e in faza aia in care se uita crucis si tine luuungi cuvantari pe seama combinatiei proteine-carbohidrati, carbohidrati-carbohidrati, carbohidrati-lipide. Zau asa, ti se ia sa mai mananci!
    Cat despre parenthood, experienta m-a invatat (parca vorbeste maica-mea:))) – iar eu tin mortis sa o imprastii si la altii – ca, fara ajutoare din afara, ramai pe muntele de sacrificii ca victimele pe Golgota. Si nu, asta nu te face deloc fericita. Ba chiar martiriul asta autoimpus te cam impiedica sa fii mama perfecta – ca doar spre asta tindem, nu?

  7. Ami

    Tin sa va comunic ca mi-am aburit pofta de mai sus cu o shaorma de pui cu de toate de la 1 mai 😀
    Mishu, oala mare, mare de cartofi noi cu usturoi is all yours! For now! :))

  8. alina

    Eu iti urmaresc de multa vreme aventurile culinare, cu mare drag (si pofta). Si stii cum? Majoritar cu regretul si gandul “of, ce-as mai vrea sa am timp sa fac si asta. Si asta. Si asta … si astaaaa ….. grrrrr”, caci timpul devine un instrument nemilos in a se lasa manuit, odata intrat in parenthood. Darmite intr-unul cu 3 prunci! 🙂

    E greu, mai, eu sunt dintre cei/cele care au avut intotdeauna in vedere si exprimare si partea neagra (nicicum roz) din paharul maternitatii. Pe la inceputuri, in bebelusiile fetelor, aveam zile ingrozitoare, in care bilanturile intre zen-happy-mumma si the-other-side-of-motherhood erau nedrept inclinate catre a doua parte a baricadei.
    Fara ajutor e … da, un munte de compromisuri pe care te cocoti precum Sisif, speranta niciodata moarta ca va fi si un pic mai bine, ca vor veni si zile cu soare. Asta daca nu pici in depresie. Care … oho, dar de cate ori nu se intampla!! Din pacate.

    Ce vreau eu sa zic e urmatorul lucru: e alegerea noastra, personala, cum vedem culorile de pe paleta – mai pastelate sau mai inchise la nuanta!! Exceptand cazurile dramatic triste, in care solutia iti este oarecum luata din maini (si le-am enumerat un pic la nota Bogdanei de pe FB), e alegere, nu crunta realitate implacabila.

    E frumos, daca iti deschizi ochii sa vezi.
    Daca iti IMPUI sa vezi.
    Daca te freci la ochi si te tragi te urechi.
    Daca nu te lasi tarat in rutina, monotonie si corvoada.
    Fara compromisuri nu se poate.
    Dar asta face parte din construitul frumosului. E o munca, maternitatea. Cu efort si satisfactii, ca orice munca.

    Si, daca imi permiti o analogie cam stupizica, e ca si la gatit: poate sa devina o bucurie sa faci acel efort, felul in care ajungi la satisfactii, toate maruntele procese si procedee care, in final, dau gustul ACELA, sublimul …
    O arta. O meserie.
    Nimic nu-i usor, cand te uiti in adancime.

    Te imbratisez si inteleg. Insa e important sa fim, pe cat de realisti, dispusi la fericire. 🙂

  9. ella

    Uleiosule, te-am prins iar!!!


leave a reply



Back to top