macrou la cuptor cu sos de mustar si lamaie verde
Sau cine-mparte, parte-si face.
Scurt istoric: de cand sunt embarazada, mananc mult mai prost si mai nesanatos decat inainte. Este paradoxal, stiu. Din pacate, singurele treburi care mi se pare ca au gust bun sunt dulciurile si fructele. Si cartofii, mai ales aia prajiti. Ma silesc, evident, sa mananc chestii sanatoase si hranitoare, dar ma tem ca nu-mi iese absolut intotdeauna. Si-acu ce, doar n-o sa ma supar pe mine, una din persoanele mele preferate in the whole wide world. Asta e, facem ce putem, crosetam intern hainute de grasime pentru Lorelai si viata de gravida merge inainte.
De ce toata aceasta polologhie? Pai. Here comes Monday, prima zi de munca pe 2011, echivalentul mental al raschetarii cu furculita pe faianta vreo opt ore asa (greu nene, greu). Ajung acasa pe seara si, conform meal planului, ma apuc sa croiesc niste macrou la cuptor, simpluta treaba. Adicatelea macrou asternut in tava pe hartie de copt si garnisit cu sos de mustar de Dijon amestecat cu zeama de lamaie verde. Plus niste piper rosu pentru un plus de culoare.
Intre timp, mi se face foamea aceea de nebuna. Si cum pestele asta sanatos nu mi se mai pare neaparat foarte sexy, ma mananca undeva sa coc 4 cartofi de dimensiune medie la microunde (fastest way). Ii tai pe jumatate, ii umplu de unt si ii mananc pe toti, cu slanina si usturoi. “Lasa sa manance Pufix peste”, ma gandesc eu, smechera. Si cand colo, ce sa vezi, mi se face mega-super-rau. Cu greturi si senzatii tari, de parca mi-ar fi turnat cineva pe gat vitriol. Si bomban si injur si mi se face si mai rau de la mirosul de peste.
Si vine Pufix acasa, si ma rog de el sa-si ia farfuria cu macrou si sa se duca undeva, departe, peste mari si tari. Si el de colo: “Da’ ce-ai patit?” Si eu “Eh, am mancat un cartof copt…” Priviri neincrezatoare. “Cu putin usturoi…” adaug, cu voce pierita. “Si cu slanina!” zice Pufix, care ma cunoaste prea bine. Nu stiu daca sa rad, sa vomit sau sa-l iau in brate, caci da, asa se manifesta romantismul in luna a sasea. Deci sunt un porc si ma caiesc. Si nu mai mananc usturoi niciodata.
Pestele a fost bun, zice Pufix, chiar foarte bun. Eu nu stiu ce sa va zic, mi se face rau doar cand ma uit la poza. Plus ca inca am pe retina doua jumatati de cartof care plutesc ca niste corabii pe un rau de unt, cu vele din bucati subtiri de slanina afumata si carmite intru fericire de matelotii-catei-de-usturoi.
tags: cina, dieta, dinner, fish, lamaie verde, macrou, mustar, peste, sarcina 19 comments »
January 12th, 2011 at 12:53 pm
LOL, deci you came clean in the end 🙂 Bravo pufi, primul pas spre vindecare este acceptarea. :-*
January 12th, 2011 at 12:53 pm
sper ca pana la momentul publicarii acestui comentariu ai revenit la sentimente mai bune in ceea ce priveste usturoiul, ffs.
ca daca tu te asterni la o viata fara AOP, eu o sa raman singura pe lume!
January 12th, 2011 at 12:56 pm
AOP nu se pune. am vrut sa zic: nu mai mananc usturoi crud. si asta doar pana si anume eject bebeh.
January 12th, 2011 at 1:20 pm
Asta imi aduce aminte de o prietena de-a noastra, era ea embarazada la 35 de ani (si la ei a prins din prima!) prin luna 6-7 cred si eram cu to(n)tii in lovely Croatia. Pe langa glumele pe seama costumului de baie absolut fantastic de portocaliu de pe urma caruia isi luase biata de ea porecla de ‘geamandurica’, ne ocupam timpul cu mancat calamari prajiti cu cartofi prajiti si sos de usturoi. Dimineata, la pranz si seara daca era posibil. Si in fiecare dimineata venea ea la masa “vaaaai, mi-a fost rau toata noaptea, mi-au stat calamarii cu sosul lor cu tot in gat, nu mai mananc ever ever, never again, alea alea”. Seara, la cina: “ce mancam? Nu vrei tu, pregnant woman, ceva mai light? Un macrou la cuptor, o salata de rosii cu branza, ceva ceva?” “Ceeee? Eu vreau calamari, ce-ati innebunit??!”. Cam asa cu pregnant women. Sunt sigura ca vei recidiva pe calea cartofilor copti cu slanina si usturoi, poate nu chiar de a doua zi (in apararea ei, calamari din aia nu gasesti oricand si in orice tara) dar cat de curand. They’re just too good to be true 😀
Bafta multa pentru alea 3 luni ramase. Eu va tin pumnii si cred ca pentru nuggetta vor fi meritat cu prisosinta toate ‘caznele’ tale 🙂
January 12th, 2011 at 1:27 pm
lol, cam asa e. gravidele au memoria scurta, am zis eu. altfel n-ar mai face nimeni al doilea copil, daca ar tine minte tot:)) multumim de incurajare, trei luni suna a forever asa:p
January 12th, 2011 at 1:33 pm
2/3 down, 1/3 to go. Optimism is the key 😀
January 12th, 2011 at 2:15 pm
Eu as zice sa-i dai inainte cu usturoiul astea trei luni ca dupa s-ar putea sa faci o pauza mai lunga. Sunt rari bebeii carora le place laptele cu aroma usturoiata :p
January 12th, 2011 at 2:21 pm
de ce trebuie sa povestesti asa plastic?! mi s-a facut rau 😐
January 12th, 2011 at 6:13 pm
Apropo de gravidele cu memoria scurta cica in timpul travaliului se elibereaza niste endorfine care te fac sa uiti de toate durerile pe care le-ai suportat si care te ajuta sa pastrezi o amintire frumoasa despre nastere si sarcina.Pestele arata grozav dar cred ca si eu as ceda in fata unor cartofi copti si nici macar nu sunt insarcinata!
January 12th, 2011 at 6:36 pm
Esti o scumpa! :))
January 12th, 2011 at 9:51 pm
Lasa, nu te amari degeaba, toata lumea are ups and downs, inclusiv la felul in care mananca. Eu, spre exemplu, am perioade cand mananc mult si prost si perioade cand nu ma convingi sa mananc altceva decat fructe, salate, peste. Dupa mine, suntem ca Picasso: avem perioade albastre si perioade galbene si perioade…in functie de ceea ce se intampla in viata noastra la acel moment 🙂 Hugs!
January 14th, 2011 at 12:55 pm
[…] sobre mi princesa. si-o cronica de restaurant spaniolvita cu telina si taitei de orezmacrou la cuptor cu sos de mustar si lamaie verderagu alla bologneseduminica in familieultima zi de vacantaplaceri simpleghiveci oriental fara […]
January 14th, 2011 at 3:08 pm
Eu mai am trei saptamani de sarcina si de abia de o saptamana incoace am simtit nevoia de mancare light, fructe, legume etc. 😀 Pana acum o saptamana.. u don’t wanna know! Asa ca, dupa putin timp si uitare, s-ar putea sa ai chef din nou de o portie de cartofi copti cu usturoi si slanina. Iar in ultima luna.. well.. nu prea mai incape nimic in stomac si piere si pofta de mancare de orice fel ( desi visez la un borcan de nutella pe care refuz cu vehementa sa mi-l cumpar! :D)!
Anyway, iti doresc o sarcina usoara si spor la gatit si la mancat :))
January 14th, 2011 at 3:27 pm
ana, si tie o nastere usor de uitat, ca usoara nu cred ca am cum sa zic:) cand te dezmeticesti, sa-mi povestesti cum a fost. eu mai am cca trei luni.
January 14th, 2011 at 3:31 pm
Nu vreau sa te sperii, dar eu nici acum, la 5 ani de la nastere nu suport usturoiul, pe care il adoram inainte la gratare sau in sosulete. Acum prepar susurile pentru altii si ma “satur” cu mirosul, daca nu e prea puternic nici asta.
lasa, ca mai sunt si altele de mancat, nu doar usturoi :))
January 14th, 2011 at 3:37 pm
ah sper sa nu raman si eu cu vreo aversiune:)) deocamdata e ok, am mancat aseara la un restaurant diverse chestii cu usturoi si am supravietuit. cred ca a fost si combinatia unt-slanina-usturoi care mi-a pus capac:))
January 14th, 2011 at 5:04 pm
Ah, iti multumesc! Toata perioada sarcinii nu cred ca o voi uita prea curand, mai ales ca de pe 4 octombrie sunt obligata sa stau numai in pat.. Dar mai am putin ( around 10-12 februarie) si gata! Imi vad si eu minunatia de baiat si i can get my life back 😀 Abia astept!
Pana una alta, ca sa nu las un comentariu numai despre sarcina ( as putea sa vb o groaza despre acest subiect si cu mare drag iti voi impartasi si deznodamantul :)) ), am sa-ti spun cum cumparat doua pungi de paste din Italia, in vara anului abia trecut, de care nu ma pot atinge. Motivul e simplu. Eram in primele trei luni de sarcina cand le-am luat si aveam toate acele ” minunate” stari ( greata, somnolenta etc.), iar acum nu ma pot atinge de ele (in ciuda faptului ca eu l-am batut la cap pe sotul meu sa nu uitam sa cumparam :D) pentru ca le asociez cu acea perioada de rau! :)) Asa ca astept si eu partea cu uitarea, ca sa ma pot bucura de pastele mult dorite!
Bucura-te de perioada care urmeaza, pentru ca este (aparent) cea mai linistita. Spre sfarsitul lunii a 8-a u’ll be back in the rollercoaster!
Eu iti tin pumnii si sper ca la tine sa fie mai placut!
Sorry for the long post 😀
January 14th, 2011 at 5:24 pm
aww, 3 luni de bedrest:( imi pare rau:( imi imaginez cat de greu trebuie sa fie. eu sunt inca bine merci si pe picioare si tot ma vaicaresc intr-una ca o apucata. hugs si curaj, ce sa zic, abia astept sa ne-auzim cu bine dupa si sa ma infuzezi cu optimismul celei care a scapat:))
January 14th, 2011 at 6:21 pm
Sa zicem ca.. au fost cele mai lungi 3 luni din viata mea, dar merita! Si poti sa te vaicaresti cat vrei, pentru ca este o perioada greuta, obositoare si in niciun caz ca-n filme, so feel free! :)) Si ce-nseamna 9 luni de vaicareala intr-o viata de om? O nimica toata! :)) Dupa aceea incepe distractia si e pentru o viata intreaga!
Daca vrei, poti sa-mi scrii pe adresa de e-mail oricand ( cred ca-ti apare cand iti trimit comentariul, nu? )!
Hugs back!