Cand ai zece oameni la masa si ai pierdut deja juma’ de zi in oras in cautarea unui aspirator cu functie “animal care”, pentru ca vanzatorii din Domo si Media Galaxy cred ca asta inseamna un aspirator care are grija de animale, cand joaca Olanda cu Spania si este important ca Iker Casillas sa stie ca esti alaturi de el, cand cea mai mare oala din dotare are doar vreo 6l, cand caracatita Paul si-o cere, in numele suratelor ei subactvatice, si, in fine, cand o parte din musafiri nu mananca fructe de mare, nu-ti raman de facut decat doua lucruri: paella si paella. Cu peste, pui si fructe de mare. Si respectiv cu pui, carnati si chorizo. Asa ca:

- “robotesti” o ceapa mare, un ardei verde si unul rosu, o legatura de patrunjel si cateva tulpini de telina; separat tai un ardei rosu in rondele si pisezi doi catei de usturoi; toate astea le pui la calit cu ulei de masline in cea mai mare oala posibila, de preferat cu pereti de teflon

- cand legumele sunt moi, versi un kilogram de orez peste ele si faci doi litri de supa vegetala din cuburi organice (no time for the real deal); pui intai un litru si-apoi adaugi din cand in cand zeama, cand scade prea tare; pui o lingura zdravana de turmeric si cateva firisoare de sofran si lasi la fiert;

- iei trei tigai si: intr-una perpelesti bucati de pui cu carnati si chorizo, in alta - somon si pui si in a treia - fructe de mare congelate, fara ulei, doar cu o lamaie stoarsa deasupra

- cand orezul e aproape gata, adaugi o conserva de rosii si mazare congelata dupa gust; mai lasi putin pe foc, cat sa se inmoaie si mazarea

- la coada, scoti jumatate din compozitia cu orez intr-un wok sau o tigaie imensa si versi peste ea tigaia cu pui, carnati si chorizo; in ce-a ramas in oala initiala torni fructele de mare, somonul si puiul; amesteci totul cu grija, decorezi cu felii de lamaie, asezonezi cu sare, piper si, daca vrei, chilli, si tadaa, ai mancare buna pentru zece flamanzi.

Si n-ai pierdut decat prima repriza, cand oricum nu s-a dat niciun gol. Si, ma rog, tu ai vrea sa se ajunga la 11m ca sa ai prim plan pe poarta Spaniei cat mai des, dar caracatita Paul si asistenta ei, Emilia, zic otherwise. Asa ca la sfarsit, cand e 1-0, te bucuri ca ai mancat paella si iti mai dau si doua lacrimi in coltul ochiului de bucuria capitanului Spaniei:p Oricum, se cheama ca mission accomplished. Burtile sunt pline, inimile ar salta de bucurie daca n-ar fi primit putin mai devreme o injectie cu colesterol si cu totii suntem pregatiti pentru ziua de luni, fara caractita Paul, fara fotbal, dar cu aceeasi dedicatie pentru mancare buna si toate celelalte lucruri minunate pe care ni le ofera viata. O saptamana grozava tuturor!

Am primit de ziua mea o carte foarte draguta despre Provence. Cu toate minunatiile, de la campuri de lavanda la descrierea in detaliu a diferitelor varietati de crab, dar si a modalitatii de a confia pere intregi. Cum nu aveam aseara neaparat dispozitia sa confiez, m-am apucat sa fac the next best thing - niste somon din congelator. Ca pretext pentru aioli, sos traditional despre care am citit in minunata carte si care nu-i de fapt decat o maioneza scurta, cu usturoi.

Somonul l-am perpelit in tigaia cu unt, impreuna cu niste sare de mare, piper rosu, oleaca de peperoncino si cateva frunze de busuioc de la ghiveci (m-a apucat damblaua cu astea, jur, dimineata mananc paine cu un si cu frunze intregi). Pentru aioli e nevoie de un galbenus de ou, 1-2 catei mari de usturoi, o lingurita de mustar de Dijon si niste ulei de masline. Nu se freaca mult, ca maioneza, ci doar cat sa se coaguleze in forma de sos. Ca garnitura am aburit niste broccoli, care nu aduce nimic in plus la masa asta decat portia zilnica de sanatate. Si pe care broccoli il salveaza major sosul aioli, in care am balacit cu generozitate fiecare floreta. Bun, gata in under 15 minutes, no fuss meal the way I like it. Enjoy!:D

Luni - Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck - balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti - dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Big chunk of tuna, congelat sau proaspat, facut la tigaie cu o lingura de ulei de masline si condimente. Niste mazare verde, fiarta cat sa se inmoaie si facuta piure, cu mult de tot unt si mult de tot piper.

Peste ton, turnat de sus, cu lingura, sos de iaurt slab cu menta si sare. Banal, gata in 10 minute si prea bun! O zi frumoasa tuturor:D

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

Am reusit sa ard hartia de copt, if you can believe it. Credeam ca the whole point cu hartia asta e ca rezista la temperatura cuptorului, ma rog, daca n-o fi un furnal sau ceva. Ei bine, la 220°C, hartia mea in care impachetasem zeloasa (ma rog, not so much, ca a durat doar vreo 5 secunde) doua fileuri de macrou proaspat-decongelat, felii grase de lamaie, busuioc si pink peppercorns de la Marks & Spencer Food (gotta love Boo, care mi-a adus), deci hartia de copt se copsese deja in exces. Mirosea si fumega ceva de groaza, noroc ca pestele n-a parut afectat, si mai era si gata la momentul dezastrului.

Odata salvat macroul, am pus niste orez la fiert. De ce sa-l fierbi daca tot il prajesti, one might think. Pai asa, cum altfel? Bun. Deci orezul fiert tavalit intr-o tigaie cu susan si niste ulei de susan, pana se aureste bine. Nu punem sare, ca imediat turnam sos de soia peste. Si spargem un ou in mijloc cand e gata, amestecand lejer. In farfurie, minunatia de peste, orezul prajit, castravete proaspat si o ceapa verde. Delicious dinner. For “me and you, just us too!” (excuse my SATC reference, am auzit ca filmul nu place nimanui except for me:) Enjoy!

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken - prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice - in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti - toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)

Cine-s mici, multi, roz si te scot din incurcatura de fiecare data? Well, ati ghicit: crevetii prefierti. Best deal la Real, unde se cumpara varsati si-s aproape tot timpul mari si proaspeti si deliciosi. Cu legume si ceva paste sau noodles de orez, in 10 minute ai ce manca bun.  

Aseara m-am indurat in sfarsit sa ciopartesc micul dovlecel rotund pe care mi-l adusese Pufix in chip de trofeu, desi initial intentionam sa-l pastrez (mda, junk collector, that’s me:p). Am mai pus niste usturoi, ardei rosu si fenicul. Le-am calit pe toate in tigaie, cu o mana de chilli flakes si doua linguri de ulei de masline.

Am fiert niste rice vermicelli si i-am tossed acolo in tigaie cu legumele. Crevetii i-am decongelat separat intr-o tigaita cu putin unt si zeama de lamaie, cu mare grija sa nu se overcook. Si i-am pus artistic peste gramada de noodles, ca si asa erau doar un pretext ca sa mai mancam niste carbs. Tadaa! Dinner is served. Multa treaba azi, asa ca va las! Have a not-so-bad day y’all!

Titlul acestui post se vrea o trimitere directa la unul din blogurile mele preferate - Japonia, departe, aproape. Nu mai stiu cum am ajuns s-o citesc pe Misaki (zice Wiki ca asta inseamna “beautiful blossom”, un pseudonim care ti se pare de mare inspiratie daca ai norocul s-o cunosti pe autoarea blogului). Imi amintesc insa cu ce pofta am parcurs intr-o seara toata arhiva, ca pe o carte adevarata, cu coperti si ilustrate si miros de tipar proaspat.

Aventurile autoarei in a brave new world mi s-au parut asa de bine puse in cuvinte, incat am stiut, stiu, sunt sigura, ca intr-o zi M. va fi una din autoarele mele preferate, ca am sa ma duc la lansarea ei de carte si-am sa am bucur de succesul ei ca de reusita oricarui om talentat pe care il admir.

Cu cuvintele mele, nu intotdeauna suficient de expresive, va invit sa descoperiti Japonia, departe, aproape, un blog fin si o experienta in care te topesti ca o lingurita de miere intr-o cana cu ceai.

Revenind la oile noastre,  iata ce poti face in zece minute cu totul, 5 aseara si 5 azi dimineata, cu doua “fripturi” mari de ton. Intai le presari cu susan negru si le prajesti uscat in tigaie, cam doua minute pe fiecare parte. Intre timp, incropesti o salata cu rosii cherry, avocado, busuioc, zeama de lamaie, sare, piper. Pui jumate de peste langa salata asta, alaturi ceva crutoane sau paine prajita, si ai primul fel de mancare. Si pe urma, dimineata, cu ce ti-a ramas faci un sandvis de luat la birou, din bagheta cu susan unsa cu crema de hrean, bucati de ton si alaturi o salata de sfecla rosie. Vorba lui Mazi, light & healthy. Enjoy!

Acesta nu este un simplu piept de pui la gratar, e chiar puiul marinat in iaurt din meniul nostru. Fara cartofi ce-i drept, ca n-aveam timp de prostii si oricum Pufix n-are voie cartofi, asa ca i-as fi facut doar pentru mine, ceea ce la momentul respectiv nu parea deloc fun. Prin urmare…

Am amestecat trei linguri cu varf de iaurt de-ala gras care nu curge cu o lingura rasa de garam masala si atat. Intr-o punga am pus un piept de pui fara os si piele, peste care am rasturnat iaurtul condimentat. Le-am mozolit bine bine si am bagat punga la frigider o zi. Cand s-a facut numai bun de pus pe gratar, am scos pieptul de pui, l-am clatit putin sa nu fie chiar tot iaurtul pe el si l-am executat.

L-am servit cald, direct de pe gratar, pe o felie groasa de paine de casa unsa cu mustar si cu salata verde alaturi. Banal. Enjoy!