category: mommy undercover


marea hoinareala, acum si pe timp de noapte

September 27th, 2012 — 10:42am

Intr-un comentariu la un post mai vechi, ma intreaba cineva cum se supravietuieste inceputului mamicesc. Altcineva ma intreaba daca mai gatesc. Fuck if I know si respectiv fuck no, as fi tentata sa raspund. Dar mai bine o poveste sa va spun.

Lui Iepurs ii ies dintii de vampir. Tot ce a fost pana acum pare asa, a walk in the park. “Vreti sa dormiti noaptea? Over my tiny body-n pijamale.” Pare sa zica micul tiran universal. “O sa dormiti cand o sa va dau io voie, suckerzzz! Acu’ ne trezim, mbine? Voi stati atarnati de mica mea persoana si retraiti cu pocainta fiecare durere de masea care nu v-a lasat vreodata sa dormiti. Da’ ce puisorii mei, voi de empatie nu ati auzit? Doare Iepu, doare mami, doare tati. Ce-o fi asa greu? Hai ca va fac parul tzutzulug si o demonstratie de shotron. Cococo. Mamaaa. Tataaa.”

In noptile astea in care cineva (Mishu) sfarseste prin a face planton la gradina zoologica cu un singur animal, eu am foarte mult timp sa ma gandesc. Imi fac un sandvis cu sunca si unt, infulec pe intuneric si procesez diverse treburi:

Vocea Romaniei (am citit ieri pe FB ca oamenii care twitteresc despre Vocea sunt retardati, ups!).

Vopsea de par (o idee foarte gresita s-a dovedit a fi aceea ca o chestie balegoasa in capul meu, al carei scop in viata e sa-mi faca par de papusa de plastic, este acea treaba de care are nevoie femeia cand e deprimata si vrea sa faca o schimbare)

The meaning of life (“Stimate client, rata creditului dvs. la CEB se poate rambursa doar pana la data scadentei […] fara penalitati. Daca ati platit deja, va multumim.”)

Vacanta (Acest reminder enervant al trecutei vieti, in care nu-mi amintesc sa ne fi fost foame.)

Somnul (“decat” un peste)

Colesterolul (Nush, bai nene, dar eu nu cred ca are legatura asa mare cu alimentatia. Te rog, doamne, porcul, macar, sa mi-l lasi!)

Decisions, decisions (Azi noapte am vazut episodul ala din Modern Family cu spectacolul de copii regizat de Cam, care se termina apoteotic cu intoarcerea catre public a unor litere ce compun propozitia “We love the F word”. Nu reusesc sa ma hotarasc daca am ras mai tare la faza asta, sau la aia cand Mitch maciuceste in slow motion un porumbel cu racheta de tenis, in timp ce pe fundal canta Ave Maria. Dap, I know, tough one!)

Intai munca si pe urma distractia (Nu inteleg, munca ESTE distractia!)

CUM SUPRAVIETUIESTI?

You just do. Cel mai adesea, nu e un proces constient. Faci ce poti si putin din ce nu poti. Iar at the end of the day, incepe noaptea. Uneori te prinde ora 1:22 stuffing your face cu mezeluri si compunand scrisori catre your dearest ex (tu). Alteori te ghemuiesti pur si simplu la pieptul urias al unei vieti pe care ai fost suficient de norocos s-o tragi la sorti. In tot cazul, nu te suna niciodata de la relatii dumnezeiesti cu clientii sa te-ntrebe daca vrei factura detaliata.

3 comments » | filled under: life, mommy undercover

ce mai mananca iepurele

September 18th, 2012 — 10:35am

Foto: http://www.gojiberrymagic.com/elonyei.html

Este, desigur, absolut plauzibil ca ati ajuns aici cautand “mancare pentru iepuri”. Daca asa stau lucrurile, nasol moment. Daca ne urmariti de ceva vreme, intuiti, desigur, ca aceasta este “decat” inca o tentativa ridicola de a va distrage atentia de la faptul ca in ultima vreme nu mancam altceva decat pizza, povestindu-va ce manance singurul membru al familiei noastre pentru care se gateste asiduu – bucatica mea de 18 luni, zisa si Iepu’-Iepurs-Iepurescu.

Anul trecut, pe aproximativ vremea asta, incepeam diversificarea: http://easypeasy.ro/2011/11/din-nou-despre-diversificarea-iepurelui/.

Timid si nu prea. Cu scuipaturi la morcov fiert, dar cu suspine de placere la avocado. Pfoai, dar asa mi se pare ca-i o vesnicie de-atunci, ceva de neimaginat.

Mie mi-a dat al de sus un copil despre care intelepciunea populara ar zice ca-i “hranaci”. Adica mananca asa, cu o pofta de-aia incredibila, cu adulatie, cu “nom nom nom” si priviri pline de recunostinta la fiecare dumicat. Si oricine are copil, stie cat de mult inseamna asta si cat de greu este pentru mama lui Copil Scarnav. Asa ca ce scriu si am scris eu aici despre meniul individual compus al Iepurelui se poate sa aiba zero relevanta pentru un copil mai pricinos la mancare. Totusi, I figured ca n-are ce strica sa schimbam experiente despre asta, avand in vedere ca in gasca mea de mame bestiale (wink wink;), una din temele zilnice de discutie e “ce doamne iarta-ma le mai dam de mancare”.

So here it goes, meniu de copil de 18 luni a la Iepu’.

Mic dejun:

  • Omleta din oua de prepelita, cu sau fara branza rasa (telemea de vaca proaspata de la sibieni sau guguloi de mozzarella) + 1/3 felie de paine Savoria bio, rosii de la tataie, ardei, castravete, uneori avocado.
  • Terci de ovaz fiert sau aburit, cu fructe de sezon si, mai nou, goji. Au la Solaris unul mai affordable, vreo 10 lei parca pliculetul de 90g. Dar ce, veti spune, noi n-am mancat goji si n-am murit. Pai da, dar noi n-am halit noxe cu paine din premix, si nici hormonei cu pui nu cred ca am bagat prea des. Goji asta e super antioxidant. Si proteic. Si bogat mineralizat. Si intareste imunitatea. Hell, da’ ce nu face! Mai multe informatii aici, de exemplu: http://www.webmd.boots.com/healthy-eating/goji-berries-health-benefits-and-side-effects. Ca orice plantoasa de-asta “miracol natural”, trebuie cosumata cu moderatie. Si se pare ca existe niscaiva interactiuni cu medicamentele anticoagulante: http://www.livestrong.com/article/489597-can-kids-eat-goji-berries/. In rest, numai de bine. Cum ziceam, noi il bagam in fierturi de cereale sau in iaurt.
  • Paine cu unt si branzica de casa (adica facuta in casa), legume crude.
  • Tartina cu crema de ou fiert (ou fiert blenduit cu nitel unt, castravete si masline)

Pranz

  • Felul 1: supa – de rosii cu galusti sau taitei, crema de legume, supa de linte, supa de mazare, ciorba de loboda, ciorba de perisoare si, mai nou, supa de pui de tara. Iepu-i mare, mare ciorbareasa. Asa de mult ii place zeama, de numa. Culmea e ca, la inceputul diversificarii, supa de legume a fost cam singura chestie scuipata cu bolta. Intre timp s-a razgandit.
  • Felul 2: carne + legume + amidon. Carne adica o zi curcan, o zi pui, o zi ficatel, o zi peste, o zi vaca, doua zile – ou sau repeat ceva din cele enumerate. Am inceput de curand sa-i dau si porc – muschiulet de buna calitate, doar ocazional. Legume adica radacinoase, cartof dulce, dovlecel, fasole verde, broccoli, conopida, vinete, rosii, castraveti, ardei gras, gogosar… pretty much everything. Deocamdata tot la stadiul de piure amestecat suntem. Amidon adica ori paste, ori orez integral, ori cartof, ori leguminoase de-astea gen mazare/linte. Uneori ii facem perisoare de pui cu sos. Sau ghiveci calugaresc, cu legume si orez. Spanacul cu ou si cu iaurt este mare hit. Piureul de cartofi cu mult lapte iarasi ii place tare.

Cina

  • paste cu sos de rosii
  • paste cu branza
  • cartofi frantuzesti, cu ou, smantana, branza rasa
  • resturi de la pranz (legume cu carne)
  • tartine cu diverse (crema de branza frecata cu castravete, ardei rosu, masline…)
  • “sunca” de curcan home made
  • fiertura rece de ovaz, taiata cubulete si insotita de diverse combinatii de legume si branzeturi
  • mamaliga cu branza si iaurt/smantana

Mai avem una sau doua gustari pe zi. Cand are mic dejun cu proteine, ii dau fructele ca gustare de ora 11. Cand are terci cu fructe la mic dejun, sarim prima gustare sau rontaie niste morcov sau o rondea de cereale expandate (au la DM unele bio bune, care n-au doar orez, ci si mei si porumb, sunt mai gustoase si-s mici asa, ca pentru iepuri). La gustarea de ora 16-17 baga iaurt, iaurt cu goji, iaurt cu cereale, iaurt cu branza, iaurt cu avocado, banana cu avocado… Cam asa.

Ce nu mananca iepurele ca nu vrea el: Somon (si pestele alb il accepta greu, dar pe somon nu vrea sa puna gura neam), souffle-uri cu legume/ou – major bleax.

Ce nu mananca iepurele ca nu-i dau eu: Zahar (including dulciuri procesate, biscuiti indulciti, fie ei si bio, miere… in general all things sweet). O mai las sa copilareasca nitel. Crenvursti. Mezeluri in general. Prajeli. Margarina. Iaurt cu fructe din comert. Branzeturi procesate. Cereale instant, de-alea de bebe. Paine alba si paine de proasta calitate.

Hrana iepureasca se prepara in continuare preponderent la steamer, dar am achizitionat recent si o tigaita Green Pan in care ii prepar/incalzesc diverse. Uneori folosesc ulei, cu picatura si numai varietati presate la rece (rapita, floarea soarelui si masline). La cuptor inca nu m-am inghesuit sa-i gatesc. Nici la gratar – too early for charcoal:p

La culcare si la trezire baga Napolact. Iaurtul e tot Napolact. Cascavalul e Bobalna – Napolact again. Untul e bio Delhaize de la Mega Image. Mozzarella e de-aia guguloaie mici in zer, tot de la Mega. Cereale de la Solaris sau gamele bio Mega Image si DM. Suc de rosii – bio DM. Paste – piccoline, stelline, risoni Barilla.

Asta e meniul, not so much variat, cat, zic eu, echilibrat. Copiii vostri ce mai mananca? Noi cautam mereu idei si nu, inca nu am ajuns sa mancam toti din aceeasi oala. Cumva nu reusim deloc sa le facem pe toate, asa ca facem sa fie bine pentru ea, iar pentru noi… well… asteptam pensia (privata), provincia si in general vremuri mai bune. Cheers!

44 comments » | filled under: mommy undercover

draga iepu’

June 1st, 2012 — 9:28am

draga iepu,

nu am: pantofi marimea mea noua; abdomen plat; bani de vacanta; rabdare si tutun; viata de noapte; ceasuri care nu recunosc ora 6; ponei; casa pe pamant; un set complet de parinti; iPhone 4; timp sa gatesc; timp sa mananc; timp sa scriu; in general, timp sa respir; porc zburator; MBA; livada cu visini; masina inalta; certitudini;

am: parul tau moale, inelat, pe perna mea dimineata; in suflet, o mie de vederi cu tine si cu taica-tu; cearcane;  bucuria ca esti; bucuria ca-s maica-ta; bucuria ca-i el tata tau; inima grasa cat rinoceru’; mainile tale – pansament pe toate bubele vietii; si, mai ales, impresia din ce in ce mai clara (azi, in mod special) ca nu-mi trebuie pantofi marimea mea noua; abdomen plat; bani de vacanta; rabdare si tutun; viata de noapte; ceasuri care nu recunosc ora 6; ponei; casa pe pamant; un set complet de parinti; iPhone 4; timp sa gatesc; timp sa mananc; timp sa scriu; in general, timp sa respir; porc zburator; MBA; livada cu visini; masina inalta; certitudini, atata timp cat te am pe tine.

te iubeste mama! la multi ani de 1 iunie!

(anul trecut pre vremea asta: http://easypeasy.ro/2011/06/draga-iepu)

18 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

munca e frumos

March 28th, 2012 — 7:18pm

siiii. a trecut o saptamana de cand sunt back in business. e foarte adevarat ca inca n-am intrat intr-un ritm, dupa cum la fel de adevarat e ca mananc in fiecare zi la pranz telemea cu rosii (uneori mai pica de la colegi un snitel sau o felie de pizza), dar, by god, munca e buna! si omul – un animal social muncitor, sau ma rog, eu ma declar asa. mi-e dor de Iepu’, normal. dar e tare tare bine sa pleci de-acasa in fiecare dimineata cu un scop si-un cap spalat. se pare ca nu s-a produs niciun damage ireparabil cat am stat acasa, desi, truth be told, un coleg mi-a zis azi ca, de cand am nascut, mi s-a injumatatit creierul:p dar eu sunt zen. zenificata. si happy. si rostuita. si coincidentally, viata a fost in ultima vreme foarte buna cu mine. ceea ce va doresc si voua.

5 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

pui la capac a la 8 martie, imbogatit metaforic cu vagi urme de intelepciune a la mama din mine

March 8th, 2012 — 9:26am

Anul trecut, pe cand eram “decat” copilul gravid al mamei mele, de 8 martie am scris asa: http://easypeasy.ro/2011/03/reteta-mamei-de-pui-de-om/.

Anul asta sunt si eu mama cuiva, desi “cuiva” nu-mi zice inca pe numele meu cel nou si nici nu stie sa-mi scrie asa declaratii frumoase. Dar imi freaca palme-cazmale pe fata cand este promptata s-o iubeasca pe mama si cumva sunt precisa ca ma amusina cu bruta adoratie, de felul sentimentelor primare care te incearca in fata unui pahar cu apa rece in mijlocul desertului.

Ca sa marcam, asadar, deosebitul eveniment la care particip pentru prima data in calitate de mama-lui-Iepu-Purcifer-Bubu-Cretzofolina, am scotocit in arhiva de amintiri a familiilor noastre reunite si-am gasit acea reteta trademark a mamei-mame si mamei-soacre: puiul la capac. Ne-am dat, cum ar veni, mana peste pui, si ne-am intors fuga fuga, cu genunchii beliti de cazaturi de la Frunza si cu zoaie fericite la gura, in vremea copilariei noastre. Pe cand nu existau cuptoare electrice – uneori nici gaz nu exista – iar treaba asta cu puiul la capac constituia un motiv suficient de bun ca sa vii in casa de la joaca, fara sa te tarasca de-o maneca adultii tai cu de-a sila.

Am sa va povestesc cinstit cum s-a desfasurat tarasenia, pentru ca la sfarsit sa va cooptez in programul “paharul este pe jumatate plin”, in scop de exercitiu folositor in viata, dar mai cu seama in bucatarie. Mdeci.

 

A inceput cu eforturi predecembriste de aprovizionare, trebuia, ma intelegeti, sa recreez cat mai fidel aceasta fresca a vremurilor de mult apuse. Asa ca m-am dus dupa puiul fericit. Nu e glumeala, exista, se cheama fix asa, e produs de Agricola si este fericit pentru ca haleste porumb si locuieste confort 1. Am experimentat full frontal omorul ce inseamna sambata-la-pranz-la-cora-mega-si-auchan, pentru ca sa ajung in final, obosita si cu limba de un cot, in Real. In Real unde, fara sa mai iau cos, am intrat pe la iesire si m-am impleticit fara speranta direct la raionul de carne. Cand l-am vazut, m-am napustit. Am insfacat lighioana intr-o mana si-am tulit-o spre casa, doing the victory dance si zbierand la telefon ca o apucata de streche: Pufi, Pufi, l-am gasit! L-am gasit! L-am… Si o punga de plastic va rog.

In tot acest timp, pentru a ne spori sansele unei operatiuni de succes, Mishu a lasat la o parte orice orgoliu si a telefonat in mare taina la Cornu. Dupa o discutie ce s-a desfasurat in spatele usilor inchise, mi-a spus asa: mustarul e cheia. Parea cat se poate de serios. Asa ca am proptit puiul asupra unei cratite pe trei sferturi pline cu apa si acoperite cu capacul ei, dupa ce il mozolisem ghebos in prealabil cu mustar de Dijon, conform pretioaselor indicatii. In care mustar nu m-a lasat inima sa nu amestec si o mana de cimbru uscat.

Am realizat ca nu va fi usor cam pe cand introduceam cratita-cu-apa-cu-capac-cu-pui in cuptorul nostru electric, setat la 180 de grade pe chicken mode (sunt sigura ca nu se cheama asa, dar e modul ala care are o iconita cu un pui, deci… da). Am ales acest mod cu nesabuita incredere in uniformitatea lui, adicatelea nu m-am gandit nicio secunda ca ar putea sa se intample ce s-a intamplat. Stiam ca apa din cratita va face un mediu prietenos, numa’ bun de inabusit si copt animalu’. Acest lucru ar fi facut sa nu se intample uscarea excesiva a fericitului pui, care nu ar fi necesitat resuscitare periodica prin ejectare din cuptor si stropirea cu suc propriu. Care va sa zica.

Bineinteles, lucrurile nu s-au intamplat deloc asa. In ciuda faptului ca planul era in detaliu facut. N-au trecut nici 20 de minute si pasaroiul s-a ars zdravan pe deasupra. Explicatia fiind, fireste, ca in cuptorul cu gaz pe care-l avea mama acu’ 100 de ani, caldura venea doar de jos. Pe cand in modernul nostru cuptor, caldura (mare mon cher) impresura cu valva puiul din toate partile, si peste tot pe unde era mustar, sufla peste el flacari-flacari. Drept care a fost necesar sa scoatem cratita din cuptor. Ce presupune scoaterea din cuptor a unei cratite-cu-apa-cu-capac-cu-pui? Va spun eu. Zeama de carne din capac se imprastie, fericita precum puiul, in cuptor, pe langa cuptor si pe jos. Dupa care, zeama scursa in cuptor incepe sa se arza, scotand un fum mare si gros. Eu imi folosesc din plin acutele si zbier ca gata, no way, renunt. Dupa care, pentru ca I’m no quitter, ma intorc umila – un dihor fumegand a dezamagire, sa-mi reiau misiunea.

Este o munca de echipa. Cerem time out si ne sfatuim. Oare daca am pune cuptorul pe pizza mode? Pizza are chestii pe deasupra care nu este voie sa se arda, nu? Good plan, Buster! And by Buster I mean Mishu. Asa facem. Si mai facem ceva. Cu dibacia celor patru maini, intoarcem pe preafericitul cu susu-n jos, sa-i calmam arsura cu zeama din capac.

Chestia cu scos bagat scos bagat se mai intampla de cateva ori. De fiecare data se lasa cu arsuri si fum. Si-apoi, cand, cumva, moare toata speranta, din eforturile noastre conjugate rasare el, maretul pui la capac, perfectul echilibru intre fraged si crocant. Cam asa:

Fireste ca se poate si fara pui la capac, cred ca as fi putut trai foarte fericita si daca nu as fi facut asta niciodata. Nu simteam nevoia sa spal pe jos in bucatarie de trei ori, dintre care odata pe genunchi. M-am ales cu un mare jeg si-o mare durere de cap. Dar dupa ce-am facut curat si l-am tras pe dansul in poza…

mi-am dat seama ca daca ne-ar fi venit un musafir peste un ceas, cand va fi fost aerisita casa si pasarea crocanta ar fi tronat in miezul mesei noastre cea de toate zilele, n-ar fi stiut cu ce efort s-a intamplat totul. N-ar fi stiut ca pranzul asta, care arata so effortlessly chic, este rodul unui mare chin. Si stiti ce? Peste cativa ani, nici eu n-o sa mai stiu. Nu as mai face inca o data pui la capac, dar nadajduiesc ca va veni o vreme cand din tot chinul si imputiciunea va ramane numai impresia primei muscaturi din pielea asta aurie si perfecta, si-a dumicatului de paine muiat in sos de mustar si pasare coapta.

Garnitura sa tot fi fost un piure cu patrunjel si niste ciuperci trase la tigaie in unt.

 

Acum sa vedem daca ati prins substratul metaforic, ce a vrut sa zica poetul?;) Mai e mult pana departe?

Happy 8 martie, sa va fie de bine <3,

Mama

18 comments » | filled under: every day, life, mommy undercover, publicitate

din nou despre diversificarea iepurelui

November 25th, 2011 — 4:37pm

 

M-am tot gandit daca sa intru pe mult minatul teren al posturilor despre diversificare, sau sa-mi vad frumusel de treaba mea, mai cu seama avand in vedere ce se intampla cand te mananca-n dos sa te bagi in seama cu gura lumii sloboda. Totusi, deoarece mi-a servit-o azi asa de frumos Ada la fileu, nu ma rabda inima sa nu povestesc doua vorbe trei cuvinte despre cum am diversificat Iepu’, gandind eu ca merita sa moderez cateva comentarii bezmetice despre cum imi otravesc copilul, daca asta aduce si-un pustiu de bine la vreo mama-doua care nu stiu de unde sa o apuce. Foarte important:

1. Eu va povestesc ce mananca Iepu’. Nici intr-un caz nu va apucati sa dati ceva la copil fara avizul pediatrului, caci nu neaparat doctorii “ie prosti si ie nebuni”. Internetul e consultativ si folositor doar daca exista discernamantul de rigoare.

2. Am avut parte de un copil care nu mi-a refuzat aproape nimic, niciodata. Deh, e genetic programat sa iubeasca mancarea. Asta nu inseamna, desigur, ca ce-a mers la ea merge la toti copiii, precis preferatele lui Iepu’ ii vor face pe alti kinderi sa go bleax!

3. Nu oferiti copilului catalogul Ikea. Si in general nu-l hraniti cu hartie, alba sau tiparita.

S-o luam de la inceput. Adica de la inceputul diversificarii Iepurescului, la 6 luni. De ce la 6 luni? Pai pentru ca Iepu’ a mancat numa lapte matern pana la aceasta varsta. Copiii care mananca formula incep uneori diversificarea mai devreme, pe la 4-5, eu am vrut sa astept. In luna a cincea spre a sasea, bebeh n-a luat mai nimic in greutate, asa ca m-am gandit eu ca-i timpul sa-i fac cunostinta cu haleala. Dupa ce i-am dat de ziua ei happy 6 tort de la cofetaria Maria (glumesc! l-am mancat eu pe tot, desigur), ne-am apucat de treaba.

Intai despre ustensile: steamer, blender, lingurite de bebelusi, paharele de mancare cu capac, bune de pus la congelator/frigider, incalzitor pentru hrana de bebelusi, de-ala cu apa. Eu am asa: steamerul asta (e mai vechi, dar face treaba), robotul asta supranumit “ce m-as face fara el”, paharele astea pe care le-am folosit si la congelat lapte si incalzitorul asta.

Apoi despre resurse. Una singura: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/, suprapusa peste invatamintele doctoritei lui Iepu’ si imbogatita cu puterea exemplului mamelor-prietene.

Ei si-acum despre mancare sa vorbim. Ce-am facut, ce-am aflat si cum ne-am diversificat. 

M-am tot gandit cu ce sa incep. Cu fructe, cu legume sau cu cereale. Parerile sunt foarte impartite. Cica daca incepi cu fructe, nu o sa mai vrea legume. Daca incepi cu legume nu o sa vrea fructe. Daca incepi cu cereale se umfla si nu baga destui nutrienti de-aia beton. Sfatul pediatrei noastre a fost sa incepem cu suc de fructe, apoi morcovi fierti, apoi supa strecurata de zarzavat. Am incercat, zau. Au fost si singurele chestii pe care Iepu’ le-a tratat cu sictir. Nu zic ca n-or fi bune, dar la noi n-au mers. Oricum nu-mi placea ideea de suc de fructe, pentru ca are mult zahar si fibre pauza. Tot raul spre bine, mi-am zis, si-am purces sa dau la copil avocado. Acest jolly joker al mancarurilor pentru bebelusi, care nu necesita gatire si merge amestecat cu ORICE, e si acum preferatul lui Iepu’. Mai multe despre avocado aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/avocadobabyfoodrecipes.html.

Masa 2 din zi, prima masa inlocuita

La inceput i-am dat avocado pasat la blender si subtiat cu nitica apa, ca sa iasa cu adevarat smooth. Apoi l-am folosit pe post de “atractiv”, in combinatie cu alte fructe si legume. Tehnic vorbind, am inceput cu fructele deci. Prima masa de care ne-am apucat a fost masa a doua din zi. Adica dupa trezitul de la 7-8 cand manca lapte, Iepu’ mai tragea un somn, iar pe la 10 si ceva cand se trezea, manca fructele. Mare lucru din cele de sezon n-am mai prins. Am bagat mar, para, piersica (mare hit), banana, prune, mango, papaya. Regula zice asa: introduci o chestie si astepti 3-4 zile fara sa mai bagi altceva, ca sa vezi cum reactioneaza bebelusul, daca se umple de bube se cheama ca-i alergic (ma rog, is mai multe simptome care indica alergie, tot aici le gasiti: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/allergy.htm). Eu am respectat, nu chiar cu sfiintenie, aceasta regula. Zic nu chiar cu sfintenie deoarece am mers pe chestiile safe si pentru ca recomandarile pediatrice re la alergii se schimba de la o luna la alta. Acum, pe la 8 luni fara oleaca, am incercat si afine, visine si coacaze, de la congelator pentru ca alea din casolete super-expensive care se gasesc acum in supermarket sunt le poop. Ah, ceva foarte important am uitat sa va spun, toate fructele pe care i le-am dat lui Iepu’ au fost decojite si bagate cateva minute la aburi, crude-crude nu le-a vrut.

Masa 3 din zi, urmatoarea inlocuita

Bun. Dupa ce am batut in cuie aceasta masa de fructe (in sensul ca a ajuns Iepu’ sa manance o cantitate rezonabila, in jur de un borcan de-ala Avent de 180 ml), am trecuta la masa a doua, legume. Si aici m-am folosit de avocado ca sa-i bag sub nas lucruri. Am facut diverse combinatii de legume aburite, n-am mai mers asa one by one, recunosc ca le-am amestecat, dar le-am luat, again, din lista de chestii safe pentru inceput. Fasole verde, dovleac, cartof dulce, morcov, pastarnac, dovlecel… Cam astea. Am trecut pe urma la legumele de stage 2, broccoli, conopida, spanac, praz, ceapa, mazare, ardei, cartof.

Apoi, cereale

Dupa legume am bagat cerealele. Nu am dat si nu cred ca o sa dau la copil cereale de bebelusi de-alea la cutie, shmilupa sau altele. M-am dus la plafar si mi-am achizitionat orez brun bio si fulgi de ovaz, pe care i-am facut eu in casa si i-am amestecat cu fructe sau cu legume, la cele doua mese de mai sus (va povestesc cum cand ajungem la “retete”). De ce asa? Pai pentru ca e usor. Adica daca tot bagam carbs, macar am zis sa fie de-astia naturali, nu de-aia ultra-rafinati si dezbracati de lucrurile bune doar pentru a fi “retratati” cu ele in varianta sintetica dupa aceea. Mi-a zis un pediatru ca nu fac bine, deoarece cerealele speciale de bebelusi sunt calibrate asa si pe dincolo, ca sa acopere tot ce-i tre’ copilului. Asa o fi, nu zic. Nu-s a bio freak, stiu ca nu pot sa feresc copilul de chimicale toata viata si nici nu incerc. Insa chestia asta cu cerealele adevarate mi se pare sustenibila pe termen lung, cred ca Iepu’ o sa creasca foarte frumos si fara sa stie ce e aia Chocapic. Acestea fiind zise, am gustat si eu mamaliga mea de cereale integrale si pe bune, e foarte gustoasa. Si pe terenul asta virgin al gusturilor in formare pe care il are orice bebelus, nu vreau sa pudrez cu zahar si alte porcarele. De-aia.

Apoi, carne

Dupa cereale, am bagat carnea: pui (mai putin, din cauza ca e naspa si ca n-am o sursa bio), curcan, mai tarziu vita. Si, mai nou, ficatei de pui.

Masa 4 de solide, ultima masa inlocuita

Oarecum in paralel cu carnea, am inceput sa dau la copil iaurt. Intai simplu, sa vad ce parere are despre el. Apoi, iaurt cu banana, iaurt cu avocado, iaurt cu spanac, iaurt cu fructe, deci iaurt cu orice. M-am apucat sa fac si branza de vaci, operatiune mult mai simpla decat ati putea crede. Branza asta i-am dat-o ori dimineata, cu fructe, ori dupa-amiaza, cu iaurt/cereale. Mai rar in combinatiile de pranz, alea cu legume.

Apoi, galbenus de ou fiert tare

Asta abia ce-l introducem acum, ca e unul din alimentele cele mai alergene. Din ou eco, de-ala de la supermarket. Week 1: 1/4 galbenus de ou, de doua ori pe saptamana. Week 2: 1/2 galbenus, de doua ori pe saptamana. Week 3 si mai departe: un galbenus intreg, de doua ori pe saptamana. In ziua in care dau galbenus, nu dau carne.

In continuare, cateva chestii… spinoase

  • Cate solide, cat lapte: aici recomandarea moderna este ca, atunci cand incepi diversificarea, sa oferi copilului intai lapte (matern sau formula) si abia apoi sa-l lasi sa guste mancare solida. Majoritatea pediatrilor din Romania vor spune invers: intai mancare solida si-apoi completare de lapte, daca mai vrea copilu’. Eu am facut cum a zis pediatrul. Iepu’ nu a mancat niciodata mult lapte, nu e fan, asa ca am mers pe inlocuirea lui graduala cu mancare solida. Acum, la cca doua luni de la inceperea diversificarii, am ramas cu lapte doar dimineata si seara, nu mai mananca extra lapte.
  • Cat de repede: pai depinde numai de copil, eu asa zic. Mi se pare esential ca diversificarea sa se faca in ritmul lui, nu grabit. Daca refuza mancare (intoarce capul, scuipa, inchide gura), poate ca nu-i pregatit si atunci it’s better to wait. Nu e urgent. Laptele este good enough pentru copil cel putin pana la un an de zile, so don’t sweat it, mai stati o tura. Stiu (am auzit/citit) cat e de stresant sa nu-ti manance copilul, dar eu zic ca e mai bine pentru relatia lui cu mancarea din viitor sa nu fie “silit” in vreun fel. Daca, pe de alta parte, fiecare lingurita e primita cu gura deschisa si chiote de bucurie, cum e cazul lui Iepu’, atunci, ce sa zic, la placinte inainte.
  • Baby led weaning: nu cunosc, nu m-am bagat, dar aici puteti afla mai multe despre asta – http://wholesomebabyfood.momtastic.com/babyledweaning.htm.
  • Borcanele. Nu as inlocui cu ele hrana proaspata, preparata in casa. Dar nici nu cred ca-s toate dracu’ gol si ca nu tre sa ne atingem de ele no matter what. Din experienta proprie, cateva concluzii.

Hipp Bio – poopeh! Unele din ele au zahar sau sare adaugate:p, ca doar pentru ca-s bio, nu inseamna ca nu le pot contine. Overall nu-mi place consistenta lor gen zeama si faptul ca daca pe eticheta frumos colorata e vreun ingredient mai “jmecher”, like afine sau fructe exotice, cand te uiti la concentratie vezi ca ingredientul ala tentant e de regula “suc de afine 4%” si nu fructul in sine. Piureurile de legume au max 8% carne, ceea ce e foarte putin fata de necesarul zilnic de proteina.

Organix – m-am uitat la ele juma de ora in Real, nu m-am putut hotari la ceva. Tot asa, afara de mere, pere si cereale, restul ingredientelor mai exotice sunt in cantitate mica.

Nestle – le-am pus pe ignore.

Finally, the winner este DM, nor-mal! De unde mi-au placut asa:

– de la raftul de mancare bio pentru adulti, borcanoiul mare de 350g de piure de mere si mango (20% mango), 100% fruct, fara zahar adaugat sau conservanti sau alte balarii. Foaaaarte bun. Mi se pare mai ok mango bio din borcan decat mango de import, din Ecuador.

– de la raftul de mancare de bebelusi: piure Baby Love de vita bio, 40% carne, foarte mult bun (pentru ca vita fierbe al dracului de greu si e chiar unul din alimentele la care mai “gresesc”cu borcan). Borcanelul asta are 125g cu totul, deci asta inseamna 50g carne. Pediatrul zice 30g carne la bebe pe zi, deci un borcanel ajunge cam 2 zile. In afara de vita, mai contine apa, orez si ulei de rapita, toate bio. Merge amestecat cu legume pe care le prepar eu in casa.

– piure Baby Love bio cu piersici si maracuja – 42% piersica, spre deosebire de Hipp Bio cu piersici care e un fel de nectar, asta seamana cu ce imi iesea mie din piersici cand aveam piersici. Mai iau din cand in cand pentru ca lui Iepu’ il plac mult piersicile si nu-s in sezon.

Cam astea-s descoperirile de pana acum. Va tin la curent. Desigur, daca va uitati la termenul de expirare de pe eticheta, veti vedea ca expira in 2013. Ceea ce duce cu gandul la fiertul fiertului, ca doar altfel cum sa reziste. Totusi, cum ziceam, nu-s anti, sunt doar moderata.

  • Despre “stocare”. Pana acum nu am congealat piureuri. Dar fac o cantitate mai mare, pentru doua sau trei zile, si le tin la frigider. Mai multe informatii folositoare on the subject, aici: http://wholesomebabyfood.momtastic.com/pureebabyfoodandstore.htm
  • Diversificarea se incepe cu cereale fara gluten, acesta fiind acceptat in alimentatia bebelusului dupa varsta de un an. Recomandarile recente inclina totusi catre ideea ca glutenul nu e bau bau, mai ales daca este introdus cat copilul mananca inca lapte matern. Eu m-am hotarat sa mai astept insa.
  • Apa cu care se prepara mancarea bebelusului tre’ sa fie ori apa speciala (Humana, Hipp, Jana Baby, etc.), ori o apa plata cu continut mai sarac de minerale, cum ar fi, de exemplu, Devin.
  • Cat mananca un copil? Cat ii trebuie. Nu insistati pentru inca o lingurita. Cica astia micii au capacitatea nativa de a-si regla singuri necesarul de hrana, daca le bagam pe gat, le distrugem acest reflex si ajung sa se indoape ca purcelu.
Cateva retete, step by step (basic needs + favoritele lui Iepu’)
  1. Cereale de bebelusi homemade. Se cumpara de la Plafar sau de unde stiti voi orez brun, fulgi de ovaz sau ce alte cereale vreti si sunt proprii pentru varsta copilului. Daca e foarte mic, atunci se rasnesc cerealelen cu rasnita sau cu robotul din dotare (eu le-am fainat cu Braunul ala de care va scriam mai sus). Intr-o craticioara mica se pune la fiert o cescuta mica de apa. Cand da apa in clocot, se adauga juma de cescuta de cereale de-astea rasnite. Se procedeaza ca la mamaliga, amestecand continuu cu telul cca 10 minute. Fiertura astfel obtinuta se pune la blender impreuna cu ce vreti voi: fructe, legume, iaurt, etc. Noi acum nu mai fainam cerealele, le facem la steamer in vasul ala special de orez (tot pe modelul o parte cereale, doua parti apa), cca 30 de minute. Apoi le depozitez la frigider cateva zile si le adaug la piureuri si alte alea.
  2. Branza de vaci. Cea mai simpla chestie. Se fierbe 1l de lapte pe foc (pasteurizat, de consum), cand da in clocot, se da la o parte de pe foc si stoarce in el o lamaie. Se branzeste in 5-10 minute. Se strecoara si se pune la frigider. Rezista cca trei zile.
  3. Bananacado. Cel mai simplu piure. Avocado bine copt, pasat impreuna cu niste banana. Se poate adauga si putin iaurt.
  4. Spanac cu iaurt sau smanatana si galbenus de ou. Se poate adauga si orez.
  5. Piure de conopida cu curcan si branza de vaci. Imbogatit cu zeama de condens de la steamerul in care am aburit legumele si carnea, ca sa se ajunga la o consistenta pastoasa, placuta.
  6. Piure de mazare cu morcov si pui. La fel, cu zeama.
  7. Vita cu telina, morcov, pastarnac, fasole verde si cartof.
  8. Orez cu morcov, pastarnac, ceapa, curcan. Garnisit cu putin unt.
  9. Mamaliga de cereale cu branza de vaci, iaurt si galbenus de ou.
  10. Piure de dovleac cu mar si putin unt.
  11. Ficatel (se fierbe 1h) cu dovleac, dovlecel, praz, morcov, pastarnac si broccoli.
  12. Piure de mar cu para si cu mango. Eternul.
Fructele le “steamez” cca 5-10 minute, legumele si carnea cca 40, iar cerealele – 30. Aburitorul meu colecteaza zeama de la ce proceseaza acolo, ceea ce e foarte util in realizarea piureurilor.
Copiii care mananca solide in cantitate mica si sunt alaptati la san in completarea meselor solide, nu au nevoie de apa. Restul pot incepe sa bea nitica, ori cu lingurita, ori cu paiul, ori cu canuta speciala.
Phew, da mult am scris, incep sa inteleg de ce e such a big deal cu diversificarea asta. Personally, I find it very fun, recunosc. Gatesc pentru copil, copilul e happy, am o bucurie imensa sa-i fac meal planuri si sa i le var sub nas. Asteptam de mult momentul asta. Sper sa ramana si ea mereu cu bucuria mancatului, eu o sa fac ce pot in directia asta.
Daca va ajuta cele de mai sus, prea bun. Daca v-ati plictisit cu spumite, sorry, dar va zic, va veni si randul vostru. Weekend fain si ne-om mai auzi pe tema asta, ca numa’ ce ne-am pornit, nu?

43 comments » | filled under: mommy undercover

baby’s first thanksgiving

November 24th, 2011 — 2:45pm

Imi plac sarbatorile, toate. Orice motiv de panarama gastro-emotionala e suficient de bun pentru mine. Nu ma intereseaza ca-s de import sau de-ale noastre. Important e sa existe. Mi se trage din copilaria mea fericita in sanul unei familii prea misto, de la un tata care a fost cel-mai-bun-tata si de la mama mea, desavarsita in every way, care astia doi oameni, de le datorez eu in totalitate viata mea cea buna si buna mea natura, m-au invatat ca nu exista loc mai frumos in lumea asta ca acasa, de sarbatori. Vreau sa fac pentru Iepu’ tot ce e mai bun. Nu stiu daca o sa am cum si cu ce s-o dau la lectii de pian, la inot, la meditatii, la after school, la cel mai bun liceu, la facultate la Sorbona si in general nu stiu ce-am sa-i pot oferi dintr-ale materialului, dar un lucru e cert. Am sa ma straduiesc sa-i fac copilaria si cuibul asta, din care urmeaza a se arunca la un moment dat in viata cu capu-nainte, ceva de care sa-si aduca aminte cu acelasi drag cu care-mi aduc eu aminte de ale mele.

Asa ca, baby, de prima ta zi a recunostintei, vei manca piure cu curcan, si simti tu mirosul asta dulceag, de chestii statute-n cuptor, care-ti gadile minusculele nari? Oh well, that’s real food, din aceea care sa te trimita acasa cu gandul, cand vei fi mare si va fi greu. Nu o sa te mint, nu e asa neaparat foarte marfa sa fii adult, in locul tau nu m-as grabi sa ajung acolo, dar uite, ideea e ca as long as we’re together, the rest can go to hell. Si mai tre sa stii, draga Iepu’, ca dragostea nu tine, totusi, de foame. So let’s talk food, k?

Pentru oamenii mari, piept de curcan intreg, uns cu ulei de masline, picurat cu nitel sos de soia si frecat cu mirodenii si sare grunjoasa. Langa el, cativa cartofi taiati in jumate. Si mai colea, bastonase de dovleac, morcov, telina, pastarnac si ceapa rosie, marinate intr-un amestec de ulei de masline, otet balsamic, cimbru, rozmarin, sare si piper. Turnat nitica apa in tava cu astea si dat la cuptor vreo 2h, la foc potrivit, cu folie peste ca sa nu se carbonizeze. Cand e totul moale, stiti, luati folia si lasati sa prinda oleaca de rumeneala.

Langa farfuria minunata cu friptura si legume, la fix merge o salata de varza rosie cu mar, otet, ulei, sare, piper mult si cateva nuci sau muguri de pin for extra crunchiness.

Pentru Iepu’, pus la aburi dovleac, morcov, pastarnac, telina, ceapa rosie, broccoli si curcan, pasat ghebos cand sunt facute, garnisit cu nitel unt.

Voila, primul nostru Thanksgiving in familie. Nu ne-am spart in figuri, ca stiti, timpul nu exista. Dar mi-e drag de noi si de casa mea calda, de masa cu bunatati, de traditia asta noua care azi incepe. To many more to come! Happy Thanksgiving everyone:) Cheers!

25 comments » | filled under: every day, favorites, mommy undercover, party food, traditional

gardienii somnului (in continuarea postului pentru mame extenuate)

September 29th, 2011 — 12:47pm

img_36333img_3638-copy2

Si se facura doua saptamani de cand ne-am apucat serios de treaba cu somnul. Doua saptamani de major adjustment din partea intregii familii. Doua saptamani de cand gandim si respiram si traim dupa un nou principiu: “protect the sleep”. Sa mergem, dara, inainte, pe firul (epic) al postului pentru mame extenuate. Stiti de unde am plecat, acu’ o sa va zic unde-am ajuns. Cu precizarea, din capul locului, ca nu e aceasta vreo reteta a fericirii universale, ci un tablou de viata de familie care surprinde in timp real framantarile noastre de parinti diletanti. Nu exista “calea”, ci doar o sumedenie de drumuri sinuoase care duc ori la bal, ori la spital. Cu acest disclaimer in cap, let’s all follow the yellow brick road.

Rezumat: Iepu’ nu dormea ziua. Deloc. Ora ei de culcare era in jur de 11-12, uneori chiar 1 noaptea, dupa care se trezea de cateva ori ca sa manance. In tot acest timp, plangea mult de tot. Nu statea singura nici un picut. Degeaba leagane, degeaba jucarii, degeaba salteluta de activitati. Eram miserable, toti trei, si habar n-aveam de ce. Nu ne trecuse prin cap ca avem o problema, credeam ca asa e, ca asa trebuie sa fie, ca e o cumpana, un test. Ca daca nu ti-e greu pana-n ficat, nu esti buna de mama. O mare tampenie de altfel. Salvarea ne-a venit din carti, nefiind noi aceia care se nasc invatati. Am vizualizat elefantul, dupa cum si cestile de portelan care zaceau sparte pe jos. Si-am inceput sa le adunam. Si-a inceput sa ne fie bine. De care bine chiar aveam mare nevoie.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa sucim ora de culcare a copilului, din 12 in 8 seara. Ne-am autoconsemnat la domiciliu incepand cu ora 7 si ceva si-am mers inainte cu ritualul de culcare, ala cu frectie, baie, mancat si somn. Pentru care ocazie speciala, am intzolit Iepu’ cu cele mai adorabile pijamale de la Next Baby. In primele trei zile a fost usor. Iepu’  a acceptat noua ora de culcare, iar ziua si-a tras in cap trei reprize de somn asa, lejer si fara proteste. Dupa care am scris eu primul post on the subject. Dupa care, deoarece o cautasem cu lumanarea, I jinxed it. Asa ca in urmatoarea zi n-a mai mers deloc cu nap-urile doi si trei. M-am intors la carte. Care carte zicea ca in cazuri de-astea cand copilul se supraoboseste ceva de nedescris, sa-l culci in chip exceptional undeva intre 5 si 6 dupa-amiaza. De tot cum ar veni. Am facut asta. I-am facut baia pe la 6, iar la 6:30 dormea dusa. Excelent, am zis eu. Doar ca pe la 19:15 s-a trezit. Si-a purces sa se jeleasca. Si (acu’ sa te tii cata ghetele-n fund ma astept sa-mi iau), am lasat-o sa planga. A plans 45 de minute. A fost groaznic. 45 de minute de negocieri aprige cu mine, cu Mishu, cu mama care-mi tipa in telefon ca omoram copilul… M-am simtit ca un posterior. Pe urma a tacut.

De atunci incoace, a fost smooth sailing. Fix din ziua urmatoare, n-am mai avut niciodata probleme cu culcatul seara. Ora 8 a ramas ora ei de somn, pe care a invatat sa si-l ceara cu indarjire. Cu somnul de peste zi a mai durat oleaca. Pe cel de dimineata l-a acceptat bine, de indata ce m-am prins eu ca punctul critic la care-i cadeau ochii in gura era cam la 1h 30′ dupa ce ne trezeam prima oara. La somnul de dupa-amiaza s-a opintit ceva, dar de vreo cinci zile functioneaza si ala. Si mai exista somnul de late afternoon, care se intampla natural in jur de ora 16. Am observat ca ajuta alaptatul in preajma orei de somn. Si-am mai observat ca Iepu’ adoarme bine si fara balamuc daca e pusa in patul ei. Cu mine in pat, gaseste mereu ceva de investigat. Un iepure pe pijama care trebuie neaparat desprins de-acolo, niste dungi interesante pe fata de perna, o carpa pe mine de care e musai sa traga… Pe toate aceste dragutzoshenii le-as fi interpretat pana acum drept nevoia copilului sa stea treaz. Teorie care nu se pupa insa deloc cu faptul ca, scoasa dintre imprimeuri distractive (distracting), adoarme bustean in doua secunde fix.

Dupa cum ma gandeam eu in sinea mea acum cateva zile, nu stii ce e aia sentiment de vinovatie pana nu faci copil. Evident ca nu mi-a placut ca a plans, m-a durut burta si capul si mi-a venit sa vomit niste ore bune dupa ce ea tacuse. M-am gandit ca poate toti aia care zic ca face copilul brain damage daca plange or avea dreptate. Mi-a fost frica. M-am invinuit. Pe urma, mi-am dat seama ca in alea 45 de minute nu mi-am facut unghiile cu oja si nici nu m-am uitat la seriale. Am stat lipita de usa si mi-a trebuit toata stapanirea de sine si tot reframingul ca sa nu intru. Ceea ce mi-a dat incredere ca I’m not a bad mother after all (speaking of which, imi place mult postarea asta a lui Zu despre mame bune, mame rele, pls to read!).

Nu cred ca lasatul copilului sa planga e metoda de aur. Habar nu am ce as fi facut daca plansul ar fi continuat si in zilele ce au urmat. Asa s-a potrivit insa ca pentru noi nu a mers altceva. Si, believe me, I tried everything.

Acum ne este bine, in sfarsit. Am inceput diversificarea de luni. Programul de somn curge lin ca un paraias, de la sine, fara fuss. Ceea ce ma face sa cred ca-i bun. O sa mai fie bumps along the way, dar cumva ma simt trezita. Am realizat ca nu pot sa fiu genul de parinte pasiv (nu ca ar fi ceva in neregula cu asta, it’s just not for me). Attachment parentingul nu merge pentru noi. Nu am un copil care iubeste portabilitatea (am investit milioane bune in manduci si wrapuri si alte alea), nu am un copil caruia ii prieste maxim co-sleepingul in orisice situatie… Am un copil dupa chipul lui ta-su si asemanarea mea, caruia ii prieste ordinea, oricat de putina. Ordinea lui, nu ordinea mea, but still, ordinea. Asa suntem. Si sa nu ne acceptam asa cum suntem e in general metoda universal valabila de ratare a fericirii. Pfoai, deci… da:)

___________________________________________________________________________

Matrimoniale

Acestea multe fiind zise, m-am hotarat brusc sa-mi fac my very own support group cu mame. Le vreau pe mamele alea neintuitive. Care nu stiu. Care nu s-au nascut invatate. Care invata. Care se cocoseaza zilnic sub presiuni diverse. Pentru care micile decizii taie in carne vie. Care se vantura pe blog aicisha si in miezul carora sa ma simt ca acasa. I know you’re out there. Cine ma vrea, sa-mi lase un comment si sa ne strangem. Ca asa nu se mai poate:)

134 comments » | filled under: life, mommy undercover

guacamole, baby!

September 26th, 2011 — 12:16pm

piure de avocado

Sambata asta ne-a impins de la spate toamna cea calda-color catre Cornu, locul unde multe bucati de carne si-au gasit sfarsitul la frigarea cu lemne si carbuni. De la badica pan’ la opinca, de la carnati de oaie pan’ la fleica, am ras tot ce ne-a stat in raza vizuala. Pe urma am dat raptul prin gradina familiei, caci prea “mustea” neobrazata de bunatati de tot soiul. Morcovi, pastarnaci cat Iepu’, gogosari, ardei grasi, telina, cartofi… le-am vrut, vorba aia, pe toate!

toamna

Si pentru ca nu ne ajunsese atata paguba, ne-am dus si-n livada. Unde am devalizat merii ionatani, ca, nu-i asa, sa manance asta mica eco bio shmoomoo, doar n-ati fi vrut sa-i luam fructe de la aprozar, cand tataia are cele mai smechere mere, de-alea de care cresc si-n prun (luati de-aici daca nu ma credeti – http://www.totpal.ro/senzational-prunul-care-face-mere-de-la-cornu/, yep, that’s us:)).

Anyway, Purcifer a facut CTC la merele bunicului, a zis ca merg o tura, asa ca le-am incarcat in sacose pi tati si pe-aci ne-a fost drumul inapoi la Bucuresti, unde in pruni nu cresc mere si nici in meri nu cresc prune, pentru simplul fapt ca traim in orasul asta de… piure de mere, ca sa zic asa.

img_36071 img_36091

Anyway, de fapt altceva vroiam sa va zic. Treaba e ca de azi incepe mare diversificare a iepurelui. Dupa indelungi rascoliri, am decis ca e timpul. Mergem pe o schema foarte apropiata de ce-o sa gasiti pe http://wholesomebabyfood.momtastic.com, si-am inceput fix azi dimineata cu piure de avocado. Care nu doar ca-i plin de toate cele bune, dar prezinta si avantajul ca pot sa mananc eu cu maxima placere resturile lui Purci’, pe paine, cu nitica sare. Uite-asa. Prima tentativa de mancare solida s-a soldat cu aplauze, asa ca zic ca am intuit corect momentul si ma felicit si pe aceasta cale.

Ia sa-mi povestiti voi aici, cand aveti vreme, ce mananca iepurii vostri? Necesit sa absorb informatie precum un burete deshidratat. Multumesc si revin cu niste fish fingers, poate si cu o supa cu galusti. Pana atunci, hasta la vista si guacamole, baby!

18 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

un post pentru mame extenuate

September 19th, 2011 — 11:30am

V-am zis ca ma dedau la un post off topic si nu glumeam. Asta-i despre de ce nu dormea Iepu’, cu aplicatie pe toti copiii care nu dorm si pe mamele lor cu cearcane mov. Din seria da’ pe mine nu m-a invatat nimeeeeni [lacrimi si suspine aici]. Din capul locului sa stiti ca o sa fie a long one. Bine? Hai cu mamele!

iepu'

Mai avem putin si facem sase luni de cand ne cunoastem, eu si Iepu’. Mi s-a pare c-a trecut fix o viata, ca asa se masoara timpul cand stai acasa si cresti copil, si te dai cu patinele in capul tau de la agonie la extaz in 30 de secunde fix. Desigur ca sase luni e plenty of time ca s-apara si primele greseli parintesti. Pe care iti ia ceva vreme sa le constientizezi. Nu odata mi-a venit sa zic “copilul asta e stricat, dati-mi altul”. De fapt, sa vedeti chestie, copilul era ok, in tot timpul acesta, noi eram defecti. Sa va spun ce-am patit.

Primele saptamani au fost asa, ceva de-o incetosare teribila. Nu-mi amintesc mare lucru, ca eram o roboata somnambula al carei corp umbla singur prin casa ca un strigoi in pijamale XL. Cam de pe la sase saptamani asa, s-a luminat treaba brusc. It’s all about sleep, eu asa am zis atunci, si mentin. Pentru ca la varsta de sase saptamani, Iepu’ a inceput sa doarma noaptea. Toata noaptea. Cum am facut? Pai am stabilit ca ora de baie o sa fie 10. Juma de ora frectie/baie, apoi o ora alaptatul (ca na, la astia mici dureaza), si-apoi somn de voie de pe la, sa zic, 12 pana dimineata la 6, uneori chiar 7. Doamne, ce bine-a mai fost. Copilul dormea in patul lui, noi dormeam in patul nostru (cu dopuri in urechi pentru ca lasam iPod-ul pe white noise all night, ca sa-i semene lui Iepu’ treaba cu burta mamei), toata lumea dormea deci! Ziua nu-mi amintesc cum era, dar parca era bine. Aveam timp.

Pe la patru luni, s-a rupt lantul de iubire. Prima schimbare, si nu neaparat cea mai deranjanta, a fost aia cu trezit si mancat noaptea. Cam de doua ori. Am pus pe seama dintilor, credeam ca ne pregatim de asta. Si felul in care am ales noi sa gestionam situatia a fost cam asa: culcam Iepu’ in patutul ei seara, iar la prima “trezire” o luam in pat cu noi si-o hraneam la orizontala. Si-asa dormeam pana dimineata, ceea ce s-a dovedit foarte comod. Looking back, ma gandesc ca asa trebuia sa facem de la inceput, doar ca ne-a fost teama de cosleepingul cu un botz de copil de 50+ cm, daca ne rostogoleam peste ea si-o storcoseam ca pe o clatita, am zis noi. Anyway. Aici am ajuns si-aici suntem si-acum. Nu ne mai e frica de bau bau, ca s-a facut mare si vartos si roll over Beethoven, ne da niste picioare in spate de numa, cred ca pericolul in care noi o incomodam pe ea in pat a trecut.

Acu’, ziua, alta poveste. Tot pe la patru luni asa, Iepu’ a devenit… cum sa zic… nesimpatica. O zi din viata noastra “domestica” a inceput sa arate astfel: ne trezeam dimineata pe la un zece (ca de pe la 6-7 ii tot dadeam snooze copilului care vroia sa ne sculam, pacalind-o cu singura mea arma valabila, bufetul suedez pe baza de all you can eat lapte). Urma o harjoneala constanta. Iepu’ vroia more and more. Cea mai buna jucarie eram eu. Cel mai bine era in brate. In brate si in miscare. Spre dupa-amiaza, situatia devenea negestionabila. Copilul nu suporta sa stea singur nici un minut. Ajunsesem sa ma duc la baie o data pe zi, si atunci cu asumarea unor urlete dolby surround. Apa nu beam, de mancat – numai noaptea. Ceva de groaza pamantului. Cand venea Pufix acas’,  ne gasea pe amandoua pachet de nervi. Eu, epuizata, il asteptam cu lacrimi in ochi si-un ghem de par in mana, al meu (care-mi cadea intr-o zi cat altora intr-o luna). Trageam pe urma amandoi de ora aia de baie, 10, ca asa stiam noi, ca tre sa respecti programul copilului. In tot acest timp, Iepu’ se miorlaia si se fojgaia si nimic nu-i placea. Ei, si la 10 o bagam la baie, si-apoi manca mult si nu adormea pe loc. Uneori sa intampla ca adormea pe la 1 noaptea de-abia. Si tot asa.

Lesne de inteles de ce pe la cinci luni eram deja varza cu carne si la mijloc carne. Nedormita, nemancata, nebauta, ne…pieptanata, o luasem lejer fuga fuga prin porumb. Intr-o seara, pe cand eram numa’ buna sa-mi crosetez venele mileu, vorbeam pe chat cu draga de Ioana, mama de gemene. Si zice Ioana: uite, noi avem o carte care ne-a ajutat mult – asta: http://www.amazon.com/Healthy-Sleep-Habits-Happy-Child/dp/0449004023. Doua clickuri mai tarziu (thank God for Kindle, cea mai tare inventie ever), ma apucam sa citesc cartea. Si acum despre carte.

Inca de la primele pagini m-a palit revelatia: copilul meu nu era rau, era pur si simplu obosit. Bai, ce simplu era, cum de nu mi-am dat seama, am zis eu. Am continuat sa citesc si sa ma minunez. Ahaaa. Deci asa. Pai eu credeam ca un copil doarme el daca i-e somn, habar nu aveam ca trebuie “pus” sa doarma. In loc de asta, noi il over-stimulam cu tot felul de traznai si joculete, pana cand saracu’ Iepu’ devenea asa de epuizat, incat plangea incontrolabil si nu mai stia cum se face chestia asta cu dormitul. Cartea explica la modul stiintific cum e cu ciclurile naturale de somn la copii de diverse varste, de la nastere si pana in adolescenta. Din ce m-am prins dupa-aia, citind si cele 1400+ de review-uri de pe Amazon, o oarescare opozitie intampina autorul din partea celor care il vad sustinator al metodei cry it out (adicatelea, lasa tu copilul sa planga pana cade lat). Mie nu mi s-a parut insa asa. E destul de echitabil nenea, ofera toate variantele de gestionare a chestiei cu plansul, de la nu plans la plans controlat si la plansu’ plansului. Cu avantaje si dezavantaje la fiecare. Ca de cele mai multe ori, tre’ sa-ti iei din carte ce ti se potriveste. Noi am luat urmatoarele, pe care le-am si aplicat incepand de a doua zi, cu rezultate de domeniul fantasticului:

1. Am inceput sa culcam copilul mai devreme. In loc de spalat la 10 si culcat la 12+, acum spalam copilul la 7:30 si pana la 8 si putin e pa la revedere nani. Surpriza emisiunii este ca doarme tot pana la 7 dimineata, de unde se vede clar ca noi vaduveam bietul Iepu’ de vreo 4h de somn bun.

2. Am “instaurat” ora de trezire. Cca 7:30 AM.

3. Am aplicat teoria cu intervalele de somn si veghe. Zicea cartea asa: copilul sa nu stea mai mult de 2h treaz, ca pe urma se oboseste excesiv.

4. Am incercat sa ajut Iepu’ sa bage trei somnuri de zi, respectand orele la care i se face natural somn, care nu-s foarte diferite de la un copil la altul.

5. Am incercat sa ma detasez emotional de “protestele” ei la somn, pentru ca mi-a intrat in cap ca avea nevoie de el (de somn adica). Si in loc sa ma joc cand ea cerea joaca, dar de fapt ii trebuia somn, m-am responsabilizat sa o invat sa se culce.

Uite-asa, in cativa pasi simpli, am trecut de la un haos de nedescris la un fel de program de somn, ceea ce ne-a imbunatatit brusc dispozitia atat mie, cat si lui Iepu’. Azi, programul nostru arata cam asa:

  • Ne trezim la 7:30 AM. Ceea ce inseamna ca nu mai zac in pat cu Iepu’ pan’ la pranz, ci o hranesc, apoi ma dau fumusel jos din pat, ma spal pe dinti, imi fac o stacana de cafea decaf si pronesc cu ea la plimbare. Sunt prima mama din parcare. Ne jucam viguros. Ne bat soarele si vantul. Ne lasam sa ne latre cateii vecinilor. Vorbim cu nenea care uda spatiile verzi din complex cu furtunul. Ne salutam cu Yoko, una bucata caine de poseta pe care-l plimba stapan’su tot asa, cu noaptea in cap. Ii facem cu mana lui tati cand pleaca la birou. Cu alte cuvinte, ne obosim strasnic.
  • Pe la 8:30+ o vad ca incepe sa picoteasca. Semnele de mami mi-e somn sunt: clipit des, ochi incetosati frecati cu mainile, introdus degetu-n gura… Cam asa. Acu’, exista trei posibilitati: adoarme afara si ramanem acolo pana se scoala (nu mai plimb carutul insa, pentru ca se pare ca somnul stationar e mult mai odihnitor); adoarme afara, o aduc in casa si-o trasfer in patut asa, grea de somn cum e, cu grija mare sa n-o trezesc; o bag in casa inainte sa adoarma, inchid geamul, trag jaluzelele si pregatesc camera de somn. Fara “distractii”, fara “tiribombe”. O plimb in brate (putin de tot, ca cele sapte kile iepuresti ma rup grozav de shale) si-o pun in pat asa, semi-treaza, ca sa se culce ea cum stie.
  • Se scoala dupa o ora sau doua. Cand e mai putin de-o ora, nu se pune ca somn. Asta se intampla insa din ce in ce mai rar. Anyway, se scoala copilul la 10 sau la 11, mananca, si-o luam de la capat cu joaca. Avem iarasi interval de 2h de trezie, din care 1h si ceva ne jucam si-apoi ne “linistim” vreo juma de ora plus (linistim, adica asa cum v-am zis mai sus – mai “tundem” din jucarii, o lasam doar pe aia de ne place sa dormim cu ea, dam muzica mai incet, potolim sursele de lumina si zgomot, ne leganam asa, intai cu cantecele, pe urma mai pe muteste).
  • Intre 12 si 2 adoarme a doua oara – tot o ora sau doua.
  • Intre 2 si 4 se trezeste si mananca. Iar jucarii, si-apoi iarasi soothing.
  • Uneori avem si al treilea somn, care incepe in jur de 4:30 – 5 si dureaza mai putin, maxim o ora.
  • Pe la 6:30 iesim la plimbare si socializare.
  • La 7:30 PM suntem acasa, unde frectie baie mancare si somn.
  • La 8+ se da stingerea la copil, iar adultii stau in sufragerie popandau-style si se intreaba nedumeriti: si noi acu’ ce facem cu tot timpul asta?!

Avem deja o saptamana de program si ma simt de parca am renascut. Dorm, mananc, am si ceva timp ziua pentru diverse. Iepu’ nu mai plange, cand e treaza e mereu happy si zbenguita. The downside e ca seara suntem consemnati la domiciliu. No more iesit la terase cu Iepu’ dupa noi pana noaptea tarziu. Dar aia e, overall suntem mai happy cu totii, nu le poti avea pe toate. Ne-am pastrat iesirile pentru weekend, cand vine buni sa babysit. Iar in timpul saptamanii primim musafiri. Intr-o casa unde e liniste si incepe sa miroasa iar a mancare.

Sper sa va ajute povestea noastra. Pentru noi a fost salvarea si pompierii smurd si girofaru-n intuneric. Nu stiu ce m-as fi facut daca lucrurile ar fi continuat cum erau, situatia devenise ucigatoare. Inca nu pot sa zic ca stapanim programul 100%, mai jeleste Iepu’ cateodata cand se face ora de somn, dar asta se intampla mai putin si mai putin si simt ca e bine. De doua seri adoarme singura si fara proptele, in patutul ei. Nu vreau sa jinx it, mi-ar fi placut sa astept mai mult pana sa va scriu despre asta, dar n-am avut inima, ca deja primesc intrebari si uite c-am facut si-un prozelit – foarte satisfacuta ambasadoarea mea, cititi aici cum a functionat si la ea: http://ambasadorforfree.blogspot.com/2011/09/multiplele-teorii-ale-somnului.html.

Mi-as cere scuze ne-mamelor pentru aceasta lunga deviatie, dar eu stiu ca am cititori asa de misto incat nu ma astept sa se simta cineva lezat ca azi n-am vorbit despre porc. Imi fac bratele cuib pentru toate mamele denaturate de oboseala >:D<

83 comments » | filled under: life, mommy undercover, off topic

Back to top