ca magaru-n ceata
Daca se intreaba careva unde sunt, aflati ca-s disparuta in misiune. Mamicesc. In zilele bune, asta e suficient. In zilele proaste e asa din cale-afara de greu, ca mi se face pielea de gaina pe tot corpul si in gat am un nod cat oul de strut. De ce urla sefica asta la mine? Da’ io de ce sa nu dorm? Da’ io de ce tre’ sa ma operez iarasi? Da’ io de ce tre’ sa ma duc acasa cand ceilalti copii stau la joaca pana tarziu? Mi-a zis cineva recent ca eu nu las sa se vada pe blog cat de greu e sa cresti copil. Ei bine, iata, dezambiguizez chiar aicisha, sa cresti copil e al dracului de greu si uneori ti se pare ca nu o sa mai fie niciodata usor. Si-s asa de multe chestii pe care nu ti le spune nimeni despre sarcina si despre dupa-sarcina, si asa-i de babana conspiratia mamelor impecabil de fericite si impecabile in general, incat nu-ti mai vine nici tie sa deschizi gura. Dar eu o sa va zic intr-o zi, cu lux de amanunte, uite-asa, pentru ca cineva tre’ sa faca si asta. Ma rog, nu azi, pentru ca e tarziu si nici macar nu era asta postul pe care vroiam sa-l scriu, cumva am alunecat in pacat. Ah, sa nu-mi povestiti aici despre frumusetea renuntarii de sine, va rog explicit. Nu asimilez. Hai sa fie asta o ratacire de moment, din seria “this post was deleted by the author”. Eu de fapt vroiam sa va spun ca ma tin de duminica trecuta sa va povestesc cum a fost la Sinaia, unde vaca e frageda si cand respiri e aer si cand asculti e liniste, plus cate si mai cate stiaticauri. Incercam maine dimineata, caci dupa cum se poate observa cu ochiul liber, nu mi-am facut somnul de frumusete.
Fâché.
tags: noctambule, off topic, sarcina 35 comments »
September 8th, 2011 at 11:37 pm
3>
September 8th, 2011 at 11:41 pm
Sa ne povestesti, chiar nu inteleg de ce nu vorbeste despre partea asta nimeni, adica efectiv nu-mi vine sa cred ca dupa ce nasti devii zen si te simti extraordinar si numai asta iti doresti, sa renunti la tine si sa traiesti pentru copilul tau, pentru ca e cel mai frumos lucru din lume. That’s crap.
La fel de crap ca si relatiile perfecte si frumoase in care e totul minunat din exterior, si oamenii astia care oricum stau in cacat, numai ca il dau cu parfum:P si ma fac pe mine sa ma simt frustrata ca nu sunt capabila sa am o relatie calumea, si intru in depresie cand vad ca la mine nu e nimic nici pe departe la fel de perfect cum afiseaza altii.
Da…
Cred ca am o seara la fel de dark ca si tine, numai ca eu am o sticla de vin langa mine:P
September 8th, 2011 at 11:45 pm
Da. Da . Asa e si cu pierderea virginitatii. Nu iti spune nimeni ca o sa fie horror :)))
September 8th, 2011 at 11:51 pm
Pai daca nu intrebi!? Desi…acum ma gandesc…ca si daca (emitem teorii, evident) m-ai fi intrebat cum e treaba cu copilul, parca nu m-ar fi lasat inima sa-ti zic ca e in halul asta. In parte pentru ca fiecare o suporta cum poate, in alta parte pentru ca eu, in afara de tine (si de mine, doh!), n-am mai auzit pe nimeni sa (se) “planga” asa de tare. Am ajuns sa cred ca de fapt eu sunt mimoza sensitiva.
Dar nu-i timpul pierdut. A mea are trei ani, vrei sa-ti povestesc ce urmeaza?:)))
September 8th, 2011 at 11:56 pm
Hei, i., à la vôtre! (Scuze, cookie, dar nu puteam sa beau singura:))))
September 8th, 2011 at 11:59 pm
Pai asta e problema, ca nimeni nu povesteste, pentru ca lumii arati numai ce e frumos, asta e problema, nu arati nici ca esti trist, nici ca ai probleme, nici ca esti sarac etc. pentru ca asa ceva nu se face. Asa ca thumbs up de la mine pentru ca indraznesti sa scrii despre lucrurile mai putin placute ale vietii.
September 9th, 2011 at 12:02 am
Hihi, cheers CrisD 😀
September 9th, 2011 at 12:11 am
Ce fel de vin? Zic si eu…
September 9th, 2011 at 12:24 am
JP Chenet Cabernet Sauvignon am avut la indemana.
September 9th, 2011 at 12:28 am
Eu deja imi fac un dosarel cu ce zice cookie aici pt cand o sa dau de greu 🙂
September 9th, 2011 at 4:02 am
Eu nu cred ca nu povesteste nimeni. Hmmm … Eu de exemplu de la mama, cat a trait, mi-am auzit numai cat de greu este, de fapt. 🙂
Partea proasta e ca ne-am obisnuit, modern, cu conceptia, stupida, ca le putem bifa pe toate, perfect si la liniuta. Nu e deloc asa. Nimeni nu le poate avea pe toate si mai ales nu simultan.
Iar cu renuntarea de sine … nu e o frumusete per se, doar ca atunci cand ajustezi asteptarile si reglezi prioritatile nu se mai cheama renuntare de sine, ci simpla supravietuire. Cu psihicul intact. Altfel desigur exista si alte cai. Sa renunti. Sa plangi. Sa dai naibii totul. Cred ca nu e mama care sa nu fi trecut macar o data prin asa stari si sentimente. Eu ridic manuta ca da, de MULTE ori!! Fie si numa cinci minute, oricat de zen ai avea pruncul. Doar ca e de dorit sa nu te lasi scufundata si coplesita pe termen lung.
Dr Sears numeste copiii care-si tin mamele foarte in priza “high need” babies. Eu cred ca e partial adevarat. Sincer mi se pare ca toti copilutii au cam aceleasi nevoi, numa ca unii si le striga in gura mare, altii se resemneaza mai rapid cu neprimirea lor. Accept rosiile. 😛
Cand nu mai poti, ia o pauza. Oricat de scurta. Si, cu luciditate, analizeaza unde poti umbla, daca te deranjeaza, si unde ai, pur si simplu, de acceptat ca e golgota personala. Nu e frumos, dar e sanatos.
September 9th, 2011 at 8:30 am
Cu siguranta povestea fiecarei mame este diferita. Eu de exemplu am avut o sarcina relativ usoara. Adica fara greturi in primul trimestru, fara trezit noaptea de mers la pipi ever, fara bed rest etc. Desigur, am avut si eu intoleranta cumplita la orice miros mai puternic, preggo brain si alte chestii, dar per total am fost o norocoasa. Asa ca, atunci cand alte femei se plang despre cat de grea e sarcina, le inteleg si le ofer compasiune, dar in cazul meu nu a fost la fel. Apoi, cand a venit piciu, am avut o luna si jumatate cumplita. Nu din cauza lui, ci din cauza alaptatului. Ca si asta e un subiect hush hush. Nu spune nimeni cat e de greu, toata lumea e zen ca vai de relatie frumoasa si ce intimitate minunata se formeaza intre tine si pruncul iubit. Pe naiba!! Piciu statea mufat cel putin o ora, timp in care transpiram ca doi porci caci era vara si numai contact piele la piele nu iti doresti pe canicula. Cand nu eram el mufat, era pompa. Altceva nu apucam sa fac toata ziua. Sigur, cica sunt copii care termina de mancat in 10 minute. O mama care are acel noroc probabil va spune, fara sa minta, ca alaptatul e minunat. La o luna jumate laptele mi s-a terminat peste noapte. La propriu. Asa ca perioada dintre 1,5-6 luni, (cand cele mai multe mamici stau pe pervaz gata gata sa sara din cauza colicilor, pe care piticu nu i-a avut), mie mi se pare ca a fost de departe cea mai usoara. Copilu’ nu descoperise mersul in 4 labe, deci statea locului, departe de pericole, pe vremea aia era dragut cu noi si dormea toata noaptea, iar un copil plangacios nu a fost niciodata. Stiu insa ca nu multe mame pot spune ca aia e perioada frumoasa. Deci fiecare experienta difera. Da, motherhood nu e easy peasy. Probabil cui i se pare ca e, ori e extrem de norocos cu un copil d-ala bibelou (de care mie sincera sa fiu nici nu mi-ar placea sa am), ori undeva nu isi ia “meseria” in serios.
September 9th, 2011 at 8:51 am
dintr-o alta galaxie (cea-a-barbatilor-care-nu-o-sa-alapteze-niciodata si cea-a-barbatilor-care-nici-macar-nu-au-copii), simpatizez.
scrie, descrie, expune conspiratia mamelor care se simt prea vinovate sa recunoasca ca inainte de a fi bucurii, copii sunt niste calamitati.
September 9th, 2011 at 8:52 am
Mamele astea perfecte sunt perfecte doar in capu’ lor.
Ti-am mai spus, noi n-avem nici o problema, noi suntem speciale. Du-te si repeta in oglinda! :)))
September 9th, 2011 at 8:55 am
de cand astept commentul asta :))) sunt perfect de acord cu restul vocilor ca this is not a simple job. eu cred ca cel mai fair e sa vorbim si de partile frumoase si de cele naspa. mama mi-a zis acelasi lucru: nu am vrut sa-ti spun inainte de nastere cat de greu o sa fie travaliu/nasterea (eu am nascut natural, dar cele 3 ore juma au fost ca 3 secole, pain added :)) ca sa nu te sperii. inteleg ca a vrut sa ma protejeze, dar eu cred ca e mai bine sa stii ce te asteapta (cel putin in cazul meu). cumva cred ca ar fi mai simplu. cand citesc cum “the perfect mom”stie ce sa i faca copilului si cum ii intuieste nevoile si raspunde la ele ma sui pe pereti ca eu uneori nu stiu de unde sa-l apuc pe bebitza. of course de 3 luni tot invat si am mai prins trucuri BUT still.
so go on sister. i feel your pain 🙂 si treb sa se faca auzita/vazuta si fatza asta
din transee, va salut cu respect
September 9th, 2011 at 9:13 am
nu stiu daca o sa ma credeti ciudata ca spun asta… dar postul asta al lui cookie chiar ma face sa vreau un bebe… 🙂 poate pentru ca acum am un pic de siguranta ca no matter if sometimes I’ll be nepriceputa, nedormita, nerabdatoare, ciufuta, pe alocuri depresiva, total pierduta in ecuatie and so on… nu o sa fiu singura care trece prin toate astea out there… 😛
September 9th, 2011 at 9:22 am
Ramona, nu esti ciudata. Pentru ca ce am uitat eu sa zic mai sus este ca desi e obositor, istovitor, epuizant si orice sinonime mai gasiti pentru f***g hard, desi dupa ce copilul umbla poti sa iti iei adio si de la sfantul pipi facut in liniste, nu cred ca sunt multe mame care zic: “Offf, daca stiam ca e asa nu mai faceam copil” Nu, ne plangem, dar la sfarsitul zilei cand reusesti sa culci copilul si te uiti la el cum doarme, realizezi ca nu ai schimba nimic, daca ar exista riscul sa se schimbe totul.
September 9th, 2011 at 9:34 am
cookie, si cand esti suparata esti delicioasa. or sa vina si zile mai bune, o sa vezi!am citit in francoise dolto ceva ce m-a linistit. cica copiii ne cunosc, sunt obisnuiti cu felul nostru de a fi, s-au “adaptat” cumva la noi, invata sa handle-uiasca situatia. mai ramane sa ne adaptam si noi:)
September 9th, 2011 at 10:44 am
paula:ADEVAR AI GRAIT k alaptatu’ eu m am chinuit destul, mai ales psihologic pt k toti spuneau k e usor, natural, blh, blah si NU A FOST ASA.ulterior am vb k mamici s incet incet scoteau gunoiu d sub pres:rani, dureri & company.eram asa frustrata: aveam impresia ca sunt singura mamica incompetenta.cand vedeam cum alapteaza alte tipe, mi dadeau lacrimile si ma intrebam undegresesc si eu de ce nu pot. incet incet si cu o moasa bine trainuita in ale alaptarii am revenit pe liniea de plutire. nu mai spun ca am facut mastita si k am vazut 5 doctori si tot am ajuns la operatie DAR am vrut f mult sa alaptez si acum suntem ok so pls stop this bullshit cu viata cu bebe e toata roza si mama e un munte de zenitate. INSA cand domnu suncutza zambeste la mine cu gura pana la urechi, sunt mega happy si mandra de el.
September 9th, 2011 at 10:45 am
http://www.ted.com/talks/rufus_griscom_alisa_volkman_let_s_talk_parenting_taboos.html
E dragut asa ce zic ei, dar tot e light. Oricum, e ceva mai bine decat love love love si poze cu zambete largi.
Si da, e o povara sa vezi ca toata lumea se asteapta sa fii fericita si atat. Daca cumva nu esti, atunci inseamna ca au de-a face cu o nenorocita de egoista care nu vrea sa dea totul pentru copil. Si nu, nu e bine sa dai totul. Din simplul motiv ca el, copilul tau, merita un parinte cu intimitate, cu timp liber, cu resurse pe care sa le foloseasca numai pentru el si fericirea lui. Pentru ca fericirea lui este fericirea copilului. Asta zic eu ca e circuitul apei in natura, nu invers.
Imi pare sincer rau ca ti-e atat de greu si nu, nu cred ca exagerezi.
Din nefericire, publicul cere nu doar povesti cu happy end, ci pur si simplu povesti happy…
September 9th, 2011 at 10:55 am
Si pentru toate mamele care sufera, iata si cauza reala a multor probleme:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii/articol/maternitatile-fabrici-expulzat-copii-interviu-irina-popescu-educato
September 9th, 2011 at 10:58 am
Domnu suncuta :)))))) adorabil!!!! Si da, alaptatul la rasa umana poate fi cumplit. Oare cum fac catelele cu vreo 8 pui in acelasi timp??!
September 9th, 2011 at 11:44 am
Draga Cookie,
Hai sa iti spun cum va fi mai tirziu ……fetita mea are aproape trei ani. In juma de ora trebuie sa merg la dr de familie pt ca m-au sunat de la cresa sa imi spuna ca o suspecteaza de ….ZONA ZOSTER …. noi credeam ca facut alergie la o muscatura de tintar….. Acum citeva zile a cazut si si-a julit genunchii atit de rau ca nu voia sa isi mai intinda picioarele, nu voia sa mai doarma, nu mai voia nimic….acum o saptamina a facut niste afte, bube , nu stiu ce in gura atit de rele ca nu a mincat nimic trei zile… acum o luna am adus acasa psiholog pt ca se speriase foarte tare de o banala constipatie ca nu mai voia sa stea nici pe olita nici pe wc ….nici pe nimic ….nu mai voia sa ….NIMIC……aproape o saptammina. Acum doua luni a dat cu capul de un calorifer atit de rau ca i-a crescut instant in frunte o chestie cit o caisa…ea nu a avut nimic …eu am lesinat la propriu cind am vazut-o. Acum trei luni a alunecat in cada a cazut pe spate si s-a lovit la cap….eram …cica …in concediu….Si asa, din luna in luna, ajungem in iarna trecuta cind din doua in doua saptamini , MAXIM, facea viroza …..si te trezeai in miez de noapte ca are febra 40 cu bataie spre 41. Si jur ca nu sunt o mama neglijenta , sunt cea mai disperata , grijulie si tot ce vrei…..de incep sa cred ca asta e cauza ….
Recitind ce am scris aici …primele trei luni cind URLA… la propriu din ora in ora …cite o ora ….mi se par ….mai putin riscante cel putin. Cum sa mai ai O VIATA ….printre toate astea ? Nu stiu, eu una nu am gasit inca solutia. Dar ieri , mi-a luat fata in minute si mi-a spus din senin ….TE IUBESC…..
Cam asta urmeaza !
September 9th, 2011 at 11:58 am
Cookie, ce operezi?!
September 9th, 2011 at 1:25 pm
“Ei bine… sa cresti copil e al dracului de greu si uneori ti se pare ca nu o sa mai fie niciodata usor.”
Peste cateva zile noi vom sarbatori o mamaruta de un an si un praslea de 3 ani… In astia 3 ani eu am ajuns la intelepciunea ca nu va fi niciodata usor. Sau, well, depinde ce inseamna pentru fiecare usor 🙂 Dar cu siguranta, nu o sa ai inapoi viata ce o aveai inainte de a avea copil/copii. 🙂 Si responsabilitatea ce o porti pentru ei e grea. Mie asa imi pare. Si imi mai pare ca nu o sa scap de ea in veci.
Eu nu cred in conspiratia mamelor impecabile. Viata de parinte e, pentru oricine, ca orice viata – cu bune si rele. Ai momente in care esti topit de iubire pura, in care iti explodeaza sufletul de prea intense sentimente calde si intense, in care poezia e fada si numai cele ce nu au nume pot exprima ceea ce simti – si nici acelea indeajuns.
Si ai momente in care ti-e greu, te simti la capatul puterilor, te intrebi ce ar face un om mare, tu te simti mic, nestiutor si neajutorat, si iti pare ca esti singurul care traieste in nestiinta, ceilalti parca se descurca, si iti pare ca se descurca bine si, mai ales, natural.
Dar e normal sa simti si sa traiesti asa. Asa e viata, tot asa, round and round.
Nimeni nu e impecabil. Doar incercam sa ne apropiem de perfectiune. Fiecare, cat putem.
Chiar daca tu, uitandu-te la o alta mama, o vezi impecabila, aminteste-ti ca e doar perceptia ta.
– In functie de cum iti apare ea in momentul ala (poate e ingrijita, sau poate doar are parul proaspat spalat, fata de tine care nu te-ai mai refreshuit de o saptamana),
– in functie de ceea ce spune (dar sunt doar cateva cuvinte, cu siguranta nici ea si nici tu nu aveti timpul necesar pentru atatea vorbe cat sa zugraveasca zile, saptamani, cu nesomn, prime silabisiri, refuzuri de mancare, dragalasenii, si iar smiorcaituri si alte cele – probabil ca mai intai, amandoua sunteti tentate sa vorbiti despre dragalasenii, ca sa uitati de celelalte neplacute)
– in functie de cat spune; unii suntem mai vorbareti, altii mai putin. Unii ne plangem mai mult, altii preferam sa ne tinem necazurile doar pentru noi.
– in functie de predilectia ei spre exagerare.
– in functie de starea ta de spirit; cumva, daca tu te simti frustrat ca nu ai timp sa faci atatea si atatea ce te implinesc, si te simti neingrijit (fiindca fizic nu mai ai timp ori energie sa te ingrijesti) si nu iti mai imaginezi cum vei mai gasi vreodata timpul ala si energia aia, si te simti frustrat din cale-afara pentru toate astea, ei bine atunci cu atat mai mult ca niciodata, parca ceilalti iti par mai veseli, mai impliniti, mai satisfacuti.
Asa ca, aminteste-ti ca nimeni nu e perfect, toti avem momente bune si momente rele. Si timpul nu sta in loc. Greul pe care il simti acum va trece at some point. Iti doresc sa ti se intample cat mai curand. Apoi iar te vei regasi in fata vesela si optimista. Si pe urma, iar vine o pasa grea 🙂
Ei bine, sa cresti un copil e greu. Dar uneori, daca ti se cere un cuvant descriptiv pentru viata de parinte, gasesti ca ‘frumos’ este cel potrivit. Sau ‘tare frumos’, dupa cum iti plac cuvintele 🙂
Si ramane la latitudinea (ori in puterea) fiecaruia sa cuantifice frumosul vs greu.
Hang in there!
September 9th, 2011 at 1:30 pm
http://charismaticbreeze.deviantart.com/art/I-Would-be-Anything-244102882
September 9th, 2011 at 2:38 pm
Pana sa citesc postul tau, ma gandeam ca eu sunt cea defecta, pentru ca, in cate o noapte cand ma trezeste bebe din ora in ora, imi vine sa-mi iau bagajul si sa-mi incep cariera de boschetar………..Si eu ma gandeam cum reusesc alte mame sa se descurce mai bine decat mine. Sau, ma uit curioasa, catre mame cu 2, 3 sau mai multi copii. Poate au parte de un bebe linistit, care doarme si le lasa si pe ele sa-si vada de viata…Nu stiu cum o fi la altii dar la noi e cumplit. Noapte cere papa, din doua in doua ore, iar ziua doarme cate 30-40 de minute. Cam asa o ducem de 3 luni si am un feeling ca tot cam asa va fi :).
September 10th, 2011 at 8:43 am
mamiceala asta-i treaba cu dichis si mare cheltuiala de sine,nu degeaba prin zona moldovei e o vorba grea de tot,referitoare la progenituri:”cine are sa si-i creasca/cine nu,sa nu-si doreasca…”noroc de endorfinele care se elibereaza din plin la fiecare uitatura si gest din partea lor,ca altfel multe am culege …”floricele pe cimpii”!:)
pup sefica iepu’,ca-i tare frumoasa!
September 10th, 2011 at 1:15 pm
Imi alatur si eu presul. Avem doar o saptamana, dar mie deja imi vine sa-mi iau cosuletul si sa plec dupa papadii. Cu alaptatul foarte greu, intradevar, tot din ora in ora cere. Dar sper ca totusi o sa fie mai bine candva, in curand…maine??? Deocamdata am impresia ca sunt in vizita si ca urmeaza sa ma duc la mine acasa unde e frumos si liniste…
September 10th, 2011 at 2:22 pm
Este si va mai fi al naibii de greu, nu trece 🙂 Asta-i vestea proasta. Vestea buna e ca la un moment dat se mai simplifica lucrurile. Nu incerca un razboi cu iepurina, ca nu ai nici o sansa; va cistiga etapa dupa etapa si, cind vei dori sa schimbi regulile, vei descoperi ca ele sint pe viata, inamovibile, cum ar veni 🙂
Un lucru trebuie sa-i fie foarte clar, de acum si forever, daca vrei si tu putina liniste numai a ta: TU esti sefa. De ce? pentru ca TU faci regulile. De ce? Pentru ca asa trebuie. Iepurasha are nevoie de reguli, program, limite, asa cum si tu ai nevoie de liniste. Construieste-i un sistem de trai in care sa incapa de toate, cu program – asa cum ai facut dietele acelea minunate, asa cum tu esti cea mai organizata si cea mai minunata sefa si toata lumea te recunoaste ca atare. Putina disciplina cu multa iubire dau, de obicei, un iepurash mai calm, mai putin rasfatat si mai usor de integrat. Deci, cine-i Sefa aici?
September 10th, 2011 at 4:13 pm
Draga Ana,
Ba s-a spus. Si ca e greu. Si ca nascutul in sine e o loterie. Si ca obosesti pana dincolo de capacitatea ta psihica de a indura. Dar fiecare spune in coltul lui, colturi in care poate tu n-ajungi. Daca ai avea ocazia sa citesti despre asta in ziarul local sau ar fi o emisiune la tv pe tema asta, ai avea timp sa citesti sau sa o urmaresti? Si dupa ce ti s-ar spune toate nenorocirile (si stai, ca inca n-ai trait decat epuizarea, stai sa vezi prima internare intr-un spital de copii – dea Domnul sa nu treci prin asa ceva, stai sa vezi mersul la gradi, stai sa vezi cum e sa-nceapa luni scoala – cazul meu) si despre toate strangerile de inima si despre toate momentele cand simti cum iti fuge pamantul de sub picioare, ar face asta sa-ti fie mai putin greu?
September 10th, 2011 at 5:33 pm
alina, mi-a placut mult ce ai scris.
Care-ar fi opusul variantei de azi. O viata fara copiii nostri. Nici eu nu stiu de vreo conspiratie (metaforic vorbin au ba), am discutat mereu deschis cu prietenele mele si desi m-am asteptat ca bebele meu frumos (care face imediat 12 ani) sa fie ca-n poveste. Mananca si doarme mai toata ziua si toata noaptea, pana ingurgitez eu noua postura si ies din starea de soc asa care-mi soptea ”ce-am facut??” insa ce sa vezi, fata mea vroia sa stam ca fetele la povesti, deci dormea la 3-4 ore cate 30 de minute si uite-asa in cateva saptamani ma simteam intrata intr-o transa fara semn spre exit. Dar ce sentiment cand iti zambeste gura stirba, ce caldura cand incepe sa rada in hohote si sa se uite la tine cu o dragoste cum n-ai crezut ca exista. E greu sa fii parinte, responsabilitatea ar vrea sa ne copleseasca uneori, insa mai trece o zi si constatam c-am supravietuit si-nca una 🙂
Iti trimit o mie de ganduri bune!
September 10th, 2011 at 9:14 pm
Hmmm, nu stiu cum este, tare mi-as fi dorit sa stiu. Sper sa treceti peste toate problemele si sa fie totul bine. Sunt aici daca ai nevoie de ceva.
September 11th, 2011 at 8:34 am
🙂 Nu am experienta proprie de adaugat, dar tot ce pot spune e…o sa fie altfel, dar la fel de complicat. Le vad pe prietenele mele care au kinderi, zici ca s-au mutat pe alta planeta, de unde ma viziteaza cate 10 minute pe saptamana la telefon.
Nu-i problema, le astept. Probabil, in 2-3 ani o sa avem luxul a 2-3 ore impreuna, cand picii sunt la gradinita 🙂
Din fericire, ele nu fac parte din conspiratia tacerii despre tribulatiile maternitatii, si m-au pus in garda, cu sinceritate, dar insistand ca…it’s definitely worth it 🙂
In replica le-am trimis un link despre felul in care lucrurile devin din ce in ce mai interesante, cu cat ai parte de copii cu multa imaginatie 🙂
http://www.shitmykidsruined.com/
September 12th, 2011 at 8:38 am
My dear, eu as zice ca stai chiar bine, atata timp cat tu poti gati tot felul de minuni, le pozezi, scrii despre ele, scrii pe blog, citesti comments si raspunsi la ele, MERGI LA SALA (!!!!) si iesi la sindrofii cu colegii de food-bloguiala – si asta doar cat “vad” eu, o straina, ca faci. Trust me, se poate mult mai rau! Despre agitatia lui Purcifer, eu zic sa hang in there pana cand incepe sa se deplaseze (chiar si prin tarat) si atunci frustrarile ei or sa se diminueze si-o sa-i apara incantarea in ochi ca a reusit sa iasa din camera si sa te gaseasca in bucatarie! Pana atunci, I strongly reccomend Magne B6 – pe mine ma ajuta 😉