Daca se intreaba careva unde sunt, aflati ca-s disparuta in misiune. Mamicesc. In zilele bune, asta e suficient. In zilele proaste e asa din cale-afara de greu, ca mi se face pielea de gaina pe tot corpul si in gat am un nod cat oul de strut. De ce urla sefica asta la mine? Da’ io de ce sa nu dorm? Da’ io de ce tre’ sa ma operez iarasi? Da’ io de ce tre’ sa ma duc acasa cand ceilalti copii stau la joaca pana tarziu? Mi-a zis cineva recent ca eu nu las sa se vada pe blog cat de greu e sa cresti copil. Ei bine, iata, dezambiguizez chiar aicisha, sa cresti copil e al dracului de greu si uneori ti se pare ca nu o sa mai fie niciodata usor. Si-s asa de multe chestii pe care nu ti le spune nimeni despre sarcina si despre dupa-sarcina, si asa-i de babana conspiratia mamelor impecabil de fericite si impecabile in general, incat nu-ti mai vine nici tie sa deschizi gura. Dar eu o sa va zic intr-o zi, cu lux de amanunte, uite-asa, pentru ca cineva tre’ sa faca si asta. Ma rog, nu azi, pentru ca e tarziu si nici macar nu era asta postul pe care vroiam sa-l scriu, cumva am alunecat in pacat. Ah, sa nu-mi povestiti aici despre frumusetea renuntarii de sine, va rog explicit. Nu asimilez. Hai sa fie asta o ratacire de moment, din seria “this post was deleted by the author”. Eu de fapt vroiam sa va spun ca ma tin de duminica trecuta sa va povestesc cum a fost la Sinaia, unde vaca e frageda si cand respiri e aer si cand asculti e liniste, plus cate si mai cate stiaticauri. Incercam maine dimineata, caci dupa cum se poate observa cu ochiul liber, nu mi-am facut somnul de frumusete.

Fâché.

degetel de Zazuza Gulaschsuppe. Sarumana pentru masa.

Uneori, da’ nu mereu, da’ din ce in ce mai des in ultima vreme, ma gandesc cum ar fi daca as pleca. Asa, cu ce-am pe mine. Cu blugii mei marimea 31 pe care mi i-am cumparat imediat dupa ce-am nascut si care acum atarna sleampat pe fundul slabit (dar pe care refuz sa-i inlocuiesc, deoarece imi place sentimentul ca in sfarsit o haina mi-e mare), cu iPodul meu roz insurubat bine in ureche (din care canta onandonandonandon Florence + The Machine – god, I love her I love her I love her), cu ma’ new baby laptop (yep, got me a new one, all pretty si shiny si complet nestricat) si poate cu kindle-ul meu pe care ma prefac ca citesc chestii elevate (cand, de fapt, abia astept sa mai rad inca un roman usurel de Sophie Kinsella). Asa. Cu toate astea as pleca, as lua un rucsac de mancare (snitele, oua fierte, paine si ardei gras), si p-aci ti-e drumul. Unde m-as duce? Pai… unde e liniste. Unde e liniste?

Nu plec, insa. Logic. Pentru ca, desi mi-e din cale afara de dor de viata aia, stiti voi, nu ma mai pot dezlipi de asta de-acum, nici cu gandul, nici macar o clipa. Sunt, vorba ‘ceea, cu posteriorul in doua luntre. Ma transform. Si transformarile dor. Se duc zilele, se duc kilogramele, se duce pielea cea veche. Numaidecat am sa ma fac fluture. Numaidecat n-am sa mai fiu larva.

Azi asa.

Mi-am facut o salata. Ceva usor, de facut, de mancat, de “ars”. Rucola si mix de salata de-aia la punga, stropite cu un amestec de ulei si otet balsamic, emulsionat bine. Peste care niste germeni de lucerna (foarte sanatosi germenii astia, incercati, au la Billa de exemplu). Peste care niste branza de capra. Si masline. Si niste felii subtiri de muschi de vitel de care-am facut in weekend la cuptor, o bunatate! Sare, piper. Pofta.

“Toti cei care ma cunoaste” stiu ca sunt a bit of an organization freak. Nu plec de-acasa fara trei Moleskine  – un planner, un reporter liniat si un memo pocket pentru bonuri, chitante si alte maruntisuri. Am liste la liste, si inca niste liste on top of those liste: to do list zilnic, to do list saptamanal, lunar, uneori si trimestrial, liste de cumparaturi, liste de mancaruri pe care urmeaza sa le gatesc, liste cu ce ne luam in vacanta, liste cu cadourile de Craciun… You get the picture! Ei bine, nicicand in aceasta viata nu mi-a folosit mai tare natura mea maniaca decat acum, de cand cu Iepu’. Desigur ca nu reusesc intotdeauna, insa pe genul “fa ce zice popa, nu ce face popa”, m-am gandit sa va impartasesc din intelepciunea mea infinita intru ale organizarii, ca poate nici voi nu aveti timp, ma gandesc. Asadar, luati o foaie de hartie si scrieti:

Curs teoretic de initiere in dambla. Cu aplicatii practice in descalcirea vietilor aglomerate ale homo modernus.

In ceea ce priveste mancarea

(Nu povestim aici despre ce e de tinut in camara sau in congelator, in eventualitatea ca mai si gatim. Vorbim numai despre acele lucruri dupa care intinzi mana si le introduci in gura. Nu ne preocupa arta culinara, ci supravietuirea.)

In frigider tre’ sa aveti at all times urmatoarele lucruri de mancat din picioare intre un schimbat de pampers si-un nursing session (sau ma rog, intre doua sedinte extrem de importante, care vor schimba lumea prin natura lor deosebit de importanta):

– Iaurt simplu, nici gras, dar nici 0%. Un 2% e perfect (si by the way, probioticul Oly 2% asta din poza e de departe cel mai nedezgustator iaurt de pe piata, credeti-ma, le-am incercat pe toate) (si by the way, nu ma plateste nimeni pentru aceasta recomandare, dar nu e timpul pierdut, astept cecul)

– Bastonase de legume, pregatite din weekend, imediat dupa ce ati despachetat prada de la piata: morcovi, ardei gras, castravete. Astea merg mancate ca atare, pe post de snacks, cu sau fara iaurt, sau folosite in salate asamblate rapid.

– Pungi cu salata verde (dar nu de-aia de cumparat gata ambalata, luati voi frumos salata adevarata de la piata, o desfrunziti, spalati frunzele, le uscati bine si le puneti in pungi de-alea de se inchid, gen ziplock). Astea merg ca baza pentru o salata rapida, sau in sandvisuri.

– O punga cu morcov ras, telina rasa si eventual niste marar – care poate fi rapid transformata intr-o salata de cruditati, dar merge si ca zarzavat de ciorba.

– Conserve de ton in suc propriu. La fel si de sardine. Ambele se gasesc la Mega Image, marca proprie.

– Sunca slaba de pui sau curcan (da, mezelurile sunt naspa, dar daca le cautati bine, le gasiti pe acelea neinjectate; oricum, mai bine o felie de sunca decat un pateu cu branza).

– Telemea taiata cubulete si pusa intr-o casoleta, numai buna de azvarlit intr-o salata.

– Rosii. Ca atare. Astora nu avem ce le face.

– Masline fara samburi.

– Oua. Preferabil eco, daca nu aveti un provider de la tara. Cand stiti cu urmeaza zile aglomerate, fierbeti de cu seara inainte sa va culcati doua oua tari, si puneti-le la frigider. Sau preparati-le scrambled si puneti-le la casoleta, ca merg foarte bine si reci.

– Pepene rosu, taiat de pe coaja in cuburi mari si pus si el intr-o casoleta.

Mancarea gatita merge refrigerata in casolete microwave safe cu portii individuale, nu in oloaie de 5 kile. Cand vine foamea peste voi, dureaza mult mai putin sa incalziti casoleta si sa-i devorati continutul, decat sa pescuiti cu polonicul galustile din supa, ponderand cate sa fie, doua, sau trei, sau una… sau doua?

Merita sa aveti la indemana si a fine selection de migdale crude si alte nuci, dupa cum nici niste ciocolata n-ar strica, dar sa nu fie tone. Mai merg batoanele de cereale, care sunt zaharoase, deci nu tre’ sa abuzati.

Paine – la minima rezistenta. Oricum e cald si se strica. Poate niste toast de tinut la frigider si/sau ceva paine neagra de casa.

Fructe: si aici merge facuta de cu seara o mica salata, de mancat rapid a doua zi, cand izbeste panica. Nu tineti salata mai mult de o noapte la frigider si stropiti cu lamaie fructele care oxideaza. Daca aveti afine, coacaze, zmeura sau alte berries, spalati-le si puneti-le intr-o casoleta. Merg numa’ bine cu iaurtul de la punctul 1.

In frigider, gasiti-va propriul sistem, whatever works for u. Mie imi place sa am etajul cu lactate si mezeluri, etajul cu pungi si casolete cu legume si fructe, etajul cu mancaruri gatite, oua si conserve pe usa. Oricum ar fi, tre’ sa fie intuitiv pentru voi, in asa fel incat sa nu va ganditi niciodata unde-i lucrul ala si intr-un final sa capitulati pentru ca the time is up, plange copilu’, am intarziat la serviciu, etc. etc.

Orice ati face, nu sariti peste mese. Nu abandonati. Nu va ganditi “lasa ca mananc mai incolo”.  Pentru ca un om flamand e un om trist. Iar un om obosit si flamand e un om pur si simplu de-a dreptu’ rau, zice inteleptul chinez anonim:)) Mamelor, se aude acolo la voi?

Totul a inceput luni, cand Lorelai Victoria Iepu’ Purcifer s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut din cale-afara de bazdacoasa. Ca prea fusese cuminte, spre necazul mamelor cu copii colicosi din lumea intreaga, cu tot cu descantecele lor anti-chill. Prea mult se jucase Iepu’ cu manutele, prea multa liniste, prea mult ii placuse sa se dea in leaganele care ne ocupa abuziv sufrageria. “No more, ma’ friends!”, a zis Iepu’, si unde mi ti i-a luat pe parintii ei de-o aripa, si i-a invartit in aer, si i-a izbit de-un perete, si-a ras fara dinti la ei – “Fraierilor!”. Si-a rasu-plansu de numa, pana la asfintit.

Marti – aceeasi poveste. “Decat” o mama mai sleita, cu creierul terci si pungi la ochi. Care printre pizduielile lui Iepu’ cel plictisit (care suna cam ca “hai ma mami, chiar nu inteleg de ce nu poti sa ma tii in brate nonstop, ce este acela wc” – asta ca sa recunoasteti problema cand veti avea de dealuit cu ea), si-a imaginat ca ar trebui sa si gateasca ceva. Asa ca a pus mana pe prima punga care se itea din congelator, si-a dezghetat-o pi tata. Un  kilogram de cod – net!

Suficient de zis ca pe la ora pranzului, in bucatarie mirosea ca la raionul de peste viu-mort de la Metro, ceva… deosebit. Nu se mai putea amana gateala nicio secunda. Mila cerului a facut ca Iepu’ sa adoarma intr-un final vreo 2h, drept care urmatoarele lucruri s-au intamplat.

Am bagat la cuptor mai bine de jumatate din fileurile de cod. La vas de yena, cu sos din zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si amestec de ierburi provensale de la Nomu.

Pe urma m-am apucat de mancarea numarul doi – o tocana de peste, care a inceput clasic si a sfarsit exotic.

Am taiat grosier o ceapa mare, pe care am pus-o la calit cu ulei de masline si cimbru. Urmatoarele doua poze sunt doar pentru ca-mi plac, nu ca va tre’ sa vedeti neaparat cum arata ceapa calita…

Dap, v-ati prins, este acolo si niste sos de soia, turnat peste ceapa calita, cat sa sfaraie bine!

Next, se taie fileurile ramase in bucati zdravene si se pun peste ceapa.

As fi putut sa ma opresc aici, dar borcanul cu sos sweet&sour cu extra bucati de ananas (pe care ma hotarasem for some reason sa-l cumpar weekendul trecut, desi nu mai mancasem asa ceva din liceu), m-a impiedicat sa fac asta. Destul ca aveam ceva light & healthy la cuptor, destul am zis! Si-am turnat borcanul de junk peste tocana.

Ma rog, la sfarsitul celor 2h, lungile, cum imi place mie sa le alint, aveam asa: o tocanita de peste cu sos dulce acrisor si ananas, plus niste orez basmati simplu…

… si fileuri de cod la cuptor, in sos de lamaie, cu cartofi fierti cu unt si zucchini pe post de garnitura.

Not too shabby pentru o zi asa grea cum fu aia de ieri. E drept ca am si adormit lemne pe la 8, cand a venit Mishu acasa, si nici ca m-am mai trezit pana azi dimineata la 9, in ciuda zbieretelor, a luminilor aprinse si a insistentelor lui Iepu’. Am cazut, fratilor, la datorie. Eram ca-n coma – auzeam tot, dar sub nicio forma nu ma puteam scula. Azi e alta zi, poate mai buna, macar c-am dormit. Hasta la vista, baby!

Azi Iepu’ trece intr-o noua etapa: aceea a hainutelor de 3-6 luni. Dap, se facura trei luni, nu stiu cum si in ce fel, uneori mi se pare ca suntem asa, toti trei, dintotdeauna. Le cred acum pe mamele care-mi spuneau inainte sa nasc ca n-o sa mai stiu cum e viata fara copil, le cred la fel de bine acum pe cat ma strambam atunci a nepricepere. Si cum amintirea vietii aleia e din ce in ce mai departe, si dorul de ea e mai mic. Vedeti, cum sa va spun, mi-e scris in frunte cu carioci color “mama”. Ceea ce nu e deloc rau.

Ce vroiam sa va arat azi este tortul omleta. Nu-i pentru Iepu’, ca ea deocamdata mananca doar tort de lapte cu lapte si la mijloc lapte. Dar e ceva bun, de inseninat diminetile mohorate de iunie-ca-noiembrie.

Se ia un vas de yena rotund si se tapeteaza cu felii grasane de rosii proaspete si dulci. Peste care punem ceapa verde rondele, masline verzi – aidoma si o legatura de patrunjel tocat. Apoi vin felii de bacon perpelite in tigaie. Apoi 5 oua batute bine, cu sare si piper. Apoi – cateva felii de cascaval sau mozzarella. Nu amestecam, ca tre sa iasa straturi-straturi. Se da vasul la cuptor pana cand, intepat cu o scobitoare, tortul nu impusca zeama. Se serveste numaidecat, sau incalzit la microunde a doua zi. Cam asa.

Happy Iepu’ day!☺

Acum ceva vreme, insarcinata cu burta la gura fiind eu, m-am apucat sa fac research pe un esantion strasnic de mame din viata mea, avida dupa raspunsul adevarat la intrebarea “de ce fac oamenii copii?”. Ca mie nu mi-era clar deloc, ceea ce era de-a dreptul ironic under the circumstances. Ma puteam gandi la 100 de motive pentru care sa-ti iei o pisica si la circa zero motive pentru care sa te reproduci.

Am colectat fel si fel de pareri, care mai de care mai pe neintelesul meu: “ca sa ai si tu un rost pe pamant”- ntz!, “sa te hranesti cu realizarile copilului”- ntz!, “viata fara copii e pustiu”- ntz!, “ca sa aiba si ala mic pe cineva cu care sa se joace”- ntz!, “ca sa aiba cine sa-ti dea o cana cu apa la batranete”, ba chiar si “nu mai stiu mama de ce, a trecut multa vreme”.

In ziua in care am botezat Iepu’, am stiut. Mi-a devenit dintr-o data foarte clar si m-am si minunat de ce simplu e de fapt. Oamenii fac copii pentru ca se vor etern indragostiti. Fac copii pentru emotia aia de natura “lichida” care ii circula up and down, din fir de par pana-n varful degetelor. Pentru lacrima aia vesnica din coltul ochiului. Pentru dorul constant din capul pieptului. E ca un drog si posibil ca nu exista pe lume altul mai tare. Iubirea asta de copil pesemne ca ne leaga cel mai bine intre cer si pamant, si toata energia se scurge si rescurge prin noi ca o taina, pana cand suntem no more. Eu asa simt. Ca de n-as fi simtit, nici nu s-ar fi povestit.

Cu aceasta epifanie la activ, imi retrag parerea cum ca toti prietenii nostri vor primi cadou de Craciun prezervative, deoarece le doresc si lor ce avem noi, adica tot ce conteaza.

Moving on la lucrurile cele pamantesti, da, am botezat Iepu’. Ne-am ales biserica dupa criteriul “sa nu o bage cu capul in apa”. Ceea ce worked out pretty well, ca a fost si cea mai frumoasa slujba de botez la care am asistat vreodata. Va recomand deci Biserica Sfantul Ioan Rusul din Drumul Taberei: preot tanar si cu har, not to mention ultra-fotogenic, cor de baieti care canta dumnezeieste, locasul sfant – aerisit si luminos. Impresionant, chiar si pentru astia ca noi, ne-dusi la biserica.

Ce sa va mai zic, mi-a dat Dumnezeu cel mai cuminte copil eva’, niciun picut n-a plans, ba chiar a zambit cu gura pana la urechi la toate icoanele. A pozat ca o fotomodela la camera, de ne-a umplut cu mandrie pe noi parintii.

Fairy godmother Boo a tinut-o in brate mai bine de-o ora (pe mine deja ma rupe de spate, n-as fi putut, jur!). Timp in care Iepu’ a tintuit-o cu privirea ei de elfa hipnotizanta, deoarece stiu sigur ca din zestrea ei ereditara face parte si nemasurata mea iubire pentru cea mai buna prietena pe care o poate avea cineva acum si pururi si in vecii vecilor. Cine ar fi crezut acum 17 ani cand ne-am cunoscut eu si Boo ca o sa ajunga sa recite crezul cu dictie demna de invidia Andreei Esca la botezul copilului meu facut de mine…

… in timp ce eu o sa ma smiorcai ca o apucata, gandindu-ma ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap de-am primit nesfarsite camioane de iubire in viata asta.

Dar hai ca iar am dat-o in siropuri si acus se scoala maria sa Iepu’, de nu mai apuc sa va povestesc despre restaurant. Care altul decat Vulturul. N-am apucat sa pozez toata mancarea, ca eram asa, surescitata ca un hopa mitica diliu. Dar va povestesc cu vorbe si va arat cate ceva din meniul traditional pe care am mers. Aperitivele, partea mea preferata, au avut 450 de repere (nici nu le mai tin minte pe toate).

Cel mai tare mi-au placut icrele si vinetele, dar si rulada cu somon, cea cu pui si cea cu ciuperci.

Dupa aperitive am avut sarmale. Ca nu puteam sa nu, deoarece, se stie, la Vulturul se fac cele mai bune sarmale care nu-s facute de mama.

La felul principal fura muschi de porc umplut cu carnaciori, pulpa de pui la gratar, carnati de casa (ge-ni-ali!), cartofi cu rozmarin si salata de varza. Nu am poze, care decat… le-am mancat:p.

Ei si tortul, la insistentele mamei nebune, de bezea, cu fructe de padure, imbracat in ciocolata alba si garnisit cu iepure.

Facut la Photocake. Nu mi-a placut in mod deosebit crema de fructe, nu avea niciun gust, ar fi mers mai bine una de ciocolata. Dar macar a fost frumos.

Am stat pe terasa, ca era o zi calda si mergea cu spritz si bere. Iepu’ a fost impecabila, s-a dat din mana in mana prin bratele primitoare ale dragilor nostri prieteni, a dansat sandvis cu ma-sa si ta-su pe piesa de la nunta lor, a zambit cu gura fara dinti la toata lumea care a bagat-o in seama. Pe inserat s-a tirat acasa cu buni, iar noi ne-am restrans la o masa cu cine-a mai vrut sa ramana si ne-am veselit pana pe la unu noaptea asa, timp in care am mai bagat, off menu, cate-o salata berlineza cu paine prajita pe plita, cate-un coup jaques si apoteoticul snitel de curcan cu cartofi prajiti.

Iepu’ a primit de la Boo-care-a-fost-la-Paris un Moleskine special edition cu Micul Print, in care i-au scris cu drag prietenii nostri, ca sa aiba amintire peste ani. Caietul asta o sa “mearga” la toate aniversarile ei, o sa fie cumva jurnalul ei de copilarie scris de noi, adultii ei. Ca Iepu’ e asa, cumva, cel mai norocos copil, the precious one cum i-a zis Marius. Si toata lumea o iubeste, cum altfel?! Poate intr-o zi o sa va “citesc” din caiet, dar for now ramane secretul lui Lorelai Victoria Iepu’.

Mai sunt multumirile: Bursucu – multumesc ca te-ai lepadat de Satana, couldn’t have been easy on you:))), stii ca esti in viata noastra forever si nu de azi de ieri, we love you complet; Boo – am zis, si tu stii <3; Emilia, Dan, Marius, Mazi, Vlasci – you guys are our circle of trust <3; Printesa si ‘Iviu – nu ne stim de mult, dar nu-i asa ca ne stim? <3; Ami si Mihai – ne vedem rar, dar cand ne vedem, e parca n-am plecat niciodata, multumim <3; Maria, Robert si Mamaruta – voi sunteti ceea ce vrem sa fim when we grow up <3; familia Boo – doamna mama lui Boo, Nicoleta, Alex, Eli, Octav – acu’ you’re kinda our family too, multumim <3; familia Bursucu – Ciprian, Cristi, Bogdanel si mai ales Rufy – cea mai cool and collected mama I know – nu stiu cum sa va multumim pentru cat ne-ati ajutat, de cand aveam burta si pana n-am mai avut <3; Vlad s Anto-a-carei-zi-era-in-aceeasi-zi-dar-ea-a-venit-la-botez-totusi – love you guys <3; Beavis-si-fetele-lui-de-acasa-cu-febra, Anda si Cata-care-era-la-Tulcea – ne vedem doar la nunti, botzuri, cumetrii, dar tot sunteti cu mine de 17 ani, ceea ce e schema <3; Cristina-colega-mea-draga si Sergiu-care-ne-a-filmat-la-biserica – prieteni noi si dragi, abia astept sa jucam la nunta voastra <3; familia mama si familia Mishu – multumim ca ne-ati facut, ca ne-ati crescut si ca datorita voua, cumva, acest copil care ne umple de drag exista azi <3.

Inchei spunandu-va ca pozele cele frumoase, va prindeti voi numaidecat de care zic, sunt facute de Dan Petru, pe care vreti, va promit, sa-l aveti cu voi la evenimentele importante din vietile voastre.

www.danpetru.com/blog

Un like pe facebook if you please: http://www.facebook.com/DanPetru.Photography

Phew! Gata! Am zis tot. Va doresc sa va fie inima plina dupa cum mi-e mie azi. Si in plus fata de asta, va doresc weekend fain, cu racoare.

draga Iepu’,

iti scriu de prima ta “ziua copilului” si promit sa fac asta in fiecare an for the rest of my life. daca citesti aceste randuri, inseamna ca am supravietuit cu totii apocalipsei din 2012 si mai cu seama inseamna ca internetul inca ruleaza. evident, sunt cu un pas inaintea tuturor, stiu absolut sigur ca, pana te faci tu mare, romgleza va fi devenit limba oficiala a romaniei, spre jelania puristilor, a nationalistilor si a altor “istilor”.

bai Iepu’ bai, n-am sa te pacalesc, sa faci copii este greu. don’t take it personally, dar viata era mult mai simpla inainte. e adevarat ca tu esti asa, infernal de draguta, ceea ce face ca eu si tati sa ne uitam la tine ca niste tampiti, sa ne scalambaim in fel si chip doar ca sa ne zambesti cu toata gura, sa-ti mirosim pampersu’ ca pe-un camp de levantica si cate si mai cate alte comportamente absolut bizare, pe care nici nu ti le mai povestesc. dar la fel de adevarat e ca, pentru venirea ta pe lume, mi-am pus pantalonasi de vergeturi si mi-am dat de pomana fosta mea viata. si-am sa-ti recunosc ceea ce niciun parinte nu recunoaste: fac pe mine de frica. se remarca urmatoarele frici: ca o sa te rostogolesti din pat cand nu sunt atenta, ca o sa te dau cu capul de chiuveta cand te spal la fund, ca n-o sa-ti placa mancarea pe care o fac, ca o sa cadem cu avionul pentru ca tu o sa vrei sa mergi la Paris in ciuda bunelor mele sfaturi (iar eu o sa te urmez, ca deh…), ca n-ai sa iubesti pisicile si-ai sa ma pui sa-ti cumpar un peste, ca ai sa te mariti cu un prost si o sa-i faci multi copii…  dar cel mai frica si mai frica pe lumea asta imi e ca n-ai sa ma iubesti.

asa ca te rog pe aceasta cale sa ma ierti ca nu sunt perfecta, ca nu stiu cum sa te cresc, ca invat pe tine lectii care devin inutile in secunda doi. ca nu stiu cum sa-ti vorbesc, ca n-am rabdare sa citesc carti de parenthood care sa faca din mine o mama mai buna. la schimb pentru aceasta ingaduinta, promit sa-ti fac intr-o zi un tort petre roman, cum m-a invatat bunica ta. de asemenea, promit sa fiu aici pentru tine, in toata splendoarea si imperfectiunea mea, atata timp cat o sa vrei asta. tu… doar sa ma iubesti.

semnat: yo’ mama cookie

Pai e foarte usor. Ca in majoritatea cazurilor, calitatea ingredientelor e foarte importanta, dar e foarte adevarat ca mai tre’ si ceea ce popular se cheama “bulan”. Noi am avut si una si alta, iar ce-a iesit… well, judecati si voi. Iepu’ face azi doua luni si e asa de draguta ca-ti vine sa innebunesti! Eu inca nu m-am obsinuit cu viata asta noua, uneori imi pare ca nici n-o sa ma obisnuiesc vreodata. Dar partea buna e ca timpul curge ca o cana de apa cu susu-n jos si poate intr-o zi chiar o sa ma simt ca o mama si nu ca o fetita speriata care s-a ratacit pe drumul spre casa cu cheia de gat. Curaj cititoarelor mele grav insarcinate, sa va dea al de sus copii frumosi si sanatosi! Happy Iepu’ day <3

Pe principiul “tot una daca plange acasa sau pe la casele altora”, weekend de pomina fu asta. Pai planul pentru duminica era deja facut de cateva zile: urma sa ne adunam la gratar la prietenii nostri Bibi si Dan. Eu urma sa-mi satisfac curiozitatea re’ la “oare cat de imens de buni sunt burgerii mei chifla-less pe gratar adevarat cu carbuni”, iar Boo urma sa coaca niscaiva prajituri pentru fericita ocazie. Sambata aveam sa stam pe-acasa, intru plictisitoarele activitati domestice din seria munca in zadar (stiti, acu’ dai cu aspiratorul si zece minute mai tarziu e la fel). Pai da, dar o stiti pe aia cu “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”? Dar pe aia cu “calatorului ii sta bine cu drumul”? Ce mai calea valea, sambata la pranz ne luasem deja talpasita spre Mogosoaia, sa “calcam” yet again primitoarea familie a lui Boo pentru, ati ghicit, un gratar ca acela.

Cand am plecat, soare, 100 de grade, curgeau apele pe noi. Iepu in cracii goi, zbenguiala in landou. Ei da, doar ca pe la 1 Mai deja ne ploua cu gheata, de nu mai vedeam in fata nimic. Ce necaz pe capul si burtile noastre. Noroc ca pana la Mogosoaia mai statuse nitel urgia. Gratarul pornit, lemnisoare, treaba treaba, pe repede inainte. Carnea – o minunatie! De la celebra macelarie de pe langa Piata 1 Mai, unde o vand gata preparata si numai buna de pus pe gratar. Recomand cu caldura, porcul – crocant, puiul – juicy si gustos de zici ca era… porc. Mititeii – si ei foarte buni. Complimentat totul cu oua umplute si borfolit cu salata verde. Udat cu limonada cu menta proaspata.

Dupa ce ne umflam noi ca porcii, unii se apuca sa faca prajitura, altii cad rapusi pe bancute, la umbra si miros de iarba uda. Boo se apuca de recreat “blonda” – mare succes, a rulat cu casa inchisa si prima oara cand a facut-o, si a doua oara (imi mentin parerea – best cake ever!), dupa care, ambalata precum un motor de mare turatie, executa si o “tarte aux fruits rouges” de sta matza-n coada.

Eu, de colo colo intre cele doua factiuni. Mai o poza la gospodina 2.0, mai o fuga pe la puturosii din gradina. Ah, did I mention tarta cu fructe rosii <3?

Bun. Si dupa ce gatim si mancam si gatim si mancam, spre seara asa vine mama lui Boo (care, by the way, e one of the coolest moms I know!) cu niste ditamai pestii proaspeti, pescuiti de insusi nenea Nicu din Dunare direct. Gata curatati de toate cele si numai buni de preparat. Si pentru ca mie mi se scurgea o bala in coltul gurii, capat un salau intreg, my very own, headless, salau! Sarumana, zic, ca nu ma rabda sufletul sa refuz politicos. O sa povestesc maine-poimaine si ce-am facut cu el, o nebunie!

Sambata se incheie tarziu, odata cu cel de-al icsulea ritual “Iepu’ doarme – Iepu’ se trezeste – Iepu’ urla”. Ajungem acasa cu coada intre picioare, cu un peste in sacosa si cu amintiri verzi si ude ca pamantul proaspat plouat.

Duminica o luam de la capat. Incarcati cu materie prima pentru burgeri, cu legume marinate, cu rosii, usturoi si ardei iute pentru sosul care ne-a consacrat (stiti, ala cu rosii coapte pe gratar, strivite, amestecate cu usturoi si ardei iute, uneori si cu o lingura de smantana), ne prezentam frumos la prietenii nostri de la Rosu. Deci, ziceam, burgeri de pui, ceafa de porc, carnati, mititei, cartofi cu rozmarin la cuptor, legume la gratar, salata de rosii si castraveti aromata cu menta proaspata si busuioc, sos de rosii coapte. Inghetata. Da, toate astea.

Boo se lipeste de fina-sa, actuala Iepu’ – viitoare Lorelai Victoria, si nici ca-i mai da drumul pana nu se face de plecare. Eu imi pierd un cercel si plang putin (noroc ca l-am gasit peste cateva zile fix la noi acasa). Mancam. Ni se face foame din nou. Iar mancam. Ne leganam pe balansoar, Iepu’, ma-sa si fairy godmother Boo.

Pe la 8 si ceva zic: sa ne luam viteza, ca se face ora de baie (by the way, copilul asta isi cere baia zilnica foarte clar, cu niste urlete ca acelea, nu tace pana nu o spalam, talk about obssessive shower disorder:p). Insa nici nu plecam bine, ca, spre rusinea mea si-a lui Boo si spre disperarea lui Pufix, incepem sa ne vaitam de foame, de zici ca nu venim de la gratar, ci de la sapa. Asa ca bietu’ om ne duce la Vapiano, sa ne astupe gura cu o salata cu creveti, o portie de campanelle pesto cu extra muguri de pin si-un tiramisu. Totul e bine cand se termina cu paste I always say. Detaliile tehnice despre cum se imbina socializarea cu un plod de o luna jumate – intr-un alt post, poate. Ca vreau sa ramaneti cu o impresie frumoasa. Frumoasa ca un weekend epic la gratar. Si-am incalecat pe-o sa… ☺