Exista seri in care ajungi acasa, te dai jos de pe pantofii cu toc cui, iti scoti perlele si le arunci in sictir dupa dulap, fumezi un trabuc in cada, tragi pe tine halatul de matase cu dungi, te trantesti dramatic pe scaunul Ludovic al paishpelea si astepti sa-ti fie servita cina.

Si apoi exista seri cand te tarasti ca o morsa spre locuinta ta pe veci la bloc, bagi cheia in ea de usa, introduci timid un piciorus proaspat sters de incareaicalcat, cu celalalt impingi sarsanaua de la Mega cu totceaimaigasitlaoraaia pana in bucatarie si, cu fix ultimele puteri, executi, manual, o salata. Pe care ti-o servesti singura, sunand clopoteii din capu’ tau, ding dong.

Frunze la punga, “dresate” intr-un vailing mare cu o emulsie de ulei de masline, otet balsamic, menta uscata, busuioc, sare. Adaugat niscai nuci crude de orice fel (eu – caju) si o mana de seminte de in proaspat rasnite. Ah, si poate cateva ciuperci crude, taiate felii subtiri. Atat ca baza.

Puse astea cu linguroiul in farfurii. Garnisite cu rosii cherry, oua de prepelita fierte, rulouri de ansoa cu capere si branza de capra moale. Piper proaspat macinat.

Tabloul: http://fineartamerica.com/featured/whats-for-dinner-tom-roderick.html

Cand ai un an foarte prost mediocru, sentimentul de usurare care te incearca la miez de noaptea lui 31 meets dimineata lui 1 este priceless. Ca atunci cand ti-ai tinut respiratia si brusc iti dai voie sa respiri din nou, iar gura aia de aer e ca o prajitura cu crema vietii. Desigur, vorba lui Iepu’, e “cagaghios”. Adica e caraghios sa ne imaginam ca sacaielile dispar ca prin farmec doar pentru ca, vorba aia, 3, 2, 1, happy new year! Dar fara efortul asta de imaginatie, fara speranta ca noul an wipes the slate clean si-ti aduce care si cate si mai cate, cu totul si cu totul de aur, ei da, fara astea noaptea de revelion ar fi una oarecare. Una fara chiloti noi sau rosii, fara bani in buzunar la 12, fara cotzoharla Lori in direct la protevelion, fara piftie si fara salata boeuf. Fara astea, dar cu. Cu cold pizza for dinner, cu firmiturile ei pe pijamaua cea de toate zilele, cu adormit (iar) cu casca in ureche la un serial.

In momentele alea asa de platitudinesc numite *cumpana dintre ani*, cu o mana pe paharul cu bubbly, nebaut pentru ca nu-ti place sampania, si cu alta in aer, netinand o tigara pentru ca nu mai fumezi, te gandesti ca “f-ing 2013, be gone! du-te-n padure! bun venit, 2014, dragutzu’, frumosu’, mai mai, anul in care…”. 

Anul in care “o sa”, nu, nu “o sa”, ca “o sa” am aflat azi ca e tentativ, deci nu “o sa”, ci “VOI”. Imi voi lua carnet de conducere (hopefully, cu aceasta ocazie voi scapa si de visul recurent in care conduc masina familiei pana cand realizez ilegalitatea si trag pe dreapta, caci da, sunt o responsabila si in REM sleep); imi voi uda la radacina aspectul vietii care e scaieti, crescand el un copac cu flori; voi alerga like a madafacar, voi definitiva operatiunea “trup de vis”, voi manca ghebos porci legume, imi voi face cel mai fantastic plan de suplimente alimentare de pe planeta pamant si, in corelatie cu asta, sub nicio forma NU voi comanda din nou de la iherb.com, pana nu primesc o comanda deja facuta; nu voi cheltui bani pe care nu ii am, deci, pe scurt, nu voi cheltui bani; dar imi voi face un borcan cu economii cum am vazut pe facebook, cu scadentar and all; voi petrece mai mult timp online (freudian slip, chiar am vrut sa scriu offline:)), voi scrie mai des pe blog, voi citi cel putin o carte, imi voi face 1530459558 playlisturi pe Deezer pentru fiecare moment al existentei mele; voi revedea Londra chiar daca tre’ sa ma duc pe jos, in mers cu fandare; si asa mai departe, oh, the places we will go. Pret de cateva minute, vraja asta te imbraca precum haina de blana a tuturor posibilitatilor, din ea nemaitrezindu-te decat, daca ai noroc, sarutul iubitului vietii tale. Care te broshteshte la loc, ca na, in viata reala totul e pe dos. 

Happy 2014, anul in care…

Si acum, ta-daaa, orez brun cu curcan si legume.

Intai perpelim bucatile firave de piept de curcan in niste ulei de cocos, condimentandu-le viguros cu amestecul preferat (in cazul meu, o combinatie Asian pe baza de ogroazadecurry). Transferam carnea pe o farfurie si o tinem la cald cat executam niste legume in aceeasi tigaie (as zice ardei de trei culori, ceapa si, eventual, zucchini, daca vi se cumva strica prin frigider cum am auzit ca se poate intampla, dar nu am patit niciodata, vai, dar cum asa ceva?!). Legumele sa ramana un pic crunchy. Sa adaugam la loc carnea si cateva linguri de orez brun fiert, sa aromam totul cu un ulei gustos, de nuci, alune sau susan, sa piperam cu cayenne, sa dregem de sare si sa se cheme cina de astazi. Pofta buna si de viata:)

PS valabil tot anul 2014: Radeti, iubiti, bear hug un urs de plus.

Buna dimineata de frig si brrr! Citez din propriul status de pe facebook, pentru ca este, simply put, o capodopera:)))) Zice asa: “In fiecare zi de aprilie, luni, 5°C, ploaie, vaj emotional, cafea proasta, de la automat, cos pe frunte, par tzutzulug, o mie si una de nopti, toate proaste, planuri de viitor care nu depasesc niciodata hartia, 700 de grame in plus pe cantar si tot atatea motive de ingrijorare, ei da, in fiecare zi de-asta, ceva frumos va asteapta, right around the corner:) Share the beauty, spread the love ♥”.

De ce, ma veti intreba, sunt atat de bine dispusa? Pai, bunaoara pentru ca stiu ca voi manca la pranz chestia asta. De mult n-am mai “investit” atat intr-o mancare si cu maxima incantare va anunt ca intra direct la favorite. O “viagra gospodinei”, aceasta paella vegetariana are sa va trezeasca simturi pe care nu stiati ca le aveti. O sa vreti sa va iubiti cu tigaia. O sa va sune la usa vecini de palier, comatos de pofticiosi. O sa va reinnoiti juramintele cu partenerul. Ce mai, intreaga viata vi se va schimba, daca si numai daca va veti preda complet in fata fabuloasei mancari care este ea. All hail my veggie paella! Da da da!

Inainte sa intram in subiect, pentru ca mi-a aruncat-o Simona Tache la fileu aseara, hai sa vedem ce face din paella… paella si nu orez cu chestii in el. Cel putin in acceptiunea mea, de calator in Spania doar cu imaginatia, deocamdata.

1. Orezul. Sa fie unul cu bob mediu, rotund. Sa nu fie colosal, cu bob lung, salbatic, basmati sau brun. Se accepta Arborio, din lipsa de altceva. Orezul asta rotund si mic absoarbe bine lichidul si ramane relativ ferm. Intr-o paella care-i gata, orezul trebuie sa fie uscat si sa se separe, spre deosebire de un cremos, mucilaginos risotto, de exemplu.
2. Tigaia. Deoarece fac paella de doua ori pe an, nu mi-am luat o tigaie speciala. Dar folosesc un bun substitut. Care bun substitut trebuie sa fie larg (diametru mare), putin adanc (in niciun caz wok) si din inox sau aluminiu. Nu din fonta, ca retine prea multa caldura. Si sub nicio forma din teflon (ca livreaza o chestie fara gust). Orezul trebuie sa se poata aranja pe fundul tigaii in strat subtire.
3. Cand faceti paella, nu puneti NICIODATA capac peste tigaie. Asta pana la coada. Dupa ce stingeti focul, atunci da, ii trageti in cap capac si o lasati sa se inabuse vreo zece minute. Dar cat sta focul aprins, gatiti numai si numai descoperit.
4. O paella nu se amesteca vartos. O sa vedeti cand povestesc reteta ca amestecatul orezului e minimal spre deloc.
5. O paella se face cu supa buna, concentrata, si, eventual cu alcool. Cu apa nu va iesi ce trebuie.
6. Final point: paella este, ultimately, un orez cu chestii in el. The sky’s the limit! Fiti creativi! Experimentati! Nu va fie frica sa puneti in paella voastra ce cu gandul ganditi. O sa fie bine;)

Asa. Si acum reteta.

Se pun la sotat pe foc mediu, cu niscai ulei de masline si intr-o tigaie numa’ buna (ce povesteam mai sus), in ordine:

– o ceapa mica si o bucata de praz, taiate rondele – 5 minute, amestecand continuu

– doi catei de usturoi, un ardei rosu taiat fashii sau jumatati de rondele (nush’, zau, cum sa le zic:)), un ardei verde taiat fix la fel – cca inca 6 minute

Cand sunt patrunse legumele astea si incep sa arate mai putin crudele, se adauga o cescuta de linte rosie si o ploaie de orez (sa zicem, o juma’ de cana?). Se mai adauga doua foi de dafin, o jumatate de lingurita de turmeric, un varf de cutit de piper cayenne si o lingurita de boia dulce.

Cam doua minute le rascolim pe astea inainte sa le stingem cu o cana zdravana de supa clara, clocotita si concentrata, de legume (am trisat cu un cub de supa bio Alnatura, de la DM). De aici incolo, mai subti cu amestecatul. Puneti voi si niste zucchini taiat cuburi. Plus doi morcovi rondele si niste mazare congelata. Lasati tigaia pe foc mediu-mic, sa fiarba lejer vreo 20 de minute. Dupa care 20-25 de minute, trageti de pe foc si gustati. Sare, piper. Ar trebui sa fie gata.

Acum facem asa: luam doua rosii si le taiem felii. Le asternem peste paella. Luam o mana de masline kalamata si le nimerim si pe ele prin zona. Ei si da, abia acum, dupa ce am stins focul, punem capac peste mancarea noastra fierbinte si uitam de ea vreo 10 minute. Timp in care se semi-cook si rosiile, se amesteca aromele si se “usuca” orezul de tot.

Patrunjel verde pe deasupra si e gata de pozat mancat. O adevarata minunatie. Se mananca cu lingura de pomana.

Pe langa ca miroase intr-un mare fel, are si calitatea de a nu fi terci. Legumele se pastreaza in gusturile lor, lintea aia e magica, magica va zic, in combinatie cu de toatele… Chiar e o bucurie de mancare, in fel si chip. Marturisesc ca am facut si niste piept de pui la cuptor ca “garnitura” la paella, ca na, you know me, nu renunt la carnea mea:)). Daca faceti asa si voi, gatiti carnea simplu, doar cu sare, fara alte mirodenii. Vreti sa va bucurati din plin de bogatia de gusturi din paella, fara sa alterati cu alte alea. Nu va las pana nu incercati. Alaturi de megatocana, aceasta paella e acolo sus sus in top si trebuie, trebuie facuta musai macar o data.

Hai cu saptamana buna, cu mancare buna, cu stare de spirit buna si cu bunavointa pentru toti si toate:)

PS: Cumparati-va, neaparat azi, o perche de ochelari de soare. Aflati ce e ala meta-habit si dezvoltati unul. Fiti din cale afara de superficiali minim cinci minute pe zi.

Ciuperci la tigaie facuram cu totii, nimic interesant aici. Tot ce tre’ sa stii e sa pripesti focul,  sa scurgi bine apa care iese din ciuperci si sa le frigi fara mila pe toate partile, eventual, ideal si pofticios, in niscai unt.

Ei da, dar intr-o seara, cand foarte foame ne era, am pus langa ciuperci o tartina cu branza de capra si “pesto” improvizat pe loc in mojar, dintr-o mana de frunze de busuioc, niste ulei de masline, niste muguri de pin, sare si piper. O combinatie.

Altfel, ce sa va mai zic, spor la weekend:)

PS: Mancati cu mainile. NU faceti mai multe lucruri deodata. Sperati.

Bai, da’ ce ploua! Se simte nevoia de galben. Cum ar fi, bunaoara, acest pachetel insorit. Facubil in cca 30 de minute cu totul, ceea ce nu e rau deloc.

Zice asa: se ia niste piept de curcan si se taie in mici bucati. Se condimenteaza ghebos cu niscai Asian stuff (eu am folosit un mix cu paprika, ghimbir, scortisoara, chimion, cardamom… asa ceva). Se caleste brusc intr-un mare wok, pana devine auriu. Se transfera pe o farfurie, iar in “zeama” ramasa in tigaie punem niste orez, cam o cana mica la doua persoane. Pe care orez, dupa ce l-am plimbat nitel de colo colo in grasosul wok, il “stingem” cu apa sau cu supa. Adaugam curcanul, o mana de stafide, sare, piper, turmeric si cca juma de lingurita de firisoare de sofran. Innabusim la foc mic, cu capac, pana se umfla bine de tot orezul.

Intre timp, manjim o alta tigaie cu niste ulei de masline si “prajim” lejer in ea o mana de seminte de chimen. Apoi, tavalim prin chimenul asta niste baby carots congelati (sau niste morcovi cruzi “adevarati”, daca va tine). Puteti adauga o lingurita de miere sau niste sos sweet chilli, daca ii vreti mai dulci.

Din cele doua chestiuni impreunate rezulta un super-pranz pentru a doua zi la birou. Din care doar niste patrunjel ciumpavit grosolan mai lipseste. Bine, teoretic niste coriandru ar lipsi, but I kinda hate it.

Acuma, ma intreba cineva pe facebook cum rezisti sa nu te infigi in asa bunatate pana a doua zi. Pai te poti, de exemplu, amagi cu aceasta “salata”:

Farfalle.

Ulei de masline cu lamaie.

Sare, piper.

O conserva de ton in suc propriu.

Niste mazare.

Niste morcov.

O rosie taiata felii.

Busuioc proaspat sau uscat.

Atatica.

Asa deci. Ceva lejer pentru seara, ceva bun si satisfacator pentru pranzul de a doua zi. Easy. Peasy. Lemon. Squeezy.

PS: Pentru sanatatea dvs., evitati consumul de drama queens si energy suckers. You know who they are;)

Duminica seara am capatat trei pastravi proaspeti. Care, spre desebire de pestii de-aseara de la Monsterchef, erau complet morti. Asa. What to do, what to do, caci nu voiam intreaga casa a imputzi, dar era pacat ca asemenea prada pretioasa sa go to waste.

Pana la urma, am uns fiecare individ cu niste ulei de masline cu usturoi, l-am garnisit cu felii de lamaie si ierburi,  l-am facut pachetel sigilat in hartie de copt si tzusti in tava, la cuptor. Vreo 20 de minute la foc mediu. N-a iesit nici pe sfert asa de gustos precum pastravul prajit sau la gratar de la Vulturul, insa si-a facut treaba. Si pentru ca era asa, incolor si trist, am zis sa-l baltzez inveselesc cu urmatoarele:

• sos de iaurt cu menta (iaurt, apa, sare, ulei de masline, menta proaspata, seminte de in);
• sos sweet chilli, de cumparat, le junk, o lingura n-a omorat pe nimeni
• paine integrala cu seminte
• salata verde, dar mai ales mov

Altfel, am patrusutecincizeci de ganduri pe minut, sunt subiectul a treimilioanedouasutecincizecidemiipatrusutetreizecisipatru de nelinisti si foieli, totusi, astazi o sa ma rezum la a scrie despre mancare. Pofta buna!

PS: Abtineti-va de la a gandi catastrofic. Din cand in cand, tratati-va la domiciliu cu un ceaun plin cu cartofi prajiti. Schimbati-va cararea de pe o parte pe cealalta.

Azi schimbam placa. Jos cu porcul, traiasca pseudocerealele cu chimie de carnitza! Adica cum? Pai: pufoasa, pardalnica, pretioasa quinoa, care nu e fainoasa, dar nici enimăl, contine proteine bune, cvasicomplete (toti cei 8 aminoacizi esentiali functiilor noastre biologice mishuna in dansa) si desi nu scoreaza a perfect 1.0 conform PDCAAS (Protein Digestability Corrected Amino Acid Score), este si ea o margica in siragul unui regim de viata sanatos. Nu degeaba a pus-o NASA pe lista de culturi pentru Controlled Ecological Life Support System. V-am spart, asa-i?:)) Bai, e buna, asta tre sa retineti. Buna si la gust, nu vreo scarboshenia pamantului, asa cum e, de exemplu, hrisca.

Desigur, nimic din toate astea nu mi se vantura de fapt prin cap aseara, cand a very hungry bff isi facuse aparitia in bucataria mea, cu lacrimi in ochi si mari asteptari. Nici cu mine nu mi-era rusine, ca era cam dinner time si niste soareci slinosi si lipsiti de scrupule faceau muzica matzelor pe dinauntrul trupului meu de vis. What to do, what to do? Se cerea, dom’le, o incropeala.

Asadar, am matrasit repede niste piept de curcan, in bucati potrivite. L-am tavalit intr-o tigaie adanca pana s-a aurit. Apoi am trantit peste el niste fasole verde de-aia verde, niscai baby carrots si o ceasca de apa. Am inabusit rapid, in vreme ce pe ochiul numarul doi am pus la fiert o parte quinoa cu doua parti apa (15-20′ tre sa clocoteasca dihania). Asa. Cand s-a umflat mancarica minune, am pus-o peste carne si peste legume. Am mai pus sare, piper si o mana de chimen, care, sincer, face toti banii in combinatia asta. Cinci minute mai tarziu, am pus in farfurii legumele, carnea si quinoa, iar peste ele, final touch, cate o lingura dodoloatza de paste de ardei rosu, iute si dulce. Un fel de harissa neaosa pe care am gasit-o la Auchan, la raftul cu produse traditionale romanesti (!).

A fost minunat. Sa iasa in fata aia de-au mancat si sa indrazneasca a ma contrazice. Mai ales cei care au halit portia unu si supliment. Am mancat bine, am dormit bine. Caci, revenind la insipizenii stiintifice, aflati voi ca si curcanul, si quinoa, contin triptofan, acest natural declansator de beatitudine:)) Resturile s-au constituit in pachet pentru astazi.

Bai. Acu’ pe bune. De cand invatz despre ce mananc, ma gandesc cat de fain ar fi ca nutritia sa se predea in scoli. Cat de folositor. S-o puna in loc de educatie civica sau alte balarii. Sa invete micii oameni cum tre’ sa manance, ce ajuta, ce strica. Ar fi… prea minunat. Invatam atatea prostii inutile, fara aplicabilitate intr-o viata de om, iar in fata rafturilor cu mancare din supermarket suntem lipsiti de aparare. Nu bun, dom’le. Deci, de fapt, nu va plictiseam degeaba, voiam doar sa va starnesc sa consumati responsabil. Orishice lucru. Iaca-asa!

PS: Emotionati-va. Beti ceai verde. Scrieti de mana.

La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

Anul trecut am facut pentru prima oara megatocana: http://easypeasy.ro/2011/10/fricassee-de-porc-zis-si-mega-tocana. Am hotarat numaidecat ca e cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata, poate si dintr-o potriveala maxima a dansei cu gusturile mele barbare – stiti, porc, smantana, unt. Ei, si acum cateva seri, am facut ceva ce, vorba din popor, o cam bate la fund. Hai sa zicem asa: megatocana e cea mai tare chestie de mancat toamna/iarna, iar acum avem ceva equally delicious pentru sezonul primavara-vara. De fapt, asa sa-i si ramana numele – “tocana de primavara”. Mai ceva ca megatocana!

Facem asa: intr-un vas de ceramica (eu am unul cu diametrul de 24cm) se pun cartofi noi taiati rondele (ceva mai putin de un kilogram am avut eu), doi morcovi noi, doua cepe verzi, un usturoi verde mare – tot rondele, carnati de casa afumati (eu am luat de la sibieni), doua cani de mazare noua sau din congelator si o legatura de marar tocat marunt. Se acopera cu apa sau supa de legume. Se potriveste de sare (nu multa, pentru ca mararul si carnatii aduc extra-sare) si piper negru proaspat macinat (circa o tona). Se da la cuptor la foc potrivit, cu capac peste. E gata cam in 40′ – 1h, verificati din cand in cand. Cand e cartoful moale, dar nu “imprastiat”, se drege tocana cu smantana dulce (cam 2-3 linguri), si se pun in varful dansei niste creveti roz-prefierti (mai multi asa), direct din congelator. Se amesteca lejer tocana si se lasa inca 5 minute, hai, maxim 10 daca nu s-au “topit” astia micii.

Ca si megatocana, si aceasta mancare trebuie sa aiba zeama la greu, fiind ea undeva intre supa si felul doi. Nu asteptati sa scada lichidul, that’s not the point. In castron se pune cu polonicul si se garniseste cu verdeata proaspata. Ce e misto la ea e ca nu necesita mari preparative, nu se calesc legumele sau carnea, totul e pus deodata. Cartoful nou fierbe repede, deci si aici ia puncte:)

Urmatorul challenge e sa gatesc la doua oale, intr-una megatocana, in alta tocana de primavara. Trebuie neaparat sa-mi dau seama care-i mai buna. Estimez ca ma voi hotari greu, si deosebit de multe degustari vor fi necesare:D

Ciocanelele erau fierte in supa. Eu ma uitam la Vocea si ma tot gandeam in subsidiar ce sa fac cu ele. Tentatia de a le azvarli cu bolta in frigider era… tentanta. Cand colo, ce sa vezi, am facut cel mai pripit ostropel care exista. Si bun, foarte mult bun, mult mai bun decat in varianta asta. Mi-a luat fix cat o pauza de publicitate. Iata cum:

pus ulei de masline in tigaie – incins oleaca, nu prea tare – azvarlit in el niste usturoi de-ala gata tocat, din congelator – mermelit – varsat peste el o conserva de rosii tocate – iar mermelit – inmiresmat cu cimbru si piper – pus carnea in sos – clocotit – completat cu suc de rosii cat sa acopere carnea – iar clocotit – stropit cu niste sos de soia, nu ma intrebati de ce – si – treaba cea smechera – finetea – o lingurita de otet la final

Atat.

Voi, totu’ bine?

Later edit: Sa se consemneze ca azi e ziua cand Iepu’ Purcifer s-a ridicat pentru prima oara pe cele doua picioare la marginea patutului, all by her lonesome. Ain’t no mountain high enough!